Art. 118 Cod penal Confiscarea specială REGIMUL MĂSURILOR DE SIGURANŢĂ

Capitolul II
REGIMUL MĂSURILOR DE SIGURANŢĂ

Art. 118

Confiscarea specială

Sunt supuse confiscării speciale:

a) bunurile produse prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală;

b) bunurile care au fost folosite, în orice mod, la săvârşirea unei infracţiuni, dacă sunt ale infractorului sau dacă, aparţinând altei persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii lor. Această măsură nu poate fi dispusă în cazul infracţiunilor săvârşite prin presă;

c) bunurile produse, modificate sau adaptate în scopul săvârşirii unei infracţiuni, dacă au fost utilizate la comiterea acesteia şi dacă sunt ale infractorului. Când bunurile aparţin altei persoane confiscarea se dispune dacă producerea, modificarea sau adaptarea a fost efectuată de proprietar ori de infractor cu ştiinţa proprietarului;

d) bunurile care au fost date pentru a determina săvârşirea unei fapte sau pentru a răsplăti pe făptuitor;

e) bunurile dobândite prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate şi în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia;

f) bunurile a căror deţinere este interzisă de lege.

În cazul prevăzut în alin. 1 lit. b), dacă valoarea bunurilor supuse confiscării este vădit disproporţionată faţă de natura şi gravitatea infracţiunii, se dispune confiscarea în parte, prin echivalent bănesc, ţinând seama de urmarea infracţiunii şi de contribuţia bunului la producerea acesteia.

În cazurile prevăzute în alin. 1 lit. b) şi c), dacă bunurile nu pot fi confiscate, întrucât nu sunt ale infractorului, iar persoana căreia îi aparţin nu a cunoscut scopul folosirii lor, se confiscă echivalentul în bani al acestora.

Dacă bunurile supuse confiscării nu se găsesc, în locul lor se confiscă bani şi bunuri până la concurenţa valorii acestora.

Se confiscă, de asemenea, bunurile şi banii obţinuţi din exploatarea sau folosirea bunurilor supuse confiscării, cu excepţia bunurilor prevăzute în alin. 1 lit. b) şi c).

Instanţa poate să nu dispună confiscarea bunului dacă acesta face parte din mijloacele de existenţă, de trebuinţă zilnică ori de exercitare a profesiei infractorului sau a persoanei asupra căreia ar putea opera măsura confiscării speciale.

Cod penal actualizat prin:

Lege nr. 278/2006 - pentru modificarea şi completarea Codului penal, precum şi pentru modificarea şi completarea altor legi din 4 iulie 2006, Monitorul Oficial 601/2006;

Art. 1181

Interdicţia de a reveni în locuinţa familiei pe o perioadă determinată

Când persoana condamnată la pedeapsa închisorii de cel puţin un an pentru loviri sau orice alte acte de violenţă cauzatoare de suferinţe fizice şi psihice, săvârşite asupra membrilor familiei, dacă instanţa constată că prezenţa acesteia în locuinţa familiei constituie un pericol grav pentru ceilalţi membri ai familiei, poate lua faţă de această persoană măsura interzicerii de a reveni în locuinţa familiei, la cererea părţii vătămate. Această măsură poate fi luată pe o durată de până la 2 ani.

Cod penal actualizat prin:

Lege nr. 197/2000 - pentru modificarea şi completarea unor dispoziţii din Codul penal din 13 noiembrie 2000, Monitorul Oficial 568/2000;

Art. 1182

Confiscarea extinsă

Sunt supuse confiscării şi alte bunuri decât cele menţionate la art. 118, în cazul în care persoana este condamnată pentru comiterea uneia dintre următoarele infracţiuni, dacă fapta este susceptibilă să îi procure un folos material şi pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de 5 ani sau mai mare:

a) proxenetism;

b) infracţiuni privind traficul de droguri şi de precursori;

c) infracţiuni privind traficul de persoane;

d) infracţiuni la regimul frontierei de stat a României;

e) infracţiunea de spălare a banilor;

f) infracţiuni din legislaţia privind prevenirea şi combaterea pornografiei;

g) infracţiuni din legislaţia privind prevenirea şi combaterea terorismului;

h) asocierea pentru săvârşirea de infracţiuni;

i) infracţiunea de iniţiere sau constituire a unui grup infracţional organizat ori de aderare sau sprijinire sub orice formă a unui astfel de grup;

j) infracţiuni contra patrimoniului;

k) infracţiuni privitoare la nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, materialelor nucleare sau al altor materii radioactive şi materiilor explozive;

l) falsificarea de monedă sau alte valori;

m) divulgarea secretului economic, concurenţa neloială, nerespectarea dispoziţiilor privind operaţiile de import sau export, deturnarea de fonduri, nerespectarea dispoziţiilor privind importul de deşeuri şi reziduuri;

n) infracţiuni privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc;

o) trafic de migranţi;

p) infracţiuni de corupţie, infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie, infracţiuni în legătură cu infracţiunile de corupţie, infracţiuni împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene;

q) infracţiuni de evaziune fiscală;

r) infracţiuni privind regimul vamal;

s) infracţiunea de bancrută frauduloasă;

ş) infracţiuni săvârşite prin intermediul sistemelor informatice şi al mijloacelor de plată electronice;

t) traficul de organe, ţesuturi sau celule de origine umană.

Confiscarea extinsă se dispune dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

a) valoarea bunurilor dobândite de persoana condamnată, într-o perioadă de 5 ani înainte şi, dacă este cazul, după momentul săvârşirii infracţiunii, până la data emiterii actului de sesizare a instanţei, depăşeşte în mod vădit veniturile obţinute de aceasta în mod licit;

b) instanţa are convingerea că bunurile respective provin din activităţi infracţionale de natura celor prevăzute la alin. 1.

Pentru aplicarea dispoziţiilor alin. 2 se ţine seama şi de valoarea bunurilor transferate de către persoana condamnată sau de un terţ unui membru de familie, persoanelor cu care persoana condamnată a stabilit relaţii asemănătoare acelora dintre soţi ori dintre părinţi şi copii, în cazul în care convieţuiesc cu acesta, persoanelor juridice asupra cărora persoana condamnată deţine controlul.

Prin bunuri, conform prezentului articol, se înţelege şi sumele de bani.

La stabilirea diferenţei dintre veniturile licite şi valoarea bunurilor dobândite se vor avea în vedere valoarea bunurilor la data dobândirii lor şi cheltuielile făcute de persoana condamnată, persoanele prevăzute la alin. 3.

Dacă bunurile supuse confiscării nu se găsesc, în locul lor se confiscă bani şi bunuri până la concurenţa valorii acestora.

Se confiscă, de asemenea, bunurile şi banii obţinuţi din exploatarea sau folosirea bunurilor supuse confiscării.

Confiscarea nu poate depăşi valoarea bunurilor dobândite în perioada prevăzută la alin. 2, care excedează nivelului veniturilor licite ale persoanei condamnate.

Cod penal actualizat prin:

Lege nr. 63/2012 pentru modificarea şi completarea Codului penal al României şi a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, Monitorul Oficial 258/2012

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Art. 118 Cod penal Confiscarea specială  REGIMUL MĂSURILOR DE SIGURANŢĂ

Comentarii despre Art. 118 Cod penal Confiscarea specială REGIMUL MĂSURILOR DE SIGURANŢĂ

     

# alina petrea 12-Iulie-2012
Atâta vreme cât inculpatul - condamnat pentru alte infracţiuni - nu a fost trimis în judecată şi pentru infracţiunea de tăinuire, această infracţiune fiind anterior amnistiată, în mod nelegal s-a dispus de către prima instanţă, în baza art. 118 lit d) C. pen., confiscarea specială a unor bunuri despre care se afirmă că ar fi fost dobândite de inculpat prin comiterea faptei de tăinuire.

C. Apel Bucureşti, s. I pen., dec. nr. 196/1996
Răspunde
 
# v. ivanovici 13-Iulie-2012
Prima instanţă a reţinut, în fapt, că într-o noapte, în timp ce se deplasau cu autoturismul unuia dintre ei, inculpaţii au depăşit o autodubă cu remorcă în care se aflau doi cetăţeni străini; după depăşirea autodubei, inculpaţii s-au hotărât să o urmărească spre a-şi însuşi diferite bunuri şi reuşind, după o lungă urmărire, să o oprească, i-au deposedat, prin ameninţare, pe cei doi cetăţeni străini, de baxuri cu ţigări, sticle cu băuturi alcoolice şi doi baloţi cu obiecte de îmbrăcăminte, bunuri pe care le-au încărcat în autoturismul propriu, cu care au părăsit locul faptei.

Pentru săvârşirea acestei fapte inculpaţii au fost condamnaţi, în baza art. 211 alin. 2 lit. a şi d C. pen, la câte 7 ani închisoare; totodată, prin aplicarea art. 118 lit. b C. pen., s-a dispus confiscarea specială a autoturismului, proprietatea unuia dintre ei.

Această măsură - criticată în apel de acel inculpat - este legală, deoarece, în condiţiile mai sus-arătate, autoturismul în cauză a servit la săvârşirea infracţiunii de tâlhărie.

C. Apel Bucureşti, s. a II-a pen., dec. nr. 15/1998
Răspunde
 
# v. ivanovici 13-Iulie-2012
Măsura de siguranţă a confiscării speciale trebuie aplicată întotdeauna - neavând caracter facultativ - în cazul identificării unor bunuri deţinute în contra dispoziţiilor legale (art. 118 lit. e C. pen.); aşadar, în speţă, în mod nelegal prima instanţă a omis să ia această măsură cu privire la o cantitate de stupefiante găsite asupra inculpatului.

C. Apel Bucureşti, s. a II-a pen., dec. nr. 106/1998
Răspunde
 
# v. ivanovici 13-Iulie-2012
Atâta vreme cât în cursul urmăririi penale persoana vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 8. 400.000 lei, reprezentând valoarea prejudiciului suferit prin infracţiunea de furt, însă ulterior - fiind între timp despăgubită cu suma de 5. 700.000 lei -, în faza cercetării judecătoreşti, nu a mai solicitat diferenţa de 2. 700.000 lei, instanţa de judecată, constatând că valoarea bunurilor sustrase este într-adevăr cea indicată iniţial de partea civilă, trebuie să facă aplicarea art. 118 lit. d C. pen. şi să-i oblige pe inculpaţi a plăti statului, cu titlu de confiscare specială, suma de 2. 700.000 lei.

C. Apel Bucureşti, s. I pen., dec. nr. 358/1998
Răspunde
 
# v. ivanovici 13-Iulie-2012
întrucât, deşi este cert că inculpatul a beneficiat de unele sume de bani de pe urma săvârşirii infracţiunii de proxenetism, din nici o probă a dosarului nu rezultă care au fost acestea, pentru a se determina obiectul confiscării speciale, măsura de siguranţă prevăzută în art. 118 lit. d C. pen. nu poate fi luată.

C. Apel Bucureşti, s. I pen., dec. nr. 570/1998

Notă: Formal, soluţia ar putea fi considerată corectă. Dar, oare, organele de urmărire penală şi instanţele de judecată au manifestat rol activ, pentru a stabili - pe baza declaraţiilor inculpatului şi ale femeilor ce au practicat raporturile sexuale -, măcar cu aproximaţie, foloasele materiale de care a beneficiat acesta?
Răspunde
 
# v. ivanovici 13-Iulie-2012
Prin aplicarea art. 208,209 lit. g C. pen., inculpatul a fost condamnat la 1 an şi 6 luni închisoare, dispunându-se, totodată, în baza art. 118 lit. b C. pen, confiscarea atelajului - cal şi căruţă - proprietatea acestuia. în fapt, s-a reţinut că, într-o noapte, inculpatul a mers cu căruţa la terenul cultivat cu porumb al persoanei vătămate, de unde şi-a însuşit pe nedrept cantitatea de 408 kg. porumb ştiuleţi.

Recursul declarat de inculpat este fondat în ceea ce priveşte aplicarea art. 118 lit. b C. pen, deoarece lucrurile vizate prin acest text trebuie să fi folosit efectiv la comiterea infracţiunii; or, în speţă, atelajul nu a servit la comiterea furtului, ci numai pentru transportul produselor sustrase.

în consecinţă, se va admite recursul şi se va înlătura măsura de siguranţă a confiscării speciale.

C. Apel Bucureşti, s. a II-a pen., dec. nr. 852/1998

Notă: a. Potrivit unui punct de vedere, care şi-a găsit expresie şi în decizia de mai sus, un atelaj sau un autoturism n-ar putea fi folosit niciodată la săvârşirea unui furt. Prin concept - se susţine - luarea bunului, ca element material al furtului presupune o acţiune ce se desfăşoară nemijlocit asupra obiectului spre a-l scoate din starea lui anterioară, folosindu-se orice mijloace; or, nu este de conceput ca un mijloc de transport să fie folosit în însăşi acţiunea de luare, deoarece prin natura sa el "nu este un mijloc de luare, înhăţare, detaşare, deviere a obiectului material din locul unde se găseşte, ci numai de transportare a acestuia şi de ascundere după ce a a fost luat prin alte mijloace". Nici dacă făptuitorul s-ar găsi cu atelajul sau cu autovehiculul la locul faptei (depozit, pe câmp etc.) - se mai susţine - nici atunci nu s-ar putea afirma că vehiculul este folosit la consumarea infracţiunii, deoarece el trebuie încărcat de cineva, şi anume de acela care realizează, propriu-zis, luarea obiectului sau, cu alte cuvinte, sustragerea (v. G. Antoniu, în Practica judiciară penală, voi. II, Editura Academiei, Bucureşti, 1990, p. 173-174).

Opinia de mai sus păcătuieşte - ni se pare - prin restrângerea noţiunii de luare a bunului, ca acţiune constitutivă a furtului, la o operaţie pur mecanică, de deplasare materială a acestuia de la locul în care se află. Or, elementul material al infracţiunii de furt nu constă într-o simplă acţiune de luare de oriunde şi oricum, a unui bun, ci din luarea bunului din posesia sau detenţia altei persoane; cu alte cuvinte, pentru consumarea furtului este nevoie de ceva mai mult decât de o simplă schimbare a poziţiei de fapt a bunului, şi anume - următor unei asemenea schimbări - de scoaterea bunului din posesia sau detenţia persoanei în a cărei stăpânire se află. Atâta vreme cât bunul, deşi deplasat de la locul său iniţial, se mai găseşte încă sub puterea de dispoziţie a posesorului sau detentorului, iar făptuitorul nu este în măsură să dispună de el, nu se poate vorbi de un furt consumat. Codul nostru penal nu a adoptat cu privire la momentul consumativ al infracţiunii de furt nici teoria aprehensiunii, nici teoria amoţiunii (potrivit cărora pentru consumarea furtului este suficient ca făptuitorul să fi pus mâna pe bunul altuia, sau, respectiv, să-l fi deplasat de la locul unde se găsea), ci teoria apropriaţiunii (potrivit căreia bunul trebuie să fie trecut în stăpânirea de fapt a infractorului). Aşa fiind, atunci când furtul are ca obiect bunuri de dimensiuni foarte mari, ori foarte grele, sau deosebit de numeroase, pentru consumarea infracţiunii poate fi indispensabilă folosirea unui mijloc de transport, cu care acestea să fie ridicate de la locul unde se află, căci altfel nu ar fi posibilă nici deposedarea persoanei vătămate, nici trecerea bunurilor în cauză sub puterea de dispoziţie a făptuitorului (v.A.Ungureanu, Recurs. Confiscare specială, RDP nr. 2/1998, p. 111). Atâta vreme cât bunurile au rămas la locul în care se aflau iniţial - şi deplasarea lor de acolo nu este posibilă, prin ipoteză, fără folosirea mijlocului de transport - nu există furt consumat, chiar dacă s-a produs o oarecare mutare fizică a lor, deoarece persoana căreia îi aparţine posesia sau detenţia poate să dispună în continuare de ele. De aceea credem că, în situaţiile de acest fel, se poate considera că vehiculul "a servit la săvârşirea infracţiunii" şi, ca atare, este confiscabil dacă, bineînţeles, este îndeplinită şi condiţia prevăzută în art. 111 C. pen., referitoare la existenţa unei stări de pericol, b. în cazurile supuse examinării problema nu este deci aceea dacă vehiculul a servit la săvârşirea infracţiunii, ci - după părerea noastră - aceea dacă, în aceste cazuri, confiscarea vehiculului este obligatorie. Expresia "sunt supuse confiscării", folosită în art. 118 C. pen., indică fără echivoc caracterul în principiu obligatoriu al confiscării atunci când bunul despre care este vorba se subsumează vreuneia din categoriile de "lucruri" enumerate sub lit. a-e. Formula imperativă utitlizată în art. 118 C. pen., cu privire la luarea măsurii de siguranţă a confiscării speciale, contrastează vădit cu expresia folosită în referire la celelalte măsuri de siguranţăf despre care se arată că "pot fi" luate, marcându-se astfel caracterul obligatoriu al celei dintâi, în raport cu caracterul facultativ al celor din urmă (v. V. Dongoroz, în Explicaţii teoretice ale Codului penal român, voi. II, Editura Academiei, Bucureşti, 1990, p. 319).

Obligativitatea confiscării, consacrată prin lege, implică existenţa unei stări de pericol, căci nu se poate face abstracţie de faptul că - aşa cum se prevede în art. 111 C. pen. - scopul oricărei măsuri de siguranţă este înlăturarea unei stări periculoase. în toate cazurile în care un lucru se încadrează în vreuna din prevederile art. 118 C. pen., starea de pericol este prezumată, căci altfel caracterul obligatoriu al măsurii - subliniat de expresia "sunt supuse confiscării" - ar fi lipsit de suportul său indispensabil. Dar acest pericol - prezent în toate ipotezele vizate prin art. 118 C. pen. şi care explică formularea imperativă a textului - poate fi de grade diferite. Există lucruri -de exemplu, cele produse prin fapta prevăzută de legea penală sau cele ce sunt deţinute în contra dispoziţiilor legale - care prin însăşi provenienţa sau natura lor generează o intensă stare periculoasă, caracterizată printr-o mare potenţialitate ca pericolul comiterii altor infracţiuni să devină realitate şi astfel, odată încadrate în art. 118 lit. a sau e C. pen., trebuie confiscate, fără a se putea dovedi lipsa pericolului social. Sunt însă şi alte lucruri - cum sunt cele ce au servit sau au fost destinate la săvârşirea unei infracţiuni - în privinţa cărora prezumţia existenţei unei stări de pericol de natură să impună confiscarea, este mai puţin puternică; la acestea, intensitatea pericolului rezultat din deţinerea lor "poate prezenta numeroase şi variate grade, în raport cu felul lucrului şi cu destinaţia lui, cu modul în care a fost dobândit, cu persoana în mâinile căreia s-a aflat, cu rolul acesteia în săvârşirea faptei etc." (V. D o n g o r o z, în op. cit., p. 317). în aceste cazuri - numai în acestea - prezumţia stării de pericol nu exclude aprecierea gravităţii pericolului şi, în raport cu intensitatea mai redusă a acestuia, concluzia că măsura confiscării speciale nu se impune (v. şi G. Antoniu, op. cit., p. 168-169).
Răspunde
 
# defara 03-Februarie-2014
Corespondența cu noul Cod Penal (Legea nr. 286/2009):

► Art. 112 "(1) Sunt supuse confiscării speciale:
a) bunurile produse prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală;
b) bunurile care au fost folosite, în orice mod, sau destinate a fi folosite la săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală, dacă sunt ale făptuitorului sau dacă, aparţinând altei persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii lor;
c) bunurile folosite, imediat după săvârşirea faptei, pentru a asigura scăparea făptuitorului sau păstrarea folosului ori a produsului obţinut, dacă sunt ale făptuitorului sau dacă, aparţinând altei persoane, aceasta a cunoscut scopul folosirii lor;
d) bunurile care au fost date pentru a determina săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală sau pentru a răsplăti pe făptuitor;
e) bunurile dobândite prin săvârşirea faptei prevăzute de legea penală, dacă nu sunt restituite persoanei vătămate şi în măsura în care nu servesc la despăgubirea acesteia;
f) bunurile a căror deţinere este interzisă de legea penală.
(2) În cazul prevăzut în alin. (1) lit. b) şi lit. c), dacă valoarea bunurilor supuse confiscării este vădit disproporţionată faţă de natura şi gravitatea faptei, se dispune confiscarea în parte, prin echivalent bănesc, ţinând seama de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce şi de contribuţia bunului la aceasta. Dacă bunurile au fost produse, modificate sau adaptate în scopul săvârşirii faptei prevăzute de legea penală, se dispune confiscarea lor în întregime.
(3) În cazurile prevăzute în alin. (1) lit. b) şi lit. c), dacă bunurile nu pot fi confiscate, întrucât nu aparţin infractorului, iar persoana căreia îi aparţin nu a cunoscut scopul folosirii lor, se va confisca echivalentul în bani al acestora, cu aplicarea dispoziţiilor alin. (2).
(4) Dispoziţiile alin. (1) lit. b) nu se aplică în cazul faptelor săvârşite prin presă.
(5) Dacă bunurile supuse confiscării potrivit alin. (1) lit. b)-e) nu se găsesc, în locul lor se confiscă bani şi bunuri până la concurenţa valorii acestora.
(6) Se confiscă, de asemenea, bunurile şi banii obţinuţi din exploatarea bunurilor supuse confiscării, precum şi bunurile produse de acestea, cu excepţia bunurilor prevăzute în alin. (1) lit. b) şi lit. c).

Art. 1121^.
Confiscarea extinsă
(1) Sunt supuse confiscării şi alte bunuri decât cele menţionate la art. 112, în cazul în care persoana este condamnată pentru comiterea uneia dintre următoarele infracţiuni, dacă fapta este susceptibilă să îi procure un folos material şi pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea de 4 ani sau mai mare:
a) infracţiuni privind traficul de droguri şi de precursori;
b) infracţiuni privind traficul şi exploatarea persoanelor vulnerabile;
c) infracţiuni privind frontiera de stat a României;
d) infracţiunea de spălare a banilor;
e) infracţiuni din legislaţia privind prevenirea şi combaterea pornografiei;
f) infracţiuni din legislaţia privind combaterea terorismului;
g) constituirea unui grup infracţional organizat;
h) infracţiuni contra patrimoniului;
i) nerespectarea regimului armelor, muniţiilor, materialelor nucleare şi al materiilor explozive;
j) falsificarea de monede, timbre sau de alte valori;
k) divulgarea secretului economic, concurenţa neloială, nerespectarea dispoziţiilor privind operaţii de import sau export, deturnarea de fonduri, infracţiuni privind regimul importului şi al exportului, precum şi al introducerii şi scoaterii din ţară de deşeuri şi reziduuri;
l) infracţiuni privind jocurile de noroc;
m) infracţiuni de corupţie, infracţiunile asimilate acestora, precum şi infracţiunile împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene;
n) infracţiuni de evaziune fiscală;
o) infracţiuni privind regimul vamal;
p) infracţiuni de fraudă comise prin sisteme informatice şi mijloace de plată electronice;
q) traficul de organe, ţesuturi sau celule de origine umană.
(2) Confiscarea extinsă se dispune dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
a) valoarea bunurilor dobândite de persoana condamnată, într-o perioadă de 5 ani înainte şi, dacă este cazul, după momentul săvârşirii infracţiunii, până la data emiterii actului de sesizare a instanţei, depăşeşte în mod vădit veniturile obţinute de aceasta în mod licit;
b) instanţa are convingerea că bunurile respective provin din activităţi infracţionale de natura celor prevăzute la alin. (1).
(3) Pentru aplicarea dispoziţiilor alin. (2) se va ţine seama şi de valoarea bunurilor transferate de către persoana condamnată ori de un terţ unui membru al familiei sau unei persoane juridice asupra căreia persoana condamnată deţine controlul.
(4) Prin bunuri, conform prezentului articol, se înţelege şi sumele de bani.
(5) La stabilirea diferenţei dintre veniturile licite şi valoarea bunurilor dobândite se vor avea în vedere valoarea bunurilor la data dobândirii lor şi cheltuielile făcute de persoana condamnată, membrii familiei acesteia.
(6) Dacă bunurile supuse confiscării nu se găsesc, în locul lor se confiscă bani şi bunuri până la concurenţa valorii acestora.
(7) Se confiscă, de asemenea, bunurile şi banii obţinuţi din exploatarea sau folosirea bunurilor supuse confiscării, precum şi bunurile produse de acestea.
(8) Confiscarea nu poate depăşi valoarea bunurilor dobândite în perioada prevăzută la alin. (2), care excedează nivelului veniturilor licite ale persoanei condamnate."

Detalii: legeaz.net/.../art-112
Răspunde