Art. 64 Cod penal Interzicerea unor drepturi Pedepsele complimentare PEDEPSELE COMPLIMENTARE ŞI PEDEPSELE ACCESORII APLICABILE PERSOANEI FIZICE

Capitolul IV
PEDEPSELE COMPLIMENTARE ŞI PEDEPSELE ACCESORII APLICABILE PERSOANEI FIZICE

Secţiunea I
Pedepsele complimentare

Art. 64

Interzicerea unor drepturi

Pedeapsa complimentară a interzicerii unor drepturi constă în interzicerea unuia sau unora din următoarele drepturi:

a) dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice;

b) dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat;

c) dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii;

d) drepturile părinteşti;

e) dreptul de a fi tutore sau curator.

Interzicerea drepturilor prevăzute la lit. b) nu se poate pronunţa decât pe lângă interzicerea drepturilor prevăzute la lit. a), afară de cazul când legea dispune altfel.

Cod penal actualizat prin:

Ordonanţă de urgenţă nr. 93/2002 - pentru modificarea şi completarea Codului penal din 20 iunie 2002, Monitorul Oficial 453/2002;

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Art. 64 Cod penal Interzicerea unor drepturi Pedepsele complimentare PEDEPSELE COMPLIMENTARE ŞI PEDEPSELE ACCESORII APLICABILE PERSOANEI FIZICE

Comentarii despre Art. 64 Cod penal Interzicerea unor drepturi Pedepsele complimentare PEDEPSELE COMPLIMENTARE ŞI PEDEPSELE ACCESORII APLICABILE PERSOANEI FIZICE

     

# alina petrea 12-Iulie-2012
Condamnându-i pe inculpaţi - cetăţeni străini - la pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani, pentru infracţiunea de falsificare de monede sau alte valori, prevăzută în art. 282 alin. 2 raportat la art. 284 C. pen., prima instanţă le-a aplicat şi pedeapsa complimentară a interzicerii unor drepturi, prevăzută în art 64 lit b) şi c) C. pen. (dreptul de a alege sau de a fi ales în organele puterii de stat şi în funcţii elective de stat sau publice; dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat).

Critica formultată prin recursul său de parchet în sensul că, inculpaţii fiind cetăţeni străini, dispoziţiile art 64 lit. a) şi b) C. pen. nu le puteau fi aplicate, nu este întemeiată, deoarece, potrivit art 282 C. pen., în cazul săvârşirii infracţiunii prevăzute în acest text, interzicerea unor drepturi este obligatorie.

Prima instanţă a greşit însă, atunci când, deşi a aplicat corect dispoziţiile art. 64 lit. a) şi b) C. pen., a făcut referire şi la art 65 C. pen., deoarece, aplicarea pedepsei complimentare fiind obligatorie - aşa cum s-a arătat - potrivit art 282 C. pen., referirea trebuia făcută la acest din urmă text de lege.

în consecinţă, se va admite apelul făcut de parchet, se va desfiinţa în parte sentinţa, se va înlătura aplicarea art. 65 C. pen. iar inculpaţilor li se va interzice, pe o durată de 2 ani, exerciţiul drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) şi b) C. pen., făcându-se referire la art 282 C. pen.

C. apel. Bucureşti, s. Il-a pen., dec. nr. 21/A/1996

NOTĂ. a) Prin "dreptul de a alege" în organele puterii de stat şi în funcţii elective, de stat sau publice, la care se referă art. 64 lit a) C. pen., se înţelege dreptul acordat cetăţenilor români de a participa, în calitate de alegători, la alegerile pentru organele puterii de stat sau pentru funcţii de felul celor sus arătate, iar prin "dreptul de a fi ales" se înţelege dreptul cetăţenilor români de a candida la asemenea alegeri (v.: V. Dongoroz ş.a., Explicaţii teoretice ale Codului penal român, voi. II, Editura Academiei, Bucureşti, 1970, p. 86). Dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat prevăzut în art. 64 lit. b) C. pen., fiind subordonat, sub aspectul interzicerii sale - conform art. 64 alin. ultim C. pen. - dreptului înscris la lit. a), presupune, de asemenea, în mod necesar, pentru titularul său, calitatea de cetăţean român.

Aceasta înseamnă că, inclusiv în situaţiile în care este prevăzută de lege, cetăţenilor străini nu li se poate aplica pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 lit. a) şi b) C. pen., ca fiind lipsită de obiect (TS, sm., dec. nr. 64/1977, RRD nr. 2/1978, p. 56; C. Apel Timişoara, dec. pen. nr. 58/A/1995, Dr. nr. 9/1996, p. 137; C. Apel Bucureşti, s. Il-a pen., dec. nr. 153/A/1996, nepublicată).

Inaplicabilitat ea faţă de cetăţeanul străin a pedepsei interzicerii drepturilor sus arătate rezultă, de altfel, şi din împrejurarea că, pentru infracţiunile prevăzute în art 158 şi 159 C. pen. (actele duşmănoase contra statului, spionajului)

- infracţiuni al căror subiect activ poate fi numai un cetăţean străin sau o persoană fără cetăţenie - nu este prevăzută pedeapsa complimentară a interzicerii unor drepturi, dar aceleaşi fapte, când sunt comise de cetăţeni români (fiind incriminate ca trădare - art 155 G. pen.; trădare prin ajutarea inamicului - art. 156 C. pen.; trădare prin transmitere de secrete

- art. 157 C. pen.), sunt sancţionate şi cu această pedeapsă.

In mod nejustificat, deci, s-a considerat nefondat motivul de apel formulat de parchet.

b) Pe de altă parte, dacă s-ar considera că, în speţă, pedeapsa complimentară a interzicerii unor drepturi trebuia aplicată, fiind prevăzută de lege - aşa cum, fără temei, au socotit tribunalul şi curtea - atunci sentinţa primei instanţe nu putea fi desfiinţată pentru motivul că, în cuprinsul ei s-ar face, în mod greşit, referire la prevederile art. 65 C. pen., atâta vreme cât, în alin. 2 al acestui text, se prevede tocmai că "aplicarea pedepsei interzicerii unor drepturi este obligatorie când legea prevede această pedeapsă".
Răspunde
 
# alina petrea 12-Iulie-2012
Faţă de prevederile art. 64 C. pen. - potrivit cărora pedeapsa complimentară a interzicerii unor drepturi constă în interzicerea unuia sau a unora din drepturile prevăzute la lit. a)-e) din textul menţionat - nu se poate dispune interzicerea tuturor acestor drepturi; instanţa este obligată să precizeze, în hotărârea de condamnare, care din drepturile prevăzute în art. 64 C. pen. sunt interzise.

C. Apel Bucureşti, s. Il-a pen., dec. nr. 165/A/1996

NOTĂ. în acelaşi sens, v.: TS, sp., dec. nr. 2209/1979, RRD nr. 7/1980, p. 56; TS, sp., dec. nr. 1574/1974, CD, p. 302; Tm. Bucureşti, s. I pen., dec. nr. 134/1993, Culegere IV, p. 134; Tj. Timiş, dec. nr. 979/1981, R. 3, p. 167.
Răspunde
 
# diana 16-Iulie-2012
Pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi prevăzută în art. 64 lit. a şi b C. pen. nu poate fi aplicată, nici atunci când legea o prevede expres, cetăţenilor străini, deoarece aceştia nu se bucură, în România, de dreptul de a alfege şi a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice, şi de dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

Inaplicabilitat ea faţă de cetăţeanul străin a pedepsei interzicerii drepturilor mai sus-arătate rezultă, de altfel, şi din împrejurarea că pentru infracţiunile prevăzute în art. 158 şi 159 C. pen. (actele duşmănoase contra statului, spionajul) - infracţiuni al căror subiect activ poate fi numai un cetăţean străin sau o persoană fără cetăţenie - nu este prevăzută pedeapsa complementară a interzicerii unor drepturi, dar aceleaşi fapte când sunt comise de cetăţeni români (fiind incriminate ca trădare - art. 155 C. pen.; trădare prin ajutarea inamicului - art. 156 C. pen.; trădare prin transmitere de secrete - art. 157 C. pen.), sunt sancţionate şi cu această pedeapsă.
Răspunde
 
# Ana 17-Septembrie-2012
Draga Alina,
Se numeste pedepsa COMPLEMENTARA nu COMPLIMENTARA ca nu il complimenteaza cu nimic pe cel caruia ii este instituita.
Răspunde
 
# alina petrea 18-Septembrie-2012
Ana, dacă te uitai puţin pe comentariile mele anterioare vedeai că am scris complimentară în toate cazurile, deci în cazul pe care îl indici tu am făcut doar o greşeală de scriere. Mai bine ai contribui cu ceva constructiv cum ar fi să publici şi tu propriile speţe care i-ar putea ajuta pe alţii.. critica ta nu ajută pe nimeni şi rog administratorii să şteargă comentariile astea pe lângă subiect.
Răspunde
 
# sabina 22-Aprilie-2013
1. Pedeapsa complimentară a interzicerii unor drepturi prevăzută în art. 64 lit. a şi b C. pen. nu poate fi aplicată cetăţenilor străini, nici chiar în situaţiile în care legea o prevede expres, deoarece aceştia nu se bucură, în România, de dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţiile elective publice şi de dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat.

C. Apel Bucureşti, s. a II a pen.. dec. nr. 09/A/1997

2. Menţiunea cuprinsă atât în minuta sentinţei apelate, cât şi în dispozitivul acesteia, că executarea pedepsei complimentare a interzicerii drepturilor prevăzute în art. 64 lit a şi b C. pen. (pe timp de un an) începe de la rămânerea definitivă a sentinţei este nelegală, fiind contrară dispoziţiilor art. 66 C. pen., potrivit cărora executarea pedepsei interzicerii unor drepturi începe după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală sau a restului de pedeapsă ori după prescripţia executării pedepsei; până atunci aceleaşi drepturi îi sunt interzise de drept inculpatului în baza art. 71 C. pen. privitor la pedeapsa accesorie.

C. Apel Bucureşti, s. a II a pen., dec. nr. 99/A/1997
Răspunde
 

Articole comentate

Chestionar

Cine vrei să fie premier după alegerile din 9 dec.?