Art. 81 Cod penal Condiţiile de aplicare a suspendării condiţionate Suspendarea condiţionată a executării pedepsei INDIVIDUALIZAREA PEDEPSELOR

Capitolul V
INDIVIDUALIZAREA PEDEPSELOR

Secţiunea III
Suspendarea condiţionată a executării pedepsei

Art. 81

Condiţiile de aplicare a suspendării condiţionate

Instanţa poate dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate persoanei fizice pe o anumită durată, dacă sunt întrunite următoarele condiţii:

a) pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 3 ani sau amendă;

b) infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, afară de cazul când condamnarea intră în vreunul dintre cazurile prevăzute în art. 38;

c) se apreciază că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia.

Suspendarea condiţionată a executării pedepsei poate fi acordată şi în caz de concurs de infracţiuni, dacă pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 2 ani şi sunt întrunite condiţiile prevăzute în alin. 1 lit. b) şi c).

Suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu atrage suspendarea executării măsurilor de siguranţă şi a obligaţiilor civile prevăzute în hotărârea de condamnare.

Suspendarea condiţionată a executării pedepsei trebuie motivată.

Cod penal actualizat prin:

Lege nr. 278/2006 - pentru modificarea şi completarea Codului penal, precum şi pentru modificarea şi completarea altor legi din 4 iulie 2006, Monitorul Oficial 601/2006;

Ordonanţă de urgenţă nr. 207/2000 - privind modificarea şi completarea Codului penal şi a Codului de procedură penală din 15 noiembrie 2000, Monitorul Oficial 594/2000;

Ordonanţă de urgenţă nr. 207/2000 - privind modificarea şi completarea Codului penal şi a Codului de procedură penală din 15 noiembrie 2000, Monitorul Oficial 594/2000;

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Art. 81 Cod penal Condiţiile de aplicare a suspendării condiţionate Suspendarea condiţionată a executării pedepsei INDIVIDUALIZAREA PEDEPSELOR

Comentarii despre Art. 81 Cod penal Condiţiile de aplicare a suspendării condiţionate Suspendarea condiţionată a executării pedepsei INDIVIDUALIZAREA PEDEPSELOR

     

# tudordan 12-Iulie-2012
Pentru că a săvârşit infracţiunea prevăzută în art 23 combinat cu art. 25 din Legea nr. 5/1965 şi infracţiunea de ucidere din culpă, prevăzută în art. 178 alin. 2 C. pen., inculpatul a fost condamnat la 2 ani închisoare şi, respectiv, la 2 ani şi 5 luni închisoare, aplicându-se, de către prima instanţă, conform art 33 lit. a) şi art 34 lit a) C. pen., pedeapsa cea mai grea şi dispunându-se, în baza art 81 c. pen., suspendarea condiţionată a executării acesteia.

împotriva sentinţei de condamnare şi a deciziei instanţei de apel, care a menţinut-o, parchetul a declarat recurs, susţinând că, în raport cu durata pedepsei rezultante, aplicarea art 81 C. pen. s-a făcut în mod nelegal.

Recursul este fondat. întrucât inculpatul a achitat despăgubirile civile iar datele cauzei îndreptăţesc aprecierea că scopul pedepsei va putea fi atins chiar fără executarea acesteia, instanţa s-a orientat în mod corect dispunând suspendarea executării pedepsei. Ea a greşit însă atunci când a stabilit cuantumul pedepsei, căci acesta este nelegal, în raport cu prevederile art. 81 alin. 2 c. pen., potrivit cărora, în caz de concurs de infracţiuni, suspendarea condiţionată a executării pedepsei poate fi acordat numai dacă pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 2 ani.

Cum pedeapsa aplicată este închisoarea de 2 ani şi 5 luni, hotărârile atacate sunt nelegale sub aspectul mai sus menţionat, ele fiind afectate de cazul de casare prevăzut în art 385^9 pct 14 C. proc. pen.; în consecinţă, adrmiţându-se recursul, vor fi casate ambele hotărâri, se va reduce pedeapsa stabilită pentru infracţiunea de ucidere din culpă la 2 ani, se va aplica, în baza art. 34 lit a) C. pen., o pedeapsă rezultantă în acelaşi cuantum şi se va dispune suspendarea condiţionată a executării ei.

C. Apel Bucureşti, s. ll-a pen., dec. nr. 573/1996

NOTĂ. în speţă, instanţa de recurs a verificat legalitatea soluţiei atacate prin intervertirea ordinei de efectuare a operaţiilor de individualizare a pedepsei. întrucât existau temeiuri pentru suspendarea condiţionată a executării pedepsei, instanţa 'de fond - a raţionat curtea - nu putea aplica, pentru cele două infracţiuni concurente o pedeapsă rezultantă mai mare de 2 ani, căci astfel a încălcat prevederile art. 81 C. pen. Cu alte cuvinte, în succesiunea operaţiilor de individualizare a pedepsei, mai întâi se apreciază asupra aptitudinilor inculpatului de a beneficia de suspendarea condiţionată a executării şi numai după aceea - în raport cu această apreciere - se stabileşte durata pedepsei, avându-se grijă să nu se depăşească limita ce permite suspendarea.

în ordinea fireaseă a lucrurilor, suspendarea condiţionată a executării pedepsei este o măsură subsecventă aplicării pedepsei. Prevederile art 81 C. pen. nu lasă nici o îndoială în această privinţă: "instanţa poate dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei dacă... pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 3 ani sau amendă (art. 81 alin. 1 C. pen.); "suspendarea condiţionată a executării pedepsei poate fi acordată şi în caz de concurs de infracţiuni, dacă pedeapsa aplicată este închisoare de cel mult 2 ani..." (art. 81 alin. 2 C. pen.). Aşadar, mai întâi se aplică pedeapsa, ţinându-se seama de criteriile de individualizare prevăzute în art. 72 C. pen. şi numai după aceea, se examinează dacă, în raport ou condiţiile art. 81 C. pen. - inclusiv cu durata pedepsei aplicate - se poate dispune suspendarea condiţionată a executării acesteia.

Deci, în speţă, nu cuantumul pedepsei este nelegal, în raport cu prevederile art 81 alin. 2 C. pen., ci aplicarea art 81 alin. 2 C. pen. este nelegală, în raport cu cuantumul pedepsei aplicate.
Răspunde
 
# tudordan 12-Iulie-2012
în cazul în care, după ce a fost condamnat pentru două infracţiuni concurente, prin hotărâri diferite, la două pedepse privative de libertate, a căror executare a fost suspendată condiţionat, în baza art. 81 C. pen., inculpatul a comis, în termenul de încercare, încă o infracţiune, instanţa sesizată cu judecarea acestei din urmă infracţiuni trebuie să procedeze după cum urmează: mai întâi va contopi, conform art. 34 lit. a), pedepsele definitive, stabilite anterior pentru cele două infracţiuni concurente; apoi, făcând aplicarea art. 83 C. pen., va revoca suspendarea condiţionată a executării pedepsei rezultante; în fine, va dispune ca inculpatul să execute, pe lângă pedeapsa stabilită pentru ultima infracţiune, şi pedeapsa rezultantă mai sus arătată.

C. Apel Bucureşti, s. I pen., dec. nr. 607/1996
Răspunde
 
# diana 16-Iulie-2012
a. întrucât, potrivit art. 81 alin. 3 C. pen., suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu poate fi aplicată în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 12 ani, autorul unei infracţiuni de furt calificat - sancţionată, potrivit legii, cu închisoare de la 3 la 15 ani - nu poate beneficia de această măsură.

Situaţia este diferită atunci când această infracţiune a fost săvârşită de un minor, deoarece, minorii beneficiind de un sistem propriu de sancţionare - potrivit căruia limitele pedepselor se reduc la jumătate -, infracţiunea de furt comisă de un minor se pedepseşte, potrivit legii, cu închisoarea de la 1 an şi 6 luni la 7 ani şi 6 luni.

b. Suspendând condiţionat, în baza art. 81 C. pen., executarea pedepsei aplicate de prima instanţă, instanţa de apel urmează să înlăture aplicarea art. 71 raportat la art. 64 C. pen., referitoare la pedeapsa accesorie.

C. Apel Bucureşti, s. a ll-a pen., dec. nr. 250/1998

Notă: într-o opinie, se consideră că, pronunţând o condamnare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, instanţa trebuie să facă aplicarea art. 71 C. pen., pedeapsa accesorie urmând să se execute efectiv pe durata pedepsei principale, care a fost suspendată (Tj. Ilfov, dec. pen. nr. 81/1979, cu notă de C. B u g a. RRD nr. 2/1980, p. 53); în motivarea acestei păreri, se consideră că, întrucât, potrivit textului menţionat, condamnarea la pedeapsa închisorii atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64 C. pen. şi, întrucât, pe de altă parte, suspendarea condiţionată a executării pedepsei implică o condamnare, instanţa, când dispune această măsură, trebuie să facă aplicarea art. 71 C. pen. şi să interzică efectiv inculpatului drepturile prevăzute în art. 64 C. pen. Pe cale de consecinţă, potrivit acestei concepţii, suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicată de prima instanţă, prin admiterea apelului făcut de inculpat, nu are nici un efect asupra pedepsei accesorii.

într-o altă opinie, se susţine că, în caz de condamnare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, instanţa nu poate să aplice pedeapsa accesorie, aplicarea acestei pedepse neputând avea loc decât cu prilejul unei eventuale revocări a suspendării, de către instanţa care dispune revocarea (v. C. Buga, notă la Tj. Ilfov, dec. pen. nr. 81/1979, cit. supra); se arată - în esenţă - că întrucât pedeapsa accesorie însoţeşte executarea pedepsei principale, din moment ce s-a suspendat executarea unei pedepse aplicate de prima instanţă, instanţa de apel trebuie să înlăture aplicarea art. 71 C. pen. Este şi punctul de vedere exprimat, în speţă, prin soluţia adoptată, de instanţa de recurs.

Nici unul din punctele de vedere înfăţişate mai sus nu ni se pare corect. în art. 71 C. pen. se arată că condamnarea la pedeapsa închisorii atrage de drept interzicerea tuturor drepturilor prevăzute în art. 64 C. pen. din momentul în care hotărârea de condamnare a rămas definitivă şi până la terminarea executării pedepsei, până la graţierea totală ori a restului de pedeapsă sau până la împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei. Din această dispoziţie legală rezultă că pedeapsa accesorie devine incidenţă prin efectul legii, că interzicerea drepturilor la care se referă are loc de drept, prin simpla rămânere definitivă a hotărârii de condamnare. Pe de altă parte, referindu-se la suspendarea executării pedepsei, art. 81 C. pen. nu distinge între pedeapsa principală, pedeapsa complementară şi pedeapsa accesorie - aşa cum distinge în privinţa măsurilor de siguranţă, asupra cărora suspendarea nu are nici un efect -, ceea ce înseamnă că o condamnare la pedeapsa închisorii, chiar în cazul în care s-a dispus suspendarea condiţionată a executării atrage de drept pedeapsa accesorie, însă, prin efectele suspendării care se întind şi asupra sa, ea nu se execută. Prin urmare, în cazul în care suspendă condiţionat executarea unei pedepse aplicată de prima instanţă, instanţa de apel nu poate să înlăture pedeapsa accesorie - care îşi păstrează fiinţa alături de pedeapsa principală al cărui apendice este ope legis -, însă executarea ei va fi suspendată, ca şi executarea pedepsei principale, în baza art. 81 C. pen., pe durata termenului de încercare. Dacă nu ar fi aşa, ar însemna ca în cazul săvârşirii din nou a unei infracţiuni în cursul termenului de încercare, instanţa, revocând beneficiul suspendării condiţionate a executării pedepsei închisorii, să aplice atunci pedeapsa accesorie, însă legea nu prevede o asemenea posibilitate.
Răspunde
 
# diana 16-Iulie-2012
Prin recursul declarat, întemeiat pe cazul de casare prevăzut în art. 385^9 pct. 17^1 C. proc. pen., parchetul susţine că în mod nelegal prima instanţă - care l-a condamnat pe inculpat la câte 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală, violare de domiciliu şi distrugere - a dispus, în baza art. 81 C. pen., suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicate, întrucât inculpatul nu a reparat prejudiciul şi deci nu era îndeplinită condiţia prevăzută în alin. 4 al acelui text.

Critica adusă acestei soluţii, menţinută de instanţa de apel, nu este întemeiată.

în mod judicios s-a considerat că dispoziţiile art. 81 C. pen. sunt aplicabile în speţă, chiar dacă inculpatul - care a acoperit în parte paguba produsă, dovedind astfel bună-credinţă - nu a reparat în întregime prejudiciul cauzat prin infracţiune.

Acţiunea civilă, chiar dacă este alăturată acţiunii penale în cadrul procesului penal, se soluţionează pe baza regulitor de drept civil, neputând influenţa răspunderea penală a autorului prejudiciului.

Nerepararea acestuia nu condiţionează răspunderea penală decât dacă se dovedeşte reaua-credinţă a făptuitorului; or, în speţă, nu poate fi vorba de rea credinţă, atâta vreme cât s-a dovedit solicitudinea inculpatului în repararea pagubei.

C. Apel Bucureşti, s. a ll-a pen., dec. nr. 408/1998

Notă: a. Prevederile art. 81 alin. 4 C. proc. pen., care subordonează suspendarea condiţionată a executării pedepsei îndeplinirii condiţiei ca inculpatul să fi reparat integral - până în momentul pronunţării hotărârii -paguba produsă prin infracţiune, au fost constatate ca fiind neconstituţionale prin decizia nr. 463 din 13 noiembrie 1997 a Curţii Constituţionale (publicată în Monitorul Oficial nr. 53 din 6 februarie 1998).

O constatare asemănătoare a fost făcută şi în ceea ce priveşte art. 86' alin. 4 C. proc. pen., care stabileşte o condiţie similară pentru suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, prin decizia nr. 25 din 10 februarie 1998 a Curţii Constituţionale (publicată în Monitorul oficial nr. 143 din 8 aprilie 1998).

b. Reproducem in extenso motivarea deciziei nr. 462/1997, sus-menţionată: "Curtea constată că dispoziţiile art. 81 alin. 4 din Codul penal, condiţionând luarea unei măsuri de politică penală cu grave consecinţe, cum este suspendarea condiţionată a executării, de soluţionarea unei probleme de drept extrapenal, creează un regim de discriminare între cetăţeni şi vine în contradicţie cu prevederile art. 4 alin. (2) şi ale art. 16 din Constituţie. Accesul inculpatului Ia unele măsuri de politică penală neprivative de libertate, la care el este îndreptăţit din punctul de vedere al politicii penale şi al dreptului penal, nu-i poate fi interzis pe criterii străine justiţiei penale, cum ar fi acoperirea integrală a prejudiciului. Inculpatul care nu are posibilitatea obiectivă de acoperire a prejudiciului înaintea pronunţării hotărârii de condamnare nu poate avea acces la condamnarea cu suspendarea executării pedepsei. Această reglementare legală determină o discriminare pe criteriul averii.

Repararea prejudiciului cauzat persoanei vătămate prin infracţiune şi care constituie obiectul acţiunii civile, alăturată acţiunii penale în cadrul procesului penal, se înfăptuieşte pe baza regulitor de drept civil şi nu poate influenţa răspunderea penală a autorului prejudiciului. Nerepararea prejudiciului nu condiţionează răspunderea penală decât dacă se dovedeşte reaua-credinţă a făptuitorului. Astfel, neîndeplinirea obligaţiilor civile stabilite prin hotărârea judecătorească de condamnare nu poate duce la revocarea suspendării executării pedepsei, dacă cel condamnat dovedeşte că nu a avut putinţa de a îndeplini acele obligaţii (art. 84 C. pen.). De asemenea, neachitarea, în aceleaşi condiţii, a cheltuielitor de judecată şi a despăgubirilor civile nu constituie un impediment la obţinerea reabilitării judecătoreşti (art. 137 lit. d din Codul penal).

Pe lângă discriminarea pe criteriul averii, pe care o creează dispoziţia legală atacată, constrângerea inculpatului de a repara un prejudiciu pe care nu l-a creat ori nu l-a produs în măsura pretinsă de persoana vătămată, ca preţ al accesului la o măsură de politică penală, la care este îndreptăţit, este contrară şi principiului consacrat în Constituţie şi în convenţii internaţionale, şi anume dreptul la un proces echitabil care să-i asigure posibilitatea de a dovedi în mod exact întinderea drepturilor şi obligaţiilor în cazul conflictului adus în justiţie".

c. Ni se pare că, în justificarea soluţiei adoptate în speţă, curtea de apel ar fi trebuit să se refere şi la decizia Curţii Constituţionale, prin care s-a constatat neconstituţionalitatea art. 81 alin. 4 C. pen.; căci fără acest suport - decizia Curţii Constituţionale fiind definitivă şi obligatorie - atât soluţia curţii de apel cât şi motivarea ei par nelegale, fiind contrare prevederilor exprese ale art. 81 alin. 4 C. pen.

Ar mai trebui precizat că prin referirea la "reaua-credinţă a făptuitorului" Curtea Constituţională nu a înţeles să excludă de la beneficiul suspendării anumite categorii de inculpaţi, şi anume pe cei care cu rea-credinţă nu au reparat anterior pronunţării hotărârii prejudiciul produs - căci dispozitivul deciziei nu limitează, în nici un fel, constatarea ca neconstituţionale a prevederilor art. 81 alin. 4 C. pen. -, ci doar să se refere la posibilitatea, prevăzută în art. 84 C. pen., ca celor cărora li s-a acordat suspendarea să li se retragă beneficiul acestei măsuri dacă până la expirarea termenului de încercare nu vor îndeplini obligaţiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare şi nu vor dovedi că n-au avut putinţa de a îndeplini acele obligaţii (art. 84 C. pen.).
Răspunde
 
# diana 16-Iulie-2012
Potrivit art. 81 alin. 3 C. pen., suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu poate fi dispusă în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 12 ani. Atâta vreme cât legea prevede pentru infracţiunea săvârşită o asemenea pedeapsă, suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu va putea fi dispusă, indiferent dacă acea infracţiune s-a consumat ori a rămas în faza tentativei.

Cum pentru infracţiunea de furt calificat art. 209 alin. 1 C. pen. prevede pedeapsa închisorii de la 3 la 15 ani, inculpatul nu va putea beneficia de suspendarea condiţionată a executării pedepsei, chiar dacă fapta rămânând în stadiul tentativei, pedeapsa ce i se poate aplica în baza art. 21 C. pen. este cuprinsă între 1 an şi 6 luni şi 7 ani şi 6 luni închisoare.

O situaţie diferită ar exista doar dacă inculpatul ar fi minor, deoarece în cazul minorilor, care beneficiază de un tratament penal propriu, potrivit art. 109 C. pen., înseşi limitele prevăzute de lege pentru infracţiunea consumată sunt reduse la jumătate.

C. Apel Bucureşti, s. I pen., dec. nr. 440/1998 (cu opinie separată)

Notă: Opinia separată este motivată în sensul că tentativa este o infracţiune distinctă de infracţiunea consumată, pentru care art. 21 C. pen. prevede o pedeapsă proprie cuprinsă între jumătatea minimului şi jumătatea maximului prevăzute de lege pentru fapta consumată; de altfel - se mai susţine - textul art. 81 alin. 3 C. pen. nu se raportează implicit decât la infracţiunea consumată, astfel că "acest lucru nu poate fi opus regimului sancţionator al tentativei".

Este adevărat că tentativa prezintă toate elementele - latura obiectivă şi latura subiectivă - ale unei infracţiuni, dar această "infracţiune" nu are o incriminare distinctă, ci este doar o formă, imperfectă, a faptei pe care o prevede ca infracţiune consumată textul incriminator. De aceea la aplicarea prevederilor art. 81 alin. 3 C. pen., care exceptează de la suspendarea condiţionată a executării pedepsei infracţiunile intenţionate "pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 12 ani"; trebuie să se aibă în vedere limita maximă specială a pedepsei prevăzută de lege pentru infracţiunea consumată, chiar dacă fapta concret săvârşită a rămas în fază de tentativă şi tentativa se sancţionează cu o pedeapsă cuprinsă între jumătatea minimului şi jumătatea maximului prevăzute de lege pentru infracţiunea consumată. Temeiul exceptării din art. 81 alin. 3 C. pen. îl constituie pericolul social abstract al faptei incriminate - pericol evaluat de legiuitor şi exprimat în limitele legale de pedeapsă -, care nu variază în raport cu forma, perfectă sau imperfectă, îmbrăcată, în realizarea ei concretă, de infracţiunea săvârşită (v., în sensul celor de mai sus, v. Gh. Vo i n e a, Condiţiile suspendării executării pedepsei, Dr. nr. 6/1998, p. 90; Gh. Voinea, Suspendarea executării pedepsei. Condiţii, RDP nr. 2/1998, p. 79; nota redacţiei, la articolul intitulat Suspendarea condiţionată a executării pedepsei. Neaplicare, de Maria Trandabăţ, RDP nr. 1/1998, p. 116). Va influenţa limita de pedeapsă arătată în art. 81 alin. 3 C. pen. numai minoritatea, deoarece minorul beneficiază de un sistem propriu de sancţionare determinat, prin derivaţie, din sistemul de pedepsire a infractorilor majori.

Ar mai fi de adăugat, pe linia soluţiei adoptate de majoritatea membrilor completului de judecată, că în modul arătat mai sus au fost interpretate şi prevederile art. 5 alin. 2 din Legea nr. 137/1997 - potrivit cărora nu beneficiază de prevederile de graţiere ale acestei legi cei care au săvârşit infracţiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 15 ani - în sensul că beneficiul graţierii a fost refuzat nu numai celor care au săvârşit infracţiuni consumate, ci şi celor ale căror fapte nu au depăşit faza tentativei (v. A.Ungureanu, Graţierea condiţionată, RDP nr. 1/1998, p. 89-90).
Răspunde
 
# diana 16-Iulie-2012
împrejurarea că inculpatul a săvârşit infracţiunea anterioară -pentru care a fost condamnat la 8 luni închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei în baza art. 81 C. pen. - în timpul minorităţii, exclude, în ceea ce priveşte infracţiunea comisă ulterior, în cursul termenului de încercare, după împlinirea vârstei de 18 ani, existenţa stării de recidivă postcondamnatorie, căci în această situaţie sunt incidente prevederile art. 38 alin. 1 lit. a C. pen., dar nu face inaplicabile prevederile art. 83 C. pen., referitoare la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei, care nu condiţionează această măsură de faptul ca beneficiul suspendării să fi fost acordat unui infractor major.

C. Apel Bucureşti, s. a ll-a pen., dec. nr. 455/1998
Răspunde
 
# diana 16-Iulie-2012
După revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei la locul de muncă, ca efect al săvârşirii din nou a unei infracţiuni în cursul termenului de încercare, pedeapsa a cărei suspendare s-a revocat se va executa - cumulat cu pedeapsa aplicată pentru infracţiunea săvârşită ulterior - în regimul stabilit prin hotărârea de condamnare, indiferent de modul de executare fixat pentru ultima pedeapsă, căci altfel s-ar nesocoti principiul autorităţii lucrului judecat şi s-ar modifica o hotărâre rămasă definitivă.

De aceea, dacă suspendarea condiţionată a executării s-a dispus privitor la o pedeapsă cu închisoarea, în cazul revocării acestei măsuri din cauza săvârşirii din nou a unei infracţiuni, nu se poate dispune ca pedeapsa rezultată din însumarea pedepsei pentru care s-a pronunţat revocarea suspendării cu pedeapsa aplicată pentru noua infracţiune să se execute la locul de muncă, chiar dacă în ceea ce o priveşte pe aceasta din urmă s-a dispus executarea la locul de muncă.

C. Apel Bucureşti, s. I pen., dec. nr. 476/1998

Notă: în sensul că în urma revocării suspendării condiţionate a executării pedepsei, ca urmare a săvârşirii din nou a unei infracţiuni, acea pedeapsă urmează a fi executată în regim de detenţie, dacă acesta a fost regimul de executare stabilit prin hotărârea de condamnare, v.,: TS, sp., dec. nr. 30/ 1981, CD, p. 272; TS, sp., dec. nr. 92/1980, CD, p. 256. Este însă posibil ca pentru infracţiunea săvârşită în cursul termenului de încercare, instanţa, ţinând seama de criteriile de individualizare prevăzute în art. 72 C. pen., să aplice o pedeapsă cu executarea la locul de muncă (v.: Plen. TS, dec. de îndrumare nr. 1/1983, CD, p. 32; TS, sm, dec. nr. 92/1980,
RRD nr. 8/1981, p. 67). în această situaţie, cele două pedepse se vor executa, aşa cum se prevede în art. 83 C. pen., prin cumulare, dar fiecare în regimul de executare care îi este propriu. Cât priveşte ordinea în care va avea loc executarea, este firesc ca mai întâi să fie executată pedeapsa privativă de libertate, corespunzător unei faze iniţiale, mai aspre, a procesului de reeducare a condamnatului şi apoi - când este de presupus că s-au obţinut unele rezultate pozitive în această direcţie - să se execute cealaltă pedeapsă, la locul de muncă, realizându-se astfel, treptat şi reintegrarea în muncă şi societate a celui condamnat (v. Gh. P ă r ău ş a n u, notă la dec. pen. nr. 443/ 1981 a Tj. Neamţ, RRD nr. 7/1982, p. 82).
Răspunde
 
# diana 16-Iulie-2012
Inculpatul a fost condamnat de către prima instanţă la 6 luni închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, conform art. 81 C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de abandon de familie prevăzută în art. 305 lit. c C. pen.

Sentinţa a fost atacată cu apel de către parchet, care a susţinut că măsura suspendării condiţionate a executării pedepsei este nelegală, deoarece, potrivit art. 305 alin. 4 C. pen., numai dacă în cursul judecăţii inculpatul şi-a îndeplinit obligaţiile şi părţile nu s-au împăcat instanţa poate lua această măsură; deci,per a contrario, dacă inculpatul nu a plătit în cursul judecăţii pensia de întreţinere datorată - cum este cazul în speţă -, instanţa nu poate suspenda condiţionat executarea pedepsei aplicate.

Apelul a fost respins, cu motivarea că art. 305 alin. 4 C. pen. conţine o derogare de la dispoziţiile art. 81 C. pen. - determinată de realităţile specifice care există între membrii unei familii -, menită să acorde unele facilităţi inculpatului care şi-a îndeplinit obligaţiile în cursul judecăţii, în sensul că va putea beneficia de suspendarea condiţionată a executării pedepsei chiar dacă nu sunt îndeplinite condiţiile cerute de art. 81 C. pen. pentru luarea acestei măsuri; dacă inculpatul nu a achitat sumele datorate, suspendarea executării va putea fi dispusă, dar, de data aceasta, numai dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 81 C. pen.

împotriva ambelor hotărâri parchetul a declarat recurs, reiterând motivele invocate în apel.

Recursul nu este întemeiat şi va fi respins; argumentele instanţei de apel - în sensul că dispoziţia din art. 305 alin. 4 C. pen. este derogatorie, în favoarea inculpatului, şi că ea nu permite concluzia că inculpatul nu ar putea beneficia de măsura suspendării dacă sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în art. 81 C. pen. - sunt corecte şi justifică în totul soluţia adoptată.
C. Apel Bucureşti, s. a II-a pen., dec. nr. 1038/1998
Răspunde
 
# diana 16-Iulie-2012
în cazul în care inculpatul este arestat, instanţa, suspendând condiţionat executarea pedepsei, trebuie să raporteze această măsură la întreaga pedeapsă, şi nu doar la restul neexecutat până în momentul suspendării; din durata pedepsei se va deduce însă timpul executat până la pronunţarea hotărârii.

C. Apel Bucureşti, s. a II-a pen., dec. nr. 610/1998
Răspunde
 
# diana 16-Iulie-2012
Inculpatul, născut la 9 august 1980, a fost condamnat la 4 luni închisoare, în baza art. 208, 209 lit. e şi i C. pen., cu aplicarea art. 74, 76 C. pen., precum şi a art. 99 şi art. 109 C. pen.; în fapt, s-a reţinut că, în ziua de 30 aprilie 1997, şi-a însuşit, prin efracţie, din interiorul unui autoturism, mai multe bunuri şi o sumă de bani.

în recurs - prevalându-se de cazul de casare prevăzut în art. 385^9 pct. 14 C. proc. pen. -, inculpatul solicită suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

Motivul de recurs nu este fondat, deoarece, potrivit art. 81 alin. 3 C. pen., suspendarea condiţionată a executării pedepsei nu poate fi dispusă în cazul infracţiunilor intenţionate pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 12 ani; or, infracţiunea de furt reţinută în sarcina inculpatului se pedepseşte cu închisoarea de la 3 la 15 ani.

C. Apel Bucureşti, s. I pen., dec. nr. 614/1998

Notă: La data săvârşirii infracţiunii reţinută în sarcina sa inculpatul era minor; aceasta înseamnă că - indiferent de data judecării cauzei - el va fi supus, în ceea ce priveşte pedeapsa, dispoziţiilor art. 109 C. pen. Potrivit acestui text, pedepsele ce se pot aplica minorilor sunt închisoarea sau amenda prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită, ale căror limite se reduc la jumătate (fără ca minimul pedepsei să depăşească 5 ani). Aceasta înseamnă că, în loc de a stabili pentru fiecare infracţiune şi în cuprinsul fiecărui text incriminator pedepse diferite, unele pentru majori şi altele pentru minori, legiuitorul a adoptat un alt sistem, care constă în determinarea limitelor pedepselor aplicabile minorilor prin derivaţie, adică prin reducerea într-o anumită proporţie - mai precis, la jumătate - a tuturor pedepselor prevăzute de legea penală. Pedepsele astfel reduse reprezintă, în ceea ce îi priveşte pe minori, pedeapsa legală - cu un alt minim şi un alt maxim special -, aşa încât toate instituţiile de drept penal a căror funţionare este legată de un anumit cuantum al pedepsei legale trebuie raportate, când este vorba de minori, la pedeapsa redusă în limitele prevăzute în art. 109 C. pen. (v., în acest sens, CSJ, s. unite dec. nr. VI/1998, Dr. nr. 2/1999, p. 144). Furtul calificat prevăzut în art. 209 alin. 1 C. pen. sancţionându-se cu închisoarea de la 3 la 15 ani, înseamnă că dacă o asemenea faptă a fost comisă de un minor, infracţiunea săvârşită de acesta se pedepseşte, potrivit legii, cu închisoarea de la 1 an şi 6 luni la 7 ani şi 6 luni. în aceste condiţii, interdicţia prevăzută în art. 81 alin. 3 C. pen. nu operează şi, în principiu, inculpatul poate beneficia de suspendarea condiţionată a executării pedepsei.

b. în proiectul Legii pentru modificarea şi completarea Codului penal se propune ca limita de pedeapsă prevăzută în art. 81 alin. 3 C. pen. să fie ridicată de la 12 la 15 ani. în aceste condiţii, evident, problema de drept pe care a ridicat-o decizia nu s-ar mai pune. Speţa îşi va păstra însă interesul legat de modul de sancţionare a infractorilor minori.
Răspunde
 
# diana 16-Iulie-2012
Inculpatul a fost condamnat la: 1 an închisoare pentru infracţiunea de fals material în înscrisuri oficiale (art. 288 C. pen.); 1 an închisoare pentru infracţiunea de uz de fals (art. 291 C. pen.); 2 ani închisoare pentru infracţiunea de înşelăciune (art. 215 alin. 1 şi 2 C. pen.) - dispunându-se, conform art. 33, 34 C. pen., să execute pedeapsa cea mai grea.

Cum, în apelul declarat de parchet, s-a constatat că inculpatul a săvârşit aceste infracţiuni în cursul termenului de încercare al suspendării condiţionate a executării unei pedepse anterioare, din care mai avea de executat 1 an, 5 luni şi 16 zile închisoare, tribunalul a admis apelul, a revocat suspendarea condiţionată a executării acelei pedepse în raport cu fiecare dintre infracţiunile comise înăuntrul termenului de încercare şi a adăugat restul de pedeapsă mai sus-menţionat la fiecare dintre pedepsele stabilite prin hotărârea atacată; ulterior a contopit cele trei pedepse - de 3 ani, 5 luni şi 16 zile; 2 ani, 5 luni şi 16 zile; 2 ani, 5 luni şi 16 zile - rezultate din aceste operaţii şi a dispus ca inculpatul să execute, conform art. 33 lit. a şi 34 lit. a C„pen., pedeapsa cea mai grea, adică 3 ani, 5 luni şi 16 zile închisoare.

Motivele de casare invocate de inculpat nu sunt fondate, dar din oficiu se constată că decizia atacată este nelegală, sub aspectul modului în care s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei, adică legat de fiecare dintre cele trei infracţiuni concurente ce constituie obiectul cauzei de faţă. Corect era ca instanţa de apel să revoce o singură dată suspendarea condiţionată a executării pedepsei anterioare şi să adauge restul de 1 an, 5 luni şi 16 zile, rămas neexecutat din acea pedeapsă, la pedeapsa rezultantă, de 2 ani închisoare, aplicată pentru cele trei infracţiuni concurente săvârşite în cursul termenului de încercare.

Fiind vorba de o greşală de tehnică juridică - rezultatul fiind acelaşi -nu se impune însă, admiterea recursului şi casarea deciziei pentru acest motiv.

C. Apel Bucureşti, s. a II-a pen., dec. nr. 1038/1998

Notă: Instanţa de recurs a constatat, pe drept cuvânt, că prin decizia atacată s-a făcut o greşită aplicare a legii. Nelegalitatea acestei decizii se manifestă sub mai multe aspecte, în sensul că instanţa de apel: a) a revocat de trei ori suspendarea condiţionată a executării pedepsei anterioare - adică de atâtea ori câte infracţiuni a săvârşit inculpatul în cursul termenului de încercare -şi de tot atâtea ori a adăugat restul rămas neexecutat din acea pedeapsă la pedepsele stabilite pentru infracţiunile concurente săvârşite în perioada de încercare; b) a considerat ca fiind o pedeapsă unică fiecare pedeapsă rezultată din însumarea acestor componente; c) a contopit cele trei pedepse astfel rezultate, ignorând faptul că contopirea nu putea avea ca obiect decât pedepsele stabilite pentru infracţiunile săvârşite, în condiţiile concursului, pe parcursul termenului de încercare, nu şi restul neexecutat din pedeapsa anterior suspendată.

Este adevărat că, prin folosirea acestui procedeu, complicat şi nelegal, s-a ajuns la un rezultat identic cu cel la care ar fi condus şi corecta aplicare a legii. Dar putea justifica această constatare validarea unei soluţii nelegale şi respingerea recursului făcut de inculpat? Pentru a răspunde la întrebare este necesar să vedem ce înţeles a atribuit legiuitorul cazului de casare prevăzut în art. 385^9 pct. 17^1 C. proc. pen.

în Codul de procedură penală anterior exista un caz de casare - prevăzut în art. 474 partea Il-a pct. 9 - identic ca formulare şi conţinut celui înscris în art. 385^9 pct. 171 C. proc. pen. în explicarea acestui caz de casare, în literatura juridică a vremii s-a arătat că el constă în "aprecierea în drept a conţinutului dosarului - cu repercusiuni asupra soluţiei cauzei" (I.N.Lungulescu, I.M.Dragomirescu, Recursul în materie penală, Bucureşti, 1946, p. 378).

în proiectul iniţial al Legii nr. 141/1996, cazul de casare prevăzut în art. 385^9 pct. 17^1 C. proc. pen. - introdus prin acea lege - era formulat astfel: "când hotărârea este contrară legii sau când prin hotărâre s-a făcut o greşită aplicare a legii de natură să influenţeze soluţia procesului". O redactare identică avea şi art. 410 pct. V C. proc. pen. referitor la recursul în anulare. Prin precizarea sus-menţionată, făcută în ambele texte, se urmărea să se evite casarea pentru greşeli de drept nesemnificative şi să se creeze astfel o concordanţă cu prevederile art. 385^9 pct. 10 C. proc. pen. care autoriză casarea pentru aşa-numita omisiune esenţială, adică pentru omisiunea unor probe sau cereri "de natură să influenţeze soluţia procesului".

în textul art. 385^9pct. 17^1 adoptat de legiuitor cuvintele "de natură să influenţeze soluţia procesului" au fost înlăturate; ele au fost păstrate însă în art. 410 pct. 7^1 C. proc. pen. Din această eliminare - despre care nu credem că a fost întâmplătoare - se poate deduce concluzia că, în concepţia legiuitorului, orice greşeală în aplicarea legii justifică admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi corectarea greşelii.
Răspunde
 
# paun marinela 09-Aprilie-2013
fratele meu a fost condamnat la 6 luni cu suspendare in timpul minoritatii si in termenul de incercare a comis o fapta de violare de domiciliu.Poate sa ia din nou o suspendare ?
Răspunde