Art. 119 cod procedura civila Cererea reconvenţională Procedura înainte de judecată

Capitolul I
Procedura înainte de judecată

Secţiunea IV
Cererea reconvenţională

Art. 119

(1)Dacă pârâtul are pretenţii în legătură cu cererea reclamantului, el poate să facă cerere reconvenţională.

(2)Cererea trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute pentru cererea de chemare în judecată.

(3)Cererea reconvenţională se depune odată cu întâmpinarea sau, dacă pârâtul nu este obligat la întâmpinare, cel mai târziu la prima zi de înfăţişare.

(4)Când reclamantul şi-a modificat cererea de chemare în judecată, cererea reconvenţională se va depune cel mai târziu până la termenul ce se va încuviinţa pârâtului spre acest sfârşit.

codul de procedură civilă actualizat prin:

OUG 138/2000 - pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă din 14 septembrie 2000, Monitorul Oficial 479/2000;

OUG 138/2000 - pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă din 14 septembrie 2000, Monitorul Oficial 479/2000;

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Art. 119 cod procedura civila  Cererea reconvenţională Procedura înainte de judecată

Comentarii despre Art. 119 cod procedura civila Cererea reconvenţională Procedura înainte de judecată

     

# franco blanc 20-Decembrie-2012
Jurisprudenta Art. 119 CPC

I. Existenţa unei legături

1. Noţiune. 1) Art. 119 C. proc. civ.
reglementează dreptul pârâtului de a formula cerere reconvenţională dacă are pretenţii în legătură cu cererea sau mijloacele de apărare ale reclamantului. O asemenea cerere se soluţionează, de regulă, odată cu acţiunea principală, asigurându-se prin aceasta o mai bună administrare a justiţiei, precum şi evitarea unor soluţii contradictorii referitoare la
pretenţii reciproce strâns legate între ele. Este de principiu, în materia dreptului procesual civil, că părţile au dreptul să hotărască singure cu privire la exercitarea acţiunii şi a cererii reconvenţionale, determinând obiectul pretenţiilor în limitele cărora urmează a fi soluţionat litigiul.

Dacă cererile părţilor sunt formulate confuz, instanţa este datoare să le pretindă precizările necesare pentru stabilirea cadrului corect al litigiului şi pentru a putea da calificarea corespunzătoare cererilor formulate. Pârâtul a pretins, prin cererea depusă la dosar, că terenurile indicate în acţiune sunt proprietatea lui. Deşi, aparent, o asemenea precizare poate fi considerată, în raport cu cererea reclamantelor de a se cuprinde terenurile respective în masa succesorală, drept o apărare a pârâtului formulată în condiţiile art. 115 C. proc. civ., motivarea pretenţiilor sale, în sensul că a stăpânit imobilele timp îndelungat, continuu şi netulburat, lasă să se înţeleagă că pârâtul pretinde dobândirea terenurilor din litigiu prin uzucapiune, aspect asupra căruia instanţa avea obligaţia a se pronunţa. (Trib. Suprem, secţia civilă, decizia nr. 352/1988, în R.R.D. nr. 1/1989, p. 65);

2) Pentru admisibilitatea unei cereri reconvenţionale, legea impune existenţa unei legături între aceasta şi cererea principală, adică să izvorască din aceeaşi cauză, din acelaşi raport juridic. Fiind vorba, pe de o parte, de o cerere pentru plata penalităţilor de întârziere în livrare, iar, pe de altă parte, de o cerere pentru plata preţului produselor livrate, ambele având aceeaşi cauză, raportul obligaţio-nal rezultând din acelaşi contract, iar litigiul purtându-se între aceleaşi părţi, în mod corect instanţa a soluţionat cererea principală odată cu cea reconvenţională (Trib. Suprem, secţia civilă, decizia
nr. 436/E/1989, în Dreptul nr. 6/1990, p. 273).

Notă: Nu există niciun text de lege care să prevadă că instanţa se pronunţă, prin încheiere, asupra admisibilităţii cererii reconvenţionale, aşa cum există în materia intervenţiei principale. De asemenea, este de reţinut că legea nu impune ca pretenţia din cererea principală şi pretenţia din cererea reconvenţională să izvorască din aceeaşi cauză;

2. Necesitatea formulării. 1) Fără o cerere reconvenţională, instanţa nu poate obliga pe reclamant la efectuarea unei prestaţii faţă de pârât (Trib. Suprem, secţia civilă, decizia nr. 1611/1979, în R.R.D. nr. 2/1980, p. 56);

2) Fără a fi învestită cu o cerere reconvenţională, instanţa nu poate, din oficiu, să oblige pe reclamant în propria lui acţiune (Trib. Suprem, colegiul civil, decizia nr. 471/1956, în Legalitatea populară nr. 6/1956, p. 741);

3) Pentru a se putea încuviinţa dreptul de retenţie a construcţiilor făcute cu bu-nă-credinţă pe terenul revendicat de propri-etar, pârâtul trebuie să facă o cerere reconvenţională (C.S.J., decizia nr. 1136/1950, în Justiţia Nouă nr. 9-10/1950, p. 1007).

Notă: Menţionăm că în practica judiciară sunt şi unele soluţii în sensul că pentru recunoaşterea unui drept de retenţie nu este necesară o cerere reconvenţională, deoarece dreptul de retenţie ar constitui un simplu mijloc de apărare;

3. Contracte de închiriere. Dacă reclamantul a solicitat anularea contractului de închiriere încheiat de pârâţi, constatarea valabilităţii contractului de închiriere pe care el l-a încheiat cu o terţă persoană, precum şi evacuarea pârâţilor, se poate constata nevalabilita-tea contractului încheiat de reclamant cu terţa persoană chiar dacă pârâţii nu au formulat cerere reconvenţională (C.A. Braşov, secfia civilă, decizia nr. 572/1994, în C.P.J. 1994, p. 43).

Notă: Cu alte cuvinte, pârâtul nu trebuie să formuleze cerere reconvenţională dacă invocă nulitatea actului juridic pe care reclamantul îşi întemeiază pretenţia, ci poate să opună nulitatea actului juridic respectiv doar ca un simplu mijloc de apărare. într-un asemenea caz, instanţa nu poate pronunţa, în dispozitivul hotărârii, nulitatea, ci doar va respinge pretenţia formulată de reclamant împotriva pârâtului;

4. Acţiune în evacuare. Reparaţii.

Pârâtul poate cere atenuarea obligaţiei formulate împotriva sa, astfel că este admisibilă cererea reconvenţională prin care, în cadrul acţiunii în evacuare introdusă de proprietar, locatarul pârât solicită valoarea reparaţiilor făcute la imobil în sarcina proprietarului (Trib. Reg. Suceava, decizia nr. 257/1957, în Justiţia Nouă nr. 5/1957, p. 889);

5. Pensie de întreţinere. Domiciliul minorului. în condiţiile în care soţia reclamantă solicită pensie de întreţinere pentru copilul minor, iar soţul pârât
pretinde prin cerere reconvenţională stabilirea domiciliului minorului la el, cererea reconvenţională se respinge prin încheierea de şedinţă. împotriva acestei încheieri nu se poate face recurs decât odată cu fondul (Trib. Bucureşti, secfia a lll-a civilă, decizia nr. 674/1987, cu notă parfial critică şi parfial aprobativă de S. Zilberstein, V.M. Ciobanu, în R.R.D. nr. 10/1987, p. 47).

Notă: Autorii arată, pe deplin justificat, că în cazul în care s-a formulat o cerere reconvenţională, instanţa nu trebuie să se pronunţe asupra admisibilităţii ei în principiu, ci o va rezolva, prin hotărâre, odată cu cererea principală sau va dispune, prin încheiere, disjungerea ei şi o va judeca separat. Chiar dacă în mod greşit instanţa de fond s-a pronunţat în cursul judecăţii asupra admisibilităţii în principiu a cererii reconvenţionale, prin încheiere, aceasta nu poate fi atacată separat, ci numai odată cu hotărârea de fond;

6. Compensaţia legală. Compensaţia legală poate fi invocată pe cale de apărare, însă, dacă pretenţia pârâtului este mai mare decât cea a reclamantului, pentru diferenţă, pârâtul trebuie să formuleze cerere reconvenţională (Trib. Suprem, colegiul civil, decizia nr. 911/1958, în I.C. Mihuţă, Al. Lesviodax, Repertoriu I, p. 748).

Notă: Subliniem că, în cazul în care pârâtul doreşte să invoce compensaţia judiciară, atunci el trebuie să formuleze cerere reconvenţională.

II. Procedură

7. Neindicarea obiectului. Neindi-carea în cuprinsul cererii reconvenţionale a obiectului acesteia atrage, potrivit art. 133 alin. (1) C. proc. civ., sancţiunea anulării (Trib. Bucureşti, secţia comercială, decizia nr. 840/1998, în C.P.J. Corn. 1990-1998, p. 263);

8. Termen. 1) Potrivit art. 135 C. proc. civ., cererea reconvenţională care nu a fost formulată înăuntrul termenului prevăzut de lege se va judeca deosebit, afară de cazul când părţile consimt să se judece împreună. Prin urmare, sancţiunea depunerii tardive a cererii reconvenţionale nu constă în respingerea acesteia, ci în judecarea ei separată (C.A. Bacău, secţia civilă, decizia nr. 4/1997, în Jurisprudenfa 1997, p. 28);

2) Sancţiunea în cazul depunerii întârziate a cererii reconvenţionale constă în judecarea separată a celor două cereri, iar nu în respingerea cererii reconvenţionale ca tardiv formulată (Trib. Jud. Vâlcea, secfia civilă, decizia nr. 210/1968, în R.R.D. nr. 5/1969, p. 175);

3) Sancţiunea depunerii tardive nu constă în respingerea cererii reconvenţionale, ci în disjungerea şi judecarea ei separată de către aceeaşi instanţă; fiind însă vorba despre o normă dispozitivă, rezultă că părţile pot renunţa, expres sau tacit, la aplicarea ei; disjungerea este însă inadmisibilă atunci când între cererea
reconvenţională şi acţiunea principală este o legătură indisolubilă, ca în materia partajului, unde activul şi pasivul succesoral formează un tot indivizibil (C.A. Suceava, secfia civilă, decizia nr. 1071/1999);

4) Prima instanţă a reţinut tardivitatea cererii reconvenţionale, pe care a restituit-o pârâtului, deşi reclamantul nu a formulat nicio opoziţie privind judecarea concomitentă a celor două acţiuni. Soluţia este greşită, întrucât sancţiunea nedepunerii cererii reconvenţionale în termen este judecarea ei separată, iar în cazul în care există acordul părţilor ca cererile să fie judecate împreună, instanţa este obligată să procedeze astfel, reţinerea tardivităţii fiind nelegală (C.A. Braşov, secfia civilă, decizia nr. 310/1994);

5) Potrivit art. 119 alin. (3) C. proc. civ., cererea reconvenţională se depune odată cu întâmpinarea sau cel mai târziu la prima zi de înfăţişare, iar în conformitate cu art. 135 C. proc. civ., dacă cererea reconvenţională nu este făcută înăuntrul termenului prevăzut de lege, ea se va judeca separat, afară de cazul când părţile consimt să se judece împreună cu acţiunea principală. în speţă, cererea reconvenţională nu a fost introdusă în termenul prevăzut de lege, dar reclamanta a consimţit să se judece împreună cu acţiunea principală, prin aceea că a fost de acord să fie administrate probele cerute de pârâtă în dovedirea propriilor sale pretenţii. Ca atare, în mod greşit prima instanţă a respins cererea reconvenţională ca tardiv introdusă (Trib. Suprem, secfia civilă, decizia nr. 167/E/1989, în Dreptul nr. 1-2/1990, p. 123);

9. Fond după casare cu trimitere.

Potrivit art. 61 alin. (1) şi art. 119 alin. (3) C. proc. civ., cererea de chemare în garanţie formulată de pârât şi, respectiv, cererea reconvenţională se depun odată cu întâmpinarea, iar dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la prima zi de înfăţişare.

în speţă, faţă de limitele şi considerentele deciziei de casare, părţile nu
se mai aflau în situaţia de a depune la dosar întâmpinare şi, prin urmare, nici în aceea de a putea depune la dosar cerere de chemare în garanţie şi cerere reconvenţională, motivul pentru care s-a dispus trimiterea spre rejudecare fiind acela că instanţa nu s-a pronunţat asupra cererii privind nulitatea contractului de vânzare-cumpărare, iar indicaţia deciziei de casare a fost ca instanţa de trimitere să completeze probele pe acest aspect şi să se pronunţe asupra sa (C.A. Bucureşti, secfia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, decizia nr. 308/A/2005, în C. Negrită, Apelul în procesul civil, p. 343).
Răspunde
 
# radu.marian 24-Decembrie-2012
Obiect

întrucât cererea reconvenţională nu se referă la pretenţii în legătură cu cererea sau cu mijloacele de apărare ale reclamantului -având ca obiect executarea altor contracte decât cel pe care şi-a întemeiat reclamantul pretenţiile- va fi respinsă. - C.A. Bucureşti, Secţia comercială, decizia nr. 260/1999, Culegere de practică judiciară în materie comercială pe anul 1999, p. 54.

Obligativitate

1. Fără o cerere reconvenţională, instanţa nu poate obliga pe reclamant la efectuarea unei prestaţii faţă de pârât. - Tribunalul Suprem, Secţia civilă, decizia nr. 1611/1979, Revista română de drept nr. 2/1980, p. 56.

2. Cererea prin care pârâtul, faţă de care s-a solicitat punerea sub interdicţie, solicită, la rândul lui, punerea sub interdicţie a reclamantului, nu îndeplineşte condiţiile unei cereri reconvenţionale, în sensul art. 119 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., nefiind parcursă procedura prealabilă prevăzută de art. 30 şi urm. din Decretul nr. 32/ 1954. - Curtea Supremă de Justiţie, Secţia comercială, decizia nr. 1098/ 2002, Dreptul nr. 6/2003, p. 237.
Răspunde
 
# radu.marian 24-Decembrie-2012
1. „în cazul în care se formulează o cerere de intervenţie principală deoarece părţile din cererea principală -reclamantul şi pârâtul-dobândesc calitatea de pârâţi, este firesc să li se acorde dreptul de a formula cerere reconvenţională.

în cazul chemării în garanţie, soluţia admisibilităţii formulării cererii reconvenţionale de către cel chemat ca garant poate fi acceptată pe aceleaşi considerente ca şi în ipoteza precedentă, deoarece chemarea în garanţie este asimilată cu o adevărată „acţiune”. Terţul chemat în proces are o poziţie independentă şi deci, între mijloacele de apărare pe care le-ar putea formula în raport cu cel care l-a chemat în garanţie, ar fi şi cererea reconven-
ţională prin care s-ar invoca pretenţii legate de cererea de chemare în garanţie.

în ipoteza chemării în judecată a altor persoane, terţul introdus în proces la cererea reclamantului sau a pârâtului are calitatea procesuală de reclamant. Astfel fiind, o asemenea persoană nu ar putea formula cerere reconvenţională.

în cazul arătării titularului dreptului nicio dificultate nu există în privinţa acceptării posibilităţii formulării cererii reconvenţionale dacă terţul recunoaşte că este titularul dreptului şi reclamantul consimte să ia locul pârâtului iniţial. în celelalte ipoteze care rezultă din art. 64-66 C. proc. civ., când terţul dobândeşte calitatea prevăzută de art. 58 C. proc. civ., adică intervenient principal, problema nu se pune.” - VM. Ciobanu, Discuţii privind admisibilitatea formulării cererii reconvenţionale şi în cazurile cererilor de participare a terţilor în procesul civil, II, Dreptul nr. 2/1999, p. 38-41.

2. „în cazul în care s-a formulat o cerere reconvenţională, instanţa nu trebuie să se pronunţe asupra admisibilităţii ei în principiu ci ea va fi rezolvată prin hotărâre sau va dispune, prin încheiere, disjungerea ei şi o va judeca separat.” - O. Ungu-reanu, Sinteză teoretică şi practică privind cererea reconvenţională, Revista română de drept nr. 11/1998, p. 39-46.

3. „Este admisibilă cererea reconvenţională în cadrul unei ordonanţe preşedinţiale, sub condiţia ca între ele să existe o strânsă legătură, iar obiectul cererii reconvenţionale să privească tot luarea unei măsuri vremelnice.” - O. Ungureanu, Sinteză teoretică şi practică privind cererea reconvenţională, Revista română de drept nr. 11/1998, p. 39-46.

4. „A considera cererea reconvenţională ca o cerere accesorie faţă de cererea principală, înseamnă a o subordona în totalitate cererii principale şi, pe cale de consecinţă, să poată fi respinsă ca lipsită de interes atunci când cererea principală va fi nulă sau inadmisibilă, sau când reclamantul se va desista de la ea etc.; ceea ce, evident, ar contrazice nu numai finalitatea cererii reconvenţionale în sine, ci şi eficienţa unor instituţii de drept material, cum ar fi compensaţia, rezoluţiunea, anularea etc., care, în mod constant, se invocă pe această cale.” - D. Radu,
Este cererea reconvenţională o cerere accesorie?, Revista română de drept nr. 3/1974, p. 71-75.

5. „în ceea ce ne priveşte, considerăm că şi în cadrul procedurii somaţiei de plată ar putea fi primită şi soluţionată o cerere reconvenţională, dacă: ea îndeplineşte condiţiile de conexare la cererea principală; prin prorogare legală indirectă de competenţă, în condiţiile prevederilor art. 17 C. proc. civ., nu se încalcă normele imperative de competenţă; se înscrie prin obiectul ei limitelor procedurii somaţiei de plată, respectiv creanţa este certă, lichidă şi exigibilă, rezultă din una din sursele arătate de art. 1 alin. (1) din Ordonanţa Guvernului nr. nr. 5/2001 şi cererea nu presupune abordarea fondului raporturilor juridice dintre părţi; prin ea nu s-ar tinde la transformarea procedurii necontencioase într-o procedură contencioasă, ci numai la compensarea judiciară a datoriilor ... în caz contrar, debitorul căruia i s-a refuzat posibilitatea unei cereri reconvenţionale ar fi îndemnat implicit să facă o cerere distinctă în procedura somaţiei de plată care, ulterior, ar fi susceptibilă de conexare la cererea creditorului, ajungându-se, în final, la acelaşi rezultat.

... Cererea reconvenţională nu s-ar putea face, în opinia noastră, direct în faţa instanţei care soluţionează cererea în anulare, deoarece, deşi nu suntem în prezenţa unui apel, cererea în anulare este totuşi o cale de atac, iar dispoziţiile procedurale referitoare la exercitarea unor cereri incidentale în căile de atac sunt restrictive şi procedura somaţiei de plată nu prevede nicio abatere. în acelaşi timp, prin formularea cererii reconvenţionale direct în etapa judecării cererii în anulare, s-ar încălca principul celor două grade de jurisdicţie.” -1. Deleanu, Gh. Buta, Procedura somaţiei de plată. Doctrină şi jurisprudenţă, Editura C.H. Beck, Bucureşti, 2006, p. 167-168.
Răspunde
 
# radu.marian 24-Decembrie-2012
1. Din alin. (1) se poate desprinde concluzia că prin cererea reconvenţională pârâtul nu poate invoca orice pretenţii împotriva reclamantului, ci numai acele pretenţii care au legătură cu cererea de chemare în judecată. Nu este însă obligatoriu ca pretenţiile celor două părţi să fie întemeiate pe acelaşi raport juridic, ci pot să aibă ca temei cauze diferite.

2. Prin cererea reconvenţională se poate urmări:

- compensaţia judiciară, atunci când pârâtul are de primit de la reclamant o sumă de bani, iar creanţa sa nu este certă, lichidă şi exigibilă, astfel încât să invo ce compensaţia legală prin întâmpinare;

- punerea în discuţie a valabilităţii titlului reclamantului;

- obţinerea unei obligări la plată a reclamantului.

3. întrucât textul prevede că pârâtul „poate" să facă cerere reconvenţională, înseamnă că, în principiu, cererea reconvenţională are caracter facultativ. Prin urmare, pârâtul poate să opteze între a-şi valorifica pretenţiile pe calea incidentală a cererii reconvenţionale sau pe cale principală.

4. Cererea reconvenţională trebuie să îndeplinească condiţiile prevăzute pentru cererea de chemare în judecată, inclusiv în ce priveşte timbrajul.

în aceeaşi măsură, cererea reconvenţională poate fi anulată pentru lipsa elementelor prevăzute de art. 133 sau, dacă se face dovada vătămării, pentru lipsa celorlalte elemente ale cererii, conform art. 105 alin. (2) teza I.

5. Atunci când întâmpinarea este obligatorie, cererea reconvenţională trebuie depusă cu cel puţin 5 zile înainte de termenul fixat pentru judecată [art. 1141 alin. (2)]. Numai dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cererea reconvenţională poate fi depusă la prima zi de înfăţişare.

Pe de altă parte, dacă întâmpinarea este obligatorie, dar pârâtul nu depune întâmpinare ci doar cerere reconvenţională, cererea reconvenţională nu poate fi respinsă numai pentru acest motiv. Art. 119 alin. (3) care prevede că cererea reconvenţională se depune odată cu întâmpinarea, trebuie interpretat în sensul că reglementează termenul de depunere a cererii reconvenţionale, iar nu în sensul că dacă întâmpinarea este obligatorie şi nu este formulată, trebuie respinsă şi cererea reconvenţională. Nedepunerea întâmpinării atrage drept sancţiune decăderea pârâtului din dreptul de a propune probe şi de a invoca excepţii procesuale relative, iar nu respingerea cererii reconvenţionale.

6. Dacă hotărârea este anulată/casată pentru necompetenţă şi pricina este reţinută/trimisă spre rejudecare în primă instanţă, cererea reconvenţională ar putea fi formulată şi în etapa rejudecării, în acelaşi termen.

7. Cererea reconvenţională introdusă tardiv poate fi Judecată împreună cu cererea principală numai dacă părţile sunt de acord. în caz contrar, va fi judecată separat (art. 135), iar nu respinsă ca tardiv formulată.
Răspunde
 
# Georgescu 04-Martie-2013
Daca cererea reconventionala nu a fost formulata inlauntrul termenului prevazut de lege - art 119 C.PROC.CIV-, se poate face uz de prevederile art. 135 in care se stipuleaza ca " cererea reconvenţională care nu a fost formulată înăuntrul termenului prevăzut de lege se va judeca deosebit, afară de cazul când părţile consimt să se judece împreună"?. Prin urmare, sancţiunea depunerii tardive a cererii reconvenţionale nu constă în respingerea acesteia, ci în judecarea ei separată, prin disjungerea de cererea principală? Va multumesc.
Răspunde