Art. 246 cod procedura civila Renunţarea la judecată şi renunţarea la drept Judecata

Capitolul III
Judecata

Secţiunea V
Renunţarea la judecată şi renunţarea la drept

Art. 246

(1)Reclamantul poate să renunţe oricând la judecată, fie verbal în şedinţă, fie prin cerere scrisă.

(2)Renunţarea la judecată se constată prin încheiere dată fără drept de apel.

(3)Dacă renunţarea s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată, instanţa, la cererea pârâtului, va obliga pe reclamant la cheltuieli.

(4)Când părţile au intrat în dezbaterea fondului, renunţarea nu se poate face decât cu învoirea celeilalte părţi.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Art. 246 cod procedura civila  Renunţarea la judecată şi renunţarea la drept Judecata

Comentarii despre Art. 246 cod procedura civila Renunţarea la judecată şi renunţarea la drept Judecata

     

# petre mustata 02-Ianuarie-2013
Practică juridică

1. Erede renunţător. Câtă vreme erezii -citaţi fiind în cauză-au declarat că renunţă la moştenirea reclamantei, decedată pe parcursul procesului, instanţa nu mai poate să ia act de renunţarea acestora la judecarea acţiunii pornite de reclamantă. Totodată, nu mai poate să soluţioneze în contradictoriu cu ei nici cererea reconvenţională formulată de pârâţi. Procedând astfel, instanţa a pronunţat o hotărâre vădit nelegală, ignorând dispoziţiile art. 243 C. proc. civ. (Trib. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 2527/1996);

2. Reprezentant legal. 1) Mama nu poate renunţa la acţiunea în stabilirea paternităţii copilului şi plata întreţinerii, întrucât ea acţionează numai ca reprezentant legal (Trib. Suprem, secţia civilă, decizia nr. 1253/1970, în C.D. 1970, p. 186);

2) Mama, în drept să exercite acţiunea în stabilirea paternităţii, nu poate renunţa la judecată, nici chiar cu avizul autorităţii tutelare, întrucât, acţiunea aparţinând copilului, ea nu poate dispune de un drept care nu-i aparţine. O atare renunţare ar fi, de altfel, contrară intereselor copilului minor, al cărui statut civil se cere a fi stabilit (Trib. Suprem, secţia civilă, decizianr. 1184/1978, în C.D. 1978, p. 170);

3. Mandatar. 1) Renunţarea la judecată nu se poate face prin mandatar decât dacă acesta este împuternicit în baza unei procuri speciale, menţiunea generală care-l mandatează „a întreprinde orice va fi nevoie pentru rezolvarea litigiilor" nefiind suficientă pentru efectuarea actelor de dispoziţie (C.S.J., secţia comercială, decizia nr. 17/1998, în B.J. -Bază de date);

2) Jurisconsultul unei persoane juridice nu poate face acte de renunţare decât în baza unei delegaţii speciale date de organul de conducere al acesteia (Trib. Suprem, Plen, decizia de îndrumare nr. 12/1958, în îndreptar interdisciplinar, p. 40);

3) Manifestarea de voinţă, în sensul de a renunţa la judecată, reprezintă o desistare, deci un act de dispoziţie. Din această natură a renunţării derivă cerinţa ca o atare declaraţie să fie făcută de partea reclamantă, personal sau prin mandatar cu procură specială. Prin urmare, jurisconsultul unei persoane juridice nu are calitatea de a face declaraţie de renunţare la acţiune, deci o desistare de la judecată, decât în baza unei delegaţii speciale date de către organul de conducere al acesteia (Trib. Suprem, secţia civilă, decizia nr. 2080/1978, în

I.C. Mihuţă, Repertoriu III, p. 297, nr. 105);

4) Renunţarea la acţiune poate să intervină numai cu acordul reprezentantului legal al reclamantei, respectiv directorul general care a semnat acţiunea, cererea prin care un fost asociat al reclamantei, care între timp îşi cesionase
acţiunile, renunţă la acţiune în numele reclamantei fiind fără efecte juridice (C.A. Bucureşti, secţia comercială, decizia nr. 833/1996, în C.P.J.Com. 1993-1998, p. 165);

4. Momentul renunţării. Potrivit art. 246 C. proc. civ., renunţarea la judecată poate avea loc în tot cursul judecăţii, în faţa primei instanţe sau a instanţei de apel ori a celei de recurs, fie verbal în şedinţă, fie prin cerere scrisă (C.S.J., secţia de contencios administrativ, decizia nr. 169/2000, în B.J. - Bază de date);

5. Soluţia instanţei. 1) Cum reclamantul a declarat expres că înţelege să renunţe la judecată, trebuia să se ia act de această renunţare, în baza art. 246

C. proc. civ., şi nu să se respingă acţiunea ca rămasă fără obiect. Cele două soluţii pot avea urmări diferite: în cazul renunţării la judecată, reclamantul poate introduce împotriva pârâtului o nouă acţiune având acelaşi obiect şi aceeaşi cauză, în timp ce în situaţia respingerii acţiunii, dacă hotărârea devine irevocabilă, poate fi opusă cu autoritate de lucru judecat într-un nou proces (C.S.J., secţia de contencios administrativ, decizia nr. 2138/1998);

2) Nu este suficient ca declaraţia reclamantului de renunţare la acţiune, cu privire la unul dintre pârâţi, să rezulte din admiterea cererii numai faţă de ceilalţi, ci ea urmează să fie reluată în dispozitivul hotărârii, din care trebuie să rezulte modul de soluţionare a tuturor capetelor de cerere (Trib. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 260/1990, în C.P.J. 1990, p. 133, nr. 175);

6. Intervenţie în interes propriu. Este nelegală soluţia instanţei prin care se ia act de renunţarea reclamantului la judecată, fără a pune în discuţie şi a se pronunţa asupra cererii de intervenţie voluntară principală formulată în cauză (C.A. Calaţi, secţia civilă, decizia nr. 529/1995, în C.P.J. 1995, p. 134);

7. Cerere reconvenţională. 1) Potrivit art. 246 C. proc. civ., reclamantul poate să renunţe la judecată, iar renunţarea se constată prin încheiere. Aceste dispoziţii sunt aplicabile numai cu privire la acţiunea principală, introductivă de instanţă, în cazul în care reclamantul o retrage, dar nu şi cu privire la cererea reconvenţională formulată de către pârât, pe care instanţa, soluţionân-d-o în fond, a respins-o. Prin urmare, într-o atare situaţie, soluţia dată asupra cererii reconvenţionale este recurabilă (Trib. Jud. Covasna, secţia civilă, decizia nr. 169/1983, în R.R.D. nr. 1/1984, p. 53).

Notă: într-o formulare nu foarte clară, instanţa a dorit să sublinieze că renunţarea reclamantului la judecarea cererii de chemare în judecată nu afectează, în principiu, soluţionarea cererii reconvenţionale depuse de către pârât. Dacă, însă, cererea reconvenţională are caracter subsidiar, atunci ea rămâne lipsită de obiect în caul în care instanţa ia act de renunţarea reclamantului la judecată;

2) Partea care a renunţat formal, în primă instanţă, la cererea sa reconvenţională, declarând că îşi rezervă calea unei acţiuni deosebite principale, nu mai poate reveni, în apel, asupra acestei renunţări şi a propune din nou înaintea instanţei de apel cererea sa reconvenţională sub forma şi denumirea de mijloc de apărare (C.A. Bucureşti II, 2 noiembrie 1901, Em. Dan, Codul adnotat, p. 503, nr. 118);

8. Cheltuieli de judecată. 1) Dacă renunţarea la judecată s-a făcut după comunicarea cererii de chemare în judecată către pârât, dar înainte de a se intra în dezbaterea fondului, reclamantul se află în culpă procesuală şi va putea fi obligat, la cerere, la plata cheltuielilor de judecată (Trib. Reg. Suceava, secţia civilă, decizia nr. 6/1964, în Justiţia Nouă nr. 8/1965, p. 112);

2) Cheltuielile de judecată nu pot fi solicitate de recurent ca urmare a renunţării, deoarece în această situaţie doar partea intimată - pârâtă poate solicita instanţei obligarea la plata cheltuielilor de judecată, în noţiunea cărora intră toate cheltuielile făcute de părţi în timpul procesului, cu taxele de timbru, onorarii avocaţiale sau de expert, cheltuieli de transport sau de altă natură.

în cazul renunţării la judecată după ce s-a intrat în dezbaterea fondului (moment ce începe odată cu admiterea probelor), culpa procesuală aparţine reclamantului şi poate fi, la cerere, obligat la plata cheltuielilor de judecată (C.A. Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, decizia nr. 136/C/2005, în C.P.J. 2005, p. 84);

9. învoirea părţilor. Când s-a intrat în dezbaterea fondului - moment care începe cu admiterea probelor - renunţarea la judecată nu mai poate fi făcută decât cu învoirea părţilor (C.A. Craiova, secţia civilă, decizia nr. 722/1998). în acelaşi sens: C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 358/2000;

10. Renunţare în apel/recurs.

1) Renunţarea la cererea de chemare în judecată poate interveni inclusiv în recurs, însă este necesar întotdeauna acordul celeilalte părţi, deoarece, procesul aflându-seîn faza recursului, implicit rezultă că s-a intrat în dezbaterea fondului (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 1867/1998, în C.P.J.C. 1993-1998, p. 265);

2) în apel, reclamanta a renunţat la judecarea capătului de cerere privind plata despăgubirilor, iar pârâtul, prin reprezentant, a fost de acord cu această renunţare, situaţie în care, în conformitate cu dispoziţiile art. 246 alin. (4)

C. proc. civ., curtea a luat act de renunţarea reclamantei la judecata acestui capăt de cerere (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 465/2001);

11. Retragerea recursului. Instanţa de recurs va lua act de retragerea
recursului, în pofida opoziţiei intimatului, nefiind aplicabile dispoziţiile art. 246 C. proc. civ., care se referă la cererea de chemare în judecată şi prevăd că, după ce s-a intrat în dezbaterea fondului, este necesară învoirea celeilalte părţi. Retrăgându-şi recursul, recurenta achiesează la hotărârea instanţei de apel, hotărâre la care şi intimatul a achiesat, neformulând recurs împotriva acesteia. în aceste condiţii, atitudinea sa de a solicita continuarea judecăţii apare ca fiind pur şicanatoare (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 1204/1999);

12. Caracter neechivoc. 1) Renunţarea la judecată trebuie să rezulte din cererea scrisă sau orală a titularului dreptului, ea neputând fi dedusă din susţineri ale părţii, care pot avea alt înţeles decât cel al unei renunţări (Trib. Suprem, secţia civilă, decizia nr. 585/1980, în I.C. Mihuţă, Repertoriu III, p. 297);

2) Renunţarea la judecată, deşi nu este un act de dispoziţie, cum este renunţarea la un drept, dar care în anumite situaţii (intervenirea prescripţiei) poate duce la pierderea dreptului însuşi, trebuie să rezulte cu claritate din cererea scrisă sau orală a titularului dreptului, ea neputând fi dedusă din susţineri ale reclamantului, ce pot avea alt înţeles decât cel al unei renunţări. Deci, renunţarea trebuie să fie expresă, clară şi fără echivoc, situaţie în care instanţele au îndatorirea să o verifice cu toată atenţia (Trib. Suprem, secţia civilă, decizia nr. 659/1986, în C.D. 1986, p. 186).

Notă: Totuşi, şi renunţarea la judecată este un act procesual de dispoziţie, alături de renunţarea la dreptul subiectiv pretins, de achiesare (la pretenţii sau, după caz, la hotărâre) şi de tranzacţia judiciară;

13. Lipsa acordului pârâtului.

1) în cazul în care instanţa de fond a luat act că reclamantul a renunţat la acţiune faţă de unul dintre pârâţi, fără a se cere consimţământul acestuia, deşi se intrase în cercetarea fondului, instanţa de recurs va trebui să caseze cu trimitere spre rejudecare, iar nu să reţină şi să rezolve ea litigiul, deoarece, într-o astfel de situaţie, s-a încălcat principiul dublului grad de jurisdicţie (Trib. Suprem, secţia civilă, decizia nr. 1112/1969, în C.D. 1969, p. 247);

2) Instanţa nu poate lua act de cererea de renunţare la judecată, depusă de reclamant după închiderea dezbaterilor, fără consimţământul pârâtului, şi nici nu poate, pe baza unei astfel de cereri, să compenseze cheltuielile de judecată, încheierea prin care s-a luat o astfel de măsură poate fi atacată cu recurs (Trib. Reg. Cluj, secţia civilă, decizia nr. 2527/1966, în R.R.D. nr. 12/1967, p. 108);

14. învoire tacită a pârâtului. Dacă, deşi se intrase în dezbaterea fondului, reclamantul renunţă la judecată, iar pârâtul nu se opune în mod expres,
atunci el nu va mai putea invoca, în calea de atac, împrejurarea că instanţa nu i-a cerut consimţământul (C.A. Braşov, secţia civilă, decizia nr. 711/1996, în C.P.J. 1996, p. 103).

Notă: Cu alte cuvinte, învoirea celeilalte părţi poate să fie şi tacită, iar nu numai expresă. Pentru aceasta este însă necesară prezenţa pârâtului la termenul de judecată respectiv;

în sens contrar: Renunţarea la judecată a intervenit după intrarea în dezbaterea fondului, aşa încât, pentru a deveni operantă, partea potrivnică ar fi trebuit să nu se opună la acest act de dispoziţie. Pentru termenul de dezbatere a cererii de renunţare la judecată, partea potrivnică nu s-a prezentat în instanţă, deşi a fost legal citată; or, atâta timp cât pârâta a fost legal citată în apel, absenţa sa nu constituie un impediment la consfinţirea actului de dispoziţie al reclamantei, neputând echivala cu o opoziţie la acest act, cum s-a sugerat în motivele de recurs, după cum opoziţia exprimată ulterior, în calea de atac a recursului, este lipsită de eficienţă juridică (C.A. Bucureşti, secţia a IV-a civilă, decizia nr. 3163/2001, în C.A. Bucureşti, Practică judiciară civilă 2001-2002, p. 537-538);

15. Efectele renunţării. 1) Renunţarea la judecată produce numai efecte procedurale, drepturile părţilor rămânând neatinse, astfel că reclamantul poate să pornească o nouă acţiune, dacă între timp nu a operat prescripţia extinctivă. Instanţa va lua act de renunţarea la judecată şi va dispune închiderea dosarului, iar nu va respinge acţiunea (C.S.J., secţia civilă, decizia nr. 1036/1994, în B.J. 1994, p. 102);

2) în cazul în care, cu ocazia unei prime acţiuni, reclamantul renunţă la un capăt de cerere, iar instanţa ia act, el este îndreptăţit să reitereze acel capăt de cerere în cadrul unei noi acţiuni, fără a i se putea opune puterea lucrului judecat (Trib. Suprem, secţia civilă, decizia nr. 362/1974, în C.D. 1974, p. 271);

3) Renunţarea la acţiune are drept urmare stingerea efectului pe care l-a produs introducerea acelei acţiuni, şi anume de a fi întrerupt curgerea termenului de prescripţie extinctivă (Trib. Suprem, colegiul civil, decizia nr. 1682/1967, în C.D. 1967, p. 286);

4) Dacă reclamantul a renunţat la capătul de cerere privitor la acordarea dobânzilor aferente, apelul declarat împotriva hotărârii şi prin care se solicită obligarea pârâtei-intimate la plata dobânzilor respective urmează a se respinge ca inadmisibil (C.A. Bucureşti, secţia comercială, decizia nr. 382/1994, în C.P.J.Com. 1993-1998, p. 164);

5) Reclamantul are dreptul ca, după învestirea instanţei, să renunţe la judecată printr-o declaraţie verbală sau scrisă. Renunţarea la judecată nu îl împiedică pe reclamant ca, ulterior, pe calea unei alte cereri, să solicite acordarea drepturilor ce s-ar fi încălcat de pârât (C.S.J., secţia civilă, decizia nr. 358/ 2000, în B.J. - Bază de date);

16. Mai mulţi reclamanţi. 1) Instanţa, luând act de renunţarea la judecată a unuia dintre reclamanţi, nu poate să dispună închiderea dosarului şi cu privire la ceilalţi reclamanţi decât cu încălcarea drepturilor lor procesuale. Ca atare, ea are îndatorirea să continue judecarea cauzei în ceea ce priveşte pretenţiile acestora (Trib. Suprem, secţia civilă, decizia nr. 930/1971, citată de I. Mihuţă, Probleme de drept din practica Tribunalului Suprem în materie procesuală civilă, în R.R.D. nr. 2/1973, p. 126);

2) în situaţia în care există o coparticipare procesuală activă, renunţarea unuia dintre reclamanţi nu produce niciun efect faţă de ceilalţi reclamanţi, care doresc să continue judecata. Cu atât mai mult, renunţarea reclamantului la judecată nu afectează soluţionarea unei cereri de intervenţie principală sau a unei cereri reconvenţionale (C.S.J., secţia civilă, decizia nr. 445/2000, în B.J. - Bază de date).
Răspunde
 
# adriana 30-Ianuarie-2013
Coparticipare procesuală activă

în situaţia în care există o coparticipare procesuală activă, renunţarea unuia dintre reclamanţi nu produce niciun efect faţă de ceilalţi reclamanţi, care doresc să continue judecata. Dacă acesta este principiul, cu atât mai mult renunţarea reclamantului la judecată nu afectează soluţionarea unei cereri de intervenţie principală sau a unei cereri reconvenţionale. - Curtea Supremă de Justiţie, Secţia civilă, decizia nr. 445/2000, BJ./2000, p. 196.

învoire tacită

Absenţa pârâtei, care a fost legal citată în apel, nu poate constitui un impediment la consfinţirea actului de dispoziţie al reclamantei, neputând echivala cu o opoziţie la acest act, iar opoziţia manifestată ulterior, în calea de atac a recursului, este lipsită de eficienţă juridică. - C.A. Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, decizia nr. 3163/2001, Practică judiciară civilă pe anii 2001-2002, p. 537.

4^ Legea nr. 115/1996

întrucât în cuprinsul Legii nr. 115/ 1996 nu se regăsesc dispoziţii speciale de reglementare a cererii de renunţare la efectuarea controlului formulată de persoana cercetată atunci când doar aceasta a avut iniţiativa controlului, sunt aplicabile dispoziţiile art. 246 C. proc. civ. privitoare în genere la renunţarea la judecată. - C.A. Cluj, Comisia de cercetare a averilor, încheierea din 28 aprilie 2004, B.J./2004, p. 254.
-li Lipsa acordului pârâtului

în speţă, în mod greşit instanţa de fond a luat act de renunţarea la judecată a reclamantei privind cererea de partajare a bunurilor comune, după pronunţarea încheierii interlocutorii prin care s-a reţinut comunitatea de bunuri şi s-au desemnat experţii pentru evaluarea bunurilor şi propunerea de lotizare, în lipsa acordului pârâtului. - T. Prahova, decizia civilă nr. 2899/2002, Ministerul Justiţiei - Culegere de practică judiciară pe anul2002, p. 143.

Lipsa autorităţii de lucru judecat

1. Reclamantul are dreptul ca după învestirea instanţei, să renunţe la judecată printr-o declaraţie verbală sau scrisă. Renunţarea la judecată nu îl împiedică pe reclamant ca ulterior, pe calea unei alte cereri, să solicite acordarea drepturilor ce i s-ar fi încălcat de pârât. -Curtea Supremă de Justiţie, Secţia civilă, decizia nr. 358/2000, B.J./2000, p. 195.

2. Renunţarea la judecată nu îl împiedică pe reclamant ca ulterior, pe calea unei alte cereri, să solicite acordarea drepturilor ce i s-ar fi încălcat de pârât. - Curtea Supremă de Justiţie, Secţia civilă, decizia nr. 358/2000, B.J./2000, p. 195.

Mandatar. Procură specială

Renunţarea la judecată poate fi făcută de mandatar, dar în temeiul unei procuri speciale, fie de parte personal. Manifestarea de voinţă trebuie să fie clară şi fără echivoc, ea neputând fi dedusă din tăcerea sau omisiunea părţii de a-şi exprima voinţa. - C.A. Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, decizia nr. 9354/2000, Culegere de practică judiciară în materie civilă pe anul 2000, p. 458.

Momentul renunţării

întrucât art. 246 C. proc. civ. nu prevede un termen pentru renunţarea la judecată, cu învoiala pârâtului, reclamantul poate renunţa la judecata cererii sale şi la instanţa de recurs. - C.A. Iaşi, Secţia civilă, decizia nr. 1770/1999, Jurisprudenţa pe anul 1999, p. 178.

Obligarea la cheltuieli de judecată

în baza art. 246 alin. (2) C. proc. civ. reclamanta a fost obligată la plata sumei de 600.000 lei cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.

S-a considerat că nu are relevanţă faptul că intimata are oficiu juridic şi consilier juridic salariat, întrucât dreptul la apărare este un drept constituţional, legea neinterzicând societăţilor cu oficiu juridic să fie reprezentate şi apărate, în baza contractului de asistenţă juridică, de un avocat. - C.A. Bucureşti, Secţia comercială, decizia nr. 808/2000, Culegere de practică judiciară în materie comercială pe anii2000-2001, p. 262.

Obligaţia instanţei

Instanţele judecătoreşti, atunci când li se înfăţişează acte de dispoziţie ale părţilor sub forma renunţării la drept sau la acţiune, a achiesării
Art. 246

la pretenţiile părţii potrivnice sau la o hotărâre pronunţată în cauză, ori a cererii de a se da o hotărâre care să consfinţească o învoială a părţilor, sunt datoare să verifice dacă aceste acte nu urmăresc un scop ilicit, fiind potrivnice legilor, intereselor statului sau ale terţilor, sau nu sunt rezultatul unui viciu de consimţământ. în cazul în care constată o atare situaţie, instanţa va respinge cererea şi va trece mai departe la judecarea cauzei.

Pentru prevenirea oricărei greşeli a părţilor, instanţele sunt obligate, înainte de a lua act de cererea formulată, să le explice consecinţele juridice ce decurg din actul încheiat.
- Plenul Tribunalului Suprem, Decizia de îndrumare nr. 12/1958, S. Zilberstein^ V. Gobanu, Drept proce-sual civil. îndreptar de practică judiciară, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1980, p. 40.

Renunţare. Efecte

1. Cum reclamantul a declarat expres în instanţă că înţelege să renunţe la judecata acţiunii sale, trebuia să se ia act de renunţarea acestuia, potrivit art. 246 C. proc. civ., şi nu să se respingă acţiunea ca rămasă fără obiect.

Cele două soluţii pot avea finalităţi diferite, în cazul renunţării la judecată reclamantul putând introduce o nouă acţiune având acelaşi obiect şi cauză, în timp ce în situaţia respingerii acţiunii ca rămasă fără obiect, în cazul în care hotărârea rămâne irevocabilă ea poate fi opusă cu autoritate de lucru judecat într-un proces asemănător. - Curtea Supremă de Justiţie, Secţia de contencios administrativ, decizia nr. 2138/1998, Jurisprudenţa Curţii Supreme de Justiţie - set 7/1999, p. 24.

2. Odată exprimată această poziţie procesuală, nu se mai poate reveni asupra ei şi nici nu poate fi ulterior condiţionată de concesii ale părţii adverse, întrucât pentru o astfel de ipoteză părţile ar fi trebuit să pună capăt litigiului printr-o tranzacţie. -C.A. Bucureşti, Secţia a IV-a civilă, decizia nr. 2477/2001, Practică judiciară civilă pe anii2001-2002, p. 535.

3. Cererea părţii de a renunţa la judecarea recursului are valoarea unui act juridic unilateral, astfel că, lipsind acele dispoziţii legale care să impună alte consecinţe, ea trebuie socotită irevocabilă, fiind de principiu că, obişnuit, actele juridice unilaterale sunt irevocabile.

Aşa fiind, cererea recurentei prin care declară că îşi revocă renunţarea la judecarea recursului este inadmisibilă. - C.A. Cluj, Secţia civilă, de muncă şi asigurări sociale, pentru minori şi familie, decizia nr. 2322/R/2005, B.J./2005, p. 268.

Renunţare la acţiune. Calificare

1. Dacă reclamantul a declarat că renunţă „la acţiune” aceasta echivalează cu o desistare de la judecata cererii introduse, iar nu cu o renunţare la însuşi dreptul pretins care nu se poate presupune ci trebuie să rezulte dintr-o declaraţie din partea beneficiarului. - Curtea Supremă de Justiţie, Secţia civilă, decizia nr. 1036/1994, B.J./1994, p. 103.

Renunţarea la judecată faţă de pârât

Renunţarea la judecată a unei părţi se constată prin încheiere separată, la data cererii scrise şi ea nu împiedică continuarea judecăţii cauzei între celelalte părţi. - C.A. Cluj, Secţia civilă, decizia nr. 859/2000, B.J./2000, voi. 1, p. 348.
Răspunde
 
# adriana 30-Ianuarie-2013
1. Poate să renunţe la judecată reclamantul. De asemenea, întrucât pârâtul care a formulat cerere reconvenţională sau a invocat o excepţie procesuală are, în privinţa cererii incidentale, situaţia unui reclamant, şi el poate să recurgă la prevederile art. 246.

în egală măsură, dispoziţiile procedurale enunţate sunt aplicabile şi intervenientului principal.

2. Intervenientul accesoriu ar putea renunţa la judecarea cererii de intervenţie, în condiţiile art. 246?

Pentru a răspunde la întrebare trebuie avute în vedere mai multe aspecte:

- intervenientul accesoriu a devenit parte în proces din iniţiativa lui. De vreme ce i s-a recunoscut dreptul de a învesti instanţa, nu i se poate contesta, a priori, dreptul de a renunţa la judecata cererii sale;
- întrucât intervenţia accesorie are natura juridică a unei simple apărări, nefiind o adevărată cerere de chemare în judecată care să beneficieze de independenţă procesuală, posibilitatea intervenientului de a renunţa la judecată este subordonată interesului părţii pentru care a intervenit, împrejurare care rezultă din prevederile art. 54. Prin renunţarea la judecata cererii de intervenţie se consideră că aceasta nu a fost făcută niciodată, astfel încât instanţa nu va putea să ţină cont de dovezile administrate şi de actele de procedură săvârşite de intervenientul accesoriu în folosul părţii pentru care a intervenit;

- deoarece intervenientul a devenit parte în proces numai după ce instanţa s-a pronunţat asupra admisibilităţii în principiu, cu ascultarea părţilor iniţiale, înseamnă că, simetric, partea în folosul căreia s-a intervenit trebuie să-şi exprime părerea asupra cererii de renunţare.

în măsura în care această parte se opune, justificat, instanţa nu poate să ia act de renunţarea la judecata cererii de intervenţie accesorie.

Opunerea părţii nu ar fi justificată dacă intervenientul nu a săvârşit niciun act de procedură şi nu a administrat nicio dovadă până la momentul renunţării.

Intervenienţii forţaţi pot să renunţe numai la judecarea cererilor făcute de ei [ex: art. 60 alin. (2)].

3. Dacă renunţarea este făcută verbal, va fi consemnată în practicaua încheierii prin care se ia act de renunţare.

în situaţia în care reclamantul optează pentru cererea scrisă, aceasta nu trebuie să îmbrace o anumită formă deoarece, spre deosebire de art. 247 alin. (3), art. 246 nu impune forma autentică a înscrisului prin care se face renunţarea la judecată.

în ambele cazuri însă, indiferent dacă este făcută verbal sau prin înscris, renunţarea trebuie să fie expresă, ea neputând fi presupusă.

4. Condiţiile în care poate avea loc renunţarea la judecată diferă în funcţie de momentul procesual în care aceasta intervine.

Astfel:

- dacă reclamantul renunţă la judecată în intervalul dintre introducerea acţiunii şi comunicarea ei către pârât, manifestarea de voinţă a reclamantului va produce efecte fără acordul pârâtului şi fără ca reclamantul să fie obligat la cheltuieli de judecată.

Soluţia este firească, pentru că atâta timp cât cererea nu a fost comunicată pârâtului, el nici nu a făcut vreo cheltuială;

- dacă renunţarea intervine după ce s-a comunicat pârâtului cererea de chemare în judecată, dar înainte de a se intra în dezbaterea fondului, pentru a se lua act de desistare nu este necesar acordul pârâtului dar, la solicitarea acestuia, reclamantul poate fi obligat la cheltuieli de judecată [alin. (3)];

- când s-a intrat în dezbaterea fondului, lucru care se întâmplă odată cu prima zi de înfăţişare, renunţarea se poate face numai cu învoirea pârâtului [alin. (4)]

Acordul pârâtului poate să fie expres dar şi tacit, implicit.

în căile de atac, renunţarea la cererea de chemare în judecată se poate face numai cu acordul pârâtului0, deoarece s-a intrat în dezbaterea fondului procesului.

5. Dacă reclamantul a depus la dosar, prin registratura instanţei, o cerere de renunţare la judecată, la termen nu poate reveni asupra declaraţiei sale şi să ceară continuarea judecăţii. Aceasta deoarece, împrejurarea că dacă s-a intrat în dezbateri este necesar acordul pârâtului pentru a se lua act de renunţare, nu schimbă natura juridică a actului de renunţare, care rămâne un act unilateral pentru că reprezintă manifestarea de voinţă a unei singure părţi. Particularitatea textului constă în aceea că acordul pârâtului nu este necesar pentru formarea valabilă a actului juridic, ci este cerut într-un moment ulterior formării sale, doar pentru ca actul unilateral să producă efecte. Or, specific unui act unilateral este caracterul său irevocabil. Pe de altă parte, potrivit art. 246 alin. (2), prin încheiere „se constată" renunţarea la judecată, legiuitorul neconferind actului instanţei un caracter constitutiv, de vreme ce nu prevede că renunţarea „se dispune" prin încheiere.

6. încheierea prin care se ia act de renunţarea la judecată este susceptibilă numai de recurs.

Termenul de recurs este cel de drept comun, prevăzut de art. 301, iar nu termenul în care ar putea fi exercitată calea de atac împotriva hotărârii date asupra fondului în pricina respectivă.

Deoarece instanţa doar „constată" şi nu „dispune" renunţarea, înseamnă că prin intermediul recursului reclamantul nu ar putea critica faptul că instanţa a luat act de renunţare, ci poate să invoce doar aspecte legate de condiţiile de regularitate în care s-a luat act de renunţare, adică faptul că au fost încălcate dispoziţiile art. 246 alin. (3) şi (4).

7. Efectele renunţării la judecată se produc retroactiv, cu consecinţa repunerii părţilor în situaţia anterioară declanşării procedurii judiciare.

De aceea, în cazul în care dreptul la acţiune nu s-a prescris2>, reclamantul va putea introduce o nouă cerere de chemare în judecată pentru valorificarea aceluiaşi drept, fără să i se poată opune autoritatea de lucrujudecat, pentru că în procesul anterior nu s-a judecat nimic.

în caz de coparticipare procesuală activă, renunţarea unuia dintre reclamanţi nu produce efecte asupra cererilor celorlalţi reclamanţi, care vor fi judecate în continuare.

Soluţia este aceeaşi dacă pârâtul a făcut cerere reconvenţională ori dacă în cauză există o cerere de intervenţie principală, pentru că acestea se bucură de independenţă procesuală, astfel că renunţarea reclamantului nu vajmpiedica judecarea mai departe a cererii incidente.

în caz de coparticipare procesuală pasivă, renunţarea reclamantului la judecata în contradictoriu cu unul dintre pârâţi, va produce efecte numai faţă de acest pârât, iar judecata în contradictoriu cu ceilalţi va continua.

8. Dacă s-a formulat o cerere de intervenţie accesorie în favoarea reclamantului, renunţarea la judecarea cererii principale va duce la caducitatea cererii de intervenţie.

9. Nu este necesar ca în dispozitivul hotărârii asupra fondului să fie reluată soluţia privitoare la renunţare, pentru că s-ar nesocoti prevederile art. 246 alin. (2), ci este suficient ca în practica să se facă trimitere la încheierea prin care s-a constatat renunţarea la judecată faţă de unul/unii dintre pârâţi.
Răspunde
 
# mihaela 08-Septembrie-2013
buna ziua,,,am o intrebare va rog,am citit pe scurt sentinta procesului meu,,,si am gasit doar atat:renuntarea la cererea de judecata )mentionez ca eu sunt paratul...imi puteti explica va rog mai in detaliu?inca nu mi a venit hotatrarea sa va pot detaila,va multumesc
Răspunde