Art. 409 cod procedura civila Bunurile mobile care nu se pot urmări Urmărirea silită asupra bunurilor mobile

Capitolul II
Urmărirea silită asupra bunurilor mobile

Secţiunea I
Bunurile mobile care nu se pot urmări

Art. 409

(1)Salariile şi alte venituri periodice realizate din muncă, pensiile acordate în cadrul asigurărilor sociale, precum şi alte sume ce se plătesc periodic debitorului şi sunt destinate asigurării mijloacelor de existenţă ale acestuia pot fi urmărite:

a)până la 1/2 din venitul lunar net, pentru sumele datorate cu titlul de obligaţie de întreţinere sau alocaţie pentru copii;

b)până la 1/3 din venitul lunar net, pentru orice alte datorii.

(2)Dacă sunt mai multe urmăriri asupra aceleiaşi sume, urmărirea nu poate depăşi 1/2 din venitul lunar net al debitorului, indiferent de natura creanţelor, în afară de cazul în care legea prevede altfel.

(3)Veniturile din muncă sau orice alte sume ce se plătesc periodic debitorului şi sunt destinate asigurării mijloacelor de existenţă a acestuia, în cazul în care sunt mai mici decât cuantumul salariului minim net pe economie, pot fi urmărite numai asupra părţii ce depăşeşte jumătate din acest cuantum.

(4)Ajutoarele pentru incapacitate temporară de muncă, compensaţia acordată salariaţilor în caz de desfacere a contractului individual de muncă pe baza oricăror dispoziţii legale, precum şi sumele cuvenite şomerilor, potrivit legii, nu pot fi urmărite decât pentru sume datorate cu titlu de obligaţie de întreţinere şi despăgubiri pentru repararea daunelor cauzate prin moarte sau prin vătămări corporale, dacă legea nu dispune altfel.

(5)Urmărirea drepturilor menţionate la alin. (4) se va putea face în limita a 1/2 din cuantumul acestora.

(6)Sumele reţinute potrivit alin. (1)-(4) se eliberează sau se distribuie potrivit art. 562 şi următoarele.

(7)Alocaţiile de stat şi indemnizaţiile pentru copii, ajutoarele pentru îngrijirea copilului bolnav, ajutoarele de maternitate, cele acordate în caz de deces, bursele de studii acordate de stat, diurnele, precum şi orice alte asemenea indemnizaţii cu destinaţie specială, stabilite potrivit legii, nu pot fi urmărite pentru nici un fel de datorii.

codul de procedură civilă actualizat prin:

OUG 138/2000 - pentru modificarea şi completarea Codului de procedură civilă din 14 septembrie 2000, Monitorul Oficial 479/2000;

Legea 59/1993 - pentru modificarea Codului de procedură civilă, a Codului familiei, a Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990 şi a Legii nr. 94/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii de Conturi din 23 iulie 1993, Monitorul Oficial 177/1993;

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Art. 409 cod procedura civila  Bunurile mobile care nu se pot urmări Urmărirea silită asupra bunurilor mobile

Comentarii despre Art. 409 cod procedura civila Bunurile mobile care nu se pot urmări Urmărirea silită asupra bunurilor mobile

     

# bota ovidiu 22-Decembrie-2011
un executor bancar de la bancpost a retinut o suma de bani din pensia de intretinere a ficei mele pentru o datorie a fostei soti pe care aceasta o are la bancpost am sunat si si-a cerut scuze pentru ca nu au fost atenti pentru ca conform art 409 aliniatul 7 nu avea voie sa retina aceea datorie dar a retinut 450 lei ce pot sa fac ca acesti bani sa fie returnati ei au spus ca aceei bani sa-u procesat si nu pot fi returnati
Răspunde
 
# dananina 04-Iulie-2012
exista o operatiune numita "refuz la plata". mergeti la banca si spuneti-le ca vreti sa faceti asta. cum sa nu se poata.. doar ca lenea e mare
Răspunde
 
# patricia 27-Iunie-2012
ce crezi k poti face "nici o banca su altcineva nu poate opri bani din cont la copil,mergei peste ei si nui lasa asa usor fa o plangere la tribunal k nu te costa nici un ban si apoi duci dovezile prin care sa demonstrezi k au scos banii din cont
Răspunde
 
# badea catalin 29-Noiembrie-2012
buna ziua,am si eu ca tot romanu datorii,am 2 popriri pe salariu,adica in fiecare luna imi ia 1/2 di salariu realizat,asta include si orele suplimentare ,prime de sarbatori etc.legal au dreptul de a face asta,nu ar fii normal sa-mi opreasca decat din salariu net de incadrare?astept un raspuns daca ma poate ajuta cineva.multumesc anticipat
Răspunde
 
# pretydona 03-Decembrie-2012
La fel procedeaza si Banca Transilvania, iau banii din alocatia copiilor fara sa anunte nimic, li se pare ca totul le e permis...
Răspunde
 
# Simona Ionescu 09-Ianuarie-2013
Eu am o mare problemă ,am 2 popriri prima mi-a oprit 500 de RON şi cea de a doua a trimis poprirea şi la angajator şi la bancă .Şi banca a apucat să-mi oprească i a prima.(dar la cea de a doua executorul nu a specificat art.409).Deci angajatorul îmi opreşte şi el pentru ambele popriri şi ce bani îmi mai râmân banca BRD unde am cardul de salariu,trimite toţii banii la cea de a doua poprire.Eu am salariul de 1500 RON dar nu mi se mai da nici un ban de la bancă.Mi s a spus de către Brd că dacă apuca angajatorul sa-mi i a banii înaintea lor ei nu mai îmi opreau nici un ban ,dar cum nu s a întâmplat acest lucru eu lucrez degeaba
Răspunde
 
# irina.bianca 12-Ianuarie-2013
Jurisprudenta

Salariile/alte drepturi băneşti.

1) Dacă instanţa de judecată a decis că reţinerea din salarii sau celelalte drepturi băneşti cuvenite angajaţilor să se facă în cote mai mari decât cele stabilite prin lege, hotărârea este nelegală şi, ca atare, trebuie admisă contestaţia la poprire formulată de debitorul poprit, modifi-cându-se sentinţa în sensul că poprirea validată prin aceasta se va face numai în proporţia stabilită de lege (Trib. Jud. Sibiu, secţia civilă, decizia nr. 467/1989, cu note de B. Diamant, V. Luncean, S. Şerban, în Dreptul nr. 9-12/1990, p. 196);

2) Salariile pot fi urmărite pentru despăgubiri civile, întrucât asemenea despăgubiri se încadrează în textul art. 409 C. proc. civ. (C.A. Bucureşti I, secţia civilă şi comercială, decizia nr. 2/1950, în justiţia Nouă nr. 3/1950, p. 432, cu notă de C. Stătescu);

3) Având în vedere că dispoziţiile art. 409 alin. (1) lit. a) C. proc. civ. sunt de excepţie, deci de strictă interpretare, şi că, juridic, suma la care este obligat debitorul constituie o despăgubire, iar nu o obligaţie de întreţinere, pentru executarea silită a acestei sume, retribuţia lunară a debitorului poate fi urmărită în cuantum de 1/5, iar nu de 1/2 (Trib. Jud. Cluj, secţia civilă, decizia nr. 185/1989, în R.R.D.nr. 6/1989, p. 74).

Notă: în actuala reglementare, pentru orice alte datorii, în afara obligaţiilor de întreţinere sau alocaţiilor pentru copii, cota ce poate fi urmărită este de 1/3;

Salariu. Mai multe urmăriri.

Indiferent de cuantumul urmăribil după natura creanţei, în cazul mai multor urmăriri asupra aceluiaşi salariu, pe bază de creanţe izvorâte din obligaţii diferite, ele pot fi acoperite numai până la o sumă ce nu depăşeşte jumătate din salariul lunar net, respectându-se ordinea de preferinţă a creanţelor astfel cum este stabilită în textul art. 409 C. proc. civ. (Trib. Reg. laşi, secţia civilă, decizia nr. 1212/1955, în Legalitatea populară nr. 6/1955, p. 682, cu notă de I. Stoenescu).
Răspunde
 
# Scortaru Daniel 14-Ianuarie-2013
Buna ziua! Detin 2 conturi la BT,unul in lei in care intra salariul iar unul in euro in care intra diurna(lucrez afara si primesc diurna).Din cauza unei datorii la Sectia Financiara,banca Transilvania imi blocheaza ambele conturi iar eu sunt nevoit sa ma duc sa ma rog de o angajata** sa-mi mai dea si mie ceva**din banii pt care eu muncesc,dupa care blocheaza conturile din nou. Este lagala procedura????
Răspunde
 
# delia 25-Martie-2013
buna ziua! daca lucrez numai 4 ore si deci am sub venitul minim garantat pe economie ma intereseaza daca pot sa-mi faca poprire pe salariu
Răspunde
 
# andreea 27-Martie-2013
Buna ziua ,Fostul meu sot lucreaza in armata si salariul este format si venit net+sporuri +norma de hrana.Norma de hrana este un venit lunar permanent pe care il ia in fiecare luna si apare pe fluturas.Pensia alimentara s-a stabilit pt 2copii 33/%doar din salariul net fara norma de hrana.Legal nu ar trebui sa se calculeze din toata suma incluzand si norma de hrana?daca suma aceasta e luata in fiecare luna ,permanent de ce sa nu beneficiez si din ea la pensia copiilor??
Răspunde
 
# virgilanton 02-Aprilie-2013
am poprire pe contul bancar si la unitatea unde lucrez.ce si daca pot sa solicit administratiei financiare un document de sistare la banca intrucat mi se vireaza dreptul salarial si prin intermediul ecesteia
Răspunde
 
# Deea 04-Aprilie-2013
Buna ziua , am 3 credite făcute pe numele meu pt fostul sot acum binenteles eu trag ! Menţionez ca am in îngrijire si 2 copii minori .
De doua luni sunt in medical din cauza unor probleme de sănătate .
Au dreptul sa imi pună proprire pe salariu daca sunt in medical ?
As avea vreo şansa sa scap de aceste credite ?
Va multumesc
Răspunde
 
# constantinescu 22-Aprilie-2013
voi nu vedeti ca nu va baga nimeni in seama? numai uzati tastatura degeaba
Răspunde
 
# paska iuliana lacram 10-Mai-2013
Buna ziua am si eu o nelamurire am indemnizatie de crestere copil iar primaria municipiluli lupeni mi'a facut oprire 200 de roni pentru o amenda de 3 ani d zile cand am fost la banca unde am cardul mi sa spus ca contul mi'a fost deblocat dar primaria mi'a tras banii iar eu pana lua asta cand mi'a venit notificare de la bcr ca am ramas cu rata de la banca restanta nu am stiut nam primit nici o chitanta nimic eu am vazut pe extrasul de cont care mi la dat de la banca acuma as dori un sfat ce pot sa fac in aceasta situatie?
Răspunde
 
# ioana 17-Octombrie-2013
va rog sa ma indrumati .am un dosar la excutor la care imi retine din pensie suma pentru a recupera suma de intretinera desi suma nuera acea pe care a solicitato asociatia ,sint data din nou in judecata ce pot face dace este un dosar la excutor se poate anula cel care se afla pe rol cu multe multumiri
Răspunde
 
# ioana 17-Octombrie-2013
daca am dosar la executor si retine din pensie si asociatia a depus un alt dosar pe rol pot cere anularea in istanta.
Răspunde
 
# danciu liviu 21-Ianuarie-2014
eu am acumulat mai multe retineri pe pensie,din diferite motive.in luna ianuarie 2014 cas de pensii a M.A.I. mi-a retinut din pensie 75%din venit.ceea ce conform prevederilor art409 alin.2 di CODUL DE PROCEDURA CIVILA nu este permis.este normal asa ceva?eu cu ce sa mai traiesc de azi pe maine?
Răspunde