Soluţiile ce pot fi date pe parcursul sau la sfârşitul urmăririi penale

soluţiile ce pot fi date pe parcursul sau la sfârşitul urmăririi penale, încetarea urmăririi penale. Scoaterea de sub urmărire penală. Clasarea

Terminarea etapei urmăririi penale ca fază a procesului penal este marcată de pronunţarea unei soluţii de către procurorul ce instrumentează cauza, care decide dacă se impune sau nu trecerea dosarului în următoarea etapă a procesului penal, respectiv cea a judecării în faţa instanţei de judecată.

Astfel, analizând actele şi lucrările dosarului, procurorul poate aprecia că sunt îndeplinite toate condiţiile legale pentru ca dosarul să treacă în faza judecăţii sau, dimpotrivă, poate constata că pe parcursul urmăririi penale a intervenit vreunul dintre motivele prevăzute de art. 10 C. proc. pen. pentru care punerea în mişcare sau exercitarea acţiunii a fost împiedicată, situaţie în care poate dispune una dintre următoarele soluţii: scoaterea de sub urmărire penală, încetarea urmăririi penale sau clasarea, înfrânând practic promovarea procesului penal în următoarea etapă. Totuşi, trebuie să precizăm că aceste soluţii dispuse de procuror nu au caracter definitiv şi nu se bucură de autoritate de lucru judecat, ceea ce face posibilă, în plan procesual, redeschiderea urmăririi penale.

Încetarea urmăririi penale

Definiţie: încetarea urmăririi penale reprezintă o soluţie de netrimitere în judecată care are loc când se constată existenţa vreunuia dintre cazurile prevăzute în art. 10 lit. f)-h), i’) şi j) C. proc. pen. şi există învinuit sau inculpat în cauză.

Dispoziţiile art. 242 C. proc. pen. reglementează soluţia încetării urmăririi penale.

Din analiza textului de lege se desprinde concluzia că, pentru a se dispune încetarea urmăririi penale, este necesar să fie îndeplinite următoarele condiţii:

a) să existe învinuit sau inculpat în cauză;

b) să existe vreunul dintre cazurile prevăzute la art. 10 lit. f)-h), i1) şi j) C. proc. pen.

încetarea urmăririi penale poate fi clasificată în raport de întinderea efectelor pe

care le produce. Astfel:

a) încetare totală, în ipoteza în care stingerea cauzei penale are lor în întregime;

b) încetare parţială, în ipoteza în care în aceeaşi cauză sunt mai mulţi învinuiţi sau inculpaţi ori dacă mai multe fapte fac obiectul aceleiaşi cauze, iar cazul de împiedicare a exercitării acţiunii penale se aplică numai pentru anumiţi învinuiţi sau inculpaţi ori numai la anumite fapte.

Ori de câte ori organul de cercetare penală constată existenţa vreunuia dintre cazurile prevăzute de art. 10 lit. f)-h), i1) şi j) C. proc. pen., întocmeşte un referat cu propunere de încetare a urmăririi penale, pe care, împreună cu dosarul cauzei, îl înaintează procurorului care exercită supravegherea activităţii de urmărire penală.

Primind dosarul cauzei cu propunerea de încetare a urmăririi penale, procurorul poate dispune:

a) restituirea dosarului la organul de cercetare penală, împreună cu dispoziţia de a termina cercetarea penală, în ipoteza în care constată că nu este cazul să dispună încetarea urmăririi penale sau în ipoteza în care a dispus încetarea parţială a urmăririi penale;

b) încetarea urmăririi penale, în situaţia în care găseşte întemeiată propunerea înaintată de organele de cercetare penală.

Cu privire la încetarea urmăririi penale, procurorul se va pronunţa:

- prin ordonanţă (când în cauză a fost pusă în mişcare acţiunea penală);

- prin rezoluţie motivată (când în cauză nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală).

Ordonanţa în baza căreia procurorul dispune încetarea urmăririi penale trebuie să cuprindă, pe lângă menţiunile prevăzute de art. 203 C. proc. pen., datele privind persoana şi fapta la care se referă încetarea, dar şi indicarea temeiurilor de fapt şi de drept pe baza cărora se dispune încetarea urmăririi penale.

Prin ordonanţa de încetare a urmăririi penale se va dispune şi cu privire la:

- constatarea încetării de drept a măsurii arestării preventive;

- revocarea măsurilor asigurătorii dispuse în cauză;

- revocarea măsurilor de siguranţă dispuse în cauză;

- restituirea lucrurilor confiscate, care, potrivit art. 118 şi art. 1182 C. pen., sunt supuse confiscării speciale sau confiscării extinse;

- cu privire la cheltuielile judiciare, stabilind cuantumul acestora, cui i se cuvin, cine trebuie să le suporte;

- sesizarea instanţei civile competente cu privire la desfiinţarea totală sau parţială a unui înscris.

în ceea ce priveşte termenul înăuntrul căruia procurorul trebuie să se pronunţe asupra încetării urmăririi penale din momentul înregistrării dosarului cu propunerea organului de cercetare penală la secretariatul parchetului, nu există nicio dispoziţie legală care să precizeze un anumit termen. în mod excepţional, procurorul este obligat să se pronunţe asupra încetării urmăririi penale în aceeaşi zi în care a primit propunerea de încetare a urmăririi penale de la organul de cercetare penală, în ipoteza în care cazul sau cazurile de încetare privesc un învinuit sau inculpat aflat în stare de arest preventiv.

în situaţia în care procurorul a dispus încetarea urmăririi penale, în conformitate cu dispoziţiile art. 246 C. proc. pen., este obligat să înştiinţeze persoanele interesate cu privire la această măsură. Persoana vătămată, precum şi orice altă persoană ale cărei interese legitime au fost vătămate şi care consideră soluţia încetării urmăririi penale nelegală pot formula plângere împotriva soluţiei procurorului în conformitate cu prevederile art. 278 C. proc. pen.

De asemenea, dacă în cauza în care s-a dispus încetarea urmăririi penale învinuitul sau inculpatul este arestat preventiv, acesta va fi pus de îndată în libertate, măsura arestării preventive încetând de drept [art. 243 alin. (3) C. proc. pen.].

Anterior modificării art. 243 prin Legea nr. 202/2010, dacă procurorul dispunea încetarea urmăririi penale, era obligat să solicite instanţei de judecată revocarea măsurii arestării preventive. Legiuitorul permite în prezent constatarea încetării de drept a măsurii arestării preventive în faza de urmărire penală şi de către procuror, fără a mai fi nevoie de o procedură jurisdicţională desfăşurată în faţa instanţei. Astfel, ordinul de punere în libertate, care asigură în fapt eliberarea învinuitului sau inculpatului arestat şi care asigură în concret încetarea stării de arest, poate fi emis şi de către procuror.

Scoaterea de sub urmărire penală

Definiţie: Scoaterea de sub urmărire penală reprezintă o soluţie de netrimitere în judecată care are loc când se constată existenţa vreunuia dintre cazurile prevăzute în art. 10 lit. a)-e) C. proc. pen. şi există învinuit sau inculpat în cauză.

Scoaterea de sub urmărire penală este reglementată de dispoziţiile art. 249 C. proc. pen.

Pentru a se putea dispune scoaterea de sub urmărire penală, este necesar să fie îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:

a) să existe învinuit sau inculpat în cauză;

b) să existe vreunul dintre cazurile prevăzute de art. 10 lit. a)-e) C. proc. pen.

Apreciem că, în funcţie de întinderea efectelor pe care le produce, scoaterea de

sub urmărire penală poate fi:

a) totală, în cazul în care stingerea cauzei penale are Ioc în întregime;

b) parţială, în cazul în care în aceeaşi cauză sunt mai mulţi învinuiţi sau inculpaţi sau dacă mai multe fapte fac obiectul aceleiaşi cauze, iar cazul de împiedecare a exercitării acţiunii penale se aplică numai pentru anumiţi învinuiţi sau inculpaţi sau numai la anumite fapte.

Dispoziţiile art. 242-246 şi art. 248 C. proc. pen. se aplică în mod corespunzător şi în procedura scoaterii de sub urmărire penală.

în situaţia în care organul de cercetare penală constată existenţa unuia dintre cazurile de scoatere de sub urmărire penală, va înainta procurorului dosarul, împreună cu un referat de propunere de scoatere de sub urmărire penală.

Analizând propunerea de scoatere de sub urmărire penală, procurorul poate dispune:

a) restituirea dosarului la organul de cercetare penală, cu dispoziţia de a continua cercetarea, în cazul în care constată că nu este cazul să dispună scoaterea de sub urmărire penală sau în ipoteza în care a dispus scoaterea parţială de sub urmărire penală;

b) scoaterea de sub urmărire penală prin:

- ordonanţă, în ipoteza în care în cauză a fost pusă în mişcare acţiunea penală;

- rezoluţie motivată, în ipoteza în care în cauză nu a fost pusă în mişcare acţiunea penală;

- numai prin ordonanţă, în cazul precizat în art. 10 lit. b1) C. proc. pen., indiferent dacă în cauză a fost sau nu pusă în mişcare acţiunea penală.

Ordonanţa prin care procurorul se pronunţă asupra scoaterii de sub urmărire penală trebuie să cuprindă, pe lângă menţiunile prevăzute de art. 203 C. proc. pen., şi menţiunile prevăzute de dispoziţiile art. 244 şi art. 245 C. proc. pen.

în ipoteza în care scoaterea de sub urmărire penală s-a dispus ca urmare a incidenţei cazului prevăzut de art. 10 lit. b1) C. proc. pen., împotriva ordonanţei de scoatere de sub urmărire penală se poate face plângere în termen de 20 de zile de la înştiinţarea prevăzută în art. 246 C. proc. pen.

în ceea ce priveşte termenul în care procurorul trebuie să se pronunţe asupra propunerii de scoatere de sub urmărire penală din momentul înregistrării dosarului cu propunerea organului de cercetare penală la secretariatul parchetului, legiuitorul nu a făcut nicio menţiune în acest sens. în mod excepţional, în cauzele în care există învinuit sau inculpat arestat, procurorul se va pronunţa asupra scoaterii de sub urmărire penală în aceeaşi zi în care a primit propunerea de scoatere de sub urmărire penală.

Dispoziţiile referitoare la încetarea de drept a arestării preventive în cazul în care se dispune încetarea urmăririi penale se aplică, prin voinţa legiuitorului, şi în cazul în care se dispune soluţia scoaterii de sub urmărire penală cu privire la un învinuit sau inculpat arestat, potrivit art. 249 alin. (2) C. proc. pen.

Având în vedere dispoziţiile art. 246 C. proc. pen., procurorul are obligaţia de a înştiinţa persoanele interesate de cauză cu privire la soluţia scoaterii de sub urmărire penală. Persoana vătămată, precum şi orice altă persoană ale cărei interese au fost vătămate, nemulţumite de soluţia scoaterii de sub urmărire penală, poate cere infirmarea acesteia la procurorul ierarhic superior printr-o plângere formulată în temeiul art. 278 C. proc. pen., iar soluţia acestuia printr-o plângere la instanţa de judecată căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă.

Clasarea

Definiţie: Clasarea reprezintă o soluţie de netrimitere în judecată care are loc când se constată existenţa anumitor cazuri prevăzute în art. 10 C. proc. pen. şi nu există învinuit în cauză.

Clasarea, ca soluţie ce se poate dispune pe parcursul sau la sfârşitul urmăririi penale, presupune îndeplinirea următoarelor condiţii:

a) să nu existe învinuit în cauză (fie organul de urmărire penală nu are niciun fel de date cu privire la persoana care a săvârşit fapta, fie urmarea produsă nu provine dintr-o acţiune umană, ci dintr-o împrejurare neavând legătură cu activităţile umane, cum ar fi o moarte naturală);

b) să existe anumite cazuri prevăzute la art. 10 C. proc. pen:, clasarea nu se poate dispune cu ocazia incidenţei oricăruia dintre cazurile prevăzute la art. 10 C. proc. pen.; nu se pot reţine ca temeiuri ale clasării cauzei aspectele care sunt aplicabile intuitu personae, cum ar fi înlocuirea răspunderii penale, împăcarea părţilor etc.

Soluţia clasării se dispune de către procuror, din oficiu sau la propunerea organului de cercetare penală, prin ordonanţă.

Vezi şi altă definiţie din dicţionarul juridic:

Soluţiile ce pot fi date pe parcursul sau la sfârşitul urmăririi penale

Comentarii despre Soluţiile ce pot fi date pe parcursul sau la sfârşitul urmăririi penale