Art. 97 HG 925/2006 Finalizarea procedurii de atribuire

CAPITOLUL VIII
Finalizarea procedurii de atribuire
Art. 97

(1) Preţul contractului de achiziţie publică se poate exprima în lei sau, după caz, în valută.

(2) Pe parcursul îndeplinirii contractului, preţul poate fi ajustat în următoarele situaţii:

a) au avut loc modificări legislative, modificări ale normelor tehnice sau au fost emise de către autorităţile locale acte administrative care au ca obiect instituirea, modificarea sau renunţarea la anumite taxe/impozite locale, al căror efect se reflectă în creşterea/diminuarea costurilor pe baza cărora s-a fundamentat preţul contractului;

b) pe piaţă au apărut anumite condiţii, în urma cărora s-a constatat creşterea/diminuarea indicilor de preţ pentru elemente constitutive ale ofertei, al căror efect se reflectă în creşterea/diminuarea costurilor pe baza cărora s-a fundamentat preţul contractului.

(3) Pentru a se respecta principiul transparenţei, posibilitatea de ajustare a preţului trebuie să fie precizată atât în documentaţia de atribuire, cât şi în contractul care urmează să fie încheiat, prin clauze speciale în acest sens. În cazul prevăzut la alin. (2) lit. b), autoritatea contractantă are obligaţia de a preciza totodată şi modul concret de ajustare a preţului, indicii care vor fi utilizaţi, precum şi sursa informaţiilor cu privire la evoluţia acestora, cum ar fi buletine statistice sau cotaţii ale burselor de mărfuri. Lipsa, modificarea sau completarea respectivelor informaţii/clauze determină inaplicabilitatea prevederilor referitoare la posibilitatea de ajustare a preţului contractului de achiziţie publică.

(4) Ajustarea preţului fără a fi îndeplinite condiţiile prevăzute la alin. (3) este posibilă numai în următoarele cazuri:

a) atunci când survin circumstanţe imprevizibile şi independente de voinţa părţilor, altele decât cele prevăzute la alin. (2) lit. a) şi b); sau

b) atunci când durata de aplicare a procedurii de atribuire se prelungeşte, în mod neprevăzut, peste perioada preconizată iniţial şi din motive care exclud orice culpă a ofertantului/contractantului.

(5) În orice situaţie, preţul contractului nu poate fi majorat decât în măsura strict necesară pentru acoperirea creşterii costurilor pe baza cărora s-a fundamentat preţul contractului. Modul de ajustare a preţului contractului de achiziţie publică nu trebuie să conducă în niciun caz la alterarea rezultatului procedurii de atribuire, prin anularea sau diminuarea avantajului competitiv pe baza căruia contractantul respectiv a fost declarat câştigător în urma finalizării respectivei proceduri.

(6) În cazul în care durata de îndeplinire a contractului se prelungeşte peste termenele stabilite iniţial în respectivul contract, din motive care se datorează culpei autorităţii contractante, nu este posibilă invocarea prevederilor alin. (4), operatorul economic fiind însă îndreptăţit să solicite penalităţi şi/sau daune-interese.

HG 925/2006 actualizată prin:

Hotărâre nr. 834/2009 - privind modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 925/2006 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziţie publică din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii din 22 iulie 2009, M. Of. 515/2009;


Art. 971

(1) Autoritatea contractantă are obligaţia de a emite documente constatatoare care conţin informaţii referitoare la îndeplinirea obligaţiilor contractuale de către contractant şi, dacă este cazul, la eventualele prejudicii, după cum urmează:

a) pentru contractele de furnizare: în termen de 14 zile de la data terminării furnizării produselor care fac obiectul respectivului contract şi, suplimentar, în termen de 14 zile de la data expirării perioadei de garanţie a produselor în cauză;

b) pentru contractele de servicii, altele decât contractele de servicii de proiectare: în termen de 14 zile de la data terminării prestării serviciilor care fac obiectul respectivului contract;

c) pentru contractele de servicii de proiectare: în termen de 14 zile de la data terminării prestării serviciilor care fac obiectul respectivului contract şi, suplimentar, în termen de 14 zile de la data încheierii procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor proiectate;

d) pentru contractele de lucrări: în termen de 14 zile de la data încheierii procesului-verbal de recepţie la terminarea lucrărilor şi, suplimentar, în termen de 14 zile de la data încheierii procesului-verbal de recepţie finală a lucrărilor întocmit la expirarea perioadei de garanţie a lucrărilor în cauză.

(2) Documentele constatatoare prevăzute la alin. (1) se întocmesc în 3 exemplare, autoritatea contractantă având următoarele obligaţii:

a) să elibereze un exemplar operatorului economic;

b) să depună un exemplar la dosarul achiziţiei publice; şi

c) să transmită un exemplar Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice, în cel mult 10 zile de la data expirării termenelor prevăzute la alin. (1).

(3) În cazul în care procedura de atribuire a avut ca scop încheierea unui acord-cadru, prevederile alin. (1)-(2) sunt aplicabile prin raportare la terminarea prestaţiilor aferente acordului-cadru respectiv, şi nu contractelor subsecvente.

(4) Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice are dreptul de a stabili, prin ordin, proceduri şi instrumente specifice prin care orice persoană poate beneficia de informaţiile incluse în documentele constatatoare disponibile la nivelul Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice, aferente operatorilor economici care participă la o anumită procedură de atribuire aplicată de respectiva autoritate contractantă.

(5) Documentele constatatoare emise de către autoritatea contractantă în conformitate cu prevederile alin. (1) pot fi contestate în justiţie potrivit Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare.

(6) Refuzul ofertantului declarat câştigător de a semna contractul/acordul-cadru este asimilabil situaţiei prevăzute la art. 181 lit. c1) din ordonanţa de urgenţă. Documentele constatatoare se emit în acest caz în termen de 14 zile de la data la care ar fi trebuit încheiat contractul dacă ofertantul nu ar fi refuzat semnarea acestuia.

HG 925/2006 actualizată prin:

Hotărâre nr. 834/2009 - privind modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului nr. 925/2006 pentru aprobarea normelor de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractelor de achiziţie publică din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii din 22 iulie 2009, M. Of. 515/2009;

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Art. 97 HG 925/2006 Finalizarea procedurii de atribuire

Comentarii despre Art. 97 HG 925/2006 Finalizarea procedurii de atribuire