Art. 267 Codul muncii Dispoziţii generale

CAPITOLUL I
Dispoziţii generale

Art. 267

Pot fi părţi în conflictele de muncă:

a) salariaţii, precum şi orice altă persoană titulară a unui drept sau a unei obligaţii în temeiul prezentului cod, al altor legi sau al contractelor colective de muncă;

b) angajatorii - persoane fizice şi/sau persoane juridice -, agenţii de muncă temporară, utilizatorii, precum şi orice altă persoană care beneficiază de o muncă desfăşurată în condiţiile prezentului cod;

c) sindicatele şi patronatele;

d) alte persoane juridice sau fizice care au această vocaţie în temeiul legilor speciale sau al Codului de procedură civilă.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Art. 267 Codul muncii  Dispoziţii generale

Comentarii despre Art. 267 Codul muncii Dispoziţii generale

     

# mirceamihai 08-Mai-2012
Din dispoziţiile citate, precum şi din cele ale Legii dialogului social nr. 62/2011 (art. 1 lit. q), rezultă că principalele părţi în conflictele individuale de muncă sunt:
a) salariaţii, precum şi orice altă persoană titulară a unui drept sau a unei obligaţii în temeiul Codului muncii, al altor legi sau al contractelor (acordurilor) colective de muncă;

b) angajatorii - persoane fizice şi/sau persoane juridice -, agenţii de muncă temporară, utilizatorii, autorităţile/instituţiile publice, precum şi orice altă persoană care beneficiază de o muncă desfăşurată în condiţiile legii;

Lucrătorii (salariaţii şi funcţionarii publici) luaţi individual au calitatea procesuală activă în ceea ce priveşte conflictele de drepturi individuale în care sunt implicaţi. Prin urmare, „salariatul, singur, nu are calitatea procesuală activă în acţiunea având ca obiect constatarea nulităţii clauzelor contractului (acordului) individual (colectiv) de muncă".

De precizat este că şi foştii lucrători au calitatea de parte în conflictele individuale de muncă în situaţia în care sunt deduse judecăţii drepturi izvorâte din raporturi de muncă (serviciu) existente anterior.

însă nu au o astfel de calitate cei ce prestează (sau au prestat) munca într-un alt temei contractual, cum ar fi convenţiile civile de prestări servicii sau contractul de muncă voluntară etc.

în ceea ce priveşte angajatorul, este parte în conflict cel ce are (sau a avut) calitatea de contractant, aflat deci în raport de muncă (serviciu) cu acel lucrător şi, eventual, obligat faţă de acesta.

Pentru a da un exemplu, în litigiile privitoare la contestarea modului de calcul al drepturilor salariale cuvenite personalului didactic, calitatea procesuală activă revine cadrului didactic îndreptăţit la plata salariului.

Calitatea pasivă, aparţine, după caz, unităţii de învăţământ (şcoală, liceu, universitate, facultate), inspectoratului şcolar teritorial, chiar ordonatorului principal de credite (primarul). Consiliul local, neavând atribuţii de calcul al salariilor, nu are o astfel de capacitate.

Dar, capacitatea juridică de a încheia contracte individuale de muncă nu conferă şi calitate procesuală în instanţă. Chiar dacă, de exemplu, sucursala unei bănci a încheiat prin organele proprii de conducere un asemenea contract, acesta nu poate avea calitatea de reclamant într-o acţiune în justiţie, în lipsa unei dispoziţii legale care să îi confere personalitate juridică sau un drept de reprezentare conferit în mod expres de centrala băncii. Ea poate avea numai calitatea de pârâtă în temeiul art. 45 din Codul de procedură civilă.

Dacă se solicită anularea unei clauze din contractul colectiv de muncă încheiat la nivel de unitate, calitatea procesuală pasivă o are angajatorul - persoană juridică, şi nu o sucursală a acestuia. De asemenea, calitatea procesuală pasivă nu o are conducătorul unităţii şi nici comisia de disciplină.

c) Potrivit art. 28 din Legea dialogului social, organizaţiile sindicale au calitatea procesuală activă (alin. 3) în ceea ce priveşte apărarea drepturilor lor membrilor lor, ce decurg din legislaţia muncii, statutele funcţionarilor publici, contractele colective de muncă şi contractele individuale de muncă, precum şi din acordurile privind raporturile de serviciu ale funcţionarilor publici (alin. 1). Ca urmare, au dreptul de a întreprinde orice acţiune prevăzută de lege, inclusiv de a formula acţiune în justiţie în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora. însă acţiunea nu va putea fi introdusă sau continuată de organizaţia sindicală dacă cel în cauză se opune sau renunţă la judecată în mod expres (alin. 2).

De remarcat este că textul actual instituie exigenţa unui mandat expres din partea membrilor sindicatului pentru ca acesta să poată formula acţiune în justiţie (şi de a susţine această acţiune) în numele membrilor lor. Este înlocuit, astfel, mandatul tacit reglementat anterior, înlocuire spre care s-a tins în practica judiciară. Totodată, ulterior, mandanţii (lucrătorii) pot reveni (unilateral) la împuternicirea dată, opunându-se la introducerea ori continuarea acţiunii sau renunţând la judecată în mod expres.

In legătură cu dispoziţiile legale menţionate (existentă într-o formulare asemănătoare şi în actul normativ abrogat - Legea nr. 54/2003 - art. 28) se ridică două principale probleme ce necesită a fi clarificate:

- prima, este necesar să se ştie dacă şi formele asociative superioare -federaţiile, confederaţiile şi uniunile teritoriale - au capacitate procesuală activă în ce priveşte formularea acţiunilor judecătoreşti în numele lucrătorilor - membri ai sindicatelor ce le constituie;

- a doua, dacă acţiunea este exercitată în nume propriu de către organizaţia sindicală sau doar în calitate de reprezentant al lucrătorilor care au calitatea de membri de sindicat.

în legătură cu prima problemă, în practica judiciară, soluţiile au fost contradictorii. Astfel, în timp ce unele instanţele au decis că sindicatele superioare nu au calitate procesuală activă, respingând acţiunea pentru acest motiv, altele au hotărât în sens contrar'.

Având în vedere că legea utilizează sintagma „organizaţii sindicale", care include nu numai sindicatele constituite la nivelul angajatorilor (art. 3 alin. 4 din Legea dialogului social), ci şi pe cele rezultate din asocierea acestora (art. 41) şi că membrii sindicatelor unităţilor care constituie federaţiile, confederaţiile sau uniunile teritoriale sindicale sunt, în acelaşi timp, membri ai organizaţiilor superioare, înseamnă că şi aceste organizaţii au calitate procesuală activă.

Totodată, ar fi ilogic şi nefiresc ca reprezentarea în justiţie a unui sindicat să fie limitată doar la sindicatul din care face efectiv parte, excluzându-se organizaţia sindicală superioară care are în structura sa şi sindicatul respectiv.

Privind cea de-a doua problemă, răspunsul îl găsim în art. 28 alin. 2 din Legea dialogului social, conform căruia organizaţiile sindicale au dreptul de a formula acţiune în justiţie „în numele membrilor lor, în baza unei împuterniciri scrise din partea acestora".

Ca urmare, indubitabil,organizaţia sindicală stă în judecată în calitate de reprezentant, şi nu de reclamant.

d) Alte persoane au această vocaţie de parte în conflictele individuale de muncă, în temeiul legilor speciale sau ale Codului de procedură civilă.

Moştenitorii salariatului pot fi părţi într-un conflict de drepturi în următoarele situaţii:
- angajatorul trebuie să despăgubească salariatul decedat pentru prejudiciile materiale pe care i le-a produs din culpa sa, de exemplu neplata salariilor, a indemnizaţiei de concediu etc. (art. 269 alin. 1 din Codul muncii);

- în cazul obligaţiei de restituire, când salariatul decedat a încasat de la angajator o sumă nedatorată, a primit bunuri care nu i se cuveneau şi care nu mai pot fi restituite în natură sau dacă i s-au prestat acestuia servicii la care nu era îndreptăţit este obligat la suportarea contravalorii lor;

- angajatorul trebuie să fie despăgubit de moştenitorii salariatului decedat pentru pagubele pricinuite din vina şi în legătură cu activitatea sa.

Terţii pot participa într-un conflict de muncă în anumite situaţii prevăzute de Codul de procedură civilă, prin luarea în considerare a specificului raportului juridic de muncă.

De pildă, poate fi chemat în garanţie de către angajator - ordonator terţiar de credite -, potrivit art. 60 din Codul de procedură civilă, organul său tutelar -ministerul de resort - care, în calitatea sa de ordonator principal de credite, nu a alocat sumele necesare pentru plata integrală a drepturilor salariate.

Desigur că între chematul în garanţie şi salariaţii-reclamanţi nu există raporturi juridice de muncă, dar între el şi angajatorul pârât există un raport juridic de natură financiară care justifică participarea sa la litigiul de muncă respectiv.

e) Procurorul. în conformitate cu dispoziţiile art. 45 din Codul de procedură civilă, „Ministerul Public poate porni acţiunea civilă ori de câte ori este necesar pentru apărarea drepturilor şi intereselor legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdicţie şi ale dispăruţilor, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege" (alin. 1).

Procurorul poate pune concluzii în orice proces civil, în oricare fază a acestuia, dacă apreciază că este necesar pentru apărarea ordinii de drept, a drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor (alin. 3).

El poate să exercite şi căile de atac împotriva oricăror hotărâri (alin. 5).

Procurorul, la fel ca judecătorul, a statornicit Curtea Constituţională, „este un subiect oficial al procesului civil".
Răspunde