Model de acţiune în constatare nulitate absolută şi anulare

MODELE DE CERERI DE CHEMARE ÎN JUDECATĂ ÎN MATERIA NULITĂŢII

1. Pentru constatarea nulităţii absolute

DOMNULE PREŞEDINTE,

Subsemnatul(a) domiciliat(ă) în_, chem în judecată şi personal la interogatoriu pe pârătul(a) domiciliat(ă) în_, pentru ca prin hotărâre judecătorească să se

CONSTATE NULITATEA ABSOLUTĂ A ACTULUI JURIDIC

_, şi să obligaţi pe pârât(ă) să-mi restituie bunurile vândute (sau preţul primit) şi să-mi plătească cheltuieli de judecată pe care le voi face cu acest proces.

Motivele acţiunii:

în fapt, prin actul intitulat_, autentificat sub nr._, din_,

de_,(sau sub semnătură privată), am vândut (sau am cumpărat) următoarele

bunuri: __în valoare de_lei.

Cer să se constate că acest contract este nul pentru că:

1. lipseşte un element constitutiv al contractului (consimţământ, capacitate, obiect, cauză, formă);

2. a fost nesocotită o dispoziţie imperativă şi prohibitivă a legii şi a regulilor de convieţuire socială şi anume_.

în drept, îmi întemeiez acţiunea pe dispoziţiile art. 948, 949, 950, 966 C. civ.
In dovedirea acţiunii înţeleg să mă folosesc de interogatoriul părâtului(ei), de proba cu acte şi martorii:_.

Depun prezenta cerere în dublu exemplar timbrată cu timbru fiscal în valoare de_lei şi timbrul judiciar în valoare de_lei.

Data depunerii__

Semnătura_

DOMNULUI PREŞEDINTE AL JUDECĂTORIEI_

2. Pentru anularea unui act juridic

DOMNULE PREŞEDINTE,

Subsemnatul(a)_, domiciliat(ă) în_, chem în judecată şi personal la interogatoriu pe părătul(a)_, domiciliat(ă) în_, pentru

ANULAREA ACTULUI JURIDIC

intitulat: "contract de vânzare-cumpărare (schimb, locaţie etc.)", autentificat sub nr._, din_, de_(sau sub semnătură privată) şi să obligaţi pe pârât(ă) să-mi restituie bunul (bunurile. vândut(e. sau preţul.

De asemenea, cer obligarea pârătului(ei) la plata cheltuielilor de judecată pe care le voi face cu acest proces.

Motivele acţiunii:

în fapt, prin actul precitat, am vândut (sau am cumpărat) de la pârăt(ă) următoarele bunuri:_, la preţul de_lei, care a fost achitat integral.

Cer să anulaţi acest contract întrucât consimţământul pe care l-am exprimat la încheierea contractului nu este valabil:

- fiind dat din eroare;

- smuls prin violenţă;

- surprins prin doi;

- datorită incapacităţii mele de exerciţiu.

In concret, este vorba de_(se enunţă motivul care justifică anularea contractului).

In drept, îmi întemeiez acţiunea pe dispoziţiile art. 953, 954, 955, 956, 960, 961 C. proc. civ.

Dovada acţiunii o fac cu interogatoriul pârâtului(ei), acte, expertiză şi martorii__

Depun acţiunea în dublu exemplar, pentru a se comunica pârătului(ei), chitanţa de plata taxei de timbru în val de_lei şi timbrul judiciar în valoare de_lei.

Data depunerii_ Semnătura_

DOMNULUI PREŞEDINTE AL JUDECĂTORIEI_ 

Explicaţii teoretice

NULITATEA ACTELOR

1. CONSIDERAŢII PREALABILE ŞI SEDIUL MATERIEI

Sediul materiei, îl constituie dispoziţiile art. 948-949, 953-956, 966 C. civ.

Toate actele juridice trebuie încheiate cu respectarea condiţiilor cerute de lege pentru validitatea lor. Nerespectarea condiţiilor de fond şi de formă prevăzute de lege lipseşte actul juridic de eficacitate şi din această cauză nu poate fi realizat scopul pentru care s-a încheiat (art. 1 Decretul nr. 31/1954). Despre un asemenea act spunem că este nul de drept sau anu-labil, nulitatea fiind o sancţiune civilă care lipseşte actul juridic de efectele pe care ar fi trebuit să le producă.

Nulitatea se îndreaptă împotriva efectelor actului juridic, nu a actului ca atare, pentru că nu actul în sine, ci efectele lui contravin legii. Aprecierea efectelor trebuie făcută în raport cu momentul încheierii actului, de unde concluzia că nulitatea este determinată de cauze existente în momentul încheierii actului juridic. Când cauzele survin după încheierea actului juridic nu mai este vorba de nulitate, ci de alte moduri de desfiinţare a actelor juridice: rezoluţiunea sau rezilierea.

2. CLASIFICAREA NULITĂŢILOR

Principala clasificare este în nulităţi absolute şi nulităţi relative. Nulitatea absolută mai este denumită nulitate, iar cea relativă anulabilitate. Vom utiliza primele denumiri pentru că sunt mai des folosite în literatura juridică şi în jurisprudenţă.

Clasificarea nulităţilor în absolute şi relative are în vedere sfera persoanelor care le pot invoca pe calea acţiunii civile în justiţie, sau interesul ocrotit prin dispoziţia de lege nerespectată cu prilejul încheierii actului juridic.

Astfel, nulităţile absolute pot fi invocate de orice persoană interesată (părţi, succesorii şi creditorii lor, procurorul, instanţa de judecată din oficiu, organul arbitrai etc.), sunt imprescriptibile, în sensul că pot fi invocate oricând pe cale de acţiune şi de excepţie injustiţie (art. 2 Decretul nr. 167/1958), nu pot fi confirmate, adică nu se poate renunţa la ele, şi au efect retroactiv, desfiinţarea actului având loc din momentul în care a luat naştere, în unele cazuri se admite totuşi validitatea confirmării. Spre exemplu, art. 1167 alin. ultim C. civ. recunoaşte validitatea confirmării în materie de donaţie, iar art. 20 şi art. 22 C. fam. în materie de căsătorie.

Nulitatea relativă poate fi invocată numai de persoana interesată, parte în actul juridic, în favoarea căreia a fost edictată condiţia de validitate nerespectată. Poate fi confirmat şi dreptul de a introduce acţiunea în anulare - în sens material - care se stinge prin prescripţia de 3 ani prevăzută de art. 3 Decretul nr. 167/1958.
3. CAUZELE NULITĂŢILOR

Nulităţile absolute sunt determinate fie de lipsa unui element esenţial al actului juridic (consimţământ, obiect, cauză, formă), fie de nesocotirea unei dispoziţii imperative şi prohibitive a legii şi a regulilor de convieţuire socială.

Nulităţile relative sunt determinate de două cauze: consimţământul uneia dintre părţi a fost viciat prin eroare, dol, violenţă şi incapacitatea de exerciţiu a uneia dintre părţi.

Indiferent de natura nulităţii - absolută sau relativă - ea trebuie să rezulte dintr-o hotărâre judecătorească şi sub acest aspect toate sunt nulităţi judiciare.

în practica judiciară găsim nenumărate speţe rezolvate prin aplicarea sancţiunii civile a nulităţii absolute sau relative şi considerăm util să prezentăm, cu titlu de exemplu, pe cele mai importante, cu indicarea cauzelor care au impus aplicarea acestor sancţiuni.

Astfel, se consideră că actele juridice sunt sancţionate cu nulitate absolută când se constată: lipsa totală de consimţământ; existenţa unui scop contrar legii, intereselor statului sau unor terţe persoane; actul juridic valabil în raport cu dispoziţiile în vigoare în momentul încheierii lui contravine normelor de interes general existente în momentul când trebuie să-şi producă efectele; actul de vânzare care ascunde o donaţie bazată nu pe intenţie de liberalitate, ci pe o contra-prestaţie cu caracter ilicit; motivul încheierii unui contract cu clauză de întreţinere nu-1 constituie nevoia transmiţătorului la întreţinere, ci determinarea părţii care a primit bunul de a trăi în concubinaj cu acesta; obiectul contractului îl constituie vânzarea bunului altuia etc.

Nulitatea relativă se poate pronunţa când se reţine: lipsa discernământului în momentul încheierii contractului, consimţământul uneia dintre părţi a fost viciat, unul dintre soţi a înstrăinat bunuri comune imobile fără consimţământul celuilalt soţ etc.

4. EFECTELE NULITĂŢILOR

«i

Principalul efect este retroactivitatea; actul considerat nul sau anulat în întregime sau parţial prin hotărâre judecătorească se socoteşte a nu fi existat. Desfiinţarea îşi produce efectele din momentul naşterii actului. Pe plan patrimonial, părţile sunt obligate să-şi restituie prestaţiile efectuate şi să se despăgubească pentru daunele materiale ce şi-au cauzat.

Se restituie bunul şi preţul. Fructele culese de către cumpărător, căruia vânzătorul i-a predat folosinţa, tocmai pentru a le culege, nu se restituie.
Instanţa supremă şi-a reafirmat punctul de vedere că acţiunea în restituirea prestaţiei nu este admisibilă în cazul în care reclamantul a urmărit un scop antisocial şi vădit imoral, prin încheierea contractului potrivnic legii şi regulilor de convieţuire socială, în sensul art. 1 şi art. 3 Decretul nr. 31/1954. Altminteri, ar însemna ca reclamantul să se bazeze pe propria sa turpitudine în soluţionarea acţiunii, ceea ce nu poate fi admis.

Problema despăgubirilor se ridică în cazul în care restituirea în natură a prestaţiilor nu mai este posibilă, pentru că una dintre părţi a înstrăinat anumite bunuri unor dobânditori de bună-credinţă etc.
5. SESIZAREA INSTANŢEI

Nulităţile pot fi invocate de părţile interesate, fie pe cale de acţiune, fie pe cale de excepţie, dar în ambele cazuri trebuie să se pronunţe instanţele judecătoreşti competente. în primul caz, partea interesată trebuie să sesizeze instanţa cu cerere de chemare în judecată care să cuprindă elementele prevăzute de art. 112 C. proc. civ., iar în al doilea caz excepţiile privind nulităţile relative trebuie formulate în termenul general de prescripţie, care este de 3 ani.

în acţiunea de chemare în judecată reclamantul are datoria să indice numele şi prenumele părţilor care urmează să fie citate în proces, obiectul cererii şi valoarea lui, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază cererea şi dovezile pe care se sprijină fiecare capăt al cererii de chemare în judecată.

Obiectul cererii de chemare în judecată trebuie bine precizat şi apoi este necesar să fie indicată cauza care impune constatarea nulităţii absolute sau aplicarea sancţiunii nulităţii relative. Dovada susţinerilor se poate face prin orice mijloc de probă admis de lege.

Cererea de chemare în judecată pentru constatarea nulităţii absolute este imprescriptibilă, iar în cazul nulităţilor relative este prescriptibilă, termenul general fiind de

3 ani potrivit art. 3 rap. la art. 9 din Decretul nr. 167/1958.

De la termenul general de prescripţie de trei ani fac excepţie unele acte pentru a căror anulare legi speciale prevăd termene mai scurte: astfel, dispoziţiile art. 21 alin. 2 C. fam. prevăd că anularea căsătoriei la cererea soţului al cărui consimţământ a fost viciat se face în

6 luni de la data încetării violenţei ori de la descoperirea erorii sau a vicleniei.

Termenul de prescripţie începe să curgă din momentul în care violenţa a încetat (art.

9 alin. 1 Decretul nr. 167/1958) sau de la data când cel îndreptăţit, reprezentantul său legal sau persoana în drept să-i încuviinţeze actele a cunoscut cauza anulării (art. 9 alin. 2 Decretul nr. 167/1958).

în acelaşi termen de prescripţie se poate pretinde restituirea prestaţiilor patrimoniale efectuate de părţi în temeiul actului a cărui nulitate se invocă.

Obiectul cererii de chemare în judecată, deşi are caracter patrimonial, nu este evaluabil în bani, aşa încât cererea este supusă taxei de timbru.

La cererea de chemare în judecată trebuie anexată copia actului juridic a cărui anulare se cere, cât şi copii de pe alte înscrisuri considerate utile în soluţionarea cauzei.

Competentă cu judecarea acţiunii este instanţa domiciliului pârâtului (art. 5 C. proc. civ.) sau instanţa în a cărei rază teritorială trebuiau executate obligaţiile contractuale, alegere care aparţine reclamantului (art. 10 pct. 1 C. proc. civ.).

Jurisprudenţă

Din examinarea practicii judiciare din cadrul răspunderii civile contractuale, reţinem următoarele aspecte:

1. Vânzarea lucrului altuia. Calitate procesuală activă. în cazul vânzării bunului altuia, bunul respectiv nu iese din patrimoniul adevăratului proprietar, care are dreptul să dispună de bunul său.

în ceea ce priveşte anularea actului de înstrăinare întocmit între vânzătorul neproprietar şi terţul cumpărător, atâta timp cât convenţia nu este lovită de nulitate absolută, nu poate fi cerută decât de persoanele care au participat la încheierea actului sau de succesorii lor.

Aşadar, adevăratul proprietar nu poate cere anularea actului de înstrăinare, el putând recurge la o acţiune în revendicare, dacă nu are posesia imobilelor.

2. Anulare. Apartament obţinut cu chirie cumpărat de unul dintre soţi fără consimţământul celuilalt soţ. Pârâtul a cumpărat apartamentul obţinut cu chirie de la stat, în perioada în care se afla în divorţ, iar soţia solicitase încredinţarea copiilor şi atribuirea locuinţei. Pentru a cumpăra, soţul a dat dovadă de rea-credinţă, ascunzându-i soţiei demersurile făcute pentru cumpărarea apartamentului, încât aceasta are dreptul să ceară anularea actului încheiat, făcut fară consimţământul ei în dauna drepturilor sale.

Soţia reclamantă nu poate fi obligată să devină proprietară dacă nu doreşte, cu atât mai mult cu cât calitatea de chiriaşi implică unele avantaje.

Dacă suma cu care s-a plătit apartamentul a fost bun comun, cum a susţinut soţul pârât, reclamanta avea dreptul să-şi exprime opţiunea cu privire la destinaţia ce urma să-i fie dată (art. 35, alin. 1 C. fam).

Includerea unui bun de valoare în patrimoniul comun, fară ştirea reclamantei, constituie un act de dispoziţie în afara mandatului prezumat de lege în favoarea soţilor şi un prejudiciu adus drepturilor şi intereselor reclamantei, care ar trebuie să-şi dispute cu pârâtul apartamentul în cadrul partajului, la o valoare mult mai mare decât cea de achiziţie.

Cumpărând bunul fară ştirea reclamantei, pârâtul a urmărit să realizeze un profit important, pentru ca în caz de partaj, chiar dacă nu i s-ar fi atribuit apartamentul, obţine o sultă mai mare în raport cu valoarea de circulaţie.

3. Nulitatea hotărârii. Fond funciar. Atribuirea în proprietate a terenurilor intravilane se face prin decizia prefecturii, la propunerea primăriei, după verificarea situaţiei juridice a acelor terenuri, ci nu prin hotărârea comisiei judeţene de aplicare a legii 18/1991, hotărâre care este nulă/

Pentru motivul enunţat mai sus, este nulă şi decizia delegaţiei permanente a consiliului judeţean de a atribui în proprietate unui cetăţean, în temeiul Legii nr. 18/1991, un teren în suprafaţă de 1152 mp, situat în comuna Amara, teren aferent casei de locuit, proprietatea celui în cauză.
4. Nulitatea relativă a actelor de procedură. Consecinţe. Potrivit art. 105 alin. 2 C. proc. civ., actele de procedură îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcţionar necompetent se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. In cazul nulităţilor prevăzute anume de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie.

în speţă, fiind încălcate dispoziţiile art. 105 alin. 2 C. proc. civ., respectiv dreptul la apărare al uneia dintre părţi, aspect prevăzut sub sancţiunea nulităţii, în temeiul art. 304 pct.

5 C. proc. civ., coroborat cu art. 312 alin. 2 C. proc. civ., a fost admis recursul, s-a casat hotărârea şi cauza a fost trimisă instanţei spre rejudecarea apelului.

5. Nulitate absolută. Cesiune de creanţă. Titlu executoriu. Notificare.

Contractul de cesiune de creanţă în sine nu constituie titlu executor împotriva debitorului, ci ca efect al contractului cesionarul va putea să execute silit acele creanţe pentru care deţine împotriva debitorului un titlu executor prevăzut de lege.

Conform prevederilor art. 1391 şi urm. C. civ., prin efectul cesiunii de creanţă al ce-dentului se transmite cesionarului împreună cu toate garanţiile care-1 însoţeau, iar la rândul său debitorul păstrează împotriva cesionarului toate excepţiile şi apărările pe care le putea opune cedentului. Aceasta înseamnă că nu contractul de cesiune de creanţă în sine constituie titlu executor împotriva debitorului, ci ca efect al contractului cesionarul va putea să execute silit acele creanţe pentru care deţine împotriva debitorului un titlu executor prevăzut de lege, astfel că din acest punct de vedere nu există nici o justificare pentru anularea contractului de cesiune de creanţă şi nici interes din partea debitorului. De altfel, debitorul, nici nu este parte în contractul de cesiune de creanţă şi păstrează dreptul ca în cadrul procedurii legale de obţinere a unui titlu executor împotriva sa să-şi formuleze toate excepţiile şi apărările pe care le-ar fi putut folosi şi împotriva cedentului.

Din examinarea contractului de cesiune de creanţă şi a anexelor sale nu rezultă care sunt titlurile executorii cuprinse în creanţa cedată şi cu atât mai puţin dacă în sumele respective sunt cuprinse obligaţii rezultate din Convenţie de lucru şi addendumuri şi în ce limite.

în raport de cele arătate la analiza acestui motiv de recurs, se reţine că atâta timp cât contractul de cesiune de creanţă nu constituie un titlu executoriu împotriva debitorului cedat, nu are justificare admiterea cererii de constatare a nulităţii lui, urmând ca A.V.A.B. în calitate de cesionar să treacă la executare silită numai dacă va obţine un titlu executor împotriva debitorului cedat şi în limitele prevăzute în acel titlu.

6. Nulitate absolută. Constatare. Hotărâre A.G.A. Caracterul termenului de 15 zile prevăzut de art. 131 alin. 2 din Legea nr. 31/1990. Conform art. 131 alin. 2 din Legea societăţilor comerciale nr. 31/1990, hotărârile adunării generale contrare legii sau actului constitutiv pot fi atacate în justiţie, în termen de 15 zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României, de oricare dintre acţionarii care nu au luat parte la adunarea generală sau care au votat contra şi au cerut să se insereze aceasta în procesul-verbal al şedinţei.

Termenul de 15 zile prevăzut de art. 131 alin. 2 din Legea nr. 31/1990 este un termen de prescripţie şi prin urmare este supus reglementării Decretului nr. 167/1958.

Termenul de prescripţie este termenul în cursul căruia titularul dreptului subiectiv încălcat are posibilitatea de a valorifica acel drept pe calea acţiunii.

în cazul depăşirii termenului de prescripţie se stinge dreptul material de acţiune, fară a se stinge însă, în general, şi dreptul subiectiv.
Dreptul material la acţiune se referă la posibilitatea titularului de a-şi realiza un drept subiectiv, iar dreptul subiectiv civil constă în posibilitatea titularului dreptului de a avea o anumită comportare şi de a pretinde subiectului pasiv o conduită determinată, recurgând dacă este nevoie la sancţiunea stabilită de normele dreptului civil.

Aşadar, acţiunea reglementată de art. 131 alin. 2 din Legea nr. 31/1990 vizează dreptul ori-cărui acţionar, care îndeplineşte condiţiile textului, de a ataca în justiţie hotărârea adunării generale.

Această acţiune vizează un drept material şi se judecă potrivit competenţei materiale specifice oricărui litigiu comercial, având căile de atac corespunzătoare.

In sens procedural, nu sunt incidente dispoziţiile art. 103 alin. 1 C. proc. civ., iar instanţa de fond a reţinut eronat că termenul de 15 zile este un termen de decădere expres stipulat de Legea nr. 31/1990.

Apelanţii reclamanţi nu au invocat art. 19 din Decretul nr. 167/1958, iar din oficiu, în speţă, instituţia repunerii în termen nu se poate realiza, neconstatându-se existenţa unor cauze care să justifice depăşirea termenului de prescripţie.

Nerespectarea condiţiilor prevăzute de art. 117 din Legea nr. 31/1990 putea fi invocată de apelanţii reclamanţi şi respectiv verificată de instanţa de judecată, numai în situaţia în care acţiunea în anulare ar fi fost introdusă în termenul de 15 zile prevăzut de art. 131 alin. 2.

Termenul de 15 zile priveşte toate hotărârile adunării generale contrare legii sau actului constitutiv şi nu doar pe acelea adoptate în adunările generale legal convocate.1

7. Nulitate absolută a certificatului de atestare a dreptului de proprietate. Constatare. Teren expropriat. Dacă terenul a fost expropriat pentru cauză de utilitate publică, proprietarul fiind despăgubit, apoi a fost atribuit altei persoane care a construit pe el o casă, nu poate fi vorba de o nulitate absolută a certificatului de atestare a dreptului de proprietate a celui care şi-a construit casa pe respectivul teren.

La 16 noiembrie 1957, în temeiul unui contract de vânzare-cumpărare tatăl reclamantului a dobândit în proprietate suprafaţa de 500 mp pe care se afla edificat un imobil casă de locuit.

In temeiul Decretului nr. 357 din 3 noiembrie 1986, acest teren a fost expropriat pentru cază de utilitate publică, proprietarul fiind despăgubit.

Devenind proprietate de stat, în condiţiile Legii nr. 15/1990 şi H.G. nr. 834/1991 - terenul a fost atribuit în proprietate SC "TMUCB" SA Bucureşti potrivit certificatului de atestare seria MI0 nr. 0194 din 12 noiembrie 1993.

Astfel fiind, în mod legal şi temeinic instanţa de fond a apreciat că reclamantul nu face dovada dreptului său de proprietate întrucât - dovada raportului de filiaţie faţă de vechiul proprietar nu este suficientă cu atât mai mult cu cât acesta din urmă a pierdut el însuşi acest drept, la data decesului său, bunurile neregăsindu-se în patrimoniul său.

Corect se reţine de către Curtea de Apel Piteşti ca posibilă de urmat calea reconstituirii dreptului de proprietate în procedura instituită de Legea nr. 18/1991, astfel cum a fost modificată de Legea nr. 169/1997 şi numai în condiţiile deţinerii titlului de proprietate, acesta poate fi opus titlului valabil deţinut de SC "TMUCB" SA Bucureşti.
8. Nulitate absolută. Obligaţia instanţelor de a analiza toate susţinerile părţilor. Apel. Recurs. Instanţa de apel trebuia să se oprească asupra efectelor nulităţii, după verificarea condiţiilor în care s-a aplicat această sancţiune şi să analizeze şi consecinţele juridice ale aplicării acestei sancţiuni în condiţiile unui contract sinalagmatic.

Această analiză nu a fost făcută faţă de împrejurarea că instanţa de apel a considerat necesar din punct de vedere procedural ca partea să formuleze cererea reconvenţională confirmând astfel hotărârea primei instanţe.

Atât în apel, cât şi recurs s-a pus problema preţului achitat, motiv care nu a fost luat în discuţie şi nici nu s-a analizat dacă restituirea se impune ca efect al nulităţii sau dacă această restituire reprezintă pretenţii ale pârâtului în legătură cu cererea sau cu mijloacele de apărare ale reclamantului pentru a se cristaliza concluzia că erau aplicabile dispoziţiile art. 119-120 C. proc civ.

Dintr-un alt punct de vedere, deşi s-a invocat încălcarea principiului "nemo auditur propriam turpitudinem alegans" se constată că nu s-a făcut nici o analiză în acest sens.

în consecinţă, faţă de împrejurarea că toate aceste aspecte nu au fost clarificate, rap. la art. 314 C. proc civ. şi la motivele arătate mai sus care duc la concluzia nelegalităţii şi netemeiniciei hotărârilor pronunţate în cauză, recursul se va admite şi casând decizia pronunţată în apel, se va admite apelul aceleiaşi părţi, iar sentinţa va fi desfiinţată cu consecinţa trimiterii cauzei pentru rejudecare la aceeaşi instanţă de fond. 

Consultati si alte modele de acte:

Model de acţiune în constatare nulitate absolută şi anulare

Comentarii despre Model de acţiune în constatare nulitate absolută şi anulare