Art. 1144 Noul cod civil Partajul voluntar Dispoziţii generale referitoare la partajul succesoral Partajul succesoral şi raportul

CAPITOLUL IV
Partajul succesoral şi raportul

SECŢIUNEA 1
Dispoziţii generale referitoare la partajul succesoral

Art. 1144

Partajul voluntar

(1) Dacă toţi moştenitorii sunt prezenţi şi au capacitate de exerciţiu deplină, partajul se poate realiza prin bună învoială, în forma şi prin actul pe care părţile le convin. Dacă printre bunurile succesorale se află imobile, convenţia de partaj trebuie încheiată în formă autentică, sub sancţiunea nulităţii absolute.

(2) Dacă nu sunt prezenţi toţi moştenitorii ori dacă printre ei se află minori sau persoane puse sub interdicţie judecătorească ori persoane dispărute, atunci se vor pune sigilii pe bunurile moştenirii în cel mai scurt termen, iar partajul voluntar se va realiza cu respectarea regulilor referitoare la protecţia persoanelor lipsite de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă ori privitoare la persoanele dispărute.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Comentarii despre Art. 1144 Noul cod civil Partajul voluntar Dispoziţii generale referitoare la partajul succesoral Partajul succesoral şi raportul




# irina.bianca 11-Ianuarie-2013
Înaintea efectuării partajului, notarul public va interoga registrul notarial de evidenţă a liberalităţilor.

A se vedea şi prevederile din NCC referitoare la executorul testamentar.
Răspunde
 
# nitu marin marian 15-Martie-2013
In data de31.08.2011, am obtinut un certificat de mostenitor cu o cota de 1/5 din masa succesorala in urma decesului mamei noastre.
Dupa doua luni a decedat inca unul din fatii mamei(din cei patru mostenitori ramasi in viata)dar care nu are urmasi.
In aceasta situatie intreb daca mai trebuie facuta cererea de iesire din indiviziune, si daca sotia fratelui mamei mai are drepturi asupra masei succesorle(bunuri mobile si imobile) si daca "da"in ce cota.
Răspunde
 
# Ion Filimon 06-August-2015
Da, trebuie sa faceti partaj - se poate face la notar mai repede si de 2-3 ori mai ieftin decat in instanta.
Răspunde
 
# Ion Filimon 06-August-2015
Reglementarea anterioară: C. civ. 1864: „Art. 730. (1) Dacă toţi erezii sunt prezenţi şi majori, se pot împărţi între dânşii, oricum ar voi, fără îndeplinirea vreunei formalităţi. (2) Dacă toţi erezii nu sunt prezenţi sau dacă între dânşii sunt minori sau interzişi, atunci se vor pune peceţi pe efectele succesiunii în cel mai scurt termen, sau după cererea erezilor sau după aceea a procurorului tribunalului de primă instanţă (C. tiv. 747)".
Răspunde
 
# Ion Filimon 06-August-2015
1. împotriva cererii de partaj se poate opune numai existenţa unei convenţii de partaj voluntar (prin bună învoială) încheiată între coindivizari sau prescripţia achizitivă (Fr. Deak, Tratat de drept succesoral, p. 492-493).

2. Partajul voluntar se realizează când sunt îndeplinite trei condiţii: a) sunt prezenţi toţi comoştenitorii; b) comoştenitorii au capacitatea deplină de exerciţiu; c) toţi comoştenitorii sunt de acord cu realizarea împărţelii pe această cale. Cea de a treia condiţie nu se regăseşte expres în dispoziţiile art. 1144 alin. (1) NCC. Deoarece însă, în cazul îndeplinirii primelor două condiţii, în condiţiile legii „partajul se poate realiza prin bună învoială", se înţelege că, prin acordul comoştenitorilor, partajul se poate realiza şi pe cale judecătorească. S-a apreciat că dispoziţia anterioară (corespunzătoare) avea o formulare mai precisă. Astfel, din dispoziţiile art. 730 C. civ. 1864 rezultă că reglementarea de la alin. (2) privea exclusiv partajul judiciar (L. Stânciulescu, Succesiuni, p. 253).

3. Neîndeplinirea condiţiilor de mai sus se sancţionează cu nulitatea actului de partaj voluntar. De precizat că nulitatea relativă a partajului prin bună învoială nu poate fi invocată de coproprietarul care, cunoscând cauza de nulitate, înstrăinează în tot sau în parte bunurile atribuite (art. 685 NCC) (L. Stânciulescu, Succesiuni, p. 253).

4. Partajul se poate încheia în forma şi prin actul pe care părţile le convin, chiar şi verbal, proba lui urmând a fi făcută în condiţiile art. 1191 C. civ. 1864. în cazul partajului verbal, existenţa lui va trebui dovedită neîndoielnic, neputând fi dedusă din stări de fapt echivoce (L Stânciulescu, Succesiuni, p. 254; L. Stânciulescu, Contracte şi succesiuni, p. 573-574).

5. Dacă printre bunurile succesorale se află imobile, convenţia de partaj trebuie încheiată în formă autentică, sub sancţiunea nulităţii absolute (L. Stânciulescu, Succesiuni, p. 254).

6. împărţeala prin bună învoială se poate realiza şi în cursul procedurii necontencioase notariale, situaţie în care actul de împărţeală executat de notarul public constituie înscris autentic. Prin bună învoială, comoştenitorii pot conveni asupra împărţirii totale sau parţiale a bunurilor sau pot împărţi doar folosinţa bunurilor succesorale (nu şi proprietatea lor) (L. Stânciulescu, Succesiuni, p. 254; L. Stânciulescu, Contracte şi succesiuni, p. 573-574).

7. Potrivit noului Cod civil, în situaţia în care nu sunt prezenţi toţi moştenitorii ori dacă printre ei se află minori sau persoane puse sub interdicţie judecătorească ori persoane dispărute, atunci „se vor pune sigilii pe bunurile moştenirii în cel mai scurt termen", „iar partajul voluntar se va realiza cu respectarea regulilor referitoare la protecţia persoanelor lipsite de capacitate de exerciţiu sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă ori privitoare la persoanele dispărute". Din dispoziţiile contradictorii ale art. 1144 alin. (2) NCC, nu se înţelege dacă situaţia reglementată este supusă partajul voluntar sau partajului judiciar [L. Stânciulescu, Succesiuni, p. 253-254).

8. în acest sens, potrivit art. 674 NCC, dacă un coproprietar este lipsit de capacitate de exerciţiu ori are capacitate de exerciţiu restrânsă, partajul va putea fi făcut prin bună învoială numai cu autorizarea instanţei de tutelă, precum şi, dacă este cazul, a ocrotitorului legal.

9. Partajul voluntar se poate realiza şi în faţa instanţei de judecată. în această situaţie, dacă părţile ajung la o înţelegere cu privire la împărţirea bunurilor, instanţa va hotărî potrivit învoielii lor. împărţeala se poate face prin bună învoială şi dacă printre cei interesaţi se află minori sau persoane puse sub interdicţie, cu respectarea prevederilor art. 674 NCC (L. Stânciulescu, Succesiuni, p. 254).

10. Dacă înţelegerea priveşte împărţirea numai a anumitor bunuri, instanţa va lua act de această învoială şi va pronunţa o hotărâre parţială, continuând procesul pentru celelalte bunuri (art. 6734 alin. (3) C. proc. civ.J.
Răspunde
 
# Ion Filimon 06-August-2015
JURISPRUDENTĂ

1. în cazul mai multor moştenitori chemaţi la succesiune, patrimoniul defunctului, privit ca o universalitate de drepturi şi obligaţii, se transmite acestora în stare de indiviziune, fiecare copărtaş dobândind o cotă ideală şi abstractă, iar nu o parte concretă din bunurile ce compun masa succesorală. Ca urmare, nu este admisibilă acţiunea prin care unul dintre copărtaşi cere celorlalţi predarea unui astfel de bun, cât timp nu a avut loc ieşirea din indiviziune, pe cale judecătorească sau pe cale convenţională, în ambele cazuri cu participarea tuturor moştenitorilor. Potrivit art. 729 C. civ. 1864, ieşirea din indiviziune se poate cere dacă nu a fost un act de împărţeală, adică nu a avut loc un partaj voluntar. Prin „act de împărţeală" înţelegându-se operaţiunea juridică de consimţământ la împărţeală (exprimat în scris sau verbal), şi nu de instrument probator concretizat într-un înscris, rezultă că partajul voluntar poate fi încheiat chiar verbal, în sensul celor ce preced, apare lipsit de relevanţă faptul că „tranzacţia frăţească" depusă de reclamantă a fost redactată ulterior datei la care se susţine că s-a căzut de acord asupra sistării stării de indiviziune, în măsura în care înscrisul tinde să confirme acel acord de voinţă, pus în aplicare prin luarea în stăpânire a bunurilor ce au revenit fiecărui copărtaş (C.S.J., s. civ., dec. nr. 884/1992, în Dreptul nr. 11/1992, p. 84-85).

2. Din momentul partajului voluntar, foştii copărtaşi stăpânesc porţiunea atribuită în mod exclusiv şi sub nume de proprietar, fiind consideraţi că deţin bunul direct de la defunct. în raport cu situaţia sus-precizată, o nouă operaţiune de împărţeală este inadmisibilă (C.A. Galaţi, dec. civ. nr. 1052/R/1994, în Curentul juridic nr. 1/1997, p. 130).

3. Potrivit art. 730 C. civ. 1864, moştenitorii pot să pună capăt stării de indiviziune împărţind bunurile succesorale prin partaj voluntar, fără îndeplinirea vreunei formalităţi. Din acest moment, foştii copărtaşi stăpânesc porţiunea atribuită în mod exclusiv şi sub nume de proprietar, fiind consideraţi că deţin bunurile direct de la defunct. Proba partajului voluntar se face în condiţiile art. 1191 din acelaşi cod, aplicabil tuturor actelor juridice. Părţile pot deroga de la această normă prohibitivă, chiar şi în mod tacit, neopunându-se la administrarea probei cu martori. Existenţa partajului voluntar trebuie să fie neîndoielnică, ea neputând fi reţinută decât din stări de fapt ce sunt recunoscute de moştenitori, ca expresie a partajului încheiat în condiţiile art. 729 C. civ. 1864 (art. 675 NCC, n.n.], deoarece prin act de împărţeală, în sensul acestui text, trebuie înţeleasă operaţia juridică - de consimţământ la împărţeală -, singurul care poate să producă efecte şi care face inadmisibil partajul judiciar {Trib. Suprem, dec. nr. 1238/1989, în Dreptul nr. 3/1990, p. 68).

4. Partajul este operaţiunea juridică prin care se pune capăt stării de coproprietate, bunul stăpânit în comun pe cote-părţi fiind împărţit, în materialitatea lui, între copărtaşi. Partajul poate fi realizat în două moduri: prin convenţia părţilor (convenţional) şi prin instanţa judecătorească (judiciar). Partajul convenţional, care presupune existenţa acordului de voinţă al tuturor copăr-taşilor, se poate realiza numai dacă aceştia sunt prezenţi, personal sau prin reprezentant cu procură specială, la încheierea actului de împărţeală. Convenţia de împărţeală este un act juridic, iar actul încheiat în lipsa unuia dintre coproprietari nu poate fi opus persoanei care nu a consimţit la încheierea lui. în speţă, în mod greşit, fiind admis apelul formulat de pârât, s-a schimbat sentinţa apelată, în sensul respingerii acţiunii prin care reclamantul a cerut să fie partajate bunurile dobândite de părţi prin succesiune. în lipsa actului care să ateste efectuarea partajului, instanţa de apel a constatat că partajul voluntar rezultă din faptul că pârâtul a înstrăinat bunurile, înmânând reclamantului o parte din preţ, în raport cu cota acestuia. Reclamantul - care nu a semnat contractul de vânzare-cumpărare - a negat că ar fi consimţit la înstrăinarea bunurilor, dovedind cu actele depuse la dosar că, la momentul încheierii actului, era arestat. Neexistând dovezi că părţile au consimţit la efectuarea partajului voluntar, aşa cum a susţinut pârâtul, se constată că reclamantul era îndreptăţit să formuleze cerere pentru efectuarea partajului judiciar şi că hotărârea tribunalului este dată cu aplicarea greşită a dispoziţiilor înscrise în art. 730 şi art. 747 C. civ. 1864 (C.A. laşi, dec. civ. nr. 1693/2001, în Jurisprudenţa C.A. laşi civ. 2001, p. 109-110).

5. Recurentul-pârât şi fratele său, antecesorul intimaţilor-reclamanţi, au redobândit dreptul de proprietate prin reconstituire, potrivit Legii nr. 18/1991, asupra suprafeţei de 7 ha 7.600 mp teren agricol, după bunicul decedat anterior anului 1989. Susţinerea recurentului cu privire la existenţa unei înţelegeri - partaj voluntar - asupra acestor terenuri, intervenită între el şi fratele său, nu este dovedită, simpla luare în stăpânire a bunurilor nefiind suficientă, iar probele administrate în acest sens - declaraţiile martorilor - fiind contradictorii. De altfel, împrejurarea dovedită că între cei doi fraţi existau, de ani de zile, neînţelegeri determinate tocmai de folosirea acestor terenuri şi că, din anul 1993, aceştia nu şi-au mai vorbit indică imposibilitatea încheierii unui partaj voluntar cu privire la respectivele terenuri (C.A. Târgu-Mureş, s. civ., dec. nr. 793/R/2000, în S.U.B.B. nr. 2/2000, p. 129-130).

6. După abrogarea Legilor nr. 58/1974 şi nr. 59/1974, terenurile au reintrat în circuitul civil; aşadar, este greşită evaluarea acestora după alte criterii decât valoarea lor de circulaţie. Pentru a se efectua o corectă preţuire a terenurilor, este necesar a se avea în vedere toate criteriile necesare pentru determinarea valorii reale a acestora, corespunzător categoriei de folosinţă şi clasei, calităţii, importanţei lor social-economice, diferenţiat după cum sunt construibile sau arabile. De asemenea, pot fi avute în vedere criterii privind natura şi proprietăţile solului, gradul lor de fertilitate, relief, distanţa faţă de localităţile urbane şi căile de comunicaţii, poziţie, eventualele procese de degradare, amplasamentul construcţiilor, precum şi preţul ce se practică în zonă pentru terenuri similare (C.S.J., s. civ., dec. nr. 498 din 18 martie 1992, în Dreptul nr. 2/1993, p. 75).
Răspunde