Art. 2517 Noul cod civil Termenul general de 3 ani Termenul prescripţiei extinctive

CAPITOLUL II
Termenul prescripţiei extinctive

Art. 2517

Termenul general de 3 ani

Termenul prescripţiei este de 3 ani, dacă legea nu prevede un alt termen.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Art. 2517 Noul cod civil Termenul general de 3 ani  Termenul prescripţiei extinctive

Comentarii despre Art. 2517 Noul cod civil Termenul general de 3 ani Termenul prescripţiei extinctive

     

# moga 02-Iunie-2012
o sentinta de divort an 1981 la divort sa precizat sulta de 10000 lei bani care sau dat sotului dupa terminarea procesului dar fara nici o chitanta fostul sot este decedat de 20 ani cum fac sa scap de sulta dupa atitia ani
Răspunde
 
# ileana 02-Iunie-2012
Daca sotul a avut mostenitori, faceti o actiune prin care solicitati radierea sultei cucu motivarea ca este prescris dreptul mostenitorilor acestora de a mai solicita aceasta sulta si in baza hotararii judecatoresti mergeti la OCPI si cereti radierea mentiunii respective. Daca nu a avut mostenitori, cu dovezi in acest sens si cu certificatul de mostenitor, incercati direct la OCPI sa cereti radierea. Daca OCPI-ul refuza, initiati in contencios administrativ actiune speciala si bineinteles contactati un avocat pentru ambele actiuni pentru ca nu este asa usor.
Răspunde
 
# irina.bianca 11-Ianuarie-2013
Acest termen este aplicabil însă numai raporturilor juridice obligaţionale şi în măsura în care nu există reglementate termene speciale prin alte dispoziţii.
Răspunde
 
# alexandra 07-Noiembrie-2013
Aşadar, în lipsa unui termen anume prevăzut de lege (sau eventual fixat de părţi, pe cale convenţională, în condiţiile art. 2.515 alin. 4), orice drept la acţiune prescriptibil extinctiv se stinge în termenul de 3 ani, prevăzut de art. 2.517.

De remarcat că tot un termen de 3 ani prevedea şi art. 3 alin. 1 din Decretul nr. 167/1958, termen care a fost calificat în doctrină şi jurisprudenţă ca termen „general” de prescripţie, aplicabil, în principal, acţiunilor personale prescriptibile extinctiv.

Aplicându-se ori de câte ori prin lege nu se stabileşte un alt termen de prescripţie, termenul de 3 ani este, neîndoielnic, termenul general de prescripţie prevăzut de Noul Cod civil, singura chestiune rămasă în discuţie fiind determinarea caracterului general al acestuia. într-adevăr:
Mai întâi, în lipsă de orice altă precizare sau referire legală, acest termen se aplică tuturor acţiunilor personale (întemeiate pe drepturile de creanţă lato sensu), cu excepţia cazurilor pentru care există termene speciale de prescripţie, indiferent de izvorul concret al raportului obligaţional (act juridic, unilateral ori bilateral, sau fapt juridic stricto sensu, licit ori ilicit), inclusiv pretenţiilor patrimoniale care însoţesc o acţiune principală, chiar dacă aceasta este sau nu prescriptibilă (precum acţiunea în constatarea nulităţii absolute, acţiunea în simulaţie, acţiunea în rezoluţiune sau reziliere, acţiunea pauliană etc.).

Apoi, termenul general de prescripţie este aplicabil şi acţiunilor nepatrimoniale prescriptibile extinctiv (cum este acţiunea în anularea unei recunoaşteri a filiaţiei) pentru care nu există un termen special de prescripţie.

în sfârşit, acest termen nu trebuie confundat şi nici aplicat atunci când, printr-o dispoziţie legală expresă, s-ar institui un termen special, care este tot de 3 ani (de ex. termenul de 3 ani prevăzut la art. 428 alin. 3, art. 695 alin. 3, art. 892 alin. 3, art. 897 alin. 3, art. 990 alin. 5, art. 1.027 alin. 3, art. 1.095 alin. 1, art. 1.933 alin. 3, art. 1.936 alin. 1 NCC).
Răspunde
 
# isac.violeta 03-Martie-2014
Reglementarea anterioară: Decretul nr. 167/1958: „Art. 3. (1) Termenul prescripţiei este de 3 ani".

1. Termenul de prescripţie extinctivă este intervalul de timp, stabilit de lege sau chiar de părţi, înăuntrul căruia trebuie exercitat dreptul la acţiune, sub sancţiunea stingerii dreptului material la acţiune.

2. Ca orice termen, şi termenul de prescripţie extinctivă are un început (marcat de momentul la care începe să curgă prescripţia extinctivă), o durată, precum şi un sfârşit (marcat de momentul împlinirii prescripţiei extinctive).

3. Spre deosebire de reglementarea anterioară, termenul de prescripţie extinctivă nu mai este un termen esenţialmente legal, deoarece, în condiţiile art. 2515 NCC, părţile pot reduce sau mări termenele de prescripţie extinctivă prevăzute de lege.

4. Termenele de prescripţie extinctivă pot fi clasificate, în funcţie de izvorul lor, în termene legale şi termene convenţionale.

5. După vocaţia sau sfera tor de aplicare, se poate face distincţie între termenul legal general de prescripţie extinctivă şi termenele legale speciale de prescripţie extinctivă.

6. în raport de izvorul normativ, deosebim între termene legale de prescripţie extinctivă instituite de Codul civil şi termene legale de prescripţie extinctivă instituite de alte acte normative (G. Boroi, C.A. Anghelescu, op. cit., p. 165).

7. Deşi, ca regulă, durata termenului de prescripţie nu poate fi modificată decât prin acordul expres al părţilor, există totuşi un caz de prorogare legală a termenului de prescripţie extinctivă. Astfel, potrivit art. 1394 NCC, în toate cazurile în care despăgubirea derivă dintr-un fapt supus de legea penală unei prescripţii mai lungi decât cea civilă, termenul de prescripţie a răspunderii penale se aplică şi dreptului la acţiunea în răspundere civilă (G. Boroi, C.A. Anghelescu, op. cit., p. 165).

8. Prin termen general de prescripţie extinctivă înţelegem acel termen care se aplică practic ori de câte ori nu îşi găseşte aplicaţie un termen special de prescripţie extinctivă într-un anume caz dat sau părţile nu au convenit un alt termen.

9. Potrivit art. 2517 NCC, termenul de prescripţie extinctivă este de 3 ani, dacă legea nu prevede un alt termen. Acest termen se aplică tuturor acţiunilor personale (prin care se valorifică drepturi de creanţă), cu excepţia cazurilor în care există termene speciale de prescripţie sau părţile au convenit un alt termen, indiferent de izvorul concret al raportului juridic obligaţional (act juridic sau fapt juridic stricto sensu licit sau ilicit), inclusiv în cazul pretenţiilor patrimoniale care însoţesc o acţiune, indiferent dacă aceasta din urmă este sau nu prescriptibilă extinctiv (spre exemplu, pretenţiile patrimoniale ce însoţesc acţiunea în nulitate, acţiunea în reducţiune, acţiunea în rezoluţiune sau reziliere etc.), în măsura în care acţiunea prin care se valorifică asemenea pretenţii are caracterul unei acţiuni patrimoniale şi personale.

10. Cu titlu exemplificativ, menţionăm că termenul general de prescripţie extinctivă de 3 ani poate fi aplicat în cazul: acţiunii oblice (subrogatorii), în măsura în care nu are natura juridică a unei acţiuni reale imprescriptibile sau, după caz, supuse unui alt termen de prescripţie, cererii pentru plata contravalorii fructelor, cererii prin care se solicită rezoluţiunea unui antecontract de vânzare-cumpărare, cererii prin care mandantul solicită mandatarului restituirea bunurilor primite de acesta din urmă în temeiul contractului de mandat, acţiunea în stabilirea unui termen de restituire în cazul împrumutului de consumaţie (art. 2163 NCC), acţiunea în despăgubire exercitată de proprietarul fondului aservit împotriva proprietarului fondului dominant [art. 620 alin. (1) NCC) etc. Acest termen general de prescripţie extinctivă este aplicabil şi acţiunilor nepatrimoniale prescriptibile extinctiv pentru care legea nu stabileşte un termen special de prescripţie extinctivă, cum este cazul acţiunii în nulitatea relativă a recunoaşterii copilului [art. 419 alin. (2) NCC).

11. Termenul general de prescripţie de 3 ani nu îşi va găsi aplicare în cazurile când, printr-o dispoziţie legală expresă, se instituie un termen special de prescripţie tot de 3 ani. Precizarea prezintă utilitate practică în situaţia în care legiuitorul ar modifica termenul general de prescripţie extinctivă, fără însă a modifica şi normele speciale, ţinând cont de corelaţia care există între normele generale şi normele speciale (o normă specială nu poate fi modificată sau abrogată decât expres de o normă generală ulterioară) (G. Boroi, C.A. Anghelescu, op. cit., p. 165-166).

12. Distincţia dintre termenul general şi termenele speciale are, în esenţă, din punct de vedere practic, aceleaşi consecinţe ca şi distincţia dintre normele generale şi normele speciale. Aceasta deoarece, termenul general este cuprins într-o normă generală, pe când termenele speciale sunt cuprinse în norme speciale. Ca urmare: a) atunci când legea prevede un termen special, acesta va fi prioritar în aplicare, înlăturându-l pe cel general;

b) atunci când există un termen special de prescripţie, prevăzut expres pentru o anumită acţiune, el nu poate fi aplicat şi la alte acţiuni, chiar dacă acestea din urmă ar avea un obiect asemănător, or ar exista o conexitate a lor cu cea dintâi acţiune; aşa, de exemplu, termenul de 6 luni privitor la acţiunea întemeiată pe viciile ascunse, găseşte aplicare doar în cazul în care viciile „nu au fost ascunse cu viclenie" şi este vorba despre un lucru predat sau de o lucrare executată (art. 5 din Decretul nr. 167/1958); prin urmare, aplicarea lui nu poate fi extinsă nici la situaţia în care viciile au fost ascunse cu viclenie şi nici la situaţia în care viciile ascunse privesc o construcţie; în aceste din urmă situaţii va găsi aplicare termenul general de trei ani; c) atunci când termenul general este modificat printr-o nouă reglementare, termenele speciale, inclusiv acelea care sunt egale ca durată cu termenul general, rămân neschimbate (/. Reghini, Ş. Diaconescu, P. Vosilescu, Introducere în dreptul civil, voi. 2, Ed. Sfera Juridică, Cluj-Napoca, 2007, p. 650).
Răspunde