Art. 80 Noul cod civil Respectarea voinţei persoanei decedate Respectul datorat persoanei şi după decesul său Respectul datorat fiinţei umane şi drepturilor ei inerente

CAPITOLUL II
Respectul datorat fiinţei umane şi drepturilor ei inerente

SECŢIUNEA a 4-a
Respectul datorat persoanei şi după decesul său

Art. 80

Respectarea voinţei persoanei decedate

(1) Orice persoană poate determina felul propriilor funeralii şi poate dispune cu privire la corpul său după moarte. În cazul celor lipsiţi de capacitate de exerciţiu sau al celor cu capacitate de exerciţiu restrânsă este necesar şi consimţământul scris al părinţilor sau, după caz, al tutorelui.

(2) În lipsa unei opţiuni exprese a persoanei decedate, va fi respectată, în ordine, voinţa soţului, părinţilor, descendenţilor, rudelor în linie colaterală până la al patrulea grad inclusiv, legatarilor universali sau cu titlu universal ori dispoziţia primarului comunei, oraşului, municipiului sau al sectorului municipiului Bucureşti în a cărui rază teritorială a avut loc decesul. În toate cazurile se va ţine seama de apartenenţa confesională a persoanei decedate.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Art. 80 Noul cod civil Respectarea voinţei persoanei decedate Respectul datorat persoanei şi după decesul său Respectul datorat fiinţei umane şi drepturilor ei inerente

Comentarii despre Art. 80 Noul cod civil Respectarea voinţei persoanei decedate Respectul datorat persoanei şi după decesul său Respectul datorat fiinţei umane şi drepturilor ei inerente

     

# sandu radu 26-Decembrie-2013
Art. 15 Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare NCC:

Dispoziţiile art. 78-81 din Codul civil sunt aplicabile şi în privinţa persoanelor decedate anterior datei intrării în vigoare a Codului civil.
Răspunde
 
# MelaniaB 11-Ianuarie-2014
Art. 147 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii (M. Of. nr. 372/2006).

Prelevarea de organe, ţesuturi şi celule de la donatorul decedat se face în următoarele condiţii:

1. se defineşte ca donator decedat fără activitate cardiacă persoana la care s-a constatat oprirea cardiorespiratorie iresuscitabilă şi ireversibilă, confirmată în spital de 2 medici primari. Confirmarea donatorului decedat fără activitate cardiacă se face conform protocolului de resuscitare, prevăzut în anexa nr. 6, excepţie făcând situaţiile fără echivoc;
2. se defineşte ca donator decedat cu activitate cardiacă persoana la care s-a constatat încetarea ireversibilă a tuturor funcţiilor creierului, conform protocolului de declarare a morţii cerebrale prevăzut în anexa nr. 3;
3. declararea morţii cerebrale se face de către medici care nu fac parte din echipele de coordonare, prelevare, transplant de organe, ţesuturi şi celule de origine umană;
4. în lipsa acordului exprimat în timpul vieţii potrivit art. 331 alin. (2) lit. c), prelevarea de organe, ţesuturi şi/sau celule de la persoanele decedate se face numai cu consimţământul scris al cel puţin unuia dintre membrii majori ai familiei sau al rudelor, în ordinea prevăzută la art. 81 din Codul civil;
5. prelevarea se poate face fără consimţământul membrilor familiei dacă, în timpul vieţii, persoana decedată şi-a exprimat deja opţiunea în favoarea donării, printr-un act notarial de consimţământ pentru prelevare sau înscrierea în Registrul naţional al donatorilor de organe, ţesuturi şi celule, conform modelului prevăzut în anexa nr. 5;
6. prelevarea nu se poate face sub nici o formă dacă, în timpul vieţii, persoana decedată şi-a exprimat deja opţiunea împotriva donării, prin act de refuz al donării avizat de medicul de familie sau prin înscrierea în Registrul naţional al celor care refuză să doneze organe, ţesuturi şi celule. Actul de refuz al donării, avizat de medicul de familie, va fi prezentat de către aparţinători coordonatorului de transplant.
Răspunde
 
# MelaniaB 11-Ianuarie-2014
1. Respectarea voinţei persoanei decedate priveşte două aspecte: determinarea felului propriilor funeralii şi dreptul de a dispune de propriul corp după moarte. Cu privire la funeralii, persoana poate dispune, prin testament, dacă şi unde doreşte să fie înhumată sau incinerată, care să fie destinaţia cenuşii rezultate în urma acestei operaţiuni, cu privire la detalii ale ceremoniei funerare. Opţiunea persoanei cu privire la aceste detalii poate fi exprimată şi în alt mod (E. Chelaru, loc. cit., p. 57).

2. Dacă persoana nu a dispus nimic cu privire la funeraliile sale, acestea se vor desfăşura conform celor decise de soţul supravieţuitor, părinţi, descendenţi, rude în linie colaterală până la gradul al patrulea inclusiv, legatarii universali sau cu titlu universal ori primarul comunei, oraşului, municipiului sau al sectorului municipiului Bucureşti în a cărui rază teritorială a avut loc decesul, ordinea impusă de legiuitor fiind imperativă. în toate cazurile, funeraliile se vor desfăşura în concordanţă cu ritualul impus de religia persoanei decedate.

3. în exercitarea dreptului de dispoziţie asupra corpului după moarte, persoana îşi poate încredinţa corpul unei instituţii de învăţământ superior medical, pentru efectuarea de cercetări ştiinţifice, ori unei unităţi spitaliceşti, în vederea prelevării de celule, ţesuturi sau organe necesare transplantului. în cazul celor lipsiţi de capacitate de exerciţiu sau al celor cu capacitate de exerciţi restrânsă, pe lângă voinţa acestora, exprimată în forma autentică, este necesar şi consimţământul scris al părinţilor sau, după caz, al tutorelui (E. Chelaru, loc. cit., p. 58).
Răspunde
 
# MelaniaB 11-Ianuarie-2014
Din punct de vedere al legii civile, personalitatea juridică a persoanei nu comportă protecţie decât pe durata vieţii sale, aşa cum este ea constatată medical. Recunoaşterea prelungirii personalităţii juridice a persoanei dincolo de momentul naşterii sau decesului constituie aplicaţii concrete ale necesităţii protejării unor drepturi ce au primit sancţionare legală. O formă importantă de manifestare a personalităţii fiinţei umane o constituie formaţia spirituală, în care se înglobează exprimarea religioasă sau chiar respingerea acesteia. Adoptarea sau repudierea unor convingeri religioase nu reprezintă însă singura formă de manifestare a personalităţii individuale, ci ea se aprofundează prin adoptarea unei anumite identităţi religioase. în funcţie de fiecare concepţie religioasă, fiinţa umană se raportează şi la modul de perpetuare a personalităţii, în memoria comunităţilor, începând de la cea familială şi cu extindere la cele cu cuprindere din ce în ce mai largă. Astfel, aceşti indivizi pot, în cultul ales de fiecare în parte, chiar să se bucure dincolo de epuizarea existenţei fizice de o recunoaştere deosebită, fie ca martiri, fie ca sfinţi sau reformatori ai culturii lor, fie, doar, ca simpli membri fără merite excepţionale. Esenţială este alegerea manifestată de aceştia în timpul vieţii lor, de a li se recunoaşte apartenenţa la un anumit cult, inclusiv prin ritualurile ce tind la păstrarea şi onorarea memoriei lor, dincolo de moarte. Aspecte referitoare la reflexul acestei personalităţi dincolo de fiinţarea sa fizică pe pământ constituie una dintre chestiunile ce ţin de esenţa manifestării religioase a omului. Locul înmormântării unei persoane, incluzând anumite semne şi simboluri specifice religiei adoptate de aceasta, are caracterele, în mic, ale unui lăcaş de cult, în care se săvârşesc anumite ritualuri proprii acelui cult. Recunoaşterea unei astfel de componente esenţiale a fost făcută şi în cauza Johannische Kirche & Peters c. Germaniei din 10 iulie 2001 de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului, în care s-a arătat că unul dintre elementele esenţiale a practicilor religioase îl constituie modul în care se fac înmormântările şi cum sunt amenajate cimitirele. De aceea, în cuprinsul libertăţii de manifestare religioasă se află şi alegerea persoanelor în ceea ce priveşte doctrina religiei adoptate cu privire la continuitatea fiinţării sale după momentul recunoaşterii civile a existenţei sale, doctrină ce include ritualurile de înmormântare şi cele ulterioare acesteia. Pe cale de consecinţă, respectarea dreptului la libertatea de gândire, inclusiv cea religioasă, presupune respectarea voinţei exprimate în timpul vieţii sale, de către o persoană, de a fi considerată ca apartenentă la un anumit cult religios, care cuprinde şi modalitatea în care succesorii săi, în sens mai larg decât cel avut de acest termen în condiţiile Codului civil, vor alege a păstra memoria acelei persoane (C.A. Piteşti, s. civ. şi min., dec. nr. 361/2009, www.jurisprudentacedo.com).
Răspunde