Art. 931 Noul cod civil Uzucapiunea tabulară Uzucapiunea imobiliară Efectele posesiei

CAPITOLUL III
Efectele posesiei

SECŢIUNEA a 2-a
Uzucapiunea imobiliară

Art. 931

Uzucapiunea tabulară

(1) Drepturile celui care a fost înscris, fără cauză legitimă, în cartea funciară, ca proprietar al unui imobil sau titular al unui alt drept real, nu mai pot fi contestate când cel înscris cu bună-credinţă a posedat imobilul timp de 5 ani după momentul înregistrării cererii de înscriere, dacă posesia sa a fost neviciată.

(2) Este suficient ca buna-credinţă să existe în momentul înregistrării cererii de înscriere şi în momentul intrării în posesie.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Art. 931 Noul cod civil Uzucapiunea tabulară Uzucapiunea imobiliară Efectele posesiei

Comentarii despre Art. 931 Noul cod civil Uzucapiunea tabulară Uzucapiunea imobiliară Efectele posesiei

     

# liana 05-Mai-2013
daca un chirias face imbunatatiri in casa cu acordul proprietarului ce drepturi are acesta la plecarea din imobil?
Răspunde
 
# sanda 18-Septembrie-2013
buna ziua!As dori si eu un sfat in urmatoarea problema : bunica si sora ei au cumparat impreuna un teren in 1949. In 1956 bunicii si-au construit casa ,aut.de constr. emisa pe numele lor.Ambii bunici cat si sora bunicii sunt decedati.Sora bunicii nu a avut pretentie al acest teren, intelegere nescrisa , impozitul a fost platit din 1949de bunicii mei. La succesiunea dupa sora bunicii nu s-a trecut acest teren.La succesiunile dupa bunicii mei figureaza intreaga suprafata .Ultima intabulare in 2013 ,pentru intreaga suprafata. Cum pot intra in ordine si daca pot instraina acest imobil ?
Răspunde
 
# nelson denisa 28-Ianuarie-2014
Legea de aplicare:
► Art. 82. Dispoziţiile art. 930-934 din Codul civil referitoare la uzucapiunea imobiliară se aplică numai în cazurile în care posesia a început după data intrării în vigoare a acestuia. Pentru cazurile în care posesia a început înainte de această dată, sunt aplicabile dispoziţiile referitoare la uzucapiune în vigoare la data începerii posesiei. în cazul imobilelor pentru care, la data începerii posesiei, nu erau deschise cărţi funciare, rămân aplicabile dispoziţiile în materie de uzucapiune din Codul civil din 1864.
► Art. 201. Prescripţiile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a Codului civil sunt şi rămân supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit.

Reglementarea anterioară: - Decretul-lege nr. 115/1938: „Art. 27. în cazul când s-au înscris fără cauza legitima, drepturi reale, care pot fi dobândite în temeiul uzucapiunii, ele vor rămâne valabil dobândite, dacă titularul dreptului le-a posedat cu buna-credinţa, potrivit legii, timp de 10 ani";

- C. civ. 1864: „Art. 1898. (2) Este destul ca buna-credinţă să fi existat în momentul câştigării imobilului" (în ce priveşte art. 931 alin. (2)].

1. Condiţia existenţei bunei-credinţe a uzucapantului în cele două momente (cel al înregistrării cererii de înscriere în cartea funciară, respectiv cel al intrării în posesia imobilului tabular), în principiu diferite (fiind destul de greu de imaginat simultaneitatea acestora), îmbracă un caracter cumulativ. Astfel, odată survenită reaua-credinţă sau îndoiala uzucapantului (în privinţa dreptului său tabular), înainte sau chiar la momentul celei de-a doua acţiuni (înregistrarea cererii ori intrarea în posesie, indiferent de ordinea acestora), va împiedica dobândirea de către acesta a dreptului real tabular în cauză. în schimb, odată depăşită succesiunea în timp a celor două repere temporale subsecvente, modificările survenite în plan subiectiv în persoana posesorului sub aspectul bunei sale credinţe sunt irelevante în plan juridic în această privinţă. Mai mult decât atât, apreciem că eventuala modificare a convingerii iniţiale a uzucapantului, lipsită de orice îndoială că cel de la care a dobândit imobilul era adevăratul său proprietar, nu produce consecinţe juridice nici în ipoteza unei joncţiuni a posesiilor, atâta vreme cât subdobânditorul a fost la rândul său de bună-credinţă cu ocazia celor două momente în discuţie (cel al înregistrării cererii de înscriere în cartea funciară, respectiv cel al intrării în posesia imobilului tabular). Precizăm că avem în vedere o unire a posesiilor exercitate în cadrul a două sau mai multor uzucapiuni tabulare, întrucât, aşa cum am arătat şi cu altă ocazie şi fără a relua argumentele acolo expuse (E. Roşioru nr. 11.2, p. 56), în sistemul de publicitate imobiliară realizat prin cărţi funciare „(...) joncţiunea posesiilor este posibilă atunci când ele corespund unor uzucapiuni de aceeaşi natură (indiferent de buna sau reaua-credinţă a posesorilor), precum şi în situaţia în care primul uzucapant, exercitând o prescripţie achizitivă tabulară, transmite posesia sa unui dobânditor de rea-credinţă printr-un act juridic mortis causo".

2. Acest caz de uzucapiune poartă denumirea de uzucapiune tabulară sau prin convalescenţa titlului. Expresia de uzucapiune tabulară este de natură a evidenţia faptul că dreptul de proprietate sau alt drept real ce se dobândeşte este deja înscris sau intabulat în cartea funciară pe numele uzucapantului. De asemenea, se mai afirmă că se realizează prin convalescenţa titlului pentru faptul că titlul pe baza căruia s-a făcut intabularea, deşi nevalabil, prin trecerea termenului, se curăţă de viciile sale, se vindecă, devenind pe deplin valabil. în acest fel, starea de aparenţă tabulară, creată prin intabulare, se consolidează, punându-se de acord cu realitatea sau starea de fapt. Uzucapiunea produce efecte retroactive, de la data intabulării acelui drept în cartea funciară (L. Pop p. 237).

3. Sintagma „fără cauză legitimă" cuprinsă în art. 27 din Decretul-lege nr. 115/1938 desemnează, de regulă, un titlu de dobândire nevalabil, pentru că este afectat de o cauză de nulitate absolută şi care, de cele mai multe ori, emană de la adevăratul proprietar, iar nu de la un non dominus. în mod excepţional, când se poate imagina că uzucapiunea tabulară este invocată de un terţ dobânditor de bună-credinţă de la un non dominus, există două cauze nelegitime de înscriere în cartea funciară, respectiv titlul lui non dominus care, prin ipoteză, nu este valabil, întrucât, în principal, este afectat de un motiv de nulitate absolută, şi titlul terţului, care nu este valabil fie pentru că nu emană de la un adevărat proprietar, fie pentru că este afectat de un motiv de nulitate absolută (V. Stoica voi. II, nr. 348, p. 467).

4. în sistemul de publicitate imobiliară, instituţia de bază o reprezintă cartea funciară. în materia analizată, pe lângă noţiunile de „uzucapiune tabulară" şi „uzucapiune extratabulară", sunt folosiţi, atât în teorie, cât şi în practică, unii termeni de natură să creeze confuzii cu prescripţia achizitivă. Vom reţine în special doi dintre aceştia, asupra cărora ne vom opri în cele de urmează: prescripţiunea tabulară şi posesiunea faptică, a) Prescripţiunea tabulară este - conform reglementării cuprinse în art. 1467 C. civ. austriac, aplicabil la acea dată (a adoptării Decretului-lege nr. 115/1938- n.n.) în unele regiuni ale ţării-un efect al intabulării, constând în dobândirea deplinei proprietăţi de către titularul dreptului, în termen de 3 ani de la înscrierea în cartea funciară. Deşi în mod formal nu s-a realizat o abrogare a normei juridice amintite, instituţia prescripţiunii tabulare nu a existat nici în Ardeal, nici în părţile ungureşti ale Austro-Ungariei. Aceasta, pentru că dobânditorul unui drept tabular atacabil putea fi chemat în judecată în temeiul unei acţiuni în nulitate oricând, indiferent de data intabulării, sub rezerva prescripţiei dreptului material la acţiune (în termenul general de 30 de ani prevăzut de legislaţia vremii). în ceea ce-i priveşte pe dobânditorii de bună-credinţă ai unor drepturi reale imobiliare tabulare imprescriptibile achizitiv (proprietate, servitute, ipotecă), trecerea timpului va avea importanţă numai sub aspectul împlinirii prescripţiilor speciale prevăzute pentru cererile de radiere a înscrierilor în cartea funciară de legislaţia în vigoare în perioada respectivă (de 60 zile, 6 luni şi 3 ani). Nici în acest caz însă nu este vorba despre instituţia uzucapiunii tabulare (praescriptio acquisitiva), ci doar de termene de forduziune („precluzive") vizând stingerea dreptului material la acţiune, b) în sistemul publicităţii pur formale (cum este cel de transcripţiuni şi inscripţiuni), uzucapiunea are un rol covârşitor, constituind singura dovadă absolută a dreptului de proprietate. în legislaţiile care au adoptat efectul constitutiv de drepturi reale imobiliare al înscrierii în cartea funciară, prescripţia achizitivă nu a fost recunoscută decât în cazurile în care, în mod legitim, se poate presupune că nu se aduce de fapt vreo atingere drepturilor celui înscris (cum se întâmplă în cazul uzucapiunii tabulare - când se pune capăt dezacordului permanent între adevăratul proprietar şi titularul înscris în cartea funciară - sau în cazul celor extratabulare - când titularul înscris al dreptului tabular a decedat, fără ca moştenitorul să fi cerut înscrierea dreptului său în cartea funciară, situaţie în care considerente de ordin economic postulează prefacerea posesiei în titlu apt pentru înscriere). în afara cazurilor de dobândire a drepturilor tabulare prin uzucapiune, legislaţia aplicabilă în materie de carte funciară, existentă anterior intrării în vigoare a Decretului-lege nr. 115/1938, cunoştea instituţia înscrierii dreptului de proprietate în temeiul posesiunii faptice. Reglementată prin diferite acte normative (Legea nr. XXIX/1886; Legea nr. XXXVIII/1889; Legea nr. XIV/1891; Legea nr. XXIX/1892 şi Regulamentul nr. VII/1912), ea a fost menţinută în vigoare prin dispoziţiile art. 3 pct. 3 din Legea nr. 389/1943 privind extinderea Codului civil român în teritoriile de peste Carpaţi, cu scopul de a asigura ţinerea la curent a cărţilor funciare cu starea reală de fapt. Posesiunea faptică a apărut ca urmare a împrejurării că, în pofida popularităţii şi receptării rapide a instituţiei cărţilor funciare, în unele părţi ale ţării şi pentru o anumită parte a populaţiei, nu s-a încetăţenit şi nu s-a conştientizat în măsură suficientă importanţa ei. în aceste ţinuturi, terenurile se vindeau şi se schimbau fără a se înscrie în cartea funciară operaţiunile juridice respective. în consecinţă, starea de fapt şi starea de drept intrau deseori în contradicţie. Instituţia cărţilor funciare a făcut însă ca prejudiciul rezultat în urma nerespectării normelor de drept să fie suportat numai de cel care era în culpă pentru neînscrierea drepturilor sale. Totuşi, o diferenţă prea mare între starea de fapt şi situaţia reflectată de cărţile funciare era inacceptabilă, astfel încât legiuitorul (modificând întrucâtva principiul legalităţii, potrivit căruia pot fi înscrişi în cartea funciară doar cei care îşi dovedesc titlul valabil prin care au dobândit dreptul tabular) a permis o corectare generală a cărţilor funciare. în ultimă analiză, scopul urmărit era ca situaţia juridică prezentată în cuprinsul cărţilor funciare să fie în acord cu starea de fapt. Conform unei proceduri strict juridice, s-ar fi cuvenit să fie cercetate toate schimbările de drept, fără a fi înscrise în cărţile funciare, şi abia la sfârşit să se ordone înscrierea ultimei modificări. Demersul fiind iluzoriu şi irealizabil, legiuitorul a statuat ca în cartea funciară să poată fi înscrişi posesorii de fapt, recunoscându-li-se posibilitatea de a contesta aceste înscrieri tuturor celor interesaţi, în condiţiile unei maxime publicităţi. Posesorul de fapt este, prin urmare, persoana care a dobândit imobilul prin acte între vii, prin succesiune sau prin hotărâre judecătorească, îl posedă ca pe al său, dar nu figurează în cartea funciară ca proprietar (art. 19 din Legea nr. XXIX/1886). Procedural, înscrierea dreptului de proprietate, în temeiul posesiunii de fapt, se realiza, conform dispoziţiilor Legii nr. XXIX/1892, cu prilejul transformării protocoalelor funduare (cărţi funciare provizorii, altfel spus) în cărţi funciare definitive. în mod izolat, atunci când era vorba de un singur protocol funciar, ea se mai putea realiza la cererea expresă a posesorului de fapt sau atunci când în cursul procedurii succesorale se constata că un imobil ce aparţinea defunctului se găsea înscris în cartea funciară pe numele altei persoane. Prin urmare, posesorul de fapt nu trebuie să dovedească aspectul că a dobândit imobilul de la proprietarul tabular, ci simplul fapt că l-a dobândit prin contract sau că l-a moştenit. înscrierea posesiunii de fapt se realizează însă în condiţiile strict delimitate prin legea amintită (E. Roşioru nr. 12, p. 57-60).

5. în privinţa condiţiilor legale pentru realizarea acestei forme de uzucapiune (tabulară], ele sunt în număr de şase: a) existenţa unei înscrieri în cartea funciară; b) un titlu nevalabil, în virtutea căruia s-a efectuat această înscriere (absenţa unei cauze legitime, după formula utilizată de legiuitor); c) înscrierea să aibă ca obiect un drept real susceptibil de a fi dobândit prin uzucapiune; d) exercitarea asupra acestui drept a unei posesii utile, în condiţiile Codului civil. Practic, prin introducerea cărţilor funciare, principiul possession vaut titre a fost extins şi la imobile. în acest caz însă, prin posesia imobilului se înţelege de fapt posesiunea tabulară, adică faptul de a fi înscris ca proprietar (sau titular al unui alt drept real) în cartea funciară; e) exercitarea unei posesii tabulare utile un anumit interval de timp. Considerăm că termenul de prescripţie achizitivă începe să curgă, în acest caz, din ziua imediat următoare intabulării, iar în privinţa împlinirii sale, a modului de calcul, precum şi a cazurilor de întrerupere sau suspendare a acestui termen sunt aplicabile regulile generale cuprinse în Codul civil; f) buna-credinţă a posesorului. Regula mala fides superveniens non nocet îşi găseşte deplină aplicare şi în această situaţie juridică. în privinţa efectelor uzucapiunii tabulare, menţionăm că ele se produc în mod retroactiv, de la data intabulării dreptului real în cartea funciară, de unde şi ideea că această formă de prescripţie achizitivă se produce prin convalescenţa titlului, adică prin asanarea - ca efect al posesiei tabulare îndelungate - a viciilor acestuia (E. Roşioru nr. 11.1., p. 48-50).

6. Uzucapiunea tabulară produce efecte specifice, diferite de efectele uzucapiunii reglementate în Codul civil. Atât uzucapiunea lungă, cât şi uzucapiunea scurtă au, potrivit Codului civil, două efecte principale: un efect achizitiv şi un efect extinctiv, ambele având caracter retroactiv, întrucât se produc din momentul în care a început să curgă termenul de prescripţie achizitivă, iar nu din momentul împlinirii acestuia. în schimb, uzucapiunea tabulară nu produce, în mod direct, nici efectul achizitiv şi nici efectul extinctiv. Dispoziţiile art. 27 din Decretul-lege nr. 115/1938 duc la concluzia că uzucapiunea tabulară validează dreptul real înscris în cartea funciară fără cauză legitimă. Altfel spus, este validată chiar cauza nelegitimă care a stat la baza înscrierii dreptului real principal în cartea funciară. Consecinţa este importantă, întrucât data dobândirii dreptului real principal va fi chiar data cererii de înscriere în cartea funciară, chiar dacă posesia a început ulterior acestei date şi chiar ulterior înscrierii în cartea funciară. în asemenea situaţii, momentul dobândirii dreptului real principal nu coincide cu momentul începerii curgerii termenului de uzucapiune tabulară, ci este anterior acestuia. într-adevăr, cum am văzut, termenul de zece ani începe să curgă din momentul în care persoana care invocă uzucapiunea tabulară cumulează condiţia înscrierii dreptului în cartea funciară fără cauză legitimă cu calitatea de posesor (V. Stoica voi. II, nr. 348, p. 467).

7. Nu există, în mod direct, un efect achizitiv şi un efect extinctiv al uzucapiunii tabulare, în realitate, ca urmare a convalescenţei titlului, iniţial bolnav, acesta produce el însuşi efectul translativ sau constitutiv în raport cu un anumit drept real principal. în cazul dreptului de proprietate privată, este vorba de o transmitere efectivă, astfel încât, spre deosebire de situaţia uzucapiunii în reglementarea Codului civil, persoana care invocă uzucapiunea tabulară are calitatea de succesor al transmiţătorului. Din această perspectivă, uzucapiunea tabulară se deosebeşte nu numai de uzucapiunea lungă, ci şi de uzucapiunea scurtă reglementată în Codul civil. într-adevăr, chiar şi în cazul uzucapiunii scurte, efectul achizitiv şi efectul extinctiv sunt produse de faptul juridic al posesiei îndelungate, persoana care invocă uzucapiunea nefiind un succesor în drepturi al persoanei care are calitatea de transmiţător în justul titlu. Situaţia este explicabilă, întrucât, în cazul uzucapiunii scurte, cel care transmite este un non dominus, pe când, în cazul uzucapiunii tabulare, cel care transmite este, de cele mai multe ori, un dominus (V. Stoica voi. II, nr. 348, p. 469-470).

8. Aparenţa creată de un asemenea titlu nevalabil produce nu numai efectul de a proteja pe toţi dobânditorii de bună-credinţă, dar, mai mult decât atât, prin împlinirea termenului legal, situaţia juridică creată prin starea de aparenţă se vede definitiv consolidată (E. Roşioru nr. 11.1., p. 50).

9. Cât priveşte efectele secundare ale uzucapiunii tabulare, ele se produc ca şi în cazul uzucapiunii reglementate în Codul civil. Astfel, fructele culese de posesor pe durata termenului de prescripţie vor fi păstrate de acesta în mod definitiv, indiferent dacă, ulterior momentului în care a început să curgă termenul de prescripţie, a încetat buna-credinţă a posesorului. De asemenea, drepturile pe care posesorul le-a constituit în aceeaşi perioadă în favoarea unor terţi se vor consolida, cu precizarea că, dacă aceştia erau de bună-credinţă, ei erau, de cele mai multe ori, protejaţi prin dispoziţiile art. 33 din Decretul-lege nr. 115/1938. Deşi, în mod simetric, s-ar putea spune că sunt desfiinţate retroactiv drepturile constituite de adevăratul proprietar în această perioadă în favoarea unor terţi, problema este mai mult teoretică, întrucât, posesorul fiind înscris în cartea funciară ca proprietar, terţii erau preveniţi pentru a nu accepta asemenea drepturi de la adevăratul proprietar (V. Stoica voi. II, nr. 348, p. 470-471).

10. Deşi textul legii - „Drepturile celui care a fost înscris, fără cauză legitimă (...)" [art. 931 alin. (1) NCC] - sugerează o lipsă de legitimitate la momentul înscrierii dreptului în cartea funciară, nu putem admite că, în situaţia în care înscrierea s-a făcut în temeiul unui titlu valabil (deci a unei cauze legitime), dar care ulterior fie a fost desfiinţat, fie încetează să mai producă efecte juridice, titularul tabular nu ar putea invoca uzucapiunea tabulară pentru lipsa condiţiei de cauză nelegitimă la momentul înscrierii. Dimpotrivă, această condiţie a uzucapiunii tabulare se impune a fi considerată îndeplinită şi în această ipoteză, nu numai eadem ratio, dar şi a fortiori, justificarea instituţiei uzucapiunii tabulare regăsindu-se cu atât mai mult în cazul celui care şi-a înscris dreptul în baza unui titlu valabil, devenit ulterior ineficace sau desfiinţat (R. Peptan, loc. cit., p. 33).

11. Potrivit dispoziţiilor art. 930 şi art. 931 NCC, avem două tipuri de uzucapiune, una tabulară şi una extratabulară. Uzucapiunea tabulară reprezintă de fapt un mod de ştergere a viciilor actului juridic în temeiul căruia s-a înscris dreptul în cartea funciară. Afirmăm aceasta, pentru că legiuitorul stabileşte că, dacă un drept real a fost exercitat cu bună-credinţă timp de 5 ani de la data înregistrării sale în evidenţele de carte funciară în temeiul unui act juridic nevalabil, atunci acel drept nu mai poate fi contestat (art. 931). De vreme ce dreptul nu mai poate fi contestat, rezultă că nici modul de dobândire nu mai poate fi contestat, cu consecinţa că titularul rămâne înscris în cartea funciară cu titlul iniţial de dobândire, adică actul juridic încheiat cu proprietarul - real sau aparent - al bunului. Să mai precizăm că, în cazul servituţilor, art. 762 stabileşte că pot fi constituite prin uzucapiune extratabulară doar servituţile pozitive, prin urmare, cele negative se vor putea naşte doar printr-un act juridic, în consecinţă, pot fi dobândite prin uzucapiune extratabulară doar dreptul de uzufruct, superficia şi servituţile pozitive, restul fiind dobândite ca efect al încheierii unui act juridic cu proprietarul. însă, chiar şi în aceste cazuri de excepţie, este vorba despre naşterea unui drept în relaţie cu proprietarul bunului, întrucât dreptul acestuia se restrânge în ceea ce priveşte exercitarea unora dintre prerogativele sale, care trec în patrimoniul altui subiect de drept (EJ. Prediger, Introducere în studiul dreptului civil. Raportul juridic civil, actul juridic civil şi prescripţia extinctivâ - potrivit reglementarilor din noul Cod civil, Ed. Hamangiu, Bucureşti, 2011, p. 50).

12. Ca efect al desfiinţării unui act, trebuie să fie desfiinţate toate actele încheiate subsecvent, având la bază situaţia juridică creată prin actul nul (art. 1254 alin. (2)J. Acest principiu poate uneori să aducă mai mult rău decât să restabilească o situaţie dreaptă, pentru că sunt afectate drepturi ale terţilor care nu puteau şti că actul transmiţătorului lor este nevalabil. Pentru acest motiv, legiuitorul a instituit situaţii de excepţie în care actul subsecvent nu se desfiinţează, cum ar fi uzucapiunea tabulară. Dacă terţul care a intrat în posesia unui bun imobil poate invoca uzucapiunea, atunci nu va mai suferi pierderea dreptului, chiar dacă îl dobândise de la un neproprietar (art. 931) (EJ. Prediger p. 196-197).

13. Efectuarea publicităţii nu are ca efect validarea dreptului sau a actului, dacă acesta nu respectă condiţiile de validitate (art. 20 alin.(3)]. în unele cazuri însă, efectuarea publicităţii poate produce efecte achizitive în favoarea dobânditorului de bună-credinţă care şi-a înscris un drept nevalabil (art. 931 privind uzucapiunea tabulară) (E.J. Prediger p. 145).
Răspunde
 
# nelson denisa 28-Ianuarie-2014
JURISPRUDENŢĂ

1. Potrivit art. 27 din Decretul-lege nr. 115/1938, dacă s-au înscris, fără cauză legitimă, drepturi reale care pot fi dobândite în temeiul uzucapiunii, ele rămân valabil dobândite, dacă titularul dreptului le-a posedat cu bună-credinţă, potrivit legii, timp de 10 ani. Cum pârâta a exercitat o posesie utilă asupra imobilului - situat în judeţul Hunedoara - cu bună-credinţă, din momentul intabulării actului de donaţie (1945) şi până în prezent, fără ca reclamantul - domiciliat în Bucureşti - să fi formulat vreo pretenţie cu privire la bunul în litigiu, anterior introducerii acţiunii de faţă (în 1987), rezultă că, chiar dacă actul de donaţie nu ar fi fost valabil întocmit, pârâta a devenit proprietară, prin uzucapiune, în anul 1955 (Trib. jud. Hunedoara, dec. civ. nr. 136/1988, în R.R.D. nr. 11/1988, p. 70-71).

2. Buna-credinţă trebuie să existe la momentul intrării în posesie, şi nu la momentul încheierii contractului între dobânditorul de bună-credinţă şi detentorul care a înstrăinat (Trib. Suprem, col. civ., dec. nr. 1120/1966, în C.D. 1966, p. 90).

3. Dacă între data înscrierii în evidenţele de carte funciară a dreptului tabular de proprietate dobândit de către SC S. SRL (13 iulie 1993) şi data promovării de către reclamanţii D.M., D.V. şi D.S. a cererii introductive în instanţă prin care şi-au exteriorizat ieşirea din pasivitate (2 noiembrie 2006) a trecut un interval de timp de peste 13 ani de zile, având în vedere că dispoziţiile art. 27 din Decretul-lege nr. 115/1938 impun drept condiţie legală a uzucapiunii tabulare, prin convalescenţa titlului, un termen de 10 ani de zile, instanţa de apel a constatat că această condiţie legală este îndeplinită în cauză. De asemenea, în privinţa regimului juridic aplicabil posesiei exercitate de către dobânditorul SC S. SRL, raportat la succesiunea actelor normative în timp, s-a reţinut că în speţă cursul prescripţiei achizitive a început în perioada în care era în vigoare Decretul-lege nr. 115/1938, anterior adoptării Legii nr. 7/1996, şi că s-a împlinit ulterior intrării în vigoare a acestui act normativ, situaţie tranzitorie lămurită prin Decizia nr. 86/2007 a înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată într-un recurs în interesul legii aplicabil în cauză conform dispoziţiilor art. 329 alin. (3) partea finală CPC, în sensul că uzucapiunii în cauză urmează a-i fi aplicabile dispoziţiile normative cuprinse în Decretul-lege nr. 115/1938. în schimb, o altă condiţie legală impusă prin dispoziţiile art. 27 din Decretul-lege nr. 115/1938 este aceea a bunei-credinţe a uzucapantului, bună-credinţă care trebuie să existe cel puţin la data începerii cursului prescripţiei achizitive. Sub acest aspect, potrivit înscrierilor din cartea funciară, coroborate cu dispozitivul şi considerentele sentinţei civile nr. 2931/1993 pronunţate de Judecătoria Satu Mare privind intabularea dreptului de proprietate, respectiva dezmembrare şi constatare a dobândirii prin vânzare-cumpărare a terenurilor în litigiu de către SC S. SRL, în condiţiile art. 28 şi art. 93 din Legea nr. 18/1991 în redactarea existentă la acel moment, s-a operat în temeiul unei hotărâri judecătoreşti devenite irevocabilă şi intrate în puterea lucrului judecat. Este adevărat că hotărârea judecătorească de mai sus este inopozabilă intimaţilor-reclamanţi din prezenta cauză. în mod indubitabil însă, ea a produs efecte, atât între părţile din respectivul litigiu, cât şi faţă de terţi, prin înscrierea în evidenţele de carte funciară a dispozitivului acestei sentinţe. Aceasta este, de altfel, şi una dintre funcţiile îndeplinite de sistemele de publicitate imobiliară, în speţă de evidenţele de carte funciară, aceea a asigurării publicităţii şi opozabilităţii faţă de terţi a drepturilor înscrise în cuprinsul acestora. în acest context, raportat la împrejurarea că dreptul subdobânditorului cumpărător SC S. SRL în condiţiile art. 28 şi art. 93 din Legea nr. 18/1991 a fost confirmat printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă şi apoi înscris în evidenţele de carte funciară, independent de orice alte eventuale neregularităţi procedurale vizând aplicarea normelor legale cuprinse în Legea nr. 18/1991 evocate anterior, este întemeiată buna-credinţă afirmată şi susţinută de către SC S. SRL şi, pe cale de consecinţă, sunt îndeplinite condiţiile legale de existenţă a uzucapiunii tabulare reglementate prin art. 27 din Decretul-lege nr. 115/1938 (Trib. Satu Mare, s. civ., dec. nr. 310/Ap/2008, menţinută prin dec. civ. nr. 646/R/2009 a C.A. Oradea, prin care a fost respins ca nefondat recursul recurenţilor-reclamanţi în cauză, nepublicate).
Răspunde