Art. 138 Noul Cod de Procedură Civilă Excepţia litispendenţei Litispendenţa şi conexitatea Incidente procedurale privitoare la competenţa instanţei

CAPITOLUL IV
Incidente procedurale privitoare la competenţa instanţei

SECŢIUNEA a 2-a
Litispendenţa şi conexitatea

Art. 138

Excepţia litispendenţei

(1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată pentru aceeaşi cauză, acelaşi obiect şi de aceeaşi parte, înaintea mai multor instanţe competente sau chiar înaintea aceleiaşi instanţe, prin cereri distincte.

(2) Excepţia litispendenţei poate fi invocată de părţi sau de instanţă din oficiu în orice stare a procesului în faţa instanţelor de fond.

(3) Când instanţele sunt de acelaşi grad, excepţia se invocă înaintea instanţei sesizate ulterior. Dacă excepţia se admite, dosarul va fi trimis de îndată primei instanţe învestite.

(4) Când instanţele sunt de grad diferit, excepţia se invocă înaintea instanţei de grad inferior. Dacă excepţia se admite, dosarul va fi trimis de îndată instanţei de fond mai înalte în grad.

(5) Încheierea prin care s-a soluţionat excepţia poate fi atacată numai odată cu fondul.

(6) Când unul dintre procese se judecă în recurs, iar celălalt înaintea instanţelor de fond, acestea din urmă sunt obligate să suspende judecata până la soluţionarea recursului.

(7) Dispoziţiile alin. (2), (3) şi (5) se aplică în mod corespunzător şi atunci când procesele identice se află pe rolul aceleiaşi instanţe.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Art. 138 Noul Cod de Procedură Civilă Excepţia litispendenţei Litispendenţa şi conexitatea Incidente procedurale privitoare la competenţa instanţei

Comentarii despre Art. 138 Noul Cod de Procedură Civilă Excepţia litispendenţei Litispendenţa şi conexitatea Incidente procedurale privitoare la competenţa instanţei

     

# c.r. 08-Decembrie-2013
1. Noţiunea de litispendenţă. Noua reglementare privind litispendenţă completează norma corespondentă din codul anterior (art. 163 CPC 1865) cu precizări consacrate doctrinar şi jurisprudenţial. Astfel, alin. (1) din art. 138 redă toate elementele definiţiei litispendenţei, astfel cum s-au conturat în doctrină, în sensul că litispendenţă „presupune acelaşi proces, în legătură cu care s-au formulat mai multe cereri la aceeaşi instanţă sau la instanţe deosebite, dar deopotrivă competente (s.n.)". Finalitatea acestei instituţii este ca cererile să fie soluţionate de o singură instanţă, pentru evitarea pronunţării de hotărâri contradictorii.

2. Condiţiile litispendenţei. Din art. 138 alin. (1) rezultă că litispendenţa presupune mai multe condiţii, ce trebuie întrunite în mod cumulativ şi care vizează, în egală măsură, atât existenţa litispendenţei ca situaţie procesuală, cât şi invocarea litispendenţei pe calea excepţiei. Aceste condiţii sunt următoarele:

a) să existe doua sau mai multe cereri cu părţi, obiect şi cauză identice. Identitatea de obiect şi cauză poate fi şi parţială, fie atunci când o anumită cerere este reprodusă întocmai într-o altă acţiune cu mai multe capete de cerere, fie când însuşi obiectul unei acţiuni este cuprins în obiectul unei a doua acţiuni cu aceeaşi cauză sau chiar o cauză diferită. De exemplu, evacuarea dintr-un imobil, cerută de către proprietar ca urmare a încetării unui contract de închiriere, este echivalentă predării folosinţei aceluiaşi imobil, solicitată de proprietar de la acelaşi chiriaş printr-o acţiune distinctă.

Identitatea de părţi nu este afectată de decesul uneia dintre părţi pe parcursul judecăţii, iar moştenitorii părţii decedate au formulat ulterior o cerere identică distinctă împotriva aceluiaşi pârât. Situaţia de litispendenţă se poate discuta numai într-un cadru corespunzător, ulterior constatării transmisiunii legitimării procesuale, astfel încât, la momentul reunirii cauzelor, moştenitorii figurează deja în proces, în nume propriu.

Dacă între cereri există doar o strânsă legătură, chiar evocându-se acelaşi raport juridic dedus judecăţii prin cererile distincte, nu este caz de litispendenţă, ci de conexitate, dispoziţiile art. 139 NCPC aplicându-se corespunzător;

b) cererile identice să fie în curs de judecată la instanţa competentă sau la instanţe deopotrivă competente. împrejurarea că una dintre cereri este suspendată nu afectează existenţa litispendenţei, ci doar interesul invocării ei pe calea excepţiei; de îndată ce suspendarea a încetat, litispendenţa poate fi invocată cu succes.

Actuala reglementare prevede explicit că cererile se pot afla şi pe rolul unei singure instanţe, ipoteză acceptată în practica formată sub vechiul cod, chiar în absenţa unei norme exprese. Alineatul ultim din actualul art. 138 arată că, într-o atare situaţie, sunt aplicabile aceleaşi reguli ca în ipoteza în care au fost învestite două sau mai multe instanţe.

Instanţa sau instanţele pe rolul cărora se află cererile identice trebuie să fie competente să soluţioneze cererea, în caz contrar urmând a se invoca prioritar excepţia de necompetenţă. întrucât situaţia de litispendenţă subzistă, reunirea pricinilor se va face la instanţa competentă. în acest caz, regulile prevăzute de art. 138 se aplică doar în ipoteza în care niciuna dintre instanţele iniţial învestite nu este competentă, nu şi atunci când una dintre acestea din urmă are o asemenea aptitudine, urmând să soluţioneze pricinile reunite.

Cererile aflându-se pe rolul instanţei competente sau al instanţelor deopotrivă competente, litispendenţa nu reprezintă un caz de prorogare legală de competenţă;

c) cererile identice să se afle pe rolul instanţelor de fond (prima instanţă sau instanţa de apel), cerinţă desprinsă din alin. (2) al art. 138, care este identic în conţinut cu reglementarea din codul anterior.

Alineatul (6) introduce, ca un element de noutate, suspendarea judecăţii până la soluţionarea recursului în ipoteza în care una dintre cauze se află în faza recursului, iar cealaltă la o instanţă de fond. Această măsură procesuală s-a adoptat în practică şi sub imperiul vechiului cod, în prezent fiind reglementată ca un caz de suspendare legala de drept.

în ipoteza în care recursul este admis şi se dispune casarea deciziei cu trimiterea cauzei spre rejudecare ori chiar a sentinţei (dacă recursul a fost soluţionat de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în conformitate cu art. 497 NCPC), nu mai există niciun impediment pentru discutarea litispendenţei.

3. Soluţionarea excepţiei de litispendenţă. Litispendenţa este reglementată de norme imperative, deoarece este destinată să asigure o bună administrare a justiţiei, după cum se admite constant în doctrină. în aceste condiţii, excepţia de litispendenţă, prin intermediul căreia se valorifică situaţia procesuală în discuţie, are caracter absolut, putând fi invocată de părţi sau de instanţă din oficiu.

Această constatare nu este infirmată de împrejurarea că prin art. 138 alin. (2) excepţia de litispendenţă poate fi invocată doar în faţa instanţelor de fond, chiar dacă pe tot parcursul judecăţii. Atare regim derogator de la caracteristicile excepţiilor procesuale absolute este explicabil prin faptul că litispendenţa nu priveşte o pricină aflată în recurs, ipoteză ce este reglementată prin alin. (6) al art. 138.

Când cererile se află la instanţe de acelaşi grad, fie ambele de primă instanţă, fie ambele de apel, excepţia se invocă în faţa ultimei instanţe sesizate, în funcţie de data înregistrării cererii.

Se deduce din text că excepţia se soluţionează de către instanţa în faţa căreia se invocă, în sensul admiterii sau a respingerii printr-o încheiere ce poate fi atacată, în ambele cazuri, numai odată cu fondul.

Dacă excepţia este admisa, dosarul va fi trimis de îndată primei instanţe învestite, care soluţionează pricinile reunite. Dacă excepţia este respinsa, devine actual conflictul pozitiv de competenţă, ambele instanţe declarând că sunt competente a soluţiona pricina.

Când cererile se află la aceeaşi instanţa, excepţia se invocă în faţa ultimului complet sesizat, în funcţie de data înregistrării cererii.

Când instanţele sunt de grad diferit, excepţia se invocă înaintea instanţei de grad inferior. Dacă excepţia se admite, dosarul va fi trimis de îndată instanţei de fond mai înalte în grad.
Răspunde