Art. 174 Noul Cod de Procedură Civilă Noţiune şi clasificare Nulitatea actelor de procedură

CAPITOLUL III
Nulitatea actelor de procedură

Art. 174

Noţiune şi clasificare

(1) Nulitatea este sancţiunea care lipseşte total sau parţial de efecte actul de procedură efectuat cu nerespectarea cerinţelor legale, de fond sau de formă.

(2) Nulitatea este absolută atunci când cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care ocroteşte un interes public.

(3) Nulitatea este relativă în cazul în care cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care ocroteşte un interes privat.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Art. 174 Noul Cod de Procedură Civilă Noţiune şi clasificare  Nulitatea actelor de procedură

Comentarii despre Art. 174 Noul Cod de Procedură Civilă Noţiune şi clasificare Nulitatea actelor de procedură

     

# paco 09-Decembrie-2013
1. Noţiunea nulităţii actelor de procedură. Spre deosebire de reglementarea anterioară, noul Cod de procedură civilă defineşte expres nulitatea, aceasta reprezentând sancţiunea procedurală care înlătură în tot sau în parte efectele juridice ale actului de procedură efectuat cu nerespectarea condiţiilor prevăzute de lege pentru valabila sa întocmire.

Ca atare, nulitatea reprezintă o cauză de ineficacitate a actului de procedură determinată de încălcarea unei condiţii legale de validitate.

Spre exemplu, dacă în cuprinsul citaţiei este menţionat eronat numărul dosarului, sancţiunea care intervine pentru nesocotirea acestei cerinţe legale o constituie nulitatea actului procedural respectiv.

Este de precizat că nulitatea afectează atât operaţiunea juridică, cât şi actele de procedură efectuate pentru constatarea sa. în exemplul dat anterior, nulitatea invalidează atât procedura de citare în sine, cât actul procedural reprezentat de citaţie.

2. Clasificarea nulităţilor actelor de procedură

2.1. Nulitatea absolută şi nulitatea relativă. Prima clasificare a nulităţilor este prevăzută în art. 174 alin. (2) şi (3) NCPC şi are la bază criteriul naturii interesului ocrotit prin norma juridică încălcată, nulităţile divizându-se în nulităţi absolute şi nulităţi relative.

Potrivit definiţiilor legale, nulitatea este absolută atunci când cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care ocroteşte un interes public şi este relativă în cazul în care cerinţa nerespectată este instituită printr-o normă care ocroteşte un interes privat.

Natura interesului public sau privat se determină în concret prin prefigurarea raţiunii instituirii normei juridice care a fost încălcată. Dacă o normă juridică ocroteşte atât un interes privat, cât şi unul public, sancţiunea încălcării acesteia o constituie nulitatea absolută.

Exemplificând, norma juridică înscrisă în art. 335 alin. (1) teza a ll-a NCPC, potrivit căruia citaţia adresată părţii pentru prezentarea acesteia la faţa locului în vederea efectuării unei expertize trebuie comunicată părţii cu cel puţin 5 zile înaintea termenului de efectuare a lucrării, sub sancţiunea nulităţii, constituie o normă juridică de ordine privată, aceasta fiind instituită pentru protecţia unui interes individual, şi anume cel al părţii de a fi încunoştinţată în privinţa datei şi a locului efectuării expertizei pentru a se putea prezenta şi urmări desfăşurarea expertizei şi pentru a da lămuriri cu privire la obiectul lucrării. în măsura în care o atare normă juridică este încălcată, numai partea nelegal citată va putea invoca nulitatea actului de procedură al citării, iar nu şi instanţa din oficiu, şi numai până la primul termen de judecată ce a urmat efectuării expertizei.

în schimb, norma juridică înscrisă în art. 197 teza a ll-a NCPC, potrivit căruia netim-brarea sau timbrarea insuficientă atrage anularea cererii de chemare în judecată, în condiţiile legii, are caracter de normă de ordine publică, fiind instituită pentru ocrotirea interesului general vizat de plata serviciilor publice.

între cele două tipuri de nulităţi există diferenţă de regim juridic, aceasta fiind reglementată în cuprinsul art. 178 NCPC şi urmând a fi analizată în cadrul comentariului aferent acestui articol.

2.2. Nulitatea expresă şi nulitatea virtuală. Nulitatea expresă este aceea prevăzută de lege ca atare [art. 157 alin. (3), art. 159, art. 164 alin. (3), art. 196 alin. (1), art. 197 NCPC etc.].

Aceste ultime două clasificări pot fi, de asemenea, combinate, existând, spre exemplu, nulităţi proprii şi extrinseci (nulitatea cererii de chemare în judecată pentru neplata taxelor judiciare de timbru, de pildă) şi nulităţi proprii şi intrinseci (spre exemplu, nulitatea citaţiei decurgând din inserarea eronată a numelui celui citat). Nulităţile derivate presupun ca premisă existenţa unui act de procedură nul, care atrage nulitatea şi a unui alt act de procedură, deşi, în privinţa acestuia din urmă, cerinţele legale pentru valida sa întocmire erau întrunite, sancţiunea fiind o consecinţă a legăturii juridice dintre cele două acte. Acest din urmă act este afectat de o nulitate derivată, întrucât nulitatea nu decurge din nerespectarea condiţiilor sale de validitate, ci din dependenţa acestuia cu un act lovit de nulitate proprie. Prin urmare, nu se pot combina nulităţile derivate cu nulităţile extrinseci sau intrinseci, acestea din urmă vizând un act de procedură lovit de o nulitate proprie.

2.6. Nulitatea condiţionată şi nulitatea necondiţionată. în funcţie de necesitatea condiţiei existenţei unei vătămări pentru intervenţia sancţiunii, nulitatea se clasifică în nulitate condiţionată de existenţa unei vătămări şi nulitate necondiţionată de existenţa acesteia, analiza lor formând obiectul comentariilor aferente art. 175 şi art. 176 NCPC.
Răspunde