Art. 185 Noul Cod de Procedură Civilă Nerespectarea termenului. Sancţiuni Nulitatea actelor de procedură

CAPITOLUL III
Nulitatea actelor de procedură

Art. 185

Nerespectarea termenului. Sancţiuni

(1) Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate.

(2) În cazul în care legea opreşte îndeplinirea unui act de procedură înăuntrul unui termen, actul făcut înaintea împlinirii termenului poate fi anulat la cererea celui interesat.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Art. 185 Noul Cod de Procedură Civilă Nerespectarea termenului. Sancţiuni  Nulitatea actelor de procedură

Comentarii despre Art. 185 Noul Cod de Procedură Civilă Nerespectarea termenului. Sancţiuni Nulitatea actelor de procedură

     

# paco 09-Decembrie-2013
1. Sancţiunea nerespectării unui termen imperativ. Decăderea. Articolul 185 NCPC reglementează regimul de drept comun al sancţiunilor ce pot interveni în caz de nerespectare a termenelor procedurale. Astfel, primul alineat al articolului vizează sancţiunea nesocotirii unui termen imperativ, iar cel de-al doilea alineat sancţiunea nerespectării unui termen prohibitiv.

1.1. Noţiunea decăderii. Decăderea este sancţiunea procedurală ce intervine în cazul nerespectării unui termen imperativ (peremptoriu), constând în pierderea exerciţiului dreptului procesual.

Aceasta este sancţiunea de drept comun care intervine în ipoteza nerespectării unui termen procedural imperativ, nefiind necesar ca legea să o prevadă în fiecare situaţie în parte, ci excepţia (intervenţia unei alte sancţiuni în locul decăderii) trebuie expres stipulată de lege.

Sancţiunea decăderii intervine în următoarele cazuri, enumerate cu titlu exemplificativ:

a) neinvocarea excepţiei de necompetenţă materială şi teritorială de ordine publică la primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate în faţa primei instanţe [art. 130 alin. (2) NCPC]. în acest caz, deşi primul termen de judecată este acordat de către instanţă, momentul procesual al primului termen de judecată, independent de data calendaristică fixată de instanţă, constituie un termen legal;

b) neinvocarea necompetenţei de ordine privată prin întâmpinare sau, dacă întâmpinarea nu este obligatorie, cel mai târziu la primul termen de judecată la care părţile au fost legal citate în faţa primei instanţe [art. 130 alin. (3) NCPC];

c) formularea cererii de recuzare după începerea dezbaterilor, dacă motivele de incompatibilitate prevăzute de art. 42 NCPC au fost cunoscute de parte anterior acestui moment (art. 44 NCPC);

d) neinvocarea neregularităţii îndeplinirii procedurii de citare la termenul următor producerii sale, dacă partea nelegal citată a fost prezentă sau legal citată la acest termen [art. 160 alin. (2) NCPC];

e) nerespectarea termenului de invocare a sancţiunii nulităţii relative a actelor de procedură [art. 178 alin. (3) NCPC];

f) nedepunerea întâmpinării în termenul prevăzut de lege atrage decăderea pârâtului din dreptul de a mai propune probe şi de a invoca excepţii, în afara celor de ordine publică, dacă legea nu prevede altfel [art. 208 alin. (2) NCPC];

g) nedepunerea cererii reconvenţionale odată cu întâmpinarea sau, dacă pârâtul nu este obligat la întâmpinare, cel mai târziu la primul termen de judecată [art. 209 alin. (4) NCPC];

h) neformularea cererii modificatoare până la primul termen de judecată la care reclamantul este legal citat şi nedepunerea întâmpinării la cererea modificatoare cu cel puţin 10 zile înaintea termenului fixat [art. 204 alin. (1) NCPC];

i) neinvocarea excepţiilor relative în termenul legal instituit de art. 247 alin. (2) NCPC;

j) nerespectarea termenului de propunere a probelor prevăzut de art. 254 alin. (1) NCPC;

k) nerespectarea termenelor de introducere a căilor de atac etc.

în ipoteza în care instanţa judecătorească constată incidenţa sancţiunii decăderii, cererea privind exercitarea unui drept, formulată cu nerespectarea termenului imperativ, va fi respinsă ca tardiva.

în ipoteza în care după ce instanţa a dispus decăderea părţii din dreptul de a mai efectua actul neîndeplinit în cadrul termenului imperativ, totuşi aceasta îl îndeplineşte

ulterior, actul de procedură făcut peste termen va fi anulat, în temeiul art. 185 alin. (1) teza finală NCPC.

1.2. Condiţiile decăderii. Condiţiile cerute de lege în mod cumulativ pentru a opera sancţiunea decăderii sunt următoarele:

a) existenţa unui termen imperativ înăuntrul căruia trebuie exercitat un drept procesual.

în reglementarea anterioară, art. 103 alin. (1) CPC 1865 avea următorul conţinut: „Neexercitarea oricărei căi de atac şi neîndeplinirea oricărui alt act de procedură în termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedeşte că a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voinţa ei". Este de remarcat faptul că noul Cod de procedură civilă nu mai face referire la nesocotirea unui termen legal, folosind noţiunea generică de termen, de unde decurge concluzia că în actuala reglementare decăderea operează chiar şi în ipoteza nerespectării unui termen judecătoresc, iar nu doar a unuia legal.

Ca atare, dacă sub imperiul vechiului cod nerespectarea unui termen judecătoresc nu atrăgea pronunţarea sancţiunii decăderii, ci instanţa avea posibilitatea să nu mai acorde un alt termen şi să treacă la soluţionarea cauzei (spre exemplu, pentru neindica-rea de către parte a domiciliului martorilor încuviinţaţi la termenul fixat în acest scop), în actuala reglementare, chiar şi în ipoteza nesocotirii unui termen judecătoresc, instanţa are posibilitatea decăderii părţii din dreptul procesual neexercitat în termen.

Pentru a opera sancţiunea decăderii este necesar ca termenul nerespectat să aibă caracter imperativ (peremptoriu), iar nu prohibitiv (dilatoriu), întrucât în cazul acestora din urmă sancţiunea care poate opera este nulitatea, potrivit art. 185 alin. (2) NCPC.

De asemenea, decăderea presupune cu necesitate nerespectarea unui termen absolut, iar nu a unui termen relativ, acesta din urmă fiind de natură să atragă eventual sancţiuni disciplinare sau pecuniare;

b) termenul imperativ să nu fi fost respectat de către parte sau de către procuror, prin neexercitarea dreptului procesual înăuntrul acestuia.

Decăderea nu intervine în cazul în care instanţa nu-şi îndeplineşte un drept procesual, sancţionând numai conduita neglijentă a părţilor sau a procurorului. Pentru nerespectarea de către instanţă a unor termene pot fi aplicate sancţiuni disciplinare, întrucât drepturile acesteia sunt totodată şi îndatoriri ale sale;

c) legea sau părţile să nu deroge de la sancţiunea decăderii.

Sancţiunea decăderii nu operează în următoarele cazuri:

- când legea instituie o dispoziţie prin care înlătură aplicarea sancţiunii decăderii, prezu-mând lipsa cauzării unui prejudiciu procesual prin nerespectarea termenului imperativ.

Spre exemplu, potrivit art. 262 alin. (3) NCPC, nedepunerea sumei prevăzute cu titlu de cheltuieli necesare administrării probelor în termenul fixat atrage decăderea părţii din dreptul de a administra dovada încuviinţată în faţa acelei instanţe. în conformitate cu alin. (4) al aceluiaşi articol, depunerea sumei prevăzute anterior se va putea face şi după împlinirea termenului, dacă prin aceasta nu se amână judecata. Prin urmare, dacă martorii se prezintă la termenul fixat pentru audierea lor, iar instanţa procedează la administrarea probei, nefiind amânată cauza, sancţiunea decăderii părţii din dreptul de administrare a probei testimoniale nu va opera, nefiind cauzat vreun prejudiciu, motiv pentru care legea în mod firesc a înlăturat aplicarea sancţiunii;

- în cazul prevăzut de art. 60 alin. (2) NCPC vizând raporturile juridice obligaţionale de solidaritate sau indivizibilitate, raporturile juridice reale de coproprietate, precum şi ipotezele legole în care actele de procedura îndeplinite de unii dintre coparticipanţi profita şi celorlalţi.

Spre exemplu, dacă doi pârâţi au fost obligaţi în solidar la plata către reclamant a unei sume de bani, efectele admiterii apelului declarat doar de către unul dintre pârâţi se vor extinde şi asupra pârâtului care nu a declarat apel sau nu l-a declarat în termen legal. Ca atare, chiar dacă cel de-al doilea pârât este decăzut din dreptul de a ataca cu apel hotărârea primei instanţe, efectele acestei sancţiuni nu se vor produce în fapt faţă de persoana sa, întrucât prin efectul admiterii apelului declarat de codebitorul solidar, hotărârea atacată a fost schimbată şi în raport de pârâtul decăzut de dreptul de exercitare a apelului;

- în ipoteza în care legea permite părţii adverse dreptul de a renunţa la însuşi dreptul de a invoca decăderea.

Pentru ca partea adversă să poată renunţa la invocarea decăderii este necesară întrunirea cumulativă a următoarelor condiţii: legea să prevadă în mod expres această posibilitate, partea care renunţă să întrunească cerinţele de exercitare a acţiunii civile, renunţarea să fie strict personală şi să fie expresă, neputând fi dedusă pe cale de interpretare din lipsa părţii la termen.

Astfel, spre deosebire de reglementarea anterioară, noul cod prevede posibilitatea ca instanţa să invoce din oficiu decăderea, chiar şi în ipoteza unor termene reglementate de norme juridice de ordine privată. Acest aspect rezultă din dispoziţii precum art. 62 alin. (3) NCPC - cu acordul expres al părţilor, intervenţia principală se poate face şi în instanţa de apel; art. 204 alin. (3) NCPC - modificarea cererii de chemare în judecată peste termenul legal poate avea loc numai cu acordul expres al tuturor părţilor; art. 254 alin. (2) pct. 5 NCPC - dovezile care nu au fost propuse în condiţiile legale nu vor mai putea fi cerute şi încuviinţate în cursul procesului, în afara cazului când există acordul expres al tuturor părţilor etc.

Prin urmare, în lipsa unui acord expres al părţilor în sensul renunţării la dreptul de a invoca decăderea, cererile respective vor fi respinse ca tardive, decăderea putând fi invocată din oficiu de către instanţă;

- când legea prevede în mod expres o alta soluţie pentru nerespectarea unui termen imperativ.

Astfel, nu intervine sancţiunea decăderii, ci, spre exemplu, sancţiunea nulităţii, în ipoteza în care recursul nu a fost motivat în termenul legal, potrivit art. 489 alin. (1) NCPC.

De asemenea, dacă apelul nu este motivat în termen, nu va interveni sancţiunea decăderii, ci instanţa de apel se va pronunţa, în fond, numai pe baza celor invocate la prima instanţă, potrivit art. 476 alin. (2) NCPC, drept consecinţă a caracterului devolutiv al acestei căi de atac.

Totodată, în ipoteza descrisă de art. 200 alin. (3) NCPC, dacă obligaţiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, prin încheiere dată în camera de consiliu se va dispune anularea cererii.

Noul Cod de procedură civilă nu a menţinut prevederea art. 135 CPC 1865, potrivit căreia cererea reconvenţională şi introducerea unei alte persoane în judecată, care nu se vor fi făcut înăuntrul termenului prevăzut de lege, se vor judeca deosebit, afară de cazul când amândouă părţile consimt să se judece împreună. Astfel, în prezent, formularea cererii reconvenţionale sau a cererilor de intervenţie cu nerespectarea termenelor legale atrage respingerea acestora ca tardive;

- în ipoteza existenţei unor motive temeinic justificate pentru întârzierea în exercitarea dreptului procesualde natura sâ conducă la repunerea părţii în termen.

1.3. Modul de invocare a decăderii. Decăderea nu operează de drept, cu atât mai mult cu cât legea prevede în anumite cazuri dreptul părţilor de a renunţa la invocarea sa. Prin urmare, pentru a opera decăderea şi, pe cale de consecinţă, pentru a se respinge cererea ca tardivă, este necesar ca aceasta să fie pronunţată de către instanţă.

în ipoteza încălcării unui termen judecătoresc, decăderea poate fi invocată din oficiu de către instanţă, de către procuror sau de către părţi, concluzia decurgând din faptul că ar fi inutilă instituirea decăderii şi pentru nerespectarea unui termen judecătoresc, dacă instanţa nu ar fi în măsură să invoce această sancţiune.

în ipoteza încălcării unui termen legal, modul de invocare a decăderii depinde de caracterul de ordine publică sau privată al normelor juridice care-l reglementează.

Astfel, dacă norma juridică care reglementează termenul imperativ este de ordine publică, decăderea poate fi invocată de către instanţă, de procuror sau de către părţi, în orice stare a pricinii. Instanţa poate fi limitată în dreptul său de invocare a decăderii în anumite cazuri expres prevăzute de lege [art. 485 alin. (2) NCPC - dacă intimatul nu a invocat prin întâmpinare sau din dosar nu reiese că recursul a fost depus peste termen, el va fi socotit în termen].

Dacă norma juridică care reglementează termenul imperativ este de ordine privată, trebuie distins după cum părţile au sau nu dreptul de a renunţa expres la invocarea sa.

Astfel, dacă legea prevede faptul că pentru înlăturarea sancţiunii decăderii este necesar acordul expres al părţilor, în lipsa unui atare acord, ce nu poate fi dedus pe cale de interpretare din lipsa părţilor la termen, instanţa din oficiu sau procurorul vor avea dreptul să invoce sancţiunea decăderii [spre exemplu, ipotezele reglementate de art. 62 alin. (3), art. 204 alin. (3), art. 254 alin. (2) pct. 5 NCPC etc.].

Dacă legea instituie norme de ordine privată pentru reglementarea termenului imperativ şi nu prevede faptul că sancţiunea decăderii ar putea fi înlăturată prin acordul expres al părţilor, decăderea ar putea fi invocată numai de către partea interesată şi numai la termenul la care a cunoscut motivul de decădere, în caz contrar fiind ea însăşi decăzută din dreptul de invocare a decăderii (nefiind cazul unei renunţări tacite). Spre exemplu, dacă cererea de chemare în garanţie formulată de către pârât este depusă în faţa primei instanţe cu încălcarea termenului prevăzut de art. 73 alin. (3) NCPC, iar părţile adverse nu invocă excepţia tardivităţii formulării acesteia, nu va opera decăderea pârâtului pentru nerespectarea termenului imperativ menţionat.

în ipoteza în care procesul este în curs de judecată, decăderea se invocă sub forma excepţiei de tardivitate a formulării cererii cu încălcarea termenului imperativ sau sub forma unei solicitări vizând aplicarea sancţiunii decăderii, în ipoteza în care cererea nu a fost formulată nici după împlinirea termenului imperativ.

Dacă instanţa a pronunţat o hotărâre judecătorească, decăderea poate fi invocată, chiar şi pentru prima dată, prin intermediul apelului sau, după caz, al recursului, dacă norma juridică care reglementează termenul încălcat are caracter de ordine publică, cu excepţia situaţiilor în care legea prevede altfel [perimarea cererii de chemare în judecată nu poate fi ridicată pentru prima oară în instanţa de apel - art. 420 alin. (3) NCPC]. în schimb, dacă norma juridică are caracter de ordine privată, decăderea poate fi invocată în apel sau recurs, după caz, numai dacă a fost invocată în termen de către partea interesată în faţa primei instanţe, însă aceasta a respins-o sau a omis să se pronunţe asupra sa.

1.4. Efectele decăderii. Decăderea conduce la pierderea dreptului procesual care nu a fost exercitat în termenul imperativ, însă fără a afecta dreptul subiectiv civil. Indirect însă, acesta poate fi afectat, întrucât, spre exemplu, dacă hotărârea primei instanţe îi este nefavorabilă reclamantului, iar acesta nu declară în termen legal apel, hotărârea va dobândi autoritate de lucru judecat, iar dreptul său subiectiv civil nu va mai putea fi recunoscut judiciar.

Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate, potrivit art. 185 alin. (1) teza a ll-a NCPC. Ca atare, dacă partea a fost decăzută de către instanţă din dreptul de a efectua actul de procedură şi totuşi face acel act ulterior momentului declarării decăderii, acesta va fi lovit de nulitate. Această nouă sancţiune este o consecinţa a decăderii, iar nu a nerespectării normei juridice care reglementează termenul imperativ.

în măsura în care actul de procedură este făcut cu nerespectarea termenului imperativ, însă anterior declarării decăderii, la momentul la care instanţa va declara incidenţa acestei sancţiuni va respinge şi actul procedural ca tardiv.

Există şi situaţii expres prevăzute de lege când intervine sancţiunea nulităţii ca urmare a nerespectării termenului imperativ, ipoteze în care legea a derogat de la aplicarea sancţiunii decăderii. Astfel, nu intervine sancţiunea decăderii, ci sancţiunea nulităţii în ipoteza în care recursul nu a fost motivat în termenul legal, potrivit art. 489 alin. (1) NCPC. Totodată, în ipoteza descrisă de art. 200 alin. (3) NCPC, dacă obligaţiile privind completarea sau modificarea cererii nu sunt îndeplinite în termenul de cel mult 10 zile de la primirea comunicării, prin încheiere dată în camera de consiliu se va dispune anularea cererii.

Sancţiunea decăderii operează la momentul declarării sale de către instanţa judecătorească. Dacă o atare sancţiune nu a fost pronunţată, actul de procedură făcut cu nerespectarea termenului imperativ va rămâne valabil.

Dat fiind faptul că actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate, această ultimă sancţiune îşi va produce efectele specifice. Astfel, desfiinţarea unui act de procedură va atrage şi desfiinţarea actelor de procedura dependente, dacă acestea nu pot avea o existenţă de sine stătătoare, şi, totodată, nulitatea va lipsi actul de efectele sale în ceea ce priveşte funcţia sa procedurală, dar, dacă actul cuprinde manifestâri de voinţa, declaraţii sau constatări de fapt, acestea îşi vor produce efectele.

2. Sancţiunea nerespectării unui termen prohibitiv. Nulitatea. în ipoteza încălcării unui termen legal prohibitiv, actul de procedură îndeplinit înaintea împlinirii termenului va fi lovit de nulitate relativă.

Caracterul relativ al sancţiunii nulităţii decurge din exprimarea codului în sensul că „actul poate fi anulat la cererea celui interesat". Această concluzie reiese atât din punctul de vedere al terminologiei folosite („anulat"), cât şi al regimului juridic stabilit - numai partea interesată are dreptul să invoce nulitatea, iar aceasta poate renunţa expres sau tacit la dreptul de a invoca o atare nulitate.
Răspunde