Art. 816 Noul Cod de Procedură Civilă Urmărirea imobilelor ipotecate Bunurile imobile care pot fi urmărite Urmărirea imobiliară

CAPITOLUL II
Urmărirea imobiliară

SECŢIUNEA 1
Bunurile imobile care pot fi urmărite

Art. 816

Urmărirea imobilelor ipotecate

(1) Creditorii care au ipotecă înscrisă asupra unui imobil îl pot urmări în orice mâini ar trece şi pot cere vânzarea lui pentru a se îndestula din preţul rezultat.

(2) Cu toate acestea, în cazul în care se urmăreşte un imobil ipotecat care a fost ulterior înstrăinat, dobânditorul, care nu este personal obligat pentru creanţa ipotecară, poate să se opună vânzării imobilului ipotecat, dacă au rămas alte imobile ipotecate în posesia debitorului principal, şi să ceară instanţei de executare urmărirea prealabilă a acestora din urmă, după regulile prevăzute de Codul civil în materie de fidejusiune. Pe durata urmăririi acestor bunuri, urmărirea imobilului aparţinând terţului dobânditor este suspendată.

(3) Contestaţia prin care terţul dobânditor se opune scoaterii la vânzare se va putea face, sub sancţiunea decăderii, în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii prin care s-a dispus notarea în cartea funciară a începerii urmăririi silite.

(4) Creditorul ipotecar nu poate cere scoaterea la vânzare silită a bunurilor neipotecate ale debitorului său decât în cazul în care urmărirea silită a bunurilor imobile ipotecate nu a condus la îndestularea creditorului ipotecar în limita sumelor totale datorate.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Art. 816 Noul Cod de Procedură Civilă Urmărirea imobilelor ipotecate Bunurile imobile care pot fi urmărite Urmărirea imobiliară

Comentarii despre Art. 816 Noul Cod de Procedură Civilă Urmărirea imobilelor ipotecate Bunurile imobile care pot fi urmărite Urmărirea imobiliară

     

# Mary Hailean 21-Iulie-2014
1. Urmărirea imobilelor ipotecate. Textul art. 816 consacră principiul conform căruia creditorul ipotecar poate urmări bunul ipotecat în mâinile oricui s-ar afla, ipoteca urmărind bunul, iar nu persoana celui în patrimoniul căruia se găseşte. De altfel, în acelaşi sens dispune şi art. 2360 Noul Cod Civil.

Dacă se urmăreşte un imobil ipotecat care a fost înstrăinat, dobânditorul acestui bun, care nu este ţinut personal pentru creanţa ipotecară, poate invoca beneficiul de discuţiune, solicitând instanţei de executare să se urmărească mai întâi alte imobile ipotecate pentru aceeaşi obligaţie, aflate în posesiunea debitorului principal. Până la soluţionarea acestei cereri, executarea silită a acestui imobil se suspendă. Opoziţia pe care dobânditorul o face faţă de vânzarea la licitaţie trebuie depusă în termen de 10 zile de la comunicarea încheierii biroului de carte funciară prin care s-a dispus notarea somaţiei de începere a urmăririi silite în cartea funciară.

în situaţia în care contestaţia prin care terţul dobânditor se opune scoaterii la vânzare a imobilului formulată conform dispoziţiilor art. 816 alin. (3) este admisă, efectul suspensiv de executare pe care l-a avut introducerea ei va continua, iar în ipoteza în care ulterior creditorul va dovedi că bunurile debitorului principal pe care le-a urmărit nu au acoperit creanţa, executarea silită asupra imobilului va fi reluată.

Legiuitorul conferă, în cuprinsul art. 2325 Noul Cod Civil, posibilitatea ca debitorul şi creditorul să se înţeleagă în sensul limitării dreptului creditorului de a urmări bunurile care nu îi sunt ipotecate.

2. Cazul imobilelor neipotecate. Un text de un interes aparte este cel al alineatului final al art. 816 NCPC, nou introdus prin Legea nr. 76/2012, articol care a fost precedat de introducerea în Codul civil a dispoziţiilor art. 2478 şi art. 2479 (alcătuind secţiunea privind „Executarea ipotecilor imobiliare") şi care, din punctul de vedere al dreptului tranzitoriu, poate crea anumite dificultăţi practice sub aspectul legii aplicabile.

în timp ce art. 2479 Noul Cod Civil constituie o normă de trimitere, dispunând că „urmărirea silită se face cu respectarea dispoziţiilor Codului de procedură civilă", prevederile art. 2478 Noul Cod Civil, cu denumirea marginală „Discuţiunea bunurilor ipotecate" constituie un veritabil text de drept execuţional, deşi, în opinia noastră, are o exprimare oarecum improprie: „Creditorul nu poate urmări în acelaşi timp vânzarea imobilelor care nu sunt ipotecate decât în cazul când bunurile care îi sunt ipotecate nu sunt suficiente pentru plata creanţei sale" (s.n.). Articolul 816 alin. (4) NCPC este mult mai clar, dispunând că „nu poate cere scoaterea la vânzare silită" (s.n.).

Textele prezintă importanţă din punct de vedere al aplicării legii în timp, deoarece dispoziţiile art. 816 alin. (4) NCPC sunt aplicabile doar executărilor începute după momentul intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă. Pentru executările anterioare acestui moment, trebuie să avem în vedere şi dispoziţiile art. 725 alin. (1) CPC 1865, care prevăd că „dispoziţiile legii noi de procedură se aplică, din momentul intrării ei în vigoare (...), şi executărilor silite începute sub acea lege", or, dacă art. 2478 Noul Cod Civil este o veritabilă normă procedurală de drept execuţional, înseamnă că executărilor începute după data de 1 octombrie 2011 (data intrării în vigoare a Codului civil din 2009) li se aplică tocmai această normă specială, chiar dacă ea este situată în Codul civil.

Pentru procedurile de executare silită începute după data intrării în vigoare a noului Cod de procedură civilă, trebuie remarcată diferenţa de regim juridic adusă de noua reglementare, dispoziţiile art. 816 alin. (4) NCPC stabilind expres şi imperativ faptul că scoaterea la vânzare silită a bunurilor neipotecate ale debitorului nu poate fi cerută de creditorul său ipotecar decât în situaţia în care nu s-a realizat îndestularea creanţei, în limita sumelor totale datorate, prin urmărirea silită a bunurilor imobile ipotecate ale debitorului.

Cu alte cuvinte, din interpretarea acestui text putem deduce intenţia legiuitorului de a suspenda practic scoaterea la vânzare a celorlalte bunuri neipotecate până la finalizarea executării silite a imobilelor ipotecate. Pentru că nu „urmărirea silită" a bunurilor imobile neipotecate este interzisă, ci doar „scoaterea la vânzare" a lor. Aceasta înseamnă că este posibilă demararea procedurilor de executare silită şi în privinţa acestor imobile neipotecate, cu tot ceea ce presupun ele, însă, la momentul la care ar trebui să se emită publicaţiile de vânzare, executorul judecătoresc trebuie să se oprească (să suspende executarea silită a acestor bunuri) şi să aştepte rezultatul celorlalte urmăriri asupra imobilelor ipotecate.

Numai dacă nu se acoperă creanţa se va relua procedura urmăririi imobilelor neipotecate de la punctul la care acestea au fost suspendate, respectiv de la emiterea publicaţiilor de vânzare.

Dacă, dimpotrivă, creanţa a fost îndestulată, urmărirea silită începută asupra bunurilor imobile neipotecate ar trebui să fie considerată ca lipsită de obiect, de interes, iar executorul trebuie să constate încetarea ei. Pentru această din urmă ipoteză, credem că rămâne de lămurit cine va suporta cheltuielile de executare făcute până în momentul suspendării procedurii, dacă se dovedeşte că o astfel de urmărire a fost inutilă, deoarece bunurile imobile ipotecate acopereau oricum creanţa pentru care s-a încuviinţat executarea. în opinia noastră, în acest caz, cheltuielile ar trebui să cadă în sarcina creditorului urmăritor, pentru că simpla regulă, potrivit căreia debitorul are obligaţia să execute benevol, iar dacă nu o face, suportă şi cheltuielile aferente executării silite, ni se pare că nu este de natură să acopere şi o asemenea situaţie. Practic, executarea concomitentă a debitorului pe mai multe bunuri imobile, în condiţiile în care cuantumul creanţei urmărite este evident că ar putea fi acoperit doar din executarea unuia sau mai multor imobile ipotecate, ni se pare excesivă, dacă nu chiar abuzivă. Or, într-o astfel de situaţie, culpa aparţine creditorului urmăritor, fiind firesc ca el să suporte costurile unor proceduri ce s-au dovedit inutile.

Pe de altă parte, dacă am conchide că dispoziţiile art. 816 alin. (4) NCPC constituie, defacto, un caz de suspendare legală a executării silite ce poartă asupra bunurilor imobile neipotecate ale debitorului, trebuie să conchidem şi că în privinţa executării acestor bunuri nu se va putea invoca perimarea sau prescripţia, deoarece suspendarea legală suspendă de drept şi cursul acestora. De altfel, trebuie observat faptul că textul se corelează şi cu dispoziţiile art. 707 alin. (1) pct. 2 NCPC.
Răspunde