Contract de autorizare a utilizării muzicii în scop ambiental. Nerespectarea clauzelor contractuale. Reziliere

Legea nr. 8/1996, art. 41 C. civ., art. 1201

Apărarea pârâtei în sensul că pe raza celor 8 regionale C.F.R. nu a fost utilizată muzica în scop ambiental, din cauza faptului că în gări nu există instalaţii de sonorizare care să permită difuzarea muzicii, nu poate fi primită.

Aceasta deoarece prin contractul de autorizare pârâta a primit dreptul de a difuza muzica ambientală în staţiile de tren, iar exerciţiul acestui drept este lăsat la aprecierea pârâtei, neinteresând exercitarea sa sub aspectul drepturilor ce se cuvin reclamantei, atâta vreme cât nu a intervenit o reziliere de comun acord, atrasă de o eventuală imposibilitate din partea pârâtei de a beneficia de drepturile transmise prin contract.

Prin urmare, rezultând din probele administrate că obligaţiile stabilite în sarcina pârâtei în baza contractului de autorizare şi a actului adiţional nu au fost respectate, în baza art. 1201 C. civ. instanţa va dispune rezilierea contractului şi o va obliga pe pârâtă la plata de despăgubiri datorate pentru neexecutarea culpabilă a contractului.

C.A. Bucureşti, Secţia a IX-a civilă şi pentru cauze privind proprietatea intelectuală, decizia civilă nr. 264/A

din 30 iunie 2005, nepublicată

Prin ccrcrca înregistrată la data de 4.11.2003 pe rolul Tribunalului Bucureşti - Secţia a IlI-a civilă, U.C.M.R. - A.D.A. a chemat în judecată pe pârâta C.F.R. SA şi a solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună rezilierea contractului de autorizare a utilizării muzicii în scop ambiental nr. 11828/16.05.2000 şi a actului adiţional aferent, să oblige pârâta la plata sumei de 161.361.000 lei reprezentând redevenţe datorate pentru anul 2002, conform contractului nr. 11828/16.05.2000, să oblige pârâta la plata sumei de 120.987.000 lei, conform contractului, reprezentând redevenţe datorate pentru perioada ianuarie-septembrie 2003, să oblige pârâta la plata sumei de 47.803.644 lei reprezentând dobânda legală aferentă pentru perioada ianuarie 2002 -septembrie 2003, şi să oblige pârâta la plata sumei de 13.433.000 lei lunar până la data la care se va dispune rezilierea contractului.

în motivarea cererii, se arată că U.C.M.R. - A.D.A., în calitatea sa de unic organism de gestiune şi colectare a drepturilor de autor în domeniul muzical din România, în conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 8/1996 a încheiat cu societatea pârâtă contractul de autorizare a utilizării muzicii în scop ambiental nr. 11828/16.05.2000, prelungit, prin actul adiţional încheiat la data de 16.05.2000, pe termen nelimitat.

Se arată că, deşi societatea pârâtă a respectat procedura de autorizare, aceasta a achitat doar remuneraţiile datorate pentru anul 2000 şi pentru lunile ianuarie-martie 2001 privind utilizarea repertoriului muzical în gări şi staţii de aşteptare.

Pentru perioada aprilie-decembrie 2001 remuneraţia datorată pentru folosirea lucrărilor muzicale aparţinând membrilor U.C.M.R.-A.D.A. a fost obţinută prin sentinţa civilă nr. 873/2002 a Tribunalului Bucu-

reşti. In afara sumelor obţinute prin hotărâre judecătorească, pârâta nu a mai achitat nicio redevenţă către U.C.M.R.-A.D.A., astfel încât reclamanta solicită admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.

Prin sentinţa civilă nr. 77/28.01.2004 Tribunalul Bucureşti - Secţia a IlI-a civilă a respins excepţia insuficientei timbrări a cererii ca neîntemeiată şi a respins cererea ca nefondată.

Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a considerat că dispoziţiile legale în materie îndreptăţesc reclamanta să încheie contracte de autorizare a difuzării de muzică ambientală, astfel încât, în temeiul dispoziţiilor din Legea nr. 8/1996 şi H.G. 769/1999, reclamanta a încheiat contractul nr. 11828/16.05.2000 valabil pentru anul 2000, iar la data de 16.05.2000 un act adiţional, care precizează că valabilitatea contractului este pe o perioadă nedeterminată.

Tribunalul Bucureşti a constatat că actul adiţional este lovit de nulitate, fiind semnat de o persoană care nu avea calitatea să îl semneze, şi a reţinut că între părţi, neexistând un contract valabil încheiat după luna decembrie 2000, instanţa nu poate dispune rezilierea şi nici admiterea celorlalte capete din cererea principală.

împotriva acestei hotărâri, în termen legal a declarat şi motivat apel reclamanta U.C.M.R. - A.D.A.

Prin motivele de apel formulate se arată că sentinţa apelată este nclcgală, întrucât încalcă autoritatea de lucru judecat existentă asupra validităţii contractului de autorizare a muzicii în scop ambiental nr. 11828/16.05.2000 încheiat de apelanta-reclamantă U.C.M.R.-A.D.A. cu pârâta C.F.R. SA.

Se susţine că în litigiul anterior soluţionat prin sentinţa civilă nr. 873/25.10.2002, rămasă definitivă şi irevocabilă şi având acelaşi

obiect ca şi prezentul litigiu, respectiv neplata de către pârâtă a remuneraţiilor prevăzute în H.G. nr. 769/1999 pentru anii 2000 şi 2001, instanţa a considerat că actul adiţional al contractului de autorizare a muzicii pop în scop ambiental nr. 11828/16.05.2000 este valabil şi îşi produce toate efectele.

Prin urmare, susţine apelanta, în prezentul litigiu acelaşi contract nu putea fi declarat nul fără încălcarea puterii de lucru judecat. Mai mult, nerespectarea condiţiilor prevăzute de art. 41 din Legea nr. 8/1996 dă dreptul numai părţii interesate să ceară anularea contractului.

Pârâta a formulat întâmpinare în cauză, solicitând respingerea apelului şi menţinerea hotărârii primei instanţe cu motivarea că în cauză nu există autoritate de lucru judecat, întrucât în litigiul anterior instanţa nu s-a pronunţat asupra validităţii actului adiţional, ci doar asupra cererii cu a cărei soluţionare fusese învestită de reclamant, aşa cum rezultă din dispozitivul hotărârii.

Pe fondul cauzei, se susţine că hotărârea Tribunalului este corectă, întrucât actul adiţional este lovit de nulitate, fiind semnat de o persoană care nu avea calitatea să îl semneze în raport cu dispoziţiile legale în materie şi, în plus, pe raza celor 8 regionale C.F.R. nu a fost utilizată muzică în scop ambiental, datorită faptului că în gări nu există instalaţii de sonorizare care să permită această difiizare.

Analizând sentinţa apelată în limitele criticilor formulate prin motivele de apel, Curtea constată următoarele:

Intre părţi s-a încheiat contractul de autorizare a utilizării muzicii în scop ambiental nr. 11828/16.05.2000 „valabil pentru anul 2000”şi un act adiţional la contractul nr. 11828/16.05.2000 prin care se stabileşte de comun acord că valabilitatea contractului este de la 1.01.2001 pe o perioadă nedeterminată.

La data de 8.07.2003, sub nr. 766/2003 s-a înregistrat notificarea formulată de reclamantă, prin carc accasta solicită pârâtei suma de

161.361.000 lei reprezentând cuantumul remuneraţiei pentru drepturile de autor pentru perioada 01.01.2002-31.12.2002 în baza contractului şi a actului adiţional menţionate anterior. O notificare similară a fost înregistrată şi sub nr. 202/25.02.2003.

Prin sentinţa civilă nr. 873/25.10.2002 a Tribunalului Bucureşti -Secţia a V-a civilă (al cărei caractcr definitiv şi irevocabil nu a fost contestat de părţile în litigiu) s-a admis în parte cererea formulată de reclamanta U.C.M.R. - A.D.A. împotriva pârâtei CN C.F.R. SA şi a fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 94.595.000 lei cu

titlul de remuneraţii pentru utilizarea operelor muzicale în scop ambiental pe perioada aprilie-decembrie 2001.

Cauza obligaţiei stabilite în sarcina pârâtei a reprezentat-o acelaşi contract de autorizare nr. 11828/16.05.2000 şi actul adiţional ce a fost ulterior încheiat.

In acel litigiu reclamanta a invocat nevalabilitatea actului adiţional, instanţa stabilind că acesta este un act juridic perfect valabil şi că, în temeiul contractului de autorizare nr. 11828/16.05.2000 şi a actului adiţional la contract, pârâta datorează reclamantei o anumită sumă de bani.

Este adevărat că puterea de lucru judecat trebuie ataşată punctelor litigioase care au format obiectul litigiului şi care au fost rezolvate prin dispozitiv. Insă trebuie admis că acele considerente ale hotărârii care explică dispozitivul şi se reflectă în acesta dobândesc la rândul lor putere de lucru judecat.

Or, atâta vreme cât prin sentinţa civilă nr. 873/25.10.2002 a Tribunalului Bucureşti - Secţia a IlI-a civilă s-a stabilit că actul adiţional şi contractul de autorizare nr. 11828/16.05.2000 reprezintă din punct de vedere juridic o cauză valabilă pentru naşterea unor obligaţii în sarcina pârâtei, aceste statuări ale instanţei dobândesc putere de lucru judecat, chiar dacă în dispozitivul sentinţei nu se regăseşte o prevedere expresă asupra valabilităţii raporturilor contractuale (de altfel, această cercetare a instanţei asupra valabilităţii celor două înscrisuri s-a făcut pe cale incidentală, ceea ce însă nu influenţează asupra valorii ei din punct de vedere al puterii lucrului judecat).

Prin lipsirea de efecte a considerentelor instanţei în acel litigiu asupra valabilităţii raporturilor contractuale dintre părţi, s-ar putea ajunge la hotărâri contradictorii, câtă vreme o instanţă ar aprecia că acele raporturi contractuale sunt valabile din punct de vedere juridic şi nasc obligaţii în sarcina pârâtei, iar o altă instanţă ar aprecia că aceleaşi raporturi contractuale nu pot reprezenta o cauză valabilă juridic pentru naşterea de obligaţii în sarcina pârâtei.

In consecinţă, Curtea apreciază că atât contractul de autorizare nr. 11828/16.05.2000, cât şi actul adiţional ce i-a urmat, au născut în sarcina pârâtei obligaţia de a plăti sumele de bani solicitate de reclamantă cu titlul de redevenţe pentru anul 2002 şi pentru perioada ianuarie - septembrie 2003.

Apărarea pârâtei formulată prin întâmpinare cu privire la rede-vcnţclc calculate pentru perioada ianuarie 2002 - septembrie 2003 în sensul că pc raza celor 8 regionale C.F.R. nu a fost utilizată muzica în

scop ambiental, din cauza faptului că în gări nu există instalaţii de sonorizare care să permită difuzarea de muzică în scop ambiental, nu poate fi primită. Aceasta deoarece prin contractul de autorizare nr. 11828/16.05.2000 pârâta a primit dreptul de a difuza muzica ambientală în staţiile de tren, iar exerciţiul acestui drept este lăsat la aprecierea pârâtei, neinteresând exercitarea sa sub aspectul drepturilor ce se cuvin reclamantei, atâta vreme cât nu a intervenit o reziliere de comun acord atrasă de o eventuală imposibilitate din partea pârâtei de a beneficia de drepturile transmise prin contract.

Prin urmare, rezultând din probele administrate că obligaţiile stabilite în sarcina pârâtei în baza contractului de autorizare nr. 11828/16.05.2000 şi a actului adiţional nu au fost respectate, în baza art. 1201 C. civ. instanţa a dispus rezilierea contractului de autorizare nr. 11828/16.05.2000 şi implicit a actului adiţional la contract, şi a obligat pârâta la plata sumelor menţionate în dispozitiv, reprezentând despăgubiri datorate pentru neexecutarea culpabilă a contractului.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei privind excepţia de netimbrare şi care nu au făcut obiect de critică în apelul declarat.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Contract de autorizare a utilizării muzicii în scop ambiental. Nerespectarea clauzelor contractuale. Reziliere

Comentarii despre Contract de autorizare a utilizării muzicii în scop ambiental. Nerespectarea clauzelor contractuale. Reziliere