Partaj. Neplata taxei de timbru. Ieşirea din indiviziune asupra bunurilor imobile rămase de pe urma defunctului.

JUDECĂTORIA MOINEŞTI Dosar nr. 1584/260/2012

SENTINŢA CIVILĂ nr.3460/2012

Şedinţa publică de la 22 NOIEMBRIE 2012 C43 - PARTAJ JUDICIAR

INSTANŢA

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată pe rolul acestei instanţe la data de 11.04.2012 sub nr. 1584/260/2012, reclamanta DDD a solicitat instanţei ca în contradictoriu cu pârâtul DDD se dispună ieşirea din indiviziune asupra bunurilor imobile rămase de pe urma defunctului DDD.

în motivare, reclamanta a arătat că la data de 17.04.2010 a decedat DDD cu ultimul domiciliu în comuna DDD, moştenitori cu vocaţie succesorală rămânând reclamanta în calitate de fiică şi pârâtul în calitate de fiu.

Masa succesorală se compune din suprafaţa de 5000 mp teren păşune, suprafaţa de 3985 mp teren, suprafaţa de 1662 mp teren arabil, suprafaţa de 1253 mp teren curţi-construcţii, o casă din lemn acoperită cu tablă, compusă din două camere, hol şi bucătărie.

în dovedirea acţiunii reclamanta a depus la dosar înscrisuri.

Acţiunea nu a fost motivată în drept.

Acţiunea nu a fost timbrată.

Legal citat pârâtul nu s-au prezentat în faţa instanţei şi nici nu au depus întâmpinare.

La termenul din 22.11.2012 instanţa a invocat excepţia netimbrării acţiunii.

Analizând actele şi lucrările dosarului, instanţa retine următoarele:

La termenul din 08.11.2012 instanţa a pus în vedere reclamantei să achite o taxă judiciară de timbru în cuantum de 978 lei şi timbru judiciar de 5 lei, sub sancţiunea anulării.

Potrivit art. 2 alin. 1 din Legea nr. 146/1997, acţiunile şi cererile evaluabile în bani se taxează la valoare.

Potrivit art. 3 lit. c din Legea nr. 146/1997, cererile pentru stabilirea calităţii de moştenitor se timbrează cu 50 lei/moştenitor, iar stabilirea masei succesorale cu 3% la valoarea masei succesorale.

De asemenea, potrivit art. 20 alin. 1 din Legea nr. 146/1997, taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat, iar potrivit alin. 3 din aceeaşi lege neîndeplinirea obligaţiei de plată până la termenul stabilit se sancţionează cu anularea acţiunii.

Deşi pentru termenul din 22.11.2012, reclamantei i s-a pus în vedere achitarea taxei judiciare de timbru în cuantum de 978 lei şi timbru judiciar de 5 lei, aceasta nu s-a conformat.

Faţă de situaţia reţinută mai sus, instanţa va admite excepţia netimbrării acţiunii şi va anula cererea de chemare în judecată ca netimbrată.

Vezi şi alte articole din aceeaşi lege:

Partaj. Neplata taxei de timbru. Ieşirea din indiviziune asupra bunurilor imobile rămase de pe urma defunctului.

Comentarii despre Partaj. Neplata taxei de timbru. Ieşirea din indiviziune asupra bunurilor imobile rămase de pe urma defunctului.