Comercial - anulare incident plata Activităţi economice (infracţiuni privind regimul lor)

R O M Â N I A

TRIBUNALUL BACAU

SECTIA COMERCIALA SI contencios ADMINISTRATIV

SENTINTA CIVILA Nr. 744

Sedinta publica de la 06 Octombrie 2010

Pe rol pronuntarea cauzei Comercial privind pe reclamant S.C. P.E. S.R.L., reclamant S.C. P.E. S.R.L. - PRIN L.J S.Q. SPRL si pe pârât BANCA NATIONALA A ROMÂNIEI - CENTRALA INCIDENTELOR DE PLATI, pârât BRD GSG S.A BACAU, pârât S.C. EON GAZ ROMANIA S.A. TG. MURES, având ca obiect anulare incident plata

Dezbaterile în fond au avut loc în sedinta publica, din 29.09.2011, si au fost consemnate în încheierea de sedinta din aceeasi zi.

TRIBUNALUL

- deliberând -

Asupra actiunii de fata, retinem urmatoarele:

Prin cererea înregistrata sub nr. */2009, reclamanta SC P.E. RSL Comanesti în contradictoriu cu pârâtele Banca Nationala a României - Centrala Incidentelor de Plati, BRD-GSG Bacau, SC EON GAZ România SA Tg. Mures a formulat cerere de revendicare a CEC-urilor intrate în posesia SC EON GAZ România SA si restituirea acestora precum si cerere de radiere si anulare a incidentelor bancare rezultate ca urmare a introducerii la decontarea acestor CEC-uri.

S-a achitat taxa de timbru de 20 lei. S-au achitat timbre judiciar de 0,3 lei.

În motivarea cererii se arata ca sub presiunea si sub santajul SC EON GAZ Romania SA, au fost nevoiti, pentru un debit nereal de peste 300.000Ron, sa predea o serie de file CEC cu o data incorecta a emiterii, deoarece data emiterii era ulterioara datei predarii efective a CEC-urilor, santajul acestei societati reiesind si din faptul ca i-a impus ca pentru a se relua furnizarea gazelor naturale sa predea si filele CEC pentru un ipotetic consum prezumat în perioada achitarii esalonarii, fapt ce depasea cadrul contractual si era contrar principiilor generale de protectie a consumatorilor, în timp ce contorizarea nu era perfecta si acceptata atata timp cât contractul nu era perfect.

Reclamanta a mai aratat ca filele CEC sunt lovite de nulitate absoluta, deoarece CEC-urile au fost predate si completate pe data de 27.05.2009, astfel ca nu puteau fi emise pe data de 23.06.2009 si nici pentru lunile iulie, august si septembrie.

În ce priveste relatiile contractuale cu SC EON GAZ România SA, s-a aratat ca facturile au fost emise pe baza unui sistem de contorizare neagreat contractual si în contradictie cu contractul de furnizare existent, astfel ca în convocarea la conciliere a contestat facturi în valoare de 2.183.143,63 lei, consumul de gaz fiind dublu raportat la conditiile similare din anii precedenti, pârâta refuzându-i o esalonare corespunzatoare posibilitatilor reale de decontare.

Astfel, desi au fost oprite gazele naturale de doua luni de zile, pârâta a introdus la decontare CEC-uri pentru un consum prezumat inexistent, instrumente de decontare ce au fost preluate sub presiune, constatând ca SC EON GAZ România SA îi datoreaza suma de aproximativ 1.091.571,815 Ron, reprezentând jumatate din valoarea consumului de gaze folosite, 1.000.000 Ron daune pentru productie nerealizata, 3.000.000Ron daune cauzate de distrugerea afacerii.

De asemenea, pâna la data de 23.06.2009, data primului incident bancar cu file CEC, societatea nu a mai avut nici un alt incident bancar cu file CEC, astfel ca sumele înscrise în filele CEC nu sunt datorate, motiv pentru care acestea trebuiesc sa fie restituite, iar incidentele bancare trebuie sa fie anulate si radiate din Centrala Incidentelor de plati.

În sustinerea actiunii, au fost depuse înscrisuri.

Pârâta SC EON GAZ România SA, a formulat întâmpinare prin care a invocat exceptia netimbrarii capatului de cerere privind revendicarea filelor CEC, exceptia lipsei calitati procesuale active a reclamantei tot pentru primul capat de cerere, deoarece bunurile revendicate nu i-au fost furate, sau pierdute, precum si lipsa calitatii procesuale pasive pentru ambele capete de cerere, motivându-se ca pentru primul capat de cerere nu poate avea calitate procesuala pasiva deoarece bunurile revendicate nu se afla în mod nelegitim în posesia sa, ci dimpotriva i-au fost predate de catre reclamanta din propria initiativa, în urma solicitarilor repetate ale acesteia iar în ce priveste al doilea capat de cerere, nu are calitate procesuala fata de dispozitiile art. 2 alin.1 lit.b si lit. h, art. 36 alin.2 din Regulamentul BNR nr.1/2001.

Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea actiunii, deoarece reclamanta nu a contestat nici o factura emisa în sarcina sa pentru furnizarea de gaze naturale, iar conform art. 969 cod civil contractul încheiat cu respectarea dispozitiilor legale are forta obligatorie între parti, acestea fiind tinute sa-si exercite drepturile respectiv sa-si îndeplineasca obligatiile întocmai cum au fost prevazute în contract.

În sustinerea apararilor, au fost depuse înscrisuri (filele 21-50).

Pârâta Banca Nationala a României – Centrala Incidentelor de Plati a formulat întâmpinare prin care a invocat exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a pârâtelor SC EON GAZ România SA si a BRD –GSG –Sucursala Bacau deoarece acesta nu are personalitate juridica si nu poate fii chemata în nume propriu în judecata.

Pe fondul cauzei, s-a aratat ca în conformitate cu art. 11 din Regulamentul nr.1/2001 modificat, BNR nu are rol activ de dispozitie pe tot parcursul derularii operatiunilor care se refera la incidentele de plati, banca asigurând doar suportul material, baza de date fiind tinuta de Centrala Incidentelor de Plati, rolul BNR-CIP în fata instantelor de judecata reducându-se la acela de a lua act de cele hotarâte si de a înregistra modificarile, hotarârea pronuntata trebuind sa-i fie opozabila, rolul esential în astfel de procese avându-l bancile declarante.

S-a mai aratat ca din punctul de vedere al legii speciale Regulamentul nr.1/2001 ceea ce intereseaza în astfel de litigii este ca la data prezentarii unui instrument de plata, acesta sa poata fi onorat, respectiv emitentul sa aiba disponibil în cont, neavând relevanta, relatiile comerciale dintre cele doua parti, buna credinta sau seriozitatea lor contractuala, neexistând reglementari legale în acest sens care sa conduca la anularea incidentelor de plata declarate si înregistrate conform prevederilor legale la Centrala Incidentelor de Plati.

Pârâta BRD-GSG Sucursala Bacau nu a formulat întâmpinare, dar la solicitarile instantei a depus la dosarul cauzei înscrisurile care au fost întocmite cu ocazia incidentului bancar intervenit la SC P.E. SRL în perioada 06.06.2009 – 31.09.2009 8filele 101-158).

La termenul din data de 30.09.2009, instanta a pus în vedere reclamantei sa timbreze capatul de cerere, privind revendicarea filelor CEC, la valoarea acestora, conform dispozitiilor art.2 alin 1. din Legea nr.146/1997, iar la termenul din data de 18.11.2009, instanta a disjuns acest capat de cerere în baza art. 165 Cod procedura civila, formulându-se astfel dosarul nr. */2009, solutionat prin sentintei civile nr. 1039/25.11.2009 prin anularea cererii reclamantei ca netimbrata.

Deoarece, împotriva reclamantei s-a deschis procedura insolventei, la termenul din data de 03.02.2010, instanta a dispus citarea reclamantei (care si-a pastrat dreptul de administrare conform Încheierii din 17.12.2009 pronuntata de judecatorul sindic în dosarul nr. 6950/110/2009) si prin administratorul judiciar S.Q. SPRL .

În cauza reclamanta a invocat exceptia de nelegalitate a art. 6 alin.4 din actul administrativ unilateral –Regulamentul BNR nr.3/1996 cu modificarile si completarile ulterioare, exceptie la care a renuntat la termenul din data de 29.09.2010.

Instanta analizând probatoriile administrate în cauza retine urmatoarele:

Conform art. 137 C.p.c instanta este obligata a se pronunta cu prioritate asupra exceptiilor de procedura si de fond care fac de prisos în tot sau în parte solutionarea pe fond a cauzei.

În ce priveste exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a pârâtei SC EON GAZ România SA Tg. Mures, instanta urmeaza a o admite având în vedere ca într-un astfel de litigiu, calitatea procesuala pasiva nu poate avea decât banca declarata a incidentului de plata si Banca Nationala a României - Centrala Incidentelor de Plati pentru opozabilitatea hotarârii, neavând relevanta modul de derulare a relatiilor comerciale dintre cele doua societatii în speta, nediscutându-se raportul fundamental, actiunea de fata neavând aspectul unei actiuni cauzale.

Sub aspectul calitatii procesuale pasive, trebuie retinut ca aceasta se identifica cu titularul obligatiei din raportul juridic de drept procesual care nu se poate lega valoric decât între titularii dreptului ce rezulta din raportul material dedus în fata instantei, instanta stabilind daca pârâtul chemat în proces este cel ce datoreaza executarea dreptului pretins de catre reclamanta.

Ori, în speta, SC EON GAZ România SA Tg. Mures nu poate fi titular al obligatiei de a modifica sau anula informatiile privind incidenta de plati , înscrisa la CIP, astfel ca acest pârât nu poate avea calitate procesuala pasiva, independent de celelalte aspecte litigioase dintre parti, care nu fac însa obiectul prezentei judecati, motiv pentru care instanta urmeaza a respinge actiunea fata de acest pârât ca fiind introdusa împotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva.

Referitor la exceptia lipsei calitati procesuale pasive a pârâtei BRD – GSG –Sucursala Bacau, instanta urmeaza a respinge, având în vedere dispozitiile art. 2 alin.1 lit.h din Regulamentul nr.1/2001 emis la BNR conform carora sunt

persoane declarante: bancile, persoanele juridice române, inclusiv unitatile teritoriale ale bancilor, sucursalelor din România ale bancilor, persoanele juridice straine, denumite banci si CIP.

Pe fondul cauzei, instanta retine ca reclamanta a predat pârâtei SC EON GAZ România SA, în perioada 11.06.2009-02.09.2009 o serie de file CEC care au fost refuzate la plata de catre BRD-GSG-Sucursala Bacau pentru lipsa totala de disponibil în cont, solicitând BNR-CIP înscrierea refuzurilor bancare în fisierul national de CECURI reclamanta intrând în interdictie totala de a emite cecuri si stabilindu-se si perioadele de interdictie (filele 101,158).

Instanta nu poate retine sustinerile reclamantei conform carora filele CEC au fost emise la o alta data decât scadenta notata pe acestea contrar dispozitiilor Legii nr.59/1934 deoarece acest aspect este suficient pentru ca incidentul bancar sa fie înregistrat la Centrala Incidentelor de Plati în baza declaratiei BRD-GSG-Sucursala Bacau, care nu a facut decât sa-si respecte obligatia legala pe care o avea, respectiv de a declara la BNR-CIP incidentele de plata constatate în urma prezentarii la plata a CEC-urilor fara acoperire .

Pe de alta parte, instanta nu poate retine ca motiv de anulare a incidentelor de plata declarate si înregistrate conform prevederilor legale, existenta unor presiuni ale partilor contractante în derularea contractului de furnizare a gazului metan sau ca reclamanta a emis cecurile incorect, deoarece ceea ce conteaza este ca un instrument de plata depus spre decontare sa poata fi onorat la plata la data propusa pentru scadenta.

Instanta mai retine ca din modul de reglementare a CEC-urilor rezulta ca aceste titluri la ordin, au un caracter formal, iar trasul (banca) nu are obligatia de verificare a aspectelor ce tine de fondul raportului juridic, CEC-ul fiind platibil la vedere nu este supus unei acceptari din partea trasului care nu îndeplineste decât functia de platitor pentru tragator, fara a fi interesat în vrun fel de raportul fundamental care justifica emiterea titlului.

Ca urmare, persoana declarata – BRB-GSG-Sucursala Bacau nu avea nici o sarcina în a verifica daca, reclamanta datoreaza pârâtei vreo suma de bani sau când este scadenta acestei obligatii de plata, bancii revenindu-i numai obligatia sa faca plata catre beneficiar si nu raspunde pentru plata CEC-ului, a astfel de raspundere revenind numai tragatorului (art. 13 din Legea nr.59/1934).

În masura în care trasul nu poate sa faca plata datorita lipsei de disponibil, el are obligatiile ce i-au fost stabilite de Regulamentul nr.1/2001 al BNR, respectiv retinând incidentul de plata major (art.2 lit.c/1) sa furnizeze informatiile la CIP (art.3), iar atunci când se pune problema veridicitatii si integralitatii informatiei, Regulamentul nu are în vedere raportul fundamental dintre tragator si beneficiar, ci aspecte ce tin numai de conditiile de forma ale operatiunii de plata.

Ca urmare, având în vedere motivele de fapt si de drept retinute, instanta urmeaza a respinge actiunea ca nefondata.

Pentru aceste motive

În numele legii

Hotaraste:

În baza art. 246 Cod procedura civila ia act de renuntarea reclamantei SC P.E. SDRL – cu sediul în Comanesti, judetul Bacau la sustinerea exceptiei de nelegalitate art.6 alin.4 din Regulamentul BNR nr.3/1996.

Admite exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a pârâtei SC EON GAZ România SA Tg. Mures - cu sediul în Trg. Mures, judetul Mures si respinge ca atare actiunea fata de aceasta pârâta.

Respinge exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a pârâtei BRD – GSG SA Bacau.

Respinge actiunea, formulata de reclamanta SC P.E. SRL – cu sediul în în Comanesti, str. Crinului, nr. 15, judetul Bacau si SC P.E. SRL PRIN LICHIDATOR JUDICIAR S.Q. SPRL BACAU – cu sediul în Bacau, în contradictoriu cu pârâtii BANCA NATIONALA A ROMÂNIEI – CENTRALA INCIDENTELOR DE PLATI – cu sediul în Bucuresti, , BRD GSG SA BACAU – cu sediul în Bacau, judetul Bacau si SC EON GAZ România SA Tg. Mures - cu sediul în Trg. Mures, judetul Mures, ca nefondata.

Cu apel în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronuntata în sedinta publica .

1

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comercial - anulare incident plata Activităţi economice (infracţiuni privind regimul lor)

Comentarii despre Comercial - anulare incident plata Activităţi economice (infracţiuni privind regimul lor)