Fond Funciar Fondul funciar

SENTINŢA CIVILĂ NR. 166/03.03.2010 (Domeniul – Fond Funciar)

Pe rol, amânarea pronunţării cauzei civile având ca obiect “fond funciar – anulare acte”, acţiune formulată de reclamanta A. N. „A. R.” D. A. B. I., împotriva pârâtelor: C. L. G. PT. APLIC. Lg.18/1991, C. J. C. PT APLIC. Lg.18/1991, M. A. L., M. C., M. A., M. L., R. M. B., C. F. şi S. R. prin M.EC. ŞI FIN., şi în contradictoriu cu intervenienţii SC F 99 SRL şi P. JUD. C.

Dezbaterile au avut loc în şedinţa publică din data de 17.02.2010 şi au fost consemnate în încheierea de şedinţă din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta, când instanţa, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunţarea la data de 24.02.2010, apoi la 03.03.2010, când în urma deliberării a pronunţat următoarea sentinţă:

I N S T A N Ţ A

Deliberând asupra cauzei civile de faţă, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanţe sub nr. 917/249/19.06.2008, reclamanta A. N. „A. R.” D. A. B. I, prin reprezentaţii săi legali, i-a chemat în judecată pe pârâţii C. L. G., şi I. P. C. – C. J. C., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea actelor emise de C. L. G. ce au stat la baza emiterii de către P. C. a titlului de proprietate pe o suprafaţă de 44 ha având amplasamentul pe lacul Frăsinet, în zona Cocoru, a actelor subsecvente acestora, precum şi suspendarea lor până la soluţionarea cererii.

In motivarea acţiunii reclamanta arată că a luat cunoştinţă prin adresa nr. 17/03.03.2008 a SC F 99 SRL (beneficiara contractului de acvacultură pentru Acumularea Frăsinet) de faptul că aceasta întâmpină greutăţi în desfăşurarea obiectului contractului sus menţionat, întrucât în zona Cocoru, pe lacul Frăsinet, cu acordul C. L. G. a fost emis, în mod abuziv, de către P. C. un titlu de proprietate pe o suprafaţă de 44 ha.

Mai arată că bunul imobil respectiv face parte din domeniul public al statului, în speţă, din ACUMULAREA FRĂSINET şi se află în administrarea A. N. „A. R.” D. A. B. I, conform Hotărârii de Guvern nr. 1705/29.11.2007, deţinând la M. F. P. numărul de inventar 64119, Acumularea Frăsinet având la cota N.N.R. de 24,5 mdMB o suprafaţă de 1460 ha, fiind pusă în funcţiune în anul 1983.

De asemenea, mai precizează că Acumularea Frăsinet este amplasată pe cursul de apă Mostiştea având codul 14-1.35. conform evidenţelor cadastrale ale unităţii, respectiv Atlasul Cadastral al Apelor din România (ediţia 1992) aprobat prin Ordinul Ministerului Apelor, Pădurilor şi Protecţiei Mediului nr. 399/1997 şi modificat ulterior prin Ordinul Ministerului Mediului şi Gospodăririi Apelor nr. 1.276/14.12.2005.A fost dată în administrarea A. N. „A. R.” D. A. B. I conform Legii nr. 213/1998 (legea proprietăţii publice), art. 136 din Constituţie, prin numeroase HG-uri (ultimul având nr. 1705/2006 ) şi art. 4 (2) din Legea apelor nr. 107/1996.

Arată că Acumularea Frăsinet se afla în domeniul public al statului şi este dată în administrarea exclusivă a D. A. B.-I., subunitate a A. N. „A. R.”, conform art. 3 (1) din Legea apelor nr. 107/1996 ce prevede că „aparţin domeniului public al statului apele de suprafaţă cu albiile lor minore cu lungimi mai mari de 5 km şi cu bazine hidrografice ce depăşesc suprafaţa de 10 kmp” coroborat cu dispoziţiile art. 4 (2) din aceeaşi lege ce stipulează că „apele din domeniul public se dau în administrarea A. N. „A. R.” de către autoritatea publică centrală din domeniul apelor”.

Mai arată că prin adresa nr. 4475/26.03.2008 înregistrată la C. L. G. sub nr. 1130/27.03.2008 şi respectiv adresa nr. 4477/26.03.2008 înregistrată la P. C. sub nr. 2662/27.03.2008, conform art. 7 şi următoarele din Legea 554/2004, a formulat plângeri prealabile prin care a solicitat revocarea actelor emise de către autorităţile mai sus enumerate, a actelor subsecvente acestora, precum şi comunicarea lor, neprimind răspuns favorabil.În drept, reclamanta şi-a întemeiat cererea pe dispoziţiile art. 1, 7, 8 şi următoarele din Legea nr. 544/2004.

Alăturat acţiunii reclamanta a ataşat următoarele înscrisuri în xerocopie: adresa nr. 17/03.03.2008 emisă de SC F. 99 SRL, înregistrată la A. N. „A. R.” D. A. B. I sub nr. 9 R/04.03.2008; adresa emisă de A. N. „A. R.” D. A. B. I sub nr. 4475/26.03.2008 şi înregistrată la C. L. G. sub nr. 1130/27.03.2008; adresa emisă de A. N. „A. R.” D. A. B. I sub nr. 4477/26.03.2008 şi înregistrată la P. C. sub nr. 2662/27.03.2008; schema amenajărilor pe valea Mostiştea; HG nr. 1705/2006 însoţită de Anexa 12 privind inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al statului, bazinul hidrografic Dunăre XIV şi principalele lacuri de acumulare din România pe categorii de folosinţă.

La data de 20.08.2008, reclamanta a depus la dosar CERERE PRECIZATOARE prin care înţelege să se judece în contradictoriu cu pârâtele C.J. C. PT. S. D. DE P. P. A.T. C., C.L.PT.S.D. D. P. P.A. T. G., precum şi cu autorii titlului de proprietate nr. 162117/10.10.2007 emis pentru o suprafaţă de 44 ha luciu de apă.

Totodată, precizează că obiectul acţiunii îl constituie anularea procesului verbal de punere în posesie al C. L. G. înregistrat sub nr. 2872/14.08.2007, precum şi anularea actului subsecvent acestuia – titlul de proprietate nr. 162117/10.10.2007 emis de C. J. C., iar temeiul de drept îl reprezintă Lg. 18/1991, Legea 1/2000 şi Legea 247/2005 cu modificările ulterioare.

În precizările la acţiune reclamanta a menţionat că autorii titlului de proprietate nr. 162117/10.10.2007 emis pentru o suprafaţă de 44 ha luciu de apă sunt: M. A.L., M. C., M. A., R. M. C. şi M. L., iar conform dispoziţiilor Legii 213/1998, solicită introducerea în cauză pentru opozabilitate şi a M. E. ŞI F. (reprezentantul legal al statului român).

Totodată, precizează că obiectul acţiunii îl constituie anularea procesului verbal de punere în posesie a C. L.G. înregistrat sub nr.2872/14.08.2007 precum şi anularea actului subsecvent acestuia – titlul de proprietate nr. 162117/10.10.2007 emis de C. J. C.

În motivarea cererii precizatoare reclamanta a reiterat motivele din acţiunea introductivă, apreciind, în plus, că în mod eronat s-au emis procesul – verbal de punere în posesie şi titlul de proprietate.

Pârâta C. J. C. a depus la dosar în xerocopie: titlul de proprietate nr. 162117/10.10.2007 emis de C.J. C; procesul - verbal de punere în posesie pentru moştenitorii defunctului M. G.; cărţile/buletinele de identitate ale pârâţilor – persoane fizice.

Urmare a solicitării instanţei, cu adresa nr. 2941/22.09.2008, Primăria com. Gurbăneşti a înaintat actele care au stat la baza emiterii titlului de proprietate contestat (cu precizarea că punerea în posesie s-a făcut pe vechiul amplasament): adresa nr. 2661/26.06.2008 emisă de C. J. C.; Hotărârea nr. 981/09.06.2008 emisă de C. J. C.; confirmarea de primire de către C. L.G.; certificatul de moştenitor nr. 44/03.06.2008 emis BNPA R. C. şi B. H., de pe urma defunctei R.M. C.; planul de situaţie parcelar; adresele nr. 2872/14.08.2007 şi nr. 3406/04.12.2006 emise de Primăria com. Gurbăneşti către O.C.P.I. Călăraşi însoţite de procesele verbale de punere în posesie pe suprafaţa de baltă privind pe moştenitorii defuncţilor M. G., M. N. şi T. G.; adresele nr. 1260/30.05.2006 emise de Primăria com. Gurbăneşti de înaintare a hotărârii nr. 714/11.05.2006 către pârâţii persoane fizice; hotărârea nr. 714/11.05.2006 emisă de C. J. C.; adresa nr. 843/23.03.2006 emisă de Primăria com. Valea-Argovei; cererile formulate de R.M. C., M.A., M.L., M. C., M. L. A. înregistrate la C. L. V.-A. sub nr. 218/15.09.2005; adresa nr. 701/27.04.1945 emisă de Primăria com. Gurbăneşti; actul de vânzare - cumpărare încheiat între C. B. –B. şi G. T M. autentificat sub nr. 2925 de Grefa Tribunalului Ilfov la 10.03.1931; contractul de vânzare - cumpărare încheiat între C. B. – B. şi G. T M. autentificat sub nr. 16442 de Grefa Tribunalului Ilfov la 09.11.1932; schiţa după planul cadastral – anul 1932; certificatul de deces seria DM nr. 053599 al def. M. P.;

actele de stare civilă ale pârâţilor persoane fizice (certificate de naştere şi de căsătorie, cărţi/buletine de identitate); certificatele de deces ale def. M. Ş. şi M. G.; certificatul de moştenitor nr. 263/21.11.1997 emis de BNP A. A., de pe urma defunctei M. E.; cererile formulate de P. G. M. înregistrate sub nr. 190/31.03.1998 şi nr. 190/18.02.1998 la Primăria com. Gurbăneşti; adeverinţele nr. 793 şi 794/19.09.1991 emise de C. L.G.; adeverinţa nr. 1268/09.06.1955 emisă de fostul Sfat Popular al com. Gurbăneşti; declaraţia dată de P. G. M. la 18.02.1998; cererea formulată de Ş.G. M. şi declaraţia acestuia înregistrate sub nr. 189/18.02.1998 la Primăria com.Gurbăneşti; procesul - verbal încheiat la 27.06.1947; certificatul emis de Primarul com. Gurbăneşti la 18.05.1946; contractul de vânzare - cumpărare încheiat între G. M. A. şi G. T. M. autentificat sub nr. 10984 la 05.06.1935 de Tribunalul Ilfov-Sectia Notariat; certificatul de împroprietărire nr. 28/19.09.1920 emis de Casa Centrală a Cooperaţiei şi Împroprietăririi - Serviciul Agricol Ilfov; titlu definitiv de proprietate din 17.07.1921 fişa posesor nr. 245 privind pe M. G. Ş.; actul de vânzare încheiat între Pr. C.R. C. şi S. Pr. C.R. C. şi G. T M. autentificat sub nr.16685 la 23.02.1939 de Tribunalul Ilfov - Secţia Notariat; actul de vânzare - cumpărare încheiat între G. P. şi C.R. C. şi S. P. C.R.C. autentificat sub nr. 2186 la 10.02.1938 de Tribunalul Ilfov-Sectia Notariat; actul de vânzare cumpărare încheiat între M. A. şi G. T. M. autentificat sub nr.3767 la 30.03.1924 de Tribunalul Ilfov-Sectia Notariat; testamentul lăsat de M. A., autentificat la Judecătoria Ocolul Pârlita,Săruleşti, jud.Ilfov la 25.01.1929; actul de vânzare - cumpărare autentificat sub nr. 14955 la 20.11.1926 de Tribunalul Ilfov-Sectia Notariat; act de vânzare cumpărare încheiat între C. I S. şi G. T M. autentificat sub nr.22881 la 12.07.1936 de Tribunalul Ilfov-Sectia Notariat; act de vânzare cumpărare încheiat între C. I S. şi G. T M. autentificat sub nr.8329 la 14.04.1933 de Tribunalul Ilfov-Sectia Notariat; act de vânzare cumpărare autentificat sub nr.17781 la 22.10.1928 de Tribunalul Ilfov-Sectia Notariat; act de vânzare cumpărare autentificat sub nr.11606 la 06.09.1923 de Tribunalul Ilfov-Sectia Notariat; act de vânzare cumpărare autentificat sub nr.5361 la 20.04.1929 de Tribunalul Ilfov-Sectia Notariat; act de vânzare cumpărare autentificat sub nr.5731/915 la 26.06.1915 de Tribunalul Ilfov-Sectia Notariat; act de vânzare cumpărare încheiat între A. T.M. şi G. T. M. autentificat sub nr.12580 de Tribunalul Ilfov-Sectia Notariat; act de vânzare cumpărare autentificat sub nr.4071 la 28.03.1933 de Tribunalul Ilfov-Sectia Notariat.

S-a procedat la citarea pârâţilor menţionaţi în cererea precizatoare, aceştia depunând la dosar următoarele înscrisuri în xerocopie: certificatul de moştenitor nr. 44/03.06.2008 emis de BNP A. C. şi B. H. de pe urma defunctei R. M. C.; certificatul de căsătorie şi certificatul de deces ale defunctei R. M. – C.; cărţile de identitate ale pârâţilor M. A. şi R. M. Ş. B..

P. JUD. CL. a formulat CERERE DE INTERVENŢIE ACCESORIE în sprijinul reclamantei, solicitând admiterea acestei cereri, iar pe fond admiterea acţiunii reclamantei aşa cum a fost formulată.

În motivarea cererii intervenienta arată că moştenitorilor autorului M. G. li s-a reconstituit prin Hotărârea nr. 714/11.05.2006 a C. J. C. suprafaţa de 44 ha baltă pe teritoriul administrativ al com. Gurbăneşti, conform Titlului de proprietate nr. 162117/10.10.2007, iar ulterior, prin adresa nr. 4477/FL/2008 reclamanta i-a adus la cunoştinţă faptul că SC F 99 SRL – beneficiara contractului de acvacultură pentru Acumularea Frăsinet, întâmpină greutăţi în desfăşurarea contractului şi că bunul imobil în cauză face parte din Acumularea Frăsinet – fiind domeniul public al statului, aflat în administrarea reclamantei, conform HG nr. 1705/2007, deţinând la Ministerul Finanţelor nr. de inventar 64119.

Mai arată că balta care formează obiectul litigiului nu poate fi privită individual, ca bun distinct aflat pe raza teritorială a unei comunităţi, fiind în strânsă legătură inclusiv cu bazinul hidrografic din care face parte şi cursul de apă pe care este amplasată. Acumularea Frăsinet este amplasată pe cursul de apă Mostiştea, având codul 14-1.35, conform Atlasului Cadastral al Apelor din România (ediţie 1992), aprobat prin Ordinul MAPPM nr. 399/1997 şi modificat prin Ordinul MMGA nr. 1276/2005, are cota N.N.R. de 24,5 md MB şi o suprafaţă de 1460 ha, fiind pusă în funcţiune în 1993.

Precizează că Acumularea Frăsinet se află în domeniul public al statului şi este dată în administrarea exclusivă a reclamantei, conform art. 3 al. 1 coroborat cu art. 4 al. 2 din Legea apelor nr. 107/1996, apreciind că nu trebuia să se reconstituie terenul fizic, fiind aplicabile dispoziţiile art. 4 al. 1 din Legea nr. 1/2000, situaţie faţă de care, prin Hotărârea nr. 981/09.06.2008 a C. J. C. este sesizat P. Jud. CL. să promoveze o acţiune în constatarea nulităţii absolute a Titlului de proprietate nr. 162117/10.10.2007, apreciind, totodată, că suprafaţa de 44 ha luciu de apă amplasată în zona Cocoru, pe lacul Frăsinet face parte din cuveta lacului de acumulare Frăsinet, amenajare hidrotehnică de interes naţional care, la rândul său, constituie domeniul public al statului.

În drept, au fost invocate disp. art. 112 – 113 Cod proc.civ., art. 3 al. 1 din Legea nr. 169/1997, ale Legii 18/1991, Legii 1/2000, coroborat cu art. 966 Cod civil.

Alăturat cererii a fost ataşată copie de pe Hotărârea nr. 981/09.06.2008 a C. J. C.

Pârâtul R. M. – B. (moştenitor al defunctei R. M. C.) a formulat în cauză ÎNTÂMPINARE, solicitând introducerea sa în cauză (dat fiind decesul soţiei sale), introducerea în cauză a SC F. 99 SRL şi respingerea acţiunii reclamantei.

Pe cale de excepţie, pârâtul a invocat excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, având în vedere că, potrivit art. 11 al. 1 lit. „a” coroborat cu art. 14 din Statutul de organizare şi funcţionare a A. N. „A. R.” publicat în MO nr. 937/2005, această entitate nu şi-a demonstrat prin actele emise de Consiliul de Administraţie a ANAR capacitatea de a introduce acţiuni în instanţă în vederea anulării unor titluri de proprietate.

În susţinerea excepţiei, pârâtul a solicitat proba cu înscrisuri şi expertiză topo, cu următoarele obiective: identificarea suprafeţei de luciu de apă exploatată de SC F. 99 SRL, de la ce dată se face această exploatare, în raport de suprafaţa de luciu aflat în proprietatea pârâţilor; data intrării în patrimoniul reclamantei a luciului de apă şi a titlului sub care a intrat.

Pe fondul cauzei precizează că autorii lor au dobândit proprietatea prin acte autentice, transcrise la grefa Tribunalului Ilfov, că li s-a reconstituit în mod corect dreptul de proprietate, având în vedere titlul acestora, au fost puşi în posesie şi au înţeles să facă publicitatea dreptului lor de proprietate, s-a aprobat înscrierea dreptului de proprietate, neavând impedimente, deoarece pe locaţia avută în vedere nu există înscris dreptul statului şi nici al unei alte persoane fizice, potrivit încheierii nr. 20809/29.07.2008 emisă de OCPI Călăraşi.

Mai arată că la data punerii în posesie s-a comunicat de către primărie faptul că luciul de apă face parte din domeniul privat al statului şi nu din domeniul public.

În drept, au fost invocate disp. art. 115 Cod proc.civ.

Prin cererile din data de 14.11.2008 şi 25.11.2008, reclamanta a solicitat introducerea în cauză, în calitate de pârâtă, şi a numitei C. F. şi R. M.B. – moştenitori legali ai defunctei R. M. C.

Pârâţii M. A., M. L., M. C., M. A. – L. şi C. F. au precizat prin înscrisul depus la dosar la data de 27.11.2008, că achiesează la întâmpinarea depusă de pârâtul R. M. Ş. B., precizând ca introducerea în cauză a SC F. 99 SRL să se facă în baza art. 57 Cod proc.civ., justificarea cererii fiind determinată de cuprinsul cererii reclamantei care pretinde că a sesizat faptul că îi este încălcat dreptul de proprietate după ce concesionara bălţii – SC F 99 SRL i-a adus la cunoştinţă faptul că nu poate exploata proprietatea.

Faţă de poziţia juridică de concesionar al luciului de apă, consideră că SC F. 99 SRL trebuie să stea în proces, să îşi arate titlul în baza căruia exploatează proprietatea şi data de la care a început exploatarea bălţii.

Reclamanta a mai depus la dosarul cauzei HG nr. 1705/2006, anexa la această hotărâre, precum şi extrasul din atlasul cadastral privind bazinul hidrografic Dunăre.

În şedinţa publică din 02.12.2008, instanţa a luat act de depunerea de către pârâţi a cererii de chemare în judecată a SC F. 99 SRL, în calitate de persoană care ar putea pretinde aceleaşi drepturi ca reclamanta.

Pârâta C. F. a formulat în cauză ÎNTÂMPINARE şi CERERE în baza art. 57 Cod proc.civ.

Pe calea întâmpinării, pârâta a invocat excepţia lipsei de interes a reclamantei, respingerea acţiunii ca neîntemeiată şi obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată.

În susţinerea excepţiei invocate, pârâta învederează că reclamanta este doar administratorul Bazinului hidrografic din care face parte proprietatea lor, acesteia fiindu-i opozabile prevederile art. 1546 Cod civil, care conferă mandatarului doar drepturile expres convenite prin mandat, reclamanta neavând un interes născut şi actual cu privire la această proprietate, acest interes avându-l doar Statul Român.

Pe fondul cauzei, pârâta solicită respingerea acţiunii ca neîntemeiată, având în vedere că din actele depuse la dosar reiese fără tăgadă faptul că terenul baltă a aparţinut autorilor lor, iar potrivit Legii 169/1997 Cap. III al. 1 lit. „b”, sunt lovite de nulitate doar actele de constituire a dreptului de proprietate pe domeniul public al statului, nu şi actele de reconstituire, cum este actul acestora.

În ce priveşte introducerea în cauză a St. R. – prin M. F., pârâta solicită, în cazul admiterii acţiunii principale, prin care se solicită anularea titlului lor de proprietate, obligarea acestuia la plata unei sume de bani reprezentând contravaloarea, la valoarea de circulaţie, a suprafeţei de 3,667 ha din terenul extravilan baltă situat în loc. Gurbăneşti , jud. Călăraşi, T 45, P 1, suprafaţă prevăzută în titlul de proprietate a cărui anulare se cere şi care le-a revenit ca urmare a moştenirii de pe urma defunctei R. M. C., în baza Certificatului de moştenitor nr. 44/2008

Apreciază că sunt îndreptăţiţi la despăgubiri băneşti în cuantumul unei sume ce urmează a fi stabilite prin expertiză judiciară, în cazul în care terenul ar urma să revină în proprietatea Statului Român, ceea ce ar echivala cu o nouă expropriere.

În drept au fost invocate prevederile art. 57 Cod proc.civ., ale Constituţiei României şi ale Protocolului adiţional de la art. 1 la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Intervenienta SC F. 99 SRL a depus la dosar un set de înscrisuri în xerocopie: contractul de asociere în participaţiune încheiat la data de 28.04.1999 între SC P. O. SA şi SC F. 99 SRL; contractul privind serviciul de asigurare a folosirii potenţialului piscicol nr. 623/2001 încheiat între CN A. N. „A. R.” D. A. B. I şi SC F. 99 SRL; contractul privind prestarea serviciilor comune de gospodărirea apelor nr. 647 A/2005 încheiat între AN A. N. „A. R.” D. A. B. I şi SC F. 99 SRL; actele adiţionale nr. 1, 2, 3, 4 şi 5 la contractul nr. 647 A/2005; licenţa de acvacultură nr. 00336/2007; autorizaţia de mediu nr. 148/2007 emisă de APM Călăraşi; autorizaţia de gospodărire a apelor nr. 18/2008; autorizaţia de funcţionare seria D nr. 0000500 emisă de ITM Călăraşi; înregistrarea sanitar veterinară nr. 247/2007.

Pârâtul M.E.F. a formulat în cauză ÎNTÂMPINARE, precizând că, în opinia sa, imobilul în cauză aparţine domeniului public, motiv pentru care consideră întemeiată acţiunea reclamantei, iar în ceea ce priveşte cererea formulată de pârâta C. F., solicită să se constate că nu suntem în prezenţa unei noi exproprieri suferită de această pârâtă, ci în situaţia emiterii unor acte de punere în posesie nelegale. Dacă instanţa va admite acţiunea, persoanele răspunzătoare pentru eventualele prejudicii materiale suferite de pretinşii proprietari ai imobilului în cauză sunt instituţiile publice care au emis actele prin care s-a făcut aşa-zisa punere în posesie şi, în concluzie, aceste instituţii trebuie obligate la plata despăgubirilor.

Precizează că DGFP Călăraşi (potrivit mandatului anexat) are calitate de reprezentant al M. F. P., iar acesta la rândul său, stă în judecată atât în nume propriu, cât şi în calitate de reprezentant al Statului Român, solicitând ca toate actele de procedură care se cuvin MFP să fie comunicate la sediul DGFP Călăraşi.

În şedinţa publică din 10.02.2009, instanţa a încuviinţat în principiu cererea de intervenţie accesorie formulată de P. J.C. constatând îndeplinite condiţiile prev.de art.49 şi următoarele C.pr.civilă, respectiv se justifică un interes propriu ce rezultă din depunerea la dosar a hotărârii 981 emisă de C. J. prin care se sesizează prefectul în vederea promovării unei acţiuni în nulitatea titlului, se sprijină apărarea reclamantei în proces, între cererea principală şi cererea de interventie există o legătură suficientă care să justifice soluţionarea împreună a acestor cereri, cererea de intervenţie este formulată în termenul prev.de art.50 al.2 C.pr.civilă.

În aceeaşi şedinţă s-a pus în discuţie excepţia lipsei calităţii de reprezentant cu privire la cererea de intervenţie accesorie formulată de P. J. C. (aflată la fila 229 dosar), invocată de către pârâta C.F., instanţa prorogând pronunţarea pe această excepţie, dând posibilitatea intervenientului să facă dovada calităţii de reprezentant şi să ataşeze înscrisurile relevante.

Cu adresa nr. 1308/18.02.2008 I.P.J.C. a înaintat copie de pe Ordinul privind îndeplinirea de către dl subprefect L.O. a atribuţiilor de prefect al judeţului CL nr. 682/14.10.2008.

Tot în şedinţa din 10.02.2009, instanţa a dispus unirea cu fondul a excepţiilor lipsei calităţii active a reclamantei invocată de pârâţii M. A. L., M. C., M.A., M.L., R.M.B., prin apărător, precum şi a excepţiei lipsei calităţii de interes invocată de pârâta C.F., prin apărător, apreciind că pentru soluţionarea acestora este necesară administrarea de probe comune cu cele necesare soluţionării fondului, respectiv a se stabili dacă există o suprapunere a terenului ce face obiectul titlului de proprietate contestat şi acumularea Frăsinet care potrivit susţinerilor reclamantei se află în administrarea acesteia.

De asemenea, instanţa a admis excepţia inadmisibilităţii capătului de cerere privind suspendarea prevederilor actului atacat, în speţă procesul verbal de punere în posesie şi titlul de proprietate, până la soluţionarea cererii, apreciind că reclamanta s-a aflat în eroare considerând probabil că sunt aplicabile dispoziţiile din materia contenciosului administrativ, respectiv Lg.554/2004, or în speţă este vorba de înscrisuri care atestă un drept civil şi care atâta timp cât nu au fost invalidate îşi produc întocmai efectele.

În şedinţa publică din 10.03.2009, instanţa, la solicitarea părţilor, a desemnat expert pe dl S. M. – din cadrul Biroului Local de Expertize de pe lângă Tribunalul Bucureşti.

S-a depus al dosar expertiza tehnică, concluziile acesteia fiind următoarele: balta specificată în Titlul de proprietate nr. 162117/10.10.2007 emis de C. J. C. în favoarea pârâţilor, situată în com. Gurbăneşti, jud. Călăraşi, în T 45, P 1, se regăseşte în Acumularea Frăsinet din cadrul „Sistemului Hidrotehnic Mostiştea” şi nu există nici un fel de construcţii hidrotehnice în această zonă. Suprafaţa de 44 ha de apă care face obiectul expertizei nu are potenţial energetic valorificabil, deoarece aceasta face parte integrantă din obiectivul Barajul şi Lacul de Acumulare Frăsinet, care nu a fost proiectat, executat şi pus în funcţiune pentru activitatea de producere a energiei electrice şi astfel nu se încadrează în art. 136 al. 3 din Constituţie. Au fost anexate Regulamentul de Exploatare al Barajului şi Lacului de Acumulare Frăsinet, planuri de situaţie lşi planuri cadastrale.

În privinţa excepţiei lipsei calităţii de reprezentant, în ce priveşte cererea de intervenţie accesorie, instanţa urmează să o respingă, având în vedere că s-a făcut dovada acestei calităţii potrivit Ordinului nr. 682/14.10.2008 emis de Prefectul Judeţului Călăraşi prin care dl L. O. – subprefect la acel moment, este împuternicit să îndeplinească atribuţiile de P. J. C.

În privinţa excepţiei lipsei calităţii procesuale active şi a lipsei de interes invocate de pârâţii persoane fizice prin întâmpinare şi unită cu fondul, instanţa constată că aceasta este neîntemeiată.

În primul rând se reţine că reclamanta a solicitat anularea procesului – verbal de punere în posesie şi a titlului de proprietate, invocând în susţinerea cererii drept motive nerespectarea prevederilor legilor fondului funciar şi disp. art. III al.1 lit.b din Lg.169/1997 potrivit căruia sunt lovite de nulitate absolută potrivit dispoziţiilor legii civile aplicabile la data încheierii actului juridic, actele emise cu încălcarea dispoziţiilor Legii fondului funciar 18/1991, Legii 1/2000 şi Legii 169/1997, respectiv actele de constituire a dreptului de proprietate pe terenurile agricole aflate în domeniul public, sau privat al statului, ori în domeniul public al comunelor, oraşelor sau municipiilor.

Motivele invocate pot fi încadrate şi în cazul de nulitate constând în frauda la lege (frauda fiind definită ca operaţiunea de aplicare a unor dispoziţii legale pentru eludarea altor dispoziţii legale).

În consecinţă instanţa reţine că indiferent de terminologia folosită în definirea obiectului cererii, calificarea corectă a acesteia depinde esenţial de natura dreptului dedus judecăţii şi de scopul urmărit prin exercitarea acţiunii în justiţie, cererea fiind valabilă chiar dacă poartă o denumire greşită (art. 84 C.p.civ.).

Ori, prin asemenea prismă este evident că pretenţia reclamantei vizează constatarea nelegalităţii actelor, invocând cauze de nulitate absolută. Or, având în vedere că nulitatea absolută poate fi solicitată de orice persoană, iar reclamanta a administrat terenul ce a făcut obiectul hotărârii atacate, aceasta este o persoană interesată.

Prin urmare dovedind interesul în promovarea acţiunii prin prisma motivelor invocate, instanţa constată că aceasta are şi calitate procesuală activă.

Instanţa, analizând actele şi lucrările dosarului, a reţinut următoarea situaţie de fapt:

Numitul M. T. G. a deţinut suprafaţa de 44,00 ha baltă pe raza com. Gurbăneşti, zona Cocoru, jud. Călăraşi, dobândită prin cumpărare de la C. Basarab – Brâncoveanu, conform actului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 6031/10.03.1931 de Tribunalul Ilfov – Secţia Notariat (29 ha şi 2870 mp) şi actului de vânzare – cumpărare autentificat sub nr. 30336/09.11.1932 de Tribunalul Ilfov – Secţia Notariat (circa 15,00 ha) (filele 110 – 117), întocmindu-se şi o schiţă după planul cadastral, ce face parte integrantă din contracte.

Suprafaţa de baltă menţionată mai sus a fost expropriată în conformitate cu art. 3 lit. „h” din Legea pentru reformă agrară, astfel cum rezultă din adresa nr. 701/27.04.1945 emisă de Primăria com. Gurbăneşti (fila 87).

M. T. G. a decedat la data de 28.03.1978.

În privinţa suprafeţei de teren - baltă, într-adevăr aceasta face parte din domeniul public al statului, respectiv din Acumularea Frăsinet, aflându-se în administrarea reclamantei Administraţia Naţională A. N. „A. R.” D. A. B. I, conform Hotărârii nr. 1705/2006.

La data de 19.01.2001 s-a încheiat Contractul privind serviciul de asigurare a folosirii potenţialului piscicol nr. 623/2001 încheiat între CN A. N. „A. R.” D. A. B. I şi SC F. 99 SRL, apoi Contractul privind prestarea serviciilor comune de gospodărirea apelor nr. 647 A/2005 încheiat între AN A. N. „A. R.” D. A. B. I şi SC F. 99 SRL, apoi actele adiţionale nr. 1, 2, 3, 4 şi 5 la contractul nr. 647 A/2005, contracte ce au vizat terenul cu luciul de apă în cauză.

După intrarea în vigoare a Legii nr. 247/2005, moştenitorii defunctului M. T. G. au formulat cereri pentru reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafaţa de 44 ha baltă.

Astfel, prin cererea depusă la Primăria com. Gurbăneşti şi înregistrată sub nr. 69/20.09.2005, numita R. M. C. (nepoată lui M. G., fiica lui M. Ş., decedat la data de 14.03.2002), pârâţii M. A., M. L. (nepoţii lui M. G., fiii lui M. P., decedat la data de 25.03.1999), şi pârâţii M. C. şi M. A. – L. (strănepoţii lui M. G., fiii lui M. I. – decedat, fiul lui M. P.), au solicitat punerea în posesie pentru suprafaţa de 44,00 ha baltă de pe urma autorului M. G..

O cerere asemănătoare a fost depusă şi la Primăria com. Valea Argovei, cerere înaintată spre competenţă soluţionare Primăriei com. Gurbăneşti cu adresa nr. 843/23.03.2006.

Soluţionând cererea, C. L. G. a propus înscrierea moştenitorilor defunctului M.T. G. în Anexa nr. 24 b) la Regulament - cuprinzând persoanele fizice sau juridice, inclusiv cooperativele piscicole sau alte forme asociative prevăzute la art. 26 alin. (1), ale căror terenuri au trecut în proprietatea statului în mod abuziv şi se află amenajări piscicole, sere sau plantaţii de hamei, de duzi, plantaţii viticole sau pomicole, care au solicitat prin cereri reconstituirea dreptului de proprietate prevăzut de art. 4 alin. (1)^1 din Legea nr. 1/2000, cu modificările şi completările ulterioare, înaintând propunerea C. J.C.în vederea validării.

Prin Hotărârea nr. 714/11.05.2006 C.J. C. a validat Anexa 24 b) cu două poziţii, prima fiind moştenitorii autorului M. T. G. cu suprafaţa de 44 ha baltă.

Ulterior, C. L. G. a înainta procesul – verbal de punere în posesie nr. 3365/04.12.2006 – autor M. T. G. către OCPI Călăraşi cu solicitarea de a se completa datele privind amplasamentul terenului (tarla, parcele, vecinătăţi) şi a se emite titlul de proprietate, potrivit adresei nr. 3406/04.12.2006.

De menţionat că punerea în posesie s-a făcut pe vechiul amplasament (aşa cum rezultă din adresa nr. 2941/22.09.2008 a Primăriei com. Gurbăneşti), întocmindu-se procesul – verbal de punere în posesie nr. 2872/14.08.2007, emiţându-se apoi Titlul de proprietate nr. 162117/10.10.2007de către C. J. C. pe numele moştenitorilor: M. A. – L., R. M. – C., M.A., M.L. şi M. C., de pe urma autorului M. G., teren situat în T 45, P 1.

Reconstituirea dreptului de proprietate al pârâţilor s-a efectuat în baza art. 4 alin. 11 din Legea nr. 1/2000 potrivit căruia: „Pentru terenurile foştilor proprietari persoane fizice sau juridice, inclusiv cooperative piscicole sau alte forme asociative prevăzute la art. 26 alin. (1), pe care s-au aflat, la data deposedării, amenajări piscicole, sere sau plantaţii de hamei, de duzi, plantaţii viticole sau pomicole, în prezent proprietatea statului, restituirea se face pe vechile amplasamente, cu obligaţia de a le menţine destinaţia şi, acolo unde este cazul, unitatea şi funcţionalitatea.”

În speţă, aşa cum s-a menţionat, restituirea s-a făcut pe vechiul amplasament.

Faţă de concluziile expertizei (menţionate mai sus), cum pe acest teren nu există construcţii hidrotehnice, iar obiectivul iniţial nu a fost proiectat executat şi pus în funcţiune pentru activitatea de producere a energiei electrice, de unde se trage concluzia că nu s-au făcut niciun fel de investiţii, sunt aplicabile prevederile alin. 2 al art. 4 din Legea nr. 1/2000 potrivit cărora: „În cazul în care investiţiile pentru care suprafaţa de teren a fost preluată de stat nu au fost executate sau se află în stadiu de proiect, suprafaţa preluată se restituie, la cerere, foştilor proprietari sau moştenitorilor acestora, pe vechiul amplasament”.

Capitolul 6 din HG nr. 890/2005 prevede dispoziţii generale pentru aplicarea Legii 1/2000. Este adevărat că art. 40 al. 1 prevede înregistrarea într-un registru separat a acordurilor dintre proprietari investiţiilor şi moştenitorii proprietarilor deposedaţi, însă, în speţă, nu se putea face o astfel de înregistrare având în vedere inexistenţa investiţiilor.

În speţă, C. L. G. a făcut aplicarea prevederilor art. 43 al. 2 din HG nr. 890/2005 în ceea ce priveşte înscrierea în Anexa 24 b.

Aşa cum s-a menţionat mai sus, reconstituirea dreptului de proprietate al pârâţilor s-a făcut în temeiul art. 4 al. 11 din Legea 1/2000.

Având în vedere motivele invocate de către intervenientul P. J. C., nu se poate reţine că în cauză sunt aplicabile prevederile art. III al. 1 lit. „b” din Legea 169/1997 potrivit cărora sunt lovite de nulitate absolută „actele de constituire a dreptului de proprietate pe terenurile agricole aflate în domeniul public sau privat al statului, ori în domeniul public al comunelor, oraşelor sau municipiilor”, deoarece acest articol se referă exclusiv la actele de constituire şi la terenuri agricole, or, în speţă, suntem n prezenţa modalităţii de stabilirea a dreptului de proprietate prin reconstituire, nefiind vorba de un teren agricol, ci de unul cu luciu de apă.

Pe de altă parte, aşa cum s-a menţionat, în speţă, dreptul de proprietate al pârâţilor s-a reconstituit în baza Legii 1/2000, pentru care HG nr. 890/2005 prevede dispoziţii generale de aplicare în Cap. 6, nefăcând însă trimitere la disp. art. 27 alin. 71 din aceeaşi hotărâre, având în vedere faptul că acest face parte din Acumularea Frăsinet – domeniu public al statului.

Faţă de toate aceste considerente, instanţa constată că atât procesul – verbal de punere în posesie, cât şi titlul de proprietate au fost emise cu respectarea prevederilor Legii 1/2000 menţionate mai sus.

Cum cerere reclamantei a fost respinsă, constatându-se valabilitatea procesului – verbal de punere în posesie şi a titlului de proprietate, urmează a respinge cerere de chemare în judecată a altei persoane, respectiv a S. R. prin M. F. P. – formulată de pârâta C. F.

Pentru aceleaşi motive indicate mai sus, pentru care s-a respins acţiunea reclamantei şi pentru care s-a constatat valabilitatea procesului – verbal de punere în posesie şi a titlului de proprietate, urmează a respinge şi cererea de intervenţie accesorie – în sprijinul reclamantei, formulată de intervenientul P. J. C., precum şi cererea de intervenţie în calitate de persoană ce ar pretinde aceleaşi drepturi ca reclamanta a SC F. 99 SRL, formulată de pârâţii

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂŞTE

Respinge excepţia lipsei calităţii procesuale active şi a lipsei de interes a reclamantei invocate de pârâţi.

Respinge excepţia lipsei calităţii de reprezentant în ce priveşte cererea de intervenţie accesorie formulată de P. J. C., invocată de pârâţi.

Respinge acţiunea formulată de reclamanta A. N. „A. R.” D. A. B. I, împotriva pârâţilor C. L. G. PT. APLIC. Lg.18/1991, C. J. C. PT APLIC. Lg.18/1991, M.E.F.,D.G.F.P.CL. M. A. L., M. C., M. A., M. L., R. M. B., C. F.

Respinge cererea de chemare în judecată a altei persoane, respectiv a S. R.PRIN M. F. P.– formulată de pârâta C. F..

Respinge cererea de intervenţie accesorie – în sprijinul reclamantei, formulată de intervenientul P. J. C.

Respinge cererea de intervenţie în calitate de persoană ce ar pretinde aceleaşi drepturi ca reclamanta a SC F. 99 SRL, formulată de pârâţii

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 03.03.2010.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Fond Funciar Fondul funciar

Comentarii despre Fond Funciar Fondul funciar