Nerespectarea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Consecinţe

Legea nr. 554/2004, art. 7 alin. (1)

Faţă de evoluţia procedurii urmate în faţa instanţei de fond si, mai cu seamă, faţă de manifestarea de voinţă exprimată de pârât în cuprinsul întâmpinării depusă la dosar după scurgerea termenului de 30 de zile prev. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, sancţionarea reclamanţilor prin reţinerea excepţiei de prematuritate a cererii de chemare în judecată ca urmare a nerespectării termenului de 30 de zile prevăzut de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 este excesivă şi poate pune în discuţie însăşi dreptul reclamanţilor de acces efectiv la justiţie.

C.A. Cluj, s. com. şi de cont. admin. şi fisc., dec. nr. 413 din 18 februarie 2010 (B.J. CA Cluj Trim 12010)

Prin sentinţa civilă nr. 2755 din 16.10.2009 pronunţată în dosarul nr. 1232 din 17 din 2009 al Tribunalului Cluj, s-a admis excepţia prematurităţii.

S-a respins acţiunea reclamanţilor C.A., B.I., M.M. şi B.V. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca, ca prematur formulata.

Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că din analiza cererii de fata rezulta ca în cauza se reclama refuzul pârâtei de a soluţiona cererea înregistrată sub nr. 32827 din 45 înregistrată la data de 16 februarie 2009, prin care reclamanţii solicita atribuirea terenului în suprafaţa de 500 mp, în zona Lomb din Cluj-Napoca, în vederea construirii unei locuinţe.

La formularea cererii mai sus menţionate reclamanţii s-au prevalat de calitatea de succesori ai defunctului B.I., persoana în favoarea căreia s-a aprobat atribuirea unui teren în suprafaţa de 500 mp, situat în zona Lomb din Cluj-Napoca, prin HCL Cluj-Napoca nr. 25 din 2003, în calitate de persoana îndreptăţită în baza Legii nr. 44 din 1994.

Conform prevederilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 poate sesiza instanţa de contencios administrativ persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ individual, nemulţumita de răspunsul primit la plângerea prealabila au daca nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. h).

Nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri este definita de art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004 ca fiind faptul de a nu răspunde solicitantului în termen de 30 de zile de la înregistrarea cererii, daca prin lege nu se prevede un alt termen. Or, dat fiind ca reclamanţii au înregistrat cererea nr. 32827 din 45 la data de 16 februarie 2009 şi au promovat prezenta acţiune la data de 18 februarie 2009, rezulta ca parata se găsea, la data promovării prezentei acţiuni, în termenul legal de 30 de zile în care era obligata să răspundă cererii.

Pentru considerentele de fapt şi de drept mai sus expuse, văzând şi dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, instanţa a admis excepţia prematurităţii, urmând a respinge acţiunea ca prematura formulata.

împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanţii C.A., B.I., M.M., B.V., solicitând modificarea în totalitate a sentinţei, în sensul desfiinţării ca netemeinică şi nelegală şi trimiterea spre rejudecarea fondului, cu cheltuieli de judecată.

în motivarea recursului reclamanţii au arătat că în speţă sunt aplicabile art. 8 din Legea nr. 554/2004 dar în mod greşit se face aplicarea şi a art. 7 alin. (1) din lege, în sensul că posibilitatea de a te adresa instituţiei nu este condiţionată de trecerea unui termen de 30 de zile, ci se face aplicarea art. 8 din Legea nr. 554/2004 care condiţionează admisibilitatea de a te adresa în termenul de 6 luni, când este vorba de acte administrative cu caracter individual şi cel puţin 1 an de la emiterea actului, atunci când este de acte cu caracter normativ.

A accepta o altă soluţie înseamnă a limita accesul la justiţie şi al condiţiona de conduita chiar a celui vinovat de emiterea actului nelegal sau care îţi produce pagube.

Soluţia s-a dat cu nesocotirea normelor CEDO de acces liber la justiţie şi la soluţionarea într-un timp rezonabil şi echitabil a acordării unui drept recunoscut prin Legea nr. 44/1994.

Mai mult beneficiarul fiind tatăl reclamanţilor, veteran de război, care prin Legea nr. 44/1994 era îndreptăţit la 500 mp. teren a fost privat în mod abuziv de aplicarea hotărârii din luna aprilie 2004 a Consiliului Local al municipiului Cluj-Napoca prin care s-a hotărât împroprietărirea veteranilor în Cartierul Lomb, acum viabilizat, respingerea pe excepţie a acţiunii privându-se de un drept garantat prin hotărâre a Consiliului local al mun. Cluj-Napoca.

Este de esenţa interpretării textului de lege în spiritul ei şi nu în litera acesteia, întrucât Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca, ştia încă din anul 2004, când a emis hotărârea ce privea şi pe antecesorul acestora despre cererea acestuia şi modul de soluţionare a acesteia, excepţia de prematuritate neavând nici o justificare Ia momentul când reclamanţii, în calitate de moştenitori au revenit cu cererea prealabilă.

Prin întâmpinarea înregistrată la 29 decembrie 2009, pârâtul Consiliul local al municipiului Cluj-Napoca a solicitat respingerea recursului declarat de reclamanţi, ca nefundat şi menţinerea sentinţei atacate ca fiind temeinică şi legală.

Analizând recursul prin prisma motivelor invocate, Curtea reţine următoarele:

Instituţia procedurii prealabile reglementată de art. 7 din Legea contenciosului administrativ reflectă optica legiuitorului român actual ca înainte de sesizarea instanţei de contencios administrativ competente cu acţiunea în justiţie persoana ce se pretinde vătămată să introducă la autoritatea publică emitentă sau la cea ierarhic superioară, dacă aceasta din urmă există, plângere prealabilă în termen de 30 de zile de la comunicarea actului.

Plângerea prealabilă sau recursul administrativ prealabil este o modalitate alternativă de reglementare a litigiilor dintre autorităţile administrative şi persoanele private (particularii), sens în care, conform Recomandării Rec (2001) 9 adoptată la 05.09.2001 de către Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei către Statele membre, recursurile faţă de administraţie pot fi obligatorii, înainte de sesizarea instanţei, fiind necesar să fie examinate cu atenţie şi să conducă la o decizie din partea administraţiei publice competente.

De altfel, în doctrina de specialitate s-a avansat cu drept temei teza conform căreia instituţia recursului prealabil face parte din conceptul de bună administraţie.

De altfel, la nivelul Consiliului Europei s-a adoptat Recomandarea Rec (2007) 7 privind dreptul la o bună administraţie. Totodată, Curtea aminteşte că dreptul la bună administraţie este reglementat şi în art. 41 din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene adoptată de Statele Membre ale Uniunii Europene la Nisa la 7 decembrie 2000, versiunea consolidată la Strasbourg la 14 decembrie 2007, Cartă care, conform art. 6 din Tratatul privind Uniunea Europeană în versiunea consolidată după modificările survenite prin Tratatul de la Lisabona, are aceeaşi valoare juridică cu Tratatele Europene.

Potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 554/2004, plângerea prealabilă semnifică cererea prin care se solicită autorităţii publice emitente sau celei ierarhic superioare, după caz, reexaminarea unui act administrativ cu caracter individual sau normativ, în sensul revocării sau modificării acestuia.

Astfel fiind, în contextul intentării unei plângeri prealabile particularul cere administraţiei sa-i fie respectat şi pus în valoare şi dreptul său la bună administraţie.

Dreptul la o bună administraţie însemnând acest context şi ca o obligaţie a administraţiei de a reflecta asupra sesizării particularului, cu scopul ca într-o procedură necontencioasă, rapidă şi necostisitoare, aceasta să rezolve starea conflictuală rezultată în urma executării actelor sale.

în armonie cu aceste principii, legiuitorul român a instituit un termen înăuntrul căruia persoana vătămată, destinatar al actului administrativ vătămător, are dreptul şi obligaţia de introduce plângerea prealabilă. Nerespectarea acestei formalităţii atrage după sine imposibilitatea legală de a învesti instanţa de contencios administrativ cu o cerere legată de anularea actului respectiv [art. 109 alin. (2) C. proc. civ. coroborat cu art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004],

în speţă, Curtea observă că la data de 16 februarie 2009 reclamanţii au înregistrat la pârât un script denumit plângere prealabilă înregistrat sub nr. 32827 din 45 prin care au solicitat ca pe baza H.C.L. nr. 25 din 2003, H.C.L. nr. 424 din 2004 şi a Legii nr. 44/1994 modificată şi completată, să li se atribuie teren în suprafaţă de 500 mp. în zona Lomb, în intravilanul municipiului Cluj-Napoca, în vederea edificării unei locuinţe proprietate personală.

După două zile, respectiv la data de 18 februarie 2009, reclamanţii au înregistrat acţiunea de contencios administrativ prin care au solicitat ca pârâtul să fie obligat să le atribuie fiecăruia o suprafaţă de teren de 500 mp în zona Lomb, în intravilanul municipiului Cluj-Napoca, în vederea edificării unei locuinţe proprietate personală, şi să fie obligat pârâtul să identifice cu date CF şi topo terenul şi să întocmească proces-verbal de punere în posesie.

în cauza de faţă se pune problema dacă reclamanţii erau obligaţi să aştepte termenul de 30 de zile pentru ca autoritatea de resort sesizată să se pronunţe asupra cererii.

Din economia dispoziţiilor art. 7 alin. (1) corelat cu prevederile art. 11 alin. (1) lit. a) rezultă că dreptul la acţiunea judiciară în materia contenciosului administrativ cu trimitere la contextul speţei analizate se naşte la data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă sau în cazul prev. la art. 11 alin. (1) lit. d) din aceeaşi lege, la data expirării termenului de 30 de zile prev. de art. 2 alin. (1) lit. h) din lege, acţiunea trebuind exercitată sub sancţiunea prescripţiei în termen de 6 luni.

în cauză instanţa de fond, raportat la datele speţei, surprinse şi de Curte în precedent, a sancţionat cu prematuritatea demersul judiciar al reclamanţilor pe considerentul că acţiunea acestora nu a fost prematur introdusă, la data sesizării instanţei neîmplinindu-se termenul de 30 de zile înăuntrul căruia administraţie era obligată să rezolve cererea.

Deşi o astfel de soluţie pare corectă din punct de vedere formal, Curtea apreciază că faţă de evoluţia procedurii urmate în faţa instanţei de fond, şi mai cu seamă faţă de manifestarea de voinţă exprimată de pârât în cuprinsul întâmpinării depuse la dosar după scurgerea termenului de 30 de zile prev. la art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, sancţiunea cu prematuritatea este excesivă şi poate pune în discuţie însăşi dreptul reclamanţilor de acces efectiv la justiţie.

Şi este aşa, deoarece dacă am proceda la reţinerea prematurităţii, formal reclamanţii nu mai au posibilitatea să mai acceadă la judecătorul de contencios administrativ deoarece aceştia au pierdut termenele de sesizare a instanţei.

Curtea consideră în speţă că este mai preferabil să sacrifice principiul prematurităţii în profitul reclamanţilor decât să dea efect poziţiei exprimate de administraţia pârâtă care oricum în cauza de faţă nu a îndeplinit exigenţele ce decurg din dreptul la o bună administraţie aşa cum a fost configurat în precedent.

Aşa fiind, ţinând seama că practic administraţia pârâtă a rezolvat negativ cererea reclamanţilor în cursul procesului şi după trecerea termenului de 30 de zile de la data sesizării instanţei judecătoreşti, reclamanţilor li se conservă dreptul de a continua acţiunea şi de a cere pe fond judecarea acesteia, cu ignorarea aspectului că aceştia nu au introdus cererea de chemare în judecată după scurgerea termenului de 30 de zile.

Faţă de cele ce preced, în temeiul art. 304 pct. 5 şi pct. 9 coroborat cu art. 312 alin. (3) teza ultimă şi alin. (5) teza I C. proc. civ. corelat cu art. 28 alin. (1) şi art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, constatându-se că instanţa a soluţionat procesul fără a intra în cercetarea fondului, Curtea a admis recursul cu consecinţa casării în întregime a sentinţei atacate, sens în care a trimis cauza spre rejudecare la instanţa de fond.

<

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Nerespectarea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Consecinţe

Comentarii despre Nerespectarea termenului de 30 de zile prevăzut de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Consecinţe