Prejudiciu de imagine. Raspunderea statului pentru prejudiciul suferit de reclamant ca urmare a incalcarii principiului de nevinovatie. Fapta ilicita savârsita de Serviciul de Informare si Relatii Publice al Inspectoratului General al Politiei. Prejudicii

Prezumtia de nevinovatie, instituita de art.6 alin.(2) din Conventie, nu priveste numai procesul penal în sens strict, ea are o aplicatie mai larga într-un dublu sens, pe de o parte, aceasta garantie se aplica „materiei penale” în întelesul Conventiei, ceea ce înseamna ca ea este aplicabila ori de câte ori fapta imputabila unei persoane are conotatie penala, de aceea ea se aplica si unei proceduri privitoare la frauda fiscala sau în materia de sanctiuni administrative (CEDH, 22 septembrie 1994, Heintrich c/Franta Seria A nr. 296-A, poz.64).

Pe de alta parte, într-o jurisprudenta constanta, organele Conventiei au decis ca dispozitiile art.6 paragraful (2) impun ca orice reprezentant al statului sa se abtina sa declare public faptul ca cel pus sub urmarire penala sau trimis în judecata este vinovat de savârsirea infractiunii ce i se reproseaza, înainte ca vinovatia acestuia sa fi fost stabilita printr-o hotarâre judecatoreasca definitiva.

Prin cererea înregistrata pe rolul Judecatoriei Constanta sub nr. 13413/2006 (nr. nou 5080/212/2006) reclamantul M.R.S. a chemat în judecata pe pârâtii Inspectoratul General al Politiei Române si Ministerul Administratiei si Internelor, solicitând instantei ca prin hotarârea ce o va pronunta sa dispuna obligarea pârâtilor sa-si prezinte scuze printr-o scrisoare publica adresata reclamantului în termen de 15 zile de la ramânerea irevocabila a hotarârii, sub sanctiunea acordarii de daune cominatorii de 100 lei pentru fiecare zi de întârziere; obligarea pârâtilor sa înceteze a mai emite cu încalcarea prezumtiei de nevinovatie, comunicate de presa, referitoare la reclamant; obligarea la publicarea hotarârii ce urmeaza a fi pronuntata în cauza, pe cheltuiala pârâtilor, într-un ziar local de larga circulatie si într-un ziar central de larga circulatie, în termen de 15 zile de la ramânerea irevocabila a hotarârii, sub sanctiunea platii daunelor cominatorii de 100 lei pentru fiecare zi de întârziere. S-a solicitat totodata, obligarea pârâtilor la afisarea hotarârii judecatoresti atât la sediul Inspectoratului General al Politiei Române, cât si la sediul Ministerului Administratiei si Internelor sub sanctiunea platii daunelor cominatorii de 100 lei pe zi de întârziere, dar si obligarea pârâtilor la plata de daune morale în cuantum de 400.000 lei si cheltuieli de judecata.

În motivarea cererii, reclamantul a aratat ca în ziua de 6 august 2006 Centrul de presa al I.G.P.R. din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor a transmis prin posta electronica o stire de presa catre redactiile tuturor ziarelor centrale, agentiilor de presa si catre Inspectoratele Judetene ale Politiei cu titlu „Municipalitatea constanteana mai saraca cu 6 milioane de Euro”. Reclamantul a redat continutul comunicatului de presa.

Reclamantul a sustinut ca acest comunicat îl prejudiciaza grav, aducând atingere drepturilor sale personale nepatrimoniale, respectiv dreptul la un proces echitabil, la respectarea prezumtiei de nevinovatie, la demnitate, onoare si reputatie, provocându-i un prejudiciu moral considerabil, fiind încalcate prevederile art. 31 alin.2 din Legea 218/2002 privind organizarea si functionarea Politiei Române si prevederile art.45 alin.2 din Legea 360/2002 privind statutul politistului.

În opinia reclamantului, pârâtul IGPR a comunicat o „veritabila sentinta” înainte ca o instanta de judecata sa se fi pronuntat în cauza, folosind formulari fara echivoc prin care a creat în constiinta publicului impresia vinovatiei sale, ceea ce afecteaza chiar actul de justitie. S-a invocat si faptul ca acest pârât nu avea competenta de a emite un astfel de comunicat.

Reclamantul a invocat de asemenea dispozitiile art. 54 din Decretul nr. 31/1954.

În drept au fost invocate disp. art. 998-999, art. 1000 alin.3 Cod civ., art. 54 din Decretul nr. 31/1954, art. 3, 6 si 8 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, art. 5Cod pr. pen., art. 66 Cod pr. pen., art. 21, 23, 24, 26 si 30 alin.6 din Constitutia României, art. 14 paragraf 2 din Pactul International relativ la drepturile civile si politice, art. 31 alin.2 din Legea 218/2002, art. 45 alin.2 din Legea 360/2002. S-a facut de asemenea referire la jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului.

Pârâtul Ministerul Administratiei si Internelor a formulat întâmpinare prin care a invocat pe cale de exceptie lipsa calitatii procesual pasive.

În sedinta publica din data de 01.03.2007 instanta,in temeiul art.137 alin.2 C.pr.civ, a dispus unirea acestei exceptii cu fondul cauzei.

Prin întâmpinarea formulata de pârâtul Inspectoratul General al Politiei Române s-a solicitat respingerea actiunii ca neîntemeiata. S-a aratat ca stirea de presa a Serviciului Informare si Relatii Publice din cadrul I.G.P.R., a avut ca suport informativ extrasul Directiei de Investigare a Fraudelor ce a întocmit o nota cu privire la dosarele privind pe reclamant si alti functionari ai Primariei Municipiului Constanta declinate catre Directia Nationala Anticoruptie.

Comunicatul de presa, a mai aratat pârâtul, a prezentat pe scurt o situatie de fapt sub forma existentei unor indicii cu privire la savârsirea unor fapte de natura penala de catre functionarii Primariei, ce a avut drept suport un numar de 9 plângeri penale înregistrate la Parchetul Judecatoriei Constanta în referire la refuzul restituirii unor imobile pentru care existau hotarâri judecatoresti definitive si irevocabile.

În aprecierea pârâtului, prezumtia de nevinovatie a reclamantului nu a fost în niciun fel încalcata prin terminologia folosita, în conditiile în care nu a fost formulata nicio acuzatie în sensul punerii sale sub urmarire penala conform Codului de Procedura Penala. De asemenea, s-a subliniat ca nu a fost dat publicitatii nici numele complet al celor în cauza, fiind consemnata doar initiala numelui, pentru a se evita crearea unei legaturi precise între persoana reclamantului si starea de fapt prezentata.

Pârâtul Inspectoratul General al Politiei Române a invocat în cauza exceptia necompetentei teritoriale. La termenul de judecata din data de 25.10.2007 instanta a respins ca neîntemeiata exceptia necompetentei teritoriale.

În cauza a fost administrata proba cu înscrisuri fiind depuse la dosarul cauzei urmatoarele: ordonanta din 19.03.2007 data în dosarul penal nr. 8/P/2005 al Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie, adresele emise de Parchetul National Anticoruptie la 05.04.2005, 23.05.2005, 05.07.2005 catre Primaria Municipiului Constanta în vederea solutionarii dosarului penal nr. 8/P/2005, extrase de practica judiciara, stirea de presa cu titlu „Municipalitatea constanteana, mai saraca cu 6 milioane de Euro”, comunicata de Serviciul Informare si Relatii Publice, din cadrul I.G.P.R din 6.08.2006, extrase ziare.

S-a administrat de asemenea proba cu interogatoriile pârâtilor, raspunsurile fiind atasate dosarului cauzei.

Prin sentinta civila nr. 17496/21.12.2007 pronuntata de Judecatoria Constanta s-a admis exceptia lipsei calitatii procesual pasive a paratului Ministerul Administratiei si Internelor si s-a respins pentru acest motiv actiunea formulata împotriva acestui pârât.

S-a admis totodata în parte actiunea formulata de reclamant în contradictoriu cu paratul Inspectoratul General al Politiei Române în sensul ca acesta a fost obligat sa prezinte reclamantului printr-o scrisoare publica scuze, in termen de 15 zile de la ramânerea irevocabila a hotarârii, sub sanctiunea platii de daune-cominatorii de 100 lei pe zi de întârziere, sa publice hotarârea pronuntata pe cheltuiala sa, într-un ziar local de larga circulatie si într-un ziar central de larga circulatie, în termen de 15 zile de la ramânerea irevocabila a hotarârii si sa plateasca reclamantului suma de 50.000 lei cu titlu de daune morale. S-au respins, însa, ca neîntemeiate capetele de cerere privind obligarea pârâtului la plata de daune cominatorii in cuantum de 100 lei pe zi de întârziere în cazul nepublicarii hotarârii în presa, privind obligarea pârâtului sa înceteze a mai emite comunicate de presa referitoare la reclamant, cu încalcarea prezumtiei de nevinovatie, privind afisarea hotarârii la sediul Inspectoratului General al Politiei Romane si la sediul Ministerului Administratiei si Internelor.

A fost obligat pârâtul Inspectoratul General al Politiei Române la plata sumei de 2668,2 lei cu titlu de cheltuieli de judecata catre reclamant.

În motivare a aratat ca potrivit dispozitiilor Legii nr. 544/2001 autoritatile judiciare au obligatia legala de a informa publicul cu privire la activitatea lor, inclusiv în ce priveste constatarea si cercetarea infractiunilor. În ceea ce priveste informatia transmisa, apelantul a aratat mai întâi ca nu a indicat numele complet al persoanei în cauza fiind consemnata doar initiala numelui, respectându-se prevederile Ordinului ministrului de interne nr. 319/19.09.2002. Apoi, s-a mai aratat ca formularea folosita în comunicat nu este de natura a aduce atingere prezumtiei de nevinovatie, comunicatul referindu-se numai la cercetari si indicii ceea ce denota faptul ca prin respectiva stire de presa nu s-a dorit subrogarea în competenta instantelor. De asemenea, în opinia apelantului, referirea la un grup infractional a constituit doar o motivare a informatiei privind competenta în cauza a Directiei Nationale Anticoruptie. În final s-a aratat ca în conditiile în care nu s-au dat date privind identitatea si functia detinuta de persoana la care se referea comunicatul, raspunderea pentru prejudiciul de imagine cauzat nu poate reveni decât acelor reprezentanti ai presei, care au realizat emisiuni radio – tv sau au redactat articole în care au mentionat în întregime numele celui în cauza.

Prin decizia civila nr. 324 din 09 iunie 2008 Tribunalul Constanta a admis apelul formulat de apelantul pârât Inspectoratul General al Politiei Române si a schimbat în parte sentinta civila nr. 17496/ 21.12.2007 pronuntata de Judecatoria Constanta în dosarul nr. 5080/212/2006.

A fost respins capatul de cerere privind obligarea pârâtului Inspectoratul General al Politiei Române sa prezinte reclamantului, printr-o scrisoare publica, scuze, în termen de 15 zile de la ramânerea irevocabila a hotarârii, sub sanctiunea platii de daune cominatorii de 100 lei pe zi de întârziere.

Au fost mentinute celelalte dispozitii ale sentintei.

În baza art. 274 Cod procedura civila a fost obligat apelantul Inspectoratul General al Politiei Române la plata sumei de 700 lei catre intimatul M.R.S., cu titlu de cheltuieli de judecata.

Pentru a pronunta aceasta solutie instanta de apel a retinut, în esenta, ca emiterea stirii de presa în cauza constituie o fapta ilicita, în sensul art. 998 cod civil care atrage raspunderea pârâtului atât pentru fapta proprie în temeiul acestui text legal, întrucât stirea de presa a fost emisa în numele institutiei si apartine acesteia, dar si în temeiul art. 1.000 alin.(3) din Codul civil, întrucât persoanele care au redactat stirea de presa functionau în cadrul Serviciului de Informare si Relatii Publice ale Inspectoratului General al Politiei.

S-a mai retinut ca se impune însa admiterea apelului si schimbarea în parte a sentintei apelate, sub aspectul respingerii cererii de obligare a pârâtului Inspectoratul General al politiei Române sa prezinte scuze reclamantului, printr-o scrisoare publica, întrucât apelantul, care nu a respectat obligatia de a nu face afirmatii publice care sa încalce prezumtia de nevinovatie si sa nu lezeze onoarea si demnitatea persoanelor, nu poate fi obligat sa execute o obligatie de a face, respectiv de a face afirmatii publice contrare, în sensul de a prezenta scuze publice reclamantului.

Referitor la cuantumul daunelor morale acordate reclamantului s-a retinut ca prima instanta l-a stabilit în mod corect, avându-se în vedere faptul ca informatiile în litigiu au provenit de la o institutie publica centrala, care se bucura de o credibilitate mai mare, iar reclamantul este o persoana publica ce ocupa o functie importanta în administratia publica locala si care se bucura de respectul cetatenilor care l-au ales în functia de Primar al Municipiului Constanta.

Împotriva acestei decizii, în termen legal au declarat recurs atât reclamantul Mazare Radu Stefan, cât si pârâtul Inspectoratul General al Politiei Române.

Reclamantul M.R.S. a criticat legalitatea hotarârii Tribunalului Constanta, conform art. 304 pct.9 Cod procedura civila, sub aspectul modalitatii de solutionare a capatului de cerere ce privea solicitarea de a fi obligat pârâtul Inspectoratul General al Politiei Române de a-si prezenta scuze printr-o scrisoare publica.

Recurentul a sustinut ca hotarârea recurata a fost pronuntata cu încalcarea dispozitiilor art. 998 Cod civil care prevad obligatia persoanei vinovate de savârsirea unei fapte ilicite de a repara întregul prejudiciu creat prin aceasta fapta, respectiv de a înlatura toate consecintele daunatoare ale faptei ilicite, în scopul repunerii în situatia anterioara.

S-a mai retinut ca interpretarea instantei de apel este contrara si dispozitiilor art. 54 din Decretul nr. 31/1954, care prevad ca instantele de judecata sesizate cu solutionarea unei actiuni în daune determinata de încalcarea drepturilor nepatrimoniale ale unei persoane au posibilitatea sa dispuna îndeplinirea de catre autorul faptei savârsite pe nedrept a oricaror masuri socotite necesare de catre instanta pentru a se ajunge la restabilirea dreptului atins.

La rândul sau, pârâtul Inspectoratul General al Politiei Române a criticat legalitatea hotarârii instantei de apel, conform art. 304 pct.9 Cod procedura civila, sub urmatoarele aspecte:

•Instanta de apel a aplicat gresit legea, apreciind ca prin întreg continutul stirii de presa, modul de formulare si de prezentare al acesteia, a fost încalcata prezumtia de nevinovatie.

Recurentul a sustinut ca termenii si expresiile din stirea de presa a I.G.P.R. nu induc publicului ideea ca persoanele în cauza sunt vinovate si astfel, nu încalca principiul consacrat de art. 6 paragraful 2 al Conventiei pentru apararea drepturilor omului si libertatilor fundamentale, respectând în acelasi timp îndatoririle prevazute de art. 10 alin.(2) din Conventie.

•Stirea de presa se înscrie în toate coordonatele considerate de CEDO ca

primordiale în prevenirea unor încalcari ale prezumtiei de nevinovatie.

•Institutia publica nu a dat publicitatii numele complet al celor în cauza, fiind consemnata doar initiala numelui, pentru a se evita crearea unei legaturi precise între persoana intimatului reclamant si starea de fapt prezentata, respectându-se prevederile Ordinului Ministrului de Interne nr. 319 din 19 septembrie 2002 privind modalitatile de mediatizare a datelor si informatiilor obtinute în exercitarea atributiilor de serviciu de catre personalul Ministerului Internelor si Reformei Administrative.

•Afacerile juridice ale intimatului reclamant, atât de natura personala cât si de control administrativ sunt de notorietate, iar prin stirea prezentata nu s-a adus nici un prejudiciu reclamantului, care este o persoana publica, supusa deseori unor critici publice.

•În cauza nu erau întrunite conditiile legale pentru angajarea raspunderii civile delictuale a recurentului.

•Cuantum despagubirilor morale acordate de instantele de fond si de apel este exagerat în raport cu prejudiciul creat reclamantului si chiar prin raportare la jurisprudenta CEDO, care în cauze similare (Cauzele Vitan contra României si Samoila si Cionca contra României) a obligat România la plata sumei de 2.000 Euro, echivalentul a aproximativ 7.000 lei, reparatie considerata necesara si suficienta.

Analizând legalitatea hotarârii recurate, în raport cu criticile pârâtului Inspectoratul General al Politiei Române se retin urmatoarele:

1.Criticile recurentului pârât ce vizeaza gresita aplicare la speta a dispozitiilor art. 998 Cod civil, motivat de împrejurarea ca faptele savârsite de pârât nu constituie fapte ilicite cauzatoare de prejudicii, respectiv o încalcare a principiului constitutional al prezumtiei de nevinovatie, se retin a fi vadit nefondate.

Potrivit art.6 alin.(2) din Conventia pentru apararea drepturilor si a libertatilor fundamentale, orice persoana acuzata de o infractiune este prezumata nevinovata pâna ce vinovatia sa va fi legal stabilita.

Prezumtia de nevinovatie, instituita de art.6 alin.(2) din Conventie, nu priveste numai procesul penal în sens strict, ea are o aplicatie mai larga într-un dublu sens, pe de o parte, aceasta garantie se aplica „materiei penale” în întelesul Conventiei, ceea ce înseamna ca ea este aplicabila ori de câte ori fapta imputabila unei persoane are conotatie penala, de aceea ea se aplica si unei proceduri privitoare la frauda fiscala sau în materia de sanctiuni administrative (CEDH, 22 septembrie 1994, Heintrich c/Franta Seria A nr. 296-A, poz.64).

Pe de alta parte, într-o jurisprudenta constanta, organele Conventiei au decis ca dispozitiile art.6 paragraful (2) impun ca orice reprezentant al statului sa se abtina sa declare public faptul ca cel pus sub urmarire penala sau trimis în judecata este vinovat de savârsirea infractiunii ce i se reproseaza, înainte ca vinovatia acestuia sa fi fost stabilita printr-o hotarâre judecatoreasca definitiva.

Art.6 alin.(2) din Conventie nu ar putea fi invocat pentru a împiedica autoritatile sa informeze publicul cu privire la anchete penale în curs, dar textul impune ca ele sa procedeze cu toata grija si rezerva comandate de respectarea prezumtiei de nevinovatie, în acest sens având o importanta deosebita alegerea termenilor prin care agenti ai statului formuleaza declaratii, înainte ca o persoana sa fie judecata si recunoscuta vinovata de savârsirea unei infractiuni (CEDO, 10 octombrie 2000, Daktoroso/Lituania, pag.41).

Ori, în speta, stirea de presa a fost transmisa de Serviciul de Informare si Relatii Publice al Inspectoratului general al Politiei, care prezenta o pozitie oficiala a institutiei si a fost perceputa ca o declaratie oficiala, mai ales ca organele de politie au avut o anumita implicare în cercetari, comunicatul precizând în preambul ca persoanele în cauza sunt cercetate de catre politia constanteana sub aspectul savârsirii infractiunii de abuz în serviciu.

Mentiunea din comunicat, în sensul ca cei în cauza sunt constituiti într-un grup infractional induce ideea ca acestia, inclusiv reclamantul sunt infractori, adica persoane vinovate de savârsirea unor fapte penale, aspect întarit, în finalul comunicatului, în care se mentioneaza în mod categoric ca persoanele în cauza au produs un prejudiciu ce depaseste sase milioane de euro.

De altfel, chiar titlul stirii de presa „Municipalitatea constanteana mai saraca cu sase milioane de euro” este unul categoric si de natura sa induca opiniei publice ideea ca reclamantul este vinovat de producerea unui prejudiciu orasului Constanta, în valoare de sase milioane euro, ca urmare a activitatii infractionale desfasurate cu ocazia exercitarii atributiilor de serviciu.

CEDO a retinut ca prezumtia de nevinovatie „este atinsa de declaratiile sau actiunile care reflecta sentimentul ca persoana este vinovata si care incita publicul sa creada în vinovatia sa” (Cauza Samoila si Cionca împotriva României, Hotarârea din 04 martie 2008, poz.92).

Curtea constata ca declaratiile incriminate au fost pronuntate într-un context independent de procesul penal în sine, si anume, în cadrul unei stiri de presa transmisa de Serviciul de Informare si Relatii Publice al Inspectoratului General al Politiei, stire reprodusa ulterior în numeroase jurnale.

Sustinerea recurentului în sensul ca ziaristii care au reprodus stirea ar fi culpabili de încalcarea prezumtiei de nevinovatie nu poate fi primita, întrucât din analiza jurnalelor care au publicat-o, rezulta ca ziaristii respectivi nu au facut decât sa preia stirea de presa si sa îi reproduca continutul, în conditiile în care identificarea reclamantului era foarte simpla si evidenta chiar. Ziaristii care au redactat aceste articole nu au facut decât sa transmita sensul real al stirii primite de la biroul de presa al recurentului.

Ori, ceea ce are relevanta, asa cum a statuat Curtea Europeana în jurisprudenta sa, este tocmai sensul real al afirmatiilor.

Sustinerea recurentului, în sensul ca stirea de presa nu mentiona numele reclamantului, ci continea numai initialele numelui sau, ceea ce ar fi facut imposibila identificarea acestuia si, în consecinta, nu i s-ar fi lezat imaginea si demnitatea nu poate fi de asemenea retinuta ca întemeiata în conditiile în care stirea continea o serie de elemente care sa îl faca usor identificabil, în conditiile în care reclamantul este o persoana cu notorietate publica.

Astfel, referirea la atributii specifice, pe care, potrivit Legii nr. 10/2001 si legii nr. 215/2001 a administratiei publice locale, le poate îndeplini numai primarul si indicarea institutiei publice din care fac parte respectivele persoane, constituite într-un „grup infractional organizat”, au facut usor identificabila persoana intimatului reclamant, în acest sens fiind elocvent faptul ca în mai multe ziare au fost publicate articole în care continutul stirii de presa era reprodus cu referire la persoana acestuia.

De altfel, instanta europeana a decis ca o declaratie cu privire la vinovatia unei persoane careia i se reproseaza comiterea unei infractiuni, facute sub forma dubitativa nu o sustrage domeniului de aplicare al art.6 poz.(2) pentru ca „daca s-ar admite o asemenea interpretare, dreptul la prezumtia de nevinovatie recunoscut de acest text nu ar mai avea caracter efectiv. Ceea ce intereseaza în aplicarea dispozitiilor sale este sensul real al declaratiei în discutie si nu forma literala.

Este real faptul ca reclamantul este o persoana publica, iar în aceasta calitate poate fi supus unor critici publice, atât în ceea ce priveste activitatea sa de edil al Municipiului Constanta, cât si viata sa personala, cetatenii fiind în drept sa fie informati în legatura cu posibilele încalcari ale legii în exercitarea functiei publice detinute de astfel de persoane, dar în stirea de presa furnizata de pârât s-a afirmat fara nicio nuantare si fara niciun echivoc ca prejudiciul cauzat municipalitatii Constanta, prin activitatea unor functionari, inclusiv a reclamantului, „constituiti într-un grup infractional”, depaseste sase milioane de euro. Aceasta afirmatie depaseste limitele unei simple critici publice si induce opiniei publice ideea ca reclamantul a savârsit infractiunea de abuz în serviciu, consecintele faptelor sale fiind deosebit de grave pentru municipalitate, cu atât mai mult cu cât emitentul stirii era o institutie publica a statului, care se bucura de credibilitate în fata publicului larg si care a avut o anumita implicare în realizarea cercetarii penale.

Prin urmare, prin prezentarea reclamantului ca fiind vinovat de savârsirea unor infractiuni fara ca acesta sa fi fost gasit vinovat de o instanta judecatoreasca, a fost adusa o grava atingere imaginii, demnitatii si onoarei reclamantului, situatie în care în mod corect instantele de fond si de apel au retinut angajarea raspunderii civile delictuale a recurentului, în conditiile art. 998 Cod civil, constatându-se îndeplinite toate conditiile legale.

2.Întrucât atât recurentul pârât, cât si recurentul reclamant au criticat legalitatea hotarârii Tribunalului Constanta sub aspectul modalitatii de reparare a prejudiciului moral – reclamantul, sub aspectul gresitei respingeri a cererii de obligare a pârâtului de a-si prezenta scuze, printr-o scrisoare publica, iar pârâtul sub aspectul cuantumului despagubirilor acordate reclamantului, Curtea va analiza aceste critici împreuna, urmând a le solutiona printr-un considerent comun.

Referitor la cererea de reparare a prejudiciului moral conform art. 998 si 999 Cod civil, se retine ca principiul general în lumina caruia se solutioneaza problema „despagubirilor” este acela al repararii integrale a prejudiciului cauzat prin fapta ilicita.

Practica judiciara a admis dupa 1990 repararea materiala a prejudiciilor rezultate din atingerile aduse cinstei, onoarei, reputatiei, demnitatii si prestigiului persoanei, iar aceasta tendinta este în deplina concordanta cu jurisprudenta CEDO care a retinut constant în cazurile de violare a art.6 poz.(2) din Conventie ca sunt îndreptatite cererile de acordare a unor despagubiri pentru prejudiciul moral cauzat ca urmare a încalcarii prezumtiei de nevinovatie, simpla constatare a violarii neconstituind în toate situatiile, prin ea însasi, o satisfactie echitabila suficienta (Cauza Samoila si Cionca contra României, hotarârea din 04 martie 2008 si Cauza Vitan împotriva României, hotarârea din 25 martie 2008).

Prejudiciul moral care rezulta din lezarea unui drept sau a unui interes nepatrimonial, tine de persoana reclamantului, de consecintele negative suferite, de importanta valorilor morale legate si de intensitatea cu care au fost percepute de catre acesta. De asemenea, se vor avea în vedere la cuantificarea despagubirilor acordate si alte elemente, legate de calitatea specifica pe care o poate avea autorul faptei ilicite (reprezentant al autoritatii statului, ziarist), tipul discursului, persoana lezata (politician, functionar public), mijlocul prin care a fost difuzat mesajul si impactul acestuia (presa scrisa, televiziune), publicul tinta si contextul în care s-a transmis mesajul.

Caracterul inestimabil al prejudiciului moral nu poate suprima protectia victimei, despagubirea acordata acesteia neconstituind atât un echivalent, cât o satisfactie de substitutie. A admite ca nu se pot acorda despagubiri banesti pentru repararea prejudiciilor morale, deoarece nu exista criterii precise, matematice pentru determinarea cuantumului lor, înseamna a subordona chestiunea de principiu a dreptului victimei la reparatii, unei chestiuni privitoare la probatiune, natura nepatrimoniala a prejudiciului fiind în favoarea persoanei responsabile de savârsirea faptei ilicite si culpabile si în defavoarea persoanei lezate.

Din cele expuse mai sus, avându-se în vedere contextul în care s-a produs violarea principiului prezumtiei de nevinovatie, în referire la reclamantul M.R.S., calitatea reclamantului de persoana publica, dar si calitatea emitentului mesajului incriminat - Curtea retine ca simpla constatare a violarii prezumtiei de nevinovatie nu constituie, prin ea însasi, o satisfactie echitabila suficienta, reclamantul fiind îndreptatit si la plata unor despagubiri banesti.

Despagubirea baneasca acordata pentru repararea prejudiciului nepatrimonial trebuie sa reflecte însa o concordanta valorica exacta între cuantumul sau si gravitatea prejudiciului la a carui reparare este destinat sa contribuie. În acest context, Curtea constata ca acordarea unor daune de 25.000 lei respecta conditia aprecierii rezonabile, pe o baza echitabila, corespunzatoare prejudiciului real si efectiv produs reclamantului si este în acord cu jurisprudenta CEDO (Cauzele Samoila si Cionca împotriva României, Hotarârea din 04 martie 2008; Cauza Vitan împotriva României, Hotarârea din 25 martie 2008).

În ceea ce priveste critica recurentului reclamant ce vizeaza gresita respingere a cererii sale de obligare a pârâtilor de a-si prezenta scuze printr-o scrisoare publica, instanta retine ca este nefondata.

Este real faptul ca asertiunea instantei de apel, în sensul ca pârâtul, care nu a respectat obligatia de a nu face afirmatii publice care sa încalce prezumtia de nevinovatie si sa nu lezeze demnitatea si onoarea persoanei, nu poate fi obligat sa execute o obligatie de a face, respectiv de a face afirmatii publice contrare, în sensul de a prezenta scuze public reclamantului, este lipsita de fundament legal si nu poate fi însusita de instanta de recurs.

Curtea, retine însa ca pretentia reclamantului este nefondata, apreciind ca recunoasterea încalcarii prezumtiei de nevinovatie în raport cu persoana reclamantului, însotita de plata unor despagubiri în valoare de 25.000 lei, cât si de obligatia pârâtilor de a publica hotarârea judecatoreasca prin care s-a constatat violarea prezumtiei de nevinovatie a reclamantului, într-un ziar central de larga circulatie, constituie o reparatie echitabila si suficienta, în raport de toate elementele în care s-a produs fapta ilicita si consecintele acesteia asupra reclamantului.

Retinându-se ca cele trei componente ale despagubirii acordate reclamantului constituie o „justa satisfactie”, în deplin acord cu jurisprudenta CEDO, Curtea va respinge recursul reclamantului ca nefondat.

În baza art. 312 Cod procedura civila, se va admite recursul pârâtului sub aspectul cuantumului despagubirilor materiale si se va modifica în parte decizia recurata, în sensul obligarii pârâtului la plata unei despagubiri de 25.000 lei în beneficiul reclamantului.

Vor fi mentinute celelalte dispozitii ale deciziei recurate.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Prejudiciu de imagine. Raspunderea statului pentru prejudiciul suferit de reclamant ca urmare a incalcarii principiului de nevinovatie. Fapta ilicita savârsita de Serviciul de Informare si Relatii Publice al Inspectoratului General al Politiei. Prejudicii

Comentarii despre Prejudiciu de imagine. Raspunderea statului pentru prejudiciul suferit de reclamant ca urmare a incalcarii principiului de nevinovatie. Fapta ilicita savârsita de Serviciul de Informare si Relatii Publice al Inspectoratului General al Politiei. Prejudicii