Simulatie. Proba actului secret. Dovedirea vointei reale a partilor. Simulaţie

Simulatie. Proba actului secret. Dovedirea vointei reale a partilor.

Cod Civil, art.1175.

S-a dovedit în cauza ca între parti a existat o întelegere în sensul ca pârâtii intimati ca cumpere cu credit bancar apartamentul proprietatea reclamantei recurente, pretul fiind varsat de banca în contul vânzatoarei si fiind necesar acesteia pentru achitarea unei sulte într-un proces de partaj, urmând ca aceasta sa achite ratele catre banca. Totodata, tribunalul a retinut ca nu s-a dovedit si împrejurarea ca partile au convenit ca ulterior bunul imobil sa revina în proprietatea reclamantei recurente si nici în ce modalitate aceasta operatiune s-ar fi putut produce.

În aplicarea prevederilor art.1175 Cod Civil, în mod corect a considerat tribunalul ca o astfel de situatie nu poate îmbraca forma conventiei secrete pretinse a fi fost încheiate de reclamanta, de a ramâne sau redeveni proprietarul apartamentului vândut prin actul public, deoarece nu s-a dovedit vointa reala a partilor în acest sens si implicit nici conventia lor, iar aceasta era conditia pentru existenta caracterului simulat al actului public.

Prin urmare, fara a pretinde reclamantei recurente dovedirea existentei contraînscrisului în sensul de instrumentum, ci doar de negotium, cum în mod corect a subliniat instanta de apel, curtea constata ca aplicarea dispozitiilor legale incidente s-a facut în mod corect, aceasta critica fiind nefondata. (decizia civila nr.312R din data de 9 septembrie 2010 - Curtea de Apel Bucuresti - Sectia a IX-a Civila si pentru Cauze Privind Proprietatea Intelectuala)

Prin cererea înregistrata pe rolul Judecatoriei Sectorului 3 Bucuresti la data de 04.10.2007, reclamanta C.V., în contradictoriu cu pârâtii N.P. si N.N.C., a solicitat sa se constate simulatia contractului de vânzare-cumparare autentificat sub nr.1740/05.07.2003 de BNPA S.M.S. si C.N.D.; sa se constate ca reclamanta este adevaratul proprietar al imobilului situat în Bucuresti, str. B. nr....

În motivarea cauzei, reclamanta a aratat ca, prin contractul de vânzare-campare autentificat sub nr. 1740/05.07.2003 de BNPA S.M.S. si C.N.D., a vândut fiului sau N.N.C., casatorit la acea data cu N.P., apartamentul nr. ..... situat la adresa sus-mentionata. De asemenea, a mai aratat ca mentionatul apartament a fost vândut paratilor, insa de fapt, a fost un împrumut deghizat, avansul (prima transa, in val. de 9342 USD) nefiind achitat in mod real, iar a doua transa in val. de 17.658 USD fiind achitata printr-un credit facut de catre pârâti la SC D. Credit SA.

Reclamanta a mai învederat ca acesti bani îi erau necesari pentru achitarea unei sulte într-un proces de partaj succesoral, catre cumnatii sai, pentru un imobil situat în Bucuresti, sector 1, str. S. nr.... si, neavând posibilitatea sa faca rost de o suma atât de mare, a hotarât împreuna cu fiul si nora sa încheie contractul mai sus-mentionat, banii împrumutati de catre acestia fiind consemnati si în prezent într-un cont la banca R.B. Arata ca imobilul pentru care urma sa plateasca sulta urma sa fie consolidat, întrucât ea împreuna cu fiul si nora sa se poata muta în acel imobil. Se arata ca de banii împrumutati de la D. Credit pentru despagubirea cumnatilor sai avea cunostinta si ofiterul de credite care a autorizat împrumutul, mai mult, toate ratele creditului pâna la momentul actual au fost achitate în totalitate de catre reclamanta. În prezent, odata cu divortul pârâtului, apartamentul proprietatea sa pentru care s-a încheiat contractul simulat face obiectul partajului, fosta nora neîntelegând sa renunte la pretentiile sale asupra unui imobil care nu i-a apartinut niciodata.

În drept, au fost invocate dispozitiile art.111, art.112 Cod Proc.Civ., art.1175 si urmatoarele Cod Civil.

La data de 11.03.2008, pârâta N. P. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii reclamantei, fara cheltuieli de judecata.

În motivare, a aratat ca, astfel cum rezulta din actele anexate la actiunea introductiva, pârâta împreuna cu fostul sot, au contractat un împrumut în cuantum de 18.000 USD de la D. Credit în vederea cumpararii respectivului apartament, fiind ipotecat cu aceasta ocazie în favoarea D. Credit. Urmare întocmirii acestor acte autentice, D. Credit a virat suma împrumutata în contul reclamantei cu titlu de pret al imobilului, aceasta recunoscând acest fapt. Astfel, arata pârâta, se afla în fata unui act autentic de vânzare-cumparare, perfect valabil, ca si cel de ipoteca. Arata ca de esenta simulatiei este actul secret, contraînscrisul ce corespunde vointei reale a partilor, prin care acestea anihileaza, în tot sau în parte, aparenta juridica creata prin actul public, simulat. În speta de fata contraînscrisul nu exista, neavând niciodata o atare întelegere cu reclamanta decât cea consemnata în actul de vânzare-cumparare, nici verbala, cu atât mai putin scrisa, reclamanta neinvocând existenta vreunui contraînscris care sa arate o alta vointa a partilor. Or, în lipsa unui înscris care sa arate o alta întelegere între parti, este imposibila invocarea simulatiei. Mai mult, reclamanta, în declaratia data ca martor în fata instantei în dosarul nr. ...., având ca obiect divort si încredintare minor, recunoaste ca a vândut pârâtilor apartamentul.

În ceea ce priveste plata ratelor de catre reclamanta, pârâta arata ca aceasta a achitat doar o parte din rate din dorinta de a-i ajuta, cunoscând faptul ca fiul sau nu contribuie corespunzator la formarea bugetului, folosindu-si veniturile la jocurile de noroc, pariuri.

În drept, au fost invocate prevederile art. 115 Cod Proc.Civ.

Prin sentinta civila nr.11447/08.12.2008, Judecatoria Sectorului 3 Bucuresti a respins cererea de chemare în judecata ca neîntemeiata.

Pentru a hotarî astfel, instanta de fond a retinut ca, prin contractul de vânzare-cumparare autentificat sub nr.1740 din 05.07.2003, de BNPA S.M.S. si C.N.D., reclamanta a vândut pârâtilor N.P.si N.N.C., casatoriti la data încheierii actului, apartamentul nr.... situat în Bucuresti, str. B. nr. .... Acest imobil a fost ipotecat prin contract de credit ipotecar si de contract de cesiune de creanta catre D. Credit, pentru suma de 18.000 dolari.

Instanta de fond a constatat ca reclamanta nu a facut dovada care-i revenea, conform art.1169 Cod Civil, în sensul existentei unei întelegeri care sa fie esential diferita de contractele încheiate si administrate ca proba cu înscrisuri în cauza, adica nu a facut dovada faptului ca acest contract de vânzare-cumparare încheiat cu pârâtii deghizeaza de fapt un contract de împrumut pentru o suma de bani care era necesara pentru plata unei sulte într-un proces de partaj.

Chiar daca instanta ar retine ca scopul actului de vânzare-cumparare a fost obtinerea unei sume de bani necesare reclamantei, pentru plata unei sulte dintr-un proces de partaj, nu exista elemente suficiente care sa duca la concluzia ca acest act de vânzare-cumparare ascunde un contract de împrumut.

Reclamanta nu a facut dovada ca ea a fost cea care a achitat împrumutul necesar achizitionarii apartamentului de catre pârâti, iar daca sustinerile acesteia în sensul ca ar fi vândut imobilul fara sa existe pretul ca echivalent al prestatiei transmiterii dreptului de proprietate ar fi fost dovedite, atunci contractul de vânzare-cumparare ar fi nul pentru lipsa pretului. Pe cale de consecinta, cererea de constatare a simulatiei ar fi lipsita de interes, deoarece ambele contracte trebuie sa fie valide din punct de vedere juridic si sa nu prezinte cauze de nulitate absoluta.

Instanta de fond nu a retinut motivele invocate de reclamanta în favoarea sa, în sensul ca a simulat contractul de vânzare-cumparare, deoarece bancile nu i-ar fi acordat un credit din cauza vârstei, pentru ca întelegerea dintre reclamanta si pârâti privind împrumutul sumei de bani necesare acesteia, nu este dovedita în niciun fel, neexistând niciun contraînscris chiar în sensul de negotium, act juridic.

Din probele administrate în cauza rezulta ca vointa reclamantei, atunci când a achitat o parte din ratele de plata a creditului, constituie eventual o alta conventie a partilor în ceea ce priveste aceste sume. De asemenea, reclamanta nu a facut dovada ce-i revenea ca, dupa achitarea ratelor de pret ale creditului, ar fi urmat sa redobândeasca dreptul de proprietate asupra apartamentului de la pârâti.

Faptul ca reclamanta ar fi înteles sa achite cu banii ce constituisera pretul vânzarii întreg împrumutul contractat de pârâti, dupa ce a încetat necesitatea platii sultei din pricina deciziei irevocabile de partaj în care reclamanta era parte a fost apreciat de instanta de fond ca fiind o conventie juridica între ele, valida din punct de vedere juridic, urmând ca partile sa îi dea calificarea exacta si sa-si achite obligatiile reciproce asumate si nu era necesar a fi deghizata în niciun fel.

Instanta de fond a mai constatat ca scopul încheierii contractului de vânzare-cumparare nu a fost nicidecum unul simulat, cauza actului juridic fiind reala, obtinerea unui pret, reclamanta având nevoie de suma de bani platita ca pret. Din nicio proba a dosarului nu rezulta ca partile în cauza au dorit sa ascunda vointa lor juridica reala prin conventiile publice încheiate, iar cu privire la suma de bani achitata drept pret, partile au purtat discutii însa, aceste discutii, chiar daca ar fi fost finalizate prin încheierea altor întelegeri între aceste parti, corespund vointei lor reale si sunt acte distincte fata de actele depuse în dosarul cauzei.

De asemenea, nu poate fi retinuta sustinerea reclamantei în sensul ca nu s-a întocmit un contraînscris pentru ca la acea vreme pârâtii erau casatoriti, nefiind pusa în discutie un eventual divort. Acest contraînscris ar fi putut fi întocmit în ce priveste pe pârâtul N.N.C., neexistând nicio imposibilitate de ordin moral de a preconstitui o proba scrisa.

Prin introducerea prezentei cereri de chemare in judecata, reclamanta urmareste de fapt sa obtina scoaterea în cadrul masei partajabile a imobilului ce constituie bun comun al pârâtilor si nu se poate afirma cu certitudine ca în urma judecarii cererii de partaj judiciar imobilul va fi atribuit pârâtei N.P., astfel ca instanta nu a retinut ca exista simulatie numai în conditiile în care pârâtii au divortat, iar în cazul continuarii casatoriei, nu.

Împotriva acestei sentinte a declarat apel reclamanta C.V., cerere înregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti - Sectia a IV-a Civila la data de 29.04.2009, solicitând admiterea apelului si schimbarea hotarârii în sensul admiterii actiunii, fara cheltuieli de judecata.

În motivarea apelului, s-a aratat ca în mod gresit instanta de fond a respins "cererea" de suplimentare a probatoriului, ce a fost dispusa din oficiu tot de catre instanta, cu ocazia repunerii pe rol a pricinii - cu toate acestea, instanta, în noua compunere, a respins cererea de suplimentare a probatoriului dupa repunerea cauzei pe rol, desi ea însasi pusese în discutie acest aspect, iar încheierea de admitere a probatoriului, ca si încheierea de repunere pe rol pentru suplimentarea acestuia au caracter interlocutoriu.

Pe de alta parte, în dreptul românesc, datorita principiului rolului activ si al aflarii adevarului, respingerea actiunii ca nedovedita în loc de neîntemeiata este nelegala si frizeaza denegarea de dreptate. Atâta vreme cât însasi instanta respinge suplimentarea a probatoriului, retinerea ca actiunea este nedovedita releva atât gresita interpretare a fondului dreptului, cât si lipsa totala de rol activ.

Totodata, instanta de fond a apreciat gresit probele administrate, iar motivarea este contradictorie, întrucât, pe de o parte, în mod total gresit si în neconcordanta cu înscrisurile administrate.

Astfel, instanta de fond a retinut ca reclamanta nu ar fi platit ratele împrumutului contractat de catre pârâti, desi a depus la dosarul cauzei atât dovezile schimbului valutar din ziua platii, cât si chitantele de plata ce se coroboreaza cu acestea pentru fiecare rata achitata împrumutului. Aceste înscrisuri sunt întarite si confirmate de catre interogatoriile administrate si depozitiile martorilor, apararea constanta a pârâtei N.P. necontestându-i calitatea de platitor.

De asemenea, instanta de fond a retinut gresit ca nu a existat contraînscris al negotiumului, facând confuzie între contraînscris ca instrumentum si negotium - chiar daca face referire la negotium, în continuarea motivarii, instanta persista în eroare afirmând ca nu exista o imposibilitate morala în preconstituirea acestuia, "uitând" ca pârâtii erau fiul si nora reclamantei.

Totodata, instanta de fond a facut vorbire despre nulitatea actului public pentru neplata pretului, când de fapt, acesta ar putea fi cel mult motiv de rezolutiune, fara a sesiza ca simularea s-a produs prin deghizare a contractului de împrumut, actul public fiind întrutotul fictiv.

Chiar si în lipsa contraînscrisului care sa probeze vointa reala a partilor, existenta unui scop determinat, cât si a conditiilor specifice de returnare a creditului ipotecar, nu reprezinta altceva decât prezumtii simple care sa întregeasca dovezile administrate de catre reclamanta în dovedirea actiunii si de care instanta de fond trebuia sa tina seama.

Astfel, fiul reclamantei si pârâta s-au casatorit în 1999, iar daca apelanta dorea sa-i "împroprietareasca" o facea înca de atunci si nu astepta pâna în anul 2004; pe de alta parte, nu putea vinde un bun fara a încasa real pretul, de vreme ce tot reclamanta era aceea care achita împrumutul ipotecar contractat, platind în nu numai împrumutul ci si dobânzile, astfel încât practic înregistra o pierdere, si nu un câstig (singura pretinsa plata a pârâtei a fost de fapt efectuata într-un alt cont decât al creditorului ipotecar, astfel încât nu constituie plata valabila); de asemenea, dupa ce necesitatea platii sultei nu a mai subzistat din pricina deciziei irevocabile în partaj, a achitat cu banii ce constituisera pretul vânzarii întreg împrumutul contractat de pârâti, iar dupa încheierea vânzarii, apelanta-reclamanta a efectuat îmbunatatiri în apartament.

Argumentatia pârâtei conform careia îsi ajuta fiul este neserioasa, caci într-o atare situatie, asa cum s-a aratat, dintr-o astfel de vânzare înregistra o pierdere, restituind bancii nu numai împrumutul (pretul vânzarii simulate), ci si dobânzile, astfel încât, cel mult ar fi putut vorbi despre o donatie (ca gratuitate), însa nicidecum o vânzare, ce presupune un scop oneros.

Existenta întelegerii, dincolo de prezumtiile simple prezentate mai sus, a fost relevata de catre martori, care, desi persoane simple fara o educatie de profil si care nu cunosc diferentele între vânzare si simularea vânzarii, au aratat ca operatiunea a avut drept scop eludarea dificultatilor care apelanta-reclamanta le întâmpina în a împrumuta o suma mare de bani, întrucât era o persoana în vârsta, iar societatea sa nu avea o cifra de afaceri foarte mare.

În drept, au fost invocate dispozitiile art. 282 si urmatoarele Cod Proc.Civ.

Intimata-pârâta R.P., a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat si mentinerea ca legala si temeinica a hotarârii instantei de fond, fara cheltuieli de judecata.

În drept, au fost invocate prevederile art. 289 Cod Proc.Civ.

Tribunalul a încuviintat si administrat la solicitarea apelantei reclamante proba cu înscrisuri si proba testimoniala cu un martor, B.E. Intimatei pârâte i-a fost încuviintata proba cu un martor, renuntând la administrarea probei, iar intimatul pârât nu a solicitat probe.

Prin decizia civila nr.251A/24.02.2010, Tribunalul Bucuresti - Sectia a IV-a Civila a respins apelul ca nefondat.

A retinut instanta de apel ca motivul de apel referitor la gresita respingere de catre instanta de fond a cererii de suplimentare a probatoriului cu proba testimoniala formulata de apelanta reclamanta este nefondat, constatându-se ca la data de 3.06.2008 cauza a fost repusa pe rol pentru suplimentarea probatoriului, fara a se specifica însa în încheierea de repunere pe rol ca instanta aprecia necesara administrarea probei testimoniale, astfel cum a sustinut apelanta reclamanta.

Pe de alta parte, chiar daca ar fi fost fondat, acest motiv de apel nu ar fi putut duce prin ele însusi la schimbarea sentintei apelate, atât timp cât în faza apelului a fost încuviintata si administrata pentru apelanta reclamanta proba cu martori.

Motivul de apel privitor la gresita respingere a cererii ca nedovedita în loc de neîntemeiata este si el nefondat, cererea de chemare în judecata fiind respinsa ca neîntemeiata, cu motivarea ca apelanta reclamanta nu a reusit sa-si dovedeasca sustinerile prin probatoriul administrat - în ceea ce priveste faptul ca a fost respinsa proba testimoniala, se vor avea în vedere considerentele anterioare.

În ceea ce priveste motivul de apel referitor la aprecierea probatoriului de catre instanta de fond, Tribunalul a constatat ca numai o parte dintre argumente sunt întemeiate, însa acest aspect nu poate duce la schimbarea sentintei apelate.

Astfel, în cauza, într-adevar, s-a facut dovada achitarii de catre apelanta reclamanta a ratelor si soldului final al împrumutului prin înscrisurile depuse - de altfel, acest aspect nu a fost contestat nici de catre intimatii pârâti; de asemenea, contraînscrisul trebuie sa existe în mod necesar ca negotium, iar nu ca instrumentum, în cazul în care nu exista contraînscrisul instrumentum, existenta celui în sens de negotium fiind o problema de probatoriu, iar nu o conditie pentru exercitarea actiunii în simulatie. În speta, date fiind relatiile de rudenie dintre parti, Tribunalul a apreciat ca a existat o imposibilitate morala în preconstituirea contraînscrisului ca instrumentum, pentru stabilirea existentei întelegerii invocate de catre apelanta reclamanta urmând a fi avut în vedere probatoriul administrat, inclusiv în faza apelului; în sfârsit, argumentul instantei de fond referitor la lipsa (iar nu neplata) pretului si sanctiunea în acest caz nu priveste obiectul cauzei - constatare simulatie (prin deghizare a contractului de împrumut, învederându-se ca actul public este întrutotul fictiv).

În esenta, în cauza apelanta reclamanta invoca existenta unei întelegeri cu fiul si fosta nora, în sensul ca acestia din urma vor cumpara cu credit bancar apartamentul apelantei, pretul fiind varsat de banca în contul acesteia din urma si fiindu-i necesar pentru achitarea unei sulte într-un proces de partaj; de asemenea, împrumutul de la banca va fi achitat de catre apelanta reclamanta, care ulterior va redeveni proprietara apartamentului (nu se indica ce anume modalitate ar fi fost avuta în vedere de întelegerea partilor).

Din probatoriul administrat, Tribunalul a apreciat ca între parti a existat doar prima parte a întelegerii mentionate anterior - dar nu si întelegerea ca apelanta reclamanta va redobândi proprietatea apartamentului; astfel, intimatii pârâti urmau sa o ajute pe apelanta reclamanta sa obtina banii de care avea nevoie, iar acestia urmau sa dobândeasca si sa pastreze proprietatea apartamentului (apelanta reclamanta urmând sa se mute în imobilul pentru care dorea sa achite sulta), iar ratele urmau sa fie achitate de apelanta având în vedere atât ajutorul intimatilor în vederea obtinerii banilor pentru sulta, cât si relatia acesteia cu fiul sau.

Sub acest aspect, din raspunsurile la interogatoriu ale partilor rezulta ca întelegerea între parti a fost încheiata în primavara anului 2004, iar din declaratia martorului M.V.M. rezulta clar intentia intimatilor pârâti de a-si achizitiona un apartament în anul 2004 (martorul a declarat ca "(...) tot de la pârât stiu ca acesta a încercat sa se mai împrumute si de la alte persoane sume de bani ca sa îsi cumpere casa. Dupa toata aceasta operatiune încheiata cu reclamanta pârâtul si-a cumparat casa de la reclamanta".

Faptul ca intimatul pârât împreuna cu sotia sa intentionau sa îsi cumpere un apartament, iar apelanta reclamanta avea nevoie de bani pentru a achita sulta, toate partile obtinând astfel avantaje din întelegerea încheiata rezulta si din declaratia martorului P.S., care a aratat ca intimatul pârât a încercat sa se împrumute si de la el, iar "întelegerea dintre parti a fost în felul urmator: reclamanta a vândut imobilul pârâtilor pentru ca acestia sa obtina un credit, pârâtii i-au dat suma obtinuta reclamantei pentru ca aceasta sa achite o despagubire pentru casa unde s-a mutat."

A retinut tribunalul ca niciunul dintre martori nu face referire si la a doua parte a întelegerii pretinse, în sensul ca apelanta reclamanta sa redevina proprietara imobilului (dimpotriva, întelegerea era ca aceasta sa se mute în casa pentru care se achita sulta, aspect învederat si de reclamanta în cererea de chemare în judecata - la aceasta parte a "întelegerii" face referire, pentru prima data, martorul audiat în faza apelului, declaratie sa nefiind însa sustinuta de celelalte probe, iar martorul aratând ca nu a fost de fata la momentul încheierii acestei întelegeri si cunoaste cele relatate din spusele apelantei reclamante).

De altfel, în declaratia de martor a apelantei reclamante din procesul de divort, aceasta a facut referire la vânzarea cumpararea apartamentului, iar nu la un eventual împrumut, iar cererea de chemare în judecata a fost introdusa abia dupa solutionarea irevocabila a actiunii de divort - fiind probabil o încercare de a scoate imobilul din masa partajabila.

Fata de cele aratate, argumentul apelantei în sensul ca, daca dorea sa-i "împroprietareasca" pe intimati, o facea înca de la încheierea casatoriei si nu astepta pâna în anul 2004 devine irelevant, întrucât toate partile au avut de profitat de pe urma întelegerii, astfel cum a fost retinut de Tribunal; pe de alta parte, achitarea ratelor da nastere în favoarea apelantei a unui drept de creanta, însa nu face ca aceasta sa redevina proprietara.

În ceea ce priveste îmbunatatirile efectuate dupa încheierea contractului de vânzare cumparare, s-a constatat din înscrisurile depuse pe acest aspect ca acestea au fost facturate pe firma, iar nu pe numele apelantei reclamante.

Pe de alta parte, din punct de vedere juridic, nici afirmatia apelantei reclamante referitoare la existenta în cauza a unei simulatii prin deghizarea contractului de împrumut ca fiind un contractul de vânzare cumparare nu poate fi primita, întrucât în acest caz partile actului public (banca, apelanta, intimatii) nu sunt aceleasi cu partile din actul secret (numai partile din dosarul de fata).

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta C.V., solicitând admiterea recursului si în principal, casarea deciziei civile nr. 251A din 24.02.2010 si trimiterea cauzei spre rejudecare la instanta de apel, pentru motivul de recurs prevazut de art. 304 pct. 5 Cod Proc.Civ. si în subsidiar, modificarea deciziei în sensul admiterii apelului si, pe fond, admiterea cererii de chemare în judecata asa cum a fost formulata pentru motivele de recurs prevazute de art. 304 pct. 9 Cod Proc.Civ.

Cauza a fost înregistrata pe rolul Curtii de Apel Bucuresti - Sectia a IX-a Civila si pentru Cauze privind Proprietatea Intelectuala la data de 16.06.2010.

În dezvoltarea motivelor de critica, s-a aratat ca decizia Civila nr. 251 A din 24.02.2010 este nelegala pentru urmatoarele motive:

Tribunalul a retinut, în mod obiectiv: " ... contrainscrisul trebuie sa existe în mod necesar ca negotium, iar nu ca instrumentum, în cazul în care nu exista contrainscrisul instrumentum existenta celui în sens de negotium fiind o problema de probatoriu, iar nu o conditie pentru exercitarea actiunii în simulatie ..."

Fata de aceasta apreciere cu valoare de principiu rezulta ca "a doua parte a întelegerii pretinse", respectiv identificarea vointei reale a partilor, ar fi presupus observarea dispozitiilor art.129 alin.5 Cod Proc.Civ. si o riguroasa apreciere a probatoriului administrat în cauza.

Recurenta reclamanta arata ca critica deciziei civile nu vizeaza gresita apreciere a probatoriului de catre instanta de apel. Nelegalitatea acestei hotarâri este data de neobservarea de catre instanta de apel a dispozitiilor procedurale privind obligatia instantei de a admite administrarea probatoriului " ... pentru a preveni orice greseala privind aflarea adevarului ...", cu consecinta gresitei aplicari a normei de drept material.

În speta însa, desi probatoriul administrat este cel putin neconcludent (daca nu în flagranta contradictie cu solutia pronuntata), instanta de apel a restrâns proba testimoniala solicitata si a dispus audierea unui singur martor, desi aceeasi instanta retine ca în lipsa "contraînscrisul(ui) instrumentum existenta celui în sens de negotium fiind o problema de probatoriu".

Sub aspectul insuficientei (si neconcludentei) probatoriului se cuvin a fi mentionate urmatoarele aspecte:

Instantele de fond si de apel nu au reusit nici macar sa clarifice anul în care a fost încheiat contractul de vânzare-cumparare în discutie; din cauza unei erori materiale din cuprinsul actului, eroare a Notarului Public conform careia actul a fost autentificat în anul 2003 si nu cum este real, 2004, instanta de fond stabileste ca actul a fost autentificat în anul 2003, iar instanta de apel retine ca actul a fost autentificat alternativ, în anul 2003 si în aceeasi hotarâre, în anul 2004.

Acest aspect este esential pentru identificarea vointei reale a partilor prin raportare la sustinerile intimatei pârâte N.P.din cererea de divort: "Raporturile dintre noi sunt grav vatamate, relatia noastra de cuplu fiind inexistenta de peste un an. Suntem în fapt separati din anul 2003, inclusiv financiar. Nu exista posibilitatea reluarii relatiilor noastre de familie ..."

Or, doi soti separati în fapt, inclusiv financiar, nu hotarasc cumpararea unui apartament. Pe acelasi plan, sustinerile intimatei pârâte N.P. din cererea de divort privind conduita sotului: "Soacra mea (...) a platit o parte din creditele contractate in interes personal de sotul meu si chiar a achitat sume pentru recuperarea unor bijuterii amanetate de acesta fara stiinta mea si fara a putea justifica nevoia de bani. Am înteles într-un final ca singura preocupare a sotului meu sunt jocurile de noroc si timpul petrecut în afara familiei, care îi determina sa fie absent la toate nevoile noastre" lasa fara continut sustinerile intimatei pârâte N.P. privind achitarea avansului de 9342 USD pentru cumpararea apartamentului.

Tot insuficienta probatoriului a condus la neelucidarea cuantumului avansului, respectiv 9342 USD. Astfel, în Raportul de evaluare întocmit pentru acordarea creditului s-a stabilit valoarea apartamentului la suma de 27.000 USD. Întrucât recurenta nu avea nevoie decât de suma de 528.143.718 ROL, echivalentul acestei sume la data contractarii creditului a fost de 17.658 USD.

Consecinta a fost aceea ca în contractul de vânzare-cumparare a fost înscrisa diferenta dintre suma împrumutata, 17.658 USD si suma stabilita prin Raportul de evaluare (27.000 USD), respectiv 9342 USD, fara nici o legatura cu realitatea, aceea ca intimatii-pârâti nu au avut niciodata 9000 USD, asa cum evidentiaza si intimata pârâta în cererea de divort.

S-a mai aratat ca nici faptul dovedit al achitarii exclusiv de catre recurenta a ratelor si soldului final al împrumutului pentru creditul contractat la SC D.Credit SA nu a fost apreciat just de catre instanta de apel: în conditiile în care este deplin dovedit faptul ca intimata pârâta N.P. nu a avut nici o contributie la cumpararea acestui apartament este evident ca a existat o alta întelegere între parti, iar contractul de vânzare cumparare este un act simulat.

Recurenta arata ca suplimentarea probatoriului este necesara în scopul stabilirii faptelor, pentru corecta aplicare a legii. Proba testimoniala nu poate fi administrata în fata instantei de recurs, motiv pentru care solicita a se constatata ca prin respingerea cererii de audiere a 2 martori în apel au fost încalcate dispozitiile art. 129 alin. (5) Cod Proc.Civ., conducând la incidenta dispozitiilor art.105 alin.(2) Cod Proc.Civ., astfel încât solicita, în temeiul art.312 si art.304 pct. 5 Cod Proc.Civ., casarea hotarârii si trimiterea cauzei spre rejudecare la instanta de apel.

În subsidiar solicita modificarea deciziei civile recurate în sensul admiterii apelului si, pe fond, admiterea cererii de chemare în judecata ca deplin dovedita.

Arata ca instanta de apel a facut o gresita aplicare a legii atunci când a apreciat ca nu sunt întrunite conditiile legale pentru declararea simulatiei contractului de vânzare-cumparare autentificat sub nr. 1740/05.07.2004 de BNPA S.M.S. si C.N.D.

Probatoriul administrat în cauza conduce la convingerea ca: actul a fost încheiat în perioada în care pârâtii erau deja despartiti în fapt; nu a fost achitat avansul mentionat în act; pârâtii nu au achitat nici macar o rata din împrumut; împrumutul a fost achitat integral;

Cererea de recurs, legal timbrata, a fost însotita de înscrisuri, depuse în fotocopie.

În recurs a fost încuviintata si administrata proba cu înscrisuri pentru recurenta-reclamanta.

Intimatii, legal citati, nu au formulat întâmpinare, intimata-pârâta R.P., prezentându-se în fata instantei prin reprezentant conventional si solicitând respingerea recursului ca nefondat prin concluzii orale si scrise.

Examinând decizia recurata prin prisma motivelor de critica mai sus expuse si în raport de dispozitiile art.304 pct.5 si art.304 pct. 9 Cod Proc.Civ., invocate de recurenta-reclamanta, curtea constata ca recursul este nefondat.

Astfel cum în mod corect a subliniat însasi recurenta în debutul criticilor adresate deciziei din apel, motivele de recurs nu pot viza gresita apreciere a probatoriului, în calea de atac a recursului putând fi invocate exclusiv chestiuni care tin de nelegalitatea hotarârii atacate în limitele art.304 Cod Proc.Civ., iar reevaluarea probatoriului administrat nu poate fi încadrata în vreunul dintre cazurile de casare sau de modificare prevazute limitativ de text.

În aceste conditii, curtea noteaza ca, în fapt majoritatea nemultumirilor recurentei reclamante sunt legate de modalitatea în care instanta de apel a evaluat si analizat probatoriul administrat, recurenta imputând tribunalului în fapt neobservarea celor rezultate din mijloacele de proba administrate.

Or, dupa cum s-a aratat, o asemenea cenzura nu este permisa instantei de recurs.

În privinta pretinsei încalcari de catre instanta de apel a dispozitiilor art.129 alin.5 Cod Proc.Civ., cu consecinta prevazuta de art.105 alin.2 Cod Proc.Civ., curtea constata ca nu se poate retine lipsa sau insuficienta rolului activ al instantei de apel.

În acest sens, se observa ca cererea de probatoriu formulata în apel de recurenta de astazi a fost încuviintata în parte, fiind administrata proba cu înscrisuri si proba testimoniala cu un martor, fata de doi martori, cât solicitase apelanta, iar tribunalul a avut în vedere la încuviintarea acestor mijloace de proba atât caracterul devolutiv al apelului, cât si continutul motivelor de apel formulate.

În aceste conditii, curtea considera ca fara temei se reproseaza instantei de apel lipsa de rol activ, câta vreme apelanta reclamanta a avut posibilitatea efectiva si concreta de a-si proba sustinerile prin declaratia martorului audiat, iar insuficienta probatoriului administrat este imputabila exclusiv apelantei, tinând de diligenta sa în calitate de apelanta si de obligatia sa procesuala de a-si proba sustinerile.

Rolul activ al instantei nu poate în nici o situatie sa fie înteles drept echivalent cu obligatia instantei de a încuviinta si administra toate mijloacele de proba solicitate de parti, fara a cenzura utilitatea si pertinenta lor prin prisma limitelor procesuale pe care este tinuta a le respecta. Totodata, nici o obligatie suplimentara sub acest aspect nu revine instantei daca, respectând exigentele ce decurg din dreptul partilor litigante de a se apara si de a-si proba pretentiile, considera ca situatia de fapt este lamurita pe deplin.

De altfel, în raport de aprecierea recurentei în sensul ca tribunalul a încalcat dispozitiile art.129 alin.5 Cod Proc.Civ. prin refuzul de a încuviinta si administra proba testimoniala prin audierea a doi martori în apel, astfel cum aceasta solicitase, curtea constata ca, daca declaratia martorului audiat de tribunal (al carei continut era prefigurat de recurenta apelanta, de vreme ce era martorul pe care ea însasi îl propusese) nu era apta a reflecta adevarul, acesteia îi revenise dreptul de a alege persoana care sa aiba calitatea de martor, indicând o alta persoana, cu mai multe cunostinte despre situatia de fapt sustinuta de reclamanta.

În consecinta celor expuse, curtea constata netemeinicia motivului de recurs întemeiat pe dispozitiile art.304 pct.5 Cod Proc.Civ.

În privinta motivului de recurs întemeiat pe dispozitiile art.304 pct.9 Cod Proc.Civ., curtea constata ca recurenta considera incidente aceste dispozitii legale deoarece instanta de apel a apreciat cu aplicarea gresita a legii ca situatia de fapt dovedita nu conduce la concluzia existentei simulatiei în speta.

Or, retinând ca situatia de fapt stabilita de instanta de apel nu poate fi supusa reevaluarii, curtea noteaza ca aceasta consta în aceea ca între parti a existat o întelegere în sensul ca pârâtii intimati ca cumpere cu credit bancar apartamentul proprietatea reclamantei recurente, pretul fiind varsat de banca în contul vânzatoarei si fiind necesar acesteia pentru achitarea unei sulte într-un proces de partaj, urmând ca aceasta sa achite ratele catre banca.

Totodata, tribunalul a retinut ca nu s-a dovedit si împrejurarea ca partile au convenit ca ulterior bunul imobil sa revina în proprietatea reclamantei recurente si nici în ce modalitate aceasta operatiune s-ar fi putut produce.

În aplicarea prevederilor art.1175 Cod Civil, în mod corect a considerat tribunalul ca o astfel de situatie nu poate îmbraca forma conventiei secrete pretinse a fi fost încheiate de reclamanta, de a ramâne sau redeveni proprietarul apartamentului vândut prin actul public, deoarece nu s-a dovedit vointa reala a partilor în acest sens si implicit nici conventia lor, iar aceasta era conditia pentru existenta caracterului simulat al actului public.

Prin urmare, fara a pretinde reclamantei recurente dovedirea existentei contraînscrisului în sensul de instrumentum, ci doar de negotium, cum în mod corect a subliniat instanta de apel, curtea constata ca aplicarea dispozitiilor legale incidente s-a facut în mod corect, si aceasta critica fiind nefondata.

Restul criticilor mai sus expuse reprezinta, în realitate, sustineri în sensul reevaluarii probatoriului, excluse controlului judiciar în prezenta cale de atac, dupa cum s-a aratat mai sus.

Pentru aceste considerente, precum si fata de împrejurarea ca nu se identifica motive de recurs de ordine publica, ce pot fi invocate din oficiu, în temeiul art.312 Cod Proc.Civ., curtea va respinge recursul ca nefondat.

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Simulatie. Proba actului secret. Dovedirea vointei reale a partilor. Simulaţie

Comentarii despre Simulatie. Proba actului secret. Dovedirea vointei reale a partilor. Simulaţie