Obligatia de a face. Acte ale autorităţilor publice

Obligatia de a face.

Obligatie de a face. Obligarea Comisiei pentru Aplicarea Legii nr.9/1998 sa emita decizie de validare/invalidare a hotarârii Comisiei. Natura termenului. Efecte.

- art.7 alin.3 din Legea nr.9/1998

- art.2 lit.h, art.8 si 18 din Legea nr.554/2004

- Hotarârea de Guvern nr.286/2004

- Hotarârea de Guvern nr.1277/2007

(CURTEA DE APEL BUCURESTI - SECTIA A VIII-A contencios ADMINISTRATIV SI FISCAL, DECIZIA CIVILA NR.41/09.01.2012)

Asupra recursului de fata;

Prin sentinta civila nr.432/03.02.2011 pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia a IX-a Contencios Administrativ si Fiscal, în dosarul nr.27386/3/2010, s-a admis in parte actiunea formulata de reclamantul H. D. in contradictoriu cu pârâta ANRP si a fost obligata pârâta ca in termen de 30 de zile de la comunicare sa emita decizia de validare/invalidare a hotararii nr.5476/26.02.2010 a Comisiei Judetului Constanta pentru Aplicarea Legii nr.9/1998.

A fost respinsa in rest actiunea ca neîntemeiata.

Pentru a se pronunta astfel, instanta de fond a retinut ca actiunea este intemeiata in parte.

Prin cererea înregistrata la pârâta, reclamantul a solicitat in temeiul Legii nr.9/1998 emiterea unei decizii de validare a hotarârii nr.5476/26.02.2010 a Comisiei Judetului Constanta pentru Aplicarea Legii nr.9/1998 privind acordarea de compensatii pentru bunurile abandonate de autorul sau pe teritoriul statului bulgar.

Pârâta nu i-a raspuns la cerere si nici nu a emis decizia.

S-a mai aratat ca potrivit art.7 alin.3 din Legea nr.9/1998 pârâta trebuia sâ verifice hotararea comisiei judetene si sa emita decizia de validare sau invalidare a hotarârii comisiei in termen de 60 de zile, obligatie pe care nu a îndeplinit-o, ceea ce reprezinta un refuz nejustificat de a rezolva o cerere privitoare la un drept conferit de Legea nr.9/1998, fiind indeplinte conditiile art.2 alin.2 si 1 alin.1, 8 alin.1 din Legea nr.554/2004.

Prin refuzul pârâtei de a emite decizia de validarea/invalidare a hotarârii de acordare a compensatiilor in termenul de 60 de zile, reclamantul a fost vatamat in dreptul sau.

Capatul de cerere privind acordara penalitattilor de întârziere a fost apreciat ca neîntemeiat datorita faptului ca pârâta este deja constransa sa emita actul de validare/invalidare in conditiile art.24 alin.1 din Legea nr.554/2004, astfel ca nu se impune si aplicarea prevederilor art.18 alin.5 ale aceluiasi act normativ.

Împotriva acestei sentinte a declarat recurs pârâta care a aratat ca hotarârile sunt analizate in ordine cronologica si ca in fiecare an au fost primite mii de dosare.

Considera ca termenul prevazut la art.7 alin.3 din Legea nr.9/1998 este un termen de recomandare.

A solicitat modificarea sentinsei recurate.

In drept, a invocat prevederilae art.3041 Cod procedura civila, Legea nr.9/1998, Hotarârea de Guvern nr.286/2004, Hotarârea de Guvern nr.1277/2007 si Legea nr.554/2004.

Analizând actele si lucrarile dosarului, in raport de dispozitiile art.304 si 3041 Cod procedura civila, curtea constata ca recursul este nefondat pentru urmatoarele considerente.

Nu se pot retine sustinerile recurentei in sensul ca termenul prevazut de art.7 alin.3 din Legea nr.9/1998 ar fi un termen de recomandare si chiar daca termenul ar avea acest caracter nerespectarea lui nu poate atrage decât obligarea pârâtei la emiterea deciziei de validare/invalidare a hotarârii Comisiei Municipiului Bucuresti pentru aplicarea Legii nr.9/1998 si in nici un caz respingerea cererii reclamantului.

In cauza sunt incidente dispozitiile art.7 alin.3 din Legea nr.9/1998, cum in mod corect a retinut instanta de fond, dar si prevederile art.2 lit.h, art.8 si 18 din Legea nr.554/2004.

Potrivit legii pârâta avea obligatia sa emita decizia de validare sau invalidare in termen de 60 de zile de la data când i-a fost comunicata hotarârea comisiei judetene, in speta a Judetului Constanta.

Ne aflam asadar in ipoteza nesolutionarii unei cereri in termenul legal.

Referirile cu privire la volumul de lucru si la solutionarea cererilor in ordine cronologica nu pot fi retinute decât in ceea ce priveste retinerea unei culpe sau a unei raspunderi a pârâtei pentru eventuale daune produse si in nici un caz nu pot justifica respingerea actiunii reclamantului.

Asa fiind, se constata ca hotarârea instantei de fond este legala si temeinica si data cu aplicarea corecta a legii.

Pârâta, autoritate publica, are obligatia sa respecte legea si implicit termenele in care este obligata sa solutioneze cererile, indiferent de numarul acestora.

Obligatia de a se organiza astfel încât sa se respecte dispozitiile legale revine autoritatii pârâte.

Drept urmare, se constata legala si temeinica sentinta atacata si nefondat recursul si in baza art.299 si urmatoarele, 304, 3041 Cod procedura civila, va respinge recursul ca nefondat.

2

Consultati si alte spete de contencios administrativ:

Obligatia de a face. Acte ale autorităţilor publice

Comentarii despre Obligatia de a face. Acte ale autorităţilor publice