Ore suplimentare. Aplicarea dispoziţiilor Legii nr.329/2009. Principiul neretroactivităţii legii civile. Salarizare

Ore suplimentare. Aplicarea dispoziţiilor Legii nr.329/2009. Principiul neretroactivităţii legii civile.

- Legea nr.329/2009

Având în vedere că Legea nr.329/2009 a intrat în vigoare la data de 13.11.2009, este evident că, pentru orele suplimentare efectuate până la acest moment, se cuvine plata, în conformitate cu prevederile art.119 din Codul Muncii.

Prin "activitatea prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal în cursul anului 2009", formulare conţinută în art.11 din Legea nr.329/2009, legiuitorul a avut în vedere, orele prestate suplimentar, ulterior intrării în vigoare a actului normativ, o altă interpretare a textului fiind contrară principiului neretroactivităţii legii civile.

(CURTEA DE APEL BUCUREŞTI-SECŢIA A VII-A CIVILĂ ŞI PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ŞI ASIGURĂRI SOCIALE, DECIZIA CIVILĂ NR.2800 din 06.05.2011)

Prin sentinţa civilă nr.5507/25.06.2010, pronunţată de Tribunalul Bucureşti - Secţia a VIII-a Conflicte de Muncă şi Asigurări Sociale, a fost admisă excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a M.F.P., şi în consecinţă, a fost respinsă acţiunea formulata în contradictoriu cu acesta; a fost admisă acţiunea formulată de reclamanţii A.L., O.L., M.A., T.M., D.C., M.S. M., P.I., P.G.E., P.C., V.L.M., D.G., în contradictoriu cu pârâţii M:J.L.C., C.A.B, T.B., fiind obligaţi pârâţii la plata către reclamanţi a drepturilor băneşti reprezentând contravaloare ore suplimentare efectuate în perioada 1.04.2009-12.11.2009, sume ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflaţie de la data scadenţei până la data plaţii după cum urmează: A.L. contravaloarea a 157 de ore în cuantum net de 1903 lei, O.L. contravaloarea a 158 de ore în cuantum net de 2348 lei, M.A., contravaloarea a 166 de ore în cuantum net de 2498 lei, T.M. contravaloarea a 102 de ore în cuantum net de 1570 lei, D.C. contravaloarea a 98 de ore în cuantum net de 628 lei, M.S.M. contravaloarea a 146 de ore în cuantum net de 2202 lei, P.I. contravaloarea a 138 de ore în cuantum net de 1978 lei, P.G.E. contravaloarea a 142 de ore în cuantum net de 2037 lei, P.C. contravaloarea a 177 de ore în cuantum net de 2321 lei, V.L.M. contravaloarea a 172de ore în cuantum net de 2582 lei, D.G. contravaloarea a 177de ore în cuantum net de 2618 lei.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă în baza art.137 al.1 C.p.c., s-a pronunţat mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea in fond a pricinii.

Analizând actele şi lucrările dosarului prin prisma excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a M.F.P., prima instanţă a reţinut că aceasta este întemeiată având în vedere că, prezenta cauză reprezintă un conflict de muncă aşa cum este el definit de art.281 Codul muncii, iar părţile într-un conflict de muncă nu pot fi decât salariaţii şi angajatorul.

Prima instanţă a constatat că reclamanţii au calitatea de grefieri în cadrul T.B., reţinându-se inexistenţa raporturilor juridice de muncă între aceştia şi pârâtul M.F.P.

Faţă de faptul că prin art.l al O.G. nr.22/2002, se dispune că executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice în temeiul titlurilor executorii, se realizează din sumele aprobate prin bugetele acestora, la titlul de cheltuieli, la care se încadrează obligaţia de plată respectivă şi, prin urmare, nu există o altă cale şi sursă de achitare a unor sume stabilite prin titluri executorii, decât aşa cum se precizează în art.2 şi 3 al O.G. nr.22/2002, din sumele aprobate de ordonatorii principali de credite bugetare, cu destinaţia drepturi salariale, instanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a M.F.P. şi în consecinţă, a respins acţiunea formulată în contradictoriu cu acesta.

Pe fondul cauzei, prima instanţă a reţinut că reclamanţii îndeplinesc funcţia de personal auxiliar în cadrul J. Cornetu şi solicită prezenţa cauză plata orelor suplimentare efectuate de aceştia, pentru perioada aprilie 2009 în prezent, actualizat la indicele de inflaţie la data plăţii, precum şi în continuare.

Art.119 alin.1 din Codul muncii prevede că "Munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite în următoarele 30 de zile după efectuarea acesteia, iar art.120 alin.1 din acelaşi act normativ stipulează ca în cazul în care compensarea prin ore libere plătite nu este posibilă în termenul prevăzut de art.119 alin.1 în luna următoare, munca suplimentară va fi plătită salariatului prin adăugarea unui spor la salariu corespunzător duratei acesteia".

Din adresa nr.454/17.05.2010 emisă de T.B. rezultă că reclamanţii nu au recuperat orele suplimentare efectuate din aprilie până în prezent, având în vedere că este de notorietate volumului mare de activitate din instanţele judecătoreşti, posturilor vacante neocupate, numărului mare de pensionări din sistem, motiv pentru care instanţa a constatat că aceştia sunt îndreptăţiţi la sporul din salariul de bază corespunzător duratei muncii suplimentare prestată.

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art.6 alin.1 şi 2 din Ordonanţa nr.8/2007 privind salarizarea personalului auxiliar din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, precum şi din cadrul altor unităţi din sistemul justiţiei: "Orele lucrate, din dispoziţia conducătorului instanţei judecătoreşti sau al parchetului de pe lângă aceasta, peste durata normală a timpului de muncă sau în zilele de sărbători legale ori declarate ca zile nelucrătoare, de către personalul prevăzut la art.1, încadrat în funcţii de execuţie sau de conducere, pot fi recuperate în următoarele 30 de zile sau, la cererea celor în cauză, se plătesc cu un spor din salariul de bază, după cum urmează: 75% din salariul de baza pentru primele 2 ore de depăşire a duratei normale a zilei de lucru şi 100% pentru orele următoare şi cele lucrate în zilele de repaus săptămânal şi în alte zile în care conform legii nu se lucrează.

Prima instanţă a reţinut că, având în vedere dispoziţiile art.11 alin.1 din Legea nr.329/2009 conform cărora "prin derogare de la prevederile art.119 din Legea nr.53/2003, de la data intrării în vigoare a prezentei legi până la data de 31.12.2010, munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite acordate până la data de 31.12.2010 pentru activitatea prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal în cursul anului 2009, şi până la data de 31 martie 2011, pentru activitatea suplimentară prestată în anul 2010", ca, începând cu data de 13.11.2009-data intrării în vigoare a Legii nr.329/2009, orele suplimentare nu pot fi compensate decât cu ore libere plătite, până la data de 31.12.2010, respectiv 31.03.2011.

Prin urmare, reclamanţii sunt îndreptăţiţi la contravaloarea orelor suplimentare efectuate în perioada 1.04.2009-12.11.2009 conform cererilor înaintate de aceştia spre aprobare conducerii instanţei.

Din concluziile raportului de expertiză efectuat în cauză, prima instanţă a reţinut că, având în vedere indemnizaţia de încadrare brută lunară, numărul de ore în program normal de lucru din fiecare lună, salariul orar în care au fost prestate ore suplimentare, intervalul orar în care au fost prestate orele suplimentare şi dispoziţiile art.6 al.3 din Ordonanţa 8/2007 conform cărora "numărul orelor suplimentare nu poate depăşi 360 de ore într-un an", că acţiunea reclamanţilor este întemeiată urmând a fi admisă şi a obliga pârâţii la plata drepturilor băneşti reprezentând contravaloare ore suplimentare efectuate în perioada 1.04.2009-12.11.2009 sume ce urmează a fi actualizate cu indicele de inflaţie de la data scadenţei până la data plăţii (pentru acoperirea prejudiciului efectiv şi a beneficiului nerealizat având în vedere devalorizarea monedei naţionale) după cum urmează A.L. contravaloarea a 157 de ore în cuantum net de 1903 lei, O.L. contravaloarea a 158 de ore în cuantum net de 2348 lei, M.A., contravaloarea a 166 de ore în cuantum net de 2498 lei, T.M. contravaloarea a 102 de ore în cuantum net de 1570 lei, D.C. contravaloarea a 98 de ore în cuantum net de 628 lei, M.S.M. contravaloarea a 146 de ore în cuantum net de 2202 lei, P.I. contravaloarea a 138 de ore în cuantum net de 1978 lei, P.G.E. contravaloarea a 142 de ore în cuantum net de 2037 lei, P.C. contravaloarea a 177 de ore în cuantum net de 2321 lei, V.L.M. contravaloarea a 172de ore în cuantum net de 2582 lei, D.G. contravaloarea a 177de ore în cuantum net de 2618 lei.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs, în termen şi motivat, pârâtul M.J.

În motivarea recursului, întemeiat pe dispoziţiile art.304 pct.5 şi 9 Cod procedură civilă raportat la art.312 Cod procedură civilă, recurentul a apreciat ca fiind incident motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.5 din Codul de procedură civilă, conform căruia se poate cere casarea unei hotărâri în situaţia în care instanţa, prin hotărârea dată, a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art.105 alin.2 din Codul de procedură civilă.

Astfel, în conformitate cu prevederile art.105 alin.2 "Actele de procedură îndeplinite cu neobservarea formelor legale sau de un funcţionar necompetent, se vor declara nule numai dacă prin aceasta s-a pricinuit părţii o vătămare ce nu se poate înlătura decât prin anularea lor. în cazul nulităţilor prevăzute anume de lege, vătămarea se presupune până la dovada contrarie".

Potrivit jurisprudenţei în materie, sub imperiul acestui motiv de recurs se includ cele mai varii neregularităţi de ordin procedural care privesc atât nesocotirea normelor procedurale de ordine publică, cât şi a celor stabilite în interesul exclusiv al uneia dintre părţi (Decizia civilă nr.3622 din 4 mai 2007, ÎCCJ, secţia civilă şi de proprietate intelectuală).

Din actele dosarului se constată că recurentul-pârât nu a avut astfel cunoştinţă expertiza efectuată, întrucât instanţa de fond nu a dispus comunicarea raportului întocmit de expertul desemnat, soluţionând cauza fără ca aceştia să aibă posibilitatea de a lua cunoştinţă despre conţinutul raportului de expertiză. De asemenea, au fost încălcate şi prevederile art.209 din Codul de procedură civilă, întrucât lucrarea nu a fost depusă la dosarul cauzei în termen util, ci chiar pentru termenul la care avut loc şi dezbaterea pe fond a pricinii, situaţie care, de asemenea, atrage nelegalitatea hotărârii astfel pronunţate.

Administrarea probei cu expertiză tehnică, efectuată cu nesocotirea prevederilor art.208 şi art.209 din Codul de procedură civilă, şi judecarea pricinii cu nesocotirea principiilor contradictorialităţii şi a dreptului la apărare atrag incidenţa prevederilor art.105 alin.2 din codul de procedură civilă precum şi a motivului de recurs prevăzut de art.304 pct.5 din Codul de procedură civilă.

A mai arătat recurentul că hotărârea pronunţată este criticabilă pentru motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, conform căruia hotărârea este susceptibilă de modificare când a fost dată cu aplicarea greşită legii.

Astfel cum s-a învederat instanţei de fond, munca suplimentară sau prestată peste durata normală a timpului de lucru se plăteşte numai dacă efectuarea orelor suplimentare a fost dispusă de şeful ierarhic, în speţă fiind vorba despre dispoziţia preşedintelui instanţei judecătoreşti la solicitarea fundamentată a salariatului.

În acest sens se menţionează dispoziţiile art.33 alin.2 din Legea nr.188/1999 privind statutul funcţionarilor publici, aplicabilă în cauză având în vedere statutul intimaţilor în perioada pentru care solicită contravaloarea orelor suplimentare: "Pentru orele lucrate din dispoziţia conducătorului autorităţii sau instituţiei publice peste durata normală a timpului de lucru sau în zilele de sărbători legale ori declarate zile nelucrătoare funcţionarii publici de execuţie au dreptul la recuperare sau la plata majorată cu un spor de 100% din salariul de bază. Numărul orelor plătite cu sporul de 100% nu poate depăşi 360 într-un an".

Din înscrisurile aflate în dosarului cauzei nu reiese îndeplinirea unei condiţii prevăzută de textul de lege citat anterior, constând în faptul că pentru efectuarea unor ore peste programul normal de lucru sau în zilele de sărbători legale ori declarate ca zile nelucrătoare, este necesară dispoziţia conducătorului instanţei judecătoreşti. Din analiza actelor aflate la dosar se observă că avizul pentru efectuarea orelor suplimentare aparţine managerului economic al instanţei, iar nu preşedintelui T.B., după cum este prevăzut în textul legii.

Această condiţie este susţinută şi de atribuţiile manageriale pe care trebuie să le exercite preşedintele instanţei în scopul organizării eficiente a activităţii instanţei şi care trebuie să ia măsuri pentru respectarea programului de activitate şi folosirea eficientă a timpului afectat acestuia de către întreg personalul, pentru îndeplinirea la timp şi în condiţii de calitate a lucrărilor şi pentru stabilirea unor raporturi de serviciu care să asigure realizarea corespunzătoare a atribuţiilor de serviciu.

În aceste condiţii, în mod greşit a reţinut instanţa de fond că reclamanţii-intimaţi ar fi îndreptăţiţi la plata orelor suplimentare efectuate în perioada 01.04.2009 - 12.11.2009 "conform cererilor înaintate de aceştia spre aprobare conducerii instanţei", fără a observa că în cauză nu s-a făcut dovada aprobării acestor ore de către conducerea instanţei, ci numai de către conducătorul departamentului economic-ce are şi calitatea de parte în dosar.

A mai arătat recurentul că instanţa de fond a aplicat în mod greşit dispoziţiile art.11 din Legea nr.329/2009 potrivit cărora "Prin derogare de la prevederile art.119 din Legea nr.53/2003 - Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare, de la data intrării în vigoare a prezentei legi până la data de 31 decembrie 2010, munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite acordate până la data de 31 decembrie 2010, pentru activitatea prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal în cursul anului 2009, şi până la data de 31 martie 2011, pentru activitatea suplimentară prestată în anul 2010. Astfel, începând cu 12.11.2009, toate orele prestate în cursul anului 2009 cum sunt cele efectuate de intimaţi în perioada 01.04.2009 -12.11.2009, peste durata normală a timpului de lucru nu pot fi compensate decât cu ore libere plătite, până la data de 31.12.2010, potrivit actului normativ la care am făcut referire mai sus, iar nu prin aplicarea sporurilor prevăzute de O.G. nr.8/2007.

Modalitatea de plată a orelor prestate peste durata normală a timpului de lucru de către întreg personalul bugetar, inclusiv de către intimaţii-reclamanţi, este reglementată la art.19 din Legea nr.330/20091 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, act normativ în vigoare începând cu 12.11.2009, act normativ care stabileşte însă că prevederile care reglementează plata orelor suplimentare nu se vor aplica în anul 2010, iar nu prin alte acte normative precum cel reţinut de instanţa de fond în prezenta cauză.

Aşadar, interpretarea corectă a dispoziţiilor art.11 din Legea nr.329/2009 este în realitate următoarea: prin derogare de la prevederile art.119 din Codul muncii, prevederi potrivit cărora munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite în următoarele 30 de zile după efectuarea acesteia, începând cu data intrării în vigoare a Legii nr.329/2009, orele prestate suplimentar în tot cursul anului 2009 vor fi compensate cu ore libere plătite ce vor fi acordate până la data de 31 decembrie 2010, ceea ce reprezintă de fapt o prelungire a termenului de 30 de zile prevăzut de art.119 din Codul muncii.

În acelaşi sens este şi expunerea de motive la Legea nr.329/2009 în cuprinsul căreia se reţine că măsura prevăzută de art.11 constând în "compensarea muncii suplimentare cu ore libere plătite, ce pot fi acordate într-o perioadă mai mare de timp" face parte din complexul de măsuri de reducere a cheltuielilor de personal pentru întreg personalul bugetar propus prin acest act normativ.

Măsura prevăzută de art.11 din Legea nr.329/2009, ce vizează compensarea muncii suplimentare cu ore libere plătite pentru o perioadă mai mare de 30 de zile, astfel cum era prevăzut de art. 119 din Codul muncii este în acord cu exigenţele art.53 din Constituţie şi cu jurisprudenţa C.C.

În contextul prezentat mai sus, este relevantă astfel Decizia nr.207 din 17 februarie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.149 din 1 martie 2009, în cuprinsul căreia Curtea Constituţională, în mod judicios a reţinut că, "legiuitorul este în drept totodată să instituie anumite sporuri la indemnizaţiile şi salariile de bază, premii periodice şi alte stimulente, pe care le poate diferenţia în funcţie de categoriile de personal cărora li se acordă, le poate modifica în diferite perioade de timp, le poate suspenda sau chiar anula".

Aşadar, sub prisma considerentelor expuse mai sus, intră în competenţa exclusivă a legiuitorului, luarea în considerare, la construcţia sistemului de salarizare în sectorul bugetar, a sporurilor - cum sunt cele prevăzute pentru plata orelor suplimentare, a adaosurilor salariale, a majorărilor, ş.a., precum şi a altor drepturi de natură salarială, recunoscute până la data intrării în vigoare a Legii-cadru nr.330/2009.

În aceste condiţii, o aplicare corectă a dispoziţiilor legale mai sus enunţate ar fi determinat obligarea pârâţilor cel mult la acordarea de ore libere plătite, în conformitate cu prevederile art.11 din Legea 329/2009 şi art.119 alin.1 şi 2 din Codul muncii, singurele texte legale în vigoare care reglementează la acest moment modalitatea de plată a orelor efectuate peste durata normală a timpului de lucru, nicidecum la plata contravalorii orelor suplimentare cu sporurile de 75% până la 100% din salariul de bază.

Toate categoriile profesionale încadrate în sistemul public, printre care şi personalul auxiliar, chiar dacă au statute profesionale diferite şi, de asemenea, până la adoptarea Legii nr.330/2009 au avut sisteme diferite de stabilire a drepturilor salariale, sunt salarizate de la bugetul de stat şi unitar, astfel încât este lipsită de temei legal obligarea angajatorilor sau a ordonatorilor de credite, la plata în favoarea intimaţilor - reclamanţi personal auxiliar a unor sume reprezentând contravaloarea orelor prestate peste durata normală a timpului de lucru, în condiţiile în care, legiuitorul a adoptat prin lege - Legea nr.329/2009, într-un anume context economic, o măsură unitară, aplicabilă pentru întreg anul 2009 şi pentru întreg personalul bugetar, fără nicio excepţie.

Stabilirea unor măsuri, cum este cea prevăzută de art.11 din Legea nr.329/2009 pentru categorii profesionale salarizate de la bugetul de stat reprezintă o problemă de legiferare, fiind vorba despre dreptul şi opţiunea legiuitorului de a reglementa criteriile de determinare a cuantumului indemnizaţiilor sau al salariilor personalului retribuit de la bugetul de stat, precum şi a sporurilor sau adaosurilor la indemnizaţiile şi salariile de bază.

Analizând recursul declarat, prin prisma criticilor invocate şi în raport de actele şi lucrările dosarului, ţinând seama de dispoziţiile art.3041 Cod procedură civilă, Curtea reţine următoarele:

În ceea ce priveşte motivul de casare întemeiat pe dispoziţiile art.304 pct.5 Cod procedură civilă, Curtea constată că nu se poate reţine încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancţiunea nulităţii de art.105 alin.2 din Codul de procedură civilă, pe considerentul că instanţa de fond nu a dispus comunicarea raportului întocmit de expertul desemnat, întrucât raportul de expertiză se comunică la solicitarea părţilor, fără ca instanţa să aibă obligaţia legală de a proceda din oficiu la această comunicare.

Cum la termenul de judecată din data de 25.06.2010 părţile au lipsit, iar la dosar nu a fost depusă de către pârâtul M.J. nicio cerere care să privească raportul de expertiză înregistrat de expert la data de 24.06.2010 şi acordarea unui termen pentru formularea eventualelor obiecţiuni, în mod corect instanţa a rămas în pronunţare asupra pricinii, neputându-se reţine nelegalitatea hotărârii sub acest aspect.

Nefondată este şi critica referitoare la faptul că avizul pentru efectuarea orelor suplimentare ar aparţine managerului economic, iar nu conducătorului instanţei judecătoreşti.

În acest sens, se reţine, pe de o parte, că recurentul nu a produs nici un fel de dovezi din care să rezulte că semnăturile existente pe cererile privind plata orelor suplimentare nu aparţin conducătorului instanţei, şi, pe de altă parte, că prevederile invocate în conţinutul recursului, respectiv dispoziţiile art.33 alin. 2 din Legea nr.188/1999, nu sunt aplicabile în cauza dedusă judecăţii, întrucât intimaţii reclamanţi nu sunt funcţionari publici, având statutul de personal auxiliar de specialitate în cadrul J. Cornetu.

În aceste condiţii, în mod corect a reţinut instanţa de fond că reclamanţii-intimaţi sunt îndreptăţiţi la plata orelor suplimentare efectuate în perioada 01.04.2009 - 12.11.2009, conform cererilor înaintate de aceştia spre aprobare conducerii J. Cornetu, în cadrul căreia îşi desfăşoară efectiv activitatea, neexistând temei legal pentru a reţine că aceste cereri trebuia să fie aprobate de conducerea Tribunalului, în raza teritorială a căruia se găseşte această instanţă judecătorească, cum se susţine în cererea de recurs.

În ceea ce priveşte aplicarea dispoziţiilor Legii nr.329/2009 privind reorganizarea unor autorităţi şi instituţii publice, raţionalizarea cheltuielilor publice, susţinerea mediului de afaceri şi respectarea acordurilor-cadru cu C.E şi F. M., Curtea apreciază că instanţa de fond a făcut o corectă interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art.11 din acest act normativ, potrivit cărora: "Prin derogare de la prevederile art. 119 din Legea nr.53/2003 - Codul muncii, cu modificările şi completările ulterioare, de la data intrării în vigoare a prezentei legi până la data de 31 decembrie 2010, munca suplimentară se compensează prin ore libere plătite acordate până la data de 31 decembrie 2010, pentru activitatea prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal în cursul anului 2009, şi până la data de 31 martie 2011, pentru activitatea suplimentară prestată în anul 2010".

Având în vedere că Legea nr.329/2009 a intrat în vigoare la data de 13.11.2009, este evident că, pentru orele suplimentare efectuate de până la acest moment, intimaţii - reclamanţi sunt îndreptăţiţi la plata acestora, în conformitate cu prevederile art.119 din Codul muncii.

Interpretarea dată de recurent prevederilor art.11 din Legea nr.329/2009 este contrară principiului neretroactivităţii legii civile, prin "activitatea prestată în afara duratei normale a timpului de muncă săptămânal în cursul anului 2009" legiuitorul având în vedere orele prestate suplimentar ulterior intrării în vigoare a actului normativ.

Aşadar, numai începând cu data de 13.11.2009, orele suplimentare efectuate nu au mai putut fi compensate decât cu ore libere plătite, până la data de 31.12.2010, respectiv 31.03.2011, sentinţa atacată fiind legală şi temeinică şi sub acest aspect.

Pentru considerentele mai sus expuse, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul, ca nefondat.

Vezi şi alte speţe de dreptul muncii:

Ore suplimentare. Aplicarea dispoziţiilor Legii nr.329/2009. Principiul neretroactivităţii legii civile. Salarizare

Comentarii despre Ore suplimentare. Aplicarea dispoziţiilor Legii nr.329/2009. Principiul neretroactivităţii legii civile. Salarizare