Art.86 alin.2 tezele I şi II şi art.87 alin1 din OUG 195/2002, republicată, cu aplicarea art.33 lit.b C.p. Infracţiuni

Art.86 alin.2 tezele I şi II şi art.87 alin1 din OUG 195/2002, republicată, cu aplicarea art.33 lit.b C.p.

SENTINŢA PENALĂ nr.144

Şedinţa publică din 14 octombrie 2011      

INSTANŢA,

Asupra cauzei de faţă deliberând, constată următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Brezoi a fost trimis în judecată inculpatul M.C., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună condamnarea acestuia pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei din care face parte vehiculul şi căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată, prevăzută de art. 86 alin 2 din OUG 195/2002 şi având în sânge o îmbibaţie alcoolică mai mare de 0,80 gr%o, prevăzută şi pedepsită de art. 87 alin 1 din OUG 195/2002, cu aplicarea art. 33 lit. b cod penal.

În susţinerea rechizitoriului s-au depus la dosar proces verbal de constatare, declaraţii de martor, protocol etilotest, buletin de analiză toxicologică alcoolemie, proces verbal de prelevare, buletin de examinare clinică, alte date şi acte.

În instanţă a fost reaudiat inculpatul şi s-a ataşat dosarul nr. 1400/09.09.2010.

Din declaraţia dată în fata instanţei, inculpatul recunoaşte săvârşirea faptelor şi este de acord ca sentinţa să se pronunţe pe baza probelor existente la dosar.

Din actele dosarului instanţa reţine că, în data de 05.10.2010 lucrătorii din cadrul Poliţiei Brezoi au oprit pentru control autoturismul marca Dacia cu nr. de înmatriculare VL 02 EPN, care era condus de inculpatul M. C. pe care l-au testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie de 0,92 mg/l în aerul expirat.

I s-au recoltat probe biologice, iar din buletinul de analiză toxicologică alcoolemie nr. 1287/1288/11.10.2010 a rezultat o alcoolemie de 1,85 şi respectiv 1,70 gr%o.

Din adresa nr. 184297/21.10.2010 a SR Vâlcea, rezultă că inculpatul este posesor al permisului de conducere categoriile C şi CE, reţinut la data de 26.10.2009, deşi pentru a conduce un autoturism trebuia să fie posesorul permisului de conducere categoria B.

Faptele săvârşite de inculpat, în condiţiile descrise mai sus întrunesc elementele constitutive ale infracţiunilor prevăzute de art. 86 alin 2 din OUG 195/2002 şi 87 alin 1 din OUG 195/2002, urmând a fi condamnat la 5 luni închisoare şi respectiv 10 luni închisoare.

Din conţinutul dosarului nr. 1400/09.09.2010 al Judecătoriei Brezoi, instanţa reţine că prin Sentinţa penală nr. 117/19.11.2010 inculpatul a fost condamnat la un an închisoare pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 86 alin 2 şi art. 87 alin 1 din OUG 195/2002 şi s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe o perioadă de 3 ani, pentru fapte săvârşite la 25.10.2009.

Înainte de soluţionarea cauzei ce face obiectul dosarului nr. 1400/2010 inculpatul săvârşeşte faptele din prezenta cauză, ceea ce face să devină incidente prevederile art. 85 cod penal şi va dispune anularea suspendării condiţionate a executării pedepsei de un an închisoare aplicată prin Sentinţa penală nr. 117/19.11.2010.

Existând concurs de infracţiuni între faptele ce au făcut obiectul dosarului nr. 1400/2010 şi prezenta cauză, în baza art. 36 cod penal cu aplicarea art. 34 şi 35 cod penal, va dispune descontopirea pedepsei de un an închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa penală nr. 117/19.11.2010 în două pedepse concurente de câte un an închisoare.

Va dispune recontopirea celor două pedepse de un an închisoare cu pedepsele aplicate prin prezenta sentinţă, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de un an închisoare.

Având în vedere perseverenţa infracţională a inculpatului, se va face aplicarea art. 57 raportat la art. 71 alin 1 şi art. 64 lit a teza a II-a şi lit b cod penal.

Văzând şi prevederile art. 191 cod pr penală;

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Art.86 alin.2 tezele I şi II şi art.87 alin1 din OUG 195/2002, republicată, cu aplicarea art.33 lit.b C.p. Infracţiuni

Comentarii despre Art.86 alin.2 tezele I şi II şi art.87 alin1 din OUG 195/2002, republicată, cu aplicarea art.33 lit.b C.p. Infracţiuni