Criterii de apreciere cu privire la cuantumul despagubirilor morale acordate potrivit art.504 Cod procedura penala pentru arestarea nelegala ca urmare a revocarii decretului de gratiere. Procedură civilă şi penală (căi de atac, competenţe etc.)

Criterii de apreciere cu privire la cuantumul despagubirilor morale acordate potrivit art.504 Cod procedura penala pentru arestarea nelegala ca urmare a revocarii decretului de gratiere.

(CURTEA DE APEL BUCURESTI - SECTIA A III-A CIVILA SI PENTRU CAUZE CU MINORI SI DE FAMILIE -DECIZIA CIVILA NR. 230 A/10.04.2009)

Deliberând asupra cererilor de apel de fata, constata urmatoarele:

Prin cererea de chemare în judecata înregistrata pe rolul Tribunalului Bucuresti - Sectia a V-a Civila, la data de 22.09.2007, reclamantul l.P. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul S.R. prin M.E.F., obligarea acestuia la plata de despagubiri în cuantum de 1.500.000 Euro pentru prejudiciul material si moral cauzat ca urmare a arestarii pe nedrept a reclamantului, precum si la plata cheltuielilor de judecata.

În motivarea actiunii, reclamantul a aratat ca, prin sentinta penala nr.1052 din 11.11.2002, pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia I Penala, în dosar nr.1249/2002, ramasa definitiva, a fost condamnat la o pedeapsa de 5 ani închisoare pentru savârsirea infractiunii prevazute de art.257 Cod penal cu aplicarea art.13 Cod penal, iar în baza acestei sentinte s-a emis mandatul de arestare nr.1174/17.11.2003.

Ulterior, constatându-se ca infractiunea prevazuta de art.257 Cod penal este concurenta cu alte infractiuni pentru care reclamantul fusese condamnat si executase efectiv o pedeapsa de 4 ani si 10 luni închisoare, s-a dispus - prin sentinta penala nr.1208/10.12.2003, pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia I Penala, în dosar nr.5572/2003, ramasa definitiva - ca reclamantul sa execute o pedeapsa de 5 ani si 4 luni, a fost anulat mandatul nr.1174/17.11.2003 si s-a dispus emiterea unui nou mandat.

A aratat reclamantul ca nu s-a emis însa un nou mandat, iar la data de 16.12.2004 Presedintele României a emis de Decretul nr.1164/2004 privind acordarea unor de gratieri individuale (publicat în Monitorul Oficial nr.1207/16.12.2004), prin care i-a fost gratiat si reclamantului restul de pedeapsa ce mai avea de executat în baza sentintei penale nr.1208/10.12.2003.

A precizat reclamantul ca, la data emiterii decretului de gratiere, el se afla în libertate înca din anul 2001, când terminase de executat pedeapsa de 4 ani si 10 luni.

La data de 17.12.2004, Presedintele României a emis Decretul nr.1173/2004 privind revocarea gratierii individuale a unor persoane (publicat în Monitorul Oficial nr.1219/17.12.2004), iar gratierea care-i fusese acordata reclamantului a fost deci revocata (ilegal, asa cum aveau sa constate ulterior instantele de judecata).

În aceste împrejurari, desi reclamantul era în libertate si nu exista niciun

mandat de arestare emis valabil pe numele sau, a fost arestat în domiciliul sau de organele de politie, în baza adresei nr.952/9/2004, emisa de Ministerul Justitiei catre Tribunalul Bucuresti si a unei adrese emise de Tribunalul Bucuresti catre Politia Sectorului 4 - Serviciul urmariri, prin care s-a cerut executarea mandatului nr.1174/17.11.2003 (mandat anulat printr-o sentinta penala definitiva).

La 24 de zile de la arestarea sa ilegala, s-a emis pe numele reclamantului un mandat de arestare, cu nr.1473/10.01.2005, prin care se dispunea executarea pedepsei de 5 ani si 4 luni închisoare.

A aratat în actiunea sa reclamantul ca a sesizat instantele de judecata competente, iar prin decizia penala nr.1213/10.06.2005 a Tribunalului Bucuresti - Sectia I Penala, la aproape 6 luni de când acesta era arestat ilegal, s-a dispus sa fie pus în libertate conditionata din pedeapsa de 5 ani si 4 luni închisoare.

Ulterior, prin sentinta penala nr.1537/5.12.2005, pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia I Penala, în dosarul nr.6797/2005, a fost admisa contestatia la executare formulata de reclamant, s-a constatat gratiat - prin Decretul nr.1164/2004 - restul de pedeapsa ramas neexecutat din pedeapsa aplicata prin sentinta penala nr.1208/10.12.2003, a fost anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.1473/10.01.2005. Sentinta penala nr.1537/05.12.2005 a ramas definitiva, prin neapelare, la data de 16.12.2005.

Prin sentinta civila nr.168/28.01.2008, Tribunalul Bucuresti - Sectia a V-a Civila a admis, în parte, cererea de chemare în judecata, a obligat pârâtul la plata catre reclamant, cu titlu de despagubiri pentru daune materiale, a echivalentului drepturilor salariale (inclusiv sporurile de care acesta a fost lipsit) pe perioada 17.12.2004 - 01.06.2005, cuvenita conform consemnarilor de la data arestarii din carnetul de munca seria MMSSF nr.2754062 vizate de Inspectoratul Teritorial de Munca; pârâtul a fost obligat si la plata sumei de 15.000 Euro (echivalentul în lei la cursul B.N.R. din ziua platii), cu titlu de despagubiri pentru daune morale. Restul pretentiilor au fost respinse, ca neîntemeiate.

Pentru a pronunta aceasta hotarâre, Tribunalul Bucuresti a retinut ca reclamantul a fost condamnat pentru savârsirea unei infractiuni la o pedeapsa de 5 ani închisoare, fiind emis în acest sens mandatul de arestare nr.1174/17.11.2003.

Ulterior, s-a constatat ca aceasta infractiune se afla în concurs cu alte infractiuni, pentru care reclamantul fusese deja condamnat si executase efectiv o pedeapsa de 4 ani si 10 luni închisoare, motiv pentru care, prin sentinta penala nr.1208/10.12.2003 pronuntata de Tribunalul Bucuresti - Sectia I Penala, si ramasa definitiva, a fost anulat mandatul nr.1174/17.11.2003, s-a stabilit ca reclamantul sa execute o pedeapsa de 5 ani si 4 luni si s-a dispus emiterea unui nou mandat.

Acest nou mandat nu s-a emis imediat, ci abia la data de 10.01.2005, sub nr.1473, dupa ce reclamantul fusese deja arestat.

Astfel, tribunalul a constatat ca, la data de 16.12.2004, Presedintele României a emis de Decretul nr.1164/2004 prin care i-a fost gratiat si reclamantului restul de pedeapsa ce mai avea de executat în baza sentintei penale nr.1208/10.12.2003, pentru ca a doua zi sa se emita Decretul nr.1173/17.12.2004 prin care gratierea care-i fusese acordata reclamantului a fost revocata (ilegal, asa cum aveau sa constate ulterior în mod definitiv instantele de judecata).

La aceeasi data, 17.12.2004, Presedintele Sectiei I Penala a Tribunalului Bucuresti, sesizat de Directia Judiciara din Ministerul Justitiei, emite o adresa catre DGPMB - Politia Sectorului 4 - Serviciul Urmariri, facându-i cunoscuta revocarea gratierii si precizând ca "pedeapsa urmeaza a fi executata în continuare conform MEPI nr.1174/17.11.2003 emis în baza sentintei penale nr.1052/2002", în conditiile în care acest mandat fusese anulat prin sentinta penala nr.1208/10.12.2003, ramasa definitiva la 10.12.2004.

În aceste împrejurari, reclamantul a fost încarcerat la data de 18.12.2004 în arestul Politiei sector 4 si apoi depus în Penitenciarul Bucuresti, fara a exista mandat de arestare, iar noul mandat de executare a pedepsei închisorii dispus prin sentinta penala nr.1208/10.12.2003 fiind emis ulterior, abia la 10.01.2005, sub nr.1473.

Prin sentinta penala nr.1537/5.12.2005 pronuntata de Tribunalul Bucuresti si ramasa definitiva la 16.12.2005, s-a retinut ca fiind nelegal decretul de revocare a gratierii si, în consecinta, s-a constatat gratiat restul neexecutat din pedeapsa prevazuta de sentinta penala nr.1208/10.12.2003 si s-a anulat si MEPÎ nr.1473/10.01.2005 (reclamantul fiind deja liberat conditionat din 1.06.2005).

Fata de aceste împrejurari, tribunalul a apreciat ca în cauza reclamantul a fost privat de libertate în mod nelegal în perioada 18.12.2004 - 1.06.2005 (initial, neexistând nici un mandat de arestare, iar ulterior fiind detinut în baza unui mandat de executare a pedepsei ce a fost apoi anulat prin hotarâre definitiva), situatie ce se circumscrie ipotezei reglementate de art.504 Cod procedura penala, care prevede la alin.2-3 ca persoana care, în cursul procesului penal, a fost privata de libertate ori careia i s-a restrâns libertatea în mod nelegal are dreptul la repararea pagubei, cu conditia ca privarea sau restrângerea de libertate în mod nelegal sa fie stabilita, dupa caz, prin ordonanta a procurorului ori prin hotarâre a instantei de judecata.

A mai retinut prima instanta ca dreptul victimei unei arestari sau detineri nelegale la reparatie este consacrat si de art.5 alin.5 din Conventia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale, ratificata de România prin Legea nr.30/1994 si ca potrivit art.505 Cod procedura penala, la stabilirea întinderii reparatiei se tine seama de durata privarii de libertate suportate, precum si de consecintele produse asupra persoanei ori asupra familiei celui privat de libertate, iar reparatia este, în toate cazurile, suportata de stat, prin Ministerul Finantelor Publice.

De asemenea, s-a aratat ca Înalta Curte de Casatie si Justitie a statuat în mod constant în jurisprudenta sa, ca daunele materiale cerute de reclamanti pot fi acordate numai în masura dovedirii lor, iar cuantificarea prejudiciului moral, "nesupusa unor criterii legale de determinare, se stabileste, prin apreciere, ca urmare a aplicarii de catre instanta de judecata a unor criterii referitoare la consecintele negative suferite de cei în cauza, în plan fizic si psihic, importanta valorilor lezate, masura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost percepute consecintele vatamarii, masura în care le-a fost afectata situatia familiala, profesionala si sociala. În plus, aceste criterii sunt subordonate conotatiei aprecierii rezonabile, pe o baza echitabila, corespunzatoare prejudiciului real si efectiv produs victimei erorii judiciare".

Sub aspectul prejudiciului material, invocat de reclamant si raportat la probele administrate în sustinere, tribunalul a retinut ca reclamantul, pe perioada detinerii nelegale, a fost lipsit de drepturile salariale pe care le primea de la societatea unde lucra, inclusiv de sporurile aferente, însa acestea trebuie calculate conform consemnarilor din Contractul de munca seria MMSSF nr.2754062, vizat de Inspectoratul Teritorial de Munca Bucuresti, de la data arestarii, si nu potrivit calculelor expertizei contabile extrajudiciare, care s-a raportat la acte întocmite în mod evident pro causa (spre exemplu, s-a avut în vedere o modificare prin act aditional efectuata de firma condusa de sotia reclamantului, care la doua saptamâni de la arestare, îi dubleaza acestuia salariul, pe motivul îndeplinirii de atributii suplimentare sunt trecute de asemenea indemnizatii si sporuri ce nu au fost înscrise în carnetul de munca, astfel cum rezulta din compararea înscrisurilor de la filele 38 si 112, actul aditional nr.1/3.01.2005, ulterior arestarii, se refera si la un alt numar de contract de munca decât cel depus la dosar).

Tribunalul a mai constatat ca aceasta expertiza extrajudiciara a luat în calcul si un prejudiciu care ar putea fi cel mult al societatii (contributii virate), aceasta fiind însa culpabila ca nu a tinut cont de suspendarea raporturilor de munca urmare a începerii detentiei reclamantului, ci a continuat sa întocmeasca statul de salarii pentru reclamant si sa vireze corespunzator acestora contributiile.

Totodata, în ceea ce priveste afirmatia reclamantului în sensul ca "a pierdut continuitatea si o vechime în munca de 5 luni si 14 zile", tribunalul a apreciat ca, pentru repunerea în situatia anterioara arestarii, acesta are actiune în temeiul dispozitiilor speciale din legislatia muncii, în masura în care entitatea competenta ar refuza sa faca aplicarea art.505 alin.3 Cod procedura penala, care prevede expres ca "persoanelor îndreptatite la repararea pagubei, care înainte de privarea de libertate erau încadrate în munca, li se calculeaza, la vechimea în munca stabilita potrivit legii, si timpul cât au fost private de libertate".

Din înscrisurile de la filele 180-181 din dosar, tribunalul a constatat ca nu reclamantul a fost sanctionat, ci societatea - persoana juridica distincta - de catre Administratia Financiara a Sectorului 4 pentru nedepunerea documentelor legale ale societatii pe care o conducea pe anul 2004 si primele 6 luni din 2006 (Ia aproape 5 luni dupa ce a fost eliberat reclamantul), astfel ca prejudiciul eventual este al societatii, nefiind vorba de neîndeplinirea unei obligatii personale a reclamantului, ci a unei obligatii legale a societatii, care avea posibilitatea sa ia masurile necesare.

Tribunalul nu a retinut la calculul despagubirilor pentru paguba materiala nici faptul sustinut de reclamant în sensul ca societatea al carei director era ar fi fost prejudiciata cu o suma de peste 4 milioane EURO prin pierderea unor contracte importante. Astfel, asa cum arata chiar reclamantul, societatea ar fi fost cea prejudiciata, si nu el ca persoana fizica, neputând cere în nume propriu si pe temeiul erorii judiciare despagubiri pentru prejudiciul pretins suferit de societate (care nici nu este cert, ci doar probabil).

Cu referire la sustinerea reclamantului ca, din cauza "tratamentului inuman si conditiilor mizere" în care a fost obligat sa stea în detentie, a fost infectat cu virusul hepatitei C, ceea ce a dus la îmbolnavirea sa de ciroza hepatica si la diminuarea grava a capacitatii de munca, tribunalul a constatat ca expertiza judiciara medico-legala dispusa în cauza a stabilit posibilitatea, nu certitudinea contactarii virusului în timpul ultimei detentii, iar cu privire la etiologia bolii a înteles sa preia concluziile medicului legist ce si-a exprimat opinia extrajudiciar, fara a aduce argumente concrete.

Tribunalul a retinut ca reclamantul nu a probat "tratamentul inuman si conditiile mizere" la care ar fi fost supus în penitenciar si care ar fi provocat infectarea sa si nu a facut dovada nici ca, pe parcursul arestarii, s-ar fi plâns de acestea, de starea sa de sanatate sau ar fi cerut tratament medical ca urmare a unor suferinte generate de manifestarile afectiunii (indiferent de momentul dobândirii acesteia).

S-a apreciat ca este lipsit de relevanta înscrisul de la fila 59, sub aspectul momentului infectarii, câta vreme primele investigatii care puteau sa releve virusul au fost facute abia în iulie 2005, dupa iesirea din penitenciar, si ca faptul ca pâna atunci reclamantul nu a figurat în evidenta respectivului medic de familie cu boli cronice (fara a se comunica o fisa medicala sau data de la care este în evidenta medicului, ori rezultatul favorabil al unor analize anterioare) nu conduce automat la concluzia certa ca pâna la momentul arestarii nu a fost bolnav, reclamantul nefiind nici prima, nici ultima persoana, care - fara a efectua periodic controale si analize medicale - descopera ca are o afectiune pe care nu o banuia, mai mult sau mai putin recenta.

Cu privire la diminuarea grava a capacitatii de munca tribunalul a considerat ca reclamantul nu a facut dovezi, în conditiile în care diagnosticul "ciroza hepatica" nu este prin el însusi de natura a reduce drastic capacitatea de a presta orice fel de munca si fata de împrejurarea în care, chiar la intrarea în penitenciar s-a facut pe fisa detinutului mentiunea ca este suferind de obezitate gr.III si hipertensiune arteriala gr.l, iar ulterior s-a constatat ca era "apt munci usoare" si "nu a fost folosit la activitati productive".

Referitor la sustinerea privind "imposibilitatea tratarii corespunzatoare în clinicile din România, fiind obligat la eforturi financiare de minimum 70.000 Euro pe an, timp de minimum 5 ani, pentru refacerea în parte a starii de sanatate", tribunalul a retinut ca reclamantul nu a depus dovezi privind imposibilitatea obiectiva a tratarii afectiunii sale în tara, ci numai bonuri fiscale emise de farmacii din Italia, din care nu rezulta numele cumparatorului sau beneficiarului si nici faptul ca ar fi vorba de medicamente prescrise de medic pentru maladia în cauza. În plus, medicamentele au fost achizitionate din farmacii situate în diferite orase din Italia, într-o perioada de vacanta, fiind posibil ca scopul deplasarii sa fi fost unul turistic.

Cât priveste faptul ca reclamantul ar fi fost nevoit sa faca "cheltuieli de peste 45.000 Euro pentru a se apara în toate procesele pe care le-a intentat pentru acest abuz grav ce s-a comis" împotriva sa, tribunalul a constatat ca reclamantul nu a detaliat aceste cheltuieli (care, de altfel, puteau fi cerute în cadrul proceselor respective) si nici nu a probat efectuarea lor într-o anumita î împrejurare (proces) si cu un anumit titlu, neindicând nici temeiul legal pe care îsi întemeiaza cererea si nedepunând toate hotarârile judecatoresti pronuntate în procesele respective pentru a se putea verifica daca nu i s-au acordat deja aceste sume cu titlul de cheltuieli de judecata.

În ceea ce priveste prejudiciul moral suferit de reclamant, tribunalul a aratat ca nu poate nega suferinta si frustrarea specifice create de îngradirea libertatii de circulatie, de exprimare, privarea de confort si limitarea legaturilor cu familia si prietenii, toate acestea, în contextul în care - spre deosebire de majoritatea persoanelor la care s-au referit decretul de gratiere si cel de revocare a gratierii - reclamantul era liber la momentul emiterii actului prezidential de clementa, astfel ca revocarea acestuia nu l-a "repus în situatia anterioara", ci i-a creat reclamantului o situatie noua, mult mai grea si nejustificata legal.

Fata de aceste împrejurari, tribunalul a apreciat ca suma de 15.000 Euro, pe lânga recunoasterea publica a erorii judiciare savârsite în cazul reclamantului, constituie o reparatie justa si echitabila.

Tribunalul a observat, de altfel, ca si jurisprudenta CEDO este constanta în a acorda despagubiri pentru daune morale, în cazul arestarii nelegale, în sume modice, apreciind ca cea mai justa reparatie morala este însasi constatarea încalcarii Conventiei (a se vedea hotarârile Florica c. României, Musuc c. României, Stici c. Moldovei, Turcan c. Moldovei, Gorea c. României, Pantea c. României etc.).

Fata de aceste împrejurari, în baza art.504 si urmatoarele Cod procedura civila, tribunalul a admis în parte actiunea formulata de reclamant, în sensul ca I-a obligat pe pârât la plata catre reclamant a unei sume egale cu drepturile salariale (inclusiv sporurile aferente) pe perioada 17.12.2004 - 1.06.2005, cuvenite conform numai consemnarilor din carnetul de munca seria MMSSF nr.2754062 vizate de Inspectoratul Teritorial de Munca Bucuresti, cu titlu de despagubiri pentru daune materiale, si a sumei de 15.000 Euro (desigur, în echivalent lei la cursul BNR din ziua platii efective), cu titlu de despagubiri pentru daunele morale cauzate de arestarea nelegala.

Împotriva acestei sentinte au declarat apel, în termenul prevazut de art.284 alin.1 Cod de procedura civila reclamantul, pârâtul si M.P. - P.T.B..

Apelantul-reclamant I.P. a solicitat schimbarea, în parte, a sentintei civile nr.168/28.01.2008, în sensul admiterii în întregime a pretentiilor formulate, aratând ca, desi a retinut corect starea de fapt si a determinat dispozitiile legale incidente în speta, prima instanta a pronuntat o hotarâre nelegala si netemeinica.

Astfel, a aratat apelantul reclamant ca prin expertiza financiara extrajudiciara depusa la dosar, a demonstrat prejudiciile materiale ce i-au fost cauzate de arestarea si detinerea ilegala; pârâtul, reprezentat prin M.E.F., nu a contestat aceasta expertiza, nu a solicitat o contraexpertiza si nu a formulat întâmpinare în cauza, ceea ce are semnificatia ca a achiesat la concluziile acesteia.

A sustinut apelantul reclamant ca prima instanta a facut o interpretare total eronata a concluziilor raportului de expertiza si a concluzionat, fara temei legal, ca drepturile salariale i-au fost majorate în mod nelegal; sub acest aspect apreciaza ca era necesar sa se solicite relatii de la Inspectoratul Teritorial de Munca Bucuresti.

Cu referire la prejudiciile generate de arestarea si detinerea ilegala, apelantul reclamant a aratat ca a depus la dosar un raport de expertiza medicala extrajudiciara, întocmit de un specialist prin care a probat starea grava de sanatate generata de arestarea si respectiv de detinerea ilegala; cu acest raport de expertiza a facut dovada ca a fost infestat cu virusul hepatitei C, în timpul detentiei si ca starea sa de sanatate a devenit deosebit de grava.

Expertiza medico-legala, dispusa din oficiu de tribunal, a confirmat concluziile raportului de expertiza medicala extrajudiciara si anume ca infestarea cu virusul hepatitei C s-ar fi putut produce în perioada arestarii ce a facut obiectul acestei cauze.

Apelantul reclamant a criticat interpretarea data de prima instanta cu privire la probatoriul ce a vizat starea medicala si a sustinut ca a facut dovada ca înainte de arestare nu a avut virusul hepatitei C care a fost relevat în urma analizelor medicale efectuate în luna iulie 2005, dupa punerea în libertate.

În ceea ce priveste cuantumul daunelor morale acordate de prima instanta, apelantul reclamant a aratat ca nu s-a tinut seama de situatia sa speciala, diferita de celelalte cauze mentionate de instantele române si anume aceea ca la data când a fost arestat, în lipsa unui mandat valabil, se afla în stare de libertate, desfasura o activitate economica legala si profitabila si avea o stare de sanatate suficient de buna.

În dovedirea motivelor de apel, apelantul reclamant a solicitat administrarea probelor cu înscrisuri si martori pentru a dovedi ca a efectuat mai multe deplasari în Italia si Germania pentru a-si trata afectiunea, rezultând din contactarea virusului hepatic, pentru a proba ca modificarea de salariu s-a efectuat prin Actul aditional nr.1 la data de 26.10.2004, vizata de I.T.M.Bucuresti si ca mentiunea de la data de 01.01.2005 a fost efectuata ca urmare a solicitarii I.T.M.Bucuresti de a se preciza valoarea salariului si tipul sporurilor începând cu anul 2005.

Tot în cadrul probei cu înscrisuri s-a solicitat depunerea unei adeverinte eliberate de medicul de familie din care rezulta inexistenta afectiunii hepatice, fisa medicala din penitenciar si rezultatul analizelor medicale efectuate în luna iulie 2005.

Audierea martorilor P.C. si C.V. a fost solicitata pentru a se proba conditiile mizere de detinere, lipsa unei asistente medicale corespunzatoare, starea de sanatate si solicitarile adresate autoritatilor pentru solutionarea starii ilegale de detinere si a starii sale medicale.

În drept, cererea de apel formulata de apelantul reclamant a fost întemeiata pe dispozitiile art.282 - 298 Cod de procedura civila si pe dispozitiile art.504 C.proc.pen.

Înscrisurile sus-mentionate au fost anexate cererii de apel.

Apelantul M.P. - P.T.B., prin motivele de apel depuse la data de 1 aprilie 2008, a solicitat admiterea apelului, schimbarea în tot a sentintei si respingerea cererii de chemare în judecata ca fiind tardiv formulata, aratând ca potrivit dispozitiilor art.506 C.proc.pen., actiunea întemeiata pe prevederile art.504 poate fi introdusa în termen de 18 luni de la data ramânerii definitive a hotarârii judecatoresti ori a ordonantei procurorului prevazuta de art.504 C.proc.pen.

A aratat apelantul M.P. - P.T.B. ca în speta, sentinta prin care reclamantul a fost pus în libertate a ramas definitiva la data de 16.12.2005, iar cererea de chemare în judecata a fost înregistrata la data de 22.09.2006 cu depasirea termenului prevazut de lege.

Ulterior, acest pârât a renuntat la sustinerea acestei exceptii pe care Curtea nu a invocat-o din oficiu, constatând ca între data de 16.12.2005 si 22.09.2006, în mod evident nu s-a scurs un termen de 18 luni.

Prin înscrisul depus la data de 26.09.2008 si intitulat "extindere motive de apel", apelantul M.P. - P.T.B. a aratat ca prima instanta nu si-a exercitat rolul activ în ceea ce priveste administrarea probatoriului.

Astfel, reclamantul I. P. a solicitat o mare suma de bani cu titlu de daune morale si daune materiale pentru prejudiciul suferit în perioada detentiei.

Acesta a sustinut ca traumele fizice si psihice aparute în timpul desfasurarii anchetei, se manifesta si în prezent întrucât se simte ostracizat de catre prieteni si vecini si ca numai o despagubire în cuantumul solicitat, ar putea compensa aceasta.

În privinta daunelor morale, considera ca acordarea acestora nu poate fi refuzat reclamantului în cazul în care dovedeste ca a suferit un prejudiciu nepatrimonial.

Totodata, daunele morale, neavând caracter economic, nu sunt susceptibile sa fie evaluate în bani. În consecinta, judecatorul nu are la îndemâna criterii precise de stabilire a întinderii obligatiei de desdaunare.

Considera ca, obligarea la despagubiri în cuantum la 15.000 euro reprezentând daune morale a S.R., pentru perioada arestarii preventive de catre reclamant, nu poate constitui o modalitate de satisfacere a intereselor acestuia, care o suferit o dauna morala, chiar daca acea dauna i-a afectat relativ modul de viata, restrângându-i temporar posibilitatile de afirmare materiala si profesionala.

Având în vedere ca izvorul principal de venit si totodata singurul mijloc de viata onesta este munca, considera ca acordarea unei sume atât de mari cu titlu de despagubiri morale, fara a proba în nici un fel aceste pretentii, ar putea avea ca rezultat îmbogatirea nejustificata a reclamantului.

De asemenea, în ciuda faptului ca instanta de fond a retinut corect, ca pretentiile privind daunele morale, au rolul de a diminua prejudiciul psihic suferit de reclamant si de a o sprijini pentru regasirea unor conditii de viata asemanatoare celor avute anterior, prin sentinta pronuntata a fost acordata o suma foarte mare.

Mentioneaza ca cele retinute în sentinta civila, privitor la daunele morale, sunt complet eronate, având în vedere pe de o parte, scopul pentru care legiuitorul a creat art.504 si urmatoarele din Codul de procedura penala, iar pe de alta parte, doctrina si practica în materie, care, în speta, au caracter de îndrumare si considera ca, trebuie urmate.

Prejudiciul moral ce trebuie avut în vedere în speta de fata, este paguba încercata de cel condamnat pe nedrept, pentru vatamarea intereselor sale nepatrimoniale legate de nume, onoare, reputatie si încrederea acordata de societate, toate acestea reflectate în planul existentei materiale cu continut patrimonial.

Mentioneaza ca, în conditiile art.504 Cod procedura penala, raspunderea S.R. pentru plata daunelor morale este conditionata de existenta pagubei suferite de cel îndreptatit la actiune, ceea ce în speta de fata, sustine ca nu a fost dovedita.

Astfel, apreciaza ca suma de 15.000 euro, reprezentând daune morale pentru suferinta reclamantului I.P., tinând cont de perioada de privare de libertate, depaseste valorile nepatrimoniale care i-au lezat personalitatea, viata, sanatatea si integritatea corporala, în conditiile în care probatoriu administrat în cauza demonstreaza ca prestigiul reclamantului, raportat la valorile spirituale ale societatii, nu a fost cu nimic prejudiciat".

În ceea ce priveste cuantumul despagubirilor, considera elocventa în acest sens, hotarârea C.E.D.O. "Temesan versus România", prin care pentru perioada de lipsire de liberate în mod nelegal s-a acordat suma de 1.600 euro cu titlul de daune morale.

Apelantul pârât S.R., reprezentat prin M.E.F. a solicitat admiterea apelului si schimbarea sentintei în sensul respingerii cererii de chemare în judecata, în principal, ca inadmisibila, iar, în subsidiar, ca neîntemeiata.

Cu referire la inadmisibilitatea cererii de chemare în judecata, apelantul pârât a aratat ca în motivarea cererii sale, reclamantul a aratat ca prin Decretul Presedintelui României nr.1164/2004 i-a fost gratiat si restul de pedeapsa ce mai avea de executat în baza sentintei penale nr.1208/10.12.2003, iar la data de 17.12.2004 prin Decretul nr.1174/2004 a fost anulat actul de gratiere.

Apreciind ca aceasta masura a fost adoptata cu încalcarea dispozitiilor legale, reclamantul a formulat contestatie la executare, ce a fost admisa prin sentinta penala nr.1537/05.12.2005 pronuntata de catre Sectia a I-a Penala a Tribunalului Bucuresti, constatându-se ca prin Decretul nr.1164/2004 a fost gratiata pedeapsa, dispunându-se punerea în libertate a contestatorului.

Ulterior, reclamantul a formulat prezenta actiune în temeiul art.504-506 Cod procedura penala solicitând obligarea Statului Român la plata de daune morale si materiale.

Potrivit prevederilor art.52 din Constitutia României, republicata:

(1) "Persoana vatamata într-un drept al sau ori într-un interes legitim, de o autoritate publica, printr-un act administrativ sau prin nesolutionarea în termenul legal a unei cereri, este îndreptatita sa obtina recunoasterea dreptului pretins sau a interesului legitim, anularea actului si repararea pagubei.

(2)Conditiile si limitele exercitarii acestui drept se stabilesc prin lege organica.

(3) Statul raspunde patrimonial pentru prejudiciile cauzate prin erorile judiciare. Raspunderea statului este stabilita în conditiile legii si nu înlatura raspunderea magistratilor care si-au exercitat functia cu rea-credinta sau grava neglijenta."

Având în vedere faptul ca, masura arestarii reclamantului a fost luata urmare revocarii actului de gratiere, în baza Decretului nr.1174/2004, care reprezinta un act administrativ, este fara putina de tagada faptul ca într-o astfel de cauza sunt incidente dispozitiile prevazute de art.52 alin.1 si 2 din Constitutia României, cu raportare la dispozitiile Legii nr.554/2004 privind contenciosul administrativ (respectiv art.1 din actul normativ precitat) si nu ale art.52 alin.3 coroborat cu dispozitiile art.504-506 Cod procedura penala.

Eroarea judiciara asa cum este definita în doctrina, reprezinta eroarea ce are loc cu prilejul judecarii unei cauze penale, constând în gresita stabilire a faptelor, ceea ce a avut ca urmare pronuntarea unei hotarâri nedrepte. În astfel de situatii exista potrivit legii procesuale penale posibilitatea repararii pagubei în cazul condamnarii sau al luarii unei masuri preventive pe nedrept.

Admisibilitatea unei actiuni civile în antrenarea raspunderii statului pentru prejudiciile cauzate prin erori judiciare, reglementata de art.504 alin.1-4 din Codul de procedura penala si bazata pe prevederile art.52 alin.3 din Constitutia României este conditionata de:

- existenta unei hotarâri definitive, date în urma rejudecarii cauzei penale, prin care s-a stabilit ca persoana condamnata nu a savârsit fapta imputata ori ca acea fapta nu exista;

- constatarea nelegalitatii masurilor de privare sau restrângere de libertate în cursul procesului penal;

- privarea de libertate ce a intervenit dupa ce s-a constatat prescriptia, amnistia sau dezincriminarea faptei.

Din interpretarea normelor legale rezulta ca legiuitorul a reglementat raspunderea statului numai în cazurile în care se înlatura raspunderea penala si nu pentru cazurile în care se înlatura sau se modifica executarea pedepselor si a altor actiuni penale.

În speta, privarea de libertate s-a dispus dupa ce a intervenit gratierea pedepsei printr-un act de clementa al Presedintelui României. Prin punerea în libertate a inculpatului în baza decretului de gratiere s-au înlaturat efectele mandatului de executare, întrucât gratierea individuala este neconditionata.

Având în vedere ca prin decretul de gratiere au încetat efectele mandatului de executare, o noua lipsire de libertate nu se putea face decât prin retinere, arestarea preventiva sau punerea în executare a unei hotarâri judecatoresti, asa cum reiese din continutul art.2 din Constitutie care reglementeaza libertatea individuala.

Alineatul 12 al art.2 din Constitutie prevede ca sanctiunea privativa de libertate nu poate fi decât de natura penala.

Cum în cauza nu s-a pus problema unei retineri sau arestari preventive si nici nu exista o hotarâre judecatoreasca prin care sa se stabileasca atingerile ce pot fi aduse dreptului la libertate, rezulta ca privarea de libertate a reclamantului a fost dispusa în baza unui act administrativ astfel ca, în speta nu se poate vorbi de o eroare judiciara care sa antreneze raspunderea statului în baza art.504 Cod procedura penala.

Fata de aceste considerente apreciaza ca în cazul reclamantului nu poate fi vorba de o eroare judiciara în sensul legii si ca atare nu i se poate naste dreptul la repararea pagubelor suferite ca urmare a privarii de libertate.

Este de necontestat faptul ca are dreptul la repararea pagubei suferite si persoana care a fost privata de libertate, dupa ce a intervenit prescriptia, amnistia, sau dezincriminarea faptei, însa în cazul de fata nu ne aflam într-o astfel de situatie, întrucât reclamantul nu a fost privat de libertate dupa ce a intervenit o cauza care sa înlature raspunderea penala.

A aratat apelantul pârât ca este adevarat ca la momentul actual numai este limitata angajarea raspunderii statului doar la cazurile prevazute de art.504 Cod procedura penala, din vechea reglementare, însa enumerarea exemplificativa a acestor cazuri la art.504 nu poate fi extinsa "ad absurdum" dincolo de dovedirea existentei faptului ilicit (eroarea judiciara) si implicit nelegalitatea masurii arestarii preventive. Aplicarea unor norme juridice nu poate fi facuta prin ruperea lor din contextul legislativ care le impune.

Este bine cunoscuta regula de interpretare si aplicare a legii potrivit careia: "Unde legea nu distinge, nici interpretul nu trebuie sa distinga"(ubi lex non distinguit, nec non distinguere debemus).

Aceasta regula tine seama de faptul ca, unei formulari generale a textului legal trebuie sa-i corespunda o aplicare a sa tot generala, fara a introduce distinctii pe care legea nu le contine.

În cazul de fata, norma legala a prevazut exact situatiile în care poate avea loc repararea pagubei, iar instanta este tinuta de limitele de aplicare a dispozitiei prevazute de lege.

Având în vedere ca legea distinge în mod foarte clar care sunt situatiile pentru care se pot acorda despagubiri (respectiv prescriptia, amnistia sau dezincriminarea faptei), a considera ca gratierea este o cauza ce da dreptul la despagubiri si poate sta alaturi de celelalte cauze prevazute expres de lege), ar însemna adaugarea în mod nepermis la norma legala.

Fata de cele mai sus mentionate, invoca exceptia inadmisibilitatii actiunii si solicita admiterea acesteia, cu consecinta respingerii actiunii ca inadmisibila.

Pe fondul cauzei, solicita ca instanta de apel sa constate faptul ca, în ceea ce priveste suma de 15.000 Euro (echivalent în lei la cursul BNR din ziua platii efective) ce a fost acordata reclamantului de catre instanta de fond cu titlu de despagubiri morale, instanta de fond motiveaza cuantumul acestora, ca fiind consecinta fireasca a prejudiciului moral suferit de catre reclamant, urmare privarii sale de libertate, în cauza nefiind însa administrate probe care sa si dovedeasca consecintele vatamarii sau masura în care a fost afectata situatia familiala, profesionala si sociala a reclamantului.

În temeiul art.1169 Cod civil: "Cel ce face o propunere înaintea judecatii, trebuie sa o dovedeasca. "

Totodata potrivit alin.1 art.505 Cod procedura penala:

"La stabilirea întinderii reparatiei se tine seama de durata privarii de libertate sau a restrângerii de libertate suportate, precum si de consecintele produse asupra persoanei ori asupra familiei celui privat de libertate sau a carui libertate a fost restrânsa (...)"

Din coroborarea celor doua texte de lege mai sus mentionate, rezulta faptul ca una din cerintele prevazute de lege si care urmeaza a fi avuta în vedere de catre instanta de judecata pentru a se stabili întinderea reparatiei o reprezinta dovedirea consecintelor produse asupra persoanei ori asupra familiei celui privat de libertate, sau a carui libertate a fost restrânsa, ca urmare a privarii sale de libertate.

Or, în cauza de fata, nu au fost administrate probe concludente care sa conduca la stabilirea prejudiciului creat reclamantului si cu atât mai putin, probe care sa determine legatura de cauzalitate, dintre masura privativa de libertate si eventualele consecinte ale acestei masuri nelegale asupra reclamantului.

Solicita ca instanta de apel sa constate faptul ca instanta de fond a fost subiectiva atunci când a retinut în considerentele hotarârii atacate faptul ca "în ceea ce priveste prejudiciul moral suferit de reclamant, Tribunalul nu poate nega suferinta si frustrarea specifice, create de îngradirea libertatii de circulatie, de exprimare, privarea de confort (...) ".

Considera însa, ca asa zisul prejudiciu moral cauzat reclamantului, pentru restrângerea libertatii sale pe o perioada de aproximativ 6 luni de zile, trebuia dovedit prin administrarea de probe corespunzatoare care sa contureze atât dimensiunea suferintelor fizice si psihice la care a fost supusa victima, cât si intensitatea cu care au fost percepute consecintele vatamarii de catre acesta si familia sa.

Într-o alta cauza, Înalta Curte de Casatie si Justitie - Sectia Civila, prin Decizia civila nr.3812/05.12.2000, s-a pronuntat în sensul ca: "... pentru ca instanta sa poata aplica aceste criterii apare însa necesar ca cel ce pretinde daunele sa produca un minim de argumente si indicii din care sa rezulte în ce masura drepturile personale nepatrimoniale, ocrotite prin Constitutie, i-au fost afectate prin arestarea ilegala si, pe cale de consecinta, sa se poata proceda la o evaluare a despagubirilor ce urmeaza sa compenseze prejudiciul."

În aceasta ordine de idei, în lipsa dovedirii cumulative a tuturor acestor conditii, apreciaza ca obligarea la plata daunelor morale a institutiei este nejustificata.

Având în vedere cele mai sus aratate, considera ca acordarea sumei de 15.000 Euro cu titlu de daune morale, reprezinta o îmbogatire fara justa cauza, si nu crede ca aceasta a fost intentia legiuitorului, asa cum rezulta din dispozitiile art. 504 si urmatoarele Cod procedura penala.

Invoca, în acest sens si prevederile Deciziei civile nr.1095/1994 a Înaltei Curti de Casatie si Justitie - Sectia Civila, potrivit carora: "principiul repararii prejudiciului împiedica, însa, acordarea unor sume mai mari, nejustificate în raport de întinderea prejudiciului real suferit, institutia raspunderii civile delictuale neputându-se transforma într-un izvor de îmbogatire fara just temei a celor ce se pretind prejudiciati."

Relevant în cauza este faptul ca instanta de fond, desi face trimitere la cazuri similare de notorietate (vezi dosarul nr.38911/3/2006 privind pe Acatrinei Valentino împotriva Statului Român si dosarul nr.24282/3/2006 privind pe Miron Cozma contra Statului Român), în care, urmare revocarii aceluiasi Decret de gratiere s-au acordat daune morale în cuantum de 10.000 Euro, stabileste totusi în cauza de fata, un cuantum mult mai mare al daunelor morale respectiv de 15.000 Euro, considerând în mod eronat ca masura revocarii "nu l-a repus în situatia anterioara", ci i-a creat reclamantului "o situatie noua mult mai grea si nejustificata legal (...), reclamantul fiind liber la momentul emiterii actului prezidential ".

Solicita instantei de judecata sa constate faptul ca si în celelalte cazuri similare mentionate mai sus, efectul revocarii masurii gratierii a fost acelasi, masura arestarii nelegale fiind luata si fata de celelalte persoane ce au beneficiat initial de gratiere în baza aceluiasi decret ce ulterior a fost revocat.

Faptul ca reclamantul, spre deosebire de celelalte persoane ce au beneficiat de decretul de gratiere, era liber la momentul la care s-a dispus masura gratierii pedepsei la care acesta fusese initial obligat, nu poate determina stabilirea unui cuantum al daunelor morale mai ridicat, decât în masura în care acesta ar fi fost dovedit.

Ori în cauza de fata, pe aspectul daunelor morale nu au fost administrate probe care sa si contureze dimensiunea prejudiciului moral cauzat, ci acesta a fost cuantificat de catre instanta de fond, doar în baza unui rationament ipotetic, (respectiv prin raportare la cazuri similare) care nu a fost însa si probat de catre reclamant.

Este de principiu de observat ca, diferit de situatia daunelor materiale când întinderea lor se stabileste precis, matematic, pe baza probelor administrate în cauza, în cazul daunelor morale functioneaza reguli si criterii specifice diferite, întinderea acestor daune fiind determinata prin apreciere, în temeiul unei motivatii si a unor argumente ce trebuie clar exprimate. Desigur, argumentele si motivatia mentionate nu opereaza cu elemente matematice, precise, probate ca atare, ca în cazul daunelor materiale, ceea ce nu înseamna ca în materia daunelor morale functioneaza libera apreciere, fara o baza rationala de explicatie care, pe lânga fundamentatei, sa dea si posibilitatea unui control, în sistemul legal al controlului judiciar.

Chiar daca cuantumul prejudiciul moral este lasat la aprecierea instantelor, fara a exista criterii precise si exacte de acordare, opineaza în sensul ca acest fapt nu justifica arbitrariul în procesul de cuantificare, si nici pronuntarea unei solutii cu încalcarea tuturor normelor de drept procesual referitoare la probatiune, criteriile de stabilire a daunelor fiind cel prevazut la art.505 (1) Cod procedura penala.

Aceasta aptitudine a instantei de judecata trebuie exercitata în limitele analizarii de catre aceasta a unui probatoriu, pertinent si util cauzei, care sa dovedeasca cuantumul prejudiciului moral, si nu în lipsa acestuia, în ultima situatie, hotarârea devenind susceptibila de a fi criticata sub aspectul legalitatii.

În ceea ce priveste daunele materiale la care a fost obligat pârâtul S.R. prin M.E.F. si care constau în plata echivalentului drepturilor salariale (inclusiv sporurile de care acesta a fost lipsit) pe perioada 17.12.2004 - 01.06.2005, cuvenite conform consemnarilor de la data arestarii din carnetul de munca seria MMSSF nr.2754062 vizate de Inspectoratul Teritorial de Munca Bucuresti, apelantul pârât a criticat solutia pronuntata pentru urmatoarele considerente:

Apreciaza ca instanta de fond, în virtutea rolului sau activ trebuia sa dispuna administrarea unui probatoriu (respectiv o expertiza contabila) în baza caruia sa poata fi determinat cuantumul prejudiciului material cauzat reclamantului.

Ori, în situatia de fata instanta s-a limitat în a aprecia ca pârâtul este obligat la plata echivalentului drepturilor salariale (inclusiv sporurile de care acesta a fost lipsit) pe perioada 17.12.2004 - 01.06.2005, cuvenite conform consemnarilor de la data arestarii din carnetul de munca seria MMSSF nr.2754062 vizate de Inspectoratul Teritorial de Munca Bucuresti, fara a dispune efectuarea unui raport de expertiza contabila, în baza caruia se putea aprecia de catre un specialist cu privire la corectitudinea sumelor consemnate în carnetul de munca al reclamantului pe perioada cât acesta a fost privat de libertate si se putea determina si prejudiciul material efectiv cauzat acestuia.

În drept, apelantul pârât si-a întemeiat cererea de apel pe dispozitiile art.282 si 287 Cod de procedura civila.

Potrivit dispozitiilor art.15 lit.g din Legea nr.146/1997, modificata, cererile de apel sunt scutite de plata taxei judiciare de timbru, iar conform art.1 alin.2 din O.G. nr.32/1995, modificata, sunt scutite si de plata timbrului judiciar.

Apelantul reclamant a formulat întâmpinare la cererile de apel formulate de apelantul M.P. - P.T.B. si de apelantul pârât, prin care a solicitat respingerea acestora.

În faza procesuala a apelului s-au administrat probe cu înscrisuri, depozitii de martori si expertiza judiciara contabila.

În cadrul probei cu înscrisuri s-au solicitat relatii de la Inspectoratul Teritorial de Munca al Municipiului Bucuresti, în sensul de a se comunica daca actele aditionale la contractul de munca încheiat de S.C. I. S.R.L. si I.P. nr.1/26.10.2004 si nr.1/3.01.2005 au fost înregistrate la aceasta institutie.

Cu adresa nr.52024/28.10.2008 s-a comunicat ca în evidentele I.T.M. Bucuresti figureaza înregistrat sub nr.3464/2.11.2004, contractul individual de munca al apelantului reclamant, cu data începerii activitatii la 1.11.2004; dovada executarii contractului de munca în perioada 01.11.2004 - 01.01.2006 rezulta din înscrierea apelantului reclamant în statele de plata. S-a mentionat, de asemenea, ca angajatorul S.C. I. S.R.L a depus la I.T.M.Bucuresti decizia nr.7/28.11.2005 de încetare a contractului individual de munca începând cu data de 01.01.2006 si ca potrivit art.20 din Legea nr.130/1999, actele privind modificarea contractului individual de munca se depune la I.T.M. în termen de 5 zile de la perfectare.

Cu adresa nr.58409/R/09.12.2008 I.T.M. Bucuresti a aratat ca nu poate preciza data la care actele aditionale nr.1/26.10.2004 si nr.1/03.01.2005 au fost prezentate referentului în a carei evidenta se afla societatea angajatoare.

La propunerea apelantului-reclamant, au fost audiati martorii C.V. si P.C. din ale caror depozitii, Curtea retine ca acestia au fost colegi de camera cu apelantul reclamant în Penitenciarul Jilava în perioada februarie - 01.06.2005, conditiile fiind mizere si anume, erau cazati noua persoane într-o camera de 12 m.p., iar în timpul noptii, pentru a împiedica accesul rozatoarelor în camera erau nevoiti sa acopere cu recipiente (sticle) wc-ul; apelantul reclamant manifesta simptome de boala (inima si ficat), care erau favorizate si de starea de obezitate.

În penitenciar era asigurata asistenta medicala, însa martorii nu au relatat aspecte relevante privind îngrijirile medicale pe care le-a solicitat ori de care a beneficiat în timpul acestei detentii apelantul reclamant.

Raportul de expertiza judiciara contabila întocmit de dl.expert Gamuraru Nistor Marin Gheorghe a concluzionat ca apelantului reclamant i se cuvin drepturi salariale în cuantum de 1.746,52 (RON) pentru perioada 17.12.2004 - 01.06.2005 conform contractului de munca initial si 6164,44 lei; în cazul în care se apreciaza ca cele doua acte aditionale sunt valabil înregistrate.

Partile nu au formulat obiectiuni la concluziile raportului de expertiza contabila.

Analizând sentinta apelata prin prisma criticilor formulate, sustinerile partilor si dispozitiile legale incidente în speta, Curtea retine urmatoarele:

Cu privire la motivul de apel prin care apelantul pârât a aratat ca cererea de chemare în judecata este inadmisibila, Curtea retine pe baza situatiei de fapt retinuta la prima instanta si necontestata de parti, ca în mod corect prima instanta a apreciat ca în speta sunt incidente dispozitiile art.504 C.proc.pen. si art.5 alin.5 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, întrucât apelantul reclamant a fost încarcerat la data de 18.12.2004 în baza unui mandat de arestare care a fost anulat prin hotarâre judecatoreasca; mandatul emis ulterior (mandatul nr.1174/17.11.2003) a fost, de asemenea, anulat prin hotarâre judecatoreasca definitiva.

Art.5 alin.5 din C.E.D.O. prevede ca "orice persoana care este victima unei arestari sau a unei detineri în conditii contrare dispozitiilor acestui articol are dreptul la reparatii".

Art.5 alin.1 lit.a din C.E.D.O. prevede ca dreptul la libertate poate fi îngradit daca persoana în cauza este detinuta legal pe baza condamnarii pronuntate de catre un tribunal competent.

În speta, apelantul reclamant nu a fost detinut în conditii de legalitate întrucât, asa cum s-a aratat deja, acesta a fost arestat în temeiul unui mandat de arestare anulat prin hotarâre judecatoreasca si, în continuare, în baza unui mandata de arestare care a fost, de asemenea, anulat.

Se observa deci ca dispozitiile Conventiei ofera garantii mai mari sub aspectul ocrotirii dreptului la libertate si la siguranta si se aplica deci cu prioritate, conform dispozitiilor art.20 alin.2 din Constitutia României.

Pe de alta parte, Curtea retine ca apelantul-pârât nu a contestat dreptul apelantului de a solicita reparatii pentru perioada de detentie cuprinsa între 18.12.2004 - 01.06.2005, ci a sustinut ca din punct de vedere procedural acesta trebuia sa se adreseze instantei de contencios administrativ în temeiul dispozitiilor art.52 alin.1 si 2 din Constitutie, coroborate cu dispozitiile Legii nr.554/2004.

Curtea nu îsi însuseste aceasta sustinere, retinând ca din perspectiva deciziei nr.45/10.03.1998 pronuntata de Curtea Constitutionala este posibila încadrarea cererii reclamantului în dispozitiile art.504 C.proc.pen. si conform dreptului intern.

Pe de alta parte, dispozitiile art.52 alin.3 din Constitutie si cele ale art.504 - 506 C.proc.pen. au caracter de norma speciala în raport cu dreptul de a obtine despagubiri de catre persoanele vatamate în drepturile sau interesele legitime printr-un act administrativ, pentru ca si autoritatile judiciare sunt, în sens larg, autoritati publice.

Cu privire la natura juridica a actului de gratiere, Curtea retine ca desi Presedintele României face parte din Puterea Executiva, iar nu din cea Judecatoreasca, institutia gratierii se subsumeaza derularii unei proceduri judiciare, iar detinerea nelegala, respectiv în temeiul unui mandat de arestare anulat ca efect al constatarii ineficientei actului administrativ de revocare a gratierii atrage incidenta dispozitiilor art.52 alin.3 din Constitutie si ale art.504 C.proc.pen. coroborat cu dispozitiile art.5 alin.5 din C.E.D.O.

Analizând criticile referitoare la cuantumul daunelor materiale acordate, Curtea retine ca în vreme ce apelantul - reclamant reclama admiterea doar în parte a pretentiilor, apelantul pârât critica sentinta pentru lipsa de rol activ, în sensul ca prima instanta nu a dispus efectuarea unei expertize contabile pentru determinarea cuantumului prejudiciului material.

De asemenea, apelantul M.P. - P.T.B. a criticat sentinta pentru nerespectarea dispozitiilor art.129 alin.5 Cod de procedura civila.

Curtea retine ca motivele de apel formulate de apelantul pârât S.R. reprezentat prin M.F.P. si ale apelantului M.P. - P.T.B. referitoare la rolul activ al primei instante sunt neîntemeiate.

Astfel, împrejurarea ca în dispozitivul sentintei nu a fost mentionat cuantumul prejudiciului material, ci doar modalitatea de determinare, nu are semnificatia nerespectarii dispozitiilor art.129 alin.5 Cod de procedura civila, câta vreme au fost mentionate criteriile legale de calcul.

Pe de alta parte, apelantul pârât a avut o atitudine pasiva la judecata în prima instanta, desi este reprezentat printr-o autoritate care dispune de persoane cu studii superioare juridice, angajate special pentru a asigura reprezentarea în justitie, iar M.P. a fost legal reprezentat la judecata în prima instanta.

Însa elementul determinant pentru aprecierea ca neîntemeiate a acestor critici este acela ca prima instanta a determinat corect modul de calcul a daunelor materiale rezultând din neîncasarea drepturilor salariale.

Sunt nefondate însa si criticile formulate de apelantul reclamant cu referire la cuantumul daunelor materiale de i-au fost acordate.

Astfel, în virtutea principiului nemijlocirii si al dreptului la un proces echitabil, partile pot folosi în procesul civil probele administrate în fata instantelor de judecata.

Din aceasta perspectiva, în mod corect au fost înlaturate expertizele extrajudiciare depuse de apelantul reclamant, în conditiile în care concluziile lor nu s-au coroborat cu celelalte probe administrate în fata instantei.

Pentru acelasi considerent, necontestarea concluziilor unor rapoarte de expertiza extrajudiciara este lipsita de relevanta juridica, conform art.212 alin.2 Cod de procedura civila expertiza contrarie trebuie ceruta motivat la primul termen dupa depunerea raportului de expertiza doar în cazul expertizei judiciare.

Cu referire la cuantumul drepturilor salariale cuvenite, Curtea retine pe baza relatiilor comunicate de Inspectoratul Teritorial de Munca al Municipiului Bucuresti, a concluziilor raportului de expertiza contabila efectuat în faza procesuala a apelului si a mentiunilor cuprinse în carnetul de munca depus la filele 131 - 135 din dosar si prin raportare la dispozitivul sentintei atacate ca actul aditional nr.1 din 03.01.2005 a fost înscris în carnetul de munca, iar mentiunea este vizata de Inspectoratul Teritorial de Munca al Municipiului Bucuresti, astfel ca la determinarea acestor drepturi vor fi avute în vedere drepturile rezultând din înscrierea acestei mentiuni.

Prin urmare, desi consideratiile primei instante sunt diferite de cele ale Curtii sub acest aspect, fata de înscrisul depus la filele 131 - 135 din dosar, care este vizat de I.T.M. Bucuresti, se retine ca nu se impune schimbarea sentintei sub aspectul dispozitivului, întrucât acesta este corect întocmit, iar la calculul efectiv se vor avea în vedere toate mentiunile din carnetul de munca, inclusiv cea privitoare la marirea de salariu, conform actului aditional sus-mentionat.

Împrejurarea ca functionarii I.T.M. Bucuresti nu dau data certa înregistrarilor, nu poate fi imputata apelantului reclamant.

Curtea mai retine ca sub aspectul daunelor materiale rezultând din starea de boala a apelantului-reclamant, criticile acestuia nu sunt fondate.

Astfel, Curtea îsi însuseste concluziile raportului de expertiza medico-legala efectuata la judecata în prima instanta, care nu exclude posibilitatea ca apelantul-reclamant sa se fi infectat în perioada detentiei dar nici nu o confirma.

Având în vedere ca aceasta afectiune era cronicizata la data evidentierii ei în analizele medicale si probatoriul neconcludent sub acest aspect, Curtea retine ca apelantul-reclamant nu este îndreptatit la acordarea de daune materiale sub acest aspect.

Conform actelor medicale si depozitiilor martorilor audiati în apel, apelantul-reclamant sufera si de alte afectiuni (obezitate, boala cardiaca) care pe perioada detentiei i-au creat probleme de sanatate.

Desigur ca este posibil ca starea de detentie sa fi influentat negativ si afectiunea hepatica, însa pentru suferinta provocata de starea de detentie nelegala apelantului-reclamant i-au fost acordate despagubiri morale.

Singura dovada certa prin care apelantul reclamant ar fi putut proba ca infectarea cu virusul hepatitei C s-a facut în perioada de detentie, putea consta în acte cu caracter medical din care sa rezulte ca anterior detentiei, acesta a efectuat analize medicale specifice pentru detectarea acestui virus, iar rezultatul a fost negativ.

Declaratiile de martori nu sunt relevante sub acest aspect, martorii relatând despre temerile pe care le-au avut în legatura cu o posibila infectare sanguina, pe cale medicala.

Nici sustinerea martorului P.C., în sensul ca în timpul detentiei ar fi fost personal infestat cu virusul hepatitei B din pricina unui act nesteril (sustinere care nu are valoare probatorie în lipsa unor acte medicale) nu este prin ea însasi suficienta pentru a dovedi ca infectarea apelantului-reclamant s-a facut în stare de detentie.

Pe cale de consecinta, nu se pot acorda despagubiri nici pentru cheltuielile efectuate cu tratamentul acestei afectiuni.

În lipsa unor documente medicale relevante cu privire la o eventuala agravare a starii de boala rezultând din contaminarea cu virusul hepatitei C pe perioada detentiei nelegale, cheltuielile pentru tratamentul acestei boli nu pot fi considerate ca fiind în strânsa legatura cu starea de detentie si deci nu pot fi acordate.

Înscrisurile depuse de apelantul reclamant în apel nu sunt concludente, din ele rezulta doar ca virusul a fost detectat în urma investigatiilor din 2005.

Fisa medicala din penitenciar nu cuprinde date privind prezenta bolii, dar nici elemente din care sa rezulte ca au fost efectuate investigatii medicale, care au confirmat lipsa virusului la încarcerare.

Cu privire la întinderea prejudiciului moral, Curtea, examinând criticile aduse sentintei prin cele trei cereri de apel, sub acest aspect, retine ca sunt nefondate.

Critica apelantului-reclamant, în sensul unei insuficiente despagubiri sub aspectul daunelor morale, nu sunt fondate având în vedere ca, asa cum a retinut si prima instanta, recunoasterea publica a erorii judiciare reprezinta o satisfactie suficienta coroborata si cu acordarea de despagubiri în cuantum de 15.000 Euro.

Fara îndoiala ca starea de detentie nelegala i-a provocat apelantului-reclamant o stare de suferinta rezultând din restrictiile pe care le presupune o asemenea masura si i-a afectat viata personala si sociala.

Conditiile din penitenciar erau mizere, astfel cum au relatat martorii, iar, în plus, apelantului reclamant i s-a creat o situatie mai grea decât a celorlalti condamnati, care au beneficiat de actul de gratiere ulterior revocat.

Deopotriva sunt însa nefondate si criticile formulate de apelantul M.P. - P.T.B. si de apelantul-pârât, întrucât neavând caracter economic prejudiciul nepatrimonial nu poate fi cuantificat dupa criterii precise.

În speta, apelantul-reclamant era liber la data arestarii nelegale si integrat social si, în plus, suferea de afectiuni care pe perioada detentiei i-au pus probleme de sanatate, astfel ca se justifica acordarea despagubirilor reprezentând daune morale în cuantumul stabilit la prima instanta.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozitiilor art.296 Cod de procedura civila, Curtea va respinge apelurile, ca nefondate.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Criterii de apreciere cu privire la cuantumul despagubirilor morale acordate potrivit art.504 Cod procedura penala pentru arestarea nelegala ca urmare a revocarii decretului de gratiere. Procedură civilă şi penală (căi de atac, competenţe etc.)

Comentarii despre Criterii de apreciere cu privire la cuantumul despagubirilor morale acordate potrivit art.504 Cod procedura penala pentru arestarea nelegala ca urmare a revocarii decretului de gratiere. Procedură civilă şi penală (căi de atac, competenţe etc.)