Gresita încadrare juridica a faptei. Aplicarea art. 3201 Cod procedura penala. Recidivă. Concurs de infracţiuni. Pluralitate intermediară

In conformitate cu art. 334 cod pr. Penala, ”Daca în cursul judecatii se considera ca încadrarea juridica data faptei prin actul de sesizare urmeaza a fi schimbata, instanta este obligata sa puna în discutie noua încadrare si sa atraga atentia inculpatului ca are dreptul sa ceara lasarea cauzei mai la urma sau eventual amânarea judecatii, pentru a-si pregati apararea.”

Procedura speciala de judecare a cauzei în cazul recunoasterii vinovatiei (art.3201 C.pr.pen.) prevede ca inculpatul are dreptul de a beneficia de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsa prevazute de lege, în cazul în care va fi gasit vinovat, daca recunoaste în totalitate savârsirea faptelor retinute în actul de sesizare a instantei.

Art.3201 Cod procedura penala

Curtea constata ca prin sentinta penala penale nr.684 din data de 28.06.2011 pronuntata în dosarul nr. 5842/212/2011, Judecatoria Constanta a hotarât :

„În baza art.215 alin.1, 2 si 3 C.pen., cu aplicarea art.3201 alin.7 C.pr.pen. si art.37 lit.a C.pen. pentru savârsirea infractiunii de înselaciune condamna inculpatul D.S., nascut la data de 29.09.1967, în comuna Comisani, jud.Dâmbovita, domiciliat în mun. Târgoviste, la o pedeapsa de 4 (patru) ani si 6(sase) luni închisoare.

În baza art.290 C.pen., cu aplicarea art.3201 alin.7 C.pr.pen. si art.37 lit.a C.pen. pentru savârsirea infractiunii de fals în înscrisuri sub semnatura privata, condamna inculpatul D.S. la o pedeapsa de 1 (unu) an închisoare.

În baza art.291 alin.1 C.pen., cu aplicarea art.3201 alin.7 C.pr.pen. si art.37 lit.a C.pen. pentru savârsirea infractiunii de uz de fals, condamna inculpatul D.S. la o pedeapsa de 1 (unu) an închisoare.

În baza art.33 lit.a si art.34 lit.b C.pen., contopeste pedepsele aplicate inculpatului, urmând a aplica inculpatului D.S. pedeapsa cea mai grea, aceea de 4 (patru) ani si 6 (sase) luni închisoare.

Pedeapsa va fi executata în regim de detentie conform art.57 C.pen.

În baza art.71 C.pen. interzice inculpatului drepturile prevazute de art.64 lit.a, teza a doua si lit. b C. pen. pe durata executarii pedepsei.

Ia act ca partea vatamata SC. D.G. SRL. Constanta nu a formulat pretentii civile.

În baza art.191 alin.1 C.pr.pen. obliga inculpatul D.S. la plata sumei de 3500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare catre stat.

Cu recurs în termen de 10 zile de la pronuntare pentru partile prezente si de la comunicare pentru partile lipsa”.

Pentru a se pronunta în sensul celor mentionate, prima instanta a retinut urmatoarele:

S-a retinut prin actul de sesizare în esenta, în fapt, ca inculpatul D.S. în jurul datei de 25.03.2005, prin acte pregatitoare premeditate în acest scop, respectiv falsificarea unor înscrisuri - inculpatul D.S., întocmind în scopul aratat, în fals, doua ordine de plata ce au fost transmise catre SC D.G. prin faxul de la domiciliul lui S.V., pentru confirmarea în fals a platii reprezentând contra-valoarea marfii – în scopul inducerii în eroare a partii vatamate, prezentându-se în mod mincinos ca fiind reprezentant ai F.G. Câmpina, si prin folosirea de nume si calitati mincinoase, a achizitionat de la SC D.G. SRL Constanta, cantitatea de 63.440 kg otel laminat, pe care 1-a încarcat în trei autocamioane, pentru însusirea marfii ilicit si injust, cauzând astfel un prejudiciu în valoare de 1.150.000.000ROL.

Prejudiciul, în echivalentul a 1.150.000.000 lei vechi, a fost recuperat în natura, prin restituire.

Partea vatamata nu s-a mai constituit parte civila.

Pe parcursul urmaririi penale au fost administrate urmatoarele mijloace de proba: plângere formulata de catre reprezentantii societatii D.G., proces-verbal de cercetare din data de 25.03.2005, actele de închiriere a celor trei autocamioane ce au fost încarcate cu otel beton, proces verbal cu verificarea faxului cu certificatul aferent remis de catre firma specializata A.S., în prezenta proprietarului C.G.M., procese-verbale de cântarire si predare a cantitatii de 63.440 kg profil laminate, adresa de prejudiciu, raport de expertiza tehnico-stiintifica pentru cele doua ordine de plata si certificat emis de firma A.S., actele firmei F.G., cu declaratia administratorului, declaratiile martorilor S.V., T.T., S.M., C.G.M., G.M., C.G., A.I., T.L., proces-verbal de confruntare dintre S.V. si D.S., declaratiile învinuitului, autorizatie de perchezitie emisa de instanta de judecata, acte procedurale, proces verbal de prezentare material de urmarire penala.

Având în vedere procedura speciala de judecare a cauzei în cazul recunoasterii vinovatiei, inculpatului D.S. i-au fost aduse la cunostinta prevederile art.3201 C.pr.pen., în sensul ca are dreptul de a beneficia de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsa prevazute de lege, în cazul în care va fi gasit vinovat, daca recunoaste în totalitate savârsirea faptelor retinute în actul de sesizare a instantei si solicita ca judecata sa aiba loc doar în baza probelor administrate în faza urmaririi penale, cu exceptia înscrisurilor în circumstantiere.

Inculpatul D.S., în declaratia data pe parcursul judecatii, a recunoscut în totalitate savârsirea infractiunilor retinute în actul de sesizare si a solicitat ca judecata sa se faca doar în baza probelor administrate în faza urmaririi penale, pe care a declarat ca le cunoaste, si le însuseste si nu a solicitat administrarea altor probe.

Având în vedere declaratia inculpatului de recunoastere în totalitate a învinuirii aduse, a fost admisa cererea formulata de acesta, privind judecarea cauzei conform procedurii speciale reglementata de art.3201 C.pr.pen., respectiv „judecata în cazul recunoasterii vinovatiei”, astfel ca, în temeiul art. 3201 alin.2 C.pr.pen., nu au mai fost administrate celelalte probe din faza urmaririi penale.

Din analiza fisei cu antecedentele penale ale inculpatului a rezultat ca acesta este cunoscut cu antecedente penale, fiind recidivist, conform art.37 lit.a C.pen.

Analizând probele administrate pe parcursul urmaririi penale si pe parcursul cercetarii judecatoresti, instanta retine urmatoarea situatie de fapt:

In cursul zilei de 25.03.2005, firma D.G., cu sediul în Constanta, prin reprezentant T.T., (firma care are ca obiect de activitate intermedieri si livrari profile laminate), a reclamat faptul ca, în urma unor negocieri purtate prin telefon cu o persoana ce a folosit numele de „I.V.", nume real, însa folosit de alte persoane decât respectivul si anume de inculpat si care s-a prezentat ca fiind reprezentatul firmei F.G. SRL Câmpina, jud. Prahova, si a solicitat o suta de tone de laminate diferite profil otel beton.

Potrivit plângerii, s-au nascut însa reale suspiciuni cu privire la modul de plata, fapt pentru care a fost depusa plângerea ca atare, mai ales ca în plângere se afirma ca în realitate, s-a încercat sustragerea a 63.440 kg laminate, în valoare de 1.150.000.000 lei vechi, cu acte false.

De asemenea, reprezentantul acestei firme, respectiv numitul T.T., mai precizeaza ca marfa, respectiv profilele, s-au încarcat efectiv în trei autovehicule, adica toata cantitatea de marfa precizata, iar când sa se confirme plata prin banca asa cum se stabilise telefonic, s-a sesizat ca ordinele de plata nu sunt reale si ca unele date din continutul acestora prezinta suspiciuni vizibile, un alt semn de întrebare ridicându-se si prin ora târzie de la sfârsitul zilei de vineri în care se încerca finalizarea tranzactiei, precum si graba de a parasi locatia, manifesta de ,,cumparator".

Cel în cauza a mai sesizat o alta „fortare a notei", din partea cumparatorului respectiv inculpatul D.S., chiar si proferarea de catre acesta a unor amenintari absolut nejustificate, fapt ce i-a întarit convingerea ca este vorba în realitate de o frauda.

Pentru lamurirea suspiciunii astfel nascute si întretinute, reprezentantul societatii mentionate a început sa faca unele verificari suplimentare, la banca responsabila cu transferul sumei de bani.

Nu cu mult timp in urma, aceasta firma fusese înselata într-un mod asemanator de niste persoane care nu au putut fi identificate, fapt pentru care alerta în astfel de situatii era maxima.

Dupa ce marfa fusese încarcata în camioane, înainte de a parasi sediul firmei pagubite, acestea au fost oprite de reprezentantii sai, care nu au mai permis parasirea incintei, marfa fiind astfel integral recuperata, motiv pentru care societatea nu a mai formulat pretentii civile fata de inculpat.

Cu toate acestea, recuperarea marfii, prin vigilenta angajatilor societatii, care trecusera printr-o situatia asemanatoare, nu reprezinta o dovada a ramânerii infractiunii în forma tentativa pentru ca nu este vorba de un furt, ci de înselaciune - fapt consumat, fata de care va fi tinut inculpatul a raspunde penal.

Infractiunea s-a consumat la momentul încarcarii marfii si deplasarii mijlocului de transport, inducerea în eroare avusese loc.

Luând act de cele sesizate, lucratorii de politie s-au deplasat la fata locului, unde au luat legatura cu cei responsabili, constatându-se înca din prima faza ca în cele trei autovehicule, ce aveau numere de înmatriculare CT …, CT … si MS …, s-a încarcat, conform documentelor cantitatea de 63.440 kg laminate.

Tot cu aceasta ocazie s-a mai stabilit ca cele trei autovehicule au fost închiriate de catre pretinsul „I.V.", în conditii - ele însele suspecte, aspecte ce nu fac obiectul prezentei cauze.

Avându-se în vedere ca firma D.G. mai fusese înselata într-un mod asemanator nu cu mult timp înainte, s-a trecut operativ la verificarea si exploatarea datelor existente, pentru identificarea autorilor si tragerea acestora la raspundere penala.

Atât din probele administrate pe parcursul urmaririi penale, cât si din verificarile întreprinse s-a stabilit ca faxurile catre D.G. au fost trimise din locuinta numitului S.V., din Constanta, unde s-a efectuat si o perchezitie, iar cele doua ordine de plata au fost întocmite de catre inculpatul D.S., care a si confirmat si în declaratiile din faza urmaririi penale, dar si cu ocazia audierii sale în fata instantei, în care a recunoscut în totalitate învinuirile ce i se aduc, acest aspect.

Martor la acestea a fost si concubina lui S.V., respectiv C.G., care a relatat despre modul de comitere al faptelor retinute în sarcina inculpatului D.S.

Cele doua expertize efectuate în faza urmaririi penale au concluzionat ca acele ordine de plata au fost completate de catre inculpatul D.S., iar certificatul de înregistrare a fost realizat prin scanare de catre cei doi învinuiti la un calculator performant, tocmai în ideea de a induce în eroare firma ce livreaza marfa, respectiv SC D.G. SRL Constanta.

Faxul cu numarul descris în actele de constatare a fost expertizat de o firma de specialitate, care a concluzionat ca s-au facut modificari în memoria acestuia, în ideea de a induce în eroare firma D.G., pentru a i se pierde ulterior urma si a nu fi identificata.

Au fost audiati în faza urmaririi penale, reprezentantii reali ai firmei F.G., care au relatat ca nu au nici o legatura cu cele întâmplate, mai mult, au fost deranjati de modul de actiune al inculpatului D.S. si numai prin abilitatea administratorului de cont nu s-a facut transferul sumei ce reprezenta marfa achizitionata de acesta în ziua de vineri si la ora nepotrivita.

Numitii S.V. si D.S. au relatat, în faza urmaririi penale, ca ei nu sunt implicati în mod direct în aceasta fapta încercând sa conduca cercetarile spre alte persoane despre care nu se puteau obtine date concludente, mai precis fiind vorba de persoane inventate.

Dupa primele cercetari, inculpatul D.S. a disparut atât din zona mun. Constanta unde locuia fara forme legale la diverse adrese, dar si de la domiciliul sau din mun. Târgoviste, lucru confirmat si de lucratorii de politia mun. Târgoviste.

Ulterior, inculpatul D.S. a fost reperat în arestul IPJ Bacau, unde se afla în cercetari întreprinse de lucratorii DIICOT, pentru faptele comise pe linia acestora de competenta.

Pe timpul anchetei din faza urmaririi penale, cei doi învinuiti au avut o atitudine de negare, partial recunoscând însa „micile greseli pe care le-au facut".

Cu ocazia audierii în faza judecatii, inculpatul D.S. a recunoscut integral toate învinuirile ce i s-au adus, solicitând judecarea cauzei conform procedurii speciale a recunoasterii vinovatiei, cererea acestuia, fiind admisa, deoarece sunt întrunite conditiile impuse de art.3201 C.pr.pen.

Situatia de fapt expusa si retinuta este dovedita nu doar de declaratia inculpatului de recunoastere în totalitate a învinuirii ce i se aduce din cadrul judecatii, dar si prin toate mijloacele de proba administrate pe parcursul urmaririi penale, respectiv: plângere formulata de catre reprezentantii societatii D.G., proces verbal de cercetare din data de 25.03.2005, actele de închiriere a celor trei autocamioane ce au fost încarcate cu otel beton, proces verbal cu verificarea faxului cu certificatul aferent remis de catre firma specializata A.S., în prezenta proprietarului C.G.M., procese verbale de cântarire si predare a cantitatii de 63.440 kg profil laminate, adresa de prejudiciu, raport de expertiza tehnico-stiintifica pentru cele doua ordine de plata si certificat emis de firma A.S., actele firmei F.G., cu declaratia administratorului, declaratiile martorilor S.V., T.T., S.M., C.G.M., G.M., C.G., A.I., T.L., proces verbal de confruntare dintre S.V. si D.S., declaratiile învinuitului, din coroborarea carora s-a dovedit vinovatia inculpatului D.S. sub aspectul savârsirii infractiunilor fata de care s-a dispus trimiterea sa în judecata”.

În termen legal, împotriva sentintei penale nr. 684 din 28.0.6.2011, pronuntata de Judecatoria Constanta, în dosarul nr. 5842/212/2011, a declarat recurs inculpatul D.S., criticând-o pentru nelegalitate si netemeinicie sub urmatoarele aspecte:

-gresita condamnare a inculpatului pentru savârsirea infractiunii de înselaciune câta vreme partea vatamata nu s-a constituit parte civila în cauza, iar marfa nu a iesit din curtea societatii, impunându-se retinerea tentativei la aceasta infractiune;

-reducerea cuantumului pedepsei aplicate în sensul orientarii spre minimul special prevazut de lege în situatia aprecierii ca neîntemeiat a primului motiv de recurs:

S-a solicitat admiterea recursului, casarea hotarârii atacate si rejudecând sa se dispuna în principal, schimbarea încadrarii juridice a faptei din art. 215 alin 1, 2, 3 cod penal în art. 20 rap. la art. 215 alin 1, 2, 3 cod penal iar, în subsidiar, reducerea cuantumului pedepsei pentru infectiunea de înselaciune.

La Curtea de Apel Constanta, cauza a fost înregistrata sub acelasi numar 5842/212/2011.

Examinând legalitatea si temeinicia sentintei penale recurate prin prisma criticilor formulate si din oficiu, conform art. 385 ind. 9 alin. 3 cod pr. penala, Curtea constata ca recursul declarat de inculpatul D.S. este fondat pentru urmatoarele considerente:

Instanta fondului a stabilit în mod corect starea de fapt în sensul ca inculpatul D.S., în jurul datei de 25.03.2005, prin acte pregatitoare premeditate, în acest scop, respectiv falsificarea unor înscrisuri întocmind în fals doua ordine de plata ce au fost transmise catre SC D.G. prin faxul de la domiciliul martorului S.V. pentru confirmarea în fals a platii reprezentând contravaloarea marfii – în scopul inducerii în eroare a partii vatamate prezentându-se în mod mincinos ca fiind reprezentant al F.G. Câmpina, iar prin folosirea de nume si calitati mincinoase a achizitionat de la SC D.G. SRL Constanta cantitatea de 63.440 kg otel laminat pe care l-a încarcat în trei autocamioane.

Din analiza probatoriului administrat rezulta ca cele trei camioane încarcate cu marfa apartinând SC D.G. SRL Constanta nu au parasit incinta societatii trecând în patrimoniul inculpatului.

Într-o atare situatie, instanta constata ca infractiunea îmbraca forma tentativei la înselaciune prev. de art. 20 rap. la art. 215 alin. 1, 2, 3 cod penal având în vedere ca infractiunea de înselaciune se consuma când în urma inducerii în eroare s-a produs o paguba.

În cauza, partea civila nu a suferit nicio paguba câta vreme marfa încarcata în cele trei camioane nu a iesit din curtea societatii, iar partea vatamata, întelegând ca nu a fost prejudiciata prin fapta inculpatului, nu s-a constituit parte civila.

Ca atare, în temeiul art. 334 Cod pr. penala, curtea va proceda la schimbarea încadrarii juridice din infractiunea prev. de art. 215 alin 1, 2, 3 cod penal în infractiunea de tentativa la 215 alin 1, 2, 3 cod penal, pentru care va fi antrenata raspunderea penala a inculpatului.

Tinând seama ca, la începutul cercetarii judecatoresti, inculpatul a solicitat ca judecata sa se faca în baza probelor administrate în faza de urmarire penala, conform procedurii prev. de art. 320 ind 1 cod pr. penala, instanta va aplica inculpatului o pedeapsa în limitele reduse cu o treime pentru infractiunea de tentativa la înselaciune, prev de art. 20 rap. la art. 215 alin 1,2 3 cod penal.

La individualizarea judiciara a pedepsei se vor avea în vedere criteriile generale prev. de art. 72 cod penal, privind circumstantele reale în care s-a comis fapta de catre inculpat care, desi a luat hotarârea de a savârsi infractiunea, falsificând înscrisuri în scopul inducerii în eroare a partii vatamate, nu a finalizat-o întrucât nu si-a însusit marfa, care a constituit obiectul material al infractiunii.

În referire la circumstantele personale, se constata ca inculpatul a savârsit fapta în stare de recidiva postcondamnatorie, urmând a se face aplicarea disp. art. 37 lit a cod penal.

Cum, în cauza, sunt incidente si dispozitiile art. 33 lit a si 34 lit b cod penal privind concursul de infractiuni, pedeapsa ce urmeaza a fi aplicata pentru tentativa la înselaciune urmeaza a se contopi cu pedepsele aplicate de prima instanta pentru infractiunile de fals în înscrisuri sub semnatura privata si uz de fals.

Pedeapsa rezultanta de 2 ani si 3 luni închisoare, cu mentinerea modalitatii de executare stabilita de prima instanta, respectiv art. 57 cod penal privare de libertate, este - atât sub aspectul cuantumului, cât si al modului de executare - apta sa asigure cerintele prev. de art. 52 cod penal privind scopul si finalitatile pedepsei, acelea de masura reala de constrângere, de reeducare a inculpatului si de prevenirea savârsirii de noi infractiuni de catre acesta.

Având în vedere ca prima instanta nu a aplicat dispozitiile obligatorii prev.de art. 348 cod pr. penala, curtea, din oficiu, urmeaza a desfiinta înscrisurile falsificate constând în ordinele de plata nr. 123/25.03.2005 si nr. 127/25.03.2005 emise în numele S.C. F.G. S.R.L. Prahova, respectiv copia certificatului de înregistrare pentru S.C. F.G. S.R.L. Prahova, purtând nr. 0161911.

Pentru toate aceste considerente, Curtea, in baza art. 38515 pct. 2 lit. d Cod Pr. Pen., va admite recursul formulat de inculpatul D.S. împotriva sentintei penale nr. 684/28.06.2011 pronuntata de Judecatoria Constanta în dosarul nr. 5842/212/2011.

În baza art. 38517 alin. 2 C. Pr. Pen., va casa în parte sentinta penala recurata si, rejudecând:

În baza art. 334 C. pr. pen. va schimba încadrarea juridica din infractiunea art. 215 alin.1, 2 si 3 C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a C. pen. în infractiunea prev. de art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin.1, 2 si 3 C. pen., cu aplicarea art.37 lit. a C. pen.

În baza art. 20 C. pen. raportat la art. 215 alin.1, 2 si 3 C. pen. cu aplicarea art. 3201 alin.7 C. pr. pen. si art. 37 lit. a C. pen. va condamna inculpatul D.S. la pedeapsa de 2 ani si 3 luni închisoare pentru savârsirea infractiunii de tentativa la înselaciune.

În baza art.33 lit. a C. pen. si art. 34 lit. b C. pen., va contopi pedeapsa de 2 ani si 3 luni închisoare stabilita prin prezenta decizie cu pedepsele de 1 an închisoare si 1 an închisoare stabilite de prima instanta, în final inculpatul D.S. executa pedeapsa cea mai grea de 2 ani si 3 luni închisoare.

Va mentine celelalte dispozitii ale sentintei penale recurate.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Gresita încadrare juridica a faptei. Aplicarea art. 3201 Cod procedura penala. Recidivă. Concurs de infracţiuni. Pluralitate intermediară

Comentarii despre Gresita încadrare juridica a faptei. Aplicarea art. 3201 Cod procedura penala. Recidivă. Concurs de infracţiuni. Pluralitate intermediară