Neprezentarea materialului de urmărire penală - nulitate relativă. Descrierea generică a faptelor în rechizitoriu -restituire în vederea refacerii

Examinând sentinţa penală nr. 96/25.10.2012 pronunţată de Judecătoria Măcin prin care s-a dispus, în baza art. 300 CPP şi art. 332 alin. (2) CPP, restituirea cauzei procurorului pentru refacerea urmăririi penale şi a actului de sesizare, Curtea de Apel Constanţa a respins în parte recursul formulat de parchet, menţinând soluţia primei instanţe de restituire a cauzei la procuror în vederea refacerii actului de sesizare, având în vedere următoarele considerente:

Prima instanţă a apreciat în mod greşit că încălcarea dispoziţiilor privind prezentarea materialului de urmărire penală atrage nulitatea absolută, sancţiune ce se răsfrânge şi asupra actului de sesizare.

Deşi prezentarea materialului de urmărire penală învinuitului este, conform art. 257 CPP, un act procesual obligatoriu şi prealabil trimiterii în judecată, exceptând cazurile prevăzute de art. 254 CPP, încălcarea dispoziţiilor privind prezentarea materialului de urmărire penală nu se regăseşte printre cazurile care, conform art. 197 alin. (2) CPP, atrag nulitatea absolută, aşa încât aprecierea primei instanţe este vădit în contradicţie cu dispoziţiile procesuale penale privind nulităţile absolute. De altfel, prima instanţă nu a indicat în ce temei neprezentarea materialului de urmărire penală atrage nulitatea absolută, cu atât mai mult a întregii urmăriri penale.

încălcarea dispoziţiilor privind prezentarea materialului de urmărire penală constituie o nerespectare a dispoziţiilor legale care reglementează desfăşurarea procesului penal, iar nulitatea care poate interveni este doar cea relativă, în condiţiile prevăzute de art. 197 alin. (4) CPP, respectiv neregularitatea trebuie invocată, sub sancţiunea decăderii, în cursul efectuării actului, când partea este prezentă, sau la primul termen de judecată cu procedura completă, când partea a lipsit la efectuarea actului, iar neregularitatea să fi produs o vătămare care nu poate fi înlăturată decât prin anularea actului.

Pentru inculpaţi se constată că nici nu au invocat personal neregulari-tăţile reţinute de prima instanţă privind procedura prezentării materialului de urmărire penală, iar una din condiţiile în care poate interveni nuli

tatea relativă este invocarea neregularităţii de către partea lezată, condiţie care nu este realizată în cauză.

Lipsind un caz de nulitate care să afecteze un act de urmărire penală, dispare şi ipoteza avută în vedere de prima instanţă, privind efectul de iradiere pe care neprezentarea materialului de urmărire penală l-ar avea şi asupra valabilităţii actelor subsecvente, respectiv legalitatea actului de sesizare a instanţei, aşa încât este înlăturată motivaţia ce susţinea soluţia primei instanţe de restituire a cauzei la procuror pentru încălcarea dispoziţiilor privind prezentarea materialului de urmărire penală.

In ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv avut în vedere dc instanţa de fond în susţinerea soluţiei de restituire a cauzei la procuror, respectiv pentru lipsa descrierii faptelor deduse judecăţii pentru inculpaţii trimişi în judecată, Curtea de Apel Constanţa a menţinut soluţia dată în cauză, arătând că, potrivit art. 263 alin. (1) CPP, rechizitoriul trebuie să se limiteze la fapta şi persoana pentru care s-a efectuat urmărirea penală şi trebuie să cuprindă, pe lângă menţiunile prevăzute în art. 203, datele privitoare la persoana inculpatului, fapta reţinută în sarcina sa, încadrarea juridică, probele pe care se întemeiază învinuirea, măsura preventivă luată şi durata acesteia, precum şi dispoziţia de trimitere în judecată.

Actul de sesizare trebuie să cuprindă descrierea tuturor faptelor pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, deoarece obiectul judecăţii, conform art. 317 CPP, se mărgineşte la fapta şi persoana arătată în actul de sesizare a instanţei, iar în caz de extindere a procesului penal, şi la fapta şi persoana la care se referă extinderea, condiţii în care menţiunile din actul de sesizare sunt esenţiale în identificarea faptelor şi infracţiunilor asupra cărora instanţa trebuie să se pronunţe.

In cazul unei pluralităţi de infracţiuni şi făptuitori este necesar ca actul de sesizare să cuprindă descrierea faptelor care realizează conţinutul constitutiv al fiecărei infracţiuni pentru fiecare dintre inculpaţii trimişi în judecată. Pluralitatea de făptuitori impune, în egală măsură, menţionarea faptelor care se reţin a fi fost comise de fiecare dintre persoanele trimise în judecată.

Respectarea acestor cerinţe rezultă din conţinutul art. 263 CPP, care impune obligaţia de a indica fapta şi încadrarea juridică, ceea ce înseamnă că în cazul unei pluralităţi de inculpaţi şi de infracţiuni trebuie descrisă fiecare dintre fapte, în raport de fiecare dintre inculpaţi, astfel încât să fie eliminată orice îndoială sau neclaritate asupra acuzaţiilor aduse fiecărei persoane în parte.

Tratarea generică a acuzaţiilor, fară o delimitare clară a faptelor şi infracţiunilor reţinute în sarcina fiecărui inculpat, face imposibilă stabilirea obiectului judecăţii, cu consecinţe asupra obiectului deliberării, dar şi asupra respectării dreptului la apărare al inculpaţilor, deoarece, potrivit art. 6 alin. (3) CPP, organele judiciare au obligaţia de a încunoştinţa inculpatul despre fapta pentru care este cercetat şi încadrarea juridică, iar conform art. 322 CPP, instanţa trebuie să explice inculpatului în ce constă învinuirea care i se aduce.

Din analiza actului de sesizare se constată, spre exemplificare, că inculpatul S.T.F. a fost trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 321 alin. (2) şi art. 322 alin. (1) C. pen., însă în rechizitoriu, în legătură cu descrierea faptelor, singura menţiune este că acest inculpat s-a aflat într-un autoturism marca Nissan, că a fugit dintr-o maşină, în timp ce era lovit de I.I. Pentru inculpatul B.M.A., trimis în judecată pentru aceleaşi două infracţiuni, dar pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 181 alin. (1) C. pen., art. 217 alin. (1) C. pen., nu se regăseşte în descrierea stării de fapt, nu se indică vreo acţiune a acestuia, doar se indică faptul că a fost recunoscut de inculpatul B.F., dar fără a se descrie contribuţia sa la săvârşirea faptelor.

O astfel de modalitate de concepere a rechizitoriului nu poate corespunde în niciun caz exigenţei impuse de art. 263 CPP privind obligativitatea descrierii faptei reţinute în sarcina acuzatului. Prin urmare, în mod corect s-a apreciat că actul de sesizare încălcă dispoziţiile art. 263 CPP, impunându-se refacerea acestuia.

C.A. Constanţa, s. pen., min. şi fam., dec. nr. 1159/P/19.12.2012, nepublicată

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Neprezentarea materialului de urmărire penală - nulitate relativă. Descrierea generică a faptelor în rechizitoriu -restituire în vederea refacerii

Comentarii despre Neprezentarea materialului de urmărire penală - nulitate relativă. Descrierea generică a faptelor în rechizitoriu -restituire în vederea refacerii