Procedura simplificată. Ordinea de aplicare a dispoziţiilor vizând reducerea pedepsei Procedură civilă şi penală (căi de atac, competenţe etc.)

Procedura simplificată. Ordinea de aplicare a dispoziţiilor vizând reducerea pedepsei.

În ipoteza în care un minor săvârşeşte o tentativă şi în faţa instanţei uzează de procedura simplificată prevăzută de art. 3201 C. pr. pen., iar instanţa alege să-i aplice acestuia o pedeapsă, la stabilirea pedepsei se vor urma trei etape.

Mai întâi, se dă eficienţă art. 3201 C. pr. pen. şi limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracţiunea consumată se reduc cu o treime, în cazul pedepsei închisorii, şi cu o pătrime, în cazul pedepsei amenzii. Aceasta, deoarece art. 3201 alin. 7 C. pr. pen. se referă la limitele de „pedeapsă prevăzute de lege”, iar, potrivit art. 1411 C. pen., „prin pedeapsă prevăzută de lege se înţelege pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârşită în forma consumată, fără luarea în conS.erare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei”, or minoritatea şi tentativa sunt, potrivit legii, cauze de atenuare a pedepsei.

Apoi, se face aplicarea dispoziţiilor privitoare la minoritate, întrucât, pentru această stare este instituit un regim sancţionator special. În acest sens, limitele de pedeapsă reduse cu o treime sau, după caz, cu o pătrime, se înjumătăţesc.

În sfârşit, deoarece tentativa este sancţionată în dreptul pozitiv după teoria diversificării pedepselor, se vor aplica prevederile art. 21 C. pen., limitele de pedeapsă reduse după parcurgerea primilor doi paşi urmând să fie înjumătăţite.

Dacă, în cauză sunt reţinute şi circumstanţe atenuante legale sau judiciare, reducerea sau schimbarea pedepsei impusă de art. 76 C. pen. se raportează la limita minimă obţinută după ce a fost urmată ordinea celor trei etape descrise mai sus.

Prin sentinţa penală nr. 140/24 octombrie 2011, Tribunalul Mureş:

-în baza dispoziţiilor art. 345 alin. 2 Cod procedură penală, l-a condamnat pe inculpatul Z.J. la pedeapsa de 10 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la viol prevăzută şi pedepsită de art. 20 Cod penal raportat la art. 197 alin. 1, alin. 3 teza I Cod penal, cu aplicarea dispoziţiilor art. 99 şi următoarele Cod penal, cu reţinerea dispoziţiilor art. 74 Cod penal raportat la art. 76 lit. d Cod penal, cu aplicarea dispoziţiilor art. 3201 Cod procedură penală.

-i-a interzis inculpatului, pe durata executării pedepsei închisorii, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a, lit. b Cod penal.

-a dispus, conform prevederilor art. 1101 alin. 1 Cod penal şi art. 863 Cod penal, suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, pe durata termenului de încercare de 1 ani şi 4 luni (din care 10 luni reprezintă pedeapsa şi 6 luni termen fixat de instanţă) şi conform prevederilor art. 1101 alin. 2 Cod penal, raportat la art. 103 Cod penal, atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal, privind condiţiile şi consecinţele revocării suspendării executării pedepsei.

-în baza dispoziţiilor art. 1101 alin. 1,3 Cod penal, pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, dar până la împlinirea vârstei de 18 ani, iar în baza dispoziţiilor art. 863 alin. 1,3 Cod penal, după împlinirea vârstei de 18 ani (dacă este cazul) şi pe durata suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii, inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune – instituţie căreia i se încredinţează supravegherea - la datele fixate conform programului de supraveghere ce va fi stabilit de această instituţie;

b) - să anunţe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

c) - să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

d )- să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă;

e) - să nu intre în legătură cu partea vătămată K.K.;

f) - să presteze o activitate neremunerată, în cadrul Primăriei com. Voivodeni, cu o durată totală de 50 de ore, maxim 3 ore pe zi, după programul de şcoală, în zilele nelucrătoare şi în vacanţe.

-în baza dispoziţiilor art. 71 alin. 5 Cod penal, a dispus suspendarea exerciţiului drepturilor prevăzute de art. 64 alin 1 lit. a teza a II-a, lit.b Cod penal, pe durata termenului de încercare al suspendării sub supraveghere a executării pedepsei închisorii.

-în baza dispoziţiilor art. 1101 alin. 3 Cod penal, a atras atenţia inculpatului că, în caz de sustragere de la îndeplinire a obligaţiilor ori de neîndeplinire a măsurilor de supraveghere dispuse sau a obligaţiilor care îi revin, se va dispune revocarea suspendării şi executarea în întregime a pedepsei.

-a admis în parte, conform prevederilor art. 17 Cod procedură penală şi art. 346 alin. 1 Cod procedură penală, acţiunea civilă exercitată de partea vătămată K.K. - prin reprezentantul său legal D.I. şi susţinută şi din oficiu de reprezentantul Ministerului Public, pentru victima minoră K.K. şi l-a obligat pe inculpat în solidar cu părţile responsabile civilmente Z.J. senior şi Z.I. să îi plătească acesteia suma de 400 lei daune materiale şi 1.000 lei daune morale; respingând restul pretenţiilor civile.

-l-a obligat pe inculpat, în solidar cu părţile responsabile civilmente, să suporte cheltuielile judiciare avansate de stat în cauză, în sumă de 800 lei.

Pentru pronunţarea acestei hotărâri, prima instanţă a reţinut, în esenţă, că, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, inculpatul Z.J. a fost trimis în judecată, în stare de libertate pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă de viol prevăzută şi pedepsită de art. 20 Cod penal raportat la art. 197 alin. 1, alin. 3 teza I Cod penal, cu aplicarea art. 99 şi următoarele Cod penal.

În urma probatoriului administrat în cauză, procurorul a reţinut că la data de 6 aprilie 2011, minora K.K. se afla singură în locuinţa părinţilor săi, la un moment dat a intrat în casă inculpatul (nepotul tatălui vitreg al părţii vătămate), care, fără a-i spune ceva, s-a repezit la aceasta şi a împins-o în pat, după care şi-a dat jos pantalonii, cerându-i minorei să se dezbrace şi ea. Aceasta a refuzat, motiv pentru care inculpatul i-a tras jos pantalonii, după care şi pantalonii şi chiloţii până la genunchi, deşi minora a opus rezistenţă, zbătându-se. După aceasta, inculpatul s-a urcat peste ea şi a simţit ceva în zona intimă, însă nu a văzut ce făcea inculpatul, nesimţind nici un corp străin în vagin. La scurt timp, în locuinţă a intrat martorul Z. F., tatăl vitreg al minorei, iar inculpatul s-a speriat, a sărit de pe partea vătămată şi s-a aşezat pe pat, în spatele acesteia. Inculpatul i-a spus martorului că-i pare rău de cele întâmplate şi că minora nu are nici o vină şi că poate să-l pedepsească pentru ce a făcut.

Martorul nu l-a ameninţat şi nici nu l-a lovit pe inculpat, permiţându-i să părăsească locuinţa sa, după care a plecat la mama minorei, respectiv martora D.I., pentru a-i povesti ce s-a întâmplat, respectiv că i-a surprins pe cei doi dezbrăcaţi în pat. Partea vătămată i-a relatat mamei sale ce s-a întâmplat, spunându-i iniţial că inculpatul ar fi întreţinut raporturi sexuale cu ea, revenind ulterior şi arătând că nu a întreţinut relaţii sexuale, ci doar i-a băgat penisul între picioare.

Din concluziile formulate de către specialiştii din cadrul I.M.L. Târgu Mureş la data de 7 aprilie 2011, în urma examinării medico-legale a minorei K.K., a reieşit că aceasta nu prezintă leziuni traumatice şi nu necesită zile de îngrijiri medicale, fiind virgină. De asemenea, nu s-au constatat modificări specifice unei agresiuni sexuale la examenul regiunii anale şi nu s-a recoltat secreţie vaginală în vederea evidenţierii spermatozoizilor.

Fiind audiat în prezenţa apărătorului desemnat din oficiu şi a părintelui său, inculpatul minor Z.J. a recunoscut că a încercat să întreţină raporturi sexuale normale cu partea vătămată, însă s-a răzgândit, dându-şi seama că are o vârstă prea mică. A mai reieşit că înainte cu o zi de acest incident, i-a propus părţii vătămate să întreţină raporturi sexuale cu el, profitând de faptul că părinţii acestei vor lipsi de la domiciliu. În privinţa celor întâmplate la data de 6 aprilie 2011, a arătat că s-a deplasat la locuinţa părţii vătămate (situată în acelaşi corp de imobil şi având curte comună) şi cunoscând faptul că părinţii minorei sunt plecaţi, iar aceasta se află singură în cameră, i-ar fi propus părţii vătămate să întreţină raporturi sexuale cu el, iar aceasta ar fi fost de acord cu propunerea făcută, după care cei doi s-au dezbrăcat de bunăvoie complet şi s-au aşezat pe pat, însă după începerea actelor preparatorii, inculpatul s-ar fi răzgândit şi nu ar mai fi dorit să întreţină relaţii sexuale cu minora, moment în care în locuinţă a intrat martorul Z.F., care i-a surprins pe cei doi dezbrăcaţi în pat. Inculpatul s-a speriat de acesta şi de ce i s-ar fi putut întâmpla, s-a îmbrăcat rapid şi a fugit din locuinţă. A mai declarat că nu a constrâns-o prin folosirea de ameninţări sau violenţe pe minoră pentru a întreţine raporturi sexuale.

Inculpatul minor a fost examinat medico-legal de medicii specialişti psihiatri, iar din raportul de expertiză medico-legală psihiatrică nr. 1488/13.05.2011 a reieşit că acesta nu prezintă afecţiuni de natură psihiatrică, având atât în prezent, cât şi la data comiterii faptei, discernământul păstrat.

Inculpatul Z.J. a arătat în faţa instanţei de judecată că înţelege să se prevaleze de dispoziţiile art. 3201 Cod procedură penală, în sensul recunoaşterii faptei sale aşa cum a fost ea descrisă în rechizitoriul care i s-a prezentat pe scurt, declarând că doreşte să fie judecat pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, că nu solicită ale probe şi că este şi de acord cu pretenţiile civile – daunele materiale ale părţii civile.

Procedura recunoaşterii vinovăţiei de care s-a prevalat inculpatul este admisibilă, în prezenta speţă, raportat la acuza adusă inculpatului prin rechizitoriu.

Starea de fapt mai sus descrisă este confirmată cu următoarele mijloace de probă: - procesul-verbal de consemnare a plângerii penale; - declaraţia olografă a părţii vătămate K.K.; - declaraţie olografă a martorei D.I.; - declaraţia dată de partea vătămată; - declaraţie olografă făptuitor; - declaraţia dată de învinuit; - concluzii provizorii; - raportul medico-legal de constatare; - raportul de expertiză medico-legală psihiatrică a inculpatului; - declaraţiile de martori; - procesul-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală, precum şi cu raportul de evaluare a inculpatul întocmit de Serviciul de Probaţiune de pe lîngă Tribunalul Mureş în faza de judecată.

În acest context, prima instanţă a apreciat că din concluziile actelor ştiinţifice coroborate cu materialul probator administrat pe parcursul desfăşurării procesului penal, vinovăţia inculpatului, în privinţa săvârşirii infracţiunii de tentativă la viol prevăzută şi pedepsită de art. 20 Cod penal raportat la art. 197 alin. 1,3 teza I Cod penal, sub aspectul comiterii cărora a fost deferit justiţiei, este pe deplin dovedită şi, de altfel, acuzatul a recunoscut comiterea faptei.

Aşadar, în raport cu afirmaţiile constante ale inculpatului şi ale părţii vătămate, ale martorilor, dar şi cu modalitatea concretă de exercitare a agresiunii sexuale asupra victimei şi cu zona vizată şi lezată, instanţa a concluzionat că în drept, fapta inculpatului Z.J. de a încerca să întreţină raporturi sexuale cu partea vătămată K.K., în vârstă de 11 ani, împotriva voinţei ei, minora opunându-i rezistenţă şi zbătându-se, precum şi profitând de vârsta acesteia şi de imposibilitatea ei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa, imposibilitate evidenţiată de vârsta şi lipsa de dezvoltare intelectuală a acesteia, consumarea actului sexuale fiind întreruptă de apariţia în locuinţă a martorului Z.F., întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tentativă la viol, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 20 Cod penal raportat la art. 197 alin. 1 şi 3, teza I Cod penal cu aplicarea art. 99 şi urm. Cod penal.

La alegerea sancţiunii pe care i-a aplicat-o inculpatului minor, instanţa s-a oprit asupra unei pedepse, apreciind, în considerarea celor relevate de referatul de evaluare depus la dosar că, în raport de conduita inculpatului ante şi post factum, precum şi de realele perspective de reintegrare socială a acestuia, de factorii care îi influenţează sau care îi pot influenţa comportamentul, că aplicarea unei măsuri educative, cum este libertatea supravegheată, nu este corespunzătoare pentru îndreptarea minorului.

Astfel, din datele referatului de evaluare, rezultă că minorul se confruntă cu anumite probleme de comportament, pornind de la absenteismul şi chiar abandonul şcolar, manifestări agresive verbale şi fizice, consum de alcool şi un program de viaţă neadecvat vârstei sale, o mai slabă implicare a părinţilor în modelarea personalităţii minorului, frustrări ale acestuia în raport de posibilităţile financiare reduse ale familiei sale, dar s-a relevat că după intrarea în sfera ilicitului penal, minorul a conştientizat, se pare, gravitatea faptei sale, şi-a manifestat dorinţa şi disponibilitatea de a obţine o calificare profesională, având şi suportul afectiv şi material al familiei sale.

La individualizarea judiciară a pedepsei aplicate inculpatului, în condiţiile în care s-a stabilit pe bază de probe că acesta este autorul infracţiunii pe care a comis-o cu vinovăţie, dar şi că el răspunde din punct de vedere penal, instanţa a avut în vedere criteriile prevăzute de art. 72 Cod penal şi anume - gradul de pericol social concret, ilustrat de împrejurările care compun conţinutul constitutiv al infracţiunii de tentativă la viol, dar şi extrinseci acesteia, cum sunt, în esenţă, acţiunea inculpatului – el însuşi minor - asupra unei victime minore, natura intenţiei sale şi manoperele folosite în realizarea rezultatului dorit şi urmărit – inclusiv violenţa, chiar dacă moderată, de faptul că a profitat de vârsta fragedă şi de împrejurarea că minora îl cunoştea, de neştiinţa victimei, locul şi timpul comiterii activităţii infracţionale, urmările cauzate, concretizate în lezarea unor drepturi fundamentale ale părţii vătămate – dreptul la integritate corporală şi la libertatea vieţii sexuale, dar şi dreptul la o dezvoltare normală, armonioasă a victimei sub toate aspectele, ţinând cont de vârsta fragedă a acesteia, de doar unsprezece ani la acea dată, de împrejurarea că actul nu s-a consumat din motive independente de voinţa inculpatului, respectiv datorită apariţiei tatălui minorei, toate acestea imprimând acţiunii sale un grad relativ ridicat de pericol social.

De asemenea, a ţinut cont şi de persoana inculpatului care a avut o atitudine sinceră pe parcursul procesului penal, de vârsta acestuia, dar şi de statutul său social, de condiţiile sale de viaţă de până acum, inculpatul fiind minor ce provine dintr-o familie cu posibilităţi materiale reduse, el crescând într-un mediu cu o slabă pregătire şcolară, intelectuală şi chiar de viaţă. De asemenea, pe lângă aceste aspecte relevate de referatul de evaluare a inculpatului, trebuie să se ţină seama şi de mediul social în care inculpatul trăieşte, de împrejurarea că a fost acceptat de o comunitate în care s-a integrat până la un anumit punct şi care şi-a exprimat chiar interesul în a-l sprijini pe viitor dacă se va comporta adecvat, comunitate care nu l-a perceput ca pe un pericol şi care nu îl percepe nici acum în acest fel.

În aceeaşi ordine de idei, s-a ţinut cont şi de faptul că inculpatul era minor la momentul comiterii infracţiunii, fiind în vârstă de 15 ani şi 7 luni, dar răspunde din punct de vedere penal, aspect stabilit cu certitudine prin expertiza medico-legale psihiatrică conform căreia inculpatul avea discernământul păstrat la momentul comiterii faptei.

Relevantă este şi evaluarea părţii vătămate, procedură în cadrul căreia s-a concluzionat că datorită modului inocent, de o intensitate redusă, în care a fost perceput evenimentul prin care a trecut, acesta nu a influenţat dezvoltarea sa psihoemoţională, minora neprezentând indicatorii tipici ai unei traume de tip sexual care să îi pună în pericol chiar dezvoltarea sa ulterioară sub toate aspectele: fizică, emoţională, comportamentală.

Totodată, relevantă este şi atitudinea inculpatului în raport de infracţiunea săvârşită, de recunoaştere a acuzaţiei aduse precum şi comportamentul său de pe parcursul desfăşurării procesului penal în sensul că a arătat că recunoaşte şi regretă cele petrecute, fiind de acord şi cu plata daunelor materiale pretinse de partea civilă şi obligându-se să aibă pe viitor, un comportament corespunzător; aceste aspecte ar justifica reducerea sub minimul special, a pedepselor ce urmează a fi aplicate inculpatului, prin reţinerea în favoarea sa a unor circumstanţe atenuante judiciare, date de art. 74 alin. 2 Cod penal.

Aşadar, toate aceste probe ale cauzei, constituie potrivit prevederilor art. 72 Cod penal, circumstanţe în procesul individualizării judiciare a pedepsei, instanţa apreciind că, chiar dacă infracţiunea pentru care inculpatul a fost deferit justiţiei prezintă o gravitate ridicată, prin prisma existenţei acestor circumstanţe mai sus-amintite, se poate pronunţa şi o pedeapsă orientată spre minimul special, după aplicarea prevederilor art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală.

Aşadar, în raport de toate aceste aspecte, la individualizarea pedepselor, prima instanţă a procedat în trei paşi: în primul rând, plecând de la dispoziţiile art. 109 alin. 1 Cod penal, a înjumătăţit limitele de pedeapsă stabilite în cazul infracţiunii deduse judecăţii, în forma consumată, deci aşa cum sunt ele prevăzute în codul penal, iar de la aceste limite a făcut aplicarea art. 20 Cod penal, în sensul înjumătăţirilor lor, având în vedere că infracţiunea nu s-a consumat, ci a rămas în forma tentativei. Pe cale de consecinţă, pentru infracţiunea de tentativă la viol comisă de un minor prevăzută şi pedepsită de art. 20 Cod penal raportat la art. 197 alin. 1,3 teza i Cod penal, cu art. 99 şi urm. Cod penal, limitele de pedeapsă sunt de la 2 ani şi 6 luni închisoare - la 6 ani şi 3 luni închisoare.

Apoi, ca efect al aplicării prevederilor art. 3201 alin. 7 Cod procedură penală care stipulează în mod expres faptul că, în situaţia aplicării judecăţii după procedura simplificată în cazul recunoaşterii vinovăţiei, inculpatul beneficiază de reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege, instanţa a constatat că limitele de pedeapsă sunt de la 1 an şi 8 luni închisoare - la 4 ani şi 2 luni închisoare.

Pe lângă aceste, instanţa a avut în vedere, cu titlu de circumstanţe atenuate judiciare din cele prevăzute de art. 74 alin. 2 Cod penal, şi împrejurarea că inculpatul este o persoană aflată la o vârstă tânără, că până la acest moment nu a mai avut nici un contact cu legea penală şi că, datorită modului inocent, de o intensitate redusă, în care a fost perceput de către partea vătămată evenimentul prin care a trecut, acesta nu a influenţat dezvoltarea psihoemoţională a sa, minorul neprezentând indicatorii tipici ai unei traume de tip sexual care să îi pună în pericol chiar dezvoltarea sa ulterioară sub toate aspectele: fizică, emoţională, comportamentală; toate aceste aspecte ar justifica reducerea sub minimul special, a pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului, prin reţinerea în favoarea sa a unor circumstanţe atenuante judiciare, date de art. 74 alin. 2 Cod penal.

Sintetizând aceste elemente de individualizare, instanţa a conS.erat că o pedeapsă de 10 luni închisoare aplicată inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la viol prevăzută şi pedepsită de art. 20 Cod penal raportat la art. 197 alin. 1, 3 Cod penal, cu art. 99 şi urm. Cod penal şi cu aplicarea dispoziţiilor art. 74 Cod penal şi art. 76 lit. d Cod penal, cu aplicarea dispoziţiilor art. 3201 Cod procedură penală, va reprezenta un tratament penal just în contextul dat, realizându-se totodată şi scopul sancţiunii penale înserat în economia art. 52 Cod penal, fiind respectat şi principiul proporţionalităţii sancţiunii aplicate în raport cu gravitatea faptei penale.

De asemenea, în raport de întregul ansamblu de probe care conturează fapta şi persoana inculpatului minor şi ţinând cont de conS.erentele mai-sus expuse, instanţa a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins şi fără executarea propriu-zisă a acesteia, suspendarea sub supraveghere a executării ei fiind necesară şi suficientă pentru reeducare inculpatului.

În atare situaţie, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1101 alin.1,3 Cod penal, ca modalitate de executare a pedepsei astfel stabilite, a dispus suspendarea sub supraveghere a executării ei, stabilind un termen de încercare de 1 an şi 4 luni, din care 10 luni reprezintă cuantumul pedepsei, iar 6 luni termenul stabilit de dispoziţiile procedural-penale şi conform prevederilor art. 1101 alin. 2 Cod penal, raportat la art. 103 Cod penal, îi va atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 Cod penal, privind condiţiile şi consecinţele revocării suspendării executării pedepsei.

În baza dispoziţiilor art. 1101 alin. 3 Cod penal, i-a atras atenţia inculpatului că, în caz de sustragere de la îndeplinire a obligaţiilor ori de neîndeplinire a măsurilor de supraveghere dispuse sau a obligaţiilor care îi revin, se va dispune revocarea suspendării şi executarea în întregime a pedepsei.

În ceea ce priveşte latura civilă a cauzei, instanţa a constatat că partea vătămată –prin reprezentantul său legal, s-a constituit partea civilă cu suma de 400 lei reprezentând daune materiale, iar inculpatul şi partea responsabilă civilmente a fost de acord cu plata ei, precum şi faptul că reprezentantul parchetului a solicitat se constata că exercită şi din oficiu acţiunea civilă, solicitând obligarea inculpatului la plata sumei de 10.000 lei cu titlu de daune morale, astfel încât instanţa conform prevederilor art. 998-999 Cod civil, art. 17 Cod procedură penală şi art. 346 alin. 1 Cod procedură penală, a admis în parte acţiunea civilă acţiunea civilă exercitată de partea vătămată K.K. - prin reprezentantul său legal D.I. şi susţinută şi din oficiu de reprezentantul Ministerului Public, pentru victima minoră K.K. şi, conform prevederilor art. 14, art. 17 Cod procedură penală şi art. 346 alin. 1 Cod procedură penală, l-a obligat pe inculpat în solidar cu părţile responsabile civilmente Z.J. senior şi Z.I. să îi plătească acesteia suma de 400 lei daune materiale şi 1.000 lei daune morale; va respinge restul pretenţiilor civile.

Asupra cuantumului acestor daune, prima instanţă a arătat că în legislaţia actuală nefiind prevăzut un criteriu matematic, abstract de evaluare a cuantumului despăgubirilor morale, această operaţiune este lăsată la aprecierea judecătorului, în funcţie atât de suferinţele psihice îndurate de parte - în cauza de faţă concretizate în prejudiciul fizic, psihic şi moral suportat, argumentat de suferinţele la care a fost supusă minora prin acţiunea agresivă a inculpatului, acţiune exercitată asupra unui minor aflate la debutul perioadei sale de dezvoltare preadolescentină - cât şi de faptul că aceste despăgubiri nu trebuie să reprezinte o îmbogăţire nejustificată a părţii şi nici o exploatare neîntemeiată a patrimoniului inculpatului în prezent major.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureş.

În motivarea căii de atac, este contestată legalitatea hotărârii Tribunalului Mureş întrucât:

a) prima instanţă a reţinut greşit ordinea de aplicare a prevederilor art. 109 alin. 1 C. pen., art. 20 C. pen., art. 3201 alin. 7 C. pr. pen. şi art. 74 C. pen. În acest sens, întrucât art. 3201 alin. 7 C. pr. pen. se referă la pedeapsa prevăzută de lege, atunci când inculpatul uzează de procedura simplificată, iar instanţa ajunge la concluzia că sunt îndeplinite condiţiile condamnării, consecinţa imediată a judecării cauzei după procedura prescrisă de art. 3201 C. pr. pen. este tocmai determinarea limitelor de pedeapsă între care instanţa poate dispune condamnarea.

Abia ulterior reducerii limitelor de pedeapsă în condiţiile art. 3201 alin. 7 C. pr. pen., instanţa va putea lua în conS.erare cauzele generale de reducere a pedepsei.

b) prima instanţă în mod greşit a recunoscut şi a dat eficienţă, în partea expozitivă a sentinţei, unor împrejurări obiective, cum este vârsta inculpatului, calificate drept circumstanţe atenuante judiciare. În plus, prima instanţă nu a individualizat în dispozitivul hotărârii circumstanţele atenuante aplicate.

c) prima instanţă nu a motivat aplicarea pedepsei accesorii şi nu a indicat momentul de la care începe aceasta să curgă.

d) prima instanţă a făcut greşit aplicarea prevederilor art. 1101 C. pen.

e) în plus, tribunalul nu a procedat la o analiză completă a probelor instrumentate în cauză şi a fost lipsit de acurateţe când a adus la cunoştinţă dispoziţiile a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei.

Analizând apelul promovat, prin prisma materialului dosarului nr. 5804/102/2011 al Tribunalului Mureş, a susţinerilor, motivelor şi a concluziilor reprezentantului Ministerului Public şi ale părţilor, precum şi din oficiu, în limitele efectelor devolutiv şi neagravării situaţiei inculpatului, ultimul având în vedere că apelul nu a fost declarat în defavoarea acuzatului, se reţin următoarele:

Apelul promovat de procuror împotriva sentinţei penale nr. 140/24 octombrie 2011 a Tribunalului Mureş este fondat, iar aspectele pe care le vom dezvolta în continuare vor determina, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a C. pr. pen., admiterea căii de atac, cu consecinţele desfiinţării parţiale a sentinţei şi rejudecării în apel a pricinii, în următoarele limite:

a) În ipoteza în care un minor săvârşeşte o tentativă şi în faţa instanţei uzează de procedura simplificată prevăzută de art. 3201 C. pr. pen., iar instanţa alege să-i aplice acestuia o pedeapsă, la stabilirea pedepsei se vor urma, într-adevăr, trei etape, ordinea lor este diferită însă de cea indicată de instanţa de prim grad în prezenta cauză.

Astfel, mai întâi, se dă eficienţă art. 3201 C. pr. pen. şi limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracţiunea consumată se reduc cu o treime, în cazul pedepsei închisorii, şi cu o pătrime, în cazul pedepsei amenzii. Aceasta, deoarece art. 3201 alin. 7 C. pr. pen. se referă la limitele de „pedeapsă prevăzute de lege”, iar, potrivit art. 1411 C. pen., „prin pedeapsă prevăzută de lege se înţelege pedeapsa prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârşită în forma consumată, fără luarea în conS.erare a cauzelor de reducere sau de majorare a pedepsei”, or minoritatea şi tentativa sunt, potrivit legii, cauze de atenuare a pedepsei.

Apoi, se face aplicarea dispoziţiilor privitoare la minoritate, întrucât, pentru această stare este instituit un regim sancţionator special. În acest sens, limitele de pedeapsă reduse cu o treime sau, după caz, cu o pătrime, se înjumătăţesc.

În sfârşit, deoarece tentativa este sancţionată în dreptul pozitiv după teoria diversificării pedepselor, se vor aplica prevederile art. 21 C. pen., limitele de pedeapsă reduse după parcurgerea primilor doi paşi urmând să fie înjumătăţite.

Dacă, în cauză sunt reţinute şi circumstanţe atenuante legale sau judiciare, reducerea sau schimbarea pedepsei impusă de art. 76 C. pen. se raportează la limita minimă obţinută după ce a fost urmată ordinea celor trei etape descrise mai sus.

Tribunalul nu a individualizat în dispozitiv substanţa circumstanţelor judiciare facultative reţinute în favoarea inculpatului şi, într-adevăr, vârsta acestuia nu mai poate fi o stare care să justifice o circumstanţă atenuantă opţională, din moment ce această stare este o cauză legală de reducere a pedepsei.

Pornind de la împrejurările că inculpatul se află la primul contact cu legea penală, a fost sincer pe toată durata procedurilor şi a răspuns chemărilor autorităţilor judiciare, văzând şi mediul familial din care provine inculpatul, educaţia inadecvată care i-a fost oferită de părinţii săi, inculpatul este îndreptăţit să beneficieze de circumstanţele atenuante prevăzute de art. 74 alin. 1 lit. a şi c şi alin. 2 C. pen., cu consecinţa reducerii pedepsei sub minimul special, aşa cum prevede art. 76 alin. 1 lit. d C. pen.

În conS.erarea ideilor enunţate mai sus, pedeapsa de 10 luni închisoare aplicată de tribunal se încadrează în limitele reduse după ce au fost străbătuţi cei trei paşi şi după ce am dat eficienţă circumstanţelor atenuante judiciare reţinute în prim grad în beneficiul inculpatului. Prin urmare, având în vedere că apelul procurorului nu este declarat în defavoarea inculpatului, în rejudecare, vom aplica inculpatului pedeapsa de 10 luni închisoare.

b) Pedeapsa accesorie prevăzută de art. 71 alin. 1 cu referire la art. 64 alin. 1 lit. a teza a doua şi lit. b C. pen. este în continuare obligatorie, independent de modalitatea de individualizare a executării pedepsei principale fixate. Caracterul obligatoriu al pedepsei accesorii rezultă din natura acesteia –sancţiune care decurge din condamnarea la pedeapsa principală a închisorii sau a detenţiunii pe viaţă, fără să intereseze în primul caz, sub aspectul aplicabilităţii, operaţiunea ulterioară, a individualizării modalităţii de individualizare a executării închisorii. Ceea ce prezintă importanţă atunci când instanţa dispune suspendarea condiţionată sau suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei închisorii este că, potrivit art. 71 alin. 5 C. pen., executarea pedepsei accesorii se suspendă de drept. Cele statuate prin decizia nr. LXXIV/5 noiembrie 2007 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite în recurs în interesul legii (publicată în „Monitorul oficial al României”, partea I, nr. 545/18 iulie 2008 vizează doar pedeapsa accesorie prevăzută de art. 71 alin. 1 raportat la art. 64 alin. 1 litera a teza I, lit. c C. pen.

În cauză, prima instanţă a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 71 alin. 1 C. pen. coroborat cu art. 64 alin. 1 lit. a teza a doua şi lit. b C. pen., însă nu a indicat momentul de la care acuzatul va fi supus acestor interdicţii. Acest moment este dat de împlinirea majoratului, aşa cum a decis Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite prin decizia nr. LI/4 iunie 2007 pronunţată în recurs în interesul legii (publicată în „Monitorul oficial al României”, partea I, nr. 769/13 noiembrie 2007).

Chiar dacă pedeapsa accesorie este suspendată în cauză, iar până la împlinirea termenului de încercare este puţin probabil, dar nu imposibil, ca inculpatul să împlinească vârsta de 18 ani, indicarea în hotărâre a datei de la care se execută pedeapsa accesorie prezintă importanţă în cazul în care se va ajunge la revocarea sau anularea suspendării condiţionate şi dacă rămânerea definitivă a sentinţei tribunalului se va lovi de întârzieri.

Pentru conS.erentele expuse, în rejudecare, conform art. 71 C. pen., vom interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale, însă de la împlinirea vârstei de 18 ani, exerciţiul drepturilor prevăzute de art. 64, lit. a teza a II-a şi lit. b C. pen.

c) În situaţia în care unui minor care a comis o infracţiune i se suspendă condiţionat executarea pedepsei aplicate, temeiul legal al suspendării nu este cel general prevăzut de art. 81 C. pen., ci cel special prescris de art. 110 C. pen. Astfel, în rejudecare, vom corecta temeiul suspendării condiţionate precizat de prima instanţă şi vom reţine dispoziţiile art. 110 C. pen.

d) Dacă instanţa alege să-i aplice inculpatului care la momentul pronunţării hotărârii nu a împlinit 18 ani şi dispoziţiile 1101 C. pen., relative la suspendarea executării pedepsei sub supraveghere sau sub control, obligaţiile şi măsurile impuse trebuie fixate distinct: până la împlinirea majoratului, încredinţarea supravegherii minorului unei persoane sau instituţii dintre cele arătate în art. 103 C. pen., putând stabili, totodată, pentru minor una sau mai multe obligaţii dintre cele prevăzute de art. 103 alin. 3 C. pen.; după împlinirea vârstei de 18 ani poate să supună persoana în cauză la măsurile de supraveghere sau obligaţiile prevăzute de art. 863 C. pen.

Prima instanţă nu a dat curs acestor distincţii şi a prevăzut global supravegherea, obligaţiile şi măsurile fixate în sarcina inculpatului Z.J.

Neregula poate fi remediată în apel, iar, în rejudecare: în baza art. 1101 C. pen., pe durata termenului de încercare, până la împlinirea vârstei de 18 ani:

-vom încredinţa Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Mureş supravegherea inculpatului Z.J.. Nu am ales pentru supraveghere părinţii inculpatului, întrucât, aşa cum rezultă din referatul de evaluare întocmit, dar şi din relatările mamei d-lui Z.J., părinţii nu deţin un control eficient asupra inculpatului, nu s-au preocupat în mod serios şi adecvat de creşterea şi educarea sa, nu l-au încurajat să frecventeze cursurile şcolare, dimpotrivă au acceptat cu uşurinţă ca el să le abandoneze şi nu l-au îndrumat în găsirea şi valorificarea unei ocupaţii utile.

-va impune inculpatului Z.J. respectarea următoarelor obligaţii:

•Să nu intre în legătură cu partea vătămată K.K., victima infracţiunii deduse judecăţii, pentru care orice legătură cu inculpatul va fi o sursă de traumă psihică.

•Să presteze o activitate neremunerată în cadrul Primăriei comunei Voivodeni, cu o durata totală de 50 de ore, maxim 3 ore pe zi, după programul de şcoală, în zilele nelucrătoare şi în vacanţe.

În baza art. 1101 C. pen., pe durata termenului de încercare, după împlinirea vârstei de 18 ani, dacă mai este cazul, inculpatul trebuie să se supună următoarelor măsuri de supraveghere:

•Să se prezinte, periodic, potrivit datelor care se vor fixa, la Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Mureş;

•Să anunţe acest Serviciu, în prealabil, despre orice schimbare de domiciliu, reşedinţă sau locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 8 zile, precum şi întoarcerea;

•Să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă;

•Să comunice informaţii de natură a putea fi controlate mijloacele lui de existenţă.

e) Conform art. 359 alin. 1 C. pr. pen., în cazul suspendării condiţionate a executării pedepsei, preşedintele completului de judecată este obligat să atragă atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării.

Tribunalul l-a atenţionat pe inculpat asupra cazurilor de revocare a suspendării condiţionate, însă atenţionarea nu a fost completă şi riguros exactă, chestiune care, la rândul ei, poate fi corectată în al doilea grad, în rejudecare atrăgând atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 1101 alin. 2 cu referire la art. 83 şi art. 84 C. pen. şi ale art. 1101 alin. 3 C. pen., privind revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei. Astfel, săvârşirea unei noi infracţiuni intenţionate în termenul de încercare sau neîndeplinirea cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere care i-au fost impuse atrage revocarea suspendării condiţionate. Totodată, săvârşirea din culpă a unei noi infracţiuni înăuntrul termenului de încercare, ori neîndeplinirea obligaţiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare, sau sustragerea inculpatului de la obligaţiile prevăzute de art.103 alin. 3 C. pen. poate atrage revocarea suspendării condiţionate.

Dispoziţiile sentinţei penale apelate, vizând aplicarea prevederilor art. 71 alin. 5 C. pen., modalitatea de soluţionare a acţiunii civile alăturate acţiunii penale în proces; obligarea inculpatului în solidar cu părţile responsabile civilmente la suportarea cheltuielilor judiciare avansate de stat în cauză şi cuantumul acestor cheltuieli sunt la adăpost de critici. De altfel, ele nici nu au fost contestate de vreunul dintre participanţii la procesul penal.

De asemenea, contrar celor susţinute de procuror în motivele de apel, prima instanţă a efectuat o justă analiză a probelor administrate în cursul urmăririi penale şi recunoscute de inculpat. În condiţiile în care toate probele converg spre aceleaşi concluzii, privind existenţa faptei, săvârşirea ei de către inculpat şi comiterea acesteia cu vinovăţia specifică şi nu există dovezi contradictorii care să impună un examen separat al lor, procedeul ales de prima instanţă, de enumerare a probelor instrumentate, prin prisma particularităţilor procedurii instituite de art. 3201 C. pr. pen., este conform dispoziţiilor art. 356 alin. 1 lit. c C. pr. pen.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Procedura simplificată. Ordinea de aplicare a dispoziţiilor vizând reducerea pedepsei Procedură civilă şi penală (căi de atac, competenţe etc.)

Comentarii despre Procedura simplificată. Ordinea de aplicare a dispoziţiilor vizând reducerea pedepsei Procedură civilă şi penală (căi de atac, competenţe etc.)