Legea nr. 380/2013 pentru modificarea şi completarea legii pensiilor

Legea nr. 380/2013 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial nr. 842 din 30.12.2013

Parlamentul României adoptă prezenta lege.

Articol unic

Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 852 din 20 decembrie 2010, cu modificările şi completările ulterioare, se modifică şi se completează după cum urmează:

1.La articolul 55 alineatul (1), după litera a) se introduce o nouă literă, litera a1), cu următorul cuprins:

„a1)conform tabelului nr. 11, în situaţia persoanelor care au realizat stagii de cotizare în grupa I de muncă, potrivit legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, cu excepţia celor realizate în activităţile care, conform prevederilor art. 30 alin. (1), sunt încadrate în condiţii speciale;

Tabelul nr. 11

Stagiul de cotizare realizat în grupa I de muncă (ani împliniţi)

Reducerea vârstei standard de pensionare cu:

Ani

Luni

6

3

7

3

6

8

4

9

4

6

10

5

11

5

6

12

6

13

6

6

14

7

15

7

6

16

8

17

8

6

18

9

19

9

6

20

10

21

10

6

22

11

23

11

6

24

12

25

12

6

26 de ani şi peste

13

–“

2.La articolul 158, alineatul (1) se modifică şi va avea următorul cuprins:

„Art. 158

(1)Perioadele de vechime în muncă realizate în grupa a II-a de muncă până la data de 1 aprilie 2001 constituie stagiu de cotizare în condiţii deosebite, în vederea reducerii vârstelor de pensionare.“

Această lege a fost adoptată de Parlamentul României, cu respectarea prevederilor art. 75 şi ale art. 76 alin. (1) din Constituţia României, republicată.

PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR

VALERIU-ŞTEFAN ZGONEA

PREŞEDINTELE SENATULUI

GEORGE-CRIN LAURENŢIU ANTONESCU

Legea nr. 380/2013 pentru modificarea şi completarea legii pensiilor

Comentarii despre Legea nr. 380/2013 pentru modificarea şi completarea legii pensiilor

     

# Luiza 08-Ianuarie-2014
EXPUNERE DE MOTIVE

Prima modificare propusă vizează eliminarea inechităţilor existente la plata cu întârziere a pensiilor urmată de stabilirea acestora. Potrivit prevederilor art. 106 alin. (1) admiterea sau respingerea cererii de pensionare se face prin decizie emisă de casa teritorială de pensii în termen de 45 de zile de la data înregistrării cererii. în acest interval de timp, care în marea parte a cazurilor depăşeşte această durată de timp, beneficiarul pensiei rămâne fară venit, deşi are sau a avut calitatea de asigurat. De reţinut că pensia este un venit de înlocuire a salariului. Este de neacceptat situaţia ca persoanele care şi-au plătit potrivit legii contribuţia de asigurări sociale, fiind îndreptăţite astfel la pensie, să rămână din motive neimputabile lor fară vreun venit necesar subzistenţei pe perioada lungă cât durează stabilirea pensiei. Pentru repararea acestei situaţii propunem că persoana îndreptăţită la pensie până ce va primi decizia de pensionare să beneficieze lunar de plata în avans a pensiei în cuantum egal cu pensia socială minimă garantată, urmând ca ulterior să se facă regularizarea plăţii pensiei cuvenite.

Cea de-a doua modificare propusă vizează diminuarea discriminării persoanelor care au desfăşurat activităţi încadrate în grupa I de muncă conform legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001.

Potrivit prevederilor art. 158 alin (1) din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice perioadele de vechime în muncă realizate în grupele 1 şi a II-a de muncă pâna la data de 1 aprilie 2001 constituie stagiu de cotizare în condiţii deosebite, în vederea reducerii vârstelor de pensionare, cu excepţia celor realizate în activităţile care, conform prevederilor art. 30 alin. (1), sunt încadrate în condiţii speciale. Această nouă reglementare, - spre deosebire de vechea reglementare (art. 167 al Legii nr. 19/2000), - nu mai recunoaşte dreptul persoanelor care au desfăşurat activităţi încadrate în grupa I de muncă, conform legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001, de a solicita pensie pentru limită de vârstă cu reducerea vârstelor de pensionare prevăzută pentru această categorie. Pentru a elimina această discriminare, - de altfel total neconstituţională, - pentru a preveni mulţimea proceselor la instanţele judecătoreşti este necesară menţinerea pe o perioadă tranzitorie a posibilităţii de a solicita pensionarea de către această categorie potrivit condiţiilor prevăzute în vechea reglementare. De precizat că schimbarea încadrării activităţilor din grupa 1 de muncă în activităţi în condiţii speciale s-a făcut începând cu 1 aprilie 2001 prin Legea nr. 19/2000, dar aceasta lege în mod corect şi echitabil a menţinut prin dispoziţii tranzitorii posibilitatea pensionării în condiţiile prevăzute pentru grupa I de muncă.

Iniţiatori,
Kerekes Karoly

Deputat UDMR

Mate Andras
Lider grup UDMR
Răspunde
 
# Luiza 08-Ianuarie-2014
PUNCT DE VEDERE GUVERN

Domnule preşedinte,

în conformitate cu prevederile art. 111 alin. (1) din Constituţie, Guvernul României formulează următorul
PUNCT DE VEDERE

referitor la propunerea legislativă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 263 din 16 decembrie 2010 privind sistemul unitar de pensii publice, iniţiată de domnii deputaţi Kerekes Kâroly şi Mate Andras-Levente - UDMR (Bp. 275/2011).
I. Principalele reglementări

Această propunere legislativă are ca obiect de reglementare modificarea şi completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare, reglementându-se următoarele:

- completarea art. 106 cu un nou alineat, alin. (5), prin care prevede ca, până la primirea deciziei de pensionare, persoanele care sunt îndreptăţite la pensie să beneficieze, lunar, de plata în avans a pensiei în cuantum egal cu pensia socială minimă garantată, urmând ca, ulterior, să se facă regularizarea plăţii pensiei cuvenite;

- modificarea art. 158 şi introducerea unui nou articol, art. 1581, prin care se urmăreşte, potrivit Expunerii de motive, „diminuarea discriminării persoanelor care au desfăşurat activităţi încadrate în grupa I de muncă conform legislaţiei anterioare datei de 1 aprilie 2001”. Se doreşte ca aceste persoane să beneficieze de pensie pentru limită de vârstă cu reducerea vârstelor standard de pensionare conform unui grafic propus de iniţiatori.

II. Observaţii

1. Potrivit art. 56 alin, (1) lit. c) din Legea nr. 53/2003 - Codul muncii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, contractul individual de muncă existent încetează de drept „ la data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi a stagiului minim de cotizare pentru pensionare; la data comunicării deciziei de pensie în cazul pensiei de invaliditate, pensiei anticipate parţiale, pensiei anticipate, pensiei pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare

Potrivit art. 103 alin. (2), coroborat cu art. 106 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, „ Cererea de pensionare, împreună cu actele prin care se dovedeşte îndeplinirea condiţiilor prevăzute de prezenta lege, se depune, începând cu data îndeplinirii acestor condiţii, la casa teritorială de pensii competentă, în a cărei rază domiciliază persoana”, iar „Admiterea sau respingerea cererii de pensionare se face prin decizie emisă de casa teritorială de pensii, respectiv de casa de pensii sectorială, în termen de 45 de zile de la data înregistrării cererii ”. Totodată, potrivit art. 106 alin. (4), „Decizia casei teritoriale de pensii sau a casei de pensii sectoriale se comunică persoanei care a solicitat pensionarea, în termen de 5 zile de la data emiterii ”.

De asemenea, trebuie menţionat că, în conformitate cu prevederile art. 104 alin. (1) şi (2) din aceeaşi lege, „pensiile se cuvin de la data îndeplinirii condiţiilor prevăzute de prezenta lege, în funcţie de categoria de pensie solicitată” şi „se acordă de la data înregistrării cererii”.

Raportat la prevederile legale menţionate anterior, constatarea cazului de încetare de drept a contractului de muncă operează în două modalităţi. Prima modalitate se referă la încetarea de drept a contractului individual de muncă la îndeplinirea cumulativă a condiţiilor privind vârsta standard şi stagiul minim de cotizare realizat în sistemul public de pensii, iar cea de-a doua modalitate se referă la încetarea de drept a contractului individual de muncă la data comunicării deciziei de pensie în cazul pensiei de invaliditate, pensiei anticipate parţiale, pensiei anticipate, pensiei pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei standard de pensionare.

Potrivit art. 103 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 263/2010, pensia se acordă la cererea persoanei îndreptăţite, a tutorelui sau a curatorului acesteia, a persoanei căreia i s-a încredinţat sau i s-a dat în plasament copilul minor, după caz, depusă personal ori prin mandatar desemnat prin procură specială. Cererea de pensionare, împreună cu actele prin care se dovedeşte îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege, se depune, începând cu data îndeplinirii acestor condiţii, la casa teritorială de pensii competentă în a cărei rază domiciliază persoana. Pentru persoanele din domeniul apărării naţionale, ordinii publice şi siguranţei naţionale, cererea de pensionare, împreună cu actele prin care se dovedeşte îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege, se depune, începând cu data îndeplinirii acestor condiţii, ia casa de pensii sectorială competentă, în funcţie de ultimul loc de muncă.

Casa de pensii are obligaţia să emită decizia de admitere sau respingere a cererii de pensionare în interiorul termenului de 45 de zile, la care se face referire la art. 106 alin. (1), şi să o comunice în termen de 5 zile de la emitere persoanei care a solicitat pensionarea.

Legiuitorul circumstanţiază plata pensiei în funcţie de condiţiile specifice fiecărei categorii de pensie, astfel că, în cazul pensiilor anticipate, pentru a se evita riscul producerii de debite din cauza interdicţiei cumulului pensiei cu salariul, pensia anticipată şi pensia anticipată parţială vor fi puse în plată la data încetării contractului individual de muncă. Ca urmare, de la data depunerii dosarului de pensionare şi până la data încetării contractului individual de muncă, titularii pensiilor anticipate vor beneficia de venituri de natură salarială cuvenite ca urmare a prestării activităţii în baza contractului individual de muncă, nefiind lipsiţi de venituri de subzistenţă.

în cazul pensiei de invaliditate, cererea de încadrare în grad de invaliditate se depune cu cel puţin 45 de zile înaintea expirării duratei maxime de concediu medical prevăzute de lege. Medicul curant acordă concediu medical necesar în vederea finalizării procedurii de expertizare a capacităţii de muncă, în condiţiile legii, iar plata pensiei se face de la data încetării indemnizaţiei pentru incapacitate temporară de muncă, dacă cererea de pensionare a fost depusă în termen de 30 de zile de la data emiterii deciziei medicale de încadrare într-un grad de invaliditate.

In cazul pensiei pentru limită de vârstă cu reducerea vârstei de pensionare, pensia se plăteşte de la data îndeplinirii condiţiilor de pensionare, iar încetarea de drept a contractului de muncă se constată la data comunicării deciziei de admitere a deciziei de pensionare.

în cazul persoanelor pentru care încetarea de drept operează la data îndeplinirii cumulative a condiţiilor de vârstă standard şi stagiu minim de cotizare, pensia se plăteşte de la data îndeplinirii condiţiilor de pensionare.

Ca urmare, acordarea în avans a pensiei în cuantum egal cu indemnizaţia socială pentru pensionari nu se justifică, întrucât între data încetării de drept a contractului de muncă şi data emiterii deciziei de pensionare persoanele care au avut calitatea de salariaţi nu sunt lipsite de venituri de subzistenţă.

Pe de altă parte, există riscul neîndeplinirii condiţiilor de pensionare şi emiterii unor decizii de respingere a cererii de pensionare, situaţii în care plăţile anticipate nu ar putea fi recuperate, producând disfuncţionalităţi la nivelul caselor de pensii.

2. In contextul Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale - abrogată - locurile de muncă erau în condiţii speciale, deosebite sau normale, înlocuind, astfel, grupele I, II sau III de muncă din legislaţia anterioară datei de 1 aprilie 2001.

începând cu data de 1 aprilie 2001, data intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, locurile de muncă încadrate în grupele I şi II de muncă până la această dată, cu excepţia celor care au fost prevăzute ca fiind activităţi desfăşurate în condiţii speciale, în conformitate cu prevederile art. 15 din Hotărârea Guvernului nr. 261/2001 privind criteriile şi metodologia de încadrare a locurilor de muncă în condiţii deosebite - abrogată - s-au considerat ca fiind în condiţii deosebite.

Locurile de muncă în condiţii speciale au fost reglementate expres şi limitativ în cuprinsul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 19/2000. Potrivit reglementărilor legale în vigoare până la data de 31 decembrie 2010, perioadele de vechime în muncă realizate în grupele I şi a Il-a de muncă până la data de 1 aprilie 2001, după caz, au constituit stagii de cotizare în condiţii deosebite sau condiţii speciale, în vederea reducerii vârstelor standard de pensionare, începând cu data de 1 ianuarie 2011 sistemul public de pensii este reglementat de Legea nr. 263/2010, act normativ care abrogă prevederile Legii nr. 19/2000. în procesul de reformă a sistemului public de pensii, concretizată prin intrarea în vigoare a acestui act normativ, legiuitorul a încercat menţinerea continuităţii drepturilor obţinute potrivit legislaţiei anterioare. Voinţa legiuitorului, transpusă în noua lege, a fost aceea de continuare a acelor drepturi avute şi ulterior datei de 1 ianuarie 2011, data intrării în vigoare a acestei legi.

Astfel, pe cale de consecinţă, potrivit art. 158 alin. (1) din Legea nr. 263/2010, „Perioadele de vechime în muncă realizate în grupele I si a Il-a de muncă până la data de 1 aprilie 2001 constituie stagiu de cotizare în condiţii deosebite, în vederea reducerii vârstelor de pensionare, cu excepţia celor realizate în activităţile care, conform prevederilor art. 30 alin. (1), sunt încadrate în condiţii speciale

învederăm, cu această ocazie, faptul că, deşi din punct de vedere semantic locurile de muncă prevăzute la art. 30 alin. (1) din lege sunt definite prin aceeaşi noţiune de „ loc de muncă în condiţii speciale ”, din punct de vedere al condiţiilor de pensionare şi al calculului punctajului mediu anual, tratamentul juridic este diferenţiat, dovadă în acest sens fiind prevederile art. 55 şi art. 95 alin. (2) din lege. __

Subliniem faptul că, potrivit prevederilor legale, pentru a beneficia de stagii de cotizare în condiţii speciale, asiguraţii trebuie să-şi desfăşoare activitatea în aceste locuri de muncă, după caz, pe durata programului normal de lucru dintr-o lună (art. 61 alin. (3) din lege) sau cel puţin 50% din timpul normal de muncă în luna respectivă (art. 30 alin. (1) lit. a) din lege).

Având în vedere prevederile legale menţionate, propunerea de completare a Legii nr. 263/2010, în sensul introducerii unui nou articol, art. 1581, nu poate fi acceptată din următoarele motive:

- acest lucru ar determina o extindere a locurilor de muncă în condiţii speciale, deoarece efectele acestei asimilări nu se pot limita doar până la data de l aprilie 2001, ar însemna ca şi ulterior acestei date, aplicând principiile privind egalitatea de tratament, stagiile realizate în aceleaşi locuri de muncă să fie considerate în aceleaşi condiţii;

- ar creşte numărul de pensionari prin scăderea vârstelor de pensionare, ceea ce ar însemna o grevare a bugetului de asigurări sociale de stat;

- ar contraveni procesului de reformă a sistemului public de pensii;

- încadrarea şi după data aderării la Uniunea Europeană a unora dintre locurile de muncă în condiţii de muncă, altele decât cele normale, reprezintă o încălcare a obligaţiilor României în calitatea sa de stat membru.
Având în vedere considerentele menţionate, Guvernul nu susţine adoptarea acestei propuneri legislative.
III. Punctul de vedere al Guvernului

Cu stimă,
Emil BOC
Domnului senator Mircea Dan GEOANĂ Preşedintele Senatului
Răspunde
 
# Luiza 08-Ianuarie-2014
Domnul Marian Neacşu (stenograme CDEP):

Domnule preşedinte,

În primul rând, aş vrea să remarc faptul că acest proiect important şi aşteptat de mulţi cetăţeni ai României, din statistici, cât or fi ele de corecte, sunt câteva zeci de mii de oameni cărora li se aplică în anul 2014, proiectul legislativ, foarte bun, de altfel, este, într-adevăr, iniţiat de Grupul parlamentar al Uniunii Democrate a Maghiarilor din România, dar a fost dintotdeauna susţinut de Grupul PSD. Şi de astă dată a fost introdus în ordinea de zi, cum şi acum trei săptămâni a fost introdus în ordinea de zi, la solicitarea mea şi a Grupului parlamentar al PSD, având şi sprijinul colegilor noştri de la Partidul Naţional Liberal.

Deci, este un proiect care a fost iniţiat de UDMR, dar care este susţinut de USL şi în mod special de Partidul Social Democrat, pentru că el vine acum - şi cu asta am să-i răspund şi antevorbitorului meu - să răspundă unor comandamente importante. Da, este poate logică întrebarea de ce nu facem lucruri pe care Domniile Lor nu le-au făcut la vremea respectivă. Şi noi venim să reparăm, de fiecare dată, dar reparăm cât putem şi ce putem, domnule deputat.

Dacă eraţi atât de preocupat de soarta cetăţenilor care au fost discriminaţi prin trecerea netranzitorie de la fosta Lege a pensiilor la legea pe care dumneavoastră v-aţi asumat răspunderea, aţi avut vreme, din 2010, până în 2012, cât aţi guvernat singuri, să faceţi modificările alea, nu să veniţi să ne criticaţi pe noi acum că nu reuşim să dăm totul. Reuşim să rezolvăm prin acest act normativ şi formula care a fost astăzi adoptată în raportul comisiei de specialitate este una care răspunde într-o măsură destul de importantă aproape tuturor aşteptărilor celor care înainte de 2000, au funcţionat în grupa I de muncă.

Şi unificarea dintre grupa de muncă şi grupa specială este încă un lucru bun realizat astăzi, prin votul tuturor celor din comisie şi sunt convins că, până la urmă, şi prin votul integral al plenului. Este un proiect care opinez că va avea şi va întruni toate voturile parlamentare, din tot spectrul politic. Pentru că este un proiect legislativ necesar şi l-am adus acum în atenţie şi-l vom vota, iar cele două elemente, măcar două am să nominalizez, extrem de principiale şi de utile, sunt, aşa cum amintea şi unul dintre iniţiatori, faptul că, până la momentul la care intră în drepturile de pensii, fiecare pensionar primeşte o pensie la nivelul pensiei sociale minime pentru a se putea întreţine, urmând ca regularizarea să se facă după ce primeşte drepturile, iar al doilea, grupele de muncă - şi acum am să-i răspund colegului meu - s-a pornit de la 6 ani, dar se dau 6 luni pentru fiecare an de grupă specială.

Şi ţin să-i atrag atenţia şi probabil că cei care au lucrat în domeniu ştiu şi mai bine decât mine, faptul că şi în vechea Lege a pensiilor, o lege care a fost apreciată, Legea 19, era prevăzut faptul că vor beneficia de drepturi cei care au lucrat în grupa specială, în grupa I de muncă numai cei care au lucrat minimum 5 ani în această grupă, de acolo încolo.

Eu zic că este un gest reparatoriu, că am făcut şi că vom face, în final, formalizând prin vot, încă un gest util pentru cetăţeni, pentru români, că ne vom debloca şi parte din mailuri, pentru că şi eu, ca şi colegii mei lideri de grupuri parlamentare am discutat lucrul acesta, ca şi preşedintele Camerei şi sunt convins, ca şi dumneavoastră, toţi, am primit foarte multe mesaje de la cetăţenii care au fost nedreptăţiţi în toată această perioadă în care nu a existat acest parcurs tranzitoriu.

Deci, în final, Grupul parlamentar al Partidului Social Democrat va vota acest proiect legislativ, la care ne-am alăturat iniţiatorilor de la bun început.

Vă mulţumesc.
Răspunde
 
# Balint Kovacs 16-Ianuarie-2014
Această lege pare ar fi bună.Nu pot să știu dacă ajută și la împărțirea, totalitatea punctajului acumulat pe viitori pensionari.

Că pe noi nu ne a ajutat legea nr.19/2000, combinat cu legea nr.226/2006.De-și am lucrat din anii 1973-2009 in grupa 1 de muncă care apoi devine grupa specială, am fost discriminați față de legea nr.3/1977, in sensul că, împărțirea totalitatea punctajului acumulat sa făcut cu 25.Astfel cu toate că până în anul 2001 am avut 26 de ani de gr. 1 de muncă, dar nu am avut vârsta de pensionare, pensia la pensionare a devenit egal cu cei care a lucrat în grupa a 2-a, și au putut pensiona până în anul 2001.Am avut acțiune deschisă în justiție,și intru-cât nu a putut acorda intreg articol nr.2, din legea nr.226/2006 sa aplicat pe jumate, adică împărțirea cu 25, că reducerea vârstei cu 15 ani, nu se putea că scădea vârsta de pensionare sub 50 de ani.Reducerea vârstei de pensionare a fost aplicate din jumătate din art.nr.4, prin care sa redus vârsta de pensionare cu 10 ani.

Cu toate că conf. art. nr4 din legea nr.226/2006, la reducerea de 10 ani de vârsta de pensionare stabilește 20 de ani lucrați cu care trebuia să se și împarte totalitatea punctajului acumulat. Conf.Constituției numai infractorii au legi mai favorabile.
Răspunde
 
# Hârsulescu Constantin 18-Ianuarie-2014
Costică Bună ziua . - Arăt Plângerea mea civilă și penală „REVENDICARE DIFERENȚĂ DREPTURI PENSIE” în baza Legii nr. 3/1977,a vizat nerespectarea Art.14 din alin (a) ,(b), preluată în Legea nr.19/2000 vechimea fiind trecută de ANGAJATOR în grupă superioară de muncă ,calculănd și sporul de grupă cumulat la vechimea totală. Pârâta Casa Județeană de Pensii Gorj ,reperzentată de DIRECTOR Ec. Ghimiș Rodica (soția Dl. Dr, Judecător Ghimiș Vasile ), încalcă dreptul ANGAJATORULUI cu privire la evidența și calculul vechimii în muncă și trece toată vechimea la grupa III (condiții normale de muncă). Instanța de Fond din România obligă pârâta să respecte calculul făcut de ANGAJATOR (vezi CARTEA DE MUNCĂ) și să stabilească drepturile de pensue cuvenite . După 23 cicluri procesuale , Î.C. C. J. menține pentru Costică calculul pensiep aferent vechimi în condiții normale de muncă, indiferent de legile date de STATUL COMUNITAR COMUNIST , Mumbru al NAȚIUNILOR UNITE sau de STATUL DEMOCRAT ROMÂN ,Membru al Uniunii Europene. Costică cu gând curat, invită la meditat.
Răspunde
 
# g. m 10-Februarie-2014
Daca am lucrat si dupa anul 2001 la acelasi loc de munca, de ce nu mai am dreptu la grupa 1 de munca?
Răspunde
 
# toader aurel 16-Februarie-2014
cand vor aparea normele metodologice de aplicare a legii?
Răspunde
 
# Silistru Viorel 24-Martie-2014
S-A luat drepturile de la unii salariatii si s-au dat la altii de ex pt mai putin de sase ani lucrati in gr1 nu mai primesti nimic cf legea 263/2010 art 158 satagilele de cotizare in gr1 si gr2 de munca anterior datei de 2001 se considerau stagii de cotizare in conditii deosebite deci primeai ceva de ex 5.11 ani de gr1 aveai 5.11 ani de de condiiti deosebite si daca mai aveai si 5 ani de conditii deosebite aveai in total 10 ani cf vechii legii 2 ani reducere acum nu ai nimic citii salariatii sunt in aceasta tara care a perdut acest drept foarte multi ,ALTA DISCRIMINARE LA ACEASTA LEGE gr1 este peste condiitile speciale de munca ce incalca HG1025/2003 asfel pt un salariat cu 5 ani de conditii speciale si 5 ani de gr1 beneficiaza conform actualei legii de 2.5 ani reducere pt ca cei lucrati in gr1 nu se i-au in considerare ca sunt mai putin de 6 ani asfel un salariat care are tot 10 ani lucrati in gr1 beneficiaza de 5 ani reducere cu 2.5 ani mai mult ceea ce este un act discriminatoriu intre cei doi salariati findca conditile speciale de munca d.p.d.v legal sunt peste gr1 de munca deci cel care a lucrat in conditii speciale tb cel putin sa primeasca la fel ca cel care a lucrat in gr1 adica 5 ani reducere in acest caz ce se poate face darea statului Roman in judecata la CEDO ca se incalca drepturile OMULLUI si daca statul nu are de gind sa reglementeze aceasta lege abuziva trebuie dat in judecata .Cine crede ca nu am dreptate sa ma contrazica dar cu legi nu cu vorbe.
Răspunde
 
# GIRBEA ION 10-Aprilie-2014
Ma numesc Girbea Ion si sunt nascut la data de 21 01 1962 si m-am angajat in anul 1979 la data de 17 august la uzinz"Tractorul" in meseria de strungar si am lucrat pana in data de28 07 1987 (grupa2)in aceasta perioada am satisfacut serviciul militar(04 08 1982-27 02 1984).In datade01 09 1987 m-am angajat la Regionala cf Brasov in functia de manevrant vagoane panala data de 04 09 1990.De la data de 04 09 1990 pana la data de09 07 1993 am lucrat conductor tren ,iar de la aceasta data pana la data de 08 01 2013 ,am lucrat sef de tren,Din data de 26 01 2013 pana in prezent lucrez ca sef tren la societatea "UNICOM TRANZIT.SA".Pe perioada de01 09 1987 pana in data de 01 04 2001 am beneficiat de grupa1 de munca,dupa ce scrie pe cartea de munca.Acum as dori sa va intreb daca s-a dat inapoi grupa la angajatii c.f.r si cand as putea sa ies la pensie?
Răspunde
 
# GIRBEA ION 10-Aprilie-2014
Ma numesc GirbeaIon si as dori sa aflu cand ar putea sotia mea sa iasa la pensie,chiar si anticipat.Sotia mea se numeste Girbea Marina si este nascuta la data de 20 07 1964 si s-a angajat la data de 27 02 1982 la Trustul de constructii Brasov in meseria de zugrav- vopsitor pana la data de 09 03 1992.De la data de 09 03 1992 pana la data de 18 10 1993 a fost in somaj.Din data de 09 03 1992 si pana in prezent lucreaza ca zugrav -vopsitor la "Spitalul Judetean Brasov.Pe perioada de 27 02 1982 pana in data de09 03 1992 a beneficiat de grupa 2 de munca ,conform celor scrise pe cartea de munca.
Răspunde
 
# ferke ioan 30-Aprilie-2014
tare ar fi fost de folos publicarea unui tabel cu reducerea varstei de pensionare si pt cei care au lucrat in grupa 2 echivalata cu CONDITII DEOSEBITE Sunt nascut in 1951 iulie am un stagiu de cotizare de 37 ani din care 8 ani si 6 luni in grupa 2 Sunt pensionat de boala gr 3 de 7 ani Pot beneficia de reducerea virstei de pensionare? cu cat? multumesc!!!!!!!!!!!!!!
Răspunde
 
# SIMI 105 02-Mai-2014
Legea 380\2013 face numai PARTIAL BINE!!! DEOARECE NOI CARE AM MUNCIT IN METALURGIE 40 ANI IN ACELASI LOC DE MUNCA....DAR NE-AU PONTAT CUM AU VRUT EI?? SI UNDE AU VRUT EI???DE M-AM ALES CU TREI ANI LA GR.1....PE CARE NU VREA GUVERNUL SA -I RECUNOASCA !!!! CU CE DREPT????PERSONAL TREC PRIN MOMENTE DE GROAZA ,FIIND NEDREPTATIT DE ACEASTA LEGE 380!!!SANT UN ABUZAT AL PUTERII..TOTODATA LIPSIT DE DREPTUL CONSTITUTIONAL DE A IESI LA PENSIE , SI ANUME:ANGAJAT IN METALURGIE DIN 08.08.1972 PINA IN 14.02 2013 ,APOI IN SOMAJ UN AN, MAI PRECIS PINA IN 13.02.2014 ,IAR DE ATUNCI SOMER FARA INDEMNIZATIE!!!!DUPA ANI DE MUNCA,CARE NU-I AU DE VIATA CEI CARE SANT LA PUTERE!!!SI CARE ISI BAT
JOC DE NOI ,CARE AM MUNCIT CINSTIT IN ACEASTA TARA!!!!
Răspunde
 
# CALUGAR SIMION 02-Mai-2014
legea 380\2013 este discriminatorie, TREBUIE URGENT MODIFICATA!!!!MOTIVUL :TOTI CETATENII ROMANIEI SANT EGALI IN DREPTURI, FARA DISCRIMINARE!!!ASA SE FACE CA CEI CARE AU MUNCIT IN GRUPA 1 DE MUNCA , SA BENEFICIEZE DE O REDUCERE DE 6 LUNI ,PENTRU UN AN MUNCIT IN ACELE CONDITII!!!????DECI INDIFERENT CA AI UN AN SAU 26 SA BENEFICIEZI SI SA TE BUCURI CA IESI LA PENSIE ....DUPA CHINUL PRIN CARE AI TRECUT IN TOTI ACEI ANI GREI!!!DAR???? EU PERSONAL AM MUNCIT IN METALURGIE 39 ANI,7 LUNI SI 15 ZILE+1AN SI 4 LUNI ARMATA...[TOTAL 40 ANI,11 LUNI SI 15 ZILE] CA SA POT FI LA ORA ACTUALA =ATENTIE!!!=SOMER FARA INDEMNIZATIE????!!!!!SI ASTA DOAR LEGII 380\2013 SI LUI BOC!!!!CAT SI ACTUALILOR CONDUCATORI!!!DEOARECE DESI AM MUNCIT TOT IN ACEEASI BRANSA,AM ACUMULAT DOAR 3 ANI LA GR.1![01.01.1988- 01.01.1991]CARE IN BATAIE DE JOC FATA DE TOTI AFLATI IN ACEASTA SITUATIE ,LEGEA 380\2013 II TRECE LA GRUPA A-3-A????!!!!!! SI DUPA CE BOC MI-A MAI ADAUGAT 2 ANI IN 2012 CAND TREBUIA SA IES LA L.V.!!!!!APOI GRUPA 1 DE MUNCA [CEI TREI ANI, CARE NU SE RECUNOSC!!!] SE TRANSFORMA IN COSMARUL VIETII MELE!!!ADICA TREC LA GRUPE 3... SI-MI MAI ADAUGA 1 AN!!!!???? DAR EU DIN CE SA MAI TRAIESC D-LE PONTA????DUPA ATATIA ANI DE MUNCA M-ATI DAT AFARA DIN SOCIETATE???SA FACETI UN EXPERIMENT ,SA VEDETI DACA MAI APUC PENSIA???!!!FARA NICI UN BAN????RUSINE!!! RUSINE!!! RUSINE CELOR CARE NE CONDUC ACEASTA TARA!!!!
Răspunde
 
# ioan ion 24-Septembrie-2014
ce conditi trebuie sa indeplinesc pentu a esi la pensie dup ce am muncit in grupa 1 19 ani plus platit inca 6 ani
Răspunde
 
# ioan ion 24-Septembrie-2014
Sint persoana care a muncit 19 i grupa 1 depensionare si am mai cotizat inca 6 ani la cati ani trebuie sa es la pensie
Răspunde
 
# lazarescu hildegard 02-Octombrie-2014
sint persoana cu handicap bolnava de epilepsie si miam facut acum pensie de boala gradu 2 fara drept de munca am lucrat 1 an jumate cit ii pensia de boala
Răspunde