Forum întrebări juridice - Drept civil |
|
|
30-03-2024 |
 | Dorin Vizitator |
| Buna ziua, Sotia are un contract de intretinere cu o matusa. Exista o procedura simpla, de exemplu la notar, de incetare a contractului de intretinere, incetare la solicitarea si cu acordul ambelor parti contractuale? Multumesc! | |
|
|
|
31-03-2024 |
 | Vizitator Vizitator |
| Da sotia Dvs are dreptul ca de comun acord cu matusa Dvs sa anuleze contractul de intretinere la notar. Prin anularea contractului de intretinere matusa va primi inapoi bunul imobil dar sotia Dvs nu poate primi inapoi intretinerea pe care a prestat-o matusii sale sub forma de echivalent banesc deoarece se considera ca pe toata durata cat a fost valabil contractul de intretinere sotia Dvs s-a folosit de bunul imobil adica a avut folosinta bunului imobil in schimbul intretinerii matusii sale. | |
|
|
|
31-03-2024 |
 | Vizitator Vizitator |
| Art.1321 Cod Civil Contractul încetează, în condiţiile legii, prin executare, acordul de voinţă al părţilor, denunţare unilaterală, expirarea termenului, îndeplinirea sau, după caz, neîndeplinirea condiţiei, imposibilitate fortuită de executare, precum şi din orice alte cauze prevăzute de lege. | |
|
|
|
31-03-2024 |
 | Vizitator Vizitator |
| Rezolutiunea unui contract intervine pe motiv de neexecutare a prestatiilor de catre una dintre partile unui contract. Anularea intervine pe motivul existentei unei cauze, unui viciu de consimtamant la momentul incheierii contractului. Rezolutiunea unui contract de intretinere poate fi pronuntata doar de catre instanta de judecata si nu de parti de comun acord - pentru ca asa prevede legea, codul civil. Dar anularea (nulitatea relativa) sau nulitatea absoluta a unui contract de intretinere cred ca poate fi realizata si de comun acord la un notar public si nu doar prin instanta de judecata - deoarece legea, codul civil nu prevede nimic in legatura cu anularea, nulitatea contractului de intretinere ci are prevederi doar in legatura cu rezolutiunea contractului de intretinere. In instanta puteti cere rezolutiunea, anularea, nulitatea contractului de intretinere de comun acord printr-un contract de tranzactie judiciara care exprima vointa comuna a partilor. Atat rezolutiunea cat si anularea, nulitatea contractului de intretinere au efecte retroactive, pentru trecut si nu pentru viitor. | |
|
|
|
31-03-2024 |
 | Vizitator Vizitator |
| CAPITOLUL XVIII Contractul de întreţinere Art. 2263 Încetarea contractului de întreţinere (1) Contractul de întreţinere încheiat pe durată determinată încetează la expirarea acestei durate, cu excepţia cazului în care creditorul întreţinerii decedează mai devreme. (2) Atunci când comportamentul celeilalte părţi face imposibilă executarea contractului în condiţii conforme bunelor moravuri, cel interesat poate cere rezoluţiunea. ***(3) În cazul prevăzut la alin. (2), precum şi atunci când se întemeiază pe neexecutarea fără justificare a obligaţiei de întreţinere, rezoluţiunea ***nu poate fi pronunţată decât de instanţă, dispoziţiile Art. 1552 nefiind aplicabile. Orice clauză contrară este considerată nescrisă. (4) Dacă rezoluţiunea a fost cerută pentru unul dintre motivele prevăzute la alin. (2) sau (3), oferta de întreţinere făcută de debitorul pârât după introducerea acţiunii nu poate împiedica rezoluţiunea contractului. (5) În cazul în care rezoluţiunea se pronunţă pentru unul dintre motivele prevăzute la alin. (2) sau (3), debitorul în culpă nu poate obţine restituirea prestaţiilor de întreţinere deja executate. (6) Dreptul la acţiunea în rezoluţiune se transmite moştenitorilor. (7) Rezoluţiunea contractului de întreţinere nu se poate cere pentru motivele prevăzute la art. 2.261 alin. (1). | |
|
|
|
31-03-2024 |
 | Vizitator Vizitator |
| Vicii de consimtamant la incheierea unui contract, deci si la incheierea unui contract de intretinere sunt : - eroarea, dolul si violenta pentru nulitatea relativa sau anularea contractului si - cauza ilicita si imorala precum si obiectul nedeterminat si ilicit al contractului pentru nulitatea absoluta a contractului. CAPITOLUL I Contractul SECŢIUNEA a 3-a Încheierea contractului Art. 1225 Obiectul contractului (1) Obiectul contractului îl reprezintă operaţiunea juridică, precum vânzarea, locaţiunea, împrumutul şi altele asemenea, convenită de părţi, astfel cum aceasta reiese din ansamblul drepturilor şi obligaţiilor contractuale. ***(2) Obiectul contractului trebuie să fie determinat şi licit, sub sancţiunea ***nulităţii absolute. (3) Obiectul este ilicit atunci când este prohibit de lege sau contravine ordinii publice ori bunelor moravuri. | |
|
|
|
31-03-2024 |
 | Vizitator Vizitator |
| CAPITOLUL I Contractul SECŢIUNEA a 3-a Încheierea contractului Art. 1238 Sancţiune (1) Lipsa cauzei atrage anulabilitatea contractului, cu excepţia cazului în care contractul a fost greşit calificat şi poate produce alte efecte juridice. (2) Cauza ilicită sau imorală atrage nulitatea absolută a contractului dacă este comună ori, în caz contrar, dacă cealaltă parte a cunoscut-o sau, după împrejurări, trebuia s-o cunoască. | |
|
|
|
01-04-2024 |
 | Vizitator Vizitator |
| Secţiunea a 9-a Încetarea contractului Articolul 1.321 Cauzele de încetare Contractul încetează, în condiţiile legii, prin executare, acordul de voinţă al părţilor, denunţare unilaterală, expirarea termenului, îndeplinirea sau, după caz, neîndeplinirea condiţiei, imposibilitate fortuită de executare, precum şi din orice alte cauze prevăzute de lege. Articolul 1.322 Efectele încetării La încetarea contractului părţile sunt liberate de obligaţiile asumate. Ele pot fi însă ţinute la repararea prejudiciilor cauzate şi, după caz, la restituirea, în natură sau prin echivalent, a prestaţiilor primite în urma încheierii contractului. Articolul 1.323 Restituirea prestaţiilor Restituirea prestaţiilor primite se face potrivit dispoziţiilor art. 1.635-1.649. | |
|
|
|
01-04-2024 |
 | Vizitator Vizitator |
| Rezolutiunea unui contract de intretinere nu se poate face decat prin instanta de judecata deoarece legea, codul civil nu prevede ca aceasta se poate face la notarul public. Nulitatea absoluta si nulitatea relativa (anularea) ale unui contract de intretinere se pot invoca tot prin instanta de judecata deoarece legea, codul civil nu prevede ca acestea se pot face la notarul public. Incetarea de comun acord adica desfiintarea de comun acord a unui contract de intretinere se poate face la notarul public. | |
|
|
|
01-04-2024 |
 | Vizitator Vizitator |
| Dar pe parcursul unui proces civil pe rol adica deja inceput in care se invoca rezolutiunea ori anularea ori nulitatea ori incetarea unui contract de intretinere partile pot de comun acord sa incheie o tranzactie judiciara care sa contina libera vointa a partilor cu privire la incetarea, desfiintarea de comun acord a contractului de intretinere. | |
|
|
|
01-04-2024 |
 | Vizitator Vizitator |
| Proces in curs de solutionare sau proces pendinte. | |
|
|
|
01-04-2024 |
 | Vizitator Vizitator |
| Exista si pactul comisoriu de gradul 4 cand un contract este desfiintat de drept prin rezolutiune fara interventia instantei de judecata daca o parte nu isi executa obligatiile contractuale. Dar pactul comisoriu de gradul 4 nu este aplicabil in cazul contractului de intretinere deoarece rezolutiunea unui contract de intretinere are loc numai prin inyerventia instantei de judecata. | |
|
|
|
01-04-2024 |
 | Vizitator Vizitator |
| Exista si pactul comisoriu de gradul 4 cand un contract este desfiintat de drept prin rezolutiune fara interventia instantei de judecata daca o parte nu isi executa obligatiile contractuale. Dar pactul comisoriu de gradul 4 nu este aplicabil in cazul contractului de intretinere deoarece rezolutiunea unui contract de intretinere are loc numai prin interventia instantei de judecata. | |
|
|
|
01-04-2024 |
 | Vizitator Vizitator |
| Rezolutiunea unui contract de intretinere nu se poate face decat prin instanta de judecata deoarece legea, codul civil prevede asa dar nu se poate aplica pactul comisoriu de gradul 4 cand rezolutiunea contractului poate avea loc fara interventia instantei de judecata deoarece rezolutiunea in cazul contractului de intretinere se face prin intermediul instantei de judecata (dar nu la notar fiind vorba de pactul comisoriu de gradul 4). | |
|
|
|
01-04-2024 |
 | Vizitator Vizitator |
| Pactul comisoriu de gradul 4 (rezolutiunea de drept a unui contract cand una dintre parti nu isi executa obligatiile contractuale) se aplica in cazul contractelor pentru care legea, codul civil nu prevede ca rezolutiunea acestor contracte se face in mod exclusiv (numai) la instanta de judecata - asa cum se prevede in cazul contractului de intretinere. | |
|
|
|
01-04-2024 |
 | Vizitator Vizitator |
| Rezolutiunea unui contract de intretinere nu se poate face decat prin instanta de judecata deoarece legea, codul civil prevede asa dar nu se poate aplica pactul comisoriu de gradul 4 cand rezolutiunea contractului poate avea loc fara interventia instantei de judecata deoarece rezolutiunea in cazul contractului de intretinere se face prin intermediul instantei de judecata (dar nu la notar fiind vorba de pactul comisoriu de gradul 4). Nulitatea absoluta si nulitatea relativa (anularea) ale unui contract de intretinere se pot invoca tot prin instanta de judecata deoarece legea, codul civil nu prevede ca acestea se pot face la notarul public. Incetarea de comun acord adica desfiintarea de comun acord a unui contract de intretinere se poate face la notarul public. | |
|
|
|
01-04-2024 |
 | Dorin Vizitator |
| Multumesc tuturor pentru raspunsuri. Asadar cam ce se cade de comun acord la notar se poate desface de comun acord tot la notar. Daca nu este acord intre parti, cum pare si firesc, trebuie ca instanta sa judece si sa hotarasca. toate cele bune, Dorin | |
|
|
|
01-04-2024 |
 | Vizitator Vizitator |
| Exact, instanta judeca un litigiu intr-o procedura contencioasa iar o intelegere intre parti poate interveni la instanta : - fie prin achiesare cand o parte recunoaste si accepta pretentiile celeilalte parti din proces dar partea care achieseaza poate fi obligata de instanta la plata cheltuielilor de judecata catre cealalta parte din proces, - fie prin incheierea unui contract de tranzactie judiciara in timpul unui proces in curs de judecata numit si proces pendinte. In rest, desfiintarea sau incetarea de comun acord a unui contract deci si a unui contract de intretinere poate fi incheiata la un notar public. | |
|
|
|
01-04-2024 |
 | Vizitator Vizitator |
| Exact, instanta judeca un litigiu intr-o procedura contencioasa iar o intelegere intre parti poate interveni la instanta : - fie prin achiesare cand o parte recunoaste si accepta pretentiile celeilalte parti din proces dar partea care achieseaza poate fi obligata de instanta la plata cheltuielilor de judecata catre cealalta parte din proces, - fie prin incheierea unui contract de tranzactie judiciara in timpul unui proces in curs de judecata numit si proces pendinte, iar cheltuielile de judecata se impart si sunt suportate de toate partile care incheie tranzactia judiciara. In rest, desfiintarea sau incetarea de comun acord a unui contract deci si a unui contract de intretinere poate fi incheiata la un notar public. | |
|
|
|
01-04-2024 |
 | Vizitator Vizitator |
| |
|
|
|
|
Răspuns rapid |
Nume: (Postezi ca vizitator. Ai cont pe site? Autentifică-te) E-mail: |