Ești aici > Forum > Jurisprudenţă, speţe, hotărâri jude...

DREPT CIVIL - RĂSPUNDERE PENTRU CAUZARE DE PREJUDICII

 Forum întrebări juridice - Jurisprudenţă, speţe, hotărâri judecătoreşti
Bine aţi venit Vizitator   
[Cont nou]  Conectare
Avatar mic
Răspunde
 08-07-2013
AvatarAvocat marius statescu
Vizitator
Continuare de aici:

1. http://legeaz.net/forum/jurisprudenta-spete-hotarari-judecatoresti/285-dreptul-familiei-casatoria-si-divortul-impartirea-bunurilor-comune-incredintarea-minorilor
2. http://legeaz.net/forum/jurisprudenta-spete-hotarari-judecatoresti/286-drept-civil-stare-civila-persoane-juridice-obligatii-inchirierea-folosinta-locuintelor

RĂSPUNDERE PENTRU CAUZARE DE PREJUDICII

116. Accident de circulaţie. Victimă aflată pe marcajul pietonal. Despăgubiri. Drept la plata unui însoţitor. Condiţii. Pensionare pentru limită de vîrstă

- Dacă o persoană a fost accidentată pe cînd se afla în zona marcajului pietonal, deci pe locul de trecere pentru pietoni sau chiar alături, deci în zona în care conducătorii auto sînt obligaţi să reducă viteza pînă la limita evitării oricărui pericol, nu prezintă importanţă faptul că era în stare de ebrietate. Astfel, în speţa supusă judecăţii reţinîndu-se că a traversat strada pe marcaj, fără a încălca nici o dispoziţie legală, s-a stabilit culpa exclusivă a conducătorului auto în producerea accidentului (art.998-999 C. civ.).

- Întrucît, potrivit legii, în gradul doi de invaliditate se încadrează persoana care şi-a pierdut total capacitatea de muncă, păstrîndu-şi însă posibilitatea de a se îngriji fără nevoie de ajutor pemanent din partea altei persoane, cum s-a reţinut în speţă, urmează că într-o atare situaţie persoana accidentată nu este îndreptăţită la o sumă periodică pentru plata unui însoţitor. De asemenea, dacă ulterior a fost pensionată pentru limită de vîrstă, ea nu are dreptul la plata unei diferenţe dintre retribuţie şi pensie, deoarece pensia pentru limita de vîrstă se calculează fără a se ţine seama de situaţia intervenită în starea sănătăţii ca urmare a accidentului.

Tm., s. III civ., dec. nr. 35/1990

Notă. în acelaşi sens, sub primul aspect al motivării, cu precizarea că la traversarea drumurilor publice prin locurile unde sînt indicatoare sau marcaje de trecere, pietonul nu este obligat să se asigure că nu există un pericol şi că în cazul unui accident de circulaţie răspunderea îi revine exclusiv conducătorului auto, TS, sc., dec. nr. 753/1983, CD, p.254.

117. Accident de circulaţie produs în incinta unităţii. Răspundere pentru despăgubiri

Potrivit Regulamentului de aplicare a Decretului nr.328/1966, conducătorii de autovehicule sînt obligaţi să reducă viteza pînă la limita evitării oricărui pericol la trecerile pentru pietoni prevăzute cu indicatoare sau marcaje (art.50 lit.a), această obligaţie nefiind subordonată condiţiei ca pietonul să se asigure că nu există nici un pericol. Prevederea legală se referă, în principiu, la circulaţia pe drumurile publice, dar ea devine cu atît mai mult aplicabilă şi în alte situaţii, cum este aceea în care se circulă prin locuri în care de obicei căile de acces sînt destinate în special traficului pietonal. Astfel este cazul în care accidentul se produce în incinta unei întreprinderi, unde autovehiculele nu pătrund decît în situaţii deosebite şi numai în legătură cu munca ce se desfăşoară în acea unitate.

în speţă pîrîtul conducînd autovehiculul într-o atare situaţie, în incinta unităţii, deşi a văzut grupul de persoane între care se găsea şi reclamanta, nu a luat toate măsurile ce se impuneau pentru evitarea oricărui accident, inclusiv oprirea autovehiculului, astfel că a lovit-o pe cînd se deplasa înaintea lui. Drept urmare i-a cauzat prejudiciul pentru care a fost acţionat în judecată, încît culpa sa în producerea accidentului fiind dovedită, în mod corect a fost obligat la plata despăgubirilor respective.

Tm., s. IV civ., dec. nr. 690/1990

118. Locatar vinovat de inundarea şi degradarea unui apartament. Răspundere pentru despăgubiri

în cazul în care locatarul unui apartament a provocat inundarea şi degradarea altui apartament, ca urmare a faptului că a lăsat deschis robinetul de la apă, răspunderea pentru cauzarea prejudiciului îi revine acelui locatar. în consecinţă nu poate fi obligată la plata despăgubirilor asociaţia locatarilor sau administratorul pentru că nu a intervenit ulterior pentru oprirea apei (art.998-999 C. civ.; art,16 din statutul aprobat prin Decretul nr.387/1977).

Tm., s. III civ., dec. nr. 99/1990

119. Răspunderea comitentului pentru fapta păgubitoare a prepusului. Solidaritate. Acţiune în regres

Comitentul este ţinut să răspundă pentru fapta păgubitoare a prepusului, săvîrşită în exercitarea sarcinilor încredinţate. Această răspundere faţă de cel păgubit îi revine comitentului pentru prepus şi nu alături de el, aşa că este obligat să plătească întreaga despăgubire (art. 1000 alin.3 C. civ.).

După efectuarea plăţii comitentul se subrogă însă în drepturile celui păgubit şi, pe calea acţiunii în regres, se poate îndrepta împotriva prepusului pentru a obţine restituirea sumei, în măsura în care nu s-a dovedit şi o culpă a sa proprie.

Tm., s. IV civ., dec. nr. 1209/1990

Notă. Răspunderea comitentului pentru fapta păgubitoare a prepusului (art.1000 alin.3 C. civ.) constituie o garanţie legală instituită în interesul exclusiv al celui păgubit. Ea nu-i poate răpi însă păgubitorului dreptul de a pretinde direct de la prepus repararea prejudiciului în temeiul art.998-999 C.civ., de vreme ce acesta a săvîrşit fapta culpabilă. Chemarea în judecată a comitentului şi a prepusului poate avea loc şi concomitent, iar răspunderea lor este solidară. în acest sens TS, sc., dec. nr. 402/1981, cd, p.112 şi TS, sp., dec. nr.1460/1984, CD, p.314. în raporturile sale cu prepusul însă comitentul nu are poziţia unui codebitor solidar şi deci calitatea sa de garant îi dă dreptul să se întoarcă împotriva prepusului pentru întreg debitul, TS, sc. dec. nr.392/1981, CD, p.113.

120. Răspunderea comitentului pentru fapta păgubitoare a prepusului. Omisiunea instanţei de a se pronunţa

Întrucît comitentul este responsabil pentru prejudiciul cauzat de prepuşii săi în funcţiile ce le-a încredinţat, dacă în cadrul unei acţiuni de stabilire a despăgubirilor cuvenite în urma unui accident de muncă unitatea a fost introdusă în cauză, procesul desfăşurîndu-se în contradictor cu aceasta, omisiunea instanţei de a menţiona în dispozitivul hotărîrii prezenţa unităţii şi modul în care este ţinută să răspundă în calitate de comitent, pentru prejudiciul de care se face vinovat prepusul, este de natură să atragă casarea cu trimitere spre rejudecare. într-adevăr, în speţă unitatea â depus la dosar o întîmpinare, şi-a formulat apărările şi a pus concluzii în fond.

Tm., s. IV civ., dec. nr. 1843/1990

Notă. In sensul că temeiul răspunderii comitentului pentru fapta prejudiciabilă a prepusului îl constituie obligaţia care îi revine de a garanta plata despăgubirii celui ce a suferit dauna, TS, 07, dec. nr.27/1983, Rep. IV, p.153, nr.410.
Răspunde
 28-04-2016
AvatarMarius
Vizitator

Vad ca nu v-a multumit nimeni, o fac eu.. dar mai puneti si altele :D
Răspunde
Răspunde
Răspuns rapid

Nume: (Postezi ca vizitator. Ai cont pe site? Autentifică-te)

E-mail:

Răspunsurile primite de la avocații înscriși pe forum nu reprezintă consultanță juridică. Consultanța juridică plătită, în cadrul unui cabinet de avocatură, presupune un studiu mai aprofundat al cauzei și documentelor și angajează răspunderea avocatului consultat. În toate cazurile, vă recomandăm să vă programați la un cabinet de avocatură pentru acordarea unei consultanțe juridice plătite.