 | Avocat marius statescu
Vizitator |
| DREPT PROCESUAL CIVIL
COMPETENŢA
141. Competenţă. Formularea mai multor capete de cerere. Disjungere
în cazul unei acţiuni cu mai multe capete de cerere, unele dintre ele atrăgînd competenţa de soluţionare într-o anumită compunere, iar celelalte într-o altă compunere a completului de judecată, instanţa va trebui să analizeze fiecare capăt de cerere în parte şi să aprecieze în ce măsură se impune sau nu disjungerea potrivit fiecărui capăt de cerere.
Tm., s. IV civ., dec. nr. 1373/1990
Notă. în sensul că instanţa nu poate lăsa nesoluţionate capetele de cerere cu a căror judecare a fost legal sesizată, TS, sc., dec.1063/1971, Rep.II, p.347, nr.l.
142. Competenţă materială. Complet format dintr-un singur judecător. Pretenţii locative
Potrivit Legii pentru organizarea judecătorească, pricinile şi cererile de competenţa judecătoriilor se soluţionează în complet format din doi judecători, iar în complet de un singur judecător, în materie civilă, cele prevăzute în mod expres de lege (art.23 alin.4 Legea nr.58/1968, modificat prin Decretul nr.84/1983, pct.l, lit.a).
Întrucît prin dispoziţiile expres şi limitativ prevăzute pentru soluţionarea cauzelor civile de către un complet format dintr-un singur judecător nu sînt şi cele ce au de obiect pretenţii locative, urmează că sentinţa prin care s-a soluţionat acţiunea de obligare a pîrîţilor la plata unei sume de bani cu titlu de despăgubiri echivalente chiriei pentru un apartament şi a unor cheltuieli de zugrăvire şi reparaţii este lovită de nulitate şi trebuie să fie casată cu trimitere spre rejudecare.
Tm., s. III civ., dec. nr. 483/1990
Notă. în sensul că dispoziţia legală prin care s-a stabilit competenţa judecătorului unic are caracterul unei norme imperative de drept procesual, a cărei încălcare este de natură să ducă la casarea hotărîrii, TS, sc., dec.nr. 1916/1977, CD, p.170.
143. Competenţă teritorială. Divorţ. Ultimul domiciliu al soţilor. înţeles. Caracterul normei legale
Competenţa de a judeca procesul de despărţire a soţilor revine instanţei de la ultimul domiciliu comun al lor. Prin acest domiciliu se înţelege locul unde soţii au locuit în mod statornic şi anume chiar şi atunci.cînd convieţuirea lor a fost de scurtă durată, întrucît raporturile lor matrimoniale s-au consumat numai în acea localitate (art.607 C.proc.civ.).
Tm., s. IV civ., dec. nr. 1730/1990
Notă. în sensul că în materie de divorţ competenţa teritorială a instanţei nu este lăsată la alegerea reclamantului, ci determinată imperativ de lege, TS, sc., dec. nr. 2106/1972, CD, p.271, iar în sensul că în lipsa unui domiciliu comun urmează a se aplica prevederile generale potrivit cărora competenţa este determinată de domiciliul pîrîtului (art.5 C.proc.civ.), dispoziţie aplicabilă şi în cazul în care nici unul dintre soţi nu mai locuieşte în localitatea unde au avut domiciliul comun, TS, sc., dec.nr. 990/1969, Rep. II, p.35, nr.80 şl dec.nr.2178/1974, CD, p.258.
144. Competenţă teritorială. Instanţă de executare. Declinare. Nelegalitate
Cererile incidente şi toate contestaţiile care se ridică asupra executării silite, privitoare la înţelesul, întinderea şi aplicarea dispozitivului hotărîrii ce se execută se îndreaptă la instanţa care a încuviinţat titlul executor. Orice alte incidente sau contestaţii se îndreaptă la instanţa care execută hotărîrea (art.400 C. proc.civ.).
împrejurarea că bunul mobil care a format obiectul litigiului se află în raza teritorială a altei instanţe, nefiind transportabil, este irelevantă şi nu poate să justifice declinarea competenţei de către instanţa de executare în favoarea acelei instanţe.
Tm., s. IV civ., dec. nr. 381/1990
ACŢIUNEA
145. Principiul disponibilităţii. Precizări făcute de reclamant în cuprinsul cererii de chemare în judecată. Obligaţia instanţei
în conformitate cu principiul disponibilităţii, reclamantul are dreptul să precizeze persoanele pe care înţelege să le cheme în judecată, calităţile lor în proces, precum şi natura raportului juridic dedus judecăţii, iar instanţa este obligată să ţină seama şi să soluţioneze litigiul în acest cadru.
Tm., s. IV civ., dec. nr. 1373/1990
Notă. în sensul că reclamantul singur are dreptul de a hotărî cu privire la exercitarea acţiunii, a cărei pornire se concretizează prin cererea de chemare în judecată şi că instanţa este obligată să soluţioneze litigiul numai în acest cadru, fără a-i putea depăşi limitele fixate TS, 07, dec. nr.30/1977, în Rep.III, p.280, nr.22.
146. Acţiune în desfacerea înfierii. Cauze care au precedat decizia. îndatorirea instanţei
în cazul unei cereri prin care se solicită desfacerea înfierii (art.81 C.fam.), dacă din motivare rezultă că este vorba de cauze care au precedat încuviinţarea deciziei şi care ar fi de natură să ducă la anularea ei, instanţa nu este îndreptăţită să dispună respingerea acţiunii pe considerentul că nu există temei de desfacere, ci are îndatorirea să pună în discuţia părţilor schimbarea temeiului juridic şi să soluţioneze cauza care era de competenţa ei (art.l C.proc.civ.). în consecinţă hotărîrea primei instanţe urmează a fi casată, cu trimitere la aceeaşi instanţă spre rejudecare.
Tm., s. IV civ., dec. nr. 1924/1990
Notă. în sensul că instanţa este obligată să pună în discuţie din oficiu o eventuală schimbare a temeiului juridic al acţiunii, bineînţeles sub forma unor ipoteze, fără a restrîrige drepturile procesuale ale părţilor ce decurg din principiul disponibilităţii şi fără a anticipa soluţia, TS, sc., dec. nr.840/1970, Rep.II, p.359, nr.57.
147. Acţiune posesorie. Schimbarea cadrului juridic. Soluţionare de instanţă ca acţiune petitorie
în cazul în care s-a formulat o acţiune posesorie, solicitîndu-se încetarea tulburării (art.674-676 C.proc.civ.), instanţa nu este îndreptăţită să schimbe cadrul juridic pe care l-a indicat reclamantul, decît cu încălcarea principiului disponibilităţii, care guvernează procesul civil. Astfel, în speţă, prin acţiune a fost chemat în judecată pîrîtul pentru a fi obligat să-i respecte reclamantului paşnica folosinţă asupra casei de locuit, dar acţiunea a fost respinsă cu motivarea că reclamantul a invocat şi un pretins drept de proprietate. Hotărîrea a fost casată cu trimitere spre rejudecare în cadrul juridic expres indicat de către reclamant.
Tm., s. III civ., dec. nr. 1271/1990
Notă. în sensul că punerea în discuţie a dreptului de proprietate transformă litigiul posesoriu într-un litigiu petitoriu, operînd astfel cumulul posesoriului cu petitoriul, dar că într-o atare situaţie instanţa este obligată să soluţioneze litigiul în raport de constatările ce va face cu privire Ia dreptul de proprietate, TS, sc., dec.nr.1477/1976, CD, p.232, bineînţeles ţinînd seama că singur reclamantul are dreptul să determine obiectul $1 cadrul litigiului.
148. Ac|lune în grănitulre. Condiţii de exercitare. Teren aflat în stare de indiviziune. Inadmisibilitate
Potrivit legii, orice proprietar poate îndatora pe vecinul său la grăniţuirea proprietăţii lipite de a sa (art.584 C.civ.). Întrucît însă în speţa supusă judecăţii terenul în discuţie este stăpînit de părţi în indiviziune, fără să aibă delimitat dreptul lor de proprietate, ieşirea din indiviziune fiind dispusă numai cu privire la construcţia edificată, o cerere de grăniţuire a terenului nu poate fi admisă, chiar dacă părţile nu se înţeleg cu privire la folosinţa paşnică a acestuia, singura cale de rezolvare a situaţiei fiind aceea a acţiunii de ieşire din indiviziune şi cu privire la teren.
Tm., s. IV civ., dec. nr. 1459/1990
Notă. Cererea de grăniţuire formulată în speţă era fn concordanţă cu practica anterioară dezvoltată în aplicarea Legii nr. 58/1974 (art.3Q alin.3), în cadrul căreia se considera că dreptul constituit în beneficiul proprietarului construcţiei, de folosinţă a terenului, prezintă caracterele specifice ale unui drept real „de tip nou“, pentru sancţionarea căruia era admisibilă pornirea unei acţiuni în grăniţuire. în acest sens TS, sc., dec.nr.1436/1984, CD, p. 38. Cum însă menţionata lege a fost abrogată prin Decretul-lege nr.l din 27 decembrie 1989, acea practică şi-a pierdut actualitatea, aşa că acţiunea în grăniţuire trebuie să fie din nou considerată în sensul tradiţional statornicit prin menţionata dispoziţie legală (art.584 C.civ.), ca un atribut al dreptului de proprietate, ea constituind o operaţiune de stabilire prin semne exterioare a limitelor dintre două proprietăţi vecine, aşa cum s-a reţinut în speţa raportată.
149. Acţiune în constatare. Condiţie de admisibilitate. Constatarea unei stări de fapt
Partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenţei sau neexistenţei unui drept. Cererea nu poate fi primită dacă partea poate să solicite realizarea dreptului (art.lll C. proc.civ.).
în speţă reclamanta a solicitat constatarea unei situaţii de fapt, în sensul că imobilul proprietatea sa nu este cuprins în Decretul de expropriere nr.205/1977, situaţie în care dispoziţia legală referitoare la acţiunea în constatare era inaplicabilă. Pe de alta parte, reţinîndu-se că imobilul constînd dintr-o construcţie a fost demolat şi că reclamantei i s-au acordat despăgubiri, s-a considerat că nu mai poate pretinde a mai fi titulara unui drept de proprietate.
Tm., s. IV civ., dec. nr. 1839/1990
150. Contravenţie vamală. Proces-verbal confirmat prin respingerea plîngerii. Acţiune separată pentru restituirea bunurilor confiscate
Potrivit Legii nr.32/1968, hotărîrile date asupra proceselor-verbale de contravenţie sînt definitive şi executorii, fiind învestite cu puterea de lucru judecat (art.34 şi 38 alin.2). Prin urmare, în cazul în care plîngerea formulată împotriva procesului-verbal de contravenţie a fost respinsă de judecătorie, partea nemulţumită nu se mai poate adresa cu o nouă cerere, separată, care să vizeze aceleaşi aspecte care au fost soluţionate de acea judecătorie.
în speţă, după ce printr-un proces-verbal de contravenţie vamală, confirmat de judecătorie, i s-au confiscat nişte bunuri, precum şi unele librete C.E.C., reclamanta a solicitat din nou instanţei judecătoreşti ca Direcţia Generală a Vămilor să fie obligată a i le restitui, dar acţiunea fiindu-i respinsă, soluţia pronunţată a fost confirmată în recurs.
Tm., s. III civ., dec. nr. 815/1990
151. Taxe de timbru. Prejudiciu cauzat prin infracţiune.
Intervenirea amnistiei. Acţiune civilă. Scutire de plată
Dacă pretenţiile reclamantului izvorăsc dintr-o faptă penală, ulterior amnistiată, iar prin consecinţă s-a dispus neînceperea urmăririi penale, cu îndrumarea ca pentru recuperarea prejudiciului să se adreseze instanţei judecătoreşti pe cale civilă, această acţiune este scutită de plata taxelor de timbru (art. 10, lit.g, art.346 şi 347 C.proc.pen.; paragraf 52 din instrucţiunile nr.1711/1960 ale Ministerului Finanţelor).
Sentinţa în sens contrar pronunţată de. prima instanţă, care dispusese anularea acţiunii ca netimbrată, a fost casată cu trimitere spre rejudecare.
Tm., s. III civ., dec. nr. 549/1990
152. Cerere reconvenţională. Soluţionare odată cu acţiunea principală. Condiţii
Dacă pîrîtul are pretenţii în legătură cu acţiunea sau cu mijloacele de apărare ale reclamantului, poate să facă cerere reconvenţională, urmînd ca aceasta să fie judecată odată cu cererea principală (art.119 şi 120 C.proc.civ.).
în speţa supusă judecăţii reclamantul a solicitat prin acţiunea sa evacuarea pîrîtului din imobil pentru lipsă de titlu, iar pîrîtul a formulat pretenţii în legătură cu unele îmbunătăţiri aduse aceluiaşi imobil. Prima instanţă, apreciind în mod greşit că aceste pretenţii ale pîrîtului nu au legătură cu acţiunea principală, a respins cererea reconvenţională. Recursul pîrîtului a fost însă admis şi s-a dispus casarea hotărîrii cu trimitere spre rejudecare, reţinîndu-se existenţa legăturii dintre cele două cereri şi faptul că este în interesul ambelor părţi să-şi stabilească întinderea drepturilor respective.
Tm., s. III civ., dec. nr. 1671/1990
Notă. în sensul că pîrîtul este îndreptăţit să introducă cerere reconvenţională, care să fie judecată împreună cu acţiunea principală şi că disjungerea şi judecarea ei separat se poate dispune numai dacă judecarea lor împreună ar întîrzia rezolvarea acţiunii principale, TS, sc., dec. nr. 652/1970, CD, p.241.
- A se vedea şi punctul de vedere exprimat în nota de sub speţa 153, partea finală.
153. Cerere reconvenţională. Soluţionare împreună cu acţiune principală, sau separat. Respingere ca tardivă
Cererea reconvenţională se depune odată cu întîmpinarea sau, dacă pîrîtul nu este obligat la întîmpinare, cel mai tîrziu la prima zi de înfăţişare, instanţa urmînd să o judece odată cu cererea principală şi numai dacă aceasta este în stare de judecată instanţa o poate judeca deosebit (art.119, 120 şi 135 C.proc.civ.). Sancţiunea depunerii tardive a cererii reconvenţionale nu este aceea a respingerii, ci cel mult a judecării separate.
Tm., s. IV civ., dec. nr, 1460/1990
Notă. I n sensul că cererea reconvenţională introdusă tardiv poate fi soluţionată împreună cu acţiunea principală dacă părţile se declară de acord, iar că în caz contrar se impune judecarea ei separat, prin disjungere de acţiunea principală şi că sancţiunea depunerii tardive nu poate consta în respingerea ei, TS, sc., dec. nr. 967/1979, CD, p.233.
154. Prima zi de înfăţişare. înţeles. Depunerea cererii reconvenţionale. Repunerea cauzei pe rol
în cazul în care judecarea litigiului s-a dispus în lipsa pîrîtului, iar instanţa, la cererea lui, a repus cauza pe rol, va fi considerat ca prima zi de înfăţişare termenul următor la care părţile, legal citate, vor putea pune concluzii şi se va putea depune cererea reconvenţională (art.119 alin.3 şi art.134 C.proc.civ.).
Tm., s. IV civ., dec. nr. 1334/1990
Notă. î n sensul că prima zi de înfăţiş are este aceea la care părţile, legal citate, pot pune concluzii şi că această posibilitate o au părţile chiar dacă acţiunea nu a fost legal timbrată, deoarece timbrarea ei ulterioară face ca actele juridice încuviinţate să fie validate, TS, sc., dec. nr. 26/1970, Rep.II, p.367, nr.92.
JUDECATA
155. Citarea părţilor. Caracterul dispoziţiilor legale. Consecinţele nerespectării lor. Principiul contradic-torialitătii şi al dreptului de apărare
Judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decît după citarea sau înfăţişarea părţilor, afară numai dacă legea nu dispune altfel(art.85 şi 87 C.proc.civ.).
Dispoziţiile legale referitoare la citare au caracter imperativ, deoarece au fost prevăzute pentru respectarea principiului contradictorialitătii şi al dreptului de apărare. Nesocotirea lor atrage nulitatea hotărîrii pronunţate şi casarea ei cu trimitere spre rejudecare (art.107 şi 304 pct.3).
Tm., s. III civ., dec. nr. 226/1990
Notă. î n acelaş i sens TS, sc., dec. nr. 930/1973, CD, p.312.
156. Citarea părţilor. Neobservarea formelor legale. Nulitate. Partea îndreptăţită să o invoce
în cazul în care citarea s-a făcut cu neobservarea formelor legale, nulitatea care o sancţionează, nefiind de ordine publică, se poate declara numai la cererea părţii care are interes să o invoce (art.108 alin.l şi 2 C.proc.civ.).
în speţă acţiunea fiind respinsă pentru depăşirea termenului de prescripţie, reclamantul a declarat recurs, între altele, pe motiv că instanţa a soluţionat cauza cu lipsă de procedură faţă de pîrît, a cărui adresă nu a fost corect indicată în citaţie. Soluţia criticată a fost menţinută, întrucît este de principiu că partea căreia i s-a respins acţiunea nu este îndreptăţită să invoce în favoarea sa nulitatea relativă de care se poate prevala numai cealalta parte, adică în speţă numai pîrîtul.
Tm., s. IV civ., dec. nr. 725/1990
157. Incompatibilitate. Comisie de cercetare a provenienţei unor bunuri. Participarea unor membri la judecarea fondului
Potrivit Legii nr.18/1968, faţă de caracterul special care i s-a atribuit comisiei de cercetare, ca organ de trimitere în judecată şi ca organ de jurisdicţie, membrii ei nu pot face parte din completul de judecată al instanţei care urmează să soluţioneze cauza. Nesocotirea acestei împiedicări constituie o încălcare a prevederilor legale referitoare la incompatibilitate (art.24 C. proc.civ.) şi atrage nulitatea absolută a hotărîrii pronunţate.
în speţa supusă judecăţii, sentinţa primei instanţe a fost atacată cu recurs invocîndu-se, între alte critici, pe aceea că la judecarea cauzei au participat aceiaşi muncitori care au făcut parte şi din comisia de cercetare. Acest motiv nu a fost analizat, astfel încît contestaţia în anulare introdusă de persoanele cercetate a fost admisă, dispunîndu-se anularea deciziei pronunţate în recurs şi casarea sentinţei atacate, cu trimitere spre rejudecare.
Tm., s. IV civ., dec. nr. 531/1990
Notă. în sensul că dispoziţiile privitoare la incompatibilitate au caracter imperativ şi că nerespectarea lor atrage nulitatea absolută a hotărîrii, TS, sc., dec. nr. 595/1976, CD, p.227.
158. Participarea mai multor judecători la administrarea probelor. Principiul continuităţii
Faptul că pe parcursul judecăţii la instanţa de fond s-a schimbat compunerea completului, în sensul că au participat mai mulţi judecători la administrarea probelor, nu este de natură să constituie motiv de nelegalitate a hotărîrii pronunţate. în consecinţă susţinerea că nu s-a respectat principiul continuităţii a fost respinsă.
Tm., s. III civ., dec. nr. 162/1990
159. Drept de apărare. Omisiunea de a se trece un dosar pe lista de şedinţă. Nerelevanţă
Dacă pîrîtul a fost citat în mod legal şi nu s-a prezentat la judecarea procesului pentru a-şi formula apărările, hotărîrea instanţei nu poate fi criticată pe motiv că dosarul nu a fost trecut pe lista sălii de şedinţă, deoarece această împrejurare, chiar dacă s-a produs, este nerelevantă şi deci nu poate fi considerată de natură să atragă nulitatea hotărîrii pentru nerespectarea hotărîrii dreptului de apărare.
Tm., s. IV civ., dec. nr. 579/1990
160. încetarea procesului penal. Sesizarea instanţei civile. Neaplicarea principiului „electa una via...“
în cazul în care reclamantul s-a adresat iniţial instanţei penale, alăturînd acţiunea civilă acţiunii penale, iar instanţa penală a dispus încetarea procesului pentru tardivitatea plîngerii, partea civilă are deschisă calea unei acţiuni civile separate, fără a i se putea imputa încălcarea principiului menţionat (art. 11, pct.2 lit.b, raportat la art. 10, lit.f şi art.346 C.proc.pen.).
Tm., s. III civ., dec. nr. 180/1990
161. Suspendarea judecăţii. Cerere de evacuare în cadrul procesului de divorţ. Existenţa altui litigiu de împărţire a bunurilor comune
Faptul că între soţii aflaţi în divorţ există şi un alt litigiu cu privire la împărţirea bunurilor comune şi că între aceste bunuri se include şi imobilul care a constituit domiciliul cojugal nu este de natură să împiedice soluţionarea cererii de evacuare a soţului din locuinţă, în temeiul hotărîrii de divorţ, prin care spaţiul locativ i-a fost atribuit celuilalt soţ. într-o atare situaţie obiectul cererii este evacuarea pentru lipsă de titlu, ca urmare a faptului că beneficiul locuinţei i-a fost atribuit reclamantului, astfel că ceea ce se discută este actualul drept de folosinţă asupra imobilului, iar nu viitoare drepturi care ar rezulta ca urmare a acţiunii de împărţire a bunurilor.
încheierea prin care instanţa de divorţ a dispus suspendarea judecării cererii de evacuare pînă la soluţionarea acţiunii de împărţire a bunurilor comune fiind deci greşită, a fost casată cu trimitere pentru continuarea judecăţii (art.244, pct.l C.proc.civ.).
Tm., s. IV civ., dec. nr. 248/1990
Notă. în acest sens TS, sc., dec.nr. 919/1977, CD, p.182.
162. Renunţare la un drept. Situaţia apărătorului. Neabilitare
în cazul în care mama reclamantă a solicitat majorarea pensiei de întreţinere pentru copilul minor, înţelegînd ca majorarea să fie admisă cu începere de la introducerea acţiunii, apărătorul ei nu este îndreptăţit să susţină ca pensia să fie majorată cu începere de la data pronunţării, deoarece, fiind vorba de o renunţare la un drept al copilului, reclamanta personal şi nu apărătorul avea calitatea de a o face.
Tm., s. IV civ., dec. nr. 1491/1990
Notă. în sensul că apărătorul nu poate face declaraţie valabilă de renunţare la un drept, chiar dacă titularul este prezent în instanţă, decît pe baza unei procuri speciale, iar că în lipsa unei atare procuri declaraţia în acest sens trebuie să fie făcută de parte, TS, sc., dec. nr.1422/1983, CD, p.157.
163. Probe. Imposibilitate morală de a preconstitui un înscris. Invocare. Condiţii. Admisibilitatea dovezii testimoniale
Cînd valoarea pretenţiilor formulate prin acţiune este mai mare de 250 lei, nu se poate proba cu martori, afară de cazul în care pîrîtul consimte sau există un început de dovadă scrisă, precum şi în situaţiile prevăzute de art.1198 C.civ. Acestei dispoziţii legale i s-a dat un înţeles mai larg, nelimitîndu-se numai la anumite condiţii materiale, imposibilitatea putînd fi şi de ordin moral, cum sînt relaţiile dintre rudele fireşti şi cele prin alianţă, apropiate.
Instanţa de fond a considerat însă că relaţiile de prietenie dintre reclamant şi fiica pîrîtei au fost de natură să ducă la crearea imposibilităţii morale de a întocmi un înscris cu privire la cumpărarea bunului aflat în litigiu, din care să rezulte cine a achitat preţul, motiv pentru care a fost admisă proba cu martori. Sentinţa a fost casată în recursul declarat de pîrîtă, pe baza unor acte completate cu proba testimonială, reţinîndu-se în final că preţul a fost plătit de pîrîtă, aşa că în final a fost respinsă acţiunea reclamantului sub acest aspect, dar constatîndu-se că reparaţiile făcute de reclamant bunului după cumpărare urmează a fi suportate de pîrîtă.
Tm., s. IV civ., dec. nr. 1595/1990
Notă. Din cuprinsul dispoziţiei legale referitoare la imposibilitatea de a preconstitui un înscris (art.1198 C.civ.), rezultă că noţiunii de imposibilitate de a-şi procura înscrisul trebuie să i se dea un înţeles larg, care nu se limitează numai la anumite condiţii materiale, cică ea poate fi şi de ordin moral. în acest sens, relaţiile ce există în mod obişnuit între părinţi şi copii, fraţi şi surori şi în general între rudele fireşti şi cele prin alianţă, apropiate, ca şi cele dintre soţi, sînt incompatibile cu unele comportări din care ar rezulta lipsa de încredere a unora faţă de ceilalţi, cum ar fi aceea de a pretinde întocmirea unor înscrisuri cu privire la operaţiunile juridice care intervin între ei. Astfel preconstituirea unui înscris se consideră împiedicată de o imposibilitate morală rezultată din relaţiile de rudenie ce există între părţi, prin dec. nr.861/1976 a TS, sc., CD, p.237.
Dar relaţii de încredere există şi între alte persoane, ca, de pildă, între colegi de muncă, prieteni şi alte persoane. Astfel de relaţii pot constitui de asemenea, de la caz la caz, motive de imposibilitate morală de a pretinde întocmirea dovezii scrise cu privire la raporturile juridice care s-ar încheia între ele. De altfel, indiferent în ce fel de relaţii rezidă cauza imposibilităţii morale, esenţială sub acest aspect este constatarea existenţei în realitate a unei atare imposibilităţi morale, care trebuie să fie apreciată în raport de calitatea persoanelor şi circumstanţele faptelor, temeinic verificate de instanţă, partea interesată fiind obligată să dovedească prin orice mijloace de probă împrejurările de fapt din care a rezultat pretinsa imposibilitate morală. în acest sens TS, sc., dec. nr.196/1984, CD, p.135.
Este deci criticabilă tendinţa care se desprinde din decizia raportată, de-a da textului o interpretare şi aplicare mai restrictivă. Sub acest aspect considerăm întemeiată şi critica formulată în legătură cu menţionata decizie prin nota publicată în Dr. nr.7-8/1991, p.l 17.
164. Probe. Act depus după închiderea dezbaterilor. Nepunere în discuţia părţilor. Consecinţe. Principiul contradictorialităţii
în cazul în care, după închiderea dezbaterilor, una din părţi a depus acte asupra cărora cealaltă parte nu a fost pusă în situaţia de a le putea discuta, instanţa nu este îndreptăţită să-şi întemeieze hotărîrea pe ele. Procedînd altfel şi întemeindu-şi soluţia pe asemenea acte, instanţa încalcă principiul contradictorialităţii, potrivit căruia nici o probă nu-i poate fi opusă celeilalte părţi dacă nu i s-a dat posibilitatea de a o discuta. Respectarea acestui principiu asigură totodată egalitatea părţilor în faţa instanţei de judecată şi dreptul de apărare.
Tm., s. IV civ., dec. nr. 1835/1990
Notă. î n acest sens, cu precizarea că instanţa nu-ş i poate întemeia hotărîrea pe un act depus după închiderea dezbaterilor şi care nu a fost pus în discuţia părţilor, TS, sc., dec. nr. 1371/1969, CD, p.254.
165. Constatarea unei stări de fapt pînă la administrarea probelor. Condiţii. Caracter
Cererea pentru constatarea unei stări de fapt este o variantă a procedurii prin care se urmăreşte asigurarea dovezilor cu privire la care preşedintele, apreciind urgenţa şi concludenţa constatării solicitate, o va admite sau o va respinge printr-o încheiere. în caz de admitere, preşedintele va delega executorii judecătoreşti cu efectuarea constatării (art.239 C.proc.civ.).
Tm., s. IV civ., dec. nr. 1358/1990
166. Cheltuieli de judecată. Neindicarea tuturor părţilor din proces. Culpa reclamantului
Din momentul în care se angajează un raport procesual prin chemarea în judecată a unor persoane, reclamantul este obligat să indice în mod corect şi complet pe toţi cei între care trebuie să se lege procesul. Dacă nu procedează în acest mod, reclamantul crează posibilitatea să fie chemată în judecată o persoană străină de proces, care a fost pusă în situaţia de a face cheltuieli de judecată nedatorate, aşa că, fiind în culpă, reclamantul trebuie să-i plătească acele cheltuieli (art.274 C.proc.civ.).
Tm., s. IV civ., dec. nr. 1078/1990
167. Cheltuieli de judecată. Culpă procesuală. Recunoaşterea pretenţiei formulate de reclamant. Efecte
Pîrîtul care a recunoscui la prima zi de înfăţişare pretenţiile reclamantului nu va putea fi obligat la plata cheltuielilor de judecată, afară numai dacă a fost pus în întîrziere înainte de chemarea în judecată (art.275 C.proc.civ.).
Faptul că în speţă pîrîtul a declarat la primul termen că nu se opune la admiterea acţiunii exclude culpa sa procesuală şi deci instanţa nu putea să-l oblige la suportarea cheltuielilor de judecată, motiv pentru care hotărîrea primei instanţe a fost modificată în sensul că a fost înlăturată obligaţia pîrîtului de a le suporta.
Tm., s. III civ., dec. nr. 207/1990
Notă. în sensul că pentru a nu fi obligat la plata cheltuielilor de judecată pîrîtul trebuie să recunoască integral pretenţiile reclamantului, TS, sc., dec. nr.1685/1972, Rep.II, p.379, nr.154.
168. Cheltuieli de judecată. Neplata pensiei de întreţinere de către părinte. Punere de drept în întîrziere
Dacă părintele obligat la plata întreţinerii nu o prestează lunar este considerat de drept în întîrziere şi deci va trebui să suporte cheltuielile de judecată, deşi a recunoscut pretenţiile celeilalte părţi la primul termen de judecată, deoarece obligaţia de întreţinere pe care o au părinţii faţă de copiii lor minori rezultă din lege (art.275 C.proc.civ.).
Tm., s. III civ., dec. nr. 136o/1990
Notă. în acelaşi sens Tj. Hunedoara, dec. civ. nr.605/1983, Rep. IV, p.258, nr.86.
169. Cheltuieli de judecată. Proces de partaj. Compensare. Calitatea părţilor
în procesele de partaj părţile au o dublă calitate, de reclamanţi şi de pîrîţi, iar soluţia pronunţată cu privire la ieşirea din indiviziune este deopotrivă în interesul tuturor. Prin urmare, dacă ambele părţi efectuează cheltuieli în legătură cu judecarea litigiului, se impune compensarea lor în raport de valoarea pretenţiilor admise şi eventual obligarea părţii care a făcut cheltuieli mai mici la suportarea diferenţei respective (art. 274 şi 276 C.proc.civ.). Astfel, în speţă s-a făcut o corectă aplicare a legii prin compensarea parţială a cheltuielilor, ţinînd seama de valoarea pretenţiilor admise fiecărei părţi, în raport de cererile formulate, precum şi obligarea pîrîtului la plata unei diferenţe.
Tm., s. III civ., dec. nr. 440/1990
Notă. în acest sens TS, sc., dec. nr.757/1978, Rep.III, p.298, nr.110.
170. Cheltuieli de judecată. Consemnare la C.E.C. a sumei datorate. Neînştiinţarea creditorului. Culpă procesuală
Pentru a fi valabilă şi eficientă consemnarea unei sume de bani nu este necesar ca ea să fie autorizată de judecător, ci este suficient ca ea să fi fost precedată de o somaţie comunicată creditorului, în care să se arate ziua, ora şi locul unde va fi depusă suma oferită (art. 1116, pct.l C.proc.civ.). Prin urmare, dacă debitorul a consemnat suma fără a face şi această comunicare, iar creditorul l-a acţionat în judecată pentru plata datoriei, instanţa, reţinînd culpa procesuala a pîrîtului, va trebui să-l oblige la restituirea cheltuielilor de judecată suportate de reclamant (art. 274 C.proc.civ.).
Tm., s. III civ., dec. nr. 556/1990
HOTĂRÎRE JUDECĂTOREASCĂ
171. încheiere privitoare la dezbaterile urmate în şedinţa de judecată. Neîntocmire. Caracterul nulităţii
Dispoziţia legală potrivit căreia dezbaterile urmate în şedinţa de judecată se vor trece într-o încheiere de şedinţă, care va fi semnată de judecători şi de grefier, are caracterul unei dispoziţii imperative. Neîntocmirea ei constituie o nulitate procedurală, deoarece s-a cauzat părţilor o vătămare ce nu poate fi înlăturată decît prin anularea hotărîrii. într-adevăr, în lipsa ei nu se pot cunoaşte concluziile părţilor, iar instanţa de recurs nu-şi poate exercita controlul judiciar asupra acelei hotărîri (art.147 şi 105 C.proc.civ.).
Tm., s. III civ., dec. nr. 66/1990
Notă. în acest sens TS, sc., dec. nr.1102/1971, Rep.II, p.384, nr.173, iar cu privire la încheierea de admitere în principiu a acţiunii de partaj, dec. nr.88/1073, CD, p.314.
172. încheiere interlocutorie. Nesocotirea ei prin hotărîrea finală. Nelegalitate
în principiu judecătorii nu sînt legaţi prin încheierile premergătoare soluţionării fondului. Ei sînt legaţi însă de acele încheieri care, fără a hotărî în totul pricina, pregătesc dezlegarea ei (art.268 alin.2 şi 3 C.proc.civ.). Sentinţa este deci nelegală dacă se nesocotesc cele hotărîte printr-o atare încheiere. Astfel, în speţă printr-o încheiere interlocutorie s-a constatat că interveni-enta nu are calitate procesuală activă, dar s-a revenit asupra acestei constatări prin hotărîrea finală, motiv pentru care, printre altele, s-a dispus casarea, cu trimitere spre rejudecare.
Tm., s. III civ., dec. nr. 1064/1990
173. Hotărîre. Menţiuni greşite în minută şi dispozitivul ei. Nulitate. Casare cu trimitere
Potrivit legii, atît minuta hotărîrii, cît şi dispozitivul ei, trebuie să cuprindă, între altele, data la care s-au pronunţat şi menţiunea că pronunţarea s-a făcut în şedinţa publică, nerespectarea acestor condiţii fiind sancţionată cu nulitatea (art.255 şi urm. C. proc.civ.).
Faptul că "în minută s-a trecut data pronunţării, iar în dispozitiv s-a menţionat că hotărîrea s-a pronunţat la o dată ce nu corespunde realităţii, întrucît în acea zi nu funcţionau instanţele judecătoreşti, iar accesul justijiabililor era interzis, este de natură să atragă casarea acelei hotărîri, cu trimitere spre rejudecare.
Tm., s. IV civ., dec. nr. 603/1990
Notă. în sensul că neconcordanta dintre minută şi dispozitiv atrage nulitatea absoluta a hotărîrii, TS, sc., dec. nr. 152/1981, CD, p.225.
174. Nepotrivire între minută şi dispozitivul hotărîrii. îndreptare. Condiţii. Cheltuieli de judecată
Greşelile asupra numelui, calităţii şi susţinerilor părţilor, precum şi cele de socoteli şi orice alte greşeli materiale strecurate în hotărîre, pot fi remediate din oficiu sau în urma unei simple cereri (art.281 alin.l C.proc.civ.).
în cazul în care din cuprinsul minutei rezultă că instanţa l-a obligat pe pîrît la plata cheltuielilor de judecată, inclusiv a onorariului de avocat, dar în dispozitivul hotărîrii a fost omisă obligarea la plata onorariului, această eroare poate fi îndreptată pe calea unei încheieri ulterioare.
Tm., s. III civ., dec. nr. 420/1990
175. Renunţare la acţiune împotriva unui pîrît. Necon-semnare în dispozitivul hotărîrii. Consecinţe
Nu este suficient ca declaraţia reclamantului de renunţare la acţiune cu privire la unul dintre pîrîţi să rezulte din admiterea cererii numai faţă de ceilalţi, ci ea urmează să fie reluată în dispozitivul hotărîrii, din care trebuie să rezulte modul de soluţionare a tuturor capetelor de cerere (art.246 C.proc.civ.).
Tm., s. IV civ., dec. nr. 260/1990
Notă. în sensul că motivarea pe care se întemeiază hotărîrea trebuie să corespundă dispozitivului, astfel cum a fost întocmit în momentul pronunţării, TS, sc., dec. nr.1093/1978, CD, p.268.
176. Ordonanţă preşedinţială. înlăturarea unui act abuziv. Admisibilitate
Calea ordonanţei preşedinţiale este admisibilă, deşi conduce la luarea unei măsuri definitive, în cazul în care se urmăreşte înlăturarea unui act vădit abuziv (art.581_C.proc.civ.).
Astfel, în cauza supusă judecăţii, pîrîtul a montat elemente de calorifer în plus, peste numărul prevăzut prin construcţie, în apartamentul său situat la un nivel inferior al imobilului. Or, reducerea căldurii datorită acestui act constituie o pagubă iminentă, care nu s-ar putea repara pentru perioada de iarnă în curs, încît urgenţa măsurii de desfiinţare a elementelor montate în plus este justificată.
Tm., s. III civ., dec. nr. 24/1990
Notă. în sensul că ordonanţa preşedinţială poate fi folosită în cazurile în care se tinde la desfiinţarea unor acte abuzive, TS, sc., dec. nr.779/1982, CD, p.204.
177. Ordonanţă preşedinţială. Măsuri care se pot lua pe timpul procesului de divorţ
Pe timpul procesului de divorţ instanţa poate lua măsuri vremelnice cu privire la încredinţarea copiilor minori, la obligaţia de întreţinere, la alocaţia pentru copii şi la folosinţa locuinţei (art.613 C.proc.civ.). Aceste măsuri pot fi luate pe cale de ordonanţă preşedinţială pentru că aşa prevede legea, deci fără a fi necesară justificarea vreunei urgenţe din partea celui ce le solicită. Pe de altă parte, avînd caracter vremelnic, ele nu sînt de natură să prejudece fondul procesului, care se rezolvă prin hotărîrea finală asupra procesului de divorţ, sub toate aspectele.
Tm., s. IV civ., dec. nr. 239/1990
Notă. în sensul că instanţa de divorţ poate lua asemenea măsuri vremelnice pe cale de ordonanţă preşedinţială, sub toate aspectele arătate, dec. de îndrumare nr.10/1969 şi 10/1974, pct.4, CD, p.40 şi p.34.
178. Cerere de ordonanţă preşedinţială. Modificare de către instanţă în acţiune de drept comun. Dreptul reclamantului. Situaţia pîrîtului
Potrivit principiului disponibilităţii, reclamantul este îndreptăţit să-şi fixeze cadrul în care înţelege să solicite valorificarea pretenţiilor sale, fie după procedura obişnuită a acţiunii, fie pe calea de excepţie a cererii de ordonanţă preşedinţială. în consecinţă, modificarea, de către instanţă, a cadrului procesual din cerere de ordonanţă preşedinţială în acţiune de drept comun poate fi criticată numai de titularul acţiunii, nu şi de cealaltă parte, care urmează să-şi facă apărările în cadrul procesului astfel fixat.
Deci, întrucît în speţă reclamantul, care formulase cerere de ordonanţă preşedinţială, a fost de acord să se judece în condiţiile acţiunii de drept comun, critica făcută de pîrît sub acest aspect a fost corect respinsă.
Tm., s. III civ., dec. nr. 448/1990
Notă. I n sensul că numai reclamantul este îndreptăţit să determine obiectul acţiunii şi că instanţa este obligată să soluţioneze litigiul în acel cadru, fără a depăşi limitele fixate, TS, 07, dec. nr.30/1977, Rep.III, p.280, nr.22 (V. şi supra nota de sub nr.145). Nu se exclude însă dreptul reclamantului de a consimţi să se judece în cadrul modificat de instanţă.
179. Ordonanţă preşedinţială. Situaţie în care operează puterea de lucru judecat
împrejurarea că, atunci cînd s-a soluţionat cererea de ordonanţă preşedinţială, instanţa nu a luat în discuţie toate aspectele deduse în cadrul acţiunii ulterioare nu împiedică funcţionarea principiului de lucru judecat, întrucît esenţial din acest punct de vedere este cuprinsul cererii prin care reclamantul a sesizat instanţa, iar în speţă se constată că cele două cereri, privind aceleaşi părţi, au acelaşi obiect şi aceeaşi cauză juridică (art.1201 C.civ.).
Tm., s. III civ., dec. nr. 2/1990
CĂI DE ATAC
180. Recurs. Efectele casării cu trimitere spre rejudecare. Puncte de drept soluţionate. Obligativitatea conformării
în caz de admitere a recursului şi de casare cu trimitere, hotărîrile instanţei de recurs asupra punctelor de drept dezlegate sînt obligatorii pentru judecătorii fondului (art.315 alin.l C.proc.civ.). Cu privire la problemele de fapt instanţa îşi păstrează însă dreptul de apreciere, obligatorii fiind numai indicaţiile date în legătură cu necesitatea de a se lămuri anumite împrejurări şi cu administrarea de probe, în scopul de a se pronunţa o hotărîre temeinică şi legală.
Astfel, în speţă, instanţa de trimitere nu era îndreptăţită să repună în discuţie problema dacă reclamanta este sau nu unică succesoare legală în privinţa unui loc de înmormîntare, dat fiind că această problemă de drept fusese rezolvată afirmativ prin decizia de casare.
Tm., s. IV civ., dec., nr. 607/1990
Notă. Sn acelaşi sens cu privire la problemele de drept rezolvate şi Ia indicaţiile date pentru lămurirea unor împrejurări de fapt, TS, sc., dec. nr.1211/1979, CD, p.277.
181. Cerere de revizuire. Motive. Act fals. Competenţa Instanţei. Constatarea nerealităţii înscrisului
Revizuirea unei hotărîri definitive poate fi cerută, între altele, dacă a fost dată în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în1 urma judecăţii (art.322 pct.4 C.proc.civ.).
Prin înscris fals declarat în cursul sau în urma judecăţii, în sensul acestei dispoziţii legale, trebuie să se înţeleagă nu numai înscrisul reţinut ca fals odată cu stabilirea unei infracţiuni, ci şi acela al cărui conţinut nu corespunde realităţii chiar şi atunci cînd prin operaţiunile de alterare a realităţii nu s-a săvîrşit vreo infracţiune. Totodată, pe baza aceleiaşi dispoziţii legale urmează a se decide că instanţa sesizată cu cererea de revizuire are obligaţia de a stabili ea însăşi dacă înscrisul în temeiul căruia s-a dat hotărîrea are sau nu un conţinut real, precum si motivele pentru care nu s-a aflat pînă la introducerea cererii de revizuire care este realitatea.
Ivirea unei situaţii în care urmărirea penală sau condamnarea nu mai este legalmente posibilă nu justifică, sub nici o formă, concluzia că cererea de revizuire ar fi inadmisibilă, deoarece altminteri ar însemna ca erorile judiciare, a căror înlăturare se impune, să rămînă în fiinţă, ceea ce este de neconceput.
Tm., s. IV civ., dec. nr. 1689/1990
Notă. în acest sens, cu precizarea că în cazul în care instanţa penală nu a fost sesizată deoarece organul de procuratură a considerat că nu s-a săvîrşit o infracţiune, fără însă a exclude caracterul nereal al înscrisului, instanţei de revizuire îi revine obligaţia de a stabili dacă acel înscris este sau nu real, TS, sc., dec., nr.1044/1982, CD, p.196.
182. Cerere de revizuire. înţelesul noţiunii de act nou
Cererea de revizuire a unei hotărîri poate fi promovată, între
alte motive, dacă, după darea hotărîrii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reţinute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfăţişate dintr-o împrejurare mai presus de voinţa părţilor (art. 322, pct.5 C.proc.civ.). în cazul în care se solicită revizuirea pe baza unui înscris ce se afla în dosarul unui organ de jurisdicţie, care nu a fost reţinut de partea potrivnică şi cu privire la care nu s-a dovedit imposibilitatea de a-1 prezenta, cererea de revizuire nu poate fi admisă deoarece acel înscris nu constituie un act nou în sensul legii.
Tm., s. III civ., dec. nr. 216/1990
Notă. în acelaşi sens TS, sc., dec. nr. 99/1981, CD, p.237.
183. Contestaţie în anulare. Situaţii în care poate fi folosită. Erori materiale. Erori de judecată
Pentru a putea fi admisă o contestaţie în anulare îndreptată împotriva deciziei pronunţate de o instanţă de recurs, este necesar ca eroarea materială gravă, invocată de parte, să privească o problemă de procedură. O atare eroare trebuie să fie evidentă, în legătură cu aspecte formale ale judecăţii în recurs, pentru verificarea căreia să nu fie necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor. Această cale de atac tinde la anularea unei hotărîri nu pentru că judecata nu a fost bine făcută, ci pentru motivele expres prevăzute de lege (art.318 C.proc.civ.).
Tm., s. III civ., dec. nr. 1653/1990
Notă. î n sensul că ceea ce se urmăreşte pe această cale este anularea hotărîrii pentru neobservarea unor neregularităţi ale actelor de procedură sau pentru că soluţia pronunţată este rezultatul unei erori materiale evidente, TS, şc., dec. nr .303/1978, CD, p.281.
184. Contestaţie în anulare. Greşeli materiale. înţelesul noţiunii. Condiţii de admisibilitate
Hotărîrea dată în recurs poate fi retractată dacă a fost rezultatul unei greşeli materiale (art.318 alin.l C.proc.civ.). Textul se referă la greşeli materiale evidente în legătură cu aspectele formale ale judecăţii în recurs, cum ar fi respingerea recursului ca tardiv sau anularea lui ca insuficient timbrat ori făcut de o persoană fără calitate şi alte situaţii asemănătoare, deşi la dosar se găsesc dovezi din care se învederează că a fost depus la termen sau că a fost legal timbrat ori formulat de o persoană îndreptăţită a-1 declara, pentru verificarea acestor situaţii nefiind necesară reexaminarea fondului sau o reapreciere a probelor. Legea nu a urmărit să deschidă părţilor calea recursului la recurs, care să fie soluţionat de aceeaşi instanţă, sub motivul că s-a stabilit eronat situaţia de fapt.
Tm., s. III civ., dec. nr. 706/1990
Notă. Precizăm că greşeala materială poate consta în neobservarea de către instanţă a unui act de procedură cu privire la care nu s-a făcut nici o judecată. Cînd însă instanţa a cunoscut existenţa şi conţinutul actului şi a făcut asupra lui o apreciere nu mai poate fi vorba de o greşeală materială în sensul legii, ci eventual de o greşeală de judecată, care nu se poate îndrepta de aceeaşi instanţă prin retractarea propriei sale hotărîri, ci numai de către instanţa de control judiciar, în cadrul căilor de atac prevăzute de lege. în acest sens TS, sc., dec. nr.440/1979, CD, p.281.
185. Contestaţie în anulare. Omiterea unui motiv invocat de recurent. Motive care trebuiau să fie examinate din oficiu
Prin contestaţia în anulare se poate critica o hotărîre pronunţată în recurs numai pentru neexaminarea motivelor de nulitate invocate de parte, dar nu şi pentru motivele pe care instanţa de recurs trebuia să le ridice din oficiu (art.318 alin.l C.proc.civ.).
Tm., s. III civ., dec. nr. 1340/1990
Notă. în sensul că motivele de casare pentru neexaminarea cărora se justifică introducerea unei contestaţii în anulare sînt numai cele invocate de parte, în termenul prevăzut de lege, iar nu şi motivele formulate tardiv sau acelea pe care instanţa ar fi putut să le ridice din oficiu, TS, sc., dec. nr.1397/1978, Rep. III, p-314, nr.188.
186. Contestaţie în anulare. Motive neprevăzute de lege
Contestaţia în anulare a unei hotărîri poate fi promovată pentru anumite motive prevăzute de lege şi numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe căile ordinare de atac. Prin excepţie, ea poate să fie primită, pentru aceleaşi motive, dacă ele au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanţa le-a respins pentru că aveau nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără a fi judecat în fond (art.317 alin.l şi 3 C. proc.civ.).
în speţă, decizia instanţei de recurs a fost criticată pentru greşită anulare a recursului ca netimbrat, susţinîndu-se că, la data cînd s-a soluţionat recursul, contestatorul nu a putut ajunge la timp din cauza sarcinilor de serviciu, dar că ulterior a plătit taxele de timbru. Contestaţia a fost respinsă întrucît motivul invocat nu este prevăzut de lege.
Tm., s. III civ., dec, nr. 237/1990
EXECUTARE SILITĂ
187. Poprire asiguratorie. Depunerea cauţiunii. Contestaţie. Natura raportului juridic
Odată cu cererea de poprire şi dovada de introducere a acţiunii, creditorul care nu posedă act scris trebuie să dea şi o cauţiune de jumătate din valoarea reclamaţiei (art.452 lit.b C.proc.civ.). Această dispoziţie legală are caracter imperativ şi nu facultativ, astfel încît cauţiunea nu se va putea depune după ce s-a ordonat poprirea şi nici în instanţa ce urmează să judece contestaţia la poprire, ceea ce înseamă că, pentru a fi valabilă, poprirea este condiţionată de o cauţiune în cuantumul prevăzut de lege.
în cazul popririi asigurătorii, contestaţia la încuviinţare (art.455 alin.final C.proc.civ.) nu se poate face decît în cadrul dosarului în care s-a ordonat înfiinţarea ei şi nu în cadrul unui proces distinct.
Poprirea asiguratorie avînd caracter accesoriu, natura raporturilor juridice dintre părţi nu poate fi alta decît a raporturilor juridice ce se nasc în acţiunea principală. Prin urmare dacă, aşa cum este cazul în speţă, în acţiunea principală se precizează că există raporturi bazate pe răspunderea civilă delictuală (art.998 C.civ.), în cererea accesorie nu pot exista alte raporturi.
Pe de altă parte, în Codul comercial (art.-908) se face trimitere expresă la art.452 C.proc.civ. şi chiar dacă nu s-ar face o atare trimitere acest text îl completează, ca dispoziţie legală specială, aplicabilă cu prioritate. De altfel dispoziţiile Codului de procedură civilă alcătuiesc procedura de drept comun în materie comercială (art.721).
Tm., s. III civ., dec. nr. 494/1990
188. Poprire. Aplicarea prevederilor legale. Pretenţii în legătură cu alocaţia de stat pentru copii
Alocaţia de stat pentru copii are acelaşi regim ca şi pensia de întreţinere, aşa că pentru realizarea ei se poate folosi calea popririi din oficiu (art.4611 C.proc.civ.). Totuşi, în conformitate cu principiul disponibilităţii, care guvernează în materie civilă, indiferent de aplicarea acestei dispoziţii legale, îşi găsesc aplicarea şi prevederile referitoare la poprire (art.452 şi urm.), prin care se evită concursul de popriri pe veniturile debitorului, care sînt de natură să provoace o serie de dificultăţi în executare.
Tm., s. III civ., nr. 953/1990
189. Poprire. Rolul instanţei de validare. Limite. Apărările care se pot invoca
Apărările în instanţa de validare a popririi trebuie să se refere la probleme de executare propriu-zisă, fără a se putea pune în discuţie probleme de fond rezolvate în cuprinsul hotărîrii ce se execută, instanţa de validare neavînd căderea să examineze legalitatea şi temeinicia unei atare hotărîri.
Tm., s. III civ., dec. nr. 1218/1990
Notă. în sensul că instanţa de validare nu poate face altceva decît să aducă la îndeplinire titlul executor pe baza căruia s-a înfiinţat poprirea, fiind obligată să se conformeze în totul hotărîrii şi să examineze numai dacă ea este executorie, TS, sc., dec. nr.1623/1978, CD, p.290.
190. Poprire. Compensarea datoriilor. Constatare. Invalidarea urmăririi
Cînd două persoane sînt datoare una alteia, are loc între ele o compensare care stinge amîndouă datoriile. Ea operează de drept, în puterea legii, chiar dacă debitorii nu cunosc această situaţie. Cele două datorii se sting reciproc în momentul în care se găsesc existînd deodată şi anume pîna la concurenţa sumelor respective (art.1143 şi 1144 C.proc.civ.).
în speţă, rezultînd că cele două creanţe reciproce ale părţilor erau certe, lichide şi extingibile, s-a constatat compensarea lor şi s-a invalidat urmărirea pentru suma respectivă.
Tm., s. III civ., dec. nr. 1611/1990
191. Sechestru judiciar. Situaţii în care poate fi încuviinţat. Pericolul înstrăinării sau deteriorării
Ori de cîte ori există un proces asupra proprietăţii sau posesiei unui bun sau asupra administrării ori folosinţei unui lucru comun, instanţa poate să încuviinţeze sechestrul bunului sau lucrului comun aflat în discuţie, putînd să oblige pe reclamant de a da o cauţiune. Pentru încuviinţarea sechestrului nu este însă suficientă existenţa litigiului, ci şi a pericolului de înstrăiare sau deteriorare a bunului sau lucrului comun (art.596 şi 597 C.proc.civ.).
Tm., s. IV civ., dec. nr. 1402/1990
Notă. î n sensul că sechestrul judiciar reprezintă o măsură de asigurare a acţiunii, iar pentru aplicarea lui este necesar să se învedereze că partea care deţine bunul îl deteriorează sau există primejdia de a fi înstrăinat, ori că în cazul lucrului comun acela care îl foloseşte îl privează pe celălalt coproprietar de fructele sau veniturile la care este îndreptăţit, TS, sc., dec. nr.703/1975, Rep.II, p.372, nr.120.
192. Sechestru judiciar. Justificare. Folosirea exclusivă a unui bun comun
Ori de cîte ori există, între altele, un proces asupra administrării ori folosinţei unui lucru comun, judecata poate, la cererea celui interesat, să încuviinţeze sechestrul lucrului respectiv (art.596 C.proc.civ.).
In speţă, la cererea reclamantei, s-a înfiinţat sechestru judiciar asupra unui autoturism bun comun al soţilor. S-a reţinut în acest sens că pîrîtul-recurent, părăsind domiciliul conjugal, s-a stabilit la concubina sa, iar autoturismul, la care părţile au făcut şi o serie de îmbunătăţiri importante, este folosit în exclusivitate numai de el şi de concubină. în situaţia dată s-a considerat justificată cererea de înfiinţare a sechestrului.
Tm., s. IV civ., dec. nr. 208/1990
Notă. în sensul că sechestrul judiciar poate fi instituit şi în cazul în care, deşi nu există neînţelegeri cu privire la dreptul de proprietate, litigiul este generat de faptul că bunul comun este folosit în mod exclusiv de un coproprietar în detrimentul celuilalt, TS, sc., dec. nr.703/1975, Rep.II, p.872, nr.120, indicată şi în nota anterioară.
193. Sechestru judiciar. Efectele aplicării. Neîmpiedicarea folosinţei
în cazurile în care se înfiinţează sechestru judiciar în condiţiiţe prevăzute de lege, paza bunului sechestrat poate fi încredinţată deţinătorului sau unei a treia persoane (art.596 alinii şi 2 C.proc.civ.). Aplicarea sechestrului judiciar nu echivalează însă cu nefolosirea bunului, ci doar îl va împiedica pe deţinător să-l înstrăineze.
Tm., s. IV civ., dec. nr. 942/1990
194. Prescripţie. întreruperea termenului. Solicitarea repetată a plăţii. Ineficienţă
Dreptul la acţiune, avînd un obiect patrimonial, se stinge prin prescripţie dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege. Acest termen începe să curgă de la data la care se naşte dreptul la acţiune şi poate fi suspendat sau întrerupt numai în anumite situaţii prevăzute în mod expres (art.l alin.l, art.7 alin.l, art.13 şi 16 Decret nr.167/1958). Solicitarea repetată de către creditor a executării .obligaţiei nu este de natură să echivaleze cu o întrerupere a termenului de prescripţie, ea avînd cel mult caracterul unei puneri în întîrziere.
Tm., s. IV civ., dec.nr. 533/1990
195. Prescripţie. Recunoaşterea datoriei. Condiţii. Expirarea termenului
Pentru ca să aibă caracter întrerupător de prescripţie, este necesar ca declaraţia debitorului de recunoaştere a unei datorii să se plaseze în cadrul termenului de prescripţie şi nu după expirarea lui. împrejurarea că debitorul a executat o pedeapsă privativă de libertate nu constituie motiv de suspendare a cursului termenului (art.13 şi 16 Decret nr. 167/1958).
Tm., s. IV civ.-, dec. nr. 438/1990
196. Executare silită. Cereri anuale de continuare a executării. întreruperea termenului de prescripţie
Prescrierea dreptului de a obţine executarea silită a unei hotărîri judecătoreşti se justifică prin lipsa de diligenţă de care a dat dovadă titularul acestui drept, întrucît nu a stăruit să-şi pună în executare titlul. Dacă însă creditorul a depus în termenul prevăzut de lege cererea de executare a titlului, ca act începător de executare, fără a-şi fî putut realiza dreptul din motive independente de voinţa sa, faptul de a-şi reitera în cadrul termenului legal cererea de executare este de natură să împiedice aplicarea prescripţiei (art. 16 Decret nr. 167/1958).
Astfel, în speţă, creditorul persoană fizică nu a reuşit să-şi exe-cute titlul decît parţial, deoarece debitorul îşi schimba periodic locul de muncă şi localitatea de domiciliu, dar întrucît a depus anual cereri de continuare a executării, contestaţia la executare introdusă de către debitor a fost în mod corect respinsă, dreptul creditorului nefiind prescris.
Tm., s. IV civ., dec. nr. 590/1990
Notă. în acest sens TS, sc., dec. nr.1068/1971, Rep.II, p.411, nr.297.
197. Contestaţie la executare. Achitarea sumei poprite. Verificare. îndatorirea instanţei
Legea crează pentru participanţii la executarea silită cadrul pentru sesizarea instanţei de cîte ori se ivesc incidente sau contestaţii ce s-ar ridica asupra urmăririi (art.400 C.proc.civ.).
Cererea de sistare a popririi pe motiv că debitul a fost plătit, aşa că reţinerile în continuare sînt nelegale, reprezintă o contestaţie la executare, iar pentru rezolvarea ei instanţa care execută hotărîrea este obligată să verifice , pe bază de acte, dacă debitul a fost achitat. Ea nu este îndreptăţită să dea indicaţii debitorului ca, împreună cu terţul poprit, să facă această verificare, care este de atributul ei. O asemenea procedare a instanţei ar echivala cu o nepronunţare asupra obiectului cererii şi este de natură să atragă casarea hotărîrii, cu trimitere spre rejudecare.
Tm., s. III civ., dec. nr. 295/1990
198. Contestaţie la executare. Introducere în urma somaţiei. Caracterul acesteia. Condiţii
Somaţia este un act premergător executării. Ea reprezintă numai o încunoştiinţare cu privire la iminenţa executării silite în cazul în care nu s-ar da curs indicaţiei de executare benevolă a obligaţiei impuse prin titlul executor.
O contestaţie la executare se poate face totuşi chiar în urma somaţiei, dacă îndeplinirea primului act de executare propriu-zisă ar fi ireparabilă pentru cel urmărit, ceea ce însă nu este cazul atunci cînd este vorba de executarea unei creanţe băneşti.
Tm., s. III civ., dec. nr. 1862/1990
Notă. în sensul că somaţia nu este un act de executare şi că nu este de natură să împiedice introducerea unei contestaţii la executare, decît în unele situaţii de excepţie, printre care restituirea unor bunuri mobile sau evacuarea, cînd poate fi considerată act de executare deoarece constituie unicul act care precede deposedarea debitorului, TS, sc., dec. nr. 617/1982, Rep. IV, p.273, nr.156 şi TS, sc., dec. nr.l 182/1969, CD, p.273.
199. Adjudecare. Nedepunerea preţului şi a taxelor. Vînzarea bunului în cont. Condiţii
Dacă, la expirarea termenelor de depunere a preţului, ad-judecatprul nu va aduce recipisa de depunere a preţului şi a celorlalte taxe, bunul va fi pus, din oficiu sau la cererea oricărei părţi interesate, din nou în vînzare la licitaţie pe socoteala ad-judecatanilui.
Pentru noua licitaţie se va face o nouă publicaţie, care va cuprinde, printre altele, numele adjudecatarului care nu a plătit preţul, precum şi suma la care se adjudecase, această sumă urmînd a servi ca punct de plecare pentru noua adjudecare. Dacă nici la noua licitaţie adjudecatarul nu va depune preţul, bunul se va adjudeca pe seama celui care va da un preţ, fie şi mai mic, iar fostul adjudecatar va fi obligat să plătească diferenţa pînă la preţul primei adjudecări (art.546 şi 550 C.proc.civ.).
în cazul în care nu se respectă această procedură legală a revinderii în cont, diferenţa de preţ nerealizată nu i se poate imputa fostului adjudecatar.
Tm., s. IV civ., dec. nr. 1785/1990 | |
|
|
DREPT PROCESUAL CIVIL - COMPETENŢA - ACŢIUNEA - JUDECATA - CĂI DE ATAC
