| Forum întrebări juridice - Litigii |
|
|
| 27-09-2026 |
 | Vizitator Vizitator |
| Permisul de conducere în Romania - opinie 1.Persoana are un singur permis de conducere emis de un stat UE sau de un stat non-UE - Articolul 83 din OUG 195/2002 prevede condițiile în care un permis de conducere emis de un stat străin poate fi folosit pe teritoriul românesc. - Daca persoana are deja permisul de conducere străin menționat atunci statul român nu ii poate emite un permis de conducere românesc deoarece legislația din România interzice ca o persoana sa aibă două permise de conducere în același timp (simultan). - Permisul de conducere străin menționat poate fi preschimbat la cerere (deci opțional nu obligatoriu) cu un permis de conducere romanesc daca acea persoană are domiciliul, reședința sau rezidenta in Romania - conform Ordinului 163/2011 - În funcție de statul străin care a emis permisul de conducere străin menționat, preschimbarea acestuia cu un permis de conducere românesc poate avea loc în mod direct fara examen sau poate avea loc prin susținerea de la zero a examenului de șoferi - conform Ordinului 163/2011. - La data obținerii permisului de conducere românesc permisul de conducere străin menționat este trimis de autoritățile române statului străin care l-a emis informând statul străin cu privire la preschimbare - conform art.10 din Ordinul 163/2011. - Având în vedere că persoana are un singur permis de conducere străin sau preschimbat cu un permis de conducere romanesc daca aceasta persoana are dreptul de a conduce suspendat în Romania, atunci autoritățile române ii vor reține singurul permis de conducere pe care aceasta persoana îl are. - Astfel, persoana respectiva nu va mai putea circula in Romania, într-un stat UE sau într-un stat non-UE fara permis de conducere. 2.Persoana are două permise de conducere străine emise de două state non-UE diferite sau emise de un stat non-UE și un stat UE inclusiv Romania - O persoana nu poate avea în același timp două permise de conducere emise de două state UE diferite deoarece legislația UE interzice acest lucru. - Astfel, conform legislației UE o persoana poate avea un permis de conducere emis de un singur stat UE. - O persoana poate avea două permise de conducere străine emise de state non-UE diferite deoarece există și state non-UE care permit ca o persoana sa aibă două permise de conducere ale unor state diferite. - O persoana ar putea avea două permise de conducere emise de un stat non-UE și de un stat UE inclusiv Romania in cazul in care acea persoana după ce obține un permis de conducere al unui stat UE inclusiv Romania se deplasează într-un stat non-UE unde poate obține permisul de conducere al acelui stat. - În Romania daca o persoana are două permise de conducere străine acea persoana nu poate preschimba la cerere (opțional, nu obligatoriu) un permis de conducere străin cu un permis de conducere românesc - conform art.4 din Ordinul 163/2011. - Referitor la preschimbare art.4 din Ordinul 163/2011 ar putea fi modificat astfel încât persoana care deține două permise de conducere străine să poată preschimba unul dintre permise cu un permis de conducere românesc. - Aceasta deoarece persoanele care dețin doua permise de conducere străine obținute în state non-UE diferite sau într-un stat UE și un stat non-UE ulterior, nu pot fi sancționate de statele UE atât timp cât permisele de conducere au fost obținute în mod legal și cel puțin unul dintre permise este valabil intr-un stat UE (și în România). - Daca o persoana are două permise de conducere emise de un stat UE și de un stat non-UE ulterior poate fi preschimbat numai permisul de conducere al statului UE cu un alt permis de conducere al altui stat UE, sau cu un permis de conducere românesc în Romania, nu permisul de conducere al statului non-UE. - Aceasta deoarece daca in cazul de mai sus s-ar preschimba permisul de conducere al statului non-UE cu un permis de conducere al unui stat UE sau cu un permis de conducere românesc în Romania, persoana ar deține două permise de conducere ale unor state UE diferite lucru interzis de legislația UE. - În cazul în care o persoana care deține două permise de conducere ale unor state diferite are dreptul de a conduce suspendat în Romania atunci autoritățile din România trebuie să rețină un singur permis de conducere pe care persoana îl prezintă. - Dar persoana respectiva nu poate circula in Romania nici cu celălalt permis de conducere pe care aceasta îl deține în mod legal. - De asemenea, este posibil conform legislației UE ca o persoana care are dreptul de a conduce suspendat într-un stat UE să nu poată circula in UE in baza celuilalt permis de conducere pe care aceasta îl deține în mod legal. - In cazul de mai sus persoana ar putea circula cu celălalt permis de conducere în statul non-UE care i l-a emis sau în alte state non-UE dar este posibil ca și în aceste state sa ii fie interzis dreptul de circulație în baza celuilalt permis de conducere pe motiv că are dreptul de conducere suspendat într-un alt stat, cum ar fi un stat UE și a comis o contravenție în statul respectiv. | |
|
|
|
| 27-09-2026 |
 | Vizitator Vizitator |
| OUG 195/2002 privind Codul rutier roman Articolul 83 (1) Au dreptul să conducă autovehicule pe drumurile publice din România, dacă îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 20 și art. 23 alin. (1), titularii permiselor de conducere naționale valabile, eliberate de autoritățile: a) statelor membre ale Convenției asupra circulației rutiere, prevăzută la art. 82 alin. (2); b) statelor membre ale Uniunii Europene; c) statelor cu care România a încheiat un tratat privind recunoașterea reciproca a permiselor de conducere auto. (2) Pentru a conduce un autovehicul pe teritoriul României, persoanele care sunt titulare ale unui permis de conducere național eliberat de autoritățile unui stat care nu este membru al Convenției asupra circulației rutiere și nici membru al Uniunii Europene ori cu care România nu a încheiat un tratat privind recunoașterea reciproca a permiselor de conducere auto trebuie să posede și permis de conducere internațional. (2^1) Prin excepție de la prevederile alin. (2) referitoare la obligația de a poseda și un permis de conducere internațional, pot conduce pe teritoriul României, pe o perioadă determinată, titularii permiselor de conducere naționale eliberate de autoritățile altor state decât cele prevăzute la alin. (1), dacă posedă asupra lor și pașaportul valabil emis de acest stat. Prin hotărâre a Guvernului se stabilesc, în condiții de reciprocitate, perioadele de conducere, precum și statele autorităților emitente ale permiselor de conducere naționale, dintre cele cu care România are parteneriate strategice sau dintre cele care sunt membre ale Organizației Tratatului Atlanticului de Nord sau ale Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică. (3) Permisele de conducere naționale eliberate de autoritățile prevăzute la alin. (1), precum și cele a căror valabilitate este recunoscută de România în mod unilateral, deținute de persoane care au domiciliul sau reședința în România în sensul art. 23^1 alin. (2), pot fi preschimbate cu documente similare românești, în condițiile stabilite prin ordin al ministrului afacerilor interne, care se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I. (3^1) În cazul permiselor de conducere prevăzute la alin. (3), inclusiv al celor obținute ca urmare a preschimbării sau a preschimbărilor succesive ale unor permise de conducere obținute prin examen în România, care nu îndeplinesc condițiile de preschimbare cu documente similare românești, titularii acestora se pot prezenta la examen în vederea obținerii unui permis de conducere românesc, făcând dovada că sunt apți din punct de vedere medical. (3^2) În urma dobândirii permisului de conducere românesc în condițiile alin. (3^1), permisul de conducere național eliberat de către autoritățile prevăzute la alin. (1) se remite acestora de către serviciile publice comunitare regim permise de conducere și înmatriculare a vehiculelor, cu mențiunea că a fost obținut un nou permis de conducere în România. (4) În procedura de preschimbare a permiselor de conducere naționale eliberate de autoritățile competente ale altor state cu documente similare românești, autoritățile competente pot elibera o dovadă înlocuitoare a permisului de conducere, în condițiile stabilite prin ordinul ministrului afacerilor interne prevăzut la alin. (3). (5) Ministerul Afacerilor Interne, prin Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări, emite permisul de conducere internațional, în conformitate cu prevederile convenției prevăzute la art. 82 alin. (2), în condițiile stabilite prin regulament. Dispozițiile prezentului alineat nu aduc atingere activității de emitere a permisului de conducere internațional de către asociațiile autorizate în acest scop potrivit tratatelor la care România este parte. Articolul 102 (1) Constituie contravenții și se sancționează cu amenda prevăzută în clasa a IV-a de sancțiuni următoarele fapte săvârșite de persoane fizice: (...........) 8. deținerea simultană a două permise de conducere naționale, dintre care unul eliberat de o autoritate competentă străină; (...........) | |
|
|
|
| 27-09-2026 |
 | Vizitator Vizitator |
| Ordinul 163/2011 Articolul 1 (1) Prezentul ordin reglementează preschimbarea, la cerere, cu documente similare românești a permiselor de conducere naționale eliberate de autoritățile prevăzute la art. 83 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, denumită în continuare ordonanța de urgență, precum și a celor a căror valabilitate este recunoscută în mod unilateral potrivit art. 83 alin. (3) din ordonanța de urgență. (2) Pot solicita preschimbarea permiselor de conducere naționale prevăzute la alin. (1) cu documente similare românești persoanele care au sau își stabilesc domiciliul sau reședința în România în sensul art. 231 alin. (2) din ordonanța de urgență. (.............) Articolul 2 (1) Pot fi preschimbate cu documente similare românești, fără susținerea unui examen sau test, permisele de conducere naționale eliberate de autoritățile: a) statelor membre prevăzute în anexa nr. 1; b) statelor membre ale Convenției asupra circulației rutiere, încheiată la Viena la 8 noiembrie 1968 și ratificată de România prin Decretul nr. 318/1980, cu excepția celor menționate la lit. a), prevăzute în anexa nr. 2; c) statelor prevăzute în anexa nr. 3*). (2) Permisele de conducere care conțin informații suplimentare/restricții, sub forma codurilor europene armonizate, se preschimbă cu documente similare românești, cu condiția înscrierii acestor coduri în rubrica "Restricții" din permisul de conducere. (.........) Articolul 4 Permisele de conducere naționale eliberate de autoritățile statelor prevăzute la art. 2 alin. (1) nu pot fi preschimbate cu documente similare românești în situația în care se constată că deținătorii acestora posedă și un alt permis de conducere național. Articolul 9 (1) Pot fi preschimbate cu documente similare românești, fără susținerea unui examen sau test, și permisele de conducere naționale deținute de personalul aflat pe teritoriul României în misiune oficială, sub egida unei organizații internaționale interguvernamentale, indiferent de statul emitent. (.........) Articolul 10 După preschimbarea permisului de conducere, instituția prefectului remite autorității competente a statului emitent permisul de conducere național vechi, prin adresă oficială, în cuprinsul căreia informează această autoritate cu privire la efectuarea preschimbării. Articolul 13 Dispozițiile din prezentul ordin referitoare la utilizarea rețelei permiselor de conducere a Uniunii Europene se aplică de la data la care această rețea devine operațională. | |
|
|
|
| 28-09-2026 |
 | Vizitator Vizitator |
| Permisul de conducere în Romania - completări Este interzis ca o persoana sa dețină două permise de conducere românești sau două permise de conducere emise de state membre UE diferite - conform art.102 pct.8 din OUG 195/2002. Permisele de conducere străine care sunt recunoscute în Romania și care pot fi folosite pentru circulație în Romania sunt cele prevăzute la art.83 alin.1 și alin.3 din OUG 195/2002. Permisele de conducere străine nerecunoscute in Romania pot fi folosite pentru circulație în Romania daca sunt însoțite și de un permis de conducere international conform art.83 alin.2 din OUG 195/2002. 1.Persoana are un singur permis de conducere emis de un stat UE sau emis de un stat non-UE I. Daca persoana are un permis de conducere recunoscut în Romania ea poate preschimba permisul de conducere străin cu un permis de conducere romanesc in mod direct fara examen sau test daca permisul de conducere străin este emis de un stat prevăzut la art.2 alin.1 din Ordinul 163/2011. - Daca persoana are un permis de conducere recunoscut în Romania ea poate preschimba permisul de conducere străin cu un permis de conducere românesc prin examen sau test sau prin urmarea scolii de șoferi în Romania daca permisul de conducere străin nu este emis de un stat prevăzut la art.2 alin.1 din Ordinul 163/2011. - Pentru preschimbare persoana care are un permis de conducere recunoscut în Romania trebuie să aibă domiciliul sau reședința în România și să îndeplinească și celelalte condiții de preschimbare prevăzute de Ordinul 163/2011. - După preschimbarea permisului de conducere recunoscut în Romania cu un permis de conducere românesc statul român va trimite permisul de conducere strain statului străin care l-a emis cu informarea despre preschimbare. II.Daca o persoana are un permis de conducere recunoscut în Romania dar nu îndeplinește condițiile de preschimbare prevăzute de Ordinul 163/2011 poate obține un permis de conducere romanesc prin examen sau test sau prin urmarea scolii de șoferi în Romania. - După obținerea permisului de conducere românesc, permisul de conducere străin recunoscut în Romania va fi trimis de statul român statului străin care l-a emis cu mențiunea că a fost emis în Romania un nou permis de conducere românesc. III.Pot fi preschimbate cu documente similare românești, fără susținerea unui examen sau test, și permisele de conducere naționale (străine) deținute de personalul aflat pe teritoriul României în misiune oficială, sub egida unei organizații internaționale interguvernamentale, indiferent de statul emitent - conform art.9 din Ordinul 163/2011. - După preschimbare, permisul de conducere străin va fi trimis de statul român statului străin care l-a emis cu informarea despre preschimbare. IV.Daca persoana are un permis de conducere nerecunoscut in Romania atunci acea persoana poate obține un permis de conducere românesc prin urmarea scolii de șoferi în Romania. - După obținerea permisului de conducere românesc, permisul de conducere străin nerecunoscut in Romania nu va fi trimis de statul român statului străin care l-a emis ci permisul de conducere străin va rămâne în posesia persoanei deoarece este un permis de conducere care nu este valabil in Romania. 2.Persoana are două permise de conducere emise de state non-UE diferite sau emise de un stat UE și de un stat non-UE ulterior Conform art.4 din Ordinul 163/2011 o persoana care are două permise de conducere străine valabile (recunoscute) în Romania nu poate preschimba unul dintre permise cu un permis de conducere românesc. I.Daca persoana are două permise de conducere străine nerecunoscute in Romania aceasta persoana poate circula in Romania cu un permis de conducere international. Dacă persoana dorește să obțină un permis de conducere românesc atunci nu poate avea loc preschimbarea unui permis de conducere străin cu un permis de conducere românesc deoarece ambele permise de conducere străine sunt nerecunoscute și nu sunt valabile in Romania. In acest caz, persoana trebuie sa urmeze școală de șoferi în Romania și să obțină un permis de conducere românesc. Cele două permise de conducere străine rămân în posesia persoanei deoarece sunt nerecunoscute și nu sunt valabile in Romania. II.Daca o persoană are un permis de conducere recunoscut în Romania și un permis de conducere nerecunoscut in Romania atunci acea persoana ar putea preschimba permisul de conducere recunoscut în Romania cu un permis de conducere românesc. Aceasta deoarece celălalt permis de conducere este nerecunoscut și nu este valabil in Romania. Permisul de conducere recunoscut în Romania poate fi preschimbat cu un permis de conducere românesc fara examen sau prin examen și după preschimbare permisul de conducere străin este trimis de statul român statului străin care l-a emis cu informarea despre preschimbare (situațiile de la punctul 1). III.Daca o persoană are două permise de conducere recunoscute și valabile in Romania, consider că art.4 din Ordinul 163/2011 ar putea fi modificat astfel încât unul dintre permise să poată fi preschimbat cu un permis de conducere românesc. Aceasta deoarece persoana respectiva nu poate obține un alt permis de conducere românesc urmând școala de șoferi în Romania deoarece ar avea în total trei permise de conducere recunoscute și valabile în Romania, în loc de doua. Preschimbarea se poate face fara examen sau cu examen în situațiile prevăzute la punctul 1 și după obținerea permisului de conducere românesc permisul de conducere străin valabil și recunoscut în Romania trebuie trimis de statul român statului străin care l-a emis cu informarea despre preschimbare. Dacă persoana are două permise de conducere recunoscute în Romania unul emis de un stat non-UE și al doilea emis de un stat UE poate fi preschimbat cu un permis de conducere romanesc numai permisul emis de statul UE. Dacă s-ar preschimba permisul de conducere al statului non-UE cu un permis de conducere românesc atunci persoana ar avea două permise de conducere ale unor state membre UE (Romania și celălalt stat UE) lucru interzis de legislația UE. IV.Aceste situații apar datorita faptului că exista state non-UE care permit ca o persoana sa aibă două permise de conducere ale unor state diferite. Sau după ce o persoană obține un permis de conducere al unui stat UE se deplasează într-un stat non-UE care îi emite un alt permis de conducere. | |
|
|
|
|
|
| Răspuns rapid |
Nume: (Postezi ca vizitator. Ai cont pe site? Autentifică-te) E-mail: |