OUG 50 2005 CSSPP Comisia pensii private

OUG 50 2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private (CSSPP), publicată în Monitorul Oficial nr. 509 din 15 iunie 2005

OUG 50 2005 actualizata prin:

  • OUG 98/2011 - pentru modificarea Legii nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, precum şi pentru stabilirea unor măsuri în domeniul pensiilor administrate privat Monitorul Oficial 827/2011
  • Legea 289/2010 - pentru modificarea şi completarea unor acte normative Monitorul Oficial 892/2010
  • Legea 313/2005 - pentru aprobarea OUG 50/2005 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private Monitorul Oficial 1010/2005

În vederea susţinerii măsurilor de reformare a sistemului de pensii prevăzute în Programul de guvernare, respectiv măsuri pentru asigurarea unei creşteri a calităţii vieţii pensionarilor mai apropiată de cea din perioada activă prin introducerea şi implementarea în cadrul sistemului de asigurări sociale a unor noi componente, facultative şi obligatorii, administrate privat, care necesită funcţionarea unei autorităţi de reglementare şi supraveghere prudenţială corespunzătoare, elemente care vizează interesul public şi constituie situaţii de urgenţă,
având în vedere necesitatea existenţei unui organism care până la data de 1 iulie 2005, dată până la care s-a suspendat aplicarea Legii nr. 249/2004 privind pensiile ocupaţionale, cu modificările ulterioare, să elaboreze normele de aplicare a acestei legi, precum şi termenul de 15 mai 2005, convenit cu Banca Mondială prin Aid Memoire-ul din aprilie 2005, pentru adoptarea unui act normativ de constituire a Comisiei de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, a cărei funcţionare va fi susţinută în primii ani din împrumutul Băncii Mondiale 4616 RO cu destinaţia organizării şi dezvoltării instituţiei pentru supravegherea şi reglementarea sistemului pensiilor private,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituţia României, republicată,
Guvernul României adoptă prezenta ordonanţă de urgenţă.
 

Articol
Art. 1 Dispoziţii generale
Art. 2 Dispoziţii generale
Art. 3 Organizarea şi funcţionarea Comisiei
Art. 4 Organizarea şi funcţionarea Comisiei
Art. 5 Organizarea şi funcţionarea Comisiei
Art. 6 Organizarea şi funcţionarea Comisiei
Art. 7 Organizarea şi funcţionarea Comisiei
Art. 8 Organizarea şi funcţionarea Comisiei
Art. 9 Organizarea şi funcţionarea Comisiei
Art. 10 Organizarea şi funcţionarea Comisiei
Art. 11 Organizarea şi funcţionarea Comisiei
Art. 12 Organizarea şi funcţionarea Comisiei
Art. 13 Organizarea şi funcţionarea Comisiei
Art. 14 Organizarea şi funcţionarea Comisiei
Art. 15 Organizarea şi funcţionarea Comisiei

Art. 16 Organizarea şi funcţionarea Comisiei
Art. 17 Bugetul Comisiei
Art. 18 Bugetul Comisiei
Art. 19 Bugetul Comisiei
Art. 20 Bugetul Comisiei
Art. 21 Atribuţiile Comisiei
Art. 22 Atribuţiile Comisiei
Art. 23 Atribuţiile Comisiei
Art. 24 Atribuţiile Comisiei
Art. 25 Atribuţiile Comisiei
Art. 26 Atribuţiile Comisiei
Art. 27 Atribuţiile Comisiei
Art. 28 Atribuţiile Comisiei
Art. 29 Atribuţiile Comisiei
Art. 30 Salarizarea personalului şi a membrilor Consiliului Comisiei
Art. 31 Salarizarea personalului şi a membrilor Consiliului Comisiei
Art. 32 Contravenţii şi sancţiuni
Art. 33 Contravenţii şi sancţiuni
Art. 34 Contravenţii şi sancţiuni
Art. 35 Contravenţii şi sancţiuni
Art. 36 Contravenţii şi sancţiuni
Art. 37 Dispoziţii tranzitorii şi finale
Art. 38 Dispoziţii tranzitorii şi finale
Art. 39 Dispoziţii tranzitorii şi finale
Art. 40 Dispoziţii tranzitorii şi finale
Art. 41 Dispoziţii tranzitorii şi finale
Art. 42 Dispoziţii tranzitorii şi finale