Anulare act. Sentința nr. 393/2015. Judecătoria CORNETU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 393/2015 pronunțată de Judecătoria CORNETU la data de 04-02-2015 în dosarul nr. 393/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CORNETU
.
SENTINTA CIVILĂ Nr. 393/2015
Ședința publică de la 04 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE D. E.
GREFIER A. L.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant P. DE PE L. CURTEA DE APEL BUCURESTI și pe pârât B. N. PUBLIC D. F., pârât D. L., pârât D. I., reclamant D. C., având ca obiect anulare act.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc la data de 28.01.2015 au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța având nevoie de timp pentru delibera a amânat pronunțarea pentru azi 04.02.2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 07.01.2014, sub nr._, Ministerul Public - P. de pe lângă Curtea de Apel București, cu sediul în București, .-3, sector 3, în temeiul art. 92 alin.(l) din Noul Cod de Procedură civilă, având în vedere și dispozițiile din Rezoluția Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București nr. 417/P/2013 din 05.12.2013, a solicitat instanței să pronunțe o hotărâre prin care să dispună: constatarea nulității absolute a înscrisurilor falsificate reprezentate de contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2131 din 22.10.2004 la BNP D. F. din corn. Ciorogârla, încheiat între D. C., în calitate de vânzător, și D. L., în calitate de cumpărător, și încheierea de autentificare a acestui contract, întocmită sub nr. 2131 din 22.10.2004 la BNP D. F., întrucât contractul de vânzare cumpărare a fost semnat în fals de o altă persoană decât vânzătorul, iar în încheierea de autentificare se consemnează în mod nereal prezența numitului D. C. la sediul biroului notarial și acordul său la autentificarea contractului de vânzare-cumpărare mai sus amintit.
În motivare, a arătat că, în fapt, prin Rezoluția 417/P/2013 din 05.12.2013, P. de pe lângă Curtea de Apel București a dispus neînceperea urmăririi penale față de autor necunoscut pentru săvârșirea infracțiunii de fals material în înscrisuri oficiale, faptă prevăzută de art. 288 alin. (1) C.p., respectiv față de notarul public D. F., pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual, faptă prevăzută de art. 289 alin. 1 Cp., întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale. De asemenea, s-a dispus neînceperea urmăririi penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune, faptă prevăzută de art. 215 alin. 1, 2 și 3 Cp., față de numiții D. I. și D. L., întrucât fapta nu există.
Prin aceeași rezoluție s-a dispus sesizarea Judecătoriei Cornetu în vederea anulării actului de vânzare cumpărare autentificat sub numărul 2131 din data de 22.10.2004 la BNP D. F. și a încheierii de autentificare.
S-a reținut că, prin plângerea penală înregistrată la P. de pe lângă Curtea de Apel București la data de 13.03.2013, numitul D. C. a sesizat faptul că semnătura de la rubrica vânzător, de pe un act de vânzare cumpărare a unui apartament proprietatea sa, nu ii aparține.
Acesta a arătat că a cumpărat apartamentul cu pricina, situat în București, .. .. 2, ., sector 3, de la numitul V. L. C., căruia i-a permis să locuiască în imobil și după vânzare.
Numitul D. C. a susținut că V. L. C. ar fi avut datorii la un anume Budei M., dar și la soții D. I. și D. L., toți trei fiind parteneri de afaceri ai persoanei vătămate.
In data de 22.10.2004, s-a întocmit contractul de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 2131 din 22.10.2004 la BNP D. F. din . C., în calitate de vânzător, și D. L., în calitate de cumpărător, având ca obiect apartamentul nr. 22 din București, ., .. 2, ., act despre care D. C. a declarat că este un fals deoarece semnătura nu îi aparține.
În data de 24.11.2005, numiții D. I. și D. L., au vândut apartamentul cu pricina soților B. G. D. și B. C. C..
În cauză s-a realizat o constatare tehnico-științifică care a concluzionat că semnătura din dreptul rubricii „vânzător" nu îi aparține numitului D. C. dar nu se poate stabili cărei persoane îi aparține semnătura contrafăcută.
De asemenea, s-a constat că semnătura de la rubrica „semnăturile vânzătorilor" de pe cererea adresată notarului public DUM1TRESCU F. pentru redactarea, dactilografierea și autentificarea respectivului contract de vânzare-cumpărare nu a fost executată de numitul D. C..
Având în vedere timpul scurs de la momentul încheierii actului autentic falsificat, respectiv 9 ani, în cauză s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficiale și fals intelectual întrucât a intervenit prescripția răspunderii penale.
Cauza de nulitate absolută a actului juridic sus-menționat rezidă în lipsa totală a consimțământului vânzătorului și în cauza ilicită care a stat la baza întocmirii actului autentificat sub nr. 2131 din 22.10.2004, cu încălcarea dispozițiilor art. 948 și art. 968 din vechiul Cod civil, dispoziții incidente la data întocmirii actului juridic civil, conform principiului „tempus regit actum" și art. 4 din Legea nr. 71/2011.
Potrivit art. 948 din vechiul Cod civil, condițiile esențiale pentru validitatea unei convenții sunt capacitatea de a contracta, consimțământul valabil al părții ce se obligă, obiectul determinat și cauză licită.
Astfel, consimțământul este unul dintre elementele fundamentale ale oricărui act juridic, reprezentând manifestarea de voința prin care o parte își exprimă hotărârea de a încheia actul respectiv, în realizarea scopului urmărit ce constituie cauza actului juridic civil.
Fiind o condiție esențială pentru validitatea unei convenții, lipsa consimțământului atrage nulitatea absolută a actului juridic civil.
In prezenta cauză, s-a dovedit că actul de vânzare cumpărare încheiat în data de 22.10.2004 nu a fost semnat de vânzător ci de o altă persoană a cărei identitate nu a putut fi stabilită. Astfel, acesta nu exprimă voința titularului dreptului real de a înstrăina bunul ce îi aparținea, fapt ce atrage nulitatea absolută a contractului.
De asemenea, cauza convenției este una ilicită pentru că exprimă intenția de a înstrăina un bun ce nu aparținea persoanei care a semnat actul juridic translativ de proprietate.
De nulitatea absolută este lovită și încheierea de autentificare întocmită de notarul public care atestă în mod nereal că numitul D. C. a fost prezent în fața notarului și a consimțit la autentificarea contractului de vânzare-cumpărare. Astfel, în dosarul penal s-a stabilit nu numai că semnătura de la rubrica „vânzător" de pe contract nu aparține numitului D. C., dar nici semnătura executată pe cererea adresată notarului public pentru autentificarea convenției nu aparține persoanei căreia îi este atribuită.
Potrivit art. 58 din Legea notarilor publici și a activității notariale nr. 36 din 1995 (forma în vigoare la data întocmirii înscrisului, publicată în M.O. nr. 92 din 16.05.1995), pentru autentificarea unui act, notarul public verifică și stabilește, în prealabil, identitatea părților. Art. 64 din același act normativ stabilea că toate exemplarele originale ale înscrisului autentificat, cerute de părți, precum și cel ce se păstrează în arhiva biroului notarial, împreună cu anexele care fac parte integrantă din acest înscris, se semnează în fața notarului public de către părți sau reprezentanții lor și, după caz, de cei chemați a încuviința actele pe care părțile le întocmesc, de martorii-asistenți, atunci când este cerută prezența lor, și - dacă este cazul - de cel care a redactat înscrisul, în condițiile legii.
Pentru că în cauză, actul de vânzare cumpărare a fost semnat de o altă persoană decât cea indicată în cuprinsul sau, apreciază că încheierea de autentificare a fost întocmită cu nerespectarea dispozițiilor legale mai sus amintite.
A mai arătat Ministerul Public că potrivit art. 93 C.pr.civ. titularul dreptului procesual este numitul D. C., motiv pentru care solicită introducerea acestuia în cauză, iar calitatea de pârâți o au numiții D. L., cu domiciliul în corn. F., jud. Călărași, CNP_, D. I. cu domiciliu în București, ., ., ., CNP_ și B. N. Public D. F. cu sediul în Ciorogârla .. 4, jud. Ilfov.
A mai susținut că P. de pe lângă Curtea de Apel București are interesul de a formula prezenta cerere de chemare în judecată întrucât eliminarea din circuitul civil a unor înscrisuri false reprezintă un interes general al societății, o restabilire a ordinii de drept, iar potrivit art. 131 alin. (l) din Constituție, Ministerul Public are calitatea de reprezentant al intereselor generale ale societății și apărător al ordinii de drept.
Noțiunea de ordine de drept semnificând totalitatea normelor juridice prin care statul reglementează relațiile sociale, consideră că posibilitatea procurorului de a porni acțiunea civilă nu poate fi limitată numai la cazurile prevăzute de art. 92 din noul Cod de procedură civilă, articol ce a preluat integral și identic dispozițiile art. 45 din vechiul Cod de procedură civilă, întrucât echivalează cu imposibilitatea exercitării funcției acestuia de reprezentant al intereselor generale ale societății în activitatea judiciară.
Prin Decizia nr. 2/17.01.2011, publicată în M.O. nr. 372/27.05.2011, a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secțiile Unite s-a decis că procurorul are legitimare procesuală activă de a formula acțiunea civilă pentru desființarea, în tot sau în parte, a unui înscris falsificat, atunci când acțiunea penală s-a stins în faza de urmărire penală printr-o soluție de netrimitere în judecată.
În probațiune a depus înscrisuri.
Pârâta B. N. Public D. F. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare, a arătat că, în fapt, la data de 22.10.2004, la sediul notarului public din . încheiat contractul de vânzare-cumpărare al apartamentului situat in București, ., ., ., sector 3, intre D. C. vânzător si D. L. cumpărătoare. Pentru redactarea actului, au fost prezentate actul de proprietate pentru apartament, actele de identitate al vânzătorului si cumpărătoarei si certificatul fiscal, încheierea si semnarea contractului efectuându-se conform prevederilor legale.
În cursul anului 2013, originalul dosarului acestei tranzacții a fost ridicat din arhiva biroului notarial de lucrători ai politiei (acte originale care nu au mai fost restituite biroului până în prezent), ocazie cu care a fost informata că există o plângere penală formulata de numitul D. C., care contestă vânzarea efectuată cu nouă ani in urma.
Solicită instanței să constate că este improbabil ca un proprietar sa nu cunoască situația juridica a unui bun patrimonial o vreme atât de îndelungată si să nu întreprindă nimic timp de nouă ani, cu atât mai mult cu cât din declarațiile aflate la dosar, reiese ca D. C. știa că fostul proprietar, V. L. C., de la care achiziționase apartamentul si căruia pretinde ca îi îngăduise să mai locuiască in apartament, părăsise de mult acea locație. Din declarații rezulta si ca soții D. I. si D. L. se cunoșteau foarte bine cu D. C., ca au avut interese si afaceri comune, precum si faptul ca D. C. împrumuta bani cu dobânda și avea legături cu lumea interlopa.
În acest context, faptul ca după noua ani contesta semnătura si ca acest lucru este confirmat de o expertiza grafologica, nu poate fi explicat decât prin acțiunea deliberata de a semna în alt mod decât cel obișnuit actul de înstrăinare a apartamentului, pentru a putea sa atace ulterior actul respectiv. Iar aceasta s-a întâmplat in anul 2013 pentru a se răzbuna pe soții D. I. si D. L., cu care are un conflict generat de nerestituirea de către soții D. a unei sume însemnate de bani (peste doua milioane de euro, cum rezulta din declarațiile din dosar), conflict care a generat numeroase plângeri penale si acțiuni violente intre aceștia, in ultimii ani.
Aceste aspecte pot duce la concluzia ca D. C. a acționat cu rea-credință, astfel ca expertizele nu pot fi reținute decât ca probe pentru circumstanțierea situației de fapt, nu ca elemente concludente si definitorii pentru anularea contractului de vânzare-cumpărare.
În drept a invocat prevederile art. 149 și art. 205 C.pr.civ.
În probațiune a depus înscrisuri.
Pârâții D. I. și D. L., legal citați, nu au formulat întâmpinare și nu s-au prezentat în fața instanței.
La termenul de judecată din 8 octombrie 2014, reprezentantul Ministerului Public a invocat excepția necompetenței funcționale a completului de judecată.
Instanța a respins excepția invocată ca neîntemeiată motivarea fiind cuprinsă în încheierea de ședință din data de 15 octombrie 2014 aflată la fila 131 din dosar.
La termenul de judecată din 10 decembrie 2014, instanța a pus în discuția părților recalificarea calității procesuale a numitului D. C., a dispus introducerea acestuia în cauză în calitate de reclamant și citarea cu mențiunea de a-și preciza poziția procesuală față de cererea de chemare în judecată formulată de Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.
Reclamantul D. C. s-a prezentat în fața instanței la termenul de judecată din 28 ianuarie 2015 și a arătat că își însușește cererea de chemare în judecată în totalitate, solicitând anularea înscrisurilor de referință.
Instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
Analizând susținerile părților și probele administrate în cauză, instanța reține următoarele:
În fapt, în data de 22.10.2004, s-a întocmit contractul de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 2131 din 22.10.2004 la BNP D. F. din . C., în calitate de vânzător, și D. L., în calitate de cumpărător, având ca obiect vânzarea-cumpărarea apartamentului nr. 22 din București, ., .. 2, ..
Prin rezoluția din 5 decembrie 2013 emisă de P. de pe lângă Curtea de Apel București, în dosarul nr. 417/P/2013 s-a indicat faptul că reclamantul din prezenta cauză a formulat plângere penală, acesta sesizând după 9 ani că semnătura de pe contractul de vânzare-cumpărare nu îi aparține, aflând despre înscris de la avocatul B. I..
Se arată în aceeași rezoluție că, în fapt, imobilul respectiv a fost dobândit de către reclamant în anul 1997, fiind cumpărat de la numitul V. L., căruia i s-a permis să locuiască în continuare în acesta. Acesta din urmă avea o datorie bănească la un anume Budei M., fin al numiților D. I. și D. L., parteneri de afaceri, la acea dată, ai numitului D. C..
În data de 22.10.2004, s-a întocmit un contract de vânzare-cumpărare între D. C., în calitate de vânzător și D. L., în calitate de cumpărător, act despre care D. C. menționează că este un fals, deoarece semnătura nu îi aparține. Ulterior, apartamentul a fost dobândit de în anul 2005 de soții B..
În cauză, s-a realizat o constatare tehnico-științifică prin care s-a concluzionat că semnătura din dreptul rubricii vânzător nu îi aparține numitului D. C., dar nu se poate stabili cărei persoane îi aparține semnătura contrafăcută.
Se constată în această privință că fapta de fals prev. de art. 288 alin 1 Cp, comisă de autor necunoscut, respectiv cea prev. de art. 289 alin 1 Cp, în sarcina notarului public F. D., sunt prescrise, motiv pentru care se solicita anularea actelor falsificate, cu anumite aspecte care se învederează în mod expres instanței civile.
Se mai arată în aceeași rezoluție că fapta prevăzută de art. 215 alin 1,2,3 Cp, nu este probată în materialitatea sa, reclamantul neputând face nicio dovadă că a fost indus în eroare și a aflat la o perioadă de 9 ani că anumite persoane i-au înstrăinat fără voia sa respectivul apartamentul în condițiile în care, pe lângă faptul că era sarcina sa de a cunoaște situația locuinței sale, din cauză reies aspecte probatorii elocvente în sensul că persoana nu era străină de tranzacția cu pricina, lăsând în continuare în locuință pe anteriorul vânzător, până ce acesta urma să își regleze conturile unei datorii cu finul soților D., chiar acesta precizând că era o convenție în acest sens, concret, după ce urma să plătească datoria, apartamentul să-i revină în proprietate, ceea ce nu s-a întâmplat, deși susține că a plătit datoria, ulterior luând la cunoștință că apartamentul fusese transferat în proprietate, V. L. fiind arestat în 2004 pentru furt calificat.
De asemenea, acesta a menționat că încă din anul 2009 i-a spus numitului D. C., care avea la rândul său o sumă de 400.000 de euro de recuperat de la soții D., că apartamentul a fost înstrăinat.
Astfel, Ministerul Public constată în cauză indicii cu privire la elemente veritabile ale unor acte de cămătărie, acte nepedepsite la momentul respectiv, întreprinse de persoanele din cauză, persoane care au pe rolul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București multe plângeri penale reciproce, care își au originea în acte de împrumut și descărcări ale unor sume de bani, invocând fapte penale din cuprinsul ultimilor fiece ani, concret, își „reglează conturile” prin intermediul organelor de urmărire penală.
În acest sens se reține în rezoluție că avocatul B. I., care se afla în anturajul acestora, a semnat în numele acestora, cu semnătura acestora, mai multe acte de-a lungul timpului, unele cu acceptul respectivelor persoane, altele, fără acest accept, servind interesele celor menționați, care în ultimii cinci ani au încetat relațiile de parteneriat, moment în care au sesizat aspecte de natură penală.
P. a mai indicat faptul că același avocat este suspectat că ar fi semnat și actul de înstrăinare a cărui anulare se solicită, exersând semnăturile celor trei persoane.
În consecință, se arată în rezoluție, că în cauză există suspiciuni rezonabile privind faptul că semnătura ar fi fost aplicată pe actul de înstrăinare cu acceptul reclamantului din prezenta cauză, motiv pentru care instanța civilă trebuie să aibă în vedere prioritar drepturilor subdobânditorilor de bună credință pentru a se evita dispunerea unor măsuri disproporționate față de situația de fapt relevată.
Analizând situația de fapt mai sus reținută, instanța constată în primul rând că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 948 ale Codului civil, act normativ aplicabil în raport de data încheierii contractului a cărui anulare se cere potrivit art. 6 alin. (3) din Noul Cod Civil.
Se mai reține că potrivit art. 948 mai sus menționat o condiție esențială pentru validitatea unei convenții este aceea a exprimării unui consimțământ valabil de către partea care se obligă. Condițiile ce trebuie analizate de instanță pentru verificarea existenței acestuia sunt următoarele: consimțământul trebuie să provină de la o persoană cu discernământ, să fie exprimat cu intenția de a produce efecte juridice, să fie exteriorizat (în mod expres în cazul actelor solemne) și să nu fie alterat de vreun viciu de consimțământ.
În prezenta cauză, reclamantul D. C. susține că apartamentul său a fost înstrăinat prin contract de vânzare-cumpărare în anul 2004 fără ca acesta, în calitate de proprietar să-și fi exprimat consimțământul, susținând că semnătura de pe actul de vânzare-cumpărare nu îi aparține.
Pe de altă parte, pârâta BNP D. F. susține că reclamantul ar fi utilizat altă semnătură decât semnătura sa obișnuită și că este cel puțin improbabil ca o persoană să nu cunoască timp de 9 ani situația juridică a propriului său imobil.
Instanța reține din actele depuse al dosar de către Ministerul Public- PCAB reiese că în cauză s-a efectuat o constatare tehnico-științifică din care a rezultat că semnătura de pe contract nu ar aparține reclamantului, dar nu se cunoaște cui îi aparține. De asemenea, Ministerul Public- PCAB a susținut că în cauză au existat suspiciuni rezonabile referitoare la înstrăinarea imobilului cu acceptul reclamantului.
Față de aceste aspecte, instanța constată în primul rând că părțile au solicitat judecarea cauzei exclusiv pe baza înscrisurilor depuse la dosar. În al doilea rând, instanța constată că în cauză nu a fost efectuată o expertiză grafologică, părțile apreciind că raportul de constatare tehnico-științifică depus la dosar este suficient, deși pe de o parte, acest mijloc de probă nu este prevăzut în Codul de procedură civilă, iar pe de altă parte legiuitorul a consacrat prin art. 16 C.pr.civ. principiul nemijlocirii potrivit căruia „probele se administrează de către instanța care judecă procesul, cu excepția cazurilor în care legea stabilește altfel”.
Se mai reține că pârâta BNP D. F. a susținut că reclamantul ar fi utilizat o altă semnătură decât cea utilizată în mod obișnuit, iar reclamantul nu a solicitat nicio altă probă, în afara înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, deși sarcina probei îi revenea conform art. 249 C.pr.civ.
Instanța subliniază că nici în rezoluția emisă de procuror nu se reține în mod neechivoc că imobilul ar fi fost înstrăinat fără acceptul reclamantului, motiv pentru care actul de sesizare face referire la rezerva Ministerului Public în anularea înscrisului de referință.
În aceste condiții, instanța apreciază că în cauză reclamantul nu a făcut dovada faptului că imobilul de referință ar fi fost înstrăinat fără acceptul său, respectiv că semnătura de pe contract și de pe încheierea de autentificare nu îi aparține, motiv pentru care va respinge cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de chemare în judecată având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2131 din 22.10.2004 la BNP D. F. și a încheierii de autentificare nr. 2131 din 22.10.2004 ca neîntemeiată în cauza privind pe reclamantii P. DE PE L. CURTEA DE APEL BUCURESTI, cu sediul în sector 3, București, .-3, reclamant D. C., domiciliat în sector 1, București, .. 20, . și pe pârât B. N. PUBLIC D. F., cu sediul în CIOROGARLA, .. 4, pârâtii D. L., D. I., ambii domiciliați în . Calarasi.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Cornetu.
Pronunțată în ședință publică, azi, 04.02.2015.
PREȘEDINTEGREFIER
D. ENIKOAnton L.
L.A. 06 Februarie 2015
Red. D.E./Dact. D.E – 4 ex
25.03.2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 391/2015.... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 401/2015. Judecătoria... → |
|---|
