Contestaţie la executare. Sentința nr. 3761/2015. Judecătoria CORNETU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3761/2015 pronunțată de Judecătoria CORNETU la data de 19-10-2015 în dosarul nr. 3761/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CORNETU
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 3761/2015
Ședința publică de la 19.10.2015
Completul constituit din:
Președinte: F. A. L.
Grefier: D. D.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe contestatoarea C. V. și pe intimata L. I. BANK, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Instanța constată că deși a fost legal citat cu mențiunea achitării taxei judiciare de timbru, contestatorul nu a depus dovada achitării acesteia; motiv pentru care, din oficiu, instanța invocă excepția netimbrării cererii de chemare în judecată și reține cauza în pronunțare pe excepție.
INSTANȚA
Prin cererea introdusa la aceasta instanta, reclamantul C. V., in contradictoriu cu intimatul L. I. BANK, a formulat contestatie la executare impotriva dosarului de executare 91/2014.
Desi a fost citat de catre instanta cu mentiune achitarii taxei de timbru de 979,25 lei, conform art. 10 OUG 80/2013, acesta nu s-a conformat.
Instanța a invocat și a rămas în pronunțare pe excepția netimbrării acțiunii, la termenul din 19.10.2015.
Potrivit art.33 OUG 80/2013 privind taxele judiciare de timbru: ” Taxele judiciare de timbru se datorează și se plătesc anticipat… instanțele judecătorești,cu totul excepțional, pentru motivele menționate în rezoluție pot reține acțiuni…insuficient timbrate, obligând partea să plătească taxele până la primul termen de judecată…Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii.”
Instanța reține că nu s-a făcut dovada achitării taxei de timbru astfel cum i s-a pus în vedere reclamantei și față de prevederile art. 197 Cod de procedură civilă, „ in cazul in care cererea este supusa timbrarii, dovada achitarii taxelor datorate se ataseaza cererii. Netimbrarea sau timbrarea insuficienta atrage anularea cererii de chemare in judecata in condotiile legii.”
Pentru aceste considerente instanta va admite excepția netimbrării si va anula cererea ca netimbrata.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția netimbrării, invocata din oficiu, în cauza privind pe contestatoarea C. V., cu domiciliul în POPESTI LEORDENI, SPLAIUL UNIRII, nr. 9, ., și pe intimata L. I. BANK, cu sediul în sector 2, București, .-6.
Anulează cererea ca netimbrata.
Cu apel.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 19.10.2015.
Președinte,Grefier,
F. A. L. D. D.
Red./Tehnored.: FAL/DD
.>
.03.02.2016.
| ← Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 3897/2015. Judecătoria... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 4119/2015. Judecătoria... → |
|---|








