Plângere contravenţională. Sentința nr. 1244/2015. Judecătoria CORNETU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1244/2015 pronunțată de Judecătoria CORNETU la data de 06-04-2015 în dosarul nr. 1244/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CORNETU
SENTINTA CIVILA NR.1244
Ședința publica din data de 06.04.2015
Instanta constituita din:
PREȘEDINTE: M. E. D.
GREFIER: A. G.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe petent P. A. și pe intimat I. I., având ca obiect plângere contravetionala.
La apelul nominal făcut în ședința publică părtile nu au raspuns.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, după care
În baza art. 131, art. 94 C., raportat la art. 32 din OG 2/2001, instanța constată că este competentă general, material și teritorial pentru soluționarea cauzei.
În baza art. 238 C., instanța stabilește durata estimată a procesului la un termen.
Instanta, în temeiul art.258 NCPC încuviinteaza pentru parti proba cu înscrisuri, considerând-o pertinentă, concludentă și utilă soluționării cauzei și reține cauza spre solutionare.
INSTANȚA
Prin plângerea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 16.12.2014 sub nr._ petentul P. A. a solicitat în contradictoriu cu intimatul I. I. anularea procesului-verbal de contravenție . nr._/06.12.2015.
În motivare, petentul a arătat că la data de 06.12.2014 se afla pe . cu Sf. G., fiind surprins de agentul de circulație E. E. neacordând prioritate unui pieton. A precizat petentul că acea semnalizarea acelei treceri de pietoni este blocată de un stâlp de înaltă tensiune, stâlp de iluminat, coș de gunoi și alte cabluri, motiv pentru care nu avea cum să știe intenția pietonului care venea din intersecție spre trecerea de pietoni.
Plângerea nu a fost motivată în drept.
În dovedire, contestatorul a depus procesul-verbal contestat, copie act de identitate.
Plângerea a fost timbrată cu taxa judiciară de timbru în cuantum de 20 lei.
Intimatul a formulat întâmpinare solicitând respingerea plângerii ca neîntemeiată, precizând că situația prezentată de petent nu corespunde realității, acesta fiind sancționat contravențional întrucât la data de 06.12.2014 nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajați regulamentar în traversare, pe sensul de mers al autovehiculului, nu purta centură de siguranță și nu avea documentele prevăzute de lege asupra sa.
În drept, încadrarea juridică a contravenției este art. 100 alin. 3 lit. b din OUG nr. 195/2002, respectiv neacordarea priorității de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară a drumului public prin locurile special amenajate și semnalizate, aflați pe sensul de deplasare a autovehiculului sau tramvaiului. În procesul verbal de contravenție s-a specificat perioada de suspendare a permisului pentru 30 de zile.
Petentul nu a semnat procesul verbal de contravenție, iar la rubrica mențiuni a arătat că nu are obiecții. De asemenea, agentul de poliție a constatat fapta în mod direct, prin propriile simțuri.
Intimatul a solicitat respingerea plângerii contravenționale și menținerea procesului-verbal așa cum a fost întocmit, ca fiind temeinic și legal.
Petentul a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat anularea procesului-verbal, exonerarea de la plata amenzii, subliniind că agentul constatator a completat greșit datele din înștiințarea de plată ceea ce atrage nulitatea absolută a procesului verbal.
În dovedire, petentul a solicitat încuviințare probei cu înscrisuri.
Deliberând asupra plângerii contraventionale, prin prisma susținerilor părților, a probelor administrate, precum și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, instanța constată că este neîntemeiată urmând a fi respinsă ca atare pentru următoarele considerente:
În fapt prin procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției . nr._/06.12.2014 întocmit de către agentul constatator al intimatei, petentul a fost sancționat cu amendă în cuantum de 1080 lei pentru săvârșirea contravențiilor prevăzute de art. 108 alin. 1 lit. a pct. 3, art. 100 alin. 3 lit. b, art. 101 alin. 1 pct. 18 din OUG nr. 195/2002 constând în aceea că la data de 06.12.2014. ora 15:30, a condus autoturismul cu numărul de înmatriculare_ pe . la intersecția cu . a acordat prioritate de trecere pietonilor angajați în traversarea regulamentară pe marcajul pietonal, nu purta centură de siguranță, nu avea asupra sa certificatul de înmatriculare, constatarea faptelor realizându-se prin constatarea personală a agentului constatator al intimatei.
Totodată, au fost aplicate 2 puncte de penalizare, a fost luata față de petent și măsura suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile, petentul semnând procesul-verbal contestat, fără obiecțiuni.
Asupra legalității formale a procesului-verbal contestat, instanța constată că acesta cuprinde toate mențiunile esențiale prevăzute de art. 16-17 din OG nr. 2/2001 sub sancțiunea nulității.
Totodată, luându-se în considerare art. 16 și art. 17 din OG nr. 2/2001, instanța constată că datele completate eronat în înștiințarea de plată nu atrage nulitatea absolută a procesului-verbal contestat, având în vedere că această înștiințare de plată nu stă la baza emiterii procesului-verbal, ci este un act de executare a procesului-verbal. Mai mult, din analiza procesului-verbal și a înștiințării de plată se constată că acestea au fost semnate de petent, atestând astfel că avea cunoștință de conținutul înștiințării de plată, având posibilitatea de a solicita agentului constatator al intimatei îndreptarea erorii materiale din cuprinsul înștiințării de plată, nefăcând dovada că ar fi adresat o astfel de solicitare iar agentul constatator ar fi refuzat.
Sub aspectul temeiniciei, instanța reține că susținerile petentului nu sunt dovedite.
Instanța reține că procesul-verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate, care însă putea fi înlăturată de către petent prin administrarea unor probe contrare concludente care să conducă la înlăturarea situației de fapt reținute de agentul constatator în conținutul procesului-verbal atacat.
Sub acest aspect, instanța constată că sunt aplicabile principiile reținute de CEDO în cauza G. împotriva României, după cum urmează:” 28.Reclamanta consideră că nu a beneficiat de dreptul la respectarea prezumției de nevinovăție având în vedere că, în dreptul intern, procesul-verbal de contravenție beneficiase de prezumția de legalitate și temeinicie și că instanțele naționale îi impuseseră obligația de a răsturna sarcina probei. Reclamanta susține că acest lucru i-a fost imposibil de realizat în practică deoarece instanțele însărcinate cu examinarea contestației sale nu au luat în considerare nici cauzele de nulitate a procesului-verbal pe care le-a invocat în fața instanțelor, nici mărturiile lui C. și U. prin care dorea să conteste cuprinsul documentului respectiv.
29.Guvernul contestă argumentul reclamantei și subliniază că nu există nicio dovadă că instanțele interne ar fi avut idei preconcepute despre vinovăția reclamantei. În opinia acestuia, faptul că instanțele au atribuit o prezumție de temeinicie relativă procesului-verbal nu este contrar art. 6 § 2 din convenție, având în vedere caracterul diminuat al obiectivului reclamantei și respectarea de către instanțele respective a dreptului la apărare. Guvernul adaugă că, în prezenta cauză, contrar stării de fapt din cauza A., citată anterior, polițistul s-a bazat pe propriile constatări făcute la locul incidentului pentru întocmirea procesului- verbal și că instanțele naționale nu au omis să respecte dreptul la apărare al reclamantei. Acesta susține, în cele din urmă, că practica națională a evoluat semnificativ în urma hotărârii A., citate anterior, după cum atestă hotărârile instanțelor naționale de anulare a proceselor-verbale de contravenție în baza mijloacelor de probă prezentate de reclamanți în cursul procedurii judiciare sau administrate de instanțe la cererea celor interesați (supra, pct. 18).
30.După exemplul Guvernului, Curtea evidențiază că nu există dovezi că instanțele sesizate de reclamantă cu o contestație împotriva procesului-verbal întocmit de agentul de poliție la 1 mai 2004 au avut idei preconcepute în ceea ce privește vinovăția sa. Evident, așa cum reiese din hotărârea judecătoriei de sector din București, acestea așteptau ca reclamanta să prezinte mijloace de probă contrare faptelor stabilite de către polițist. Un asemenea demers al instanțelor naționale se întemeiază pe faptul că regimul juridic al contravențiilor este completat, după cum precizează Guvernul, de dispozițiile Codului de procedură civilă, la care se aplică, în materie de probe, principiul conform căruia sarcina probei revine celui care supune o pretenție judecății. În această privință, Curtea reamintește că în orice sistem de drept există prezumții de fapt și de drept și că, în principiu, convenția nu se opune acestora, însă în materie penală obligă statele contractante să nu depășească un anumit prag. In special, art. 6 § 2 impune statelor să încadreze aceste prezumții între niște limite rezonabile, ținând cont de gravitatea faptelor și protejând dreptul la apărare (Salabiaku împotriva Franței, hotărârea din 7 octombrie 1988, . nr. 141-A, p. 15, pct. 28; Telfner împotriva Austriei, nr._/96, pct. 16, 20 martie 2001). Curtea va stabili dacă aceste limite au fost depășite în detrimentul reclamantei.
31.în ceea ce privește în primul rând gravitatea faptelor, Curtea subliniază că, în prezenta cauză, în legătură cu modificările aduse regimului juridic al contravențiilor, modificări survenite în cursul procedurii declanșate de reclamantă, aceasta putea fi sancționată pentru faptele care îi erau imputate doar cu amendă. Nu era așadar posibilă înlocuirea acestei sancțiuni cu o pedeapsă privativă de libertate, nici măcar în caz de neplată (a se vedea, a contrario, A., citată anterior, pct. 61).
32.Referitor la ocrotirea dreptului la apărare, Curtea constată că reclamanta s-a mulțumit cu depunerea la dosar, cu titlu de probe, a unor înscrisuri din care reieșea la modul general că existau tensiuni în imobil între persoana în cauză și alți locatari, însă aceasta nu a solicitat în niciun moment citarea persoanelor care asistaseră la incidentul din 1 mai 2004 sau a polițistului care a întocmit procesul-verbal, pentru a-i chestiona în vederea clarificării situației de fapt aflate la originea litigiului. Această posibilitate îi stătea la dispoziție, așa cum atestă hotărârea din 15 iunie 2004 a judecătoriei și hotărârea definitivă din 9 decembrie 2004 a tribunalului, instanțe în fața cărora reclamanta a precizat expres, în cadrul unei ședințe publice, că nu avea cereri de introdus sau probe de prezentat. Mai mult, deși Tribunalul București a admis la 9 decembrie 2004 cererea acesteia pentru a depune la dosarul cauzei declarațiile extra-judiciare ale martorilor U. și C., care, potrivit acesteia, asistaseră la incidentul din 1 mai 2004, abia la data de 21 decembrie 2004, adică la destul timp de la pronunțarea hotărârii definitive din 9 decembrie 2004, reclamanta pare să fi transmis tribunalului declarațiile respective.
33.Nici litera și nici spiritul art. 6 din convenție nu împiedică o persoană să renunțe de bună voie la garanțiile care sunt consacrate în acesta în mod expres sau tacit, printre care cea de a întreba sau de a solicita audierea unui martor, însă această renunțare trebuie să fie neechivocă și să nu fie contrară niciunui interes public important [Hâkansson și Sturesson împotriva Suediei, hotărârea din 21 februarie 1990, . nr. 171-A, pct. 66 și Kwiatkoxvska împotriva Italiei (dec.), nr._/99, 30 noiembrie 2000], Prin precizarea făcută în ședință publică în fața instanțelor naționale că nu dorește să solicite prezentarea altor probe, reclamanta s-a expus cu bună știință riscului unei condamnări întemeiate numai pe probele aflate la dosar, incluzând așadar procesul-verbal de contravenție pe care ea însăși l-a prezentat în fața judecătoriei și căruia îi era atribuită o prezumție de temeinicie relativă.
34.Pe de altă parte, Curtea precizează că instanțele interne care au examinat contestația formulată de reclamantă împotriva procesului-verbal de contravenție din 1 mai 2004 erau instanțe cu competență asupra fondului care puteau anula documentul respectiv dacă îl considerau nul sau nefondat. Conform jurisprudenței constante, interpretarea legislației interne revine în primul rând autorităților naționale și, în special, instanțelor judecătorești f Tejedor Garda împotriva Spaniei, hotărârea din 16 decembrie 1997, Culegere de hotărâri și decizii 1997-VIII, p. 2796, pct. 31 și Garda Ruiz împotriva Spaniei (MC), nr._/96, pct. 28, CEDO 1999-1). Nu este sarcina Curții să judece erorile de fapt sau de drept prezumtiv comise de o instanță internă ori să facă propria apreciere a elementelor de fapt care au determinat o instanță națională să adopte o anumită decizie și nu alta. Dacă ar face acest lucru, ar depăși limitele misiunii sale [Kemmache împotriva Franței (nr. 3), hotărârea din 24 noiembrie 1994, . nr. 296-C, p. 88, pct. 44], în prezenta cauză, Curtea nu identifică niciun indiciu privind caracterul inechitabil sau arbitrar. Faptul că instanțele, prin hotărâri motivate, au analizat motivele de nulitate invocate de persoana în cauză și au considerat că acestea nu atrăgeau nulitatea procesului-verbal așa cum ar fi dorit reclamanta nu este suficient pentru a pune la îndoială caracterul echitabil al procedurii în litigiu sau, mai ales, respectarea dreptului său la prezumția de nevinovăție.
35.Aceste elemente îi sunt suficiente Curții pentru a stabili că nu a fost încălcat, în speță, art. 6 din convenție.”
Din aceasta perspectiva, instanța constată că cele reținute de agentul constatator al intimatei corespund realității, nefiind combătute în mod corespunzător de către petent, simplele sale susțineri în sens contrar, neconfirmate de probele administrate, neavând natura unor probe care să conducă la înlăturarea prezumției relative menționată anterior, astfel încât se retine ca petentul a săvârșit faptele imputate în modalitatea faptică consemnată în cuprinsul actului contestat prin prezenta plângere.
Mai mult, instanta retine ca petentul in cuprinsul plangerii contraventionale s-a limitat la a sustine ca nu avea cum sa cunoasca intentia pietonului de a traversa, fara a face vreo referire la celelalte doua contraventii retinute in sarcina sa- faptul ca nu purta centură de siguranță si nu avea asupra sa certificatul de înmatriculare, fapte pe care insa nu le-a contestat.
Sub aspectul legalității aplicării sancțiunii principale și contravenționale complementare, instanța constată că agentul constatator al intimatei a respectat limitele speciale ale amenzii pentru faptele contravenționale rutiere constatate în sarcina petentului
Totodată, se constată că au fost aplicate în mod corespunzător criteriile de individualizare a sancțiunii contravenționale principale conform art. 21 alin. 3 din OG nr. 2/2001, considerente față de care în temeiul art. 34 din OG nr. 2/2001 va fi respinsă prezenta plângere ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea contravențională privind pe petent P. A., cu domiciliul in sector 3, București, .. 21, ., . și pe intimat I. I., cu sediul in Bucuresti, sector 2, ., nr.7, ca neîntemeiată.
Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.
Cererea de apel se depune la Judecătoria Cornetu.
Pronuntata in sedinta publica, azi, 06.04.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
M. E. D. A. G.
Red. D.M.E.
Tehnored. A.G.
Comunicat ex, azi .
Grefier,
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 1235/2015.... | Cerere de valoare redusă. Sentința nr. 1247/2015. Judecătoria... → |
|---|
