Plângere contravenţională. Sentința nr. 1362/2015. Judecătoria CORNETU

Sentința nr. 1362/2015 pronunțată de Judecătoria CORNETU la data de 09-04-2015 în dosarul nr. 1362/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CORNETU

.

Sentință Civilă Nr. 1362/2015

Ședință publică de la 09.04.2015

Instanța constituită din:

Președinte: M. V. B.

Grefier: B. S. G.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent . și pe intimat I., având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu răspund părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

Se face referatul cauzei de către grefier, după care,

Instanța invocă din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Cornetu și rămâne în pronunțare pe excepție.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul acestei instanțe, la data de 26.02.2015, sub nr._, prin declinare de la Judecătoria C., petenta . a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 27.08.2014 de I.S.C.T.R., solicitând anularea pct.1, lit.b și pct.3, lit.b din procesul-verbal contestat și pe cale de consecință anularea măsurii de sancționare contravențională, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii contravenționale cu avertisment.

În motivarea plângerii, petenta arată că la data de 16.09.2014 i-a fost comunicat procesul-verbal contestat în care se menționează faptul că ansamblul de vehicule format din autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ și semiremorca cu nr. de înmatriculare_, aparținând petentei, a circulat în data de 27.08.2014, ora 7.47, pe ruta DN6, km.15, loc. B., jud. Ilfov, fără a deține rovinietă valabilă, însă acest fapt nu este adevărat, întrucât în aceiași zi a fost achiziționată o rovinietă, valabilă 24 de ore.

În drept, petenta își întemeiază cererea pe dispozițiile OG nr.2/2001 și OG nr.15/2002.

A depus la dosar un set de înscrisuri, privind situația de fapt mai sus menționată.

Intimata, legal citată, a formulat întâmpinare în cauza de față, invocând, pe cale de excepție, necompetența teritorială a Judecătoriei C., iar pe fond solicită respingerea plângerii ca neîntemeiată, depunând la dosar actele care au stat la baza emiterii procesului-verbal de contravenție contestat.

La termenul de față, instanța, din oficiu, având în vedere dispozițiile art.101 din O.G. nr.15/2002 (introdus prin art.III, din Legea nr.2/2013), a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Cornetu, asupra căreia, în conformitate cu prevederile art.132, alin.1 C.pr.civ., se va pronunța cu prioritate.

Analizând excepția invocată, instanța reține următoarele:

Petenta a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 27.08.2014 de I.S.C.T.R., solicitând anularea pct.1, lit.b și pct.3, lit.b din procesul-verbal contestat și pe cale de consecință anularea măsurii de sancționare contravențională, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii contravenționale cu avertisment, fără a contesta și cealaltă faptă contravențională constatată (indicată la pct.1, lit.a) și măsura dispusă (indicată la pct.3, lit.a) prin același proces-verbal contestat.

Prin urmare, obiectul investirii instanței îl constituie plângerea contravențională formulată doar împotriva faptei contravenționale a lipsei rovinietei, astfel că, față de data înregistrării cererii pe rolul Judecătoriei C., se constată că în cauză devin aplicabile dispozițiile privind competența teritorială instituite de art.101 din O.G. nr.15/2002 (introdus prin art.III, din Legea nr.2/2013).

Potrivit dispozițiilor legale mai sus menționate, plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul, instituind astfel o competență teritorială exclusivă, care, în conformitate cu art.129, alin.2, pct.3 C.pr.civ. este de ordine publică, neputând fi înlăturată de părți, iar în conformitate cu art.130, alin.2 C.pr.civ. poate fi invocată de părți sau de instanță la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate.

Cum din înscrisurile din dosar rezultă că petenta își are domiciliul în mun. C., jud. D., localitate aflată în circumscripția Judecătoriei C., instanța, în temeiul art.132, alin.1 C.pr.civ., va admite excepția invocată și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei C..

De asemenea, având în vedere faptul că prezenta cauză s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei Cornetu prin declinare de la Judecătoria C., instanța, în temeiul art.133, pct.2 C.pr.civ. constată ivit un conflict negativ de competență între cele două instanțe, astfel că, în temeiul art.135, alin.1 C.pr.civ., va dispune trimiterea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță superioară comună, în vederea soluționării conflictului de competență.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Cornetu.

Declină competența de soluționare a cauzei privind pe petent . și pe intimat I. în favoarea Judecătoriei C..

Constată ivit un conflict negativ de competență.

Dispune trimiterea dosarului către Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță superioară comună, în vederea soluționării conflictului de competență.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședința publică de la 9 aprilie 2015.

Președinte, Grefier,

M. V. B. B. S. G.

Red./Tehnored.: MVB/BSG

..04.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 1362/2015. Judecătoria CORNETU