Plângere contravenţională. Sentința nr. 251/2015. Judecătoria CORNETU

Sentința nr. 251/2015 pronunțată de Judecătoria CORNETU la data de 27-01-2015 în dosarul nr. 251/2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CORNETU

Dosar nr._

SENTINTA CIVILA NR. 251

Ședința publică de la 27.01.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: D. L.

GREFIER: M. C.

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petentul C. A. in contradictoriu cu intimatul I. I., având ca obiect „plangere contraventionala”.

La apelul nominal făcut în ședința publică, la luarea cauzei la ordine, a raspuns petentul, prezent personal, lipsind intimatul.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instantei obiectul cauzei, stadiul procesual, modul de indeplinire a procedurii, dupa care,

In conformitate cu art. 321 C.p.c. si urmatoarele C.p.c. s-a procedat la audierea martorului D. C., a carui declaratie a fost consemnata de catre grefier si atasata la dosarul cauzei, dupa ce anterior a fost citita si semnata de catre acesta.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, instanta acorda cuvantul pe fondul cauzei.

Petentul, personal solicita admiterea plangerii si anularea procesului-verbal de constatare a contraventiei ca netemeinic.

În temeiul art. 394 N.C.proc.civ., instanța constată că au fost lămurite toate împrejurările de fapt și temeiurile de drept ale cauzei și o reține pentru deliberare și pronunțare.

INSTANȚA,

Prin plangerea inregistrata pe rolul Judecatoriei Cornetu sub nr._ petentul C. A. a solicitat in contradictoriu cu intimatul I. I. anularea procesului-verbal . nr._/17.04.2014.

In motivarea plangerii a aratat ca in data de 17.04.2014 a fost sanctionat contraventional, fara a i se inmana procesul-verbal de constatare a contraventiei.

In drept si-a intemeiat plangerea pe dispozitiile OG nr. 2/2001 si OUG nr. 195/2002.

In dovedirea actiunii a depus inscrisuri.

Legal citat, intimatul nu s-a prezentat in instanta si nu a formulat intampinare.

Din actele si lucrarile dosarului, instanta retine urmatoarele:

In data de 17.04.2014 petentul a fost sanctionat contraventional, in temeiul OUG nr. 195/2002, cu amenda in cuantum de 340 lei si suspendarea dreptului de a conduce, retinandu-se in sarcina sa ca nu ar fi acordat prioritate de trecere pietonilor.

Asemeni oricarui act administrativ, procesul-verbal se bucura de prezumtia simpla de adevar si legalitate, petentul putand rasturna aceasta supozitie legala cu ajutorul oricarui mijloc de proba.

Din depozitia martorului D. C. rezulta ca petentul nu a savarsit contraventia retinuta de agentul constatator, astfel incat, fata de prevederile art. 34 din OG nr. 2/2001, urmeaza a admite plangerea.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTARASTE:

Admite plangerea formulata de petentul C. A. cu domiciliul in sector 4, București, .-210, ., . in contradictoriu cu intimatul I. I. cu sediul in BUCURESTI, SECTOR 2, ., nr. 7, J. I..

Anuleaza procesul-verbal . nr._/17.04.2014 si in consecinta exonereaza petentul de la plata amenzii in cuantum de 340 lei si inlatura masura complementara de suspendare a dreptului de a conduce.

Cu apel in 30 de zile de la comunicare.

Pronuntata in sedinta publica azi, 27.01.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

D. L. M. C.

Red. D.L.

Tehn. M.C.

..03.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 251/2015. Judecătoria CORNETU