Plângere contravenţională. Sentința nr. 329/2015. Judecătoria CORNETU

Sentința nr. 329/2015 pronunțată de Judecătoria CORNETU la data de 29-01-2015 în dosarul nr. 329/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CORNETU

Sentința civilă nr. 329/2015

Ședința publică de la 29.01.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: G. M.

GREFIER: V. TUDORIȚA DOINIȚA

Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent . și pe intimat I., având ca obiect plângere contravetionala.

La apelul nominal făcut în ședința publică, nu au răspuns părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează faptul că petentul a depus la data de 15.01.2015, prin Serviciul Registratura, cerere de judecare in lipsa, după care

Instanta invocă excepția necompetenței teritoriale și rămâne în pronuntare aspra acesteia..

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin plângerea înregistrată la data de 26.09.2014 pe rolul Judecătoriei Cornetu, sub numărul de mai sus, petentul . a solicitat, în contradictoriu cu intimata I., anularea procesului-verbal . nr._/02.09.2014.

În motivarea plângerii petentul a menționat că verificarea vehiculului s-a realizat la ora 8:30 pe un segment de drum unde nu exista posibilitatea achiziționării rovinietei, aceasta fiind cumpărată la prima unitate autorizată din drum.

Petentul a solicitat înlocuirea sancțiunii amenzii cu avertisment.

Plângerea nu a fost motivată în drept.

În dovedirea plângerii, petentul a depus la dosarul cauzei un set de înscrisuri.

Plângerea a fost legal timbrată cu suma de 20 lei.

Intimata a formulat întâmpinare la data de 16.11.2014 prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, procesul-verbal fiind legal întocmit, beneficiind de prezumția de temeinicie.

La prezentul termen de judecată instanța a invocat excepția necompetenței teritoriale.

Analizând actele și lucrările dosarului raportat la excepția invocată, instanța reține următoarele:

Conform art. 129 alin. 2 pct. 3 Cod proc.civ. „necompetența este de ordine publică în cazul încălcării competenței teritoriale exclusive, când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura”.

Deși în general competența teritorială este alternativă, există anumite cazuri, printre care și cel expres reglementat de art. 101 din OG 15/2002 introdus prin art. 3 din Legea 2/2013, în care competența este exclusivă și absolută. Astfel, potrivit acestui articol, “prin derogare de la dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul.”

În cauza dedusă judecății, sediul petentului este în Mun. C., ., ., ., aflat în raza de competență a Judecătoriei C..

Având în vedere aceste considerente, instanța apreciază că a fost sesizată o altă instanță decât cea competentă potrivit legii, astfel că urmează să admită excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Cornetu și să decline competența de soluționare a plângerii contravenționale în favoarea Judecătoriei C..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Cornetu.

Declină competența de soluționare a plângerii contravenționale privind pe petent . cu sediul in CONSTANTA, . C3, nr. 2, judet Constanta și pe intimat I. cu sediul in sector 1, București, .. 38 în favoarea Judecătoriei C..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 29.01.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

G. M. V. TUDORIȚA DOINIȚA

Red./Tehnored.: GM/VTD

.>

.

Grefier,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 329/2015. Judecătoria CORNETU