Plângere contravenţională. Sentința nr. 3744/2015. Judecătoria CORNETU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3744/2015 pronunțată de Judecătoria CORNETU la data de 15-10-2015 în dosarul nr. 3744/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CORNETU
Sentința civilă nr. 3744/2015
Ședința publică de la 15.10.2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: G. M.
GREFIER: V. TUDORIȚA DOINIȚA
Pe rol judecarea cauzei civile privind pe petent S. S. și pe intimat I. I., având ca obiect plângere contravențională.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul personal, lipsă fiind intimatul.
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Instanța procedeaza la audierea martorilor propusi de catre petent, a numitilor S. I., legitimat cu B.I. . nr._ și S. V., legitimată cu C.I. . nr._, declaratiile acestora fiind consemnate în scris, semnate si atasate la dosar, după semnare.
Instanța respinge întrebarea “ Ești pensionată medical?” adresată de petent martorei S. V., ca nefiind utilă soluționării cauzei.
Instanța revine asupra probei cu audierea martorului Spragate V. și nu-l va mai asculta.
Nemaifiind cereri de formulat sau alte probe de administrat instanta constata cauza în stare de judecata si acorda cuvantul pe fond.
Având cuvântul, petentul precizează că nu era beat în ziua când a fost sancționat. Acesta mai menționează că era în curte, în haine de lucru și nu avea cum să se legitimeze când i-a solicitat polițiștii, întrucât buletinul era în casă.Prin urmare, acesta solicită anularea procesului verbal.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat, ori probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată, declară închise dezbaterile și reține cauza spre soluționare.
INSTANȚA
Deliberând asupra cauzei civile, constată următoarele:
Prin plângerea contravențională formulată la data de 06.05.2015, înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul de mai sus, petentul S. S. în contradictoriu cu intimata I. I., a contestat procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor . nr._/15.04.2015.
În motivarea plângerii contravenționale, petentul a învederat că în procesul-verbal nu este indicat corect locul unde trebuie depusă plângerea. Acesta a mai menționat că în ziua respectivă muncea împreună cu tatăl său în grădina curții părintești din com. Ciorogârla, .. 37, jud. I., iar la un moment dat a venit vecina sa S. V. care i-a adresat injurii petentului și tatălui acestuia, spunând că aceștia l-au înjurat pe soțul vecinei decedat de aproximativ 7 ani.
Petentul a menționat că ulterior, la solicitarea vecinei, a sosit poliția la poartă, le-a deschis poarta, moment în care unul dintre polițiști, fără a se legitima, i-a solicitat petentului să se legitimeze. Petentul a precizat că i-a solicitat organului de poliție să se legitimeze dumnealui mai întâi și să îi spună motivul pentru care trebuia să se legitimeze. Acest lucru i-a înfuriat pe cei doi polițiști care l-au urcat pe petent cu forța în mașină, lovindu-l cu pumnii și cu picioarele.
Petentul a mai arătat că polițiștii l-au dus la secția de poliție din . încheiat prezentul proces-verbal atacat.
Plângerea nu a fost motivată în drept.
În dovedire, petentul a anexat plângerii procesul verbal contestat.
Plângerea a fost legal timbrată cu suma de 20 lei.
La data de 21.05.2015 petentul a depus la dosar o cerere prin care a solicitat și anularea procesului-verbal . nr._/22.04.2015.
Intimata a depus întâmpinare la data de 24.06.2015 prin Serviciul Registratură, prin care a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, să se constate că procesul verbal de contravenție este temeinic și legal întocmit, îndeplinește condițiile de formă și de fond impuse de OG nr. 2/2001, nu este afectat de nicio nulitate, iar sancțiunea aplicată este proporțională cu gravitatea faptei. Totodată, a solicitat judecata cauzei în lipsă, în conformitate cu prevederile art. 411 al.2 Cod proc.civ.
În drept au fost invocate prevederile OG 2/2001 și Legea 61/1991.
Intimata a depus la data de 11.09.2015 punctul de vedere al agentului constatator și înscrisuri atașate acestuia.
La termenul din 17.09.2015, instanța, în temeiul art. 258 raportat la art. 255 C., a încuviințat proba cu înscrisurile de la dosarul cauzei, iar pentru petent și proba testimonială cu trei martori.
La prezentul termen instanța a revenit asupra probei testimoniale cu martorul Spragate V., întrucât acesta nu este martor ocular, ci doar martor asistent la încheierea procesului-verbal . nr._/22.04.2015.
Analizând materialul probator administrat, instanța reține următoarele:
Prin procesul-verbal . nr._/15.04.2015, petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 300 de lei pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 2 pct. 31 din Legea 61/1991, reținându-se, în esență, că la data de 15.04.2015, în jurul orelor 14:30, petentul, aflându-se pe . . de ebrietate –emana vapori de alcool, a refuzat să de-a relații pentru stabilirea identității și a se legitima cu actul de identitate, organele de poliție fiind nevoite să îl conducă pe acesta la sediul Postului de Poliție.
Prin procesul-verbal . nr._/22.04.2015, petentul a fost sancționat cu amendă contravențională în cuantum de 200 de lei pentru săvârșirea faptei prevăzute de art. 2 pct. 1 din Legea 61/1991, reținându-se, în esență, că la data de 15.04.2015, în jurul orelor 14:30, petentul, aflându-se pe . . de ebrietate –emana vapori de alcool, a adresat cuvinte și expresii jignitoare și vulgare la adresa numitei S. V..
Instanța constată că petentul a formulat plângerea în termenul legal de 15 zile de la comunicarea procesului verbal, termen prevăzut de art. 31 alin. 1 din OG 2/2001.
În drept, potrivit art. 34 din OG 2/2001, instanța învestită cu soluționarea plângerii analizează legalitatea și temeinicia procesului-verbal de contravenție și hotărăște asupra sancțiunii.
Astfel, analizând cuprinsul procesului-verbal sub aspectul legalității sale, instanța apreciază că acesta a fost întocmit cu respectarea dispozițiilor art. 17 din OG nr.2/2001 referitoare la mențiunile obligatorii pe care trebuie să le cuprindă sub sancțiunea nulității absolute, întrucât acesta conține numele, prenumele și calitatea agentului constatator, numele și prenumele contravenientului, descrierea faptei săvârșite, data comiterii acesteia, semnătura agentului constatator.
În ceea ce privește afirmația petentului că în procesul-verbal nu este indicat corect locul unde trebuie depusă plângerea, instanța constată că acesta reprezintă un motiv de nulitate relativă a procesului-verbal, condiționat de dovedirea unei vătămări din partea petentului. În cauză, acesta a introdus plângerea la Judecătoria Cornetu în termenul de 15 zile prevăzut de art. 31 alin. 1 din OG 2/2001, astfel că nu i s-a cauzat nicio vătămare.
a arătat că n judiciar și 300 lei onorariu de avocat ul de mers al autoturismului, Sub aspectul temeiniciei instanța reține că, deși O.G. nr. 2/2001 nu cuprinde dispoziții exprese cu privire la forța probantă a actului de constatare a contravenției, din economia textului art. 34 din OG 2/2001 rezultă că acesta face dovada situației de fapt și a încadrării în drept până la proba contrară.
Conform jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, dreptul unei persoane de a fi prezumată nevinovată și de a solicita acuzării să dovedească faptele ce i se impută nu este absolut, din moment ce prezumțiile bazate pe fapte sau legi operează în toate sistemele de drept și nu sunt interzise de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care statul respectă limite rezonabile, având în vedere importanța scopului urmărit, dar și respectarea dreptului la apărare (cauza Salabiaku v. Franța, hotărârea din 7 octombrie 1988, paragraf 28, cauza Västberga taxi Aktiebolag și Vulic v. Suedia, paragraf 113, 23 iulie 2002).
Forța probantă a rapoartelor sau a proceselor-verbale este lăsată la latitudinea fiecărui sistem de drept, putându-se reglementa importanța fiecărui mijloc de probă, însă instanța are obligația de a respecta caracterul echitabil al procedurii în ansamblu atunci când administrează și apreciază probatoriul (cauza Bosoni v. Franța, hotărârea din 7 septembrie 1999).
Persoana sancționată are dreptul la un proces echitabil (art. 31-36 din O.G. nr. 2/2001) în cadrul căruia să utilizeze orice mijloc de probă și să invoce orice argumente pentru dovedirea împrejurării că situația de fapt din procesul verbal nu corespunde modului de desfășurare al evenimentelor, iar sarcina instanței de judecată este de a respecta limita proporționalității între scopul urmărit de autoritățile statului de a nu rămâne nesancționate acțiunile antisociale prin impunerea unor condiții imposibil de îndeplinit și respectarea dreptului la apărare al persoanei sancționate contravențional (cauza A. v. România, hotărârea din 4 octombrie 2007).
Prin urmare, procesul-verbal de contravenție se bucură de o prezumție relativă de veridicitate și autenticitate, în privința constatărilor personale ale agenților constatatori, care este permisă de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în măsura în care contravenientului i se asigură accesul la justiție și dreptul la un proces echitabil, în sensul Convenției Europene a Drepturilor Omului.
În lumina acestor principii, instanța a efectuat toate demersurile pentru a-i asigura petentului dreptul la un proces echitabil.
Analizând temeinicia procesului-verbal contestat, instanța constată că petentul nu a făcut dovada contrară celor reținute prin procesele-verbale contestate.
Potrivit art. 2 pct. 1 din Legea nr. 61/1991 „Constituie contravenție săvârșirea oricăreia dintre următoarele fapte, dacă nu sunt comise în astfel de condiții încât, potrivit legii penale, să fie considerate infracțiuni: 1) săvârșirea în public de fapte, acte sau gesturi obscene, proferarea de injurii, expresii jignitoare sau vulgare, amenințări cu acte de violență împotriva persoanelor sau bunurilor acestora, de natură să tulbure ordinea și liniștea publică sau să provoace indignarea cetățenilor ori să lezeze demnitatea și onoarea acestora sau a instituțiilor publice.”
Art. 2, pct. 31 din același act normativ prevede că „31) refuzul unei persoane de a da relații pentru stabilirea identității sale, de a se legitima cu actul de identitate sau de a se prezenta la sediul poliției, la cererea ori la invitația justificată a organelor de urmărire penală sau de menținere a ordinii publice, aflate în exercitarea atribuțiilor de serviciu;”
Din declarația martorului S. V. coroborată cu punctul de vedere al agentului constatator (fila 26) reiese că la data de 15.04.2015, în urma plângerii depuse de S. V. la Postul de Poliție Ciorogârla (nr._/15.04.2015) organele de poliție s-au deplasat la reședința de domiciliu a petentului din Com. Ciorogârla, .. 37, jud. I., s-au legitimat și i-au explicat acestuia motivul pentru care s-au prezentat. Petentul a refuzat să se legitimeze și a avut un comportament neadecvat față de organele de poliție, adresând cuvinte și expresii jignitoare de natură să lezeze demnitatea instituțiilor publice.
Instanța nu poate lua în considerare declarația martorului S. I., deoarece este în contradicție vădită atât cu declarația martorului S. V., cât și cu punctul de vedere al agentului constatator.
În conformitate cu dispozițiile art. 21 alin. 3 din O.G. nr. 2/2001, sancțiunea trebuie să fie proporțională cu gradul de pericol social al faptei săvârșite, ținându-se seama de împrejurările în care a fost săvârșita fapta, de modul și mijloacele de săvârșire a acesteia, de scopul urmărit, de urmarea produsă, precum și de circumstanțele personale ale contravenientului și de celelalte date înscrise în procesul verbal. Astfel, referitor la proporționalitatea sancțiunilor, instanța apreciază drept justificat cuantumul amenzilor aplicate și nu le va înlocui cu avertisment.
D. urmare, instanța va respinge plângerea petentului, ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge plângerea formulată de petentul S. S. cu domiciliul în sector 3, București, ., nr. 55-59, . cu intimata I. I. cu sediul în sector 2, București, ., nr. 7, ca neîntemeiată.
Menține procesele-verbale contestate.
Cu drept de a formula apel în termen de 30 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 15.10.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
G. M. V. Tudorița Doinița
Red./Tehnored.: GM/VTD
.>
.
Grefier
T.V. 04 Noiembrie 2015
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 3670/2015.... | Plângere contravenţională. Sentința nr. 3562/2015.... → |
|---|








