Plângere contravenţională. Sentința nr. 3857/2015. Judecătoria CORNETU

Sentința nr. 3857/2015 pronunțată de Judecătoria CORNETU la data de 22-10-2015 în dosarul nr. 3857/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CORNETU

Sentință Civilă Nr. 3857/2015

Ședință publică de la 22.10.2015

Instanța constituită din:

Președinte: M. V. B.

Grefier: B. S. G.

Pe rol fiind judecarea cauzei civile privind pe petent . SRL și pe intimat I., având ca obiect plângere contravențională.

La apelul nominal făcut în ședința publică lipsesc părțile.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Instanța invocă din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Cornetu și rămâne în pronunțare asupra acestei excepții.

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul acestei instanțe, la data de 23.04.2015, sub nr._, petenta . SRL a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 24.03.2015 de I.S.C.T.R., solicitând anularea acestuia ca nelegal și netemeinic, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii contravenționale cu avertisment.

În motivarea plângerii, petenta arată că la un control efectuat pe DNCB, km.40 (centura București), în ziua de 24.03.2015, ora 15:30, s-a constatat că ansamblul de vehicule format din autovehiculul cu nr. de înmatriculare_ și semiremorca cu nr. de înmatriculare_, aparținând petentei, a circulat fără a deține rovinietă valabilă, însă acest fapt nu este adevărat, întrucât în aceiași zi a fost achiziționată o rovinietă, valabilă 7 zile.

În drept, petenta își întemeiază cererea pe dispozițiile OG nr.2/2001 și OG nr.15/2002.

A depus la dosar un set de înscrisuri, privind situația de fapt mai sus menționată.

Intimata, legal citată, a formulat întâmpinare în cauza de față, solicitând respingerea plângerii ca neîntemeiată, depunând la dosar actele care au stat la baza emiterii procesului-verbal de contravenție contestat.

La termenul de față, instanța, din oficiu, având în vedere dispozițiile art.101 din O.G. nr.15/2002 (introdus prin art.III, din Legea nr.2/2013), a invocat excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Cornetu, asupra căreia, în conformitate cu prevederile art.132, alin.1 C.pr.civ., se va pronunța cu prioritate.

Analizând excepția invocată, instanța reține următoarele:

Petenta a formulat plângere contravențională împotriva procesului-verbal de contravenție . nr._ încheiat la data de 24.03.2015 de I.S.C.T.R., solicitând anularea acestuia ca nelegal și netemeinic, iar în subsidiar înlocuirea sancțiunii contravenționale cu avertisment, însă, față de data înregistrării cererii pe rolul instanței, se constată că în cauză devin aplicabile dispozițiile privind competența teritorială instituite de art.101 din O.G. nr.15/2002 (introdus prin art.III, din Legea nr.2/2013).

Potrivit dispozițiilor legale mai sus menționate, plângerea, însoțită de copia procesului-verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul, instituind astfel o competență teritorială exclusivă, care, în conformitate cu art.129, alin.2, pct.3 C.pr.civ. este de ordine publică, neputând fi înlăturată de părți, iar în conformitate cu art.130, alin.2 C.pr.civ. poate fi invocată de părți sau de instanță la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate.

Cum din înscrisurile din dosar rezultă că petenta își are sediul în mun. București, sect.6, subunitate administrativ-teritorială aflată în circumscripția Judecătoriei Sectorului 6 București, instanța, în temeiul art.132, alin.1 C.pr.civ., va admite excepția invocată și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Cornetu.

Declină competența de soluționare a cauzei privind pe petenta . SRL, cu sediul în Sector 6, București, ., în contradictoriu cu intimatul I., cu sediul în București, Piata Presei Libere, nr. 1, ., în favoarea Judecătoriei Sectorului 6 București.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședința publică de la 22 octombrie 2015.

Președinte, Grefier,

M. V. B. B. S. G.

Red./Tehnored.: MVB/BSG

..11.2015

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Plângere contravenţională. Sentința nr. 3857/2015. Judecătoria CORNETU