Pretenţii. Sentința nr. 1802/2015. Judecătoria CORNETU

Sentința nr. 1802/2015 pronunțată de Judecătoria CORNETU la data de 19-05-2015 în dosarul nr. 1802/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CORNETU

Sentința civilă nr. 1802/2015

Ședința publică de la 19.05.2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C. O. BUDEI

GREFIER: C. P.

Pe rol se află judecarea cauzei civile privind pe reclamanta . SRL și pe pârâta ., având ca obiect pretenții.

La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că au fost citate părțile în vederea discutării excepției perimării, dupa care

Instanța invocă din oficiu excepția perimării cauzei și reține cauza în pronunțare pe excepția invocată.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 01.08.2013, sub numărul de dosar mai sus menționat, reclamanta . SRL a solicitat obligarea pârâtei . la plata sumei de_,02 lei reprezentând contravaloare transport.

La data de 21.01.2014 instanța a suspendat judecata cauzei în baza art. 411 alin. 1 pct. 2 C.p.civ. pentru lipsa partilor, avand in vedere ca nici una dintre părți nu s-a prezentat și nici nu a solicitat judecarea cauzei în lipsă.

Potrivit art. 416 C.pr.civ., „Orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice cerere de reformare sau de retractare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din motive imputabile părții, timp de 6 luni”.

Instanța constată că de la data suspendării cauzei și până în prezent a trecut un termen mai mare de 6 luni, părțile lăsând cauza în nelucrare.

Potrivit art. 420 C.p.civ., perimarea se constată din oficiu sau la cererea părții interesate.

Constatând că în cauză sunt întrunite condițiile art. 420 C.p.civ., instanța va admite excepția perimării invocată din oficiu, urmând a o admite.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția de perimare invocată din oficiu.

Constată perimată judecata cauzei privind pe reclamanta . SRL cu sediul în B., ., . și pe pârâta . cu sediul în P., ., jud. Ilfov.

Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 19.05.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. O. Budei C. P.

Red. Tehn. C.O.B.

2 ex./22.06.2015

..2015, 2 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 1802/2015. Judecătoria CORNETU