Pretenţii. Sentința nr. 2003/2015. Judecătoria CORNETU

Sentința nr. 2003/2015 pronunțată de Judecătoria CORNETU la data de 02-06-2015 în dosarul nr. 2003/2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

JUDECATORIA CORNETU

Sentința civilă nr. 2003/2015

Ședința publică de la: 02.06.2015

INSTANȚA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: C. O. BUDEI

GREFIER: C. P.

Pe rol se află soluționarea cauzei civile privind pe reclamantii C. G. si C. M. și pe pârâtii D. D. D., B. C. V., T. M., P. V. D. si ., având ca obiect pretenții.

Dezbaterile asupra fondului au avut loc la data de 19.05.2015, au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 26.05.2015 apoi la data de 02.06.2015 când a hotărât următoarele:

INSTANȚA

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele:

P. cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ la data de 16.04.2013, reclamanții C. G. și C. M. au solicitat în contradictoriu cu pârâții D. D. D., B. C. V., TIȚI M., P. V. D. și . obligarea acestora, în solidar, la plata sumei de 6192 lei, reprezentând despăgubiri pentru daune materiale și 3.000 lei daune morale, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, reclamanții au arătat că prin fapta ilicită a pârâților - vopsirea unui stâlp din fier de înaltă tensiune într-o manieră neglijentă, s-a cauzat la data de 31.05.2012 un prejudiciu reclamanților, prin stropirea autoturismului 244WZ37 cu vopsea, ceea ce a condus la necesitatea vopsirii integrale a acestuia.

Se precizează că au formulat plângere penală pârâții persoane fizice au recunoscut faptul că în timp ce au vopsit stâlpul picături de vopsea au căzut pe autoturismul proprietatea reclamanților.

Fapta cauzatoare de prejudiciu rezultă din recunoașterile pârâților, din rezoluția Parchetului, iar cuantumul prejudiciului din facturile depuse la dosar.

Se arată că pârâții persoane fizice erau angajați ai pârâtei . și că sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale.

Cu privire la daunele morale se arată că sunt solicitate pentru acoperirea stării de disconfort față de împrejurarea că reclamanții au fost nevoiți să folosească autoturismul cu picăturile și urmele lăsate după ștergerea de către pârâți, iar în anumite împrejurări să nu-l folosească.

În drept cererea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1357, 1370, 1373, 1383 C.civ.

Pârâții, legal înștiințați, nu au formulat întâmpinare

În temeiul art. 258 Cpr.civ., au fost încuviințate pentru reclamanți probele cu înscrisuri și interogatoriu.

La dosar au fost depuse înscrisuri. Pârâții legal citați nu s-au prezentat în vederea administrării probei cu interogatoriul.

La termenul din 02.03.2015 pârâta . a depus cerere de suspendare a judecării cauzei în ce o privește față de faptul prin încheierea nr. 782/F/CC/07.05.2013 a Tribunalului Satu M. s-a dispus deschiderea procedurii insolvenței, iar prin sentința civilă nr. 939F/18.09.2014 s-a dispus deschiderea procedurii de faliment fiind desemnat lichidatorul judiciar.

La termenul din 10.03.2015 reclamanții au arătat că renunță la judecata cauzei în contradictoriu cu pârâta ., la termenul din 19.05.2015 fiind depusă declarația autentificată sub nr. 947/24.04.2015 prin care reclamantul C. M. înțelege să renunțe la judecată în contradictoriu cu pârâta ..

Analizând materialul probator administrat, instanța reține că la data de 31.05.2012, la un stâlp de înaltă tensiune amplasat în curtea vecinului reclamanților, Ș. L. M., au fost efectuate de către pârâți operațiuni de vopsire.

Din cauza neglijenței pârâților, picături de vopsea de culoare gri s-au depus pe autoturismul cu nr. de înmatriculare 2447WZ37, parcat pe . locuinței reclamanților, deoarece adia vântul.

Autoturismul este proprietatea reclamanților.

Art. 1357 C.civ. instituie răspunderea civilă delictuală pentru orice fapte ilicite, care au cauzat un prejudiciu altei persoane, prin lezarea unui drept subiectiv ori altui interes patrimonial (sau extrapatrimonial).

Săvârșirea faptei ilicite de către pârâți rezultă, în primul rând, din mărturisirea judiciară scrisă (și spontană) a pârâților, cuprinse în dosarul penal nr. 3180/P/2012, prin care pârâții recunosc explicit că din culpa lor a avut loc un incident, constând în murdărirea cu vopsea a autoturismului reclamanților.

Instanța reține că prin Rezoluția din 18.12.2012 dată în dosarul penal nr. 3180/P/2012 s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de pârâții persoane fizice sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere motivat de faptul nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni sub aspectul laturii subiective – intenția făptuitorilor de a distruge sau degrada autoturismul în cauză.

Din cuprinsul facturilor depuse de reclamanți instanța reține că valoarea reparațiilor necesare este de 6192, 06 lei.

În drept, sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale prev. de art. 1357 C.civ., respectiv fapta ilicită (vopsirea unui stâlp fără a lua măsuri de precauție) săvârșită din culpă (cu neglijență) a cauzat un prejudiciu reclamanților, prin deteriorarea autoturismului acestora, valoarea reparațiilor necesare fiind de 6192, 06 lei.

În ce privește daunele morale solicitate de reclamanți instanța reține că, pentru ca pârâții să fie obligați la plata unei despăgubiri pentru daunele morale suferite de reclamanți, trebuie să fie îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, prevăzute de art. 1357 C.civ., respectiv: existența unei fapte ilicite, existența unui prejudiciu, existența unui raport de cauzalitate între fapta ilicită și prejudiciu, existența vinovăției celui care a cauzat prejudiciul, constând în intenția, neglijența sau imprudența cu care a acționat.

De asemenea, instanța reține că potrivit art. 249 C.proc.civ., cel ce face o susținere în cursul procesului trebuie să o dovedească, incumbând astfel reclamanților sarcina probei.

Însă din niciuna din probele administrate nu rezultă prejudiciul moral suferit de reclamanți ca urmare a avarierii autoturismului.

În temeiul art. 406 C.proc.civ. instanța va lua act de renunțarea reclamanților la judecata cauzei în contradictoriu cu pârâta ., manifestarea de voință a reclamanților având prioritate față de suspendarea cauzei în baza art. 36 din Legea nr. 85/2006.

Întrucât în conținutul raportului de răspundere delictuală intră obligația pârâților de a repara integral prejudiciul cauzat, va fi admisă în parte acțiunea și vor fi obligați pârâții persoane fizice să plătească reclamanților suma de 6192, 06 lei, despăgubiri pentru daune materiale, fiind respinse ca neîntemeiate pretențiile reclamanților cu privire la daunele morale.

În temeiul art. 453 C.pr.civ., vor fi obligați pârâții căzuți în pretenții la plata sumei de 415 lei cheltuieli de judecată constând în taxa de timbru aferentă capătului de cerere admis.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Ia act de renunțarea reclamanților la judecata cauzei în contradictoriu cu pârâta . cu sediul în Negrești Oaș, ., jud. Satu M..

Admite în parte acțiunea formulată de reclamanții C. M. și C. G., ambii cu domiciliul în București, sector 1, Calea Floreasca, nr. 78, . cu pârâții D. D. D. cu domiciliul în . citat prin afișare la sediul instanței și prin M. Publiciate, B. C. V. cu domiciliul în D., ., ., ., județ Hunedoara, T. M. cu domiciliul în M., ., ., ., județ Prahova și P. V. D. cu domiciliul în D., ., județ Hunedoara.

Obligă pârâții la plata către reclamanți a sumei de 6192,06 lei cu titlu de despăgubiri materiale.

Respinge restul pretențiilor ca neîntemeiate.

Obligă pârâții la plata către reclamanți a sumei de 415 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, cererea de apel urmând a fi depusă la Judecătoria Cornetu.

Pronunțată în ședință publică, azi, 02.06.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

C. O. Budei C. P.

Red. Tehn. C.O.B.

2 ex./29.06.2015

..2015, 8 ex

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Sentința nr. 2003/2015. Judecătoria CORNETU