Pretenţii. Sentința nr. 4930/2015. Judecătoria CORNETU
| Comentarii |
|
Sentința nr. 4930/2015 pronunțată de Judecătoria CORNETU la data de 16-12-2015 în dosarul nr. 4930/2015
Cod ECLI ECLI:RO:JDCOR:2015:001._
Dosar nr._
ROMÂNIA
JUDECĂTORIA CORNETU
.
SENTINȚA CIVILĂ Nr. 4930/2015
Ședința publică de la 16 Decembrie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE E. D.
Grefier L. A.
Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe reclamant E. E. MUNTENIA SA și pe pârât R. D., având ca obiect pretenții.
Dezbaterile și susținerile părților au avut loc la data de 25.11.2015 au fost consemnate în încheierea de ședință din acea dată, când instanța având nevoie de timp pentru delibera a amânat pronunțarea pentru azi 16..2015, când a hotărât următoarele:
INSTANȚA
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 11.08.2015, sub nr._, reclamanta E. Energie Muntenia SA a solicitat în contradictoriu cu pârâtul R. D. obligarea acestuia la plata sumei de 3908,03 lei din care 3814,4 lei reprezintă prețul energiei electrice furnizate și taxe de deconectare/reconectare și 93,63 lei reprezintă penalități de întârziere.
În motivare, reclamanta a învederat, în esență, că între părți s-au derulat raporturi contractuale, pârâtului fiindu-i atribuit codul de client nr._ în baza cărora reclamanta a început să livreze energie electrică către pârât, iar corelativ s-a născut obligația de plata a acestuia pentru serviciile de care a beneficiat, conform facturilor fiscale emise de către creditoare.
Astfel, începerea derulării relațiilor contractuale s-a realizat la data în care debitorul a început să consume energie electrică, însușindu-și totodată obligațiile care derivă din beneficiul acestui serviciu și din contractul de furnizare a energiei electrice.
A menționat reclamanta că în conformitate cu contractul semnat, standard și aplicabil la nivel național reglementat prin act normativ - Decizia ANRE nr. 57/1999, modificat prin Ordinul nr. 5/21.02.2003- E. Energie Muntenia SA avea obligația să furnizeze energie electrică, iar pârâtul avea obligația să achite contravaloarea serviciilor prestate în termen de 10 zile de la data emiterii facturilor, data emiterii facturilor și data scadenței fiind înscrise pe factură.
Întrucât actele normative anterior-menționate au fost publicate în forma inițială în Monitorul Oficial al României, nimeni nu poate invoca necunoașterea acestora și neînsușirea clauzelor prevăzute în acestea, mai ales că prin art. 33 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice se face numai pe baza de contract de furnizare încheiat de un furnizor cu consumatorul, pe care de consecință, rezultă ca acel consum care nu se realizează în baza unui contract întră sub incidența Codului Penal.
În drept, au fost invocate: Noul Cod de Procedura civila: art. 150, alin.1 si 2, art. 223, alin. 3, art. 277, art. 453, art. 628, alin. 2, art. 662, art. 1270,1516, 1535; Noul Cod Civil;Vechiul Codul Civil: art. 969 si următoarele, art. 1.073;Codul de Procedura Fiscala (OG 92/2003): art. 120, alin. 7;Codul Fiscal: art. 155, alin. 28;a rt. 156 din Regulamentul de furnizare a energiei electrice, aprobat prin HG 1007/2004;Decizia A.N.R.E. nr. 57 din 11 octombrie 1999 pentru aprobarea contractelor-cadru de furnizare a energiei electrice; Ordinul nr. 5 din 21 februarie 2003 privind modificarea contractelor-cadru de furnizare a energiei electrice;Vechea legea energiei electrice nr. 13/2007 publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 51 din_ ; Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012.
În probațiune a depus un set de înscrisuri.
Cererea de chemare în judecată este legal timbrată, dovada fiind atașată la fila 33 din dosar.
Pârâtul, legal citat, nu a formulat întâmpinare dar s-a prezentat în fața instanței și a arătat că nu contestă debitul dar dorește să îl achite în rate mai mici întrucât nu are posibilități financiare, fără a depune înscrisuri în probațiune.
Instanța a încuviințat pentru ambele părți proba cu înscrisuri și a respins pentru reclamantă proba cu interogatoriul, nefiind util soluționării cauzei.
Deliberând asupra cererii, prin prisma susținerilor reclamantei, a probelor administrate, a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, instanța constată că este întemeiată și va fi admisă pentru următoarele considerente:
În fapt, reclamanta din prezenta cauză a susținut că a livrat energie electrică pârâtului, sens în care a depus o . facturi, fără a depune contractul, debitul principal ridicându-se la suma de 3814,4 lei.
Totodată, din actele depuse la dosar rezultă că pârâtul recunoaște debitul, la fila 29-30 existând o Convenție de eșalonare a datoriilor, semnată de ambele părți. De altfel, pârâtul a recunoscut debitul și în fața instanței de judecată.
În drept, potrivit art. 969 C.civ. 1864/1270 din C.civ., contractul valabil încheiat reprezintă legea părților, neexecutarea acestuia antrenând răspunderea contractuală a părții care nu și-a executat din culpă obligațiile contractuale.
În plus, așa cum rezultă din art. 1082 C.civ.1864/1516 C.civ. în materia răspunderii civile contractuale, în măsura în care creditorul face dovada existenței creanței, respectiv a obligației de plată, debitorul este prezumat în culpă cu privire la neexecutarea obligației, atâta vreme cât nu dovedește executarea sau imposibilitatea de executare datorată cazului fortuit sau forței majore.
Prin urmare, având în vedere dispozițiile legale menționate și situația de fapt expusă, instanța reține, în temeiul principiului conform căruia convențiile legal făcute au putere de lege între părți că, pârâtul, potrivit înscrisurilor atașate cererii, nu și-a îndeplinit obligația de a achita serviciile furnizate de reclamantă, urmând a fi obligată la achitarea contravalorii acestora, în cuantum de 3814,4 lei, prin admiterea cererii, aceasta reprezentând contravaloarea facturilor fiscale neachitate (emise in perioada 27.07._14).
Totodată, față de prevederile art. 1489 alin. 1, art. 1522 și art.1535 C.civ., instanța constată că se impune admiterea cererii privind obligarea pârâtului la plata către reclamantă și a penalităților de întârziere, în cuantum de 93,63 lei.
În ceea ce privește solicitarea pârâtului de a eșalona debitul principal, instanța apreciază această cerere ca fiind lipsită de temei, mai ales în contextul în care pârâtul a beneficiat de o asemenea facilitate, acordată de reclamantă.
De asemenea, în temeiul art. 453 alin. 1 din NCPC, va fi obligat pârâtul și la plata către reclamantă a sumei de 278,56 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată constând în taxa judiciară de timbru.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta E. ENERGIE MUNTENIA SA, cu sediul în sector 2, București, .. 10A, .. 7, în contradictoriu cu pârâtul R. D., domiciliat în P., .. 62, judet Ilfov.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 3908,03 lei din care 3814,4 lei reprezintă prețul energiei electrice furnizate și taxe de deconectare/reconectare și 93,63 lei reprezintă penalități de întârziere.
Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 278.56 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru.
Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Apelul se va depune la Judecătoria Cornetu.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16.12.2015.
PREȘEDINTEGREFIER
D. ENIKOAnton L.
L.A. 06 Ianuarie 2016
Red. D.E./Dact. D.E – 4 ex
19.01.2016
.>
| ← Plângere contravenţională. Sentința nr. 4490/2015.... | Contestaţie la executare. Sentința nr. 4797/2015. Judecătoria... → |
|---|
