Validare poprire. Sentința nr. 3475/2015. Judecătoria CORNETU

Sentința nr. 3475/2015 pronunțată de Judecătoria CORNETU la data de 05-10-2015 în dosarul nr. 3475/2015

Dosar nr. 3965 /1748/ 2015

ROMÂNIA

JUDECĂTORIA CORNETU

SENTINȚA CIVILĂ NR.3475

Ședința publica din data de 05.10.2015

Instanta constituita din:

PREȘEDINTE: D. M. E.

GREFIER: G. A.

Pe rol judecarea cauzei Civil privind pe creditor S. S. și pe terț poprit ., debitor I. V., având ca obiect validare poprire.

La apelul nominal făcut în ședința publică părtile nu au răspuns.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta care învedereaza faptul că terțul poprit nu a depus relatiile solicitate.

Instanța invoca din oficiu excepția necompetentei teritoriale a Judecatoriei Cornetu și retine cauza în pronunțare pe exceptia invocată.

INSTANȚA

Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu la data de 13.07.2015 sub nr._ creditoarea S. S., prin reprezentant . a solicitat validarea popririi în contradictoriu cu terțul poprit . și debitoarea I. V..

În motivare, creditoarea a precizat că prin adresa din data de 08.06.2015 B. V. B.-A. S. a comunicat terțului poprit adresa de înființare a popririi asupra sumelor de bani pe care le datorează debitoarei I. V.. A mai arătat creditoarea că poprirea a fost dispusă de B. V. B.-A. S. în dosarul de executare nr. 605/2013, în baza titlului executoriu reprezentat de contract de credit nr. RQ_192/17.07.2007 încheiat între CEC Bank SA și debitoare, contract cesionat la data de 22.12.2014 către S. S., executarea fiind încuviințată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr._/301/2013.

Având în vedere că terțul poprit nu a înțeles să se conformeze dispozițiilor art. 781 alin. 1 din C., de înființare a popririi asupra tuturor veniturilor prezente și viitoare ale debitoarei până la concurența sumei de 9782,88 lei, creditoarea a solicitat admiterea cererii și pronunțarea unei hotărâri de validare a popririi obligând terțul poprit la plata către creditor, în limita creanței, a sumelor datorate debitoarei.

Totodată, a solicitat aplicarea art. 790 alin. 9 din C. în sensul amendării terțului poprit având în vedere că acesta, cu rea-credință a refuzat să-și îndeplinească obligațiile privind efectuarea popririi.

În drept, au fost invocate prevederile art. 781 alin. 1, art. 790 alin 1 și 9 din C..

În dovedire, au fost atașate în copie, următoarele înscrisuri: adresa de înființare a popririi, dovada comunicare adresa de înființare a popririi, informații ONRC privind terțul poprit, adresa nr. P.5487/_/MRM/24.04.2015 emisă de ITM București, extras Revisal, împuternicire, certificat de înregistrare mențiuni, certificat de înregistrare ORC București, Încheiere din 10.01.2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 3 București în dosarul nr._/301/2013.

Cererea a fost timbrată cu taxa judiciară de timbru de 20 lei.

Debitoarea și terțul poprit nu au formulat întâmpinare și nu s-au prezentat în fața instanței pentru a formula eventuale apărări.

La termenul de judecată din data de 05.10.2015, instanța a invocat din oficiu excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Cornetu.

Potrivit art. 248, alin. 1 din Noul C.Proc.Civ., ,, Instanța se va pronunța mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei”.

Analizând cu prioritate excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Cornetu, în raport de prev.art. 129, alin. 3 și art. 132, alin. 3 din Noul Cod procedură civilă, instanța reține că potrivit art. 132 Noul C.proc.civilă ,,Când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, din oficiu sau la cererea părților, ea este obligată să stabilească instanța judecătorească competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent.

(3) Dacă instanța se declară necompetentă, hotărârea nu este supusă niciunei căi de atac, dosarul fiind trimis de îndată instanței judecătorești competente sau, după caz, altui organ cu activitate jurisdicțională competent”.

Prin Decizia Curții Constituționale nr. 348/2014, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 529 din data de 16 iulie 2014, a fost admisă excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 650 alin. 1 din Noul Cod de procedură civilă și s-a constatat că aceste dispoziții sunt neconstituționale în ceea ce privește criteriul de determinare sub aspect teritorial a instanței de executare.

Decizia Curții Constituționale nr. 348/17.06.2014 nu poate avea niciun efect asupra executărilor silite aflate în curs si pentru care s-a depus cererea de încuviințare a executării la data publicării acesteia în Monitorul Oficial, întrucât ea produce efecte „numai pentru viitor” (art. 147 alin.(4) din Constituție), nu și cu privire la situațiile juridice trecute sau aflate în curs de desfășurare; în cazul executărilor silite în curs, competența organului de executare și, implicit și competența instanței de executare a fost fixată la data sesizării acesteia din urmă cu cererea de încuviințare a executării silite; prin urmare, competența instanței de executare prevăzute de art. 650 alin. (1) NCPC, legal dobândită la data sesizării sale cu cererea de încuviințare a executării silite, rămâne aplicabilă pentru întreaga durată a executării silite, indiferent de data sesizării instanței de executare cu incidente ulterioare de competența sa, precum cererea având ca obiect validarea popririi.

Instanța reține că, cererea de executare silită din dosarul de executare nr. 605/2013 a fost înregistrată la executorul judecătoresc anterior publicării în Monitorul Oficial a Deciziei Curții Constituționale nr. 348/2014, fiind deci aplicabile dispozițiile art. 650, alin.1 Noul C.proc.civilă anterior modificării acestora.

Potrivit art. 650 Noul C.proc.civilă, în forma în vigoare la data formulării cererii de executare silită, ,, Instanța de executare este judecătoria în circumscripția căreia se află biroul executorului judecătoresc care face executarea, în afara cazurilor în care legea dispune altfel.

(2) Instanța de executare soluționează cererile de încuviințare a executării silite, contestațiile la executare, precum și orice alte incidente apărute în cursul executării silite, cu excepția celor date de lege în competența altor instanțe sau organe”.

Conform art. 789 alin. 1 NCPC, anterior republicarii, ,, Dacă terțul poprit nu își îndeplinește obligațiile ce îi revin pentru efectuarea popririi, inclusiv în cazul în care, în loc să consemneze suma urmăribilă, a liberat-o debitorului poprit, creditorul urmăritor, debitorul sau executorul judecătoresc, în termen de cel mult o lună de la data când terțul poprit trebuia să consemneze sau să plătească suma urmăribilă, poate sesiza instanța de executare, în vederea validării popririi”.

Prin urmare, dispozițiile legale mai sus enunțate instituie o competență absolută de soluționare a cererii având ca obiect validarea popririi în favoarea instantei de executare, si anume a judecătoriei în a cărei rază teritorială se află sediul biroului executorului judecătoresc.

Instanța reține că sediul B. V. B.-A. S. se află în București, sector 3, București, aflat în raza de competență teritorială a Judecătoriei Sectorului 3 București.

Prin urmare, instanța de executare competentă a soluționa prezenta cerere având ca obiect validarea popririi este Judecătoria Sectorului 3 București în a cărei circumscripție se află sediul B. V. B.-A. S. și care de altfel a încuviințat și executarea silită prin Încheierea din data de 10.01.2014, pronunțată în dosarul nr._/301/2013.

Competența teritorială instituită de art. 789 alin.1 C., anterior republicării, raportat la art. 650 NCPC. în favoarea instanței de executare este o competență teritorială absolută, care, conform art. 129, alin.1, pct.3 Noul C.pr.civ., nu poate fi înlăturată. Pentru aceste considerente, instanța va admite excepția necompetenței teritoriale a instanței, urmând a declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 3 București.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Cornetu.

Declină competența de soluționare a cererii de validare a popririi formulate de creditoarea S. S., prin reprezentant ., cu sediul în Bucuresti, Calea Mosilor, nr.51, ., sector 3, înregistrata la ONRC sub nr. J_, CUI RO_, în contradictoriu cu terțul poprit ., CUI_, cu sediul în sat Catelu, ., parter, . și debitoarea I. V., cu domiciliul în ., ., ., Bucuresti, CNP_, în favoarea Judecatoriei Sectorului 3 Bucuresti.

Fără cale de atac.

Pronunțată în ședință publică, azi, 05.10.2015.

PREȘEDINTE, GREFIER,

M. E. D. A. G.

Red. M.E.D.

Tehnored. A.G.

Ex. nr. /

Comunicat ex, azi .

Grefier,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Validare poprire. Sentința nr. 3475/2015. Judecătoria CORNETU